O scrisoare valabila tuturor " maeștrilor " ...și intelectualilor vechi și noi vânduți sistemului mafiot comunist

Andrei Pleșu scrie o scrisoare deschisa " maestrului " Radu Beligan . Aceasta scrisoare este valabila si Mistrilor " Victor Rebenciuc , Mircea Diaconu ...și multor maeștrii care se închina " miracolului comunist , vechi si noi generatii de talhari care folosinduse de o utopie irealizabila au manipulat generatii , au transformat generatii in " zombi visatori de egalitate prin trandavie si nemunca  . . Ei dala fel de valabil este și vechii si noii generații de intelectuali care uita ca banii nu înseamna tot , caracterul vândut pentru o mana de arginti este de cea mai joasa speță  .

Iata scrisoarea domnului Andrei Pleșu : 

"  Stimate maestre, Eram încă un fraged licean, cînd vă admiram pentru talentul dumneavoastră. Simţeam că nu era vorba de o simplă înzestrare, de un dar al naturii, ci şi de inteligenţă, cultură, subtilitate. Mai târziu, când am avut plăcerea să vă întîlnesc, toate presupunerile și așteptările mele au fost confirmate.

Am descoperit umorul dumneavoastră, anvergura intelectuală a viziunii dumneavoastră despre lume şi despre meseria cu care, decenii întregi, v-aţi identificat pînă la contopire. Simpatia mea pentru dumneavoastră m-a ajutat, adesea, să trec cu vederea numeroasele pagini omagiale, dedicate unui şef de stat care, în opinia majorităţii românilor (care, de altfel, l-au şi evacuat), nu le merita. Ceea ce mă frapa, totuşi, era ”îndemînarea” cu care le scriaţi. Nu aveaţi aerul că executaţi, ca alţii, o oarecare piruetă formală, o mică dedicaţie de circumstanţă. Puneaţi, în declaraţiile dumneavoastră, aceeaşi ”originalitate”, acelaşi convingător patos al expresiei, aceeaşi ”autenticitate”, pe care le foloseaţi şi pe scenă. Nu erau textele unui docil funcţionar de stat, erau ”texte Beligan”, texte purtînd amprenta personalităţii dumneavoastră. Ceauşescu era ”cel care ascultă respiraţia ţării”, ”cel care a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate”, ”cel care se odihneşte de o muncă prin altă muncă”, exponentul ”a ceea ce e mai bun în noi”. Cu astfel de ”alese şi înflăcărate” omagii, era inevitabil să deveniţi un ”oficial”, membru al Comitetului Central şi deputat al Marii Adunări Naţionale. Îmi spuneam, totuşi, că aşa erau vremurile, că acesta era preţul pe care trebuia să-l plătiţi, pentru a susţine eficient instituţia teatrului românesc: stabilitate administrativă, protecţie ideologică, turnee (de succes) în străinătate etc. Au făcut şi alţii la fel, poate cu mai puţin zel şi cu mai puţin ”talent”. (Eu însumi am scris un memoriu către şeful statului – memoriu, nu ”scrisoare” – cînd, în 1982, am fost dat afară din slujbă şi din presă. Am folosit limbajul de lemn al acelui tip de document, cu ornamentica aferentă. Dar am făcut-o din postura şomerului anulat socialmente, nu din aceea a unui ”simbol naţional”, aşezat, ca dumneavoastră, la zenitul ţării. Şi n-am recidivat, nici n-am ”cîntat”, pînă în ultima clipă, pe prima pagină a ziarelor…). Mai tîrziu, am aflat, nu fără amărăciune, că aţi avut stupefianta idee să reclamaţi autorităţilor o producţie regizorală a lui Liviu Ciulei: ”o crimă pentru actul de cultură în sine” – suna verdictul dumneavoastră. Dar am fost, mereu, gata să uit. Poţi regreta derapajele unor mari spirite, le poţi amenda, dar nu poţi să le excomunici brutal opera din teritoriul valorii. Performanţa rămîne, în sine, valabilă. Nu ne putem permite să renunţăm, băţos, la Sadoveanu, la George Călinescu, la Tudor Vianu şi la atîţia alţii, chiar dacă fiecare din ei a crezut, la un moment dat, în vremuri tulburi, că-şi poate obloji vocaţia prin cîteva fente impure. Gîndeam la fel şi în ceea ce vă priveşte. Şi n-am procedat împotriva conştiinţei mele cînd, după 1989, v-am dat, pe o carte, o dedicaţie caldă: ”Dlui Radu Beligan, conştiinţa mai bună a teatrului românesc” (dacă îmi amintesc bine). Conştiinţa mai bună a teatrului, nu a civismului, nu a onestităţii politice. În 1990, un grup de mari actori ai Teatrului Naţional (printre care regretatul  Gheorghe Dinică) au venit la Ministerul Culturii pentru a cere demisia dumneavoastră. Era, într-adevăr, greu de acceptat ca cineva care, în ianuarie 1989, încă se risipea în linguşeli partinice să rămînă în continuare ”şef”. Prin urmare, am răspuns pozitiv solicitării cu pricina. Vă preţuiam încă destul ca să cred că pierderea unei lumeşti şefii nu vă va afecta. Nu eraţi ”scos” din teatru, nu vi se cerea să renunţaţi la adevăratul dvs. ”rol”: acela de mare actor. Vi se cerea, cu alte cuvinte, să fiţi doar mare actor. Din cîte ştiu, aţi primit, totuşi, prost ”lovitura”. Afecţiunea mea pentru dumneavoastră a continuat să prevaleze însă, cum probabil aţi observat de-a lungul celor cîtorva întîlniri pe care le-am avut ulterior. Din păcate, întregul eşafodaj, cu greu întreţinut, al admiraţiei mele s-a fisurat deunăzi, în urma unui ”incident” în aparenţă minor. Aţi simţit nevoia, la vîrsta dvs., la statura dvs., să vă legaţi numele de un caraghios. Spectrul ”stadionului” de tip coreean a reapărut în biografia dvs. într-un moment în care nimic nu-l mai poate justifica. Asta înseamnă că m-am înşelat. Că, înainte de 1989, nu aţi negociat util, sacrificîndu-vă de dragul teatrului, ci că ceva inexplicabil vă atrăgea în sfera puterii, oricît de pătată era ea. Ca şi acum. Puterea talentului dvs., puterea minţii dvs. nu vă satisfăceau. Ca şi acum, voiaţi să fiţi în preajma celeilalte puteri, oricît e ea de trecătoare prin comparaţie cu puterea prestigiului dvs. profesional. Voiaţi, ca şi acum, să fiţi mai curînd pe scena ştabilor, decît pe aceea a colegilor dvs. Stimate maestre, Evident aveţi dreptul să susţineţi şi să alegeţi pe cine vreţi. Dacă se poate, cu argumente mai rezonabile. (Da, ne plac ”tinerii energici”. Dar nu votăm categorii, ci oameni). Pe de altă parte, dvs. nu vă exercitaţi, pur şi simplu, dreptul la opinie, ci vă investiţi imaginea într-o jalnică operaţiune de propagandă, într-un exerciţiu manipulatoriu de un gust îndoielnic. De ce o faceţi (cu obişnuita dvs. ”fineţe” culturală, gata să recurgă la locuţiuni latine)? Nu mai pot răspunde acestei întrebări cu ”pogorămintele” pe care încercam să le invoc pe vremuri. Pot doar să fiu trist, infinit de trist, că înţelegeţi să ieşiţi din scenă cu o replică atît de trivială, atît de mărunt devotată conjuncturilor. Calibrul dvs. merita un amurg mai nobil. " 

Sursa : adev.ro/ncaduh

Read More

Happy Birthday Bob Dylan !

How many roads most a man walk down
Before you call him a man?
How many seas must a white dove sail
Before she sleeps in the sand?
Yes, how many times must the cannon balls fly
Before they're forever banned?
The answer my friend is blowin' in the wind
The answer is blowin' in the wind......................


Bob Dylan (născut ca Robert Allen Zimmerman la 24 mai 1941 la Duluth, Minnesota, SUA, dintr-o familie de evrei emigrați din Rusia este un cântăreț, compozitor, muzician și poet american ale cărui contribuții în muzica americană sunt comparabile, în faimă și influență, cu cele ale lui Stephen Foster, Irving Berlin, Woody Guthrie și Hank Williams.



