“Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe şi numai la atâtea daruri ajungem, prin câtă mulţime de suferinţe putem răzbi cu bucurie. Numai atât bine putem face, câtă suferinţă putem ridica de pe el. Numai atâta mângâiere putem aduce printre oameni, câtă amărăciune putem să bem în locul celor ce vrem să-i mângâiem. Atâta strălucire va arata iubirea de Dumnezeu şi de oameni în noi, sau atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi, câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi oameni. Şi aşa mai departe. E bine de ştiut şi aceea, că darurile lui Dumnezeu dau o mare putere de a suferi, cu seninătate, orice potrivnicie în calea darului şi, răbdându-le cu linişte, toate piedicile cad pe rând, printr-o nevăzută rânduială dumnezeiască”. (Părintele Arsenie Boca)
"Toate încercările nu sunt pedeapsă, ci şcoală. Că le simţim ca suferinţă? De nu le-am simţi ca atare, n-am învăţa nimic. Precum plăcerea e dascălul păcatelor, aşa durerea e dascălul înţelepciunii; iar din odihnă, până acum, n - a ieşit ceva de folos. Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta, pentru că oricine suferă în Hristos nu rămâne fără răsplată.”
„O clipă de atenţie, închinată numai lui Dumnezeu, ne învaţă să trăim continuitatea - atribut al dumnezeirii şi trezeşte în noi dorul de a rămâne în starea aceasta. E dorul - rugăciune, răspunsul nostru la iubirea Tatălui, la chemarea Fiului şi la rugăciunea cu suspine negrăite a Duhului Sfânt, în inima noastră care, singură, nu ştie să se roage.” ( Părintele Miron Mihăilescu)
