Bine v- am regăsit!
"Între caractere şi inteligenţe n-ar trebui să existe alegere. Inteligenţele se găsesc foarte adesea, caracterele foarte rar." ( Mihai Eminescu)
Cristian Preda: În PDL se menţine scindarea.
Europarlamentarul Cristian Preda consideră că "aripa Vasile Blaga" din PDL are un candidat la alegerile prezidenţiale, menţionând că rămâne de văzut ce vor face ceilalţi democrat-liberali, în contextul în care se menţine "scindarea" partidului de la Convenţia care a avut loc în lună martie."22 de mii în regiunea NE, 15 în regiunea NV şi 18 în regiunea Centru. Acestea sunt cifrele comunicate de PDL în privinţa participării la alegerile interne desfăşurate în ultimele săptămâni, pentru a desemna un prezidenţiabil. Nu ştim cum s-a votat efectiv, dacă au existat secţii foarte frecventate şi altele pustii, dacă s-a numărat cu atenţie, dacă au fost înregistrate contestări sau totul a decurs fără vreun incident. Tot ceea ce PDL ne-a anunţat sunt aceste cifre seci, ca şi scoruri de 75-80% în favoarea lui C. Predoiu", scrie Preda, pe blogul său.
"Nu e deloc de mirare. Votează, de fapt, nu PDL, ci tabăra Blaga a acestui partid, care menţine astfel scindarea de la Convenţia din martie. O fractură care nu a fost depăşită. Alegerile interne sunt, altfel spus, nu ale dreptei, nici măcar ale PDL, ci ale susţinătorilor actualului lider PDL. Sondajele de opinie o confirmă. Acum câteva zile, CSCI anunţa că Predoiu are intenţie de vot 9%, adică fix jumătate din intenţia cu care era creditat în acelaşi sondaj PDL (18%). Blaga are un candidat în cursa pentru Cotroceni. Ce va face însă cealaltă jumătate din PDL?", conchide Preda.
Anca Boagiu: Suntem dispuşi la un dialog pentru unificarea dreptei.
Prim-vicepreşedintele PDL, Anca Boagiu a declarat, într-o conferinţă de presă, că după alegerile europarlamentare, la care partidul va avea o listă proprie de candidaţi, se va lua în discuţie, din 2014, şi alianţe cu alte partide pentru "unificarea dreptei"."Poziţia PDL este fermă. Ne prezentăm la alegerile europarlamentare cu o listă proprie şi după ce vor avea loc aceste alegeri suntem dispuşi la un dialog pentru unificarea dreptei, dar cu condiţia că dreapta să fie şi curată", a spus Boagiu. Prim-vicepreşedintele PDL a mai spus că nu exlude un dialog şi cu PNL pentru formarea unei alianţe.
"Nu excludem un dialog cu PNL, care trebuie să se cureţe şi, mai mult decât atât, să se orienteze, sau să se reorienteze, mai bine zis, către politicile de dreapta. Din nefericire, azi ei sunt la remorcă PSD şi tot din nefericire pentru ei, promovează un buget de stat socialist, fără nicio componentă liberală", a afirmat Anca Boagiu.
Andreea Paul: PDL va depune marţi moţiunea prin care cere retragerea proiectului de buget pe 2014.
PDL va depune marţi la Camera Deputaţilor o moţiune simplă pe teme economice prin care cere retragerea proiectului de buget pe 2014 din dezbaterea parlamentară şi regândirea lui în totalitate, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele democrat-liberal Andreea Paul."PDL a analizat prima formă de a proiectului de buget pe care l-a anunţat USL. Am tras câteva concluzii după ce, cu toţii, am observat că este cel mai aspru criticat proiect de buget de către toată lumea. Mediul de afaceri este puternic ostilizat de către USL. Niciodată în istoria României nu am avut critici atât de severe din partea Consiliului Investitorilor Străini, Asociaţiei Oamenilor Români de Afaceri, Consiliului IMM-urilor, Camerei de Comerţ Româno-Germane şi aşa mai departe, încheind cu Consiliul Fiscal. (...) Aşadar, după cum am anunţat deja, mâine (marţi - n.r.) vom depune în Parlamentul României moţiunea simplă pe economie în care cerem retragerea proiectului de buget şi regândirea lui în integralitate, pentru anul 2014 ", a explicat prim-vicepreşedintele PDL.
Ea a adăugat că PDL va cere, totodată, "stoparea furtului din banul public şi transparentizarea tuturor cheltuielilor şi veniturilor bugetelor centrale şi locale".
"Al treilea lucru pe care-l cerem: diminuarea evaziunii fiscale cu acţiuni ferme. Patru, reconsiderarea măsurilor pentru anul 2014 care afectează traiul românilor şi adoptarea de măsuri de urgenţă pentru stimularea creării de locuri de muncă şi relansarea creşterii economice. Cinci, încetarea atacurilor Guvernului condus de Victor Ponta asupra afacerilor şi a nivelului de trai al românilor", a mai declarat prim-vicepreşedintele PDL.
Vasile Blaga: Premierul "Ponta zapciul" propune o construcţie bugetară care apasă tot mediul de afaceri.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că PDL va iniţia o moţiune pe tema involuţiei economice în care va cere retragerea bugetului pe 2014, arătând că nimeni nu e mulţumit de construcţia bugetară propusă de premierul "Ponta zapciul"."Noi nu-l vom vota (bugetul pe 2014 - n.r.). Mai mult, o să iniţiem o moţiune pe tema involuţiei economice, a creşterii fiscalităţii, în care vom cere chiar retragerea bugetului", a afirmat Blaga luni, înainte de şedinţa BPN, întrebat dacă opoziţia va vota bugetul.
El a spus că USL vine cu cea mai proastă construcţie bugetară, care este criticată de tot mediul de afaceri, arătând că nimeni nu este mulţumit de această construcţie propusă de premierul "Ponta zapciul".
"Ei vin cu cea mai proastă construcţie bugetară, criticată de absolut tot mediul de afaceri, că discutăm de Camere de Comerţ Româno-Americană, de Asociaţia Investitorilor Străini, de Consiliul Fiscal. Nimeni nu este mulţumit de această construcţie bugetară propusă de acest premier Ponta zapciul, taxe peste tot ce mişcă în ţara asta. Nu are niciun fel de intenţie de a reduce presiunea fiscală, de a reduce inflaţia, de a reduce mai ales această grea apăsare pe tot mediul de afaceri, care este a treia fiscalitate pe forţa de muncă din Europa", a mai spus Blaga.
Theodor Stolojan : Bugetul pe 2014, tipic stângii socialiste.
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că bugetul de stat pe 2014 este "un buget tipic al stângii socialiste, bazat pe introducerea de noi impozite şi taxe şi mărirea unora existente" şi "reflectă eşecul politicii economice a USL"."Acest buget reflectă eşecul politicii economice a USL, eşec care a fost certificat prin acordul cu FMI. Acest buget menţine pentru cel puţin încă un an de zile economia României într-o zonă de mediocritate, de creştere economică slabă, sub potenţialul ţării. Acest buget arată din nou victoria evaziunii fiscale, a fraudei fiscale asupra celui mai cinstit în ghilimele guvern, care se afundă pe zi ce trece în corupţie", a spus Stolojan
"Corupţia începe din nou să îmbrace forma unei reţele organizate, aşa cum vedeţi şi în exemplul de la carne, o reţea formată din oameni politici, din oameni de afaceri, din oameni din sistemul de justiţie şi de poliţie", a adăugat Stolojan.
El a arătat că bugetul de stat pe 2014 arată din nou "neputinţa absorbţiei fondurilor europene" şi reflectă "lipsa unei strategii pe termen mediu şi lung, cu efecte din ce în ce mai negative pentru oameni şi economie".
Victor Ponta: Guvernul adoptă Legea descentralizării în 14 noiembrie. Angajarea răspunderii, în 19 noiembrie.
Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, după şedinţa USL, că Guvernul va adopta, în 14 noiembrie, proiectul de Lege privind descentralizarea, angajarea răspunderii Executivului în faţa Parlamentului urmând să aibă loc în 19 noiembrie, în condiţiile în care termenul va fi agreat şi de Parlament."În ziua de 14 vom avea şedinţa de Guvern în care finalizăm şi adoptăm proiectul Legii descentralizării. Proiectul va pleca imediat la Parlament, cu propunerea din partea noastră - sigur, dacă Birourile reunite vor fi de acord - că prezentarea Legii descentralizării asupra căreia ne angajăm răspunderea să fie făcută în data de 19, marţi, conform calendarului constituţional şi, după aceea, eventual, să poată fi parcurse şi celelalte proceduri constituţionale, în aşa fel încât Legea descentralizării să intre în vigoare de la 1 ianuarie", a spus Ponta.
Crin Antonescu: Eu nu practic nicio opoziţie din cadrul Puterii.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că nu face opoziţie în cadrul Puterii, adăugând că de vorbit vorbeşte aşa cum ştie el."Ştiţi cum era o vorbă: în meserii din acestea de-ale noastre, care nu-ţi mai lasă răgazul, tihna ca să mai creşti spiritual, îţi vine la un moment dat să spui: Domne, eu cărţile mi le-am citit, filmele mi le-am văzut, vorbele mi le-am vorbit. Eu vorbesc aşa cum ştiu eu să vorbesc. Nu am în niciun fel dorinţa de a jigni pe cineva. Dacă mi s-a întâmplat, nu cu domnii din PSD mi s-a întâmplat vreodată, s-a mai întâmplat (...), mi-am cerut scuze. Eu cred că, dacă toţi ar vorbi cum vorbesc eu, ar fi foarte bine şi ne-am înţelege. Nu am a-mi propune alte lucruri de vorbit. De vorbit propun să vorbesc frumos cu toată lumea, iar dumneavoastră nu mă mai speriaţi, că uitaţi-vă câte temeri are şi primul-ministru şi le împărtăşesc şi eu. Sunt temeri serioase. Nu ne mai speriaţi cu chestiuni din acestea, că abia stăm săracii de noi", a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă, după şedinţa USL.
El a adăugat că nu face opoziţie în cadrul Puterii, cu referire la afirmaţiile premierului Victor Ponta, care s-a arătat vineri deranjat de faptul că Antonescu "stă la putere, dar se comportă ca şi cum ar fi în opoziţie".
"Eu nu practic nicio opoziţie din cadrul puterii şi cred că acest lucru este clar", a afirmat Antonescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a mai afirmat că în cadrul şedinţei USL s-a ajuns la o soluţie de consens în ceea ce priveşte proiectul privind Roşia Montană, astfel încât în cadrul Comisiei speciale votul asupra raportului va fi unul de respingere.
"Acest proiect va fi respins şi mai departe se deschid toate posibilităţile pentru ca o legislaţie sănătoasă, transparentă, bazată pe criterii foarte ferme şi universal acceptate la vedere, în beneficiul comunităţilor şi al statului român şi, evident, al investitorului, să fie reglementată", a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă, după şedinţa USL.
El a precizat că o nouă lege va stabili criterii generale pentru exploatările viitoare.
Radu Stroe : Neagă orice implicare într-o eventuală suspendare a preşedintelui Băsescu.
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a negat luni orice implicare a sa într-o eventuală suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, într-o "triadă" din care ar mai face parte preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu şi senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu."Există de vreo două trei zile un anumit zvon cum că o anumită triadă 'Voiculescu - Roşca Stănescu - Stroe' s-ar fi ocupat de o eventuală suspendare a preşedintelui Băsescu şi că eu aş avea o anumită implicare într-o astfel de chestiune. Simt nevoia să fac această declaraţie publică: Nu există asemenea implicare, nu am dat şi nici nu am luat vreun document de la Roşca Stănescu sau d-lui Plăiaşu, un ofiţer de altfel onorabil - şeful de la spălarea banilor - deci nu am dat nici nu am luat vreun document privitor la această chestiune. Prin urmare, totul este o minciună", a declarat Stroe la sediul central al USL. El a subliniat că îşi asumă această declaraţie publică şi a adăugat că, "undeva, underground, în subteran, lucrurile se învârt undeva în jurul ofiţerului Neculae Plăiaşu" şeful Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, pe care l-a calificat ca fiind un ofiţer de calitate.
"Nu cred că să aibă vreo implicare pe această chestiune. Eu, în orice caz, nu i-am dat nici lui (n.r. Plăiaşu), nici lui Roşca Stănescu vreun document", a arătat Radu Stroe.
Andrei Gerea : Situaţia economică de la Oltchim este stabilă.
Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a declarat, luni, la Râmnicu Vâlcea, după ce a vizitat combinatul Oltchim, că situaţia economică a societăţii este una stabilă."În prezent situaţia economică este stabilă. Am prezentat următoarele etape de parcurs în cazul combinatului. Astfel pe 20 noiembrie se va aproba înfiinţarea Societăţii Oltchim SPV, pe 17 ianuarie va avea loc depunerea de oferte angajante pentru preluarea combinatului, pe 20 ianuarie se vor deschide ofertele, iar pe 23 ianuarie se va începe negocierea cu oferta cea mai bună'', a spus Gerea, după discuţiile cu conducerea combinatului, autorităţile locale şi judeţene şi parlamentari vâlceni.
El a menţionat că, în acelaşi timp, se caută soluţii pentru finanţarea capitalului de lucru pentru a mări capacitatea de producţie a combinatului.
ANI : Deputaţi în conflict de interese.
ANI a solicitat Parchetului instanţei supreme să îi cerceteze pe deputaţii Niculae Mircovici, Adrian Merka, Mircea Grosaru şi pe fostul deputat Luminiţa Iordache pentru conflict de interese, întrucât şi-au angajat membri ai familiilor la birourile lor parlamentar, în mandatul 2008-2012. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) arată luni, într-un comunicat de presă, că a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul deputaţilor Niculae Mircovici, Adrian-Miroslav Merka, Mircea Grosaru şi a fostului deputat Luminiţa Iordache.Întrucât în cazul celor patru deputaţi au rezultat indicii privind posibila încălcare a dispoziţiilor articolului 253 indice 1 din Codul Penal, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să facă verificări în cazul acestora pentru conflict de interese.
BERD a revizuit în creştere la 2,2% estimările privind avansul economiei României în 2013 şi 2014.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a revizuit în creştere estimările privind evoluţia economiei România în 2013 şi 2014, conform raportului 'Perspective economice regionale' publicat luni. Astfel, BERD se aşteaptă la o creştere a PIB-ului României de 2,2% anul acesta şi de 2,4% anul viitor după ce, la precedenta prognoză din mai, indica un avans de 1,4% în 2013 şi de 2,2% în 2014. BERD, deţinută de 64 de ţări şi două instituţii interguvernamentale, susţine dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei. De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ 6,2 miliarde euro în peste 330 de proiecte în România, mobilizând pentru aceste proiecte peste 12 miliarde euro din alte surse de finanţare.Autorităţile de la Bucureşti estimează un avans economic de 2,2% atât în 2013 cât şi în 2014
ANOFM: Peste 11.400 de locuri de muncă vacante, la nivel naţional.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) avea înregistrate, astăzi, 11.409 locuri de muncă vacanţe, cu aproape 6% mai puţine decât cele anunţate pentru vineri, 8 noiembrie, informează instituţia. Cele mai multe locuri de muncă se găsesc în Bucureşti - 2468, Cluj - 1117, Iaşi - 586, Braşov - 462, Argeş - 436, Arad - 432, Timiş - 392. La polul opus se află judeţele Sălaj - 37, Ialomiţa - 25, Mehedinţi - 11, Caraş-Severin - 4 locuri de muncă vacante. Persoanelor cu studii superioare le sunt oferite 1.164 locuri de muncă, cele mai multe fiind de analist servicii client (122), programator (74), inginer de sistem software (32), inginer mecanic (27), proiectant inginer mecanic (16), inginer construcţii civile, industriale şi agricole (15), analist (15). Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 10.245 locuri de muncă, cele mai multe fiind cele de mercantizor (837), confecţioner - asamblor articole din textile (780), muncitor necalificat în industria confecţiilor (563), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (336), agent de securitate (249), lucrător comercial (235), agent de vânzări (234), şofer autocamion/ maşină de mare tonaj (214).Coreea de Nord : 80 de persoane, executate public pentru că au urmărit emisiuni televizate sud-coreene.
Coreea de Nord a executat public, la începutul lui noiembrie, aproximativ 80 de persoane, dintre care mai multe au fost acuzate că au urmărit emisiuni ale televiziunii sud-coreene, activitate strict interzisă în Nord, a anunţat luni un cotidian sud-coreean.JoongAng Ilbo, un cotidian conservator, nu citează decât o singură sursă anonimă dar cel puţin un grup de transfugi nord-coreeni ajunşi în Coreea de Sud a declarat că a primit informaţii care confirmă articolul cotidianului.
Execuţiile au avut loc la 3 noiembrie, în şapte oraşe din ţară, afirmă această sursă descrisă drept "familiară" cu afacerile interne ale Coreei de Nord, unde a fost recent.
În oraşul portuar Wonsan (est), autorităţile au reunit 10.000 de persoane pe un stadion pentru a asista la execuţia prin împuşcare a opt condamnaţi, potrivit acestei surse care citează un martor ocular.
Cei mai mulţi dintre condamnaţi au fost executaţi pentru că au urmărit emisiuni televizate sud-coreene, introduse clandestin pe DVD-uri sau stick-uri de memorie. Alţii au fost acuzaţi de prostituţie.
Daily Express : Consiliile locale sunt în alertă, în aşteptarea unui aflux de copii romi "abandonaţi".
Două centre din Kent sunt în alertă roşie în timp ce Marea Britanie se pregăteşte să elimine restricţiile impuse pe piaţa muncii pentru români şi bulgari la 1 ianuarie, aşteptându-se să primească sute de copii abandonaţi de familiile rome, relatează Daily Express, în ediţia electronică. Potrivit unei surse din cadrul Consiliului districtului Kent, numeroase familii de români intenţionează să îşi abandoneze în mod deliberat copiii în timpul trecerii Canalului Mânecii din Calais în Dover. Resposabilitatea legală de a avea grijă de copii va reveni, în acest caz, consiliului, iar autorităţile cred că această situaţie ar genera costuri de trei milioane de lire sterline din partea contribuabililor. Panicaţi, şefii consiliilor locale au elaborat planuri secrete pentru a face faţă afluxului de copii romi "abandonaţi"ŞTIRI METEO
Marţi, 12 noiembrie 2013, regimul termic va marca o scădere în sudul și estul României, unde local va ploua slab. În restul ţării valorile termice vor fi în continuare ușor mai ridicate, iar cerul va fi variabil cu înnorări temporare și ploi pe arii restrânse în vest și nord-vest, în partea a doua a intervalului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 16 grade, iar cele minime între 0 și 10 grade. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est și la munte.În Bucureşti, cerul va prezenta înnorări și temporar va ploua slab, cu precădere în cursul zilei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 8…9 grade.
PERSONALITĂŢI
Ștefan Bănică
Ștefan Bănică (senior) (n. 11 noiembrie 1933, Călărași - d. 26 mai 1995) a fost un actor complex de teatru și film. S-a mai remarcat ca un bun cântăreț.
A realizat un cuplu comic alături de Stela Popescu în spectacole de revistă și divertisment la televiziune.
Printre cele mai celebre piese muzicale interpretate se numără „Îmi acordați un dans”, „Cum am ajuns să te iubesc”, „Gioconda se mărită”, „Hei, coșar, coșar” și „Astă seară mă fac praf”.
Leonardo DiCaprio
Leonardo Wilhelm DiCaprio (n. 11 noiembrie 1974, Los Angeles, California) este un actor din SUA DiCaprio este fiul unui autor american de drame, mama lui fiind de naționalitate germană. Se spune că numele a fost sub influența picturilor lui Leonardo da Vinci, pe care le văzuse mama lui gravidă în Italia. Părinții lui se despart când Leonardo are vârsta de 8 ani. DiCaprio trăiește în cartierul Echo Park din Los Angeles, el își vizitează bunica, ceea ce explică cunoștințele sale de limbă germană. La vârsta de cinci ani apare pentru prima oară pe ecranul de televiziune american, un manager îi propune să-și schimbe numele care avea un clang exotic, lucru neacceptat de familia lui.Cariera de actor o începe în anul 1990, când joacă rolul lui Garry Buckman o versiune televizată a filmului Parenthood. În același an joacă în filmul Santa Barbara rolul tânărului Mason Capwell. Între anii 1991-1992 joacă rolul vagabondului Luke Brower în filmul comic „Casa noastră gălăgioasă”. După o serie numeroase de filme în care a jucat, va primi roluri în filme mai renumite ca: „Celebrity”, regizat de Woody Allens, sau primește roluri ca „ Arthur Rimbaud” său „Paul Verlaine” (poeți francezi). Este desemnat pentru premiul „Oscar” pentru rolul care prezenta tânărul handicapat Arnie Grape în filmul Gilbert Grape. Azi DiCaprio face parte din elita artiștilor americani, din Hollywood. Pentru rolul jucat în filmul „ Catch Me If You Can”, primește un onorariu de 20 milioane de dolari, iar pentru rolul din filmul „Titanic” a primit numai 2,5 milioane.
S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 11 NOIEMBRIE ......................
Evenimente
1417: Oddone Colonna este ales în unanimitate drept papa Martin al V-lea, încheindu-se astfel Marea Schismă Apuseană.1493: Cristofor Columb descoperă în a doua sa călătorie în Antile Insula Sfântul Martin.
1572: Astronomul danez Tycho Brahe a observat pentru prima dată o "stea nouă", ce se numea Casiopeea B sau Noua Casiopee 1572, una dintre multele supernove observate în Galaxia Calea Lactee.
1620: Corabia Mayflower, care a adus primii emigranți englezi în America de Nord, a ancorat la Cape Cod.
1675: Gottfried Leibniz a demonstrat calculul integral pentru prima dată.
1889: Washington a devenit cel de-al 42-lea stat american.
1946: Începe procesul conducătorilor și membrilor organizațiilor de rezistență anticomunistă: Sumanele Negre, Mișcarea Națională de Rezistență, Haiducii lui Avram Iancu și Grupul de Rezistență Sinaia.
1947: Se dă sentința în procesul Iuliu Maniu. Maniu, în vârstă de 75 de ani, este condamnat la închisoare pe viață împreună cu vicepreședintele PNȚ, Ion Mihalache.
1970: A intrat în vigoare Convenția ONU asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor contra umanității
1992: Biserica Anglicană a votat pentru a hirotoni ca preoți și femei.
S -a născut în.............
1493: Paracelsus, alchimist, medic elvețian (d. 1541)1810: Alfred de Musset, dramaturg, poet și romancier francez (d. 1857)
1821: Fiodor Mihailovici Dostoievski, scriitor rus (d. 1881)
1898: Rene Clair, regizor francez de film (d. 1981)
1904: J.H.C. Whitehead, matematician englez (d. 1960)
1919: Kalle Päätalo, romancier finlandez (d. 2000)
1922: Kurt Vonnegut, scriitor american (d. 2007)
1925: Jonathan Winters, scriitor de comedie american
1927: Mose Allison, muzician american (jazz)
1928: Mircea Mureșan, regizor român de film
1928: Carlos Fuentes, scriitor mexican (d. 2012)
1933: Ștefan Bănică, actor român de teatru și film (d. 1995)
1942: Pavel Alaszu, pictor și grafician român (d. 1995)
1950: Mircea Dinescu, poet român
1951: Christian W. Schenk, poet, eseist, traducător germano-român
1956: Mihail-Constantin Eremia, jurist român (d. 2006)
1962: Demi Moore, actriță americană
1970: Pavel Stratan, cântăreț și textier de muzică folk și pop
1974: Leonardo DiCaprio, actor american
Decese.................
1638: Cornelis van Haarlem, pictor olandez (n. 1562)1855: Søren Kierkegaard, filosof danez (n. 1813)
1973: Artturi Ilmari Virtanen, chimist finlandez, laureat al Premiului Nobel (n. 1895)
1995: Corneliu Coposu, om politic, președinte al PNȚCD între 1990-1995 (n. 1914)
2004: Yasser Arafat, președintele Autorității Naționale Palestiniene (n. 1929)
surse : www.mediafax.ro, www.agerpres.ro, ro.wikipedia.org, www.youtube.com.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .