În fiecare an, pe 24 iunie, alături de marele eveniment creştin al naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, românii mai sărbătoresc și Sânzienele sau Drăgaica, singura sărbătoare păgână din calendarul bisericesc, a cărei origine se pierde în negura timpului. Noaptea ce precede această zi se crede că este magică - minunile sunt posibile, forţele benefice, dar şi cele negative ajung la apogeu.
Legendele spun că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi "dau puteri" deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. Ele cântă şi împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apară semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii. Sânzienele se răzbună pe femeile care nu ţin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici bărbaţii nu scapă uşor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi aşteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene ştiindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.
“Du-te, Soare, vino, Lună
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea – floare,
Galbenă, mirositoare,
Fetele să le adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie,
Floare pentru cununie,
Babele să le rostească,
Până-n toamnă să nuntească.”