Tudor Vornicu s-a născut în 29 ianuarie 1926, Anghelești- Vrancea, şi a fost jurnalist de televiziune, realizator de emisiuni și director de emisiuni de televiziune.
Ar fi avut azi 88 de ani!
"Puţini ştiu poate, vornicul Tudor, provenit din Angheleştii Vrancei, avea rădăcini în Piemont, una dintre cele mai bogate regiuni din nord-vestul Italiei, prin intermediul bunicului din partea mamei, Guido Gianetti. Bunicul, la rîndul său, este descendentul unei familii însemnate: mama, contesă austriacă, tatăl, fiul unor nobili italieni. Guido Gianetti, descendent al unei familii nobile din Piemont, de profesie inginer topograf, dar care făcuse câte puţin din toate: medicină, drept, antropologie, mare pasionat de vânătoare, ajunge printr-un context de împrejurări în România şi se decide să se stabilească împreună cu soţia, Louise, la Angheleşti, în cotul Carpaţilor, pentru a administra domeniile Mavrocordaţilor. Peste cam 20 de ani, fiica ce a mare a inginerului Gianetti – Sylvana – se îndrăgosteşte de învăţătorul din sat, Nicolae Vornicu (şi el un vânător pasionat), cu care se va căsători în 1925. Peste un an, la 29 ianuarie, vede lumina zilei Tudor, primul din cei trei fii ai Vornicilor.
Curând, însă, în 1930, familia va fi nevoită să se strămute în Delta Dunării, într-un fantastic periplu de viaţă, cauzat de destituirea lui Nicolae Vornicu din învăţământ. El era acuzat – alături de încă vreo mie de dascăli – de „instigare a ţăranilor împotriva orânduirii“, pentru că îşi cereau drepturile asupra pământului, promise de Regele Ferdinand în urma mobilizării din 1917. Aventura Vornicilor prin Delta Dunării îi poartă, timp de 15 ani, prin Jibrieni (azi în Ucraina), Vâlcov, Jurilovca sau Tulcea, sub protecţia savantului Grigore Antipa, care luase cunoştinţă de pasiunea tatălui lui Tudor pentru natură, vânătoare, dar mai ales de priceperea sa excepţională în ale taxidermiei – ştiinţa împăierii animalelor. Deşi mirifică, Delta a fost o experienţă stresantă pentru familie (copiii n-au fost feriţi de pneumonii, scarlatină, tifos, ba, încă, Tudor a avut de luptat şi împotriva malariei!). Cât despre şcoală, micul Tudor va trebui să o schimbe des: Galaţi, Tulcea, Bucureşti. Bacalaureatul îl absolvă în 1945, la liceul „Gh. Şincai“ din Capitală, al 12-lea din 130 de candidaţi reuşiţi. Probabil că tânărul Vornicu, „cu un stil cu totul particular“, făcea figură aparte în peisaj, datorită educaţiei primite (copiii vorbeau acasă franceza şi italiana), dar şi a experienţelor complexe trăite în acea perioadă tulbure. Talentul său literar, dovedit prin editarea de către „Fundaţia Regelui Carol II“ a câtorva Povestiri din Deltă, îi va asigura din partea unui filantrop rămas anonim plata taxelor şcolare până la terminarea liceului.
Astfel, Tudor s-a ivit din miezul acestui interesant melanj cultural, motiv pentru care în familia Vornicu se vorbea în italiană, franceză şi română cu egală uşurinţă.
Probabil că jurnalismul îl avea în sânge, căci, în 1947 îl găsim pentru scurtă vreme la Radio, crainic sportiv. În primăvara lui ‘48, Emanuel Valeriu îl angajează la Sportul Popular (fosta şi actuala Gazeta Sporturilor), impresionat de tânărul ce purta după el volume franţuzeşti de Giraudoux şi Roman Gary, faţă de ceilalţi care-i sorbeau pe Lenin ori Hanov... Iată, aşadar, momentul de impact al Lipoveanului (cum îi spuneau pe-atunci colegii), cu lumea jurnalismului, pe care nu-l va mai părăsi niciodată. Va colabora la revista Stadion a lui Max Bănuş, va pleca să transmită evoluţiile sportivilor români la Olimpiadele de Vară de la Helsinki(1952), Melbourne(1956), va fi angajat la "Scînteia", iar vara lui 1960 îl găseşte în capitala Italiei, din nou alături de olimpicii români. Întors pentru scurtă vreme în ţară, va edita împreună cu Radu Urziceanu volumul "Jocurile Olimpice de la Roma."
Tudor Vornicu rămâne pentru mulţi unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi comentatori şi ziarişti sportivi. A fost crainic sportiv la Radio şi gazetar la Sportul Popular.
Ambiţia şi pasiunea pentru gazetărie (lucrează şi ca redactor la Scînteia), dar şi norocul de a vorbi cursiv italiana şi franceza îl recomandă pentru postul de corespondent Agerpress, astfel că în 1960 ajunge în Oraşul Luminilor. Stabilit la Paris, Vornicu ia parte la momente istorice: este de faţă cînd Charles de Gaulle devine al 18-lea preşedinte francez, merge corespondent în Spania după încheierea războiului civil, ia parte la procesul lui Adolf Eichman, iar în 1960, cînd Nikita Hrusciov, succesorul lui Stalin, vizitează Parisul, relatează de la faţa locului. Se pare că aici se încheie oficial cariera de gazetar sportiv a lui Tudor Vornicu, căci la sfârşitul lui 1960 „monsieur“ Vornicu aterizează la Paris, în calitate de corespondent al Agenţiei Române de Presă, Agerpress, pentru următorii 5 ani.
Tudor Vornicu descoperă mirajul televiziunii în Franţa. Întîlnirea cu Leon Zitrone, care a marcat la rîndul lui generaţii de telespectatori francezi, i-a insuflat lui Tudor Vornicu dragostea pentru "sticlă". A devorat programele de tip variete, magazinele culturale şi de divertisment, acolo s-a şcolit pentru ceea ce avea să vină.
Înainte de a părăsi Franţa, dragostea se reaprinde în sufletul tânărului bărbat, care se căsătoreşte cu Mariana Vasilescu, stewardesă, care îi va dărui doi copii, pe Smaranda şi pe Bogdan.
Întors în România, după cinci ani de absenţă, Vornicu pune în aplicare ceea ce a învăţat în pribegie şi aduce românilor divertismentul de calitate, nu înainte de a "întârzia" o vreme ca şef la redacţia Actualităţi a TVR, până la reorientarea către Divertisment, unde este numit director de programe. De-a lungul timpului s-a discutat mult despre calităţile profesionale ale lui Vornicu. Unii l-au considerat un as al gazetăriei, alţii spun că adevărata chemare a fost televiziunea.
"Eu cred mai puţin în talent şi foarte mult în munca încăpăţânată", spunea Vornicu într-un interviu, iar Şefu’, sau Şeriful, cum era numit de angajaţii televiziunii, îşi aduc aminte de îndemnurile "Pune osu’!" sau "Sânge pe pereţi!" venite din partea celui care îi certa, îi lăuda, îi învăţa meserie. Emisiuni ca "Album duminical", "Post Meridian", "Punct", "Contrapunct", "Gala Desenului Animat", "Metamorfoze", "Cum vă place?", "Parada duetelor" şi multe altele, au fost realizate sub bagheta lui Tudor Vornicu. Merită amintită, de asemenea, munca depusă din poziţia de director coordonator la realizarea Festivalului Cerbul de Aur, care debutează în anul 1968. În timp, TVR a devenit sinonim cu numele lui Vornicu în formula Tudor Vornicu şi Restul, consfinţită de oamenii care au lucrat cu el şi i-au recunoscut talentul.
Tudor Vornicu pleacă dintre noi în aprilie 1989, cu câteva luni înainte ca istoria să scrie o filă importantă în cartea românilor, odată cu Revoluţia din decembrie. La TVR există un studio care îi poartă numele, în numele lui se acordă un premiu pentru umor, dar şi un altul oferit de Asociaţia Presei Sportive celor mai buni realizatori de emisiuni de profil, se dispută Cupa "Tudor Vornicu" la turneul de fotbal în sală, iar Casa de Cultură din Adjud a primit numele de Tudor Vornicu."
(fragmente din "Nume de legendă - Tudor Vornicu" autor : Oana-Maria Baltoc)
