luni, 18 martie 2013

18 martie 2013 by Viorica Crainic

Bine v -am regăsit!!

 "Fii tu însăţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume". – Mahatma Gandhi


Preşedintele României, Traian Băsescu va participa, la ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc.

 

Preşedintele Traian Băsescu va participa, marţi, 19 martie,  la ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc, informează Administraţia Prezidenţială.




Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Legea urbanismului la Parlament pentru reexaminare.

Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Legea urbanismului la Parlament pentru reexaminare. Preşedintele nu a promulgat forma adoptată de Parlament deoarece modificările introduse "ar putea afecta unitatea zonelor protejate" şi vor "genera dezvoltarea unui plan urbanistic derogatoriu, lipsit de coeziune şi impus de argumente financiare". Un alt motiv invocat de preşedinte este ca intravilanul localităţilor ar putea fi mărit fără limită. În plus, modificările prevăd ca documentaţiile de urbanism care au obţinut avizele legale, dar nu au fost aprobate pana pe 1 februarie 2012, să fie supuse din nou votului consiliilor locale/general.

Sute de revoluţionari  în faţa Guvernului.

Sute de revoluţionari din Bucureşti, dar şi din alte oraşe ale ţării au protestat astăzi în faţa Guvernului, solicitând în principal aplicarea Legii 341/2004, dar având şi alte doleanţe legate în principal de creşterea nivelului de trai al populaţiei.Turcu Gheorghe, de la Sindicatul Revoluţionarilor, a arătat că premierul Victor Ponta a preluat prin ordonanţa 84 din decembrie 2012 prevederi ale ordonanţei 283.El a adăugat că în condiţiile în care revoluţionarii nu-l pot da în judecată pe primul-ministru în numele Asociaţiei, îl vor acţiona în instanţă în mod individual. "Îl dăm individual în judecată. Va avea 17.000 de procese", a spus Gheorghe Turcu. Liderii revoluţionarilor au mai precizat că până în prezent nu au primit nicio promisiune în vederea unei întâlniri cu reprezentanţii Guvernului. Printre oraşele reprezentate la protest se numără Constanţa (cu aproximativ 80 de persoane), Timişoara, Reşiţa, Caransebeş, Piteşti, Braşov, Buzău.

Victor Ponta: Îmi doresc ca azi Adrian Năstase să fie liber.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat,, astăzi, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că îşi doreşte că Adrian Năstase să fie liber, să meargă alături de familie, iar perioadă "cumplită" prin care acesta a trecut să se încheie în cursul acestei zile."Primul lucru pe care mi-l doresc este astăzi să fie liber şi să fie alături de familie, apoi vom discuta şi numai după aceea vom spune ce decizie politică luăm. Nicio decizie politică nu poate fi luată împotriva prevederilor legale sau a hotărârilor judecătoreşti. De aceea am fost mai puţin precis în ceea ce priveşte rolul domnului Năstase în PSD, pentru că trebuie să discut chiar cu domnia sa în primul rând". Victor Ponta, a declarat că va discuta cu fostul prim-ministru Adrian Năstase despre ceea ce va dori acesta să facă în viitor din punct de vedere politic şi a adăugat că, în privinţa lui, va fi respectată Legea partidelor politice. "Vom respecta Legea partidelor politice. O să studiez şi eu mai bine ca să vă spun care sunt interdicţiile şi în primul rând după cum se decide şi în hotărârea judecătorească. Statutul PSD nu poate decât să respecte Legea partidelor".

Ion Cazacu : Acuzarea ia în derâdere activităţile pe care fostul premier le-a făcut în penitenciar.

Completul de la Tribunalul Bucureşti a reluat astăzi, în jurul orei 12.00, judecarea recursului făcut de Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul deciziei Judecătoriei Sectorului 4 de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase. Ion Cazacu(avocatul lui Adrian Năstase) le-a spus magistraţilor din completul care judecă recursul făcut de Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul deciziei Judecătoriei Sectorului 4 de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase că acuzarea ia în derâdere activităţile pe care fostul premier le-a făcut în penitenciar. Avocatul a arătat că Năstase a participat la mai multe programe şi că, în cazul unora dintre acestea, a avut inclusiv calitatea de lector, la sugestia oficialilor penitenciarului.Avocatul a arătat că este absurd argumentul procurorului DNA potrivit căruia Adrian Năstase nu ar fi putut să prezideze un program ce privea viaţa de familie în vreme ce el executa o pedeapsă pentru fapte de corupţie.Tribunalul Bucureşti a decis eliberarea condiţionata a lui Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul Calităţii", cu doua voturi în favoare şi unul împotrivă. Decizia este definitivă.

Emil Boc : Ministrul Culturii este demn de dispreţ şi trebuie să plece din Guvern.

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmă că ministrul Culturii, Daniel Barbu, "este demn de dispreţ şi trebuie să plece din Guvern", pentru că nu poate asigura o competiţie corectă pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, pentru obţinerea căruia concurează şi municipiul Cluj. "Sfidează regulile europene ale competiţiei corecte şi atacă Clujul în mod absolut nepermis. Un asemenea ministru nu poate asigura o competiţie corectă pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021 pentru care candidează şi municipiul Cluj-Napoca", a spus Boc. Preşedintele Asociaţiei "Cluj - Capitală Culturală Europeană 2021", Florin Moroşanu: "Cer demisia ministrului Culturii, Daniel Barbu, în urma declaraţiei sale de susţinere a Timişoarei pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021, pentru următoarele trei motive: nerespectarea legislaţiei europene privind Capitalele Culturale Europene, împiedicarea desfăşurării concursului prin antepronunţarea în favoarea unuia dintre oraşele intrate în competiţie şi pentru că este un individ care dispreţuieşte competiţia onestă. În conformitate cu legislaţia europeană actuală, Guvernul ţării este cel care organizează concursul pentru desemnarea oraşului care va primi titlul de Capitală Culturală Europeană în concordanţă cu normele juridice în vigoare".

Eugen Nicolaescu :  Alianţa DA este  o glumă proastă.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a declarat, că înfiinţarea Alianţei Dreptate şi Adevăr de către Forţa Civică şi PNŢCD, este "o glumă proastă", el referindu-se la asemănarea cu denumirea alianţei politice dintre PNL şi PD."Aş avea mai multe reacţii. Prima, şi cea care este intuitivă, este că e o glumă proastă. Sunt două structuri care, din punctul meu de vedere, sunt departe de realitatea românească, visează, sunt cu capul în nori ". "A doua opinie este că, fiind foarte raţionali şi prudenţi, eu cred că ce încearcă ei să facă este o amăgire a electoratului şi o amăgire a prorpiului electorat".

Victor Ponta: Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu, profesionişti potriviţi pentru CCR.

"Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, şi fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valer Dorneanu sunt doi profesionişti care au pregătirea necesară, dar şi factura morală pentru a face parte din Curtea Constituţională", a declarat astăzi, premierul Victor Ponta." Astăzi trebuie să discutăm despre acordarea sprijinului parlamentarilor noştri pentru propunerile privind judecătorii la Curtea Constituţională. dna. Pivniceru şi dl. Dorneanu cred că sunt doi profesionişti care au pregătirea necesară şi factura morală pentru a face parte din ceea ce reprezintă această instituţie fundamentală a statului - Curtea Constituţională. Sunt decizii pe care le vom lua în cadrul partidului. Dar cred că cel mai important mesaj pentru opinia publică este mesajul de soliditate, seriozitate al partidului nostru în pregătirea Congresului. Am avut şi noi momente mai puţin bune, acum ne delectăm la televizor cu show-urile de la PDL şi de pe la alte partide. Noi avem sarcina să guvernăm cât mai bine şi să vedem că PSD rămâne, dincolo de guvernare, acel partid de centru-stânga care în ultimii 23 de ani a reprezentat totuşi principalul partid al României", a subliniat preşedintele PSD.

Relu Fenechiu: Nu am de gând să las lucrurile baltă la minister pentru că aşa vrea domnul Băsescu.

