Ponta dupa Ponta: Un mesaj catre Klaus Iohannis.

În urmă cu 25 de ani, era cu câteva zile înainte de prăbuşirea regimului Ceauşescu, într-o emisiune pe postul american de televiziune publică (PBS), spuneam că România nu trăieşte în realitate, ci în plină supra-realitate. Este ceea ce se petrece şi acum, spre uimirea oricărui om care încă mai percepe distincţia dintre adevăr şi minciună, dintre lumină şi beznă. Victor Ponta nu are nicio legitimitate, şi-a pierdut-o încă din mai 2012, când a fost demascat ca plagiator, dar, în mod cert, dincolo de orice dubiu, a pierdut-o în noiembrie 2014. Şi totuşi, Victor Ponta continuă să fie premier şi lider de partid. De ce? Primul răspuns ar fi ca omul e nesimţit. Nu unul banal, ci un campion al lipsei de obraz.

A fost respins prin vot liber şi corect de majoritatea cetăţenilor care au votat, se preface că nu înţelege semnificaţia votului. Baronocrația pesedistă, o oligarhie cleptocratică de o neruşinare cosmică, pare să fie ostateca sa. Iar opoziţia, la rândul ei, face tot felul de calcule păguboase despre cum se va deteriora puterea pesedistă dacă Ponta rămâne premier. Nu, doamnelor şi domnilor, prezenţa lui Ponta ca premier nu vă avantajează. Omul este un factor poluant, corupător şi pervertitor. Este numele Răului în România de azi. Asemeni celui al mentorului său, Ion Iliescu.

Guvernul Ponta IV este o glumă proastă. Singura veste bună este că doamna ministru Ioana Petrescu a decis (sau a fost decisă) să revină în mediul academic american. După ce-a girat aiurelile bugetare ale pontocratiei, doamna ministru se retrage. “Sans espoirs et sans regrets”. Oricum, avem de-a face cu un balon de săpun, cu o efemeridă. Guvernul Ponta IV nu are cum să reziste, este născut din neant şi se va întoarce rapid în neant. Nu cred că societatea civilă românescă va îngădui acestui mitoman galactic să-şi facă în continuare de cap. Ceea ce nu face Parlamentul, o va putea face protestul civic.

Sper că dl Klaus Iohannis nu va participa la ceea ce poate fi lesne descris drept un circ grotesc, o continuare a patachiniadei grandomane care a marcat intrarea lui Ponta în cursa prezidenţială. Locul lui Ponta, acest Kim Jong-un al României, nu este la Palatul Victoria, ci acolo unde sunt îndeobşte cazaţi piromanii. Nu văd posibilă coabitarea între dl Iohannis, ales de toţi cei care vor să scape de Ponta, şi megaplagiator. Sunt două săbii, vreau să cred, care nu au cum să încapă în aceeaşi teacă.

Domnule Iohannis, vă amintiţi prima întrebare pe care i-aţi pus-o lui Ponta în a doua (şi ultima) dezbatere dinaintea turului doi? România are dreptul să iasă din acest coşmar. Depinde de Dvs, domnule Iohannis, să o ajutaţi.

Update : Mă întreb şi vă întreb, domnule presedinte-ales al României, ştiind că sunteţi un apreciat profesor de fizică (se întâmpla să fiu amic cu un fost elev al Dvs, azi profesor de economie la Columbia University din New York), ce credeţi despre desemnarea d-lui Sorin Câmpeanu ca ministru ale educaţiei? Nu vă frapează, ca să nu spun indignează, ca omul care a spălat la ordin maculata biografie academică a lui Victor Ponta, omul care a prezidat la introducerea penibilelor, nocivelor modificări ale Legii Educaţiei, ajunge acum să conducă învăţământul românesc? Va amintiți obrăznicia cu care v-a răspuns Ponta când aţi amintit importanța cinstei în şcoală? În numele celor care şi-au scris singuri tezele doctorale, în numele celor care nu sunt poltroni, şarlatani, şnapani, pezevenghi şi hoţi, în numele, dacă vreţi, chiar al elevilor Dvs despre care i-aţi spus cuvine pline de bun simţ nesimițitului plagiator, vă rog respectuos să luaţi poziţie. Vă mulţumesc.
(autor : Vladimir Tismăneanu )

Read More

Rolul prostiei în istorie.

Cariera politică a lui Victor Ponta este un caz de manual în ceea ce priveşte rolul prostiei în istorie. Am spus acest lucru încă din iulie 2012, pe vremea când plagiatorul şi partizanii săi îşi savurau ceea ce li se părea a fi un inexorabil triumf asupra statului de drept. Iată-l acum învins de propra-i aroganță, impertinență şi egomanie. Ascensiunea acestui Arturo Ui a putut fi oprită întrucât cetăţenii acestei ţări au înţeles cu cine au de-a face. Nu au ascultat ditirambii penibili rostiţi de diverşii sicofanţi. Au înţeles că Ponta este un inamic al democraţiei, al valorilor pe care se întemeiază comunitatea euro-atlantica. Crezând că fraiereşte pe toată lumea, Ponta s-a fraierit în primul rând pe el însuşi. A sosit momentul ca acest atlet al minciunii să plece din fruntea guvernului României. A sosit momentul ca Ponta să stea pe margine, acolo unde îi este locul. A sosit momentul ca ACL să îşi afirme dreptul de a forma guvernul. Victor Ponta şi celilalți membri ai grupului infracţional organizat trebuie să plece. Teodor Melescanu trebuie demis de urgenţă. A sosit momentul ca PSD să înţeleagă că alegerile din noiembrie 2014 simbolizează finalul epocii turpitudinii, adică al erei Iliescu.

Iată mai jos articolul apărut aici, pe “Contributors”, pe 30 iulie 2014:

“Fiecare pasăre pe limba ei piere. În cazul clicii la care mă refer aici, pe limba prostiei. A unei neghiobii îngâmfate, guralive, ţanţoşe, plină de emfază, tupeu şi dispreţ, asemeni pasului de defilare al lui Mazăre. Dacă nu intrau în jocul lui Dan Voiculescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu ar fi putut savura victoria din locale şi s-ar fi putut pregăti în linişte pentru alegerile parlamentare. Presiunile au fost însă enorme, nerăbdarea puerilă la fel, ambiţiile erau dezlănţuite, era şi este în joc soarta unor dosare cât se poate de grele. Trebuiau protejaţi Dan Voiculescu, Relu Fenechiu şi alţii ca ei…

Trebuia sugrumată justiţia independenta, trebuia emasculata Curtea Constituţională, trebuiau paralizate DNA şi ANI. Costurile pentru România au fost imense. La ora când scriu aceste rânduri, ciferle oferite de BEC demonsteraza ca refendumul pus la cale de pucişti a capotat. În continuare, cu iresponsabila jovialitate, Victor Ponta clamează victoria, primele sale comentarii, evident sub şoc, sugerează că omul halucinează. Se va calma şi va accepta evidentele. Va recunoaşte că trebuie să coabiteze cu Traian Băsescu, ca maghiarii sunt cetăţeni cu drepturi depline ai României, ca UE nu este la cheremul USL.

Dacă are un strop de onoare, El Crin va trebui să se retragă din viaţa politică. Dar ne putem aştepta la un congres extraordinar al PNL la care diverşii sicofanţi să-l implore să nu demisioneze, evident pentru “binele României”. Deocamdată, Dan Mihalache, unul dintre fruntaşii antonescieni, recurge la insulte când este întrebat ce va face El Crin. Oricum, este limpede că din acest moment planul loviturii de stat a eşuat lamentabil. Începe un nou capitol în istoria agitatei democraţii romaneşti post-comuniste. Un capitol promiţător.Cifrele probează ca cel puţin jumătate din romani spun NU statului de nedrept şi îngenuncherii justiţiei.

Piedica principală în calea puciştilor o reprezenta Traian Băsescu. De-aci şi personalizarea isterică a campaniei useliste şi a variilor antene, “cotidiene” etc. A fost pusă în funcţiune o propagandă de-a dreptul monstruoasa, nicio minciună nu a fost socotită prea absurdă pentru a nu fi difuzată ca adevăr revelat. Traian Băsescu este un om cu pasiuni, cu emoţii, cu scăderi, cu slăbiciuni, dar cu o trăsătură pe care nu i-o pot nega nici cei mai îndârjiţi adversari: o tenacitate extraordinară. Un om politic veritabil, cu viziune şi cu valori, nu o marionetă. Pentru Băsescu, independenţa justiţiei este lucru non-negociabil. La fel şi siguranţa naţională. Cine a crezut este vorba doar de declaraţii retorice, să se gândească la soarta unor Adrian Năstase şi Sorin Ovidiu Vantu. Suicidar pentru ei, puciştii n-au luat în calcul că România face parte din UE, că există mecanisme internaţionale de sactionare a calcării în picioare a statului de drept. Au denigrat presa internaţională, au apăsat pe pedală unui primejdios anti-europenism, au recurs la cele mai compromise arme ale propagandei comuniste pentru a-şi calomnia criticii. N-au înţeles că trăim în 2012, că România nu mai poate fi întoarsă înapoi, la starea de prostraţie şi disperare a unor timpuri apuse.

Public mai jos fragmente dintr-un text despre rolul prostiei în istorie, apărut pe “Contributors” cu luni în urmă, în noiembrie 2011, înainte ca această ofensivă anti-democratică să se fi transformat în lovitura de stat.

Cei care prevesteau o inevitabilă guvernare Ponta-Antonescu au subestimat un factor care joacă un rol esenţial în istorie: lipsa inteligenţei politice. Ori a inteligenţei pur şi simplu. Prostia, oricât de abil ar fi mascată, prin măşti atent plăsmuite şi prin vorbe meşteşugite, tot prostie rămâne. Îl putem acuza pe Vadim Tudor de multe lucruri, de la xenofobie delirantă la orgoliu supradimensionat, dar nu de stupiditate. A jucat politic încă de pe vremea lui Ceauşescu, a continuat să o facă în ultimele două decenii, vulgar, odios, detestabil, dar, repet, nu stupid.

Acum câteva luni, cuplul uslaş Ponta-Antonescu părea că are vântul (şi pe Sorin Ovidiu Vântu nu mai puţin) în pupa. Unde se află Vântu acum? În ce direcţie bate vântul politicii romaneşti la acest ceas? Să-l tratezi pe Ion Iliescu drept o cantitate neglijabilă în PSD este o probă de gravă, fatală, infantilă miopie. Înseamnă că n-ai înţeles în ce confrerie ai intrat şi atunci îţi meriţi soarta. În asemenea “societăţi” trădările sunt pedepsite nemilos. A citit Victor Ponta vreo istorie a mafiei? Să uiţi că ai fost inventat de Adrian Năstase, să te joci cu caizii, este o eroare de dimensiuni galactice dacă vrei să contezi în acel partid. Cât îl priveşte pe atletul grobianismului steril, Crin Antonescu, el este un factor derivat, un efect secundar, un epifenomen. Efemer, volatil şi guraliv, fără greutate în trecut, fără idei în prezent şi fără vocaţie în viitor, marcat de fatuitate şi vacuitate, este cel mai perisabil personaj dintre cei care s-au zbătut să intre în prim planul politicii româneşti a ultimelor două decenii. Crin Antonescu, groparul PNL, este un Emil Constantinescu din care s-a extras rădăcina pătrată.

