A fost respins prin vot liber şi corect de majoritatea cetăţenilor care au votat, se preface că nu înţelege semnificaţia votului. Baronocrația pesedistă, o oligarhie cleptocratică de o neruşinare cosmică, pare să fie ostateca sa. Iar opoziţia, la rândul ei, face tot felul de calcule păguboase despre cum se va deteriora puterea pesedistă dacă Ponta rămâne premier. Nu, doamnelor şi domnilor, prezenţa lui Ponta ca premier nu vă avantajează. Omul este un factor poluant, corupător şi pervertitor. Este numele Răului în România de azi. Asemeni celui al mentorului său, Ion Iliescu.
Guvernul Ponta IV este o glumă proastă. Singura veste bună este că doamna ministru Ioana Petrescu a decis (sau a fost decisă) să revină în mediul academic american. După ce-a girat aiurelile bugetare ale pontocratiei, doamna ministru se retrage. “Sans espoirs et sans regrets”. Oricum, avem de-a face cu un balon de săpun, cu o efemeridă. Guvernul Ponta IV nu are cum să reziste, este născut din neant şi se va întoarce rapid în neant. Nu cred că societatea civilă românescă va îngădui acestui mitoman galactic să-şi facă în continuare de cap. Ceea ce nu face Parlamentul, o va putea face protestul civic.
Sper că dl Klaus Iohannis nu va participa la ceea ce poate fi lesne descris drept un circ grotesc, o continuare a patachiniadei grandomane care a marcat intrarea lui Ponta în cursa prezidenţială. Locul lui Ponta, acest Kim Jong-un al României, nu este la Palatul Victoria, ci acolo unde sunt îndeobşte cazaţi piromanii. Nu văd posibilă coabitarea între dl Iohannis, ales de toţi cei care vor să scape de Ponta, şi megaplagiator. Sunt două săbii, vreau să cred, care nu au cum să încapă în aceeaşi teacă.
Domnule Iohannis, vă amintiţi prima întrebare pe care i-aţi pus-o lui Ponta în a doua (şi ultima) dezbatere dinaintea turului doi? România are dreptul să iasă din acest coşmar. Depinde de Dvs, domnule Iohannis, să o ajutaţi.
Update : Mă întreb şi vă întreb, domnule presedinte-ales al României, ştiind că sunteţi un apreciat profesor de fizică (se întâmpla să fiu amic cu un fost elev al Dvs, azi profesor de economie la Columbia University din New York), ce credeţi despre desemnarea d-lui Sorin Câmpeanu ca ministru ale educaţiei? Nu vă frapează, ca să nu spun indignează, ca omul care a spălat la ordin maculata biografie academică a lui Victor Ponta, omul care a prezidat la introducerea penibilelor, nocivelor modificări ale Legii Educaţiei, ajunge acum să conducă învăţământul românesc? Va amintiți obrăznicia cu care v-a răspuns Ponta când aţi amintit importanța cinstei în şcoală? În numele celor care şi-au scris singuri tezele doctorale, în numele celor care nu sunt poltroni, şarlatani, şnapani, pezevenghi şi hoţi, în numele, dacă vreţi, chiar al elevilor Dvs despre care i-aţi spus cuvine pline de bun simţ nesimițitului plagiator, vă rog respectuos să luaţi poziţie. Vă mulţumesc.
(autor : Vladimir Tismăneanu )
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .