În povestea copacilor goi
Scârţâind într-o singură uşă,
Este vorba de noi amandoi
Este vorba de foc şi cenuşă.
Doi copaci fără frunze pe drum
După cum îi priveşte înaltul,
Doi copaci prin sărutul de scrum
Aplecându-se unul spre altul.
Spune-mi pădure, cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară?
Nu ştie iarna să se îndure
De noi copaciï fără pădure.
Spune-mi pădure cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară?
Nu ştie iarna să se îndure
De noi copaciï fără pădure.
Toată vara au fost numai ploi
Şi-au fost stele în nopţi fără stele.
Şi prin toamna şederii pe nori
Cade ultima frunză spre ele.
În zadar către tine întind
Nişte crengi ce-mi fuseseră braţe,
Alte uşi se aud scârţâind
De tomnatecul vânt să se agaţe.
Spune-mi pădure, cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară?
Nu ştie iarna să se îndure
De noi copaciï fără pădure.
Spune-mi pădure cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară?
Nu ştie iarna să se îndure
De noi copaciï fără pădure.
Nu mai suntem decât doi copaci.
Vor veni tăietori să ne tundă,
Vor lua crengi toţi copiii săraci
Pentru flacăra lor muribundă.
Şi chiar dacă mă vei mai iubi
Peste crivăţul iernii ce vine,
Fără braţe cu ochii pustii,
N-am să am ce întinde spre tine.
Spune-mi pădure cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară?
Nu ştie iarna să se îndure
De noi copaciï fără pădure.
Spune-mi pădure cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară?
Nu ştie iarna să se îndure
De noi copaciï fără pădure.( Adrian Păunescu)
