De-aramă şi scâncet lumina sub pleoape.
Nu ştiu dacă frunza la mine sub gene
S-a stins de adio sau vru să mă cheme.
Aşa cum se cerne sfârşitul de vară
Spre cer urcă frunze tribut să mă ceară.
Încet trece ziua şi iarba mă doare
Încet vine noaptea mirosind a ninsoare.
Şi nu ştiu dacă toamna
La mine în rană,
E prima durere
Sau ultima vamă.
Când frunzele toate cazându-mi pe umăr,
Îmi seamănă trist şi încep să le număr.
Întâia povară e frunza căzută
Din multele veri, o fiinţă pierdută.
Din tot ce a fost, cel mai tainic mă doare,
Copilul din frunza foşnind sub picioare.
Rămân crizanteme, redute deşarte
Târzii funerarii pentru frunzele moarte.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .