Vladimir Ghika. citate

"

O singură ambiție este legitimă: aceea de a fi mai buni.

Dumnezeu veghează, Dumnezeu veghează. Este marele veghetor al tuturor nopţilor - nopţi ce sunt pentru el nopţi îngrozitoare, nopţile minţii, nopţile inimii, nopţile naturii umane, nopţile răului al cărui întuneric coboară în orice moment asupra omenirii îndurerate. Cine ar putea spune cu câtă iubire ne veghează? Această iubire are un nume şi o calitate. Este o iubire infinită.

Singurătatea ar fi mai suportabilă dacă n-am fi atât de jalnic însoţiţi de noi înşine.

E mai grav să nu ai ce oferi cu inima şi mintea decât să ai mâinile goale.

Unele flori cresc numai acolo unde au căzut lacrimi.

A face pe altul să sufere este poate cea mai insuportabilă suferinţă.

Trecutul e o taină, prezentul un secret, viitorul o enigmă şi toate acestea rămân înlănţuite.

Calea spre Paradis are doar lărgimea unei persoane şi înălţimea unei cruci.

Suntem învăţaţi să trăim în "a face". Ar trebui să învăţăm cu precădere să trăim în "a fi".

Nu valorăm numai prin ceea ce suntem sau devenim, ci şi prin descoperirea a ceea ce însemnăm.

Vanitatea e o mitocănie de netăgăduit; nu există nobleţe a cărei calitate să n-o stigmatizeze.

Viaţa e frumoasă prin ceea ce este, mai frumoasă încă prin ceea ce ascunde şi mult mai frumoasă încă prin ceea ce dobândeşte.

Fericirea e ceva ce omul caută pentru sine şi nu găseşte decât în celălalt.

Există un om mai sărac decât cel îngâmfat?

A avea pentru sine sau a fi pentru El? Aceste două întrebări puse retoric şi atât de tranşant cuprind în sine şi definiţiile a două atitudini de viaţă diametral opuse.

Nu există noroi care să poată astupa strălucirea iubirii.

Nu scăpa din vedere că eşti pus la încercare să faci binele când îţi stă în putinţă, şi să nu faci răul atunci când eşti tentat să-l faci.

Ne tragem în linie directă din bucuria lui Dumnezeu.

Universul are forma sufletului, mai mult chiar decât are sufletul forma Universului.

Asemănătoare unei injurii care nu mai înseamnă nimic - dacă odinioară însemnase totuşi ceva - toleranţa, prin definiţie, este o insultă adusă realităţii, precum şi o depreciere adusă inteligenţei. Departe de a fi o virtute, ea nu consfinţeşte decât indiferenţa şi neputinţa.

"

                                                                                                             Vladimir Ghika.

Read More

Vladimir Ghika. „marele vagabond apostolic”.

Apostolul puşcăriaşilor

După instaurarea regimului comunist, Monseniorul Vladimir Ghika a ajuns deţinut politic. Întemniţat pentru credinţă, el a continuat să îi readucă la Cristos pe colegii săi de suferinţă. Unul dintre aceştia este părintele Matei Boilă, preot greco-catolic şi nepot al lui Iuliu Maniu. Părintele Matei Boilă l-a cunoscut în închisoare pe Monsenior. Iată cum descrie, pe inliniedreapta.ro, întâlnirea cu el. Întâlnirea mea, la uşa celulei 9 Jilava cu Monseniorul Ghika a fost evenimentul, pot spune acum cu siguranţă, cel mai luminos din viaţa mea. M-am prezentat. Monseniorul Ghika, cu memoria lui prodigioasă, mi-a spus: “Eşti fratele lui Nena şi Nelu şi prietenul atâtor credincioşi ai mei. Am să te binecuvântez.” Eu, cu teribilismul tinereţii, i-am spus: “Trebuie să fiu sincer şi să vă spun că eu nu merit să fiu binecuvântat pentru că nu mai fac parte acum din Biserică.”
El s-a uitat atunci la mine cu o privire încărcată de dragoste sfântă, pe care nu o pot uita cât timp mai trăiesc şi mi-a spus: “Eu ştiu mai bine decât tine: tu eşti al lui Cristos.” Şi m-a binecuvântat”, descrie părintele Matei Boilă momentul care i-a schimbat radical viaţa.

"

O singură ambiție este legitimă: aceea de a fi mai buni.

Dumnezeu veghează, Dumnezeu veghează. Este marele veghetor al tuturor nopţilor - nopţi ce sunt pentru el nopţi îngrozitoare, nopţile minţii, nopţile inimii, nopţile naturii umane, nopţile răului al cărui întuneric coboară în orice moment asupra omenirii îndurerate. Cine ar putea spune cu câtă iubire ne veghează? Această iubire are un nume şi o calitate. Este o iubire infinită.

Singurătatea ar fi mai suportabilă dacă n-am fi atât de jalnic însoţiţi de noi înşine.

E mai grav să nu ai ce oferi cu inima şi mintea decât să ai mâinile goale.

Unele flori cresc numai acolo unde au căzut lacrimi.

A face pe altul să sufere este poate cea mai insuportabilă suferinţă.

Trecutul e o taină, prezentul un secret, viitorul o enigmă şi toate acestea rămân înlănţuite.

Calea spre Paradis are doar lărgimea unei persoane şi înălţimea unei cruci.

Suntem învăţaţi să trăim în "a face". Ar trebui să învăţăm cu precădere să trăim în "a fi".

Nu valorăm numai prin ceea ce suntem sau devenim, ci şi prin descoperirea a ceea ce însemnăm.

Vanitatea e o mitocănie de netăgăduit; nu există nobleţe a cărei calitate să n-o stigmatizeze.

Viaţa e frumoasă prin ceea ce este, mai frumoasă încă prin ceea ce ascunde şi mult mai frumoasă încă prin ceea ce dobândeşte.

Fericirea e ceva ce omul caută pentru sine şi nu găseşte decât în celălalt.

Există un om mai sărac decât cel îngâmfat?

A avea pentru sine sau a fi pentru El? Aceste două întrebări puse retoric şi atât de tranşant cuprind în sine şi definiţiile a două atitudini de viaţă diametral opuse.

Nu există noroi care să poată astupa strălucirea iubirii.

Nu scăpa din vedere că eşti pus la încercare să faci binele când îţi stă în putinţă, şi să nu faci răul atunci când eşti tentat să-l faci.

Ne tragem în linie directă din bucuria lui Dumnezeu.

Universul are forma sufletului, mai mult chiar decât are sufletul forma Universului.

Asemănătoare unei injurii care nu mai înseamnă nimic - dacă odinioară însemnase totuşi ceva - toleranţa, prin definiţie, este o insultă adusă realităţii, precum şi o depreciere adusă inteligenţei. Departe de a fi o virtute, ea nu consfinţeşte decât indiferenţa şi neputinţa.

"

                                                                                                             Vladimir Ghika.


Vladimir Ghica, scris uneori Ghika, (n. 25 decembrie 1873, Constantinopol - d. 16 mai 1954, Jilava, București) a fost un prinț, diplomat, scriitor, om de caritate, preot român, nepotul lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul principe al Moldovei. Tatăl lui Vladimir Ghica a fost Ioan Grigore Ghica, diplomat, ministru de externe si al apărării alRomâniei. Fratele său a fost Dimitrie I. Ghica. Monseniorul Vladimir Ghica va fi beatificat la 31 august 2013.^[1]

S-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol (astăzi Istanbul – Turcia), a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghica Vodă (1849-1856), fiul lui Ioan Ghica (general de divizie, ministru plenipotențiar) și al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franței).

A avut patru frați și o soră: Grigore - ce a murit la o vârstă fragedă, Alexandru, Gheorghe și Ella - morți și ei de tineri, și Dimitrie (1875-1967).