Legile politicului sunt diferite  de cele ale jocului lego. Victor Ponta poate fi un mare navigator pe maşini de curse, însă pe poligonul politicii romaneşti de azi îmi pare un mare pierzător. Fie şi numai pentru că nu a putut rosti măcar o frază convingătoare în ultimii doi ani, de când este pseudo-liderul acestei formaţiuni. Chiar şi nişte bloggeri stângişti sunt mai interesanţi decât Ponta în cele mai puţin nefericite momente ale sale. Nu e de stânga, nu e dreapta, nu este de nicăieri. Este “omul fără însusiri” ajuns pe trambulina puterii de unde încearcă disperat să sară, în sus, în jos, la dreapta sau la stânga, doar-doar l-o lua în seama cineva. Tupeul lui Ponta nu este nici măcar unul arogant, doar năbădăios, asemeni nazurilor unui adolescent acneic. Rămâne să notăm că toate aceste lupte intestine din PSD sunt lipsite de orice semnificaţie valorică şi ideatică. Toţi protagoniştii sunt de fapt creaţiile lui Iliescu, veteranul păpuşar bolşevic şi regizorul unui spectacol cu multe umbre şi prea puţine personaje reale. Politica uslașă se derulează sub semnul vendetelor mediocrităţii.”(Vladimir Tismăneanu)

Read More

Dans macabru: Găini decapitate şi isterie şovină

Repulsie, dezgust, revoltă : acestea sunt cuvintele care descriu reacţia oricărui om cu bun simţ citind ştirea despre găinile decapitate azvârlite în sediul ACL. Victor Ponta şi PSD-ul au transformat campania electorală într-un dans macabru. Este o sarabandă a urii dezlănţuite, o ofensivă a tot ceea ce poate fi mai abject în subteranele fetide ale resentimentui social şi etnic. Când am scris despre hunveibinul Ponta, mulţi s-au întrebat la ce făceam aluzie. Era vorba de Gărzile Roşii maoiste din anii a ceea ce s-a numit “Marea Revoluţie Culturală Proletară”, una dintre cele mai cumplite explozii de barbarie din secolul XX. În momentul de față, oamenii lui Ponta folosesc împotriva candidatului ACL, Klaus Iohannis, întreg instrumentarul xenofob al extremei drepte interbelice. Mai lipsesc doar echipele morţii. Pontocrația este rezultatul unificării perverse a comunismului şi fascismului.

“Mândria de a fi român”, neghioaba strigătură electorală pontistă, a devenit lozinca favorită a tuturor complexaţilor terorizaţi de tot ceea ce înseamnă modernitate. Au ucis-o în efigie pe Monica Macovei, acum sunt dezlănțuiți, în aceeaşi lugubră operaţiune stigmatizantă, împotriva lui Klaus Iohannis. Cum scrie Ioan Stanomir, Victor Ponta oficiază această religie politică a urii. Îndeplineşte cu voluptate rolul de Mare Dragon. Cândva, regretatul Ioan Petru Culianu a scris despre Ku Klux Klan-ul ortodox. Noul fundamentalism xenofob al cărui campion este Victor Ponta se mulează perfect pe acest concept. Mă refer, desigur, la fanatism, nu la ortodoxie ca religie.

Dl. Iohannis are dreptate numind această pseudo-campanie drept abominabilă. Nu ai cum să răspunzi unor asemenea gesturi huliganice, nu ai cum să polemizezi în chip decent cu mardeiaşii. Găinile decapitate sunt simbolul a ceea ce ne aşteaptă pe toți dacă învinge Ponta. Omul acesta nu se va da în lături de la nimic pentru a-şi eterniza şederea la putere. Singura sa armă este agresiunea simbolică pe care, la nevoie, o poate transforma într-una fizică. Astfel au procedat toți dictatorii totalitari, Stalin, Mussolini, Hitler, Mao, Castro, Ceauşescu, modelele reale ale mitomanului serial. Exista de fapt o spaimă teribilă care pare să-i ghideze nesăbuitele acțiuni.

Victor Ponta se teme, de aici şi obrăznicia cu care îşi tratează adversarii politici. Tupeul sau este direct proporţional cu a sa insecuritate existenţială. Victor Ponta ştie că este un plagiator ordinar, deci un hoţ. Închei aceste rânduri născute din greaţa şi indignare, citând-o pe respectată jurnalistă Tia Șerbănescu: “Mai bine pisic decât James Bond, mai bine neamț decât vagabond.” Cu un singur amendament: pisicul Victor Ponta este unul lovit de rabia celui mai detestabil şi nociv şovinism. Monica Lovinescu a scris cândva că vadimita este o maladie contagioasă. Cu acest repugnant exercițiu de “voodoo politic”, avem acum proba definitivă că nu s-a înşelat.