Preşedintele filialei Iaşi a PNL, deputatul Relu Fenechiu, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că niciunul dintre ambasadorii ţărilor europene cu care a avut întrevederi nu l-a întrebat când demisionează din funcţia de ministru al Transporturilor. “Am fost vizitat de ambasadorul Elveţiei, de ambasadorul Poloniei, de ambasadorul Olandei. Vine ambasadorul Germaniei săptămâna viitoare, ceea ce mă face să cred că nu am aşa mari probleme în Europa, după cum spune Traian Băsescu. Pot să vă spun că niciunul dintre ei nu m-a întrebat când îmi dau demisia. Dimpotrivă, discutăm de proiecte de viitor pe care trebuie să le facem. Dacă este un penal în România care n-a răspuns niciodată pentru ce-a făcut, acesta este preşedintele României. Şi nu şi-a dat niciodată demisia”, a spus Relu Fenechiu.“Nu am de gând să las lucrurile baltă la minister doar că aşa vrea domnul Băsescu. M-am săturat de dumnealui. Sunt 7,8 milioane de români care i-au spus să plece acasă şi n-a plecat. Eu nu voi pleca pentru că-mi spune unul sau poate doi, că-i şi Monica Macovei cu el”, a mai spus Relu Fenechiu.

Senatorul Sorin Constantin Lazăr şi deputatul Kerekes Karoly : Urmăriţi penal conflict de interese.


Senatorul Sorin Constantin Lazăr (PSD) şi deputatul Kerekes Karoly (UDMR) sunt urmăriţi penal pentru infracţiunea de conflict de interese, anunţa Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sorin Constantin Lazăr este anchetat deoarece, în calitate de senator, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă în baza căruia fiul său a fost angajat în perioada 1.09.2010 - 01.10.2011 la biroul parlamentar de circumscripţie.
Kerekes Karoly este acuzat că, în perioada 03.10.2006 - 18.05.2009, în calitate de deputat, în mod repetat, a propus şi a avizat angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său şi a perfectat 3 contracte civile de prestări servicii cu soţia sa, pentru activităţi remunerate de Camera Deputaţilor.

Noul lider al saşilor din Transilvania: Nu luăm culoarea niciunui partid politic.


"Consider că, este foarte important ca Forumul German în continuare să aibă vocea proprie. Noi am dus o politică de a nu  ne apropia prea mult de niciunul din partidele politice. Această politică rămâne valabilă în continuare. Deci nu avem în vedere protocoale de colaborare la nivelul Transilvaniei. Pot să existe local asemenea protocoale, dacă Organizaţia Forumului consideră că este bine să colaboreze cu un partid sau cu altul, dar suntem la o egală distanţă de partidele politice, nu luăm culoarea niciunui partid. Deci, vom avea propria noastră voce şi în continuare", a declarat Martin Bottesch.


ZÂMBIŢI VĂ ROG!!

Arta sculpturii în legume şi fructe necesită multă răbdare, atenţie sporită şi, evident, talent!

 

 

 

 

ŞTIRI METEO

Marţi   19  martie 2013.

Vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această perioadă a anului. În vestul, centrul şi nordul ţării, cerul va prezenta înnorări şi, îndeosebi în timpul zilei, va ploua. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse, mai ales spre seară şi noaptea. La munte vântul va sufla tare, iar precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţã şi ninsoare. În cursul zilei vântul va avea unele intensificări şi în regiunile vestice şi estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 18 grade în Lunca Dunării, iar cele minime între -2 şi 8 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va continua să scadă în regiunile din jumătatea nordică în prima parte a intervalului apoi va fi în creştere începând din sud-vest.
Bucureşti.
Vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara şi noaptea, când vor fi condiţii ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 3...4 grade. 

PERSONALITĂŢI

Sorin Dumitrescu

Sorin Dumitrescu (n. 18 martie 1946, București) este un pictor și grafician român, discipol al Părintelui Constantin Galeriu, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București, membru corespondent al Academiei Române din 2006.  În anul 1969 absolvă Institutul de arte frumoase din București, la clasa maestrului Corneliu Baba, avându-i colegi, printre alții, pe Mihai Cismaru , Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu.Din 1969 participă la anualele și bienalele republicane și la Saloanele Municipiului București. În 1981 Fondează Gruparea 9+1 împreună cu: Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Marin Gherasim, Horea Mihai, Vasile Gorduz, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Doru Covrig. Este fondatorul Editurii și Fundației Anastasia precum şi inițiatorul și curatorul galeriei Catacomba, al cărei program s-a remarcat în anii 1992-2001 prin promovarea pe simeze și, în general, în spațiul dezbaterii publice, a unei arte de mare anvergură spirituală. "Arta bisericească este o artă de care te apuci în clipa în care accepţi că cele mai mari bunătăţi sunt voturile monahale. Sărăcia: tot ce e lux gol cade, inclusiv originalitatea. Ascultarea: dacă ceilalţi pictori se ţin la curent cu tot ce este nou în pictură, urmăresc toate cataloagele etc., cu acelaşi interes enorm, cercetez şi eu vechile picturi bizantine, în speranţa că reuşesc să fac icoane măcar puţin asemănătoare. Şi mai e castitatea: nu e deloc o castrare artistică, dar n-are sens să faci lucrări, şi pentru Bienala de la Veneţia, şi pentru Biserică; e o opţiune liberă, dar exhaustiva. Altfel preacurveşti estetic! Dar şi satisfacţiile sunt pe măsură. Toată sensibilitatea mea de tinereţe, când mi-am construit cariera şi am ajuns cunoscut, nu se compara cu cea de azi. Atunci n-aveam teme. Acum, pe zi ce trece, descopăr altele şi altele, nu se termină niciodată. Dimpotrivă, temele mă copleşesc prin făgăduinţele prin care mi le fac în continuare, mă îmbogăţesc spiritual permanent.”
(Sorin Dumitrescu)

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 18 MARTIE.....

18 martie este a 77-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente

 37: Senatul roman îl proclamă pe Caligula împărat.
731: Este ales papă Grigore al III-lea.
1314: Jacques de Molay, al 23-lea și ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri, este ars pe rug.
1856: S-a semnat Tratatul de la Paris, care a încheiat Războiul Crimeii.
1861: Se proclamă Regatul Italiei.
1866: Este adoptată Legea învoielilor agricole.
1871: Insurecția populației pariziene; instaurarea „Comunei din Paris".
1883: S-a constituit, la Iași, Societatea de Medici și Naturaliști, prima societate științifică din România.
1887: Principele Ferdinand a fost declarat în mod oficial moștenitor al Tronului, conferindu-i-se și titlul de  Alteță Regală Principe de România.
1900: Înființarea clubului de fotbal Ajax Amsterdam.
1906: Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor din Europa cu un aparat mai greu decât aerul.
1922: În India, Mahatma Gandhi este condamnat la șase ani de închisoare pentru revoltă.
1925: Cea mai violentă tornadă din istoria SUA a dus la moartea a 689 de oameni și rănirea altor 13.000.
1940: Al doilea război mondial: Adolf Hitler și Benito Mussolini se întâlnesc la Brenner pentru o alianță împotriva Franței și a Marii Britanii.
1945: Al doilea război mondial: 1.250 de bombe americane lovesc Berlinul.
1954: A apărut, la București, săptămânalul „Gazeta literară".
1965: Un cosmonaut sovietic – lt. Alexei Leonov – pășește pentru prima dată în afara unei nave spațiale (pentru 12 minute). La 3 iunie, va fi imitat de astronautul american Edward White.
 1965: Marea Adunare Națională a ales ca președinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar ca președinte al consiliului de Miniștri pe Ion Gheorghe Maurer.
1989: În Egipt, o mumie veche de 4400 de ani a fost găsită în Piramidă lui Kheops.
   
S - a născut....

1837: Grover Cleveland, al 22-lea și al 24-lea președinte al Statelor Unite (d. 1908)
1842: Stephane Mallarmé, scriitor francez (d. 1898)
1858: Rudolf Diesel, inginer și inventator german (d. 1913)
1869: Arthur Neville Chamberlain, politician britanic (d. 1940)
1895: Ion Barbu, poet și matematician român român (d. 1961)
1913: René Clement, regizor francez de film (d. 1996)
1921: Bartolomeu Valeriu Anania, mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului (d. 2011)
1929: Christa Wolf, scriitoare germană
1946: Sorin Dumitrescu, artist plastic român
1955: Casian Crăciun, episcop al Dunării de Jos
1957: Horia Roman Patapievici, scriitor și eseist român
 

Decese
   
1933: Luigi Amedeo, Duce de Abruzzi, prinț italian, alpinist și explorator (n. 1873)
1953: Mihai Costăchescu, istoric și folclorist român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1884) 1964: Norbert Wiener, matematician american, considerat fondator al ciberneticii ca o nouă știință (n. 1894)
1988: Charles Williams Butterfield, americanul cotat printre cei mai buni trompetiști albi de dixieland (n. 1917 1996: Odysseas Elytis, poet grec, laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe anul 1979 (n. 1911)
2007: Ovidiu Maitec, sculptor român (n. 1925)
 
Sărbători

    În calendarul ortodox: Sf. Chiril, Patriarhul Ierusalimului (315-386)
    În calendarul romano-catolic: Sf. Chiril din Ierusalim, episcop și învățător al Bisericii (315-386)


 





FREE BOMBO! by Cristina Dana Preda

 Ce o avea lumea cu Bombo eu nu stiu! E un om cultivat si scolit, amabil si saritor, are simtul umorului si fin si bine dezvoltat, frumusel de nu s-a mai vazut pe Pamant, cu vino-ncoa si nu ma lasa cat Casa Poporului, a muncit pentru tarisoara asta inca de cand se stie el, din tineretile lui agitate, unde s-a preocupat si a si reusit sa fie de folos tarii, casatorindu-se numai cu fete de nomenclaturisti, frumoase si bogate dar asa s-a nimerit sa stiti, nu a fost ceva premeditat... Bombo e un om atras de arta ca nimeni altul, frumosul fascinandu-l si relaxandu-l si cheltuind sume importante de bani pentru achizitionarea capodoperelor, bine, acuma daca se mai gasea cate un lingau, care ii facea cadouri de zeci si sute de mii de euro, el ce era sa faca, sa le refuze, sa jigneasca omul, nu, deci primea cu mare drag spagile in arta, orice atentie fiind binevenita in palatul lui deosebit din strada Zambaccian. Primea el si alte atentii, semne de inalta recunostiinta din partea oamenilor care-l iubeau atat de mult si nimeni n-a inteles, ca el nu fura de rau ce era sau de lacom, exclus asa ceva, ci dintr-o pornire altruista, un suflet mare si incapator iar cei care l-au condamnat fara mila, sa stiti ca nu au avut dreptate, au zis si colegii lui si atata lume a vazut ca fost o razbunare politica, urat regizata si dusa pana la capat, careia el i-a picat victima nevinovata dar lasati, nu va intristati de ghinionul lui, caci revine el cu forte noi, nu si-a spus inca ultimul cuvant va dati seama nu si atunci, soarele iar va rasari vesel pe cerul albastru al tarii noastre. De aceea, ar fi nemaipomenit domnilor judecatori sa tineti cont de toate cele spuse mai sus si sa-l eliberati pe Eroul nostru, Eroul Romaniei, ca sa-si poate continua si el destinul favorabil, sa se poata ocupa in liniste de ale lui si de ale tarii, sa vada si omul pe unde ii mai sunt naibii banii, caci nebunul ala de Truica, parese ca si-a cam batut joc de munca si agoniseala pe care i-o daduse Bombo cu titlu de imprumut iar in Cipru, jale, se strica rau de tot caruta. Deci fiti indulgenti oameni buni si mare atentie la omul acesta atat de special, nu va lasati din nou indusi in eroare de aparente, caci daca ne gandim bine, chiar si asa, pentru cateva sute de milioane de euro subtilizate, eu zic ca a ispasit destul noua luni de zile si de nopti atat de grele, chinuitoare si sfasietoare iar el, omul nostru, este pe deplin reabilitat si pregatit sa fie eliberat... Free Bombo!!!

PROTESTEZ, CU TOATA VEHEMENTA, FATA DE ATACUL SI PRESIUNEA PE CARE TELEVIZIUNEA ROMANA LE FACE ASUPRA JUSTITIEI, IN CAZUL ADRIAN NASTASE !!!

Protestez, cu TOATA VEHEMENTA, fata de preluarea pe pagina oficiala Stirile TVR (https://www.facebook.com/stirileTVR?ref=ts&fref=ts) a unui apel (dati click pe prima poza de mai jos) in favoarea condamnatului Adrian Nastase ! Administratorul paginii respective TREBUIE concediat IMEDIAT !

Eu nu platesc abonamentul TV pentru ca, pe banii mei, sa se faca PRESIUNI la adresa Justitiei ! Justitia trebuie sa-si faca datoria FARA asemenea presiuni ! Datorita unor asemenea atacuri si presiuni la adresa justitiei si a statului de drept, aderarea Romaniei la Spatiul Schengen a fost AMANATA la un termen ulterior, NEDEFINIT.

De cand se afla sub "conducerea" lui Claudiu Saftoiu, Televiziunea Romana a renuntat TOTAL la principiile deontologiei jurnalistice, transformandu-se in Antena...4 (!) . Romanii NU platesc abonamentul la TVR, pentru a li se servi asemenea ABERATII JURNALISTICE ! 


RUSINE TVR !

George Staicu 

PS. Acesti protest a fost postat si pe pagina oficiala de pe facebook a Televiziunii Romane, (https://www.facebook.com/televiziunea.romana/posts/493148914081262?comment_id=4635542&notif_t=like) , deoarece pagina facebook Stirile TVR nu permite postarea de comentarii - captura foto a comentariului meu poate fi vazuta in cea de-a doua poza de mai jos - dati click pe poza pentru a o putea vedea in dimensiunea ei reala.




duminică, 17 martie 2013

NU-I BAI! by Cristina Dana Preda

Monotona a devenit viata in Romania, monotoni sunt si oamenii, plimbatori emeriti de idei cenusii si seci, unii convinsi nevoie mare de stiinta lor, altii mai nesiguri, mai tematori dar un lucru se reliefeaza alaturi de nepasarea generalizata si instalata perpetuu si vorbim aici de incapacitatea oamenilor de a reactiona inspre stoparea alunecarii sau cel putin diminuarea pantei abrupte, un adevarat hau pe care ne imping inversunatii smecherasi USL care impreuna, organizati in haite inaraite, se produc cu mare talent pe scena tarii, dispunand si utilizand tot ce le este necesar pentru a-si imbuiba nesatula dorinta de avere, de putere, pe care o au foarte bine omogenizata in natura fiintei lor si in sangele diluatuat si intoxicat. Avem oameni de cultura transformati in dobitoci intelectuali care se preocupa doar de reusitele USL si de complexitatea relatiilor pe care si le pot face, nu-i bai, avem populatia inraita de atata lene si de la atata asteptare a ajutoarelor de stat si care voteaza masiv tot USL, nu-i bai, avem tineretul care s-a cam lasat pe-o parte, aproape de scufundare, iar cei cu coloana vertebrala si cu minte multa, au luat drumurile mai line ale occidentului, lasandu-ne noua drept mostenire, o cetata de specialisti in jocuri pe calculator, cluburi, pacanele, alcool, masini de viteza si droguri, care nu voteaza deloc, niciodata, nu-i bai, avem de asemenea femei de toata isprava, in politica, in justitie, in invatamant, in sanatate, in afaceri sau in ce mai vreti dumneavostra care s-au barbatit intr-atat de mult, incat au devenit experte in spagi complexe, luandu-se la intrecere cu barbatii si uneori chiar depasindu-i, care doamne si ele la randul lor, voteaza mereu cu USL, datorita filierelor organizate si mai bine structurate in toate domeniile de activitate, nu-i bai, avem iarasi pensionarii cei cu experinta de viata, adevarati soimi ai pietelor ieftine, care in afara de grija de a-si plati intretinerea, mai au un singur dor, acela de a nu-l mai vedea pe chior la Cotroceni si de a-i oferi lui Crinut si USL toata increderea lor dar nu-i bai, avem taranii nostri care s-au orasenizat, adica cumpara si ei totul de la alimentara, la ce sa se mai chinuie ei ca pe vremea lui Pazvante si in afara de vilutele pe care cu mare drag si le-au ridicat cei care au muncit si economist in strainatate, toata admiratia pentru ei, pica casele pe ei, pe tarani adica si voteaza si ei toti in bloc tot cu USL dar nu-i bai si mai avem apoi barosanii, oamenii de afaceri, foarte inteligenti si prosperi, deci nu oricum si care pe carca bancilor, adica in cardasie cu ele vreau sa zic, traiesc huzurind si plimbandu-se prin lume si care, voteaza si ei la randul lor tot cu USL, prin prisma parghiilor alunecoase dar folositoare pe care acestia le ofera celor ce conlucreaza cu ei, adicatelea partenerilor lor dar sa lasam, ca nu-i bai...

by Viorica Crainic





 Gânduri de seară....

"Întregul trecut al omenirii a pus un foarte mare preţ pe sărăcie, pe care a echivalat-o cu spiritualitatea, ceea ce este cu totul lipsit de sens. Spiritualitatea este singura bogăţie care i se poate întâmpla unui om. Ea conţine toate celelalte bogăţii. Ea nu este împotriva nici unei alte bogăţii; ea este, pur şi simplu, împotriva oricărui fel de sărăcie. Pe de-o parte, oamenii respectă sărăcia, iar pe de altă parte, vă îndeamnă: "Ajutaţi-i pe cei săraci!" Ciudat! Dacă sărăcia este atât de spirituală, atunci cel mai spiritual lucru este acela de a transforma un om bogat în unul sărac. Ajutaţi-i pe bogaţi să devină săraci, astfel încât să fie spirituali. De ce să-i ajutăm pe săraci? Vreţi să le distrugem spiritualitatea? A trăi în abundenţă este singurul lucru spiritual care există.(Osho)

"ROMANIA VREA IN SCHENGEN !" - PROTEST FACEBOOK PRO-SCHENGEN, LA MINISTERUL JUSTITIEI - 16 III 2013



Chiar daca nu am fost prea multi, in opinia mea, acest protest A FOST, ESTE si VA FI IMPORTANT !

A FOST, ESTE si VA FI IMPORTANT, pentru ca a aratat ca oamenii incep sa iasa din SPATIUL virtual al internetului, pentru a milita, concret, pentru aderarea tarii noastre la SPATIUL Schengen ! 


Oamenii incep sa se trezeasca si sa ia atitudine fata de lungul sir de abuzuri ale guvernului ponta si ale majoritatii parlamentare USL, la adresa statului de drept. ce au transformat Romania in "oaia neagra" a Uniunii Europene.

A FOST, ESTE si VA FI IMPORTANT pentru ca, datorita unei fericite coincidente, in aceeasi zi, 16 martie 2013, dnii. Mihai Razvan Ungureanu si Aurelian Pavelescu au semnat protocolul dintre Partidul Forta Civica si Partidul National Taranesc Crestin si Democrat  in vederea formarii Aliantei pentru Dreptate si Adevar !

Si...ar fi fost LA FEL de IMPORTANT, chiar daca la protest ar fi fost prezent doar UN SINGUR ROMAN ! Atata timp cat, MACAR un SINGUR roman, va milita, in mod concret, pentru integrarea, DEPLINA, in Uniunea Europeana, Romania va mai avea o SANSA. Sunt SIGUR ca ..."maine" vom fi si mai multi ! Din ce in ce mai multi !! Si, la fel de SIGUR sunt ca, pana la urma...vom obtine VICTORIA ce ne-o dorim, iar tara noastra va reveni acolo unde ii este locul: in randul tarilor civilizate si democrate, in care principiile statului de drept sunt respectate , pe DEPLIN.

In concluzie, acest protest CONTEAZA foarte mult in demersul de a arata. atat ADEVARATA IMAGINE si ATITUDINE a Romaniei si a romanilor, PRO-UNIUNEA EUROPEANA si PRO-SCHENGEN, cat si faptul ca se DELIMITEAZA FERM de actiunile si declaratiile iresponsabile ale guvernului USL !

Romanii NU mai vor sa traiasca intr-o republica bananiera !

ROMANIA VREA IN SCHENGEN ! Se aude, ponta ? Se aude, antonescu ? Se aude, USL ? Daca nu auziti sau...NU VRETI sa auziti, atunci...lasati locul opozitiei de dreapta care...ne aude si ne intelege, PE DEPLIN !





17 martie 2013 by Viorica Crainic

Bine v -am regăsit!!

PAPA FRANCISC, prima slujbă la Vatican.

Noul Papă Francisc va oficia astăzi prima sa liturghie. Ceremonia religioasă va avea loc la ora 13, ora României.La prânz (1100 GMT), Papa - găzduit încă în reşedinţa Sf. Marta, rezervată cardinalilor electori - va apărea pentru prima dată la balconul apartamentului său privat de la etajul al treilea al Palatului Apostolic, unde se va muta definitiv în următoarele săptămâni. Ca de obicei, imaginea Papei va fi difuzată pe ecrane gigant.
Slujba Angelus va fi cea de-a doua intervenţie publică a Papei Francisc în faţa credincioşilor de la alegerea sa ca Suveran Pontif miercuri seară.

Informatica românească, premiată la Londra.

FELICITĂRI!

Trei proiecte realizate de informaticienii romani au fost premiate de juriul European IT & Software Excellence Awards 2013. Gala de decernare a premiilor a avut loc miercuri seara, la Hotel Lancaster din Londra. În finala competiţiei au intrat 64 de companii din 15 ţări.
SIVECO România a primit 5 nominalizări pentru implementările soluţiilor sale de eLearning, eAgriculture, Enterprise Resource Planning şi eBanking. "A fost o mare bucurie pentru mine să fiu invitat de trei ori pe scena festivităţii Galei European IT & Software Excellence Awards 2013 pentru ca în numele SIVECO România să primesc cele trei trofee. Le mulţumesc tuturor colegilor mei care au lucrat cu multă pasiune la toate proiectele, şi cele nominalizate şi cele care au obţinut în final marele premiu la categoria unde am concurat. Trei premii într-o mare competiţie care valorizează excelentă în IT ne reconfirma ca ceea ce facem în SIVECO are valoare. Suntem singura companie românească premiata şi singura companie europeană triplu laureata. Pentru câteva ore, la Londra s-a vorbit româneşte şi am fost foarte mândru de asta", a declarat imediat după decernarea premiilor Radu Jugureanu, AeL eContent Manager SIVECO România.

Şeful ANI : Unii politicieni ne AMENINŢĂ.

Preşedintele ANI, Horia Georgescu, întrebat cum reacţionează demnitarii când sunt verificaţi de ANI, Horia Georgescu a relatat: "unii sunt corecţi, aduc acte şi dovezi în sprijinul lor. Sunt demnitari care, prin vicii de procedură, nu vor să primească informările ANI. Uneori, inspectorii de integritate sunt ameninţaţi, există recomandări voalate, "ai grijă ce faci, ANI s-ar putea să se desfiinţeze, nu se ştie ce se întâmplă cu tine". Cei care ne ameninţă pot fi şi înalţi funcţionari, pot fi şi politicieni”. Georgescu a evitat însă să dea nume, limitându-se la a preciza că există cazuri relatate şi de presă. "Cu siguranţă vor mai apărea dosare, dar nu vreau să dau naştere la speculaţii. Vă spun că Agenţia lucrează", a mai spus Georgescu. Şeful ANI a subliniat că multe sesizări sunt primite de la cetăţeni. "Asta arată că oamenii au început să aibă încredere în noi, cetăţenii, entităţile private sesizează Agenţia cu privire la anumite nereguli", a arătat el.

Monica Macovei: PDL se poate rupe dacă alegerile pentru şefia partidului nu sunt corecte.

Europarlamentarul Monica Macovei, candidat la preşedinţia PDL, a declarat astăzi, că există riscul ruperii PDL dacă alegerile pentru şefia partidului nu vor fi corecte şi a susţinut că pentru democrat-liberali ''corectitudinea alegerilor este vitală".''Nu noi vrem ruperea partidului. (...) Noi suntem ameninţaţi cu excluderea, noi n-am ameninţat pe nimeni cu excluderea. Acum, haideţi să ne gândim la cine vrea ruperea partidului şi să ne uităm la declaraţii în primul rând şi la acte şi la fapte, cine şi unde pleacă. Dacă se pune problema ruperii partidului, asta se poate întâmpla dacă alegerile nu sunt corecte. Sunt convinsă că poporul partidului, oamenii din partid nu vor fi de acord cu alegeri incorecte şi eu trebuie să vă spun că avem asemenea experienţe proaste şi semne de alegeri incorecte. Am dat exemplul prezentării moţiunii la Suceava, care are 180 de delegaţi. Am întrebat câţi delegaţi sunt în sală, s-au ridicat circa 15 mâini şi oricum mi s-a spus că nici cei 15 s-ar putea să nu fie delegaţi. Ori scopul prezentării moţiunii e de a te adresa celor care vor vota, nu vorbesc cu unii şi votează alţii. Şi în alte oraşe s-a întâmplat asa'', a declarat Monica Macovei.

Elena Udrea: Boc, Ungureanu, Predoiu, Diaconescu, Videanu - posibili candidaţi PDL la Preşedinţie.

Liderul PDL Elena Udrea a declarat, ca USL va avea 2 candidaţi la Preşedinţie, pe Victor Ponta pentru PSD şi pe Calin Popescu Tariceanu pentru PNL, ea precizând şi ca actualul preşedinte al PNL este într-o scădere de popularitate accelerată. Udrea a mai spus că Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Cătălin Predoiu, Cristian Diaconescu şi Adriean Videanu sunt posibili candidaţi la Preşedinţie pe care PDL i-ar putea sprijini. Întrebata şi dacă a discutat cu aceştia, Udrea a răspuns că o astfel de discuţie se face după ce partidul "îşi găseşte drumul" la Convenţia din 23 martie. Pe de altă parte, întrebata dacă ea ar putea candida în 2016 la Primăria Capitalei, Udrea a răspuns: "Cred că în 2106 ar putea candida din nou la Primăria Capitalei Adriean Videanu".  "Păi în opinia mea, dacă USL se rupe, şi se va rupe inevitabil, pentru că vin alegerile europarlamentare şi prezidenţiale şi vor candida separat, atunci nici domnul Antonescu nu mai rămâne în fruntea PNL, pentru că dansul este într-o scădere de popularitate accelerată după evenimentele de asta vara şi după ce a reuşit să demonstreze incapacitatea de a fi un lider cu adevărat european şi un lider care să aibă idee despre ce înseamnă principiile democraţiei".

Hidroserv Porţile de Fier : Reacţii dure ale angajaţilor.

Zeci de angajaţi ai Hidroserv Porţile de Fier s-au manifestat zgomotos, sâmbătă, la întâlnirea cu administratorul judiciar al Hidroelectrica Remus Borza, nemulţumiţi că nu au fost lăsaţi să participe la discuţiile programate cu acesta, în cele din urmă fiind lăsaţi să asiste liderii de sindicat. Întâlnirea programată pentru sâmbătă între angajaţii Hidroelectrica Porţile de Fier şi administratorul judiciar Remus Borza a fost organizată la sediul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin, dar au venit şi zeci de angajaţi ai Hidroserv Porţile de Fier, curioşi să afle care este soarta locurilor lor de muncă, în condiţiile în care au fost anunţate disponibilizări la toate cele opt unităţi Hidroserv din ţară.
"Suntem Sindicatul Porţile de Fier şi ni se interzice dreptul legal de a participa la discuţii. Domnul Borza a pus angajaţii să nu mi se dea voie să intru în sală. Am fost ameninţat că nu am voie să intru în sală", a spus preşedintele Sindicatului Porţile de Fier, Cristinel Popescu.În cele din urmă, la discuţiile cu Remus Borza a fost primit liderul Sindicatului Porţile de Fier, ceilalţi angajaţi fiind lăsaţi să aştepte afară, Remus Borza explicând că întâlnirea era programată cu angajaţii Hidroelectrica Porţile de Fier, şi nu cu cei ai Hidroserv.

Timişoara: Aproximativ o sută de membri ai organizaţiei Noua Dreapta au protestat faţă de FMI.

Aproximativ o sută de membri ai organizaţiei Noua Dreapta s-au adunat, ieri după-amiază, în fata Parcului Copiilor din Timişoara, pentru a protesta faţă de Fondul Monetar Internaţional şi a clasei politice. Ulterior, participanţii la miting au pornit într-un marş pe mai multe străzi din zona centrală a municipiului Timişoara până într-un parc de lângă Catedrala Mitropolitană, purtând drapele tricolore, dar şi steaguri cu însemnele organizaţiei. De asemenea, unii au avut pancarte pe care scria "Acordul cu FMI: Crimă împotriva naţiunii", "Nu vrem să fim cobaii FMI" sau "Stop dictaturii FMI" şi au strigat, printre altele, "Libertate naţională", "Noi suntem romani, aici suntem stăpâni", "FMI nu uita, România nu-i a ta", "PDL, USL fura prin rotaţie". Unul dintre liderii Noua Dreapta, Cătălin Duta, a afirmat că "FMI este un instrument de tortură". "Cine sunt, de fapt, liderii politici din ţara noastră? Sunt plagiatori, interlopi, aventurieri, manipulatori. România a devenit o haită condusă de hiene (...) FMI este un instrument de tortură pentru a pune ţările pe butuci. Fiecare ţară care a luat bani de la FMI a fost pusă pe butuci", a spus Duta. Protestul reprezentanţilor Noua Dreapta s-a încheiat după aproximativ o oră, fără să fie înregistrate incidente.

Ministerul Educaţiei : Clasa pregătitoare şi clasa I, înscrierea începe pe 2 aprilie.

Anul acesta, copiii vor fi înscrişi la clasa pregătitoare în două etape, fata de patru anul trecut: prima - părinţii pot opta atât pentru şcolile de circumscripţie, cât şi pentru celelalte şcoli, a doua etapă - copiii pot fi înscrişi doar la şcolile cu locuri rămase libere. Înscrierile încep pe 2 aprilie. Pentru cei care se înscriu la şcolile din afara circumscripţiei, se aplică întâi criteriile generale (grad de handicap, orfan, existenţa unui frate înmatriculat la acea şcoală), apoi criteriile specifice stabilite de şcoală.

Ministerul Sănătăţii : 8 autorităţi regionale de sănătate, 8 servicii regionale de ambulanţă.

Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică,  un proiect de hotărâre de guvern privind reorganizarea instituţiei.Potrivit proiectului, în subordinea Ministerului Sănătăţii, vor funcţiona  opt autorități regionale de sănătate publică, opt servicii regionale de ambulanță, Agenția Națională de Programe de Sănătate, Agenția Națională de Infrastructură Sanitară, Dispozitive Medicale și Achiziții Centralizate și alte instituții publice, care vor fi înființate prin hotărâre a Guvernului.

Cipru : În schimbul pachetului de bailout, trebuie să se reţină până la 10% din depozitele bancare interne.

Membrii zonei euro au ajuns sâmbătă la un acord pentru acordarea unui ajutor financiar Ciprului în valoare de 10 miliarde de euro, însă a cerut în schimb că statul să reţină până la 10% din banii depuşi în băncile cipriote, în pofida riscului de a provoca un exod al banilor din ţară, informează Reuters. Măsura solicitata de ministii de Finanţe din zona euro, care ar trebui să aducă 6 miliarde de euro la bugetul de stat, este însă una fără precedent în pachetele anterioare de salvare şi a stârnit nelinişte şi nemulţumire în rândul ciprioţilor. Nicolae Cinteza, directorul direcţiei de Supraveghere din BNR, a declarat  că o asemenea măsură este valabilă doar pe teritoriul ţării respective şi nu ar viza depozitele din România ale sucursalei Bank of Cyprus.

China : Noul preşedinte - China va continua să lupte pentru cauza socialismului.

 Xi Jinping, în vârstă de 59 de ani, a susţinut discursul la finalul sesiunii anuale a Parlamentului care a permis, săptămâna aceasta, încheierea unei tranziţii la putere prevăzută de mai mulţi ani. Cea mai populată ţară din lume este condusă de-acum de o echipă împrospătată, cu un mandat de zece ani. China va "continua să lupte pentru cauza socialismului şi pentru a realiza visul unei mari renaşteri a naţiunii chineze", a declarat liderul celei de a două puteri mondiale în faţa membrilor Adunării Naţionale Populare (ANP). "Toţi militarii şi ofiţerii din cadrul Armatei Populare şi poliţiei militare chineze trebuie, îndrumaţi de Partid, să fie capabili să câştige lupte şi să aibă ca obiectiv o armată puternică şi disciplinată", a mai spus numărul unu în ierarhia Partidul Comunist Chinez (PCC), partid unic.

Italia : Vulcanul Etna erupe spectaculos.

 

Singurul vulcan activ din Europa a început să erupă sâmbătă noapte, după ce a mai aruncat lavă şi în luna februarie. Situaţia este monitorizată de autorităţile din Sicilia, dar experţii spun că, deocamdată, nu există nici un pericol pentru populaţie.

ZÂMBIŢI VĂ ROG!! 

Arta sculpturii în legume şi fructe necesită multă răbdare, atenţie sporită şi, evident, talent.


 

 

 

 

         

 ŞTIRI METEO

Luni   18  martie 2013. 
Vremea va intra într-un proces de încălzire, devenind normală din punct de vedere termic pentru această dată. În jumãtatea de vest a ţării cerul va fi mai mult noros şi, mai ales spre seară şi noaptea, local va ploua. În restul teritoriului cerul, variabil ziua, se va înnora în a doua parte a intervalului, iar ploile se vor semnala izolat. În zona montană şi în nordul Moldovei precipitaţiile, slabe cantitativ, vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi estice, precum şi pe crestele înalte de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade şi 12 grade, iar cele minime se vor situa între -3 grade şi 7 grade, uşor mai scăzute în depresiuni, spre -5 grade. Presiunea atmosferică va scădea accentuat.

PERSONALITĂŢI

Nicolae Titulescu

Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor.Între 1893-1900 urmează cursurile Liceului „Carol I” din Craiova. Pe baza rezultatelor excelente obținute (premiul de onoare la examenul de bacalaureat) primește o bursă la Paris și timp de 5 ani va urma cursurile Facultății de Drept. În 1903 obține premiul „Ernest Beaumont” la un concurs organizat la toate Facultățile de Drept din Franța. La Paris își obține doctoratul cu teza Essai sur une théorie des droits éventuels. În această perioadă este inițiat în francmasonerie într-o lojă masonică din capitala Franței.În 1905 s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași, iar în 1907 se mută în București. Nicolae Titulescu intră în politică în 1909 și în anul 1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, devenind astfel deputat de Romanați.În anii 1928 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine.ncepând din anul 1921 a funcționat ca delegat permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind ales de două ori (1930 și 1931) președinte al acestei organizații internaționale.În 1936, regele Carol al II-lea, aliniindu-se presiunilor cercurilor de dreapta (pro-naziste) legionare dar și externe, îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă să se exileze. Stabilit la început în Elveția, apoi în Franța, Nicolae Titulescu a propagat chiar și în exil, prin conferințe și articole de ziare, ideea prezervării păcii, anticipând pericolul unui nou război. Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes, Elveția, după Petre Pandrea), după o lungă suferință, la data de 17 martie 1941. În 1992 rămășițele sale au fost aduse în țară și înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 17 MARTIE.....

17 martie este a 76-a zi a calendarului gregorian.

  Evenimente...
    180: Mărcuş Aurelius moare lăsându-l pe Commodus împărat al Imperiului Roman.
    1756: La New York este celebrată pentru prima dată Ziua Sfântului Patriciu (St. Patrick's Day).
    1861: Italia: Statele peninsulei și Cele două Sicilii au fost unite de regele Victor Emmanuel ÎI.
    1866: A început să funcționeze Banca României, creată prin transformarea Băncii Imperiului Otoman sub numele de “Bank of Roumania”. Primul președinte al Consiliului de administrație a fost Ion Ghica.
    1901: Cele 71 de tablouri ale pictorului olandez Vincent van Gogh expuse la galeria Bernheim-Jeune din Paris la 11 ani de la moartea sa, au creat senzație.
    1939: Al Doilea Război Chino-Japonez: Începe Bătălia de la Nanchang între kuomintang și japonezi.
    1948: A fost semnat, la Bruxelles, actul de naștere al Uniunea Europei Occidentale - de către Belgia, Franța, Luxemburg, Olanda și Marea Britanie. UEO, singura organizație europeană cu componență de apărare înființată în perioada războiului rece, și care în prezent este formată din 28 de țări.
    1957: Președintele Filipine, Ramon Magsaysay, și alți 24 mor într-un accident de avion la Cebu, Filipine.
    1959: Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, fuge din țară, autoexilându-se în India, după o răscoală armată nereușită a populației tibetane.
    1969: Golda Meir devine prima femeie prim-ministru al Israel.
    1990: A fost inaugurată noua operă pariziană, Opéra Bastille.
    2003: Președintele american George W. Bush i-a dat un ultimatum lui Saddam Hussein de a părăsi țara în 48 de ore, pentru a evita atacurile militare preconizate de SUA.

S - a născut......
   
    1473: Regele Iacob al IV-lea al Scoției (d. 1513)
    1751: Anders Dahl, botanist suedez (d. 1789)
    1819: Alecu Russo, poet, prozator, eseist, critic literar român (d. 1859)
    1834: Gottlieb Daimler, inginer, inventator german (d. 1900)
    1881: Walter Rudolf Hess, fiziolog elveţian, laureat Nobel (d. 1973)
    1919: Nat King Cole, cântăreț american (d. 1965)
    1938: Rudolf Nureev, balerin și coregraf rus (d. 1993)

Decese

    180: Mărcuş Aurelius, împărat roman (n. 121)
    493: Sfântul Patriciu, patron al Irlandei
    1782: Daniel Bernoulli, matematician de origine germană (n. 1700)
    1845: Pierre François Marie Auguste Dejean, entomolog francez (n. 1780)
    1846: Friedrich Bessel, matematician și astronom german (n. 1784)
    1849: Willem al II-lea al Țărilor de Jos (n. 1792)
    1853: Christian Doppler, fizician, matematician austriac (n. 1803)
    1941: Nicolae Titulescu, om politic, diplomat român (n. 1882)
    1956: Irene Joliot-Curie, fiziciană, chimistă franceză, laureată a Premiului Nobel (n. 1897)
    1976: Luchino Visconti, regizor italian de film (n. 1906)
    1996: René Clement, regizor francez de film (n. 1913)
 
Sărbători

    Irlanda: Ziua națională
    În calendarul romano-catolic: Sf. Patriciu, episcop (cca. 385-461)



UCIGAŞUL CU FAŢĂ UMANĂ by Tiberiu Vanca


UCIGAŞUL CU FAŢĂ  UMANĂ
-JUSTIŢIA DIN CLOSET –
         În decembrie ’89 Poporul Român socotea că  drumul său spre izbăvire poate fi deschis
 prin plecarea satrapului de aceia a privit zborul elicopterului ca punct terminus al suferinţei  de  patruzeci şi cinci de ani împliniţi. N-a avut în vedere faptul că spaţiul public era puternic infestat de „gunoiul roşu”, că  hienele roşii, bine hrănite cu destinul, întrerupt prin crimă, a blajinilor, prezente  pe spaţiul pe care s-au creat, erau cu ochii pe putere. Dintre aceştia unul a avut ieşire la mijloacele media de unde a declarat „să construim un socialism cu faţă umană” iar înseriat după adjudecarea scaunului că „proprietatea este un moft”, (a se vedea Vrancea), că „reconsiderarea dreptului de proprietate prin acte de justiţie nu trebuie să aibă loc”, (Satu Mare). Şi în felul acesta societatea l-a schimbat pe  dracu, cu mumă-sa. Cititorul a reţinut, desigur, că ne referim la Ion Iliescu.  Despre aceasta: persoană în mintea şi sângele căruia mustea crima instigată prin cele 45 de puncte ale directivei pentru implantarea comunismului în Imperiul KGB, datată Moscova 2 iunie 1947  KAA/CC 113 Indicativ NK/0034 din textul căreia reţinem punctul 40 „Atenţie ca reprezentanţii opoziţiei politice (în această postură se afla atunci (dec. 1989) Nicolae Ceauşescu şi consoarta) să fie închişi…, trebuie lichidaţi prin aşa numite „întâmplări neprevăzute” sau închişi sub acuzaţie de crimă de drept comun.” După ce, prin cameleonismul care-i este caracteristic, s-a impus opiniei publice, iar datorită condiţiilor tulburi ale momentului în care nu se putea garanta direcţia ce o vor alege forţele de ordine şi apărare, revenirea la putere a dictatorului  îl expunea la pedeapsa capitală, astfel că gestul reflex ce i s-a întipărit, atunci, a fost curăţirea prin crimă a vârfului de piramidă, ca un mijloc de siguranţă pentru propria persoană. Întâmplarea l-a ajutat. Abandonaţi la margine de drum cei doi dictatori, lipsiţi de cea mai elementară apărare, sunt preluaţi de prepuşi ai  miliţiei din epocă care sub cuvânt că le asigură integritatea  îi predau armatei, la mâna unui comandant de garnizoană pe nume Kemenici. Acesta îi sechestrează într-o încăpere obligându-i  să doarmă şi  să vieze timp de trei zile într-un spaţiu imund, pe paturi de fier,spaţiu pe care-l împart cu doi paznici înarmaţi, un poliţist şi un militar,  iar la intrarea în încăpere  se instalează  o santinelă inarmată, fără a li se asigura condiţiile minime de intimitate şi igienă. Sunt ţinuţi să defece şi să urineze într-un bidon de plastic sub privirile celor doi paznici.
 N.C. în ziua judecăţii şi a execuţiei În viziunea plutonieruluii Dorin Cârlan:
„Când l-am văzut cât de mărunt, de pricăjit şi de supărat este, când i-am văzut mâna bătrână, jigărită şi petele alea castanii de pe fruntea încreţită şi pe obrazul scofâlcit, mi s-a făcut milă de el. Barba îi crescuse destul de vizibil, iar pe gulerul cămăşii albe se distingea o  dungă de negreală…”. În timpul sechestrului N.C. a cerut să i se cumpere o cămaşă, cerere ce i-a fost ignorată. „Spre deosebire de el (N.C) care tocmai atunci, parcă, ieşise dintr-o frizerie, ea (E.C.) avea un miros urât, înţepător, de urină şi mizerie, de ou clocit. …”  mărturiseşte Ionel Boeru. Plutonierul  Constantin Bărănguţă declara: „ Elena era hidoasă ca Muma Pădurii. O babă cu haine bune pe ea  … , din ea ieşea o duhoare puturoasă, insuportabilă, de-ţi întorcea stomacul pe dos.” Cele de mai sus sunt doar câteva amănunte preluate  din volumul „Moartea Ceauşeştilor” de Grigore Cartianu (pag. 372-374) ce dovedesc condiţiile imunde în  care şi-au durat viaţa cele două persoane sechestrate.
RECURSUL LA METODĂ
Grigore Cartianu în cartea citată la pag. 270 ne spune: „Formula „Recurgeţi la metodă” i-a fost sugerată generalului Stănculescu, de la Bucureştii, de misteriosul revoluţionar Gelu Voican Voiculescu. Stănculescu avea să declare: „După o insolită  disertaţie despre Descartes, Recursul la  metodă şi raţiunea de stat, debitată pe un ton egal şi detaşat, în contrast cu ochii deveniţi scăpărători, Gelu Voican Voiculescu mi-a propus direct o variantă a suprimării lor imediate.” După o discuţie între Andrei Kemenici şi generalul Voinea, comandantul armatei  I care îi spunea primului: „ Bă colonele, tu nu înţelegi că eşti terminat?! Ori tu, ori el! Din  Revoluţia asta nu scăpaţi amândoi … tu, sau el!”  Marcat de această discuţie Kemenici îl sună pe Stănculescu : „Tovarăşe general, înainte de a muri ei, murim noi. nu-i dăm decât morţi!” La care Stănculescu îi comunică: „Da , dacă va fi cazul mergeţi pe această metodă!”  Cele de mai sus se petrec după ce Ion Iliescu îi telefonează colonelului  Kemenici. Acesta din urmă nu dă detalii despre convorbire, însă rezultă că ştia că cei doi se află sechestraţi în garnizoană.
Colonelul Andrei Kemenici  în anchetele  ce au urmat evenimentului de la Târgovişte a declarat că Stănculescu îi cerea să-i împuşte pe Ceauşeşti  „şi gata!” (pag.290). Maiorul Ion Mareş  „Am fost tot timpul provocaţi. Scopul era unul singur: să-i executăm noi. Kemenici mi-a spus mie şi lui Ţecu > Ioane tu îl execuţi pe Nicolae ! Ţecule, tu o execuţi pe Elena!...”
Ordinul uciderii celor două persoane deţinute ilegal este primit şi de către căpitanul Boboc (persoana care-i păzea pe prizonieri), însă acesta citeşte diversiunea şi o acuză: „la orele 17 s-a întâmplat ceva ce semăna cu un joc cu miză mare, deosebită. O diversiune, cred. S-a tras dinspre liceul de vizavi spre unitate. În acel moment s-a dezlănţuit focul concertat din interiorul clădirii… Se trăgea de pe holuri, în birouri, în dormitoare, de sus…., comandantul trece în fugă şi spune: „Cade comandamentul! Omorâţi-ii şi veniţi pe poziţie! … Salvaţi-vă cum puteţi!” (pag. 291). Şi  continuă  „…  am ieşit pe hol. Întreg Comandamentul era pustiu.Pe fereastră, zărim în curte doi oameni cu armele îndreptate spre Comandament. Dispăruseră cele două TAB - uri ţinute permanent pentru retragerea forţată a celor doi  – unul la uşa din spate, altul în faţa  Corpului de Gardă. Ne aşteptau probabil să ieşim. Atunci mi-am dat seama de scenariu: i-am fi executat pe cei doi, iar noi am fi fost împuşcaţi că nu i-am păzit, că am fugit, că am părăsit postul încredinţat. S-ar fi spus că cei doi tirani ar fi fost ucişi de necunoscuţi care au pătruns în unitate în acele momente tulburi….”
JUSTIŢIA DIN CLOSET
Aşteptările lui Ion Iliescu privind asasinarea celor două persoane sechestrate nu se împlinesc, şi aflându-se marcat de temeri hotăreşte să intre, pe faţă în joc.  Îl convoacă pe Nicolae Militaru, general în retragere scos în rezervă pentru spionaj, a cărui ură împotriva lui Ceauşescu  nu mai trebuia probată, (persoană ce se va face vinovată de uciderea USLAŞ - ilor şi a colonelului Trosca), precum şi pe criptocomunistului Silviu Brucan.  Reţinem pentru început o declaraţie a lui Brucan (PAG.331) „A fost o discuţie destul de lungă, cu argumente politice, juridice şi militare. Sigur că am fi dorit să fie un proces public sau deghizat care să fie educativ pentru populaţie. S-a discutat şi aspectul juridic pentru că nu era în regulă. Era o chestiune făcută fără respectarea elementarelor reguli juridice, mai ales că nu aveam nici o îndoială asupra sentinţei.”
Locul şi climatul în care s-a hotărât asasinatul ne este redat de Gelu Voican Voiculescu ((pag.334): „În 24 decembrie a fost acel moment culminant al vieţii noastre. Întram doi câte doi în  baia lui Milea (n.n. grupul sanitar ce deservea cabinetul fostului ministru). Lăsam apa să curgă, demenţe de astea. Şuşoteam diverse formule.”Silviu Brucan despre Iliescu (pag. 334-335) „Aş defini poziţia lui Iliescu în felul acesta: a fost de acord fără să fie ferm şi hotărât  în această chestiune (n.n. asasinarea celor doi).”  Gelu Voican Voiculescu despre Ion Iliescu :”… umanitarist, idealist, foarte nepotrivit pentru momentele acelea.” (pag. 335). Alex Mihai Stoenescu „Ion Iliescu, un lider ezitant prizonier al umanitarismului socialist şi a sistemului din care era nevoit să iasă pe teren necunoscut, nu avea capacitatea să pună ordine în stat.” (pag. 335). Ion Iliescu despre asasinat: „Decizia de a se organiza acest proces, luată de grupul operativ al CFSN la 24 decembrie , nu a fost o vendetă politică.  …ci o soluţie de forţă majoră a acelor momente şi împrejurări de excepţie.”  (pag. 335).
Că asasinarea şefului statului era motivată de frica  revenirii la putere a lui Ceauşescu care să  achite  poliţe, prin pedepse capitale , celor ce au râvnit la putere ne-o spune Silviu Brucan la pag. 331 :
„Ne dădeam seama că toate aceste elemente ce acţionau împotriva Revoluţiei, trăgând asupra obiectivelor strategice , fac acest lucru în speranţa că Ceauşescu va reveni la putere.”  Ne disociem de acest punct de vedere prin aceia că nu diversioniştilor ce afirmative trăgeau le era frică de revenirea lui Ceauşescu cât în special celor care îi comanditau.
S-a pus în discuţie această diversiune pentru că puterea ce dorea să se instaleze era strict reciclată pe diversiuni din cele mai murdare. Iar pentru că s-au spus cele de mai sus să revenim la directiva KGB  de la care am pornit: punctul 38 al documentului ne oferă textul „Dacă se constituie o organizaţie care ar sprijini alianţa cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activităţii economice, a conducerii oficiale, imediat trebuie pornit împotriva ei  o campanie de acuzaţie a naţionalismului şi şovinismului. Aceasta trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparţin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea naţiunii şi culturii noastre şi îndoiala înţelesului contractelor încheiate cu noi…”.  Facem această punere în discuţie, pentru a evidenţia caracterul de mare diversionist a lui Ion Iliescu. Iar pentru a intra în subiect vom aminti mineriada din 13-15 iunie  1990, când urmare instigării la crimă realizată de I.I. au murit oameni, au fost schingiuiţi oameni, au existat persoane a căror viaţă a fost iremediabil distrusă de faptele comise şi lăudate de el. În memoria timpului este prezent apelul televizat la „ajutorul oamenilor de bine”, este prezent balconul de la care un şef de stat  gratula mulţumind pentru faptele antisociale grave comise la cererea sa. Am aflat atunci că criptocomunistului I.I. îi era frică de legionari, în condiţiile în care crimele comunismului, cu sute de mii sau chiar milioane de oameni nevinovaţi care au murit, au adăstat în lagăre, li s-au distrus, familiile, cariera şi speranţa de a exista. Faptele şi actele criminale ale legionarilor, reale, dar incomparabil mai reduse ca amploare decât crima comunistă în cadrul căreia I.I. avea rol de mână care loveşte. Pentru a putea aplica corecţii  oamenilor din  Piaţa Universităţii care-l contestau a pus la cale diversiunea cu incendierea unor autobuse, diversiune ce calchiază perfect pe directiva citată mai sus.
Ion Iliescu şi camarila cu ajutorul căreia a preluat puterea a transformat România instituţională într-o entitate de tip mafiot. Diversionismul din decembrie ’89 l-a aşezat pe seama teroriştilor, entitate agresoare provenită fie de la puterea ce cădea fie din partea unor puteri străine. Nimeni nu l-a împiedecat să facă o astfel de acuzaţie, dar a dobândit puterea pe care a exercitat-o timp de  unsprezece ani. Cei  unsprezece ani era timpul istoric în cadrul căruia să scoată la lumină cel puţin câţiva din teroriştii ce au secerat mii de vieţi. Nu a fost preocupat de aflarea adevărului din motive ce pot ţine de implicarea personală, iată o întrebare căreia istoricii vor trebui să-i afle dezlegarea.
Nu am socotit, şi nu socotim că Nicolae Ceauşescu şi  consoarta nu trebuiau să dea socoteală pentru faptele deosebit de grave şi extrem de păguboase produse în timpul deţinerii puterii, dar credem că acest lucru trebuia să se producă prin măsuri curate şi nu printr-un asasinat de tip mafiot.  Silviu Brucan la pagina 331 din „Moartea Ceauşeştilor” aluzionează teama revenirii la putere a celui care a fost asasinat, mărturiseşte că asasinarea s-a făcut cu nerespectarea normelor juridice  „Era o chestiune făcută cu nerespectarea  elementarelor norme juridice,mai ales că nu aveam nici o îndoială asupra sentinţei.” (pag. 331).Rezultă că soluţia procesului a fost impusă de către oamenii din closet completului de judecată ce avea să se formeze pe baza decretului, lovit de nulitate absolută întrucât semnatarul nu avea calităţile pe care şi le-a arogat.
Rămân pentru istorie probleme ca:
Cum putea semna la 24 decembrie *89 un obscur director al Editurii Tehnice un       decret în calitate de şef de stat  prin care să instituie o instanţă  judecătorească.
Cum putea rămâne în funcţie de procuror militar o persoană ca Dan Voinea care a cerut  pedeapsa cu moartea  unor persoane în raport cu care nu s-a instrumentat urmărirea penală cerută de lege, în faţa unei instanţe înfiinţate prin semnătura unui impostor :
-aflate sub sechestru, pentru că împotriva celor doi nu s-a propus niciodată arestarea.
-cum a fost posibilă judecarea penală  şi condamnare la moarte a unor persoane  în situaţia cărora nu exista un dosar de urmărire penală.
-cum a fost posibilă pronunţarea în şedinţă publică a unei sentinţe judecătoreşti fără a se enunţa una din componentele sale de bază, dreptul la recurs.
-cum a fost posibil ca persoanele ce şi-au asumat statut de  „călăii” să caute locul de executare a pedepsei cu moartea înainte ca inculpaţii să fie judecaţi
- Silviu Brucan  spune că în closetul în care s-a hotărât asasinarea nu exista „nici o îndoială asupra sentinţei” ce se va pronunţa , drept care călăii ce au pus-o în executare n-au aşteptat  pronunţarea sentinţei fixând cu anticipaţie locul execuţiei.
Sunt întrebări ce îşi aşteaptă dezlegarea. Execuţia de la Târgovişte a fost taxată de condamnatul la moarte, Nicolae Ceauşescu drept o mascaradă. Nu ne îndoim de adevărul acestei  afirmaţii cât subscriem şi credem că asasinatul de referinţă va trebui să fie jurizat de instanţele de drept comun iar sentinţa pronunţată să fie ori admisă ori anulată. Nu se va putea intra în istorie cu un act de justiţie  atât de ruşinos.