A fost botezat și miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României înImperiul Otoman. În anul 1878 este trimis la școală în Franța, la Toulouse, și va fi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce privește educația și practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nici o biserică ortodoxă. O va termina în anul 1895, după care va urma la Paris Facultatea de Științe Politice. În paralel va frecventa cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie și drept.

Se întoarce în România datorită anghinei pectorale, unde își va continua studiile până în 1898 când merge la Roma unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, Angelicum. Este în această perioadă (1902) când, după un misterios discernământ, pentru a fi „și mai ortodox” face profesiunea de credință catolică spre stupoarea mamei sale care rămâne până la moarte contrară deciziei fiului său.

Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea, la București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires… Mai târziu, în glumă, papa Papa Pius al XI-lea îl va numi „marele vagabond apostolic”. Devine astfel unul din pionierii apostolatului laical.

Întors în țară, se dedică operelor de caritate și deschide primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la București, pune bazele marelui spital și sanatoriu Sf. Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România.

Participă la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 și se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea.

În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat, de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoșii din ospiciul din Roma, de răniții de război, trecând de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturalețe surprinzătoare.

Documentul oficial prin care Sfântului Scaun îl numeşte pe Vladimir Ghika, Protonotar Apostolic

În 7 octombrie 1923 este sfințit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului; își va desfășura ministerul sacerdotal în Franța până în 1939^[2]. Sfântul Scaun i-a acordat la scurt timp după hirotonire dreptul de a celebra și în ritul bizantin. Prințul Ghica a devenint astfel primul preot român biritual din Vechiul Regat.

I se încredințează o parohie într-o mahala sărăcăcioasă și periculoasă a Parisului, Villejuif, unde se dăruiește, schimbând din temelii spiritul cartierului.^{[necesită citare]} În 1930, când se îmbolnăvește, este retras și este numit Rectorul Bisericii Străinilor din Paris.

În 1924 întemeiază o societate auxiliară de misiuni, Opera Fraților și Surorilor Sf. Ioan și cumpără o clădire dezafectată a unei foste închisori pentru femei în acest scop (cu secole în urmă fusese o mănăstire); din motive financiare se va vinde și membrii se vor dispersa.

La 13 mai 1931 este numit de Papa Protonotar apostolic. Ezită să primească această numire deoarece la intrarea în rândul clericilor făcuse votul de a nu accepta niciodată demnități ecleziastice. O primește totuși, făcând observația că „nimic nu se va schimba în felul meu de viață, va fi doar o panglică îngustă adăugată la reverendă.”

La 3 august 1939 se întoarce în România unde îl surprinde cel de-al Doilea Război Mondial. Refuză să părăsească România pentru a fi alături de săraci și bolnavi, să-i poată ajuta și încuraja, rămânând pentru același motiv în București când vor începe bombardamentele aliate.

După venirea la putere a comuniștilor refuză de asemenea să plece cu trenul regal pentru aceleași motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzația de „înaltă trădare” și întemnițat la Jilava unde este amenințat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu are loc procesul, iar în 16 mai 1954 trece la cele veșnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.

A fost „preot, confesor, director spiritual, conferențiar, om de știință, diplomat, activitatea lui desfășurându-se în toate mediile, de la capete încoronate, șefi de state, politicieni, filozofi, artiști, scriitori, teologi, până la anarhiști, ocultiști, homosexuali și prostituate.”

Vladimir Ghika cu prilejul deplasărilor prin Asia în drum spre Congresul Euharistic Mondial de la Sidney

A fost un promotor în multe domenii, activitatea sa a depășind granițele confesionale și spiritul timpului, fiind un adevărat 

• 1878-1893 - școala din Toulouse (Franța)
• 1893-1895 - Urmează la Paris Facultatea de Științe Politice; frecventează, de asemenea cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie și drept; se îmbolnăvește și se întoarce în România, unde timp de doi ani (1895-1898) își va continua studiile în mod privat
• 1898-1905 - Urmeză Facultatea de filosofie-teologie a dominicanilor în Roma (Angelicum) și obține licența în filozofie și doctoratul în teologie
• 1904-1906 - la Salonic continuă cu studii de filosofie și teologie

• Sfânta Fecioară și Sfântul Sacrament. Discursul rostit de mons. Ghika în noiembrie 1928 la deschiderea Congresului Euharistic de la Sidney, Australia (traducere)
• Femeia adulteră. Mister evanghelic cuprinzand un prolog, un act, un epilog. Pieasă teatrală (traducere de Al. Lascarov-Moldovan în 1938.)
• Gânduri pentru zilele ce vin (traducere de Doina Cornea), Editura Dacia, Cluj, 1995, ISBN 973-35-0486-6.
• Convorbiri spirituale, traducere de Gheorghe Lascu și Viorica Lascu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, ISBN 973-35-0486-6
• Interludiile din Talloires (traducere)
• Ultimele mărturii, Vladimir Ghika; prefață de Yvonne Estienne (traducere de Doina Cornea), Editura Dacia, Cluj, 1997
• Fragmente postume. Texte inedite din arhiva Institutului „Vladimir Ghika” (traducere de Doina Cornea după documente nepublicate), Editura Dacia, Cluj, 2003

Monseniorul Vladimir Ghica a fost propus spre beatificare. Propunerea, pornită din partea Arhidiecezei București, se întemeiază pe un dosar ce cuprinde biografia acestuia, urmând a fi examinat de Congregația pentru Cauza Sfinților de la Vatican.^[3]

Miercuri, 27 martie 2013, papa Francisc a semnat decretul prin care Biserica recunoaște „martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan [...] ucis dinură față de credință [...], la 16 mai 1954”^[4]. Miercuri, 8 mai 2013, s-a anunțat că Monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat sâmbătă, 31 august 2013, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, ce va fi săvârșită la Romexpo, de la ora 11. Sfânta Liturghie va fi prezidată de Eminența Sa Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților. După beatificare, comemorarea sa liturgică va fi la 16 mai, data martirajului său.^[1]

Read More

Maica Tereza, ( 26 august 1910 - . 5 septembrie 1997 )

" Miracolul nu e ca noi facem toate astea, ci faptul ca suntem fericiti facand-o

Dumnezeu nu-ti cere sa reusesti, El vrea doar sa incerci din tot sufletul.

Nu asteptati lideri. Faceti ce e de facut singuri, fiecare in parte. " 

                                                                                       Maica Tereza,

Maica Tereza, născută Agnesë Gonxhe Bojaxhiu (se citește Agneza Gongea Boiagiu), (n. 26 august 1910, Skopje,Macedonia - d. 5 septembrie 1997, Calcutta, India), călugăriță catolică de origine albaneză (mama sa)^[1] care a fondat ordinulMisionarii Carității în Kolkata (Calcutta), India în 1950. Timp de peste 45 de ani, ea a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii și muribunzii, conducând și extinderea Misionarilor carității, mai întâi în toată India, apoi și în alte țări. Tatăl său, de origine aromână^[2], a murit când fiica avea zece ani. Din acel moment, Agneza Gongea Boiagiu nu a mai avut contact cu ramura aromână a familiei sale.^[3]

A întemeiat ordinul „Misionarele Carității”. A primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1979. A primit D.D.h.c. (Doctor of Divinity honoris causa) de la Universitatea din Serampore. A fost beatificată de Biserica Catolică în 19 octombrie 2003.

Agnesë Gonxhe Bojaxhiu (Gonxhe însemnând boboc în albaneză) s-a născut în 26 august 1910, în Üsküb, Imperiul Otoman(acum Skopje, capitala Republicii Macedonia). Deși s-a născut în 26 august, ea considera că 27 august, ziua în care a fost botezată, era "adevărata ei zi de naștere."^[4] Ea a fost cea mai mică dintre copiii familiei din Shkodër, Albania, având ca părinți pe Nikollë și Drana Bojaxhiu.^[5] Tatăl ei era implicat în politica albaneză. În 1919, după o întâlnire politică, în care Skopje era lăsată în afara Albaniei, el s-a îmbolnăvit și a murit, când Agnesë avea opt ani^[4], pe vremea Imperiului Otoman. După moartea tatălui ei, mama ei a crescut-o ca romano-catolică.

Maica Tereza(2003)

" 

• Pune credinta in lucrurile mici pe care le faci, pentru ca in ele sta puterea ta.
• Sa fii nedorit, neiubit, neingrijit, uitat de toata lumea cred ca e o foame mai mare, o saracie mai mare decat a celora care nu au ce sa manance.
• Sa nu credeti ca dragostea, pentru a fi adevarata, trebuie sa fie extraordinara. Lucrul de care avem nevoie e sa iubim fara ca asta sa ne oboseasca.
• Nu asteptati lideri. Faceti ce e de facut singuri, fiecare in parte.
• Chiar si cei bogati sunt infometati de dragoste, de ingrijire, de dor, de a avea pe cineva care sa fie doar al lor.
• De fiecare data cand zambesti cuiva, este un gest de dragoste, un dar catre acea persoana, un lucru frumos.
• Dumnezeu nu-ti cere sa reusesti, El vrea doar sa incerci din tot sufletul.
• Lucrurile bune sunt zalele care formeaza lantul iubirii.
• Eu sunt un mic creion in mainile unui Dumnezeu scriitor care scrie o scrisoare de dragoste lumii.
• Nu ma rog petru succes, cer doar credinta.
• Am descoperit paradoxul ca, daca iubesti pana cand doare, acolo nu exista durere, ci si mai multa dragoste.
• Stiu ca Dumnezeu nu-mi va da nimic din ceea ce nu pot duce. Mi-ar placea doar ca El sa nu aiba chiar atata incredere in mine.
• Incerc sa dau saracilor contra dragoste ceea ce bogatii ar cumpara contra unei sume de bani. Nu, nu as atinge un lepros pentru o mie de lire sterline, dar l-as vindeca pentru dragostea Lui Dumnezeu.
• Daca nu avem pace, e pentru ca am uitat ca apartinem unul altuia.
• Daca vrem ca un mesaj de dragoste sa fie auzit, el trebuie sa fie trimis. Pentru a tine o candela aprinsa, trebuie sa turnam ulei in ea.
• In viata asta nu putem face lucruri marete. Putem face doar lucruri marunte cu enorma dragoste.
• Este un gest regesc sa ai grija de cei cazuti.

" 

                                                                                                                             Maica Tereza,

20.12.2002, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea a aprobat astăzi două decrete ale Congregaţiei pentru cauzele Sfinţilor referitoare la fondatoarea Misionarelor Carităţii, Maica Tereza de Calcutta: prin unul din decrete sunt recunoscute virtuţile eroice ale fondatoarei, iar prin celălalt a fost recunoscut miracolul obţinut prin mijlocirea ei.

“Sfinţenia nu este un lux pentru câţiva, ci o simplă îndatorire pentru fiecare dintre noi”, spunea fondatoarea Misionarelor Carităţii. Sora Nirmala, care a urmat Maicii Tereza la conducerea congregaţiei a precizat că a fost aleasă data de 19 octombrie pentru beatificare deoarece este Ziua Mondială a Misiunilor şi pentru că în luna octombrie 2003 se va încheia anul Rozariului.

Cel de-al doilea decret, referitor la Maica Tereza, aprobat de Papa Ioan Paul al II-lea, a recunoscut vindecarea miraculoasă a Monicăi Besra care suferea de o tumoare canceroasă la stomac. Femeia suferea şi de o meningită tuberculoasă de care a fost, de asemenea, vindecată. Procesul de beatificare al Maici Tereza (1910-1997) – Agnès Gonxha Bojaxhiu, albaneză – a început la cinci ani de la moartea ei, care a avut loc la 5 septembrie 1997, la Calcutta.

O dată cu dosarele Maicii Tereza, Cardinalul Jose Saraiva Martins, Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a prezentat Sfântului Părinte spre aprobare şi dosarele altor candidaţi:

Virtuţi eroice

- Slujitorul lui Dumnezeu Carlo Gnocchi, din Italia, preot diecezan şi fondator al Operei “Pro Juventute” (1902-1956).

- Slujitoarea lui Dumnezeu Maria Tereza a Sfântului Iosif (Anna Maria Tauschervan den Bosch), din Germania, fondatoarea a Congregaţiei Călugăriţelor Carmelitane ale Preasfintei Inimi a lui Isus (1855-1938).

- Slujitoarea lui Dumnezeu Maria Crocifissa (Rosa Curcio), din Italia, fondatoare a Congregaţiei Călugăriţelor Carmelitane Misionare ale Sfintei Tereza a Pruncului Isus (1877-1957).

Miracole

- Venerabilul Slujitor al lui Dumnezeu Giacomo Alberione, din Italia, preot şi fondator al Familiei Pauline (1884-1971).

- Venerabilul Slujitor al lui Dumenzeu Valentin Paquay, din Belgia, preot profes al Ordinului Fraţilor Minori (1828-1905).

- Venerabila Slujitoare a lui Dumnezeu Bonifacia Rodríguez Castro, din Spania, fondatoare a Congregaţiei Slujitoarelor Sfântului Iosif (1837-1905).

- Venerabila Slujitoare a lui Dumnezeu Giulia Salzano, din Italia, fondatoare a Congregaţiei Călugăriţelor catehete a Preasfintei Inimi a lui Isus (1846-1929).

- Venerabila Slujitoare a lui Dumnezeu Maria a lui Isus Răstignit (Maria Petkovic), din Croaţia, fondatoare a Congregaţiei Fiicelor Milostivirii (1892-1966).

- Venerabilul Slujitor al lui Dumnezeu Ioan Merz, din Bosnia, laic (1896-1928).

- Fericitul Daniel Comboni, din Italia, Episcop şi Vicar Apostolic pentru Africa Centrală, fondator al Institutelor Misionarilor Combonieni ai Inimii lui Isus şi al Călugăriţelor Misionare Comboniene (1831-1881).

- Fericitul Iosif Sebastian Pelczar, din Polonia, Episcop de Przemysl al latinilor, fondator al Congregaţiei Slujitoarelor Inimii lui Isus (1842-1924).

- Fericitul Arnold Janssen, din Germania, preot şi fondator al Societăţii Cuvântului Divin şi al Congregaţiilor Misionarele Slujitoare ale Duhului Sfânt şi Slujitoarele Duhului Sfânt ale Adorării Perpetue (1837-1909).

- Fericitul Giuseppe Freinademetz, din Italia, preot profes al Societăţii Cuvântului Divin (1852-1909).

- Fericita María de Mattias, din Italia, fondatoare a Congregaţiei Călugăriţelor Adoratoare ale Sângelui lui Cristos (1805-1866).

- Fericita Angela de la Cruz (María de los Ángeles Guerrero González), din Spania, fondatoare a Congregaţiei Surorilor Crucii (1846-1932).

- Fericita Virginia Centurione, din Italia, văduvă şi fondatoare a Călugăriţelor Sfintei Fecioare a Refugiului de pe Muntele Calvar (1587-1651).

Read More

Ioan Bălan, episcop român unit, deținut politic în pușcăriile comuniste decedat 4 august 1959

"
Ioan Bălan (n. 11 februarie 1880, Teiuș, comitatul Alba de Jos - d. 4 august 1959, la Ciorogârla, lângă București) a fostepiscop greco-catolic de Lugoj, deținut politic.

Ioan Bălan s-a născut la 11 februarie 1880, la Teiuș, pe atunci în comitatul Alba de Jos, din părinții Ștefan Bălan și Ana, născută Muntean. A făcut studiile liceale la Blaj, iar studiile teologice la Budapesta și Viena.

A fost hirotonit preot în anul 1903. A activat ca paroh al Bisericii Sf. Vasile din str. Polonă și protopop al românilor greco-catolici din București. În anul 1936 a fost ales episcop de Lugoj. Consacrarea sa episcopală a avut loc la 18 octombrie 1936în Catedrala din Blaj.

În 29 octombrie 1948, în contextul interzicerii Bisericii Române Unite cu Roma(Greco-Catolice), a fost arestat de autoritățile comuniste. În ciuda vârstei înaintate a fost dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, apoi la mănăstirea ortodoxă Căldărușani, iar din 1950, după refuzurile sale consecvente de a trece la Biserica Ortodoxă Română, a fost închis la Sighet. Acolo a fost supus unor munci istovitoare. În 1955 a fost internat cu domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeș, ulterior a fost transferat la mănăstirea Ciorogârla, unde s-a stins din viață în anul1959.

Dr. IOAN BĂLAN, MARTYRUS PRO FIDE 
Erstmals hörte ich im Februar 1969 von Dr. Ioan Bălan Bischof von 
Lugoj als sein Weihbischof Ioan Ploscaru in einem Brief über seinen 
amtsbehinderten Ordinarius berichtete und mir 2 Documents mit der Signatur 
von Ep. Ioan Bălan für meine Bischofsautographensammlung schenkte. Dr. 
Ioan Bălan, geboren 11.II.1880 in Teiuş (Dreikirchen/ Tövis) Erzdiöcese 
Făgăraş, Priesterweihe 5.VII.1903, ist der achte Bischof, der mit der 
päpstlichen Bulle „Apostolicum Ministerium” von Papst Pius IX am 
26.XI.1853 kreierten rumänisch-unierten Diöcese Lugoj. Die Bischofsweihe 
des neuen Oberhirten Ioan Bălan wurde in Blaj am 18.X.1936 vollzogen, 
wobei dem neuen Hauptkonsekrator und Metropoliten Erzbischof Alexandru 
Nicolescu die Bischöfe Iuliu Hossu von Cluj-Gherla und Alexandru Rusu 
von Maramureş assistierten. 
Hier die Amtsvorgänger in der Döcese Lugoj: 
1. Alexandru Dobra (1854-1870; †13.IV.1870, Lugoj) 
2. Ioan Oltean (1870-1873; †29.X.1877, Beiuş) 
3. Victor Mihalyi de Apsa (1875-1895; †21.I.1918, Blaj) 
4. Demetriu Radu (1896-1903; †8.XII.1920, Bucureşti, Martyr im 
Senatsattentat) 
5. Vasile Hossu (1903-1912; †13.I.1916, Budapesta) 
6. Valeriu Traian Frenţiu (1912-1922; †11.VI.1952, Sighet, Martyr) 
7. Alexandru Nicolescu (1922-1936; †5.VI.1941, Blaj) 
8. Ioan Bălan (1936-1959; †4.VIII.1959, Martyr) 
9. Ioan Ploscaru (als Geheimbischof 1959-1990, 1990-1995; 
†31.VII.1998, Lugoj) 
10. Alexandru Mesian (seit 20.XI.1995) 
Das Pontificat von Bischof Dr. Bălan war geprägt von der hohen 
Spiritualität und Gelehrsamkeit des Oberhirten und seiner Liebe und seinem 
Verständnis für die Gläubigen. Besonders in den Jahren während des II-ten 
Weltkrieges und folgende veröffentlichte Bischof Bălan mehrere 
Diöcesan-Pastoralschreiben von grosser religiöser Tragweite und 
Aussagekraft zur Stärkung der Glaubenstreue seiner Diöcesanen. 
Viele Jahre war Bischof Bălan von den politischen Machthabern an der 
Ausübung seiner Apostolischen Arbeit gehindert. In seiner eigenen 
Glaubenstreue pro Ecclesia et Pontifice blieb er dennoch Vorbild bis zu 
seinem Ableben/ Ermordung am 4.VIII.1959. 
Sein Bischofsschicksal ist als Martyrium anzusehen und so gilt Bischof 
Bălan als Servus Dei in Rahmen des Beatificatiosprozesses in der Diöcese 
Lugoj. 
HOFRAT DR.MANFRED KIEREIN 
(VIENA/WIEN) 

Dr. IOAN BĂLAN, MARTYRUS PRO FIDE 
Pentru prima dată am auzit de Dr. Ioan Bălan, episcopul Lugojului în februarie 
1969, când într-o scrisoare coadjutorul său Ioan Ploscaru se referea la însărcinarea primită
din partea ordinariului său şi-mi trimitea două documente provenite de la episcopul Ioan 
Bălan pentru colecţia mea de autografe episcopale. 
Dr. Ioan Bălan, născut în 11 februarie 1880 în Teiuş, arhidieceza Făgăraşului, 
hirotonit preot în 5 iulie 1903 (stil nou), este al optulea episcop al diecezei Lugojului, 
create prin bula pontificală „Apostolicum Ministerium” în 26 noiembrie 1853, de către 
fericitul Papă Pius IX. Hirotonirea episcopală a noului păstor Ioan Bălan a fost împlinită
la Blaj în 18 octombrie 1936, consacrator principal fiind arhiepiscopul mitropolit 
Alexandru Nicolescu, avându-i ca asistenţi pe episcopii Iuliu Hossu de Cluj-Gherla şi 
Alexandru Rusu al Maramureşului. 
Oferim aici şirul întâi-stătătorilor diecezei Lugojului: 
1. Alexandru Dobra (1854-1870, †13.IV.1870, Lugoj) 
2. Ioan Oltean (1870-1873, †29.XI.1877, Beiuş) 
3. Victor Mihalyi de Apsa (1875-1895, †21.I.1918, Blaj) 
4. Demetriu Radu (1896-1903, †8.XII.1920, Bucureşti, ucis în atentatul de la Senat, 
de către bolşevici) 
5. Vasile Hossu (1903-1912, †13.I.1916, Budapesta, înhumat la Gherla) 
6. Valeriu Traian Frenţiu (1912-1922, †11.VI.1952, Sighet, martir) 
7. Alexandru Nicolescu (1922-1936, †5.VI.1941, Blaj) 
8. Ioan Bălan (1936-1959, †4.VIII.1959, Ciorogârla, înhumat la Bucureşti) 
9. Ioan Ploscaru (administrator apostolic 1959-1990, episcop diecezan între 
1990-1995, †31.VII.1998, Lugoj) 
10. Alexandru Mesian, din 20.XI.1995 
Pontificatul lui Ioan Bălan a fost impregnat de o înaltă spiritualitate, de erudiţia 
înaltului păstor şi de dragostea şi înţelegerea sa pentru credincioşi. 
Mai ales în vremurile tulburi din timpul şi următoare celui de-al doilea război 
mondial, episcopul Ioan Bălan a dat pastorale pentru întărirea şi încurajarea credincioşilor. 
Mulţi ani a fost chinuit episcopul Bălan de către puterea politică, pe când dorea 
să-şi împlinească lucrarea sa apostolică. 
În fidelitatea sa personală a credinţei pro Ecclesia et Pontifice a rămas neclintit 
până la trecerea în veşnicie (martiriul) din 4.VIII.1959. 
Soarta sa episcopală a fost împlinită în martiriu, astfel că episcopul Ioan Bălan este 
un Rob al Domnului, dorindu-se accelerarea procesului său de beatificare din dieceza 
Lugojului. 
DR.MANFRED KIEREIN,
Consilier Aulic 
(Viena)

"

sursa : WiKipedia ; Sfaturi pentru urmaşii în Hristos

Read More