PS: Pentru cei care trimit mesaje privind starea găinilor aruncate în curtea sediului ACL am următorul mesaj. Scutiţi-ne de tot felul de detalii irelevante, important este huliganismul gestului, mai ales în condiţiile vizitei liderului PPE. Este vorba de un gest mizerabil menti să ducă în derizoriu acest eveniment. Face parte din arsenalul de incalificabile porcării al campaniei PSD, cea mai infama dintre toate cunoscute din 1990 încoace. Ţinând cont că de-alde Șova se ocupa de campanie, nu e motiv de mirare….(Vladimir Tismăneanu)

Read More

Pinacoteca malefică : Evitabila eternitate a plagiatorului Ponta..

 În extraordinarul articol "Fie-vă milă de noi, domnule Ponta",  Gabriel Liiceanu numeşte marele pericol al României de azi şi, mai ales, de mâine: terapia-şoc a minciunii, a cinismului şi a corupţiei endemice care se numeşte Victor Ponta. Dacă acest personaj ajunge preşedintele României, nu va dura mult până când ţara va fi tratată că un stat-paria în comunitatea statelor democratice, asemeni Ungariei lui Viktor Orban. Pe plan extern, ar urma izolarea, despărţirea de Occident. Pe plan intern, mizeria, autocraţia (pontocraţia), batjocorirea drepturilor civile, distrugerea educaţiei. Pe scurt, Belarus.

Victor Ponta are un scop precis: vrea să se înscăuneze la Cotroceni pentru a-şi eterniza domnia asupra resurselor ţării, pentru a perpetua marele jaf pesedist, pentru face din miselie modul de existenţa al oricui vrea să nu fie o victima a sistemului autoritar-cleptocratic. Victor Ponta nu crede în cetăţeni, ci în supuşi. Pluralismul îl sperie şi îi repugnă. Este dictatorial, deci anti-democratic, prin convingeri, emoţii, instinct, afinităţi şi aspiraţii.

Victor Ponta nu crede în alternanţă, în feed-back, în dreptul alegătorilor de trage la răspundere pe cei aleşi. Urmaş al marelui mistificator şi profitor al băii de sânge din decembrie 1989, Ion Iliescu, şcolit în universul de intrigi bizantine al grupului condus de Adrian Năstase, Ponta nu crede în nimic în afară de propriile interese. Este narcisist, egoman, megaloman şi mitoman. Nu mă lansez in hiperbole. Descriu cât pot de exact caracteristicile profilului sau psihologic.

Victor Ponta priveşte cu admiraţie spre Est şi cu suspiciune, poate chiar spaimă, spre Vest. Este intruchiparea demagogiei populiste. Nu crede în valorile liberale şi nu dă doi bani pe drepturile omului. Este ahtiat de avere, faimă şi putere, valorile morale i se par un moft intelectualist. Iar pentru intelectuali nu are decât dispreţ. Este vorba de un dispreţ ciocoiesc, născut de fapt din insurmontabile complexe ale arendasului, între care un mistuitor complex de inferioritate.

Ce să-i răspundă mega-plagiatorul lui Gabriel Liiceanu? Ce să-i răspundă gnomul gigantului? Sunt convins că ne putem aştepta la unul din bancurile sale de mahala, la ironii scabroase şi la schimonoseli batjocoritoare. Omul este încarnarea vulgaritătii hâde. Se crede năstruşnic, dar cultivă cu succes nerozia. Aş mai adăuga un element care, poate, întregeşte portretul desenat de Gabriel Liiceanu, un exercitiu de caracterologie menit să devină clasic. Victor Ponta este laş. Este nevolnic, fuge de orice răspundere, se fofilează in spatele minciunilor pentru că adevarul il arde, il ustură, il pulverizează.

Un lucru ignoră Victor Ponta. El nu înţelege că nu poate prosti o ţară întreagă, că ulciorul netrebniciei nu merge la apă de-a pururi că există o raţiune a democraţiei pe care acţiunile sale iraţionale nu o pot distruge. Lui Victor Ponta trebuie să i se demonstreze, prin votul responsabil al cetăţenilor acestei ţări, că eternitatea sa, o fictiune propagandistică, nu este câtuşi de puţin inevitabilă. (Vladimir Tismăneanu)

Read More

Responsabilitatea este individuală:Reflecții despre destinul politic al lui Traian Basescu.

Urmăresc atent ce se petrece în România legat de arestarea fratelui preşedintelui Traian Băsescu şi acuzaţiile legate de presupusele legături frauduloase cu clanul Bercea. Transferul de responsabilitate dinspre un presupus făptaş către o rudă apropiată, fără probe juridice irefutabile, este inacceptabil într-un stat de drept. Responsabilitatea este individuală. Juridic, preşedintele Băsescu nu este implicat în această acţiune, iar politicienii care se grăbesc să-i ceară demisia nu o fac decât din raţiuni meschin-vindicative şi strict oportuniste.

Călin Popescu-Tăriceanu a crescut în casa unui intelectual, Dan Amedeo Lăzărescu, care a colaborat asiduu cu Securitatea. Acest lucru nu l-a împiedicat să ocupe înalte funcţii în statul român, inclusiv pe aceea de prim- ministru. Victor Ponta s-a solidarizat strident şi frenetic cu Adrian Năstase, inclusiv după condamnarea acestuia. Se cunosc cazurile fraţilor unor preşedinţi americani, inclusiv Richard Nixon şi Jimmy Carter. Nu cred că derivele acestora au dus la cereri de demisie din partea actorilor politici care contează. Mi se par aşadar salutare poziţiile domnilor Vasile Blaga şi Kelemen Hunor. Este cazul să dezisterizam discursul public şi să medităm cu sobrietate la ceea ce cineva numea riscurile profesionale ale puterii.

Eroarea domnului Traian Băsescu a fost înainte de toate una psihologică: a subestimat rapacitatea unor membri ai anturajului său imediat, în acest caz a fratelui său. Dar faptul că a precizat fără urmă de echivoc că are încredere în justiţia independentă şi ca o va sprijini fără ezitări este grăitor. Destinul politic al lui Traian Băsescu este legat de patru mari opţiuni: statul de drept, lupta împotriva corupţiei, politica externă pro-occidentală şi despărţirea de trecutul comunist. Comparaţi aceste opţiuni, asumate şi susţinute consecvent, cu ceea ce propun adversarii săi şi veţi înţelege de unde vine îndârjirea celor care cer demisia sa, de la Tăriceanu şi Ponta la Voiculescu şi antenele sale.

Să-mi fie îngăduit să nu cred în moralitatea lui Felix. Să-mi fie îngăduit să nu cred în moralitatea unui plagiator. Să-mi fie îngăduit să nu cred în retorica unui gropar al liberalismuluii românesc. Ceea ce nu înseamnă că nu regret că acţiunile iresponsabile ale fratelui preşedintelui au aruncat o lumină dezolantă asupra unui anturaj în perpetuă goană după influenţă şi avantaje deloc meritate. Dar trebuie spus că fără intervenţiile repetate şi hotărâte ale lui Traian Băsescu, sistemul ticăloşit ar fi prosperat în mod obscen în România. Este un fapt care trebuie accentuat. Ar fi de dorit ca dl. Klaus Johannis să ţină cont de această realitate.

Sigur, preşedinţia lui Traian Băsescu merita un alt final. Cred că şi el este de acord cu această aserţiune. Dar nu trebuie să uităm că zece ani decisivi din istoria ţării nu se judecă sub imperiul emoţiilor exacerbate, al propagandei electorale şi al unor dubioase reglări de conturi. E nevoie de calm, de onestitate, de obiectivitate, de decență politologică şi istoriografica. Suntem capabili să purtăm discuţia într-un asemenea cadru?

(autor : Vladimir Tismăneanu)

Read More