12 iulie 2010-
Tiberiu Vanca

Senzational...de fapt cu totii stiam!

SENZATIONAL (vorba lui D.D, ;) )    
      COMPANIA CANADIANA ANGAJATA SA RECUPEREZE BANII DICTATORULUI DECLARA AZI IN 2012 ” RETINETI-L PE DAN VOICULESCU ! BANII LUI CEAUSESCU APARTIN POPORULUI ROMAN !
Am contactat in aceste zile compania canadiana angajata dupa inpuscarea lui Ceausescu sa rezolve misterul banilor furati de Ceausescu. Raspunsul a venit surprinzator de clar.
VOICULESCU A FURAT BANII LUI CEAUSESCU !
Nu au aparut noi documene sau noi martori. STAM LA DISPOZITIA STATULUI ROMAN PENTRU A RECUPERA BANII CEAUSESCU. ASISTAM LA CEA MAI MARE FRAUDA FINANCIARA DIN ISTORIA MODERNA !
Banii Crescent si conturile lui Ceausescu reprezinta in jur 4-5 miliarde dolari !
Firma de contabilitate juridica PEAT MARWICK THORNE din Toronto si firma de avocatura GOWLING, STRATHY & HENDERSON au fost angajate, la data de 12 martie 1990, de catre Ministerul Justitiei, in numele Guvernului Romaniei, sa depisteze conturile secrete ale Securitatii si ale familiei Ceausescu, in care se banuia ca se afla peste 1miliard de dolari. Cercetarile detectivilor canadieni s-au blocat, asa cum am mai spus, la firma CRESCENT si la personajul ei cheie, Dan Voiculescu. In data de 8 mai 1990, canadienii au efectuat un raport, in care au subliniat ca au documente care atesta ca firma CRESCENT a fost a lui Nicolae Ceausescu si au propus o serie de masuri juridice, menite sa depisteze toate conturile manuite de Dan Voiculescu, de la bancile din strainatate si din tara. Cand ancheta PMT a ajuns la acest punct, Guvernul lui Iliescu nu a mai platit nici un dolar, blocand investigatiile la toate nivelele. Nimeni nu a avut acces la documentele oficiale ale serviciilor secrete romanesti sau la BRCE. Justitia lui Iliescu nu a miscat nici un deget pentru a soma, printr-o hotarare judecatoreasca, bancile straine unde CRESCENT avea o sumedenie de conturi valutare, cu toate ca unele banci din Elvetia au confirmat oficial existenta unor conturi ale lui Ceausescu. Dan Voiculescu a devenit intangibil si nimeni nu l-a mai deranjat cu asemenea probleme pana in ziua de azi, cand stapaneste o incredibila avere. Prezentam in continuare masurile de recuperare a banilor CRESCENT, propuse de PMT prin “PROIECT 13 CRESCENT”, care au culminat cu dispozitia: “RETINETI-L PE DAN VOICULESCU!”. Insa nimeni nu l-a retinut sau arestat. Autorii loviturii de stat, cei care l-au asasinat practic pe Ceausescu, au musamalizat toate cercetarile canadienilor, iar banii furati poporului roman au fost deturnati in stil mafiot, ajungand in conturile unor personaje de prim rang ale regimului actual

Acest articol a fost scris de ROBERT HORVATH (cineast roman stabilit in America) si publicat in ziarul "PUTEREA". Mentionez ca pe postul RTV au fost prezentate documente care atesta veridicitatea celor de mai sus, mai exact scrisoarea trimisa de catre PEAT MARWICK THORNE catre statul roman, scrisoare in care se solicita arestarea lui Dan Voiculescu...

sâmbătă, 16 martie 2013

by Viorica Crainic


 Gânduri de seară.........

"Treisprezece ani de închisoare … Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut … M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul … Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase … Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi". (Petre Ţuţea )

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More