O parte din cele mai apreciate cântece ale lui Dylan sunt din anii 1960, iar cântece precum "Blowin" în the Wind" și "The Times They Are a-Changin'" au devenit embleme ale mișcărilor anti-război și pentru drepturile civile la scară mondială. Albumul "Together Through Life" a intrat în topul vânzărilor de albume din Marea Britanie și din SUA în 2009, Bob Dylan fiind astfel cel mai în vârstă artist care reușește acest lucru.
Pe lângă faptul că este cântăreț vocal, Dylan mai cântă și la muzicuță, chitară, chitară bas, pian și orgă electronică.



De-a lungul carierei, cântăreţul a fost onorat cu numeroase premii şi distincţii. În anul 2004, revista Rolling Stone l-a clasat pe locul doi în lista celor mai mari artişti ai tuturor timpurilor, după trupa The Beatles. Patru ani mai târziu, Dylan a câştigat un Premiu Pulitzer onorific.


Din ianuarie 2011 creația sa este obiect de studiu la Catedra de Istorie a Ideilor din cadrul Facultății de Filosofie, Istorie a Ideilor și a Artelor și Limbi Clasice, Universitatea Oslo, Norvegia.


 În prezent, Bob Dylan se bucură de recunoaştere şi apreciere datorită interpretărilor sale fără cusur şi a albumelor lansate.

 

Read More

Happy Birthday, Cher!

Cher (n. 20 mai 1946 sub numele Cherilyn Sarkisian LaPiere) este o actriță, cântăreață, compozitoare, autoare, producătoare de filme și designer de modă americană de origine armeană. Printre realizările sale în muzică, film și televiziune, a câștigat un premiu Oscar, un premiu Grammy, un premiu Emmy și trei Globuri de Aur, printre altele.





După ce a devenit cunoscută în 1965 ca membră a duo-ului pop/rock Sonny & Cher, a reușit să devină o artistă solo de succes, o stea de televiziune în anii '70 și o vedetă de cinema în anii '80.

"If I could turn back time
If I could find a way I'd take back those words that hurt you and you'd stay

I don't know why I did the things I did I don't know why I said the things I said
Pride's like a knife it can cut deep inside
Words are like weapons they wound sometimes..........."


Cu o carieră de peste 40 de ani, Cher a devenit unul din cei mai cunoscuți idoli de pop și unul dintre artiștii cu cele mai mari vânzări ale tuturor timpurilor, vânzând aproape 275 de milioane de copii în toată lumea (inclusiv înregistrările cu Sonny Bono).




Hitul ei „Believe” (1998), este single-ul al treilea ca vânzări în toată lumea al unei cântărețe, al optulea ca vânzări al anilor '90, cel mai bine vândut single al casei de discuri Warner Bros. Records și cea mai bine vândută melodie dance, peste 10 milioane de copii ale acesteia fiind vândute în toată lumea. Cher a intrat în Cartea Recordurilor când „Believe” a ajuns pe primul loc în Billboard Hot 100, devenind cea mai în vârstă cântăreață care reușește acest lucru.



                                                        Sonny and Cher, 1976

 

Read More

Happy birthday Stevie Wonder!

Happy birthday !

Stevie Wonder, născut pe data de 13 mai 1950, este un cântăreț, compozitor, multi-instrumentist și producător american.
A luat lecții de pian la vârsta de 7 ani şi  a învățat singur să cânte la armonică, tobe şi bas, până la vârsta de 10 ani.
În anul 1961, la vârsta de 11 ani, Wonder a fost descoperit cântând la colțul unei străzi de către o rudă a trupei The Miracles, Ronnie White, care a făcut mai târziu cunoștință cu Wonder. White l-a adus pe Wonder și pe mama sa la Motown Records.

Impresionat de tânărul muzician, șeful executiv de la Motown, Berry Gordy i-a făcut un contract cu Motown Records cu numele de Little Stevie Wonder. Înainte de a semna, producătorul Mickey Stevenson i-a dat numele de scenă lui Wonder, după ce a spus „This boy is a wonder” (băiatul ăsta este o minune). A semnat un contract cu casa de discuri Motown la vârsta de 11 ani și continuă să cânte pentru aceasta și în ziua de azi.


Pe data de 4 octombrie 1975, Wonder a cântat în cadrul concertului „Wonder Dream Concert” în Kingston, Jamaica, un concert de caritate pentru Institutul Jamaican pentru orbi. Împreună cu Wonder, cei trei membri ai trupei The Wailers — Bob Marley, Peter Tosh și Bunny Wailer — au cântat împreună pentru ultima dată.

Până în anul 1975, la vârsta de 25 de ani, Stevie Wonder a câștigat două premii Grammy consecutive: în 1974 pentru "Innervisions" și în 1975 pentru "Fulfilligness First Finale".


În anii '80, Wonder a atins un nivel mare de popularitate, evidențiat de o creștere a vânzării albumelor sale, participarea la acțiuni de caritate, colaborări importante, impact politic și apariții TV.



"Hotter than July" (1980) a fost primul album single de succes al lui Wonder, iar single-ul „Happy Birthday” a ajutat foarte mult la campania lui pentru a transforma ziua de naștere a Dr. Martin Luther King într-o sărbătoare națională. Albumul a mai inclus și „Master Blaster (Jammin')”, dedicat lui Bob Marley, „All I Do” și balada „Lately”.

Are un simț al armoniei foarte dezvoltat și folosește note extinse în compozițiile sale. Multe din melodiile sale au schimbări bruște și imprevizibile.

Read More

"Charlot..."

"În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.Și atunci, am putut să mă liniștesc."

Sir Charles Spencer "Charlie" Chaplin, (n. 16 aprilie 1889 - d. 25 decembrie 1977) a fost un actor englez  şi regizor de film din epoca filmului mut, devenind unul dintre starurile de film cele mai cunoscute din lume, înainte de sfârşitul Primul Război Mondial.
Născut la Londra, pe 16 aprilie 1889 (deşi aceste informaţii nu au fost niciodată găsite în registrele oficiale), Chaplin a fost fiul lui Hannah şi al lui Charles Chaplin. Mama sa, o actriţă măruntă, era mai mereu prin spitale, din cauza problemelor psihice, iar tatăl său, cântăreţ, şi-a părăsit familia şi a murit din cauza alcoolismului, în 1901. Copilăria lui Chaplin s-a derulat în camere de hotel şi în case de orfani.


Sărăcia din aceşti primi ani de viaţă l-a inspirat pentru costumaţia "Vagabondului", care avea întotdeauna pantofii scâlciaţi şi pantalonii prea largi. Din cauza problemelor a fost nevoit să abandoneze şcoala şi a început să joace în spctacole de vodevil de la vârsta de zece ani. După mai multe turnee prin ţară şi roluri în spectacolele londoneze, s-a alăturat companiei de teatru conduse de Fred Karno, cu care a şi plecat într-un turneu în SUA, în 1913. Iar pentru el, America s-a dovedit a fi Tărâmul Făgăduinţei.

Pe 2 februarie 1914, Charlie Chaplin îşi făcea debutul cinematografic în filmul scurt „Making a Living“ (13 minute), însă celebrul "Vagabond" (The Tramp) avea să apară pentru prima oară în faţa publicului cinci zile mai târziu, pe 7 February 1914, odată cu lansarea peliculei „Kid Auto Races at Venice“ (11 minute). În 1916, la doi ani de la debutul în film, câştiga 10.000 de dolari pe săptămâna, iar asta l-a transformat în cel mai bine plătit actor din lume, la vremea respectivă.
Chaplin a folosit mima şi alte rutine vizuale de comedie, şi a continuat şi în epoca de recepţie, deşi filmele sale au scăzut în frecvenţă pe la sfârşitul anilor 1920. Rolul său cel mai faimos a fost cel din "The Tramp".
 


Cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks si DW Griffith, a infiintat United Artists, în 1919.

Au urmat nenumărate filme, iar popularitatea actorului în epoca cinematografiei mute devenea incomensurabilă. De fapt, se spune că în anii ’20 era cel mai cunoscut om din lume. „Goana după aur/The Gold Rush“, „Luminile oraşului/City Lights“, „Timpuri/Modern Times“ şi „Dictatorul/The Great Dictator“ sunt doar câteva dintre capodoperele care l-au transformat pe Chaplin într-un idol şi, cu toate că a apelat la muzică şi efecte sonore (în „Timpuri moderne“ vocea lui este imprimată pe o melodie), abia „Dictatorul“ este primul film în care vorbeşte cu-adevărat.

În 1952, când Charlie Chaplin a plecat la Londra pentru premiera producţiei Limelight, i s-a interzis întoarcerea in Statele Unite din cauza convingerilor comuniste si Oona l-a însoţit in Elveţia. S-au stabilit la Corsier-sur-Vevey si a renunţat la cetăţenia americană, a devenit cetăţean elveţian.

               Charlie Chaplin şi soţia sa, Oona O'Neill.

Chaplin a fost una dintre personalităţile cele mai creative si influente din epoca filmului mut. A fost influenţat de predecesorul său, actorul de comedie francez - Max Linder, căruia i-a dedicat unul din filmele sale. Viaţa lui de lucru în lumea divertismentului a durat peste 75 de ani, din etapa victoriană şi Music Hall în Marea Britanie ca interpret-copil, până aproape de moartea sa la vârsta de 88 de ani.

Charlie Chaplin şi fiica sa Geraldine Chaplin, la decernarea Oscarului.

Charlie Chaplin a primit, în timpul vieţii, trei Oscaruri onorifice. În 1929, la prima ediţie a Premiilor Academiei Americane, a fost răsplătit cu un trofeu pentru contribuţia extraordinară la filmul „Circul“ (scenarist, actor, regizor, producător). În 1972 a primit un Oscar pentru realizările din întreaga carieră, iar în 1973, cu o întârziere de 20 de ani, unul pentru muzica din „Luminile Rampei“. Deşi „Luminile Rampei“ fusese lansat în 1952, nu rulase în cinematografele din zona Los Angeles, nefiind astfel eligibil pentru o nominalizare.


În 1999, Institutul American de Film l-a clasat pe Chaplin intre cele 10 cele mai mari legende de pe marele ecran din toate timpurile. În 2008, Martin Sieff, într-o recenzie a cartii lui Chaplin: "O viaţă" , scria: 

                                          "Chaplin nu a fost doar mare, a fost gigantic".

 

 

           

 

          "A fost cel mai frumos cadou pe care ni l-a făcut cinematografia."

"Rămân un clovn şi nimic mai mult. Asta mă face să fiu mult superior unui politician."

Read More

Happy birthday!

Happy birthday!

Montserrat Caballé (nume întreg Maria de Montserrat Viviana Concepción Caballé i Folc; n - 12 aprilie 1933, Barcelona, Catalonia) este soprană, cântăreață de operă spaniolă de origine catalană, renumită pentru tehnica ei bel canto.
Primele lecții de canto le primește la Conservatorio Superior di Liceo din Barcelona sub îndrumarea lui Napoleone Annavazzi, Eugenia Kemmeny și Conchita Badia, pe care îl absolvă în 1954 cu "Medalia de Aur".

După studii de perfecționare în Milano, debutează în 1965 în rolul lui Mimi din opera Boema de Puccini pe scena Teatrului de Operă din Basel, Elveția. În anii 1959 - 1962 cântă ca solistă la Opera din Bremen, Germania. În 1962 întreprinde un turneu în Mexic în rolul lui Manon din opera cu același nume de Massenet. În 1965, fără să fi făcut vreo probă, înlocuiește pe soprana Marilyn Horne, indisponibilă din motive medicale, într-un spectacol concertant la Carnegie Hall din New York, interpretând rolul titular din opera Lucrezia Borgia de Gaetano Donizetti.

Urmează o carieră strălucită, întinsă pe următoarele patru decenii, în cele mai importante roluri ale repertoriului de operă, începând cu rolul Contesei din Nunta lui Figaro de Mozart și al Mareșalei din Cavalerul Rozelor de Richard Strauss la Festivalul muzical din Glyndebourne (1965). În același an este invitată la Metropolitan Opera din New York, unde debutează în rolul Margaretei din opera Faust de Gounod.

    1972 -  Debut la Covent Garden (Londra) în rolul Violettei din opera Traviata de Verdi.
    Începând din 1974, apare pe scenele principalelor teatre de operă:
        Grand Opéra (Paris)
        Teatro Colón (Buenos Aires)
        Teatro Liceo (Barcelona)
        Teatro San Carlos (Lisabona)
        Teatro alla Scala (Milano)
        Staatsoper (Viena) etc.


    1974 - participă la Festivalul muzical din Orange în rolul titular din opera Norma de Bellini.
    1979 - interpretează la Metropolotan Opera (New York) rolul principal din opera Adriana Lecouvreur de Cilèa.
    1983 - apare la festivalul din Perugia, în rolul Hipermestrei din opera Danaidele de Antonio Salieri.
    1986 - participă la Arenele din Verona, interpretând rolul Magdalenei din opera Andrea Chénier de Giordano.
    1990 - cântă la Barcelona în La Fiamma de Respighi.
    1992 - participă la concertele de deschidere ale Expoziției Internaționale din Sevilla și Olimpiadei din Barcelona.
    1994 - concert la Vatican în prezența Papei Ioan Paul al II-lea.

Montserat Caballé s-a remarcat nu numai ca o cântăreață de clasă internațională în muzica de operă, oratorii și lied-uri, ea a fost aclamată și pentru interpretarea așa-zisei U-Music, apărând alături de legendarul Freddie Mercury din grupul britanic "Queen" de muzică rock, cu care a inregistrat un album de discuri în 1988.

Montserrat Caballé este căsătorită cu tenorul spaniol Bernabé Martí, fiica lor, Montserrat Martí, deasemeni cântăreață, a apărut în mai multe concerte alături de mama sa.

În calitate de ambasadoare UNESCO, Montserrat Caballé desfășoară o activitate umanitară neobosită în sprijinul fundațiilor destinate ajutorării copiilor din țările subdezvoltate.

Read More

La mulţi ani!

"Nu am nimic din ce au mulţi alţi artişti. În afara scenei sunt un om destul de normal. Mişcarea mea este dictată de ritmul piesei şi nu este coordonată în stilul lui Michael Jackson."

George Nicolescu s -a născut pe 12 martie 1950, Ploiești, este  un muzician român şi a suferit din naştere de o boală rară (dar care apare la 1 – 5% din populaţie) numită Ambliopie. Asta înseamnă că are ochii leneşi.
A făcut Școala din București pentru pacienții cu ambliopie (1957-1959), apoi gimnaziul și liceul (1960-1968) la Școala Pentru Orbi din Cluj (1968–1972). Debutul său muzical a fost în 1970, când acesta a câștigat premiul întâi la festivalul „Tinerețe pe portativ”.

"Pentru prima filmare a lui George s-au dat «lupte grele» cu scopul de a-i convinge pe cei din «conducerea superioară», care aveau nişte păreri absurde în legătură cu prezenţa lui George Nicolescu pe micul ecran. Totuşi, marele realizator Alexandru Bocăneţ i-a făcut lui George o filmare extrem de interesantă pentru acele vremi şi, mai ales, foarte curajoasă: decorul alb-negru avea pe fundal un ochi imens, deschis. Aceasta a fost prima apariţie a lui George Nicolescu la televiziune şi prima filmare a piesei «Eternitate»". (Andreea Andrei)


)


Câțiva ani mai târziu, compozitorul George Grigoriu a început să-l influențeze, iar cei doi au început să colaboreze. În 1973, a fost lansat primul său hit, „Eternitate”.

)

 "Televiziunea mi-a creat foarte mari probleme. Era foarte greu să mă lansez, mai mult sau mai puţin, pentru că sunt orb. Nu se dorea prezenţa mea la Televiziune. Oameni frumoşi, graşi, cu ochi albaştri, de frică, de exces de zel sau din obligaţie, au refuzat să mă promoveze…"


)

În 1972, el a fost admis la Universitatea din București de limbi romanice, secțiunea română-franceză, absolvind în anul 1976. Din aprilie 1977 a început să predea franceză la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Buzău, unde a rămas până în 1985. În acel an, el a fost angajat ca solist vocal la Casa Tineretului din Buzău. După Revoluția de la 1989, el a fost angajat, pentru câteva luni (martie-noiembrie 1990), ca solist la trupa „Optimiștii”.


)
Din anul 1992, când s -a pensionat, a participat  la diferite show-uri și cântări în restaurante. În toamna anului 2002, la zece ani după pensionare, Nicolescu a revenit în topurile muzicale românești datorită unui duet cu trupa UNU'. Hitul era numit „Cântec pentru sănătatea ierbii”. De asemenea, el mai cântă cu Jorge melodia „Îndrăgostit”. În luna decembrie a anului 2007, apare albumul „Muzică ușoară...lăutărească”, în care cântă împreună cu muzicieni celebri : Dan Spătaru, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu și Corina Chiriac.Cea mai nouă melodie a sa e lansată în anul 2012, „Viața-i de vină”, împreună cu Shift.

)

Read More