Cel ce vrea să înşele, singur se înşeală.
Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar într-o zi, brutarului i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar şi în loc de 1 kg cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, brutarul s-a dus imediat la judecătorie, reclamând că ţăranul înşeală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea lui.N-a trecut mult timp şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului, care l-a avertizat:
- Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar, te bag la închisoare.
- Să-mi fie iertat - zise tăranul - dar sunt nevinovat.
- Cum îndrăzneşti să minţi? - sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-l închideţi pe acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească!
- Aşa este, omule? - întrebă judecătorul. Este untul acesta al tău?
- Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastră, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumprat un cântar, dar nu am avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care - zice el -are 1 kg. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vină am?
Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, întradevăr, aceasta nu avea decât 800 de grame. În locul tăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.
Cel ce vrea să înşele, singur se înşeală. Chiar dacă nu vede nici un om înşelătoria sa, Dumnezeu îi vede păcatul, iar atunci când îl mai descoperă şi oamenii, ruşinea este cu atât mai mare.
