MARCEL SÂMPETRU, fost procuror general adjunct al României, fost adjunct la serviciul secret al Ministerului de Interne, fost adjunct la DGA-Ministerul de Interne, fost pe la Externe, fost consilier sau director pe la Parlament, m-a dat in judecată ptr că, în noiembrie 2011, am scris că a fost numit consilier la Consiliul Superior al Magistraturii desi numele lui apărea in mai multe scandaluri de corupție, iar intr-un rechizitoriu ( al mai multor ofiteri SRI despre care eu am scris mult) apărea ca FĂPTUITOR. Scriam , intre altele, că prin astfel de numiri se compromite proiectul generos al luptei anticorupție pe care il avea noua echipă a CSM.
Sâmpetru m-a dat in judecată ptr delict de presă. "Culpele" mele principale (intre altele): am redat interceptări din rechizitoriul in care a fost trimis in judecată ptr corupție procurorul Ciofu ( condamnat definitiv); am dat fragmente din dosarul ofiterilor SRI ( toti condamnati definitv intre timp); am scris despre implicarea lui Sâmpetru in eliberarea lui Omar Hayssam ( a fugit din tară după eliberarea din arestul preventiv, dar a fost condamnat la 20 de ani închisoare ptr răpirea jurnalistilor români în Irak), asa cum a relatat-o inițial procurorul Ciprian Nastasiu etc.
Ei bine, după 7 luni de la aparitia în România Liberă a unei serii de trei articole despre consilierul CSM Sâmpetru , adică în IULIE 2012, DNA i-a "prins" atât pe Sâmpetru, consilierul CSM, cât si pe seful său, fostul vicepresedinte CSM GEORGE BĂLAN. Din interceptările redate de mine rezultau, între altele, metodele prin care incercau să obțină de la premierul Ponta funcțiile de procuror general , respectiv de sef DNA.
De asemenea, DNA a surprins si modul in care Sâmpetru îi cerea sefului DGIPI ILFOV, Mihai Vlad ( Sâmpetru i-a fost sef ! ), informatii secrete compromitătoare despre fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, spre exemplu.
Cu alte cuvinte, avertismentele mele de jurnalist - câine de pază al societății -, din noiembrie 2011 si ianuarie 2012, s-au adeverit in iulie 2012 ( ANUL LOVITURII DE STAT) si s-au concretizat, ulterior, intr-un rechizitoriu prin care au fost trimisi in judecată MARCEL SÂMPETRU, George Bălan, seful DGIPI ILfov, Mihai Vlad, si judecătoarea de la Inalta Curte, Georgeta Barbălată.
La prima instanță de la Înalta Curte , formată din trei judecători, a fost condamnată doar judecătoarea BARBĂLATĂ, ceilalti ( adică si Sâmpetru)- achitati ( amendament: dintre cei trei judecători care au judecat dosarul SÂMPETRU si alții , doi au fost mulți ani procurori subordonati chiar lui Bălan, iar Sâmpetru a fost sef unuia dintre ei).
Probabil in toamnă, sentința definită în dosarul DNA, în care inculpati sunt Sâmpetru, Bălan si alții, va fi dată de instanta supremă formată din cinci judecători.
Eu, insă, am fost condamnată de prima instantă ptr că i-am lezat lui SÂMPETRU imaginea de procuror "imaculat", cu un "parcurs profesional de exceptie", cum scria reclamantul in sesizarea instantei de judecată!!! ( de parcă niciodată n-ar fi fost inculpat de DNA)
Sâmpetru a uitat să spună că, in 2006, MONICA Macovei, fost ministru al Justiției, a cerut demiterea sa din funcția de procuror general adjunct al României. El a avut grijă de CV-ul său imaculat: si-a dea demisia imediat după ce Macovei a cerut sanctionarea sa.
Motivul: cererea ministrului să rămână fără obiect, iar el, ca procuror, să nu fie demis din functia de conducere si, evident, să nu-i fie maculat CV-ul..
SÂMPETRU a folosit instituția DEMISIEI si în 2012, după ce DNA a pus in miscare actiunea penală ptr fapte de corupție sau asimilate celor de corupție si i-a perchezitionat biroul de la CSM.
SÂMPETRU si-a dat demisia ptr ca verificările Inspectiei Judiciare a CSM să rămână fără obiect, iar CV-ul său să rămână cum a fost: CURAT.
N-a avut noroc, ptr ca seful său de la CSM, BĂLAN , nu si-a dat demisia, iar Inspectia Judiciară i-a analizat in bloc. Doar erau coinculpați în dosarul DNA!
Cu toate probele mele materiale depuse la dosar, am fost condamnată, proba principală a lui Sâmpetru fiind depozitia MARTORULUI GEORGE BĂLAN, adică a sefului său de la CSM, a personei inculpate de DNA in acelasi dosar de corupție cu SÂMPETRU, despre care eu am scris in EXCLUSIVITATE ( interceptari!) .
Evident că BĂLAN era in vădită DUȘMĂNIE cu mine, doar am scris despre cum i-a prins DNA când "alergau" pe la liderii USL după funcțiile de procuror general si procuror sef DNA!
În mod normal, instanta de fond NU trebuia să-i accepte depozitia de martor. În fine, in dosarul meu sunt multe alte ciudățenii.
Iata că, atunci când nu mai speram mare lucru ( am avut unele probleme cu avocatul meu de la fond!) o fundatie mi-a sărit in ajutor. Sunt profund impresionată
si, cu plecăciune, MULTUMESC!
Ce am obținut? DOAR o amânare ! Următorul termen e pe 20 octombrie 2014. Până atunci sper sa-mi pot pregati mai bine apărarea! Si, cine stie, poate , între timp, vor veni si altii lângă mine!
Iata va prezint cazul pentru care jurnalista Ondine Ghergut a fost condamnata la aceasta incredibila pedeapsa :