DIN LEGENDELE CRIŞENILOR TÂRGUL SĂRUTULUI & Tiberiu Vanca

V
DIN LEGENDELE CRIŞENILOR
TÂRGUL SĂRUTULUI

Omul, este vieţuitoarea ce în marşul istoric de la coborârea din copaci, cum îl vede Charles Darwin şi alţi biologi, până la zi, a păşit pe calea progresului, plecând de la modestul statut caracteristic strămoşilor biologici din care s-a întrupat, primatele, la fiinţa biologică ce a dobândit pe un parcurs istoric deosebit de lung capacitatea „de a face”. S-a desprins de trăirea, strict, biologică şi s-a înscris pe trăirea raţională. Îmbrăcând acest somptuos vestmânt al trăirii prin gândire, a început să-şi mobileze mediul de viaţă cu afecte, obiceiuri, datine, până la instituţiile de vârf ale civilizaţiei, culturi şi monumente. Omul la care ne referim este cel propulsat de dezvoltări biologice multimilenare, fiind fundamental deosebit de omul teologic, înţelegem perechea primordială, Adam şi Eva, pe care dacă am lua-o în considerare ar trebui să acceptăm că mulţimile ce au derivat din aceştia sunt efect al unui îndelung şir de raporturi incestuoase. Dar atâta vreme cât umanitatea cunoscută în universalitatea sa este sănătoasă şi nu marcată de efecte degenerative cum sunt cele periclitate de consangvinitate, putem fi liniştiţi şi întoarce, fără teamă de păcat, spatele de la varianta biblică a Facerii. Evident că între pasul întâi constituit de apariţia conştiinţei până, să zicem, la momentul în care a apărut monumentul unei porniri afective care este „sărutul” s-au scurs mileniile. Ne-am referit, desigur, la „Poarta Sărutului”, oda în piatră dăltuită de marele Constantin Brâncuşi, care a avut intuiţia de a monumentaliza îmbrăţişarea urmată de contactul facial a două persoane, contact care poate celebra: bucuria curmării unui dor atunci când cei dragi se reîntâlnesc, victorie, atunci când cel apropiat a performat, recunoştinţă, atunci când se dăruieşte braţelor celor care l-au crescut şi educat, uvertură la iniţierea actului precreaţional, atunci când mânat de „Eros” trebuie să lucreze pentru perpetuarea speciei, iar lista imboldurilor în care prin pecetea sărutului exprimă întru înălţare ar putea fi continuată cu mult mai multă cerneală.
Constantin Brâncuşi nu este autorul absolut al monumentalizării sărutului. Acest atribut aparţinând lumii satului românesc. Mai exact o mână de ţărani din Ţara Crişenilor, cunoscută şi ca Ţara Zarandului, locuitorii marii aşezări rurale care este Hălmagiu, comună situată în proximitatea liniei de demarcaţie a judeţelor Arad, care o administrează, şi Hunedoara, care au dat rang sărbătoresc acestui afect solar, a umanităţii, care este sărutul, înscriindu-l pentru secole la rând în zestrea lor cutumiară. Este vorba, aşa cum am titrat în titlul acestei tablete, de „Târgul sărutului”, manifestare dedicată acestuia. Pe cale livrescă existenţa acestui târg o regăsim în „Moţii –calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit” apărută în 1928 la Editura Cartea Românească din Bucureşti, sub semnătura unuia din cei mai înţelepţi moţi, Ion Rusu Abrudeanu, scriitor originar din Abrud-Sat.
Evenimentul avea loc (n.n. astăzi ieşit din practica comunităţii) în ziua de Sân-Toader, sărbătoare creştină celebrată în prima sâmbătă a Postului Mare, respectiv ziua în care este sărbătorit Sfântul Teodor. În mitologia românească S. T. – un Sfânt, cu părul ca zăpada, călare pe un cal alb. Despre acesta se spune: „Când vine Sân Toader cu caii săi, sparge lanţul lui Sân Petru şi face drum şi intră Primăvara…” (varianta transilvană). Potrivit variantei sucevene: „Sân Toader şi caii care-l însoţeau rupeau … , lanţul lui Sânt Ion pentru a da drum liber anotimpului călduros. Ei (n.n. Caii văzuţi ca personaje mitice) păzeau soarele pentru a evita fuga acestuia către miază-noapte şi pentru a salva omenirea de noaptea veşnică.”
„Caii lui Sân Toader „… fiinţe hipermorfice, cu aspect de flăcăi dar care au coada ascunsă în iţari şi copite ascunse în opinci, ei întronează ordinea la începutul Postului Mare, închizând şezătorile şi petrecerile.”
Târgul sau Bulciul (pronunţia hălmăgiană a cuvântului bâlci) Sărutului îşi are origini străvechi. A fost celebrat doar în Hălmagiu, comună din Ţara Crişenilor. Potrivit tradiţiei legendara naştere al acestei manifestări originale a fost determinată de trecerea pe Valea Crişului Alb a cotropitorilor turci, care au răpit o seamă de neveste crişene. În condiţii nedesluşite o parte din acestea au evadat, credem din convoiul care le transporta spre spaţiul de robie, iar reîntoarcerea pe vatra natală s-a nimerit a fi o zi de sâmbăta, dublată de două evenimente, unul profan, zi săptămânală de târg iar al doilea sacru, sărbătoarea creştină de Sfântul Teodor. Bucuria revederii a fost atât de mare încât au sărutat toţi cunoscuţii. Cât despre respectul datorat femeii-nevastă, în lumea apusenilor vorbeşte o legendă pusă în pagină de Ion Rusu Abrudeanu, care în cartea sa „MOŢII –calvarul unui popor eroic dar nedreptăţit- din care redăm spune: „ …de multe ori jandarmii unguri tulburau aceste petrecerii …(n.n. târgurile văzute şi ca evenimente sărbătoreşti) … În vara anului 1852, însă, când 11 jandarmi şi-au permis să insulte nişte femei d-ale Moţilor şi Crişenilor, ei au fost cumplit bătuţi şi dezarmaţi,…”, între bărbaţii care au participat la acest eveniment s-a aflat şi Gavrilă Bădescu, fost luptător în oastea lui Avram Iancu, un localnic din Vidra de Sus. În 1928 când I.R.A. a dat la tipar cartea citată, autorul ne spune că târgul din Hălmagiu învestmântat în bucuria sărutului se celebra, încă. Autorul descrie desfăşurarea târgului în termenii: „Târgul Hălmagiului de la Sân-Toader are o înfăţişare interesantă prin buna dispoziţie, râsul şi glumele caracteristice acestui bulciu. Dis de dimineaţă, nevestele tinere din 50-60 de sate, foarte frumos gătite şi cu cununile de mireasă pe cap, în grup de câte două şi câte trei, însoţite de soacrele lor (n.n. nu întâmplător despre aceste insolite jandarmăriţe se spune : -soacră, soacră poamă acră-), încep a umbla prin târg şi cum întâlnesc rudenii şi cunoscuţi, aleargă la ei şi îi sărută, iar aceştia le cinstesc…, care cum pot şi după cum îi trage inima. Cu străinii sunt mai în rezervă (n.n. nevestele purtătoare de sărut), când află, însă, că nu le vor refuza îi sărută şi pe aceştia. Rămânerea nesărutat (ă) este mare ocară. După primirea cinstei de la cel (cea) sărutat(ă), nevasta mulţumeşte închinând dintr-un urcior cu vin. A nu bea înseamnă să batjocoreşti nevasta şi pe ai săi.”
Un alt punct de vedere exprimă doi cercetători de la sfârşitul secolului IX – respeciv Teofil Frâncu şi George Candrea: „Dacă în ziua de Sân Toader la Bulciul de la Hălmagiu era timp frumos, târgul era plin cu neveste tinere. La aceste târguri mergeau nevestele nou căsătorite (n.n.cele aflate la prima căsătorie, văduvele nu aveau acces) din comunele: Ţărmure; Ociu; Ocişor; Poenari; Ţoheşti; Băneşti; şi Hălmagiu şi li se alăturau şi neveste din alte localităţi. Nevestele care aveau soacre plecau împreună cu ele, iar cele ce nu aveau soacre erau însoţite de două-trei neveste frumos îmbrăcate … pe nevestele nou măritate le aduceau socrii sau bărbaţii … Se plimbau singure printre şetre, iar în mână aveau un ulcior cu vinars, frumos împestriţat. Când întâlneau rudenii sau cunoscuţi, nevestele îi sărutau după care închinând cu ulciorul le dădeau să bea. Cei care erau sărutaţi le cinsteau pe tinerele neveste cu bani. În târg nevestele nou măritate aveau atitudine interesantă: erau pline de voie bună, pornite pe râs pe glume şi voie
bună. Dacă erai sărutat de Sân Toader erai considerat ca fiind om de omenie, în vreme ce prăpădiţii şi ticăloşii erau ocoliţi. Acest târg a fost cunoscut … sub numele de „Târgul nevestelor”, „Târgul mireselor” sau „Târgul de sărutat”
Din economia textelor citate sărutul din Târgul de la Hălmagiu era un act prin care familiile ce au încorporat, ca nou membru o tânără provenită din fecioare o foloseau ca mesager al bunelor lor sentimente, a deschiderii lor spre socializare, spre bună şi deplină cooperare civică. Cu alte cuvinte nevasta ce operează sărutul din târg se prezintă în faţa societăţii drept mesager al grupului social în care a intrat, reprezintă acest grup iar sărutul prestat este străin de alte conotaţii, reprezentând un act de diplomaţie socială are şi rolul de a invita la reciprocitate familială.
Pe scara stabilirii subiectului (ţilor) ce au încărcat cu rang de monument sărutul
istoriceşte primatul aparţine sătenilor din Hălmagiu, marele Constantin Brâncuşi situându-se de abia pe un loc doi, dar aceasta nu micşorează întru nimic fabulosul mesaj brâncuşian.


Bibliografia consultată: Ion Rusu Abrudeanu – Moţii – calvarul unui popor eroic dar nedreptăţit.
Cotidianul: Glasul Aradului din 3 aprilie 2014.Aut.Voicu Sida
Cotidianul: Glasul Aradului din 13 martie 2014 Voicu Sida
Teofil Frâncu şi George Candrea: „Românii din Apuseni”.
30 aprilie 2014-
Tiberiu Vanca

Posted in: