Fabricarea duşmanului la români"În România, ameninţarea potenţială actuală nu este reprezentată nici de duşmanul intern, imigrant, şi nici de cel extern, care să vrea răul naţiei. De-a lungul istoriei, şi pentru români, ca peste tot, duşmanul era adesea străinul: turcul, ungurul, rusul etc. Dar acum, putem spune că, pentru cei mai mulţi dintre români, fabricarea duşmanului comportă un specific cultural, ce poate fi interpretat ca fiind paradoxal. Astfel, pentru cei mai mulţi dintre noi, nu străinul este duşmanul primordial în raport cu care ne definim identitatea, ci celălalt român (ceilalţi români). Dimpotrivă, străinul, mai ales occidentalul, pentru mulţi dintre români, este adesea un potenţial aliat, mult mai aproape de noi decât suntem noi de ceilalţi români. În consecinţă, duşmanul fabricat al multora dintre noi este celălalt român, ce poate fi privit că străinul de lângă noi, ca duşmanul nostru, în raport cu care ne definim superioritatea. Bineînţeles că „eu“ sunt cel bun, iar „celălalt român“ e tot ce poate fi mai rău.
În anumite doze, aceste tendinţe de a ne considera mai buni, mai oneşti, mai integri – într-un cuvânt, superiori celor de lângă noi – sunt fireşti şi pot fi întâlnite peste tot în cultura occidentală, în care suntem încurajaţi prin educaţie să ne diferenţiem de ceilalţi (colegi, prieteni, conaţionali). Astfel, atât francezii, cât şi germanii, englezii, olandezii etc. se consideră mai buni, mai competenţi decât conaţionalii lor. Dar este o diferenţă semnificativă între a fi cu puţin mai bun decât celălalt într-un anumit domeniu, cum se întâmplă la occidentali, şi a mă considera net superior acestuia, chiar opusul lui, marcând distanţa dintre cer şi pământ, cum se întâmplă la cei mai mulţi dintre români. Aceste tendinţe de a fabrica un duşman din celălalt român, surprinse prin modul altfel în care cei mai mulţi români se consideră faţă de ceilalţi români, au fost evidenţiate în studiul realizat în 2011 de compania Result Development, pe 1132 de români (eşantion reprezentativ pentru populaţia cu studii superioare). Aşadar, să descifrăm cine este Celălalt român pentru Noi şi cine suntem Noi pentru Ceilalţi români.
Noi şi Ei. Disonanţa socială la români.Rezultatele studiului despre caracteristicile cultural-comportamentale ale românilor, realizat de Result Development în 2011 şi publicate în volumul "Românii, un viitor previzibil?", evidenţiază o diferenţă semnificativă între sine (noi) şi ceilalţi români (ei). Rezultatul comparaţiei dintre noi şi ei (prin ei înţelegând ceilalţi români), referitoare la cele 80 de atribute studiate, ne arată că 95% dintre noi se definesc ca fiind semnificativ diferiţi de celălalt român (de ceilalţi români). Cu alte cuvinte, 76 din cele 80 de comportamente analizate înregistrează diferenţe semnificative statistic când este vorba de „cum suntem Noi“ şi „cum sunt Ei“ (ceilalţi români).
Mai mult decât atât, Noi nu numai că suntem diferiţi de ceilalţi români, mult mai buni decât Ei, ci chiar opuşi lor, la peste 50% din caracteristicile comportamentale prin care ne definim. Rezultă că Noi suntem buni şi Ei sunt răi. Vintilă Mihăilescu a numit acest fenomen care marchează distanţa socială dintre Noi şi Ei (ceilalţi români) disonanţa socială la români.
Cât de „buni“ suntem Noi? Evident, Noi suntem superiori, iar Ei inferiori.
Cei mai mulţi dintre Noi se definesc ca fiind opuşi celorlalţi români la peste jumătate dintre caracteristicile comportamentale pe care ni le atribuim. La alte aproximativ 45% dintre atribute, ne definim prin diferenţe semnificative şi doar 5% dintre atributele noastre sunt comune cu celălalt român. De exemplu, distanţa dintre Noi şi Ei (ceilalţi români) referitoare la comportamentul civilizat este de 71% (85% fiind diferenţa maximă ce teoretic ar putea fi atinsă). Simplificând, putem spune că eu sunt civilizat, dar toţi ceilalţi români sunt necivilizaţi.
În concluzie, putem spune că peste jumătate din ceea ce gândim şi suntem este opus celorlalţi români, iar alte 45 de procente sunt semnificativ diferite.
Cât de „răi“ sunt Ei (ceilalţi români)?Aşa cum am văzut anterior, cei mai mulţi dintre Noi (românii) se diferenţiază de ceilalţi români printr-o superioritate irefutabilă, situându-se într-o poziţie de „altfel“, „mai bun“, orice ar fi. Dar acest fapt nu este suficient pentru a ne defini identitatea. Acum, duşmanul trebuie anihilat. În consecinţă, vrăjmaşul este proiectat cu o serie de atribute care au rolul de a-l înjosi şi, în cele din urmă, de a-l dezumaniza, pentru ca apoi să poată fi cu uşurinţă distrus.Se pot observa caracteristicile comportamentale specifice celorlalţi români în opoziţie cu Noi. Dar Noi nu suntem aşa...
După cum putem remarca, Ei (ceilalţi români) sunt opuşi Nouă în ceea ce priveşte „răutatea“ cu aproximativ 50%. De exemplu, Ei (ceilalţi români) sunt caracterizaţi de tendinţa spre bârfe, scenarii şi jocuri politice, pe când Noi nu bârfim.
Cum arată duşmanul nostru şi ce facem cu el?Plecând de la rezultatele acestui studiu, putem spune, fără să exagerăm, că Noi suntem civilizaţi, deschişi spre învăţare, loiali, integri, disciplinaţi, competenţi etc., pe când Ei (ceilalţi români) sunt necivilizaţi, opaci, lipsiţi de loialitate şi integritate, incompetenţi, nedisciplinaţi. Dar această superioritate incontestabilă a noastră nu este suficientă pentru a ne diferenţia complet de duşmanul nostru, reprezentat prin toţi ceilalţi români. Astfel, nevoia noastră este nu doar de a fi diferiţi de Ei (ceilalţi români), ci de a fi „altfel“. În consecinţă, trecem la acţiune, la înjosirea şi dezumanizarea duşmanului. Ei, ceilalţi români, sunt bârfitori, trădători, invidioşi, bolnavi după putere, linguşitori etc. Desigur că Noi nu suntem aşa. Şi, fiind atât de „altfel“, nu ne mai rămâne decât să anihilăm gângania, duşmanul cel urât şi rău mirositor.
Rezumând rezultatele studiului prezentate în volumul "Românii, un viitor previzibil?", Noi, reprezentând marea majoritate a românilor, suntem „mai buni“ decât Ei (ceilalţi români) în medie cu 52% şi îi considerăm pe ceilalţi români „mai răi“ decât Noi în medie cu 49%. Rezultă o concluzie halucinantă. Noi suntem diferiţi de ceilalţi români în proporţie de 101%, ceea ce înseamnă mai mult decât o opoziţie totală: o duşmănie de moarte.
Astfel, putem să vorbim despre fenomenul disonanţei sociale la români ca despre un fenomen psihosocial generalizat, care – în opinia noastră – reprezintă un semn clar al patologiei sociale, al conflictului şi lipsei de colaborare şi de solidaritate atât de prezenţe în cotidianul românesc actual.
Vorbind pragmatic, liderii unei naţii au conceput adesea duşmani imaginari, cu scopul de a crea un consens printre conaţionali. Astfel, orice duşman creat are un rol clar şi precis de a crea consens, de a suda solidaritatea dintre cetăţeni. Revenind la români, ne întrebăm cum ar putea fi creat consensul dacă duşmanul este chiar celălalt român. În ceea ce priveşte leadership-ul, problema noastră a fost rezolvată: 9 din 10 români cu studii superioare se proiectează deja în poziţii de lideri, de şefi peste ceilalţi români.
„Românu’ e deştept“Din datele publicate în revista "Justiţia în actualitate" (revista oficială a Consiliului Superior al Magistraturii), nr. 2/2012, în România, în 2012, au avut loc aproximativ 2,8 milioane de procese civile, ceea ce înseamnă că peste 5 milioane de români s-au judecat, au fost în conflict, în război declarat, în relaţii de duşmănie. Raportat la populaţia adultă, rezultă că 1 din 3 români are duşmani declaraţi, cu care se luptă făţiş. Această soluţie juridică rezolvă problema patrimoniului, dar nu şi pe cea a duşmăniei.
Una dintre cele mai importante diferenţieri dintre români şi occidentali este referitoare la percepţia inteligenţei. Dacă occidentalii se autoevaluează aproximativ la fel de inteligenţi cu ceilalţi conaţionali (înţelegând că inteligenţa este în bună măsură nativă, iar caracterul este cel care face diferenţa), românii participanţi la studiul nostru se consideră mai inteligenţi decât ceilalţi români. Mai mult decât atât, îi apreciază pe ceilalţi români mai inteligenţi decât media statistică. Să fie aceasta explicaţia disonanţei sociale la români? Dar putem să considerăm că relaţia dintre Noi şi Ei (ceilalţi români) este firească şi că pe dos este ceea ce se petrece la occidentali.
Un viitor previzibil?Viziunea cea mai pesimistă este cea a lui Sartre din "Cu uşile închise", care ne spune că, pe de o parte, ne putem recunoaşte pe noi înşine numai în prezenţa Celuilalt, şi pe acest fapt se sprijină regulile de convieţuire şi înţelegere. Dar mai degrabă îl găsim insuportabil pe acest Celălalt, pentru că, într-o anumită măsură, nu este la fel ca noi. Aşa că, transformându-l în propriul nostru duşman, ne construim infernul nostru pe pământ.
De fapt, îl fac pe celălalt român pipernicit şi rău pentru a mă autoconvinge că eu sunt puternic şi bun. Suntem în fabula „Boul şi Şoricelul“. Felul cum îl proiectăm pe celălalt ne arată felul în care arătăm noi înşine… Am putea parafraza finalul piesei "Cu uşile închise" a lui Sartre: „Aici, printre ceilalţi români, suntem singuri, în aşteptarea călăului. Dar El, călăul, nu mai vine pentru că, din cauza crizei, a fost concediat. Până la urmă, nu trebuie să ne îngrijorăm prea tare. Între timp, fiecare dintre noi devine călăul pentru celălalt român.“
Acum, că ştim cine ne este duşmanul, trebuie să reflectăm la cine suntem noi… "(autor : Dorin Bodea - sociolog, manager al firmei de consultanţă Result Development. A publicat volumele "Valorile angajaţilor români" (2011) şi "Românii, un viitor previzibil?"(2013)
sursa : DILEMA VECHE
