După un secol : junimismul şi energia lucidităţii.

Dacă ar fi să aleg acea virtute ce defineşte blocul intelectual junimist, aceasta ar fi luciditatea. Din chiar momentul în care au iniţiat campaniile lor iconoclaste, junimiştii nu au abdicat de la această datorie a de a confrunta, cu ironie şi cu tenacitate,locurile comune pe care se întemeiază falsul respect de sine al unei naţiuni. Campaniile lui Carp, Maiorescu sau Theodor Rosetti au fost, înainte de toate, campanii în direcţia afirmării acelui adevăr pe care alegem să îl ignorăm, fascinaţi fiind de obsesia grandorii noastre naţionale.
Posteritatea junimistă a fost marcată de această preferinţă pentru adevăr şi luciditate în detrimentul iluziilor şi al misticismului patriotard. Ca mai toate curentele moderate şi liberale occidentale, junimiştii nu au putut galvaniza pasiuni şi nu au putut înflăcăra masele. Ei nu au putut fi idoli ai străzii, ei nu au putut deveni vocile care să rostească cuvintele ce înflăcărează. A lor a fost oratoria, iar nu retorica sau limbuţia. Pare o distincţie fastidioasă, dar în ea se regăseşte esenţa demersului care a refuzat populismul şi exaltarea demagogică. Raţiunea a fost steaua care a luminat parcursurile lui Maiorescu şi Carp, de unde şi ostilitatea, implacabilă, a celor care au văzut în răceala şi precizia lor casantă semnul dispreţului pentru frazarea incontinentă şi gongorică. Negaţia a fost, în cazul lor, o formă de reaşezare a temeliilor. Ceea ce pare natural astăzi, în materia canonului sau a stilului, este opera lor. O operă care s-a înfăptuit cu un curaj al contestării ce nu are nimic în comun cu arlechinada tragică şi burlescă a generaţiei lui Eliade. Acolo unde cei de la 1927 au sucombat în delir şi rătăcire, junimiştii au rămas fideli unui crez care i-a comdamnat la marginalitate. Dar nu au traficat luciditatea spre a cumpăra popularitatea fanatismului.

De aceea, poate, marcaţi fiind de umbrele ilustre ale intelectualilor mesianici, mai vechi sau mai noi, uităm că luciditatea junimistă este expresia cea mai închegată şi mai robustă a sensibilităţii liberal- conservatoare de la noi. Demonstraţia lui I. C. Filitti este inamendabilă şi astăzi. Junimiştii, iar nu PNL–ul desprins din mantaua lui 1848, au fost întruchiparea unui crez al libertăţii şi progresului chibzuit. Junimiştii, iar nu liberalii autocraţi din jurul lui Ion C. Brătianu, au ilustrat valorile de la care se poate revendica o reflecţie liberală românească. Acolo unde liberalismul politic autohton de secol XIX a oscilat între raţionalismul utopic al lui 1848 şi voluntarismul guvernării brătieniste, junimismul a însemnat refuzul, constant, al xenofobiei şi al flatării maselor privite ca instrument pasiv al Statului.

Există, la un secol de la dispariţia lui Maiorescu şi Carp, o moştenire  a Junimii ce îşi conservă potenţialul fecund de inspiraţie. Luciditatea nu câştigă voturi, luciditatea nu conferă şansa de a obţine rating în peisajul media, luciditatea nu posedă darul de a obţine, asemeni pozelor cu pisici, like-uri pe facebook şi lacrimi virtuale. Dar luciditatea poate fi temelia pe care să se aşeze un o societate eliberată de iluzii şi de orbiri, poate fi temelia pe care să se ridice o patrie care să valorifice energia muncii şi inteligenţei capitaliste, iar nu parazitismul clientelar. Junimismul nu este trecut, nu este muzeu, nu este istorie. El este sâmburele de luciditate în jurul căruia se poate cristaliza un viitor întemeiat pe adevăr, libertate şi domnie a legii. (autor : Ioan Stanomir)

Posted in: gandurideseara,IoanStanomir,junimism,liberalism,vioricacrainic