Am poposit pe panta-nfiorată
De soarele ce-n ochi îţi tremura
Şi mâna ta mlădie, luminată
Ca un grumaz de lebădă, târa
Pe fruntea mea o dâră de jăratic.
Era o zi de vară şi era
Un vânt îndemânatic şi molatic
Şi-n păr îţi răsfira îmbătător
Mirosul viu al cimbrului sălbatic.
Sub braţul tău visam şi mi-era dor
Şi tot mai dor de degetele tale
Să mă topesc în desmierdarea lor.
Părea că-n floarea mâinii tale pale
Setoasa inimă mi s-a-ngropat
Ca o albină-n pâlnii de petale.
Iar împrejur, părea redeşteptat
Şi smuls de-a ta fermecătoare mână
Un dor cu dorul meu îngemănat :
Ca namile târându-se-n ţărână
Din largul zilei ce le-nfierbânta
Colinele culcate într-o rână
Cerşiau, setoase, desmierdarea ta. (Nichifor Crainic)
