Bine v- am regăsit!
"Oamenii înţelepţi nu au nevoie de sfaturi. Proştii nu le vor urma."(Benjamin Franklin)
Monica Macovei : Am ales să rămân în PDL într-o perioadă grea pentru partid.
Europarlamentarul Monica Macovei a declarat, marţi, că a rămas singura din grupul reformiştilor din PDL, într-o perioadă grea pentru partid, şi că va continua să-şi exprime opiniile critice atunci când se fac greşeli.
"Sunt singura reformistă care a rămas în PDL.(...) Consider că am făcut exact ceea ce trebuia să fac, adică să rămân unde e greu şi să continui ca şi până acum. Păcat că nu suntem mai mulţi, să vorbim mai mulţi, că ar fi mai uşor. Aşa o să vorbesc în continuare singură, pentru că eu nu renunţ la nimic din opiniile mele critice faţă de PDL atunci când cred că greşeşte", a afirmat Monica Macovei.
"Nu sunt traseistă. Dacă ar fi să plec, aş pleca o singură dată într-un partid care ar fi întruchiparea dorinţelor şi visurilor mele. În acest moment un astfel de partid nu există în România. Ca atare, stau aici şi mă lupt aici", a declarat Macovei.
Întrebată dacă va candida la europarlamentare din partea PDL, actualul europarlamentar democrat-liberal a precizat: "Se pare că da".
"Da, eu am depus această cerere, dar să ştiţi că n-am nicio negociere în acest sens, aşa cum se tot spune", a mai declarat Monica Macovei.
Secretari de stat şi consilieri ai lui Ponta, propuşi pentru Adunările Generale ale Acţionarilor la mai multe companii de stat.
Mai mulţi secretari de stat din ministere şi doi consilieri ai premierului Victor Ponta au fost propuşi să facă parte din Adunările Generale ale Acţionarilor sau Consiliile de Administraţie de la Electrocentrale Bucureşti, Nuclearelectrica, Electrică, Hidroelectrica sau Complexul Energetic Oltenia.Astfel, Ioana Maria Petrescu, consilier de stat la Cancelaria premierului Ponta, a fost propusă ca reprezentant al statului în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a societăţii Electrocentrale Grup Bucureşti. Surse oficiale au declarat că pe lista de propuneri a fost inclusă şi Geanina Cristina Puşcaşu, actual consilier de stat în Guvern şi fostă asistentă la Bruxelles a europarlamentarului Daciana Sârbu, pentru postul de reprezentant a statului în AGA la Nuclearelectrica. În acelaşi timp, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Gigel Paraschiv a fost propus pentru AGA la Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice ''Electrica'' S.A Bucureşti, iar secretarul de stat în Departamentul pentru Energie Măricel Pop, ca membru în Consiliul de Administraţie la Hidroelectrica-Serv S.A.
Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Marius Alexandru Dunca, este propus pentru AGA Societăţii Complexului Energetic Oltenia, subsecretarul de stat în cadrul Departamentului pentru Energie, Marcel Bogdan Pandelică, la AGA Electrică S.A. iar secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene Gabriel Onaca, pentru AGA de la Electrică Distribuţie Muntenia Nord Ploieşti.
Alina Gorghiu : Scăderea vârstei de vot la 16 ani ar stimula interesul adulţilor faţă de politică.
Scăderea vârstei de vot la 16 ani ar stimula interesul adulţilor faţă de politică, a declarat, miercuri, deputatul PNL Alina Gorghiu, la conferinţa "Legislaţia electorală unitară - o necesitate a societăţii moderne", organizată de AEP şi Asociaţia "O Şansă pentru Viitor".Deputatul PNL a argumentat că această reducere a vârstei de vot ar creşte atât interesul adulţilor, cât şi al tinerilor faţă de activitatea politică şi a dat ca exemplu studiile realizate în SUA cu ocazia programului "Kids Voting" şi a altor programe de gen, care au scos în evidenţă faptul că tinerii care au participat la aceste simulări de alegeri transmit din "entuziasmul" lor către părinţi, atitudine care are ca rezultat creşterea prezenţei adulţilor la vot.
"Tinerii în vârstă de 16 ani, angajaţi cu contract de muncă, plătesc taxe, impozite şi contribuţii la sistemul de asistenţă socială şi cu toate acestea, nu au un cuvânt de spus în ceea ce priveşte cheltuirea banilor publici, deoarece nu au drept de vot", a mai declarat deputatul Gorghiu.
Alina Gorghiu a mai spus că articolul 13 din Codul muncii prevede faptul că capacitatea de muncă se dobândeşte la împlinirea de către o persoană a vârstei de 16 ani,astfel că, în consecinţă, începând cu vârsta de 16 ani, orice persoană se poate angaja, fără a fi necesar un acord din partea părinţilor sau a reprezentanţilor legali.
Niculae Mircovici : Joia viitoare se dezbate moţiunea simplă depusă de PDL.
Plenul Camerei Deputaţilor va dezbate şi vota joia viitoare moţiunea simplă "Taxarea până la capăt. USL te vrea sărac", depusă de PDL, iar pe 3 decembrie este preconizat ca proiectul de buget pe 2014 să intre în dezbaterea plenului comun al Parlamentului."Joia aceasta, la ora 14,00, este termenul limită până la care se pot depune amendamente la proiectul de buget, după care comisiile de specialitate încep lucrul pentru avizarea bugetului. Probabil că toată treaba se va termina până vineri seară, iar dacă mai este cazul se lucrează sâmbătă şi duminică. Luni şi marţi aveam activitate în teritoriu, apoi miercuri, la ora 16,00, şedinţa comună cu premierul Chinei şi alţi 11 preşedinţi de parlamente. Joia viitoare, la ora 10,00 vom avea dezbateri în plenul Camerei Deputaţilor la moţiunea simplă depusă de PDL, iar la 12,30 va fi votul final pe moţiune. După această şedinţă vom începe lucrul la Comisiile de buget- finanţe pentru raportul la proiectul de buget, iar pe 3 decembrie proiectul de buget va intra în plenul comun", a declarat marţi secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici după şedinţa Biroului permanent.
Victor Ponta: USL funcţionează foarte bine.
Premierul Victor Ponta a declarat marţi că USL funcţionează foarte bine, dovadă în acest sens fiind o lege extraordinar de importantă adoptată de către acest guvern."Funcţionează foarte bine, dovadă că, iată, o lege extraordinar de importantă pe care nu a adoptat-o nimeni în douăzeci şi ceva de ani este adoptată de către guvernul USL, cu sprijinul total al USL-ului şi al celorlalte partide. Sincer să fiu, am apreciat şi stratagema celor de la PDL. Nu ştiu dacă aş fi făcut la fel în locul lor. Evident, ştiu că e un lucru bun legea şi atunci au ales să nu depună niciun amendament şi să nu fie prezenţi în sală. Dacă îi întreabă domnul Băsescu ce au făcut, ei zic că au făcut opoziţie, dar de fapt nu ne-au împiedicat şi le mulţumesc pentru asta", a spus Ponta după angajarea în plenul Parlamentului a răspunderii pe proiectul de lege privind descentralizarea.
"După cum ştiţi foarte bine, şi cei din PSD îmi sunt colegi, cu atât mai mult în Guvern, cu atât mai mult în USL. Iar unul din secretele USL-ului a fost tocmai faptul că ne-am comportat, întotdeauna, ca o echipă şi e important spiritul acesta. Alianţa de Centru Stânga - PSD, UNPR - vedeţi că funcţionează foarte bine şi, de altfel, PSD-ul are relaţii foarte bune şi cu PC-ul, şi cu PNL-ul, şi cu grupul minorităţilor, şi cu UDMR, şi cu PDL chiar", a punctat şeful executivului.
Cu privire la acuzaţiile pe care preşedintele fondator al PC Dan Voiculescu le-ar fi făcut la adresa liderului PNL, premierul a spus: "Nu, n-au fost nişte acuzaţii. Până la urmă s-a ridicat o problemă esenţială vis-a-vis de USL. Dacă domnul Antonescu şi-a schimbat poziţia faţă de Traian Băsescu şi a devenit mai apropiat sau îşi doreşte susţinerea sa. Din punctul meu de vedere, domnul Antonescu a spus foarte clar că nici vorbă de aşa ceva şi lucrurile acestea s-au închis, dar erau necesare, pentru că ultimele gesturi puteau crea confuzii şi nu avem nevoie de confuzii. Eu zic că toate lucrurile s-au lămurit foarte bine", a explicat premierul.
Mihnea Costoiu: Guvernul are în vedere, pe termen mediu, creşterea finanţării acordate cercetării şi proiectării.
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a subliniat, marţi, în intervenţia susţinută la simpozionul 'Cercetarea, dezvoltarea şi inovarea - suport pentru dezvoltarea economică şi socială sustenabilă', importanţa pe care Guvernul o alocă cercetării şi educaţiei.
''Este pentru prima oară în istoria post-decembristă a ţării noastre când cercetarea şi educaţia au devenit obiective strategice ale politicilor de dezvoltare', a declarat demnitarul.
Ministrul a arătat că Guvernul are în vedere, pe termen mediu, creşterea finanţării acordate cercetării şi proiectării. 'Prin planificări multianuale, intenţionăm să direcţionăm cel puţin 1% din produsul intern brut către cercetare, dezvoltare şi inovare, concomitent cu atragerea investiţiilor private în cercetare, dezvoltare şi inovare, la acelaşi nivel cu investiţia publică', a menţionat ministrul Mihnea Costoiu.
Renate Weber : Malta permite accesul oricărui om cu bani din afara UE, iar România nu e primită în Schengen.
Europarlamentarul PNL Renate Weber a criticat, marţi, decizia Parlamentului din Malta de a acorda cetăţenie oricărei persoane cu bani din afara UE, care poate obţine astfel libertate deplină de mişcare în Schengen, în timp ce România şi Bulgaria sunt "ţinute" în afara acestui spaţiu."Sunt extrem de revoltată! Cum e posibil, în vreme ce România şi Bulgaria sunt ţinute în afara spaţiului Schengen, invocându-se motive politicianiste, Guvernul socialist din Malta să poată trece prin Parlament un proiect de lege care permite practic oricărui om cu bani din afara UE să îşi cumpere cetăţenie malteză şi să devină, astfel, cetăţean european cu libertate deplină de mişcare în Schengen şi restul UE", a scris Renate Weber pe Facebook.
În opinia sa, proiectul de lege pe care Malta l-a aprobat la 12 noiembrie 2013 şi care va permite cetăţenilor din afara UE să-şi cumpere cetăţenie malteză contra sumei de 650.000 de euro contravine principiilor pe care este fundamentată Uniunea Europeană şi "subminează însăşi ideea de cetăţenie europeană". În plus, Weber susţine că este vorba de "o evidentă discriminare, din moment ce numai cei mai bogaţi locuitori ai ţărilor-terţe vor putea să îşi cumpere cetăţenia malteză şi, implicit, cetăţenia europeană".
Guvernul României.
- Discută proiectul privind vânzarea terenurilor agricole.
Guvernul urmează să discute în şedinţa de astăzi, proiectul de act normativ privind măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, au precizat pentru AGERPRES surse guvernamentale.Potrivit proiectului, străinii care vor să achiziţioneze terenuri agricole în România, după 1 ianuarie 2014, nu vor mai fi nevoiţi să se limiteze la doar 100 de hectare şi nici să aibă cunoştinţe în domeniul agricol sau o perioadă minimă de activitate în acest sector, aceste condiţii fiind scoase din noul act normativ. Proiectul vizează şi înfiinţarea Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, prin reorganizarea Agenţiei Domeniilor Statului.
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că, potrivit proiectului de lege privind vânzarea terenurilor, doar cetăţenii Uniunii Europene vor avea dreptul să cumpere terenuri în România de la 1 ianuarie 2014.
Premierul i-a cerut ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să le clarifice acest aspect şi adversarilor politici.
"Comunicaţi adversarilor politici că cetăţenii arabi şi cetăţenii chinezi nu sunt membri ai Uniunii Europene. Am văzut că vor să apere terenul României de chinezi şi arabi, nu sunt cetăţeni ai Europei. (...) De la 1 ianuarie, cei care au dreptul conform acordului semnat de România să cumpere terenuri sunt cetăţenii Uniunii Europene'', a precizat Victor Ponta.
- Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament pe legea descentralizării.
Guvernul şi-a asumat ieri, răspunderea în faţa Parlamentului pentru legea descentralizării, premierul Victor Ponta afirmând că prin acest act normativ serviciul public vine mai aproape de cetăţean.
Premierul Victor Ponta a prezentat Parlamentului obiectivele descentralizării, în absenţa parlamentarilor PDL. Liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a motivat în debutul reuniunii Camerei Deputaţilor şi Senatului că parlamentarii PDL nu participă la şedinţa în care Guvernul îşi angajează răspunderea asupra legii descentralizării deoarece doresc o dezbatere reală în Parlament.
Premierul Victor Ponta a susţinut că prin legea descentralizării serviciul public vine mai aproape de cetăţean.
"Despre reforma statului român s-a discutat foarte mult, s-a făcut foarte puţin, iar prin acest proiect de lege reuşim să avansăm cu ceea ce înseamnă un serviciu public mult mai apropiat de cetăţean, un serviciu public care poate fi cenzurat de către cetăţeni, care se află în coordonarea directă a aleşilor locali votaţi de cetăţeni, economisirea unor resurse financiare şi o activitate cu mai putină birocraţie şi mai puţină corupţie", a declarat premierul în plenul Parlamentului la asumarea răspunderii pe proiectul legii privind descentralizarea.
El a adăugat că tema descentralizării a fost susţinută de toate partidele româneşti de după 1989, cu o singură excepţie, "de înţeles", PDL.
Liviu Dragnea : N-am legături cu serviciile secrete, poate Antonescu are. Nu-l văd pe Ponta presat.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marţi, că el nu are legături cu serviciile secrete, dar "poate Antonescu are aceste legături" şi poate explica la ce s-a referit în cazul "presiunilor" care s-ar face pentru candidatura lui Victor Ponta la prezidenţiale, însă nu-l vede pe premier "presat". Dragnea a fost întrebat cum vede declaraţiile lui Crin Antonescu referitoare la oameni cu influenţă în serviciile de informaţii care ar face presiuni ca Victor Ponta să candideze la prezidenţialele de anul viitor."Eu nu am contact cu serviciile secrete, poate domnul Antonescu are aceste legături şi e bine să vă răspundă dumnealui. Nu-mi pot da seama la ce s-a referit, dar nu-l văd pe Victor Ponta un om foarte presat, l-am văzut că e un om care gestionează foarte bine actul de guvernare şi este în stare singur să ia deciziile cele mai bune", a afirmat Dragnea.
Kelemen Hunor : Cezar Preda bate câmpii, nu există nicio înţelegere ascunsă a UDMR cu PSD.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge declaraţiile vicepreşedintelui PDL Cezar Preda privind o înţelegere "ascunsă" între UDMR şi PSD pentru federalizarea României, spunând că acesta "bate câmpii" şi face acuzaţii "gratuite".
"Nu există nicio înţelegere ascunsă, există doar un simţ al responsabilităţii şi o consecvenţă în ceea ce priveşte ideile pe care noi le-am susţinut în ultimii 23 de ani. Cum aşteaptă Cezar Preda să susţinem astfel de aberaţii, ce susţine el, să semnăm o moţiune de cenzură pe astfel de subiect? Domnul Preda bate câmpii, nu există nicio înţelegere ascunsă, suntem doar responsabili şi consecvenţi faţă de programul şi electoratul nostru şi cu principiile pe care le-am susţinut şi când domnul Preda era în Internaţionala Socialistă, şi acum, când este în PPE. Nu noi ne-am mutat dintr-o parte într-alta. Eu resping aceste acuzaţii gratuite şi, mai ales, aberaţiile cu care este susţinută această declaraţie", a spus Kelemen.
Oltchim : Planul de reorganizare a societăţiiva fi supus aprobării creditorilor pe 2 decembrie.
Planul de reorganizare a Oltchim, care prevede înfiinţarea noii societăţi Oltchim SPV, va fi discutat pe 2 decembrie, a declarat miercuri pentru AGERPRES liderul Sindicatului Victoria, Corneliu Cernev."Pe 2 decembrie se va întruni Adunarea Generală a Creditorilor, a tuturor creditorilor Oltchim. În cadrul acestei adunări se va supune planul de reorganizare a societăţii Oltchim SPV, sau Oltchim ÎI cum mai este numit. Asta nu înseamnă că în acea zi, probabil imediat după 2 decembrie se va produce acest lucru. Tot în cadrul acestei adunări se vor aproba şi criteriile de preselecţie ale investitorilor şi graficul de depunere a ofertelor angajante. Ştim că domnul ministru Gerea spunea de data de 20 noiembrie, dar din motive obiective această dată s-a decalat", a precizat Cernev. Marţi seara, ruşii de la Oil Gas Trade şi-au anunţat, într-o conferinţă de presă la Râmnicu Vâlcea, intenţiile de a prelua combinatul vâlcean, afirmând că după preluare vor reangaja mare parte din salariaţii disponibilizaţi în cursul acestui an de la Oltchim.
Vasile Astărăstoae : Instanţa va decide dacă greva din sistemul sanitar e ilegală.
Instanţa va decide dacă greva este legală sau ilegală, iar angajaţii din sistemul sanitar vor respecta decizia, dar s-ar putea ajunge ca oamenii să-şi ia liber toţi odată, a declarat preşedintele CMR Vasile Astărăstoae, după discuţiile de la Ministerul Sănătăţii."Dacă întrebi orice guvernant din orice ţară, orice grevă din punctul lor de vedere este ilegală. Este o opinie. Din punctul nostru de vedere, greva este expresia nemulţumirii unor oameni care ne-au votat pe noi să-i reprezentăm. Instanţa va decide dacă greva este legală sau ilegală. Dacă instanţa va spune că este ilegală, atunci sindicatele vor opri acest demers, dar asta nu înseamnă că sistemul va funcţiona, s-ar putea ajunge ca oameni din sistem să-şi ia liber toţi odată, iar medicii să facă numai gardă la care sunt obligaţi prin lege", a spus preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).
Potrivit lui Astărăstoae, bugetul de la Sănătate nu a crescut, dar poate că pe noul PIB pe care l-au calculat guvernanţii, 4% cât declară că ar fi pe 2013 va creşte la 4,2% pe 2014.
"Cât priveşte efectiv banii care intră în sistem, dacă îi raportăm la euro, sunt bani mai puţini dăcât anul trecut. Noi nu putem să fim de acord cu această scădere, pentru că de fapt se reflectă asupra activităţii din sistem", a mai spus Astărăstoae.
În opinia liderului CMR, problema ilegalităţii grevei este una forţată, pusă de autorităţi pentru a creea o imagine nefavorabilă pentru profesioniştii din sănătate.
Astărăstoae a precizat că oamenii au de luat zeci de zile libere pentru muncă suplimentară, pentru că s-a interzis să fie plătite.
"Cât priveşte efectiv banii care intră în sistem, dacă îi raportăm la euro, sunt bani mai puţini dăcât anul trecut. Noi nu putem să fim de acord cu această scădere, pentru că de fapt se reflectă asupra activităţii din sistem", a mai spus Astărăstoae.
"S-ar putea, ca la cât sunt plătiţi ei, să se hotărască să stea să se odihnească, şi atunci o să decidă cei care sunt cu legea şi cu legalitatea. S-ar putea ajunge ca oamenii din sistem să-şi ia liberele toţi odată, iar medicii s-ar putea să facă numai gardă la care sunt obligaţi prin lege", a declarat Astărăstoae.
Eugen Nicolăescu : În acest moment cred că greva din sistemul sanitar, anunţată pentru 28 noiembrie, este .
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat miercuri, după întâlnirea cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, că în acest moment greva generală anunţată pentru 28 noiembrie este ilegală, iar primă măsură ar fi sesizarea instanţei, care să constate acest lucru."Cred că greva generală este mai degrabă o sperietoare, decât un lucru care se poate realiza. Din punctul nostru de vedere, în acest moment este ilegală. Nu cred că discutăm despre ceva ilegal, noi trebuie să discutăm despre lucruri legale în ţara asta. Că unii vor să încalce legea, este problema lor. Sunt instituţii ale statului care trebuie să-şi facă datoria", a spus ministrul Eugen Nicolăescu, după discuţiile care au avut loc cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate.
"Evident, dacă este ilegală - sunt ferm convins că este ilegală -, prima noastră măsură este să sesizăm instanţa să constate ilegalitatea. Sper să nu se ajungă acolo. Pot fi găsite unele soluţii după opinia noastră, dar ele nu pot fi găsite sub presiune şi peste noapte. Acum asta încercăm, să identificăm cum se poate eşalona, cum se poate face un calendar în acest sens", a mai spus Eugen Nicolăescu.
Cartel Alfa : Peste 200 de membri protestează în faţa Guvernului.
Peste 200 de membri ai CNS 'Cartel Alfa' protestează, astăzii, de la ora 13,00, în faţa sediului Guvernului din Piaţa Victoriei, solicitând, în principal, schimbarea legislaţiei muncii."La protestul de astăzi participă peste 200 de sindicalişti din ramurile Chimie, Construcţii şi Metalurgie. Oamenii doresc în principal modificarea legislaţiei muncii şi acordarea măsurilor de protecţie socială pentru salariaţii care îşi pierd locurile de muncă. Prin această acţiune revendicativă cerem autorităţilor revenirea la un dialog social constructiv între sindicate, patronate şi Guvern", a declarat Bogdan Hossu, preşedintele CNS 'Cartel Alfa'.
Potrivit aprobării primite de la Primăria Capitalei, protestul urmează să se încheie la ora 15.00.
Bogdan Hosu, a anunţat, pe 30 septembrie a.c., că aproximativ 150 de membri ai CNS Cartel Alfa vor protesta săptămânal în faţa sediului Guvernului din Piaţa Victoriei, în paralel urmând să fie organizate zilnic acţiuni de protest în toată ţara, respectiv în câte două judeţe pentru fiecare zi lucrătoare.
"Noi am fixat calendarul de proteste până în luna decembrie 2013, însă este posibil ca acţiunile revendicative să continue şi după această dată dacă Guvernul nu va găsi soluţii pentru problemele noastre", a precizat Bogdan Hossu.
Poliţia Română declanşează acţiunea "Foc de Artificii".
Poliţia Română declanşează, miercuri, acţiunea naţională 'Foc de Artificii' care vizează condiţiile în care se comercializează şi se utilizează articolele pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice şi dacă sunt respectate normele legale, informează instituţia."Prin această acţiune, Poliţia Română urmăreşte prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă", precizează IGPR. Conform evidenţelor Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivel naţional, până în prezent, 12 societăţi comerciale au efectuat importuri sau transferuri de articole pirotehnice, la cantitatea importată/transferată adăugându-se cea rămasă în stoc din anii precedenţi. Vor fi desfăşurate atât controale la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi activităţi specifice structurilor de ordine publică în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.
The Telegraph online : Unele împrumuturi pentru studenţi români şi bulgari la colegii britanice, suspendate.
Acordarea unor împrumuturi destinate studenţilor a fost suspendată pentru români şi bulgari, în urma unor "suspiciuni" create de o creştere a numărului de înscrieri la colegii britanice, relatează The Telegraph online. Potrivit publicaţiei citate, secretarul de stat pentru Universităţi David Willetts a declarat că suspendarea împrumuturilor pentru studenţii din cele două ţări a fost decisă după ce s-a observat o creştere "neobişnuită" a numărului celor care primesc sprijin din partea Student Loans Company (SLC). Aproximativ trei sferturi dintre studenţii vizaţi nu au reuşit să dovedească faptul că au dreptul la aceste împrumuturi, potrivit unor surse citate de ziar.În prezent, SLC oferă două tipuri de împrumuturi, şi anume unul pentru plata taxelor şcolare şi unul pentru acoperirea unor cheltuieli de întreţinere. Toţi cetăţenii UE pot aplica pentru un împrumut în vederea plăţii taxelor şcolare. Românii şi bulgarii, care nu au acces pe piaţa britanică a muncii, pot, în schimb, să studieze în această ţară.
"Am descoperit că s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de studenţi români şi bulgari care au aplicat pentru un ajutor şcolar complet în Anglia, în acest an", a declarat Willetts în faţa parlamentarilor, precizând că, în condiţiile în care acest tip de sprijin este acordat cetăţenilor UE rezidenţi pentru cel puţin trei ani în Marea Britanie, fiecăruia dintre aceşti studenţi i s-a cerut informaţii suplimentare pentru reluarea accesului la împrumuturi.
Potrivit publicaţiei, aproximativ 5.500 de români şi bulgari au primit primă plată a împrumutului pentru cheltuieli de întreţinere anul acesta, reprezentând o creştere importantă faţă de anul trecut.
UE avertizează că semnarea acordului cu Ucraina riscă să fie amânată pe termen nelimitat.
Preşedinţia lituaniană a Consiliului Uniunii Europene avertizează Ucraina că semnarea acordului de asociere poate fi amânată pe termen nelimitat în cazul în care nu se va concretiza la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius."Nimic nu poate garanta semnarea acordului după un an sau doi. (...) Pauză în relaţiile dintre UE şi Ucraina poate dura foarte mult timp", a declarat Dalia Grybauskaite, preşedintele Lituaniei, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
Uniunea Europeană condiţionează semnarea acordului de asociere cu Ucraina anul acesta de soluţionarea cazului Iuliei Timoşenko, aflată în detenţie pentru abuz de putere.
ŞTIRI METEO
Joi, 21 noiembrie 2013, vremea va fi caldă pentru ultima decadă a lunii noiembrie. Cerul va prezenta înnorări temporare şi va ploua slab, pe arii restrânse în vest, sud-vest şi la munte şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în zona montană înaltă şi pe litoral.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 18 grade, iar cele minime între 1 şi 12 grade. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase izolat va fi ceaţă.În Bucureşti, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 6...8 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
PERSONALITĂŢI
Roxana Briban
Roxana Briban (n. 28 octombrie 1971, București - d. 20 noiembrie 2010, București) a fost o soprană română, solistă a Operei Naționale București (2000-2009) și colaboratoare a Operei de Stat din Viena (2003-2010). Roxana Briban se dedică vieții muzicale încă de la vârsta de 6 ani, prin studiul viorii și cel al cântului, devenind în scurt timp solistă a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, cu care susține peste 300 de concerte în țară și în străinătate. Absolvă Universitatea de Muzică din București la clasa prof. univ. Maria Slătinaru-Nistor în anul 2000. Imediat după absolvire, debutează ca solistă a Operei Naționale din București, cu rolul Contesei din opera Nunta lui Figaro de W.A.Mozart.Începutul carierei internaționale este marcat de debutul la Wiener Staatsoper, în anul 2003, cu rolul Micaela, din opera Carmen de Georges Bizeţ. De atunci, soprana româncă devine invitat permanent al scenei vieneze, încheind contracte până în stagiunea 2009-2010, cu rolurile Donna Elvira (Don Giovanni), Mimi (Boemă), Cio-Cio Sân (Madama Butterfly), Amelia Grimaldi (Simone Boccanegra), Contesa (Nunta lui Figaro) și Tatiana (Evgheni Oneghin). Rămâne fidelă scenei bucureștene în timp ce este invitată în teatre precum Volksoper Wien, Deutsche Oper Berlin, Theatre Capitole du Toulouse, Teatro Municipal Santiago de Chile și Het Muziektheater din Amsterdam, la Zurich, la Roma, Dresda, Madrid, Atena, Bangkok, Singapore sau Seul și unde are prilejul de a fi alături de dirijori renumiți precum Marco Armiliato, Adam Fischer, Rafael Fruhbeck de Burgos, Michail Jurowski , Zubin Mehta, Seiji Ozawa, Marc Piollet, Peter Schneider, Vjekoslav Sutej, regizori ca Michael Hampe, Robert Wilson și artiști celebri precum Agnes Baltsa, Giuseppe Filianoti, Ferruccio Furlanetto, Franz Grundheber, Ildiko Raimondi, Michael Schade, Stephania Toczyska.
Timbrul vocal lirico-spinto îi permite sopranei Roxana Briban abordarea unei palete variate de roluri, de la Leila (Pescuitorii de perle), Micaela (Carmen), Nedda (Paiațe) la Marguerite, Elena (Mefistofele) sau roluri mozartiene precum Contesa (Nunta lui Figaro), Donna Elvira, Donna Anna (Don Giovanni), cât și roluri verdiene ca Violetta Valery (Traviata), Alice Ford (Falstaff), Amelia Grimaldi (Simon Boccanegra), Aida din opera cu acelaşi nume, Leonora (Trubadurul), Elisabetta de Valois (Don Carlo), din repertoriul puccinian interpretând rolurile Mimi (Boemă) și Cio-Cio Sân (Madama Butterfly). În repertoriul său se regăsesc lucrări vocal-simfonice, de la Bach, Haendel, Beethoven, Brahms, Felix Mendelssohn Bartholdy, Verdi, Mahler, până la Dmitri Șostakovici și Paul Hindemith. După turneul asiatic, cu opera Nunta lui Figaro de W.A.Mozart, în rolul Contesei, colaborarea cu Wiener Staatsoper a continuat în stagiunea 2007-2008 cu alte două turnee, în Europa (Luxemburg) cu opera Don Giovanni, în rolul Donna Elvira.
În octombrie 2009, soprana Roxana Briban cântă pentru ultima oară la Opera de Stat din Viena, interpretând rolul Contesei Almaviva din opera Nunta lui Figaro. Ultima apariție în faţa publicului are loc la Varșovia, în Polonia, pe data de 1 decembrie 2009, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Concertul de arii și duete, alături de tenorul Piotr Rafalko, este susținut în fața oficialităților române şi poloneze, în sala de concerte a Palatului Regal. Pe data de 20 noiembrie 2010, soprana Roxana Briban încetează din viață, la vârsta de 39 ani. După aproape un an de inactivitate profesională, motivată de întreruperea angajamentului fix pe care îl avusese cu Opera Națională București, încă din anul 2000, pe fondul cererilor de reziliere a contractelor internaționale primite în decurs de un an, artista decide să și pună capăt zilelor.
Premii
A fost laureată a concursurilor de canto :
“Magda Ianculescu”
“Jeunnesse Musicales”
“George Enescu”
“Hariclea Darclee”
A obținut premiile :
“Ludovic Spiess” (din partea Forumului Muzical Român)
“Vocea de aur” (oferit de Societatea Radiodifuziunii Române).
S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 20 NOIEMBRIE ......................
Evenimente
1224: Prima mențiune a bisericii "Sf. Mihail" din Cisnădioara, germ. "Michelsberg", (județul Sibiu), monument în stil romanic.
Biserica Sf. Mihail din Cisnădioara (în germană Michelsberg, în trad. Muntele [Sf.] Mihai) este un monument istoric și de arhitectură din secolul al XIII-lea, edificiu reprezentativ pentru arta romanică din Transilvania. Biserica din Cisnădioara se înscrie în seria bazilicilor de ispirație renană din zona Sibiului, alături de cea din Cisnădie, Ocna Sibiului, Gușterița etc. Fortificația și biserica figurează pe lista monumentelor istorice 2010. După cum spune un document din 1223, „muntele Sf. Mihail împreună cu biserica și cu pământul ce ține de el” au făcut parte din avutul prepoziturii Sibiului. Prepozitura a cedat această proprietate regelui Andrei al II-lea (1205-1235). La scurt timp după aceea, regele a dăruit-o favoritului său, magistrul Gocelinus, care la rându-i a dăruit-o, pentru mântuirea sufletului său, abației cisterciene din Cârța. Acest document conține de fapt și prima menționare documentară a localității Cisnădioara. Cu ocazia săpăturilor arheologice făcute în zonă pe parcursul timpului s-a determinat existența unei așezări mult mai vechi din perioada La - Tène, așezare care a fost localizată exact pe dealul unde a fost ridicată biserica Sf. Mihail. Spre sfârșitul secolului al XII-lea începe să se ridice o biserică romanică scurtă, cu trei nave, corp pătrat, absidă semicirculară, absidiole în partea de est a navelor laterale și cu două turnuri proiectate în partea de vest a colateralelor, care n-au mai fost realizate decât parțial. Acest edificiu se află situat pe vârful stâncos al dealului, deal care prezintă un platou foarte îngust în partea superioară a lui. Edificiul religios este unul din cele mai reprezentative și mai vechi monumente romanice din Transilvania.Zidul de incintă din jurul bisericii - prevăzut cu un turn de vest și cu un turn de poartă interior (ulterior refăcut) - a fost ridicat în doua jumătate a secolului al XIII-lea, cu drum de strajă zidit și creneluri. Înălțimea zidurilor este între 4 și 6 metri la exterior și 2 până la 3 metri pe interior. Pe latura nordică a existat un turn care era amplasat la câțiva metri spre exteriorul zidului incintei, care era legată de acesta prin intermediul unei punți mobile. În interiorul incintei sunt menționați încă din anul 1850 bolovani rotunzi, care se văd și astăzi, folosiți pentru a fi aruncați peste ziduri. Există și o legendă a locului care spune că fiecare fecior înainte de nuntă trebuia să ducă un astfel de bolovan în cetate pentru a-și demonstra puterea.
1852: Începe construcția clădirii Școlii Centrale din București, care se va numi "Pensionatul Domnesc de fete". Din 1890, școala funcționează în localul construit de arhitectul Ion Mincu, lângă Grădina Icoanei; după 1948 și până în 1993 instituția se va numi "Liceul Zoia Kosmodemianskaia".
1917: Ucraina este declarată republică
1922: Conferința internațională de la Lausanne, în problema strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Se discută și semnează tratatul de pace cu Turcia, care recunoștea drepturile României asupra insulei Ada-Kaleh. Insula nu mai există, fiind inundată la construirea barajului Porțile de Fier
1932: Premiera românească, la Opera Română din București, a baletului "Iris" de Constantin C. Nottara, după premiera absolută a spectacolului la Opera din Moravska-Ostrava din Cehoslovacia, din 12 noiembrie 1931
1945: La Nürnberg (Germania), au fost judecați 24 de foști lideri germani, pentru crime de război
1952: Rudolf Slánský, Secretarul General al Partidului Cehoslovac și alți 13 lideri comuniști sau funcționari de rang înalt au fost acuzați și condamnați că ar fi participat la o conspirație troțkisto-titoisto-sionistă. Procesul a fost orchestrat la ordinul Moscovei prin intermediul consilierilor sovietici aflați în țară. Slánský va fi spânzurat la 3 decembrie 1952.
2006: Lui Mihail Sebastian i s-a conferit postum la München importantul premiu de carte "Geschwister Scholl" pe anul 2006, premiu ce este conferit în fiecare an începând din 1985 de către Börsenverein des Deutschen Buchhandels.
S -a născut în.............
1873: Daniel Gregory Mason, compozitor american (d. 1953)1907: Mihai Beniuc, scriitor și psiholog, academician (d. 1988)
1911: Radu Grigorovici, fizician român (d. 2008)
1912: Victor Preda, biolog român, membru al Academiei Române (d. 1982)
1923: Nadine Gordimer, romancier sud-african laureat al Premiului Nobel (1992)
1937: Christoph Klein, episcop al Bisericii Evanghelice C.A. din România
1943: Grigore Ilisei, publicist, prozator român
1948: Constantin Dragomir, poet, prozator român
1948: John R. Bolton, politician american și diplomat
1950: Gary Green, muzician britanic
1951: León Gieco, muzician argentinian
1954: Kaspar Heidelbach, regizor german
1956: Bo Derek, actriță americană
Decese......
1894: Anton Rubinstein, pianist și compozitor rus1910: Lev Nicolaevici Tolstoi, scriitor rus (n. 1828)
1938: Edwin Hall, fizician american (n. 1855)
1947: Wolfgang Borchert, scriitor german (n. 1921)
1957: Mstislav Dobujinski pictor rus-lituanian (n. 1875)
1964: Sabin Manuilă, statistician, medic, demograf, membru fondator al Academiei de Medicină. A emigrat în SUA după cel de-al doilea război mondial (n. 1894)
1984: Faiz Ahmas Faiz, poet pakistanez (n. 1911)
2010: Roxana Briban, soprana Opera din Viena, Opera Romană (n. 1971)
Sărbători
Ziua universală a copiluluiZiua industrializării Africii
surse : www.mediafax.ro, wikipedia.org, www.agerpres.ro