Se afișează postările cu eticheta inmemoriam. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inmemoriam. Afișați toate postările

duminică, 8 iunie 2014

In memoriam Adrian Pintea.


"Eu am trecut printr-o perioadă de dezgust faţă de realitatea cotidiană, puţin mai lungă decât ar fi trebuit. Ajunsesem să nu mai suport imbecilismul, desincronizarea de lumea cea adevărată, agresivitatea prostiei şi a tembelismului de partid şi de stat, care au efecte cumplite la nivelul artei. Toate astea m-au determinat ca, la un moment dat, să fiu bântuit de gândul de a renunţa. Iată însă că lucrurile au început să se schimbe şi, victimă a aceluiaşi optimism deplasat şi incurabil, m-am hotărât să-mi reîncep viaţa. Pentru că îmi doream, pentru că am convingerea că întotdeauna trebuie să încerci şi că trebuie să dai foc corabiei trecutului, obicei viking foarte sănătos, pentru că încă mai cred în luatul de la capăt, cu o forţă nouă şi cu un gând mai bun. Ceea ce mă animă pe mine, oricât de greu mi-ar fi, e credinţa în Dumnezeu - sunt convins că Dumnezeu s-a apucat să-l creeze pe om nu dintr-un capriciu - şi în singura calitate care deosebeşte omul de animal şi anume - capacitatea de a iubi conştient."



"Am ajuns la concluzia că e important să nu mai lăsăm să treacă timpul pe lângă noi. Ideal ar fi să ne facem urgent rost de teme ale existenţei, în care să credem cu adevărat. Din păcate, trăim într-o lume cu care nu ne putem identifica şi vizavi de care nu poţi să reacţionezi decât afişând o detaşare ironică. Asta atunci când nu-ţi explodează mintea de draci, de dezgust, de panică morală şi de panică a bunului-gust. Iar acestea sunt stări cu care ne confruntăm zilnic. Eu cred că la ora asta naţiunea română doarme îngrijorător de profund, iar horcăitul acestui somn nu-mi sună deloc a bine. Stau uneori şi mă-ntreb ce visează şi m-apucă spaima. Că ştiţi: sunt vise şi sunt coşmaruri. Optimişti fiind, am putea spune că naţiunea română nu mai are coşmaruri. Că de-abia am scăpat de cel mai aprig, respectiv toată perioada comunistă. Interesant ar fi de aflat dacă am scăpat realmente. Dar eu sper, cu toată fiinţa mea, ca visurile românilor sunt drepte şi limpezi, pentru că merităm, în sfârşit, o perioadă de înseninare a frunţii şi a conştiinţei, o ieşire din mizeria şi din cataclismul moral prin care am trecut. 50 de ani au fost de ajuns. Sunt sigur că şi bunul Dumnezeu e de acord cu termenul ăsta. Eu sunt foarte ataşat ideii soluţiilor personale. Dacă fiecare dintre noi va găsi câte o soluţie de bună calitate, până la urmă vom reuşi să ajungem în punctul în care ne vom spăla frumos pe faţă, ne vom strânge mâinile şi vom spune: "Gata cu prostiile! Hai să ne-apucăm de treabă!". Şi din nou zic: trebuie să crezi în ceva. În iubire, în Dumnezeu, în dreptate, în armonie. În opinia mea, o naţiune care îşi abandonează idealurile doar de dragul economiei de piaţă, mai ales sălbatică şi comică aşa cum e la noi, face o alegere nefericită."










vineri, 6 iunie 2014

In memoriam Ion Raţiu.


 ”Democrația însemnează o înțelegere că omul este în centrul societății. Toate instituțiile se învârt în jurul lui. Chintesența democrației se poate exprima printr-o singură frază: 
Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge pentru ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” 
 
Ion Augustin Nicolae Rațiu s-a născut pe 6 iunie 1917, la Turda.  A fost un politician român, reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD).
Ion Rațiu, membru de seamă al familiei Rațiu, a fost fiul avocatului Dr. Augustin Rațiu din Turda, care la rândul său a fost fiul protopopului greco-catolic al Turzii Nicolae Rațiu (decedat în 1933). Mama sa, Eugenia Rațiu, a fost fiica lui Ion Codru-Drăgușanu. A urmat școala în Turda și Cluj, iar în 1938 a obținut o diplomă în drept de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. În 1943, Rațiu a obținut o diplomă de economie de la Universitatea Cambridge (Anglia). În 1940, Ion Rațiu a fost numit consilier la Delegația română din Londra, sub ministrul Viorel Ţâlea. Între 1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit, unde a înființat (în 1979, împreună cu soția sa, Elisabeth Pilkington ) și finanțat Fundația Rațiu. De asemenea, a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

După repatriere, în ianuarie 1990, a ajutat la refacerea PNȚ alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3. A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD. În 1991 a înființat ziarul Cotidianul. Are 2 copii: Indrei Rațiu și Nicolae Rațiu. Ion Rațiu a murit la Londra, iar conform dorinței sale, trupul neînsuflețit a fost dus la Turda, spre a fi înmormântat în orașul natal. Ion Rațiu a fost îngropat în cimitirul central din Turda, preotul ortodox al bisericii "Adormirea Maicii Domnului" (Biserica Rățeștilor, ctitorită de familia Rațiu) nedând permisiunea înhumării sale lângă strămoși, în curtea bisericii, din cauza diferendelor dintre Biserică Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Ion Rațiu fiind credincios unit. Slujba de prohodire nu a putut fi însă oficiată în biserica ctitorită de familia sa, Biserica Rățeștilor din Turda, din cauza împotrivirii preotului parohiei ortodoxe care ocupă lăcașul din 1948, care a împiedicat accesul clericilor greco-catolici în biserică pentru săvârșirea slujbei de înmormântare conform dorinței defunctului. Astfel slujba prohodului a avut loc în stradă pe un ger pătrunzător.

   
"Ion Raţiu ne lipseşte foarte tare: figură bonomă, zâmbitoare, ţinută impecabilă (costum cu papion), discurs magistral, comportament de gentlemen, democrat desăvârşit.
Mă gândesc adesea cum ar fi arătat oare România astăzi, dacă Ion Raţiu ar fi fost ales preşedinte în 1990 ?
După ce comuniştii au venit la putere în România în 1947, Raţiu a rămas în exil la Londra (la cererea lui Maniu). Chiar de la începutul celui de-al doilea război mondial, el s-a alăturat luptei contra totalitarismului de orice culoare politică, ajutând la organizarea Societăţii Studenţilor şi Tinerilor din Europa Centrală ( the Central European Student and Youth Society).
În anii ‘50 târziu, el a început să publice un buletin de ştiri săptămânale, Free Romanian Press. A contribuit de asemenea în mod regulat la serviciul român al BBC, la radioul Europa Liberă (Free Europe Radio), şi la Vocea Americii (Voice of America). În 1957, Raţiu a publicat critica sa de succes a atitudinilor celor din vest faţă de Uniunea Sovietică şi faţă de comunism, ‘Policy for the West’.
În 1975, anul când a publicat "România contemporană" (Contemporary România), a decis să dedice toată energia sa ţelului unei Românii libere. A jucat un rol cheie în formarea asociaţiei Uniunea Mondială a Românilor Liberi (the World Union of Free Romanians), la care a fost ales preşedinte la primul său congres de la Geneva (1984). La puţin timp după aceasta, el a început să publice Românul liber (The Free Romanian), un ziar lunar în româna şi engleză.

 Nu este timpul pierdut să-l redescoperim pe Ion Raţiu şi să-l luăm ca model în viaţă:




- tinerii să plece, dacă vor, să-şi desăvârşească studiile în lumea mare (în Marea Britanie de exemplu, aş zice eu), dar să se întoarcă şi să pună umărul la dezvoltarea României, să se implice;

- oamenii politici să înţeleagă că luptă politică trebuie dusă cu argumente şi cu fairplay, că cei din tabăra opusă sunt adversari şi nu duşmani;

- oamenii din presă să înţeleagă că toate situaţiile trebuie redate obiectiv, că trebuie să scoată în prim plan pe cei buni, nu pe cei răi, că trebuie să folosească un limbaj profesionist, democratic, elegant;

- noi toţi ceilalţi să fim mai receptivi la obiceiurile bune, pe care să le practicăm, şi mai intoleranţi faţă de obiceiurile rele, pe care să le respingem; să muncim mai cu sârg, mai bine. (prof.univ.dr. matematician Afrodita Iorgulescu).



"După 50 de ani de exil, Raţiu se întorsese de la Londra cu un accesoriu vestimentar care în România era intolerabil pentru peste 90 la sută din electorat: papionul. Oricât de ridicol ar suna azi în urechile publicului tânăr, în acele timpuri, papionul nu era una dintre expresiile rafinate ale eleganţei masculine, ci un simbol al moşierilor şi industriaşilor pregătiţi să aducă în România tot ce poate fi închipuit mai rău. În plus, Ion Raţiu avea, chipurile, un aer desuet - de parcă Iliescu, în costumele sale evocându-l pe comunistul albanez Enver Hodja, era vreun „trendsetter“! - şi vorbea româneşte cu un intolerabil accent britanic. Başca, dăduse de gustul caviarului, în locul salamului cu soia, prin urmare, nu putea pricepe subtilităţile gastronomiei autohtone din vremea comuniştilor. Şi deşi era la o vârstă venerabilă, mediile feseniste îi inventaseră o amantă, în timp ce Ion Iliescu, întruchiparea moralităţii, nu putea fi bănuit de o asemenea mârşăvie. Îmi amintesc că manipularea era atât de bine organizată, încât minciunile care se spuneau pe seama lui Ion Raţiu nu veneau doar din zona electoratului trandafiriu. Parcă prin 1991, la ziarul „Tineretul liber“, am auzit, de la colegi pe care nu-i suspectam că ar fi cu FSN-ul, că, pe lângă alte tare, Raţiu mai e şi zgârcit: în timpul unui interviu, miliardarul s-ar fi aplecat după o monedă de cinci lei care se rostogolise sub masă!
Culmea acuzaţiilor - o abjecţie pe care, în ochii fanilor lui Iliescu, nici măcar Corneliu Coposu ori Doinea Cornea n-ar fi putut-o comite! - a fost însă colaborarea cu Nicolae Ceauşescu. Omul care se legase cu lanţuri în faţa hotelului londonez Ritz, pentru a protesta faţă de ospitalitatea regală cu care fusese primit dictatorul, era acuzat că ar fi pactizat cu acesta! Vorbim despre cel care a organizat o manifestaţie la Bonn după ce regimul ceauşist a raţionalizat mâncarea; despre cel care a dezvăluit lumii circumstanţele în care a demarat Canalul Dunăre-Marea Neagră şi cel care a avertizat că temerara participare a României la Olimpiada de la Los Angeles nu trebuie să şteargă păcatele României socialiste!
Nu ştiu cum ar fi fost România dacă Ion Raţiu ar fi ajuns preşedinte în 1990 şi e inutil să-mi imaginez asta, câtă vreme nici nu avea cum să se întâmple. Ştiu însă că domnul cu papion merită pomenit printre cei care şi-au iubit ţara, aici sau departe. "(Horia Ghibuţiu).








Ion Raţiu 1938




                                                                    Ion Raţiu 1960


                                                          Ion Raţiu şi Papa Paul II, 1982



                                                                           Ion Raţiu 1990






vineri, 25 aprilie 2014

De va veni la tine vântul....


De va veni la tine vântul
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă.
Mustrarea lui să nu te doară.

Nu-i vina ta... Aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii:
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii.....






Inimă, ciutură spartă,
Cui mai duci apă la poartă
Dacă nimeni nu mai trece
Să-ţi soarbă din apa rece,
Apă bună de descântec
De la ochi până la pântec?



Inimă, ciutură goală,
Cine te spoi cu smoală
Şi te puse în ogradă,
Nimeni să nu te mai vadă
Ca să-ţi mai cerşească apă
Când de sete, gura-i crapă........



Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an...

Îţi mulţumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntâmplat?...
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?...

Unde te duci, când o să vii?
Unde te duci, când o să vii.......


Destinul lui Romeo Vanica a fost strâns legat de muzică şi mai ales de rolul pe care l-a jucat în cadrul formaţiei Mondial, acolo unde, în 1966, a fost adus de Mihai Constantinescu, unul dintre vocaliştii grupului. Sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70  rămâne  drept cea mai frumoasă perioadă din istoria formaţiei şi datorită compoziţiilor semnate de Romeo Vanica pe versurile poeţilor George Topârceanu, Ion Minulescu şi Octavian Goga.




Romeo Vanica, fost component al formaţiei Mondial, fost  angajat al Societăţii Române de Radiodifuziune (secţia Ştiri, 1994 - 2009), a încetat din viaţă în 23 aprilie 2014.





Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More