sâmbătă, 18 mai 2013

18 mai 2013 by Viorica Crainic

 Bine v - am regăsit!

"Un popor fără demnitate e un popor înfrânt de neputinţa de a se opune măsurilor care au avut ca scop aducerea sa în stadiul de animal uşor de controlat." (Mariana Fulger)

Ionuţ Budişteanu, marele câştigător al competiţiei Intel ISEF.

FELICITĂRI!

Competiţia Intel ISEF (Internaţional Science & Engineering Fair) a avut loc în Arizona, SUA, între 12 şi 17 mai. Ionuţ Budişteanu,  elev în clasa a XIIa la Grupului Şcolar Oltchim din Râmnicu Vâlcea, a concurat cu alţi 1.600 de tineri pasionaţi de tehnologie din întreaga lume şi a reuşit să câştige premiul Gordon E. Moore (denumit după fondatorul Intel), în valoare de 75.000 de dolari. Proiectul prezentat de Ionuţ Budişteanu juriului competiţiei Intel ISEF este o maşină autonomă. Cei de la ISEF l-au premiat pe Budişteanu pentru faptul că realizarea maşinii autonome concepute de el costă numai 4.000 de dolari, spre deosebire de zecile de mii de dolari investite în proiectele marilor companii.

Mugur Isărescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu.

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a primit, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS), în cadrul unei ceremonii la care a asistat şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
"Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa şi primirea sa în rândul membrilor de onoare ai corpului academic al Universităţii «Lucian Blaga» reprezintă gestul de recunoaştere a valorii incontestabile a domnului Mugur Isărescu, dobândită într-o viaţă dedicată studiului ştiinţelor economice şi aplicării cunoştinţelor din domeniu în folosul societăţii", se arată în Laudatio.
"Mă simt extrem de onorat să mă aflu în faţa dumneavoastră, un grup de profesori care aţi clădit şi reclădit această instituţie de învăţământ superior. Şi, ca să vorbesc în păsăreasca noastră specifică, aţi făcut-o într-o manieră sustenabilă", a declarat Mugur Isărescu.

Victor Ponta şi Crin Antonescu  împreună la Conferinţa naţională  a TNL.

Alături de Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin s-au aflat, la sosirea la Romexpo, unde are locb Conferinţa naţională de alegeri a Tineretului Naţional Liberal,  liberalii Radu Stroe, Varujan Vosganian, Eugen Nicolăescu, preşedintele PC Daniel Constantin, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, precum şi alţi reprezentanţi ai PSD, precum ministrul Nicu Bănicioiu sau deputatul Mihai Sturzu. Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, la Conferinţa TNL : "Mă bucur în primul rând că organizaţiile noastre de tineret sunt mai vii, mai dinamice şi uneori mai înţelepte decât organizaţiile mari. Evident că am primit cu mare plăcere invitaţia lui Florin Alexe, de a participa, am spus da, după care, după ce ne-am mai certat noi puţin, am zis că nu mai vin, că asta mai lipseşte acuma să mai vorbim şi la tineret despre necazurile de la cei mari. Cred că era profund incorect, trebuia să fiu aici ca să vă mulţumesc pentru lupