Puțini își mai aduc aminte cum se remaiau ciorapii pe vremea lui Ceaușescu. În special cei de mătase, pentru dame, mult mai rari înainte de 1989 decât ți-ar putea închipui un tânăr în ziua de azi. Dar nici cei bărbatești nu erau scutiți de asemenea operațiuni. Ce înseamnă remaiere? Este o meserie uitată, nici nu mai știu dacă mai există instrumentul care se folosea în operațiune. Era un cilindru metalic și un ac special.... De fapt, găurile din ciorapi erau cusute, în așa fel încât puteau fi refolosiți. Dar ca să continui să vă trezesc amintiri demult uitate, o să vă spun că hainele agățate în clanța ușii, sau ciupite de ușa mașinii, erau stopate.
Ce-mi veni cu imaginea ciorapilor găuriți? Păi, cam asta simt că se întâmplă cu Victor Ponta de la alegerile prezidențiale încoace. Și-a revenit mult mai repede decât s-ar fi așteptat unii, după șocul rezultatului alegerilor.
Pentru că în mod cert a suferit un șoc după alegerile prezidențiale. A înțeles, sau sper că a înțeles, că principalul adversar al lui Victor Ponta nu a fost Klaus Iohannis, ci chiar Victor Ponta. Că modul în care a gestionat câteva situații fierbinți l-a îndepărtat de ținta Cotroceni cu mult timp înaintea alegerilor. Și nu mă refer (numai) la votul din diaspora. Mă refer la relația cu unele instituțiile ale statului, parteneriatul cu Statele Unite ale Americii, atitudinea față de responsabilitățile pe care le avea ca prim-ministru.
Bănuiesc că fiecare dintre dumneavoastră poate adăuga câte un exemplu, ceva ce l-a nemulțumit la Victor Ponta. După cum spunea într-un interviu pe care mi l-a dat Felix Tătaru, dacă nu exista problema votului din diaspora, apărea Altceva. Este corect! O situație pe care am mai întâlnit-o în politica românească.
Se crează o stare de tensiune care face ca orice scânteie să devină incendiu. Deci modul în care primul-ministru Ponta a gestionat votul din diaspora a reprezentat platforma ideală pentru coagularea nemulțumirilor a milioane de oameni față de candidatul la președinție Ponta.
Așa cum în alegerile din 2004 a apărut problema fraudării alegerilor, iar în cele din 2009 s-a conturat pericolul mogulilor care acaparau România.
A avut Internetul rolul lui, dar nu trebuie mutată toată "vina" în aceea zonă. Pentru că cea mai eficientă formă de diseminare a mesajelor de propagandă rămâne cea "din gură-n gură". Și a funcționat perfect.
Revenind la ciorapii lui Victor Ponta, trebuie spus că în cazul lui nu merge doar o remaiere măiastră!
Deși regretă pe toate posturile TV și FB, nu merge doar să spui că te-ai schimbat! Deși vorbește de responsabilitate guvernamentală, nu merge doar să spui că ai de gând să schimbi guvernul! Pentru că asta ar însemna că n-a înțeles nimic. Și n-ar face decât să adâncească diferența între imagine și realitate, ceea ce se traduce automat în dispariția oricăror șanse de revenire.
Victor Ponta vrea să rămână la guvernare. Poate avea majoritatea parlamentară care să-l susțină, mai ales că Blaga & co. nu dau semne de nerăbdare să preia guvernarea. Poate pe la primăvară, când dau ghioceii și o parte din probleme s-au rezolvat... Dar atunci Ponta trebuie să guverneze cu toată priceperea de care este în stare. Și vom vedea dacă chiar s-a schimbat.
Victor Ponta vrea să rămână președintele PSD. Nu pare nimeni dispus să-i ia locul, iar baronii PSD care întotdeauna au decis cine conduce partidul, nu au un alt candidat. Poate pe la primăvară, când vor vedea dacă se termină cu guvernarea... Dar până atunci, Victor Ponta trebuie să demonstreze că vrea cu adevărat reformarea clasei politice. Și vom vedea dacă chiar s-a schimbat.
Nu pledez nici un moment pentru un răgaz acordat actualului premier.
Dimpotrivă, cred că trebuie observat cu multă atenție, pentru că România nu mai are răgaz, iar românii nu mai au răbdare! (autor : Dan Andronic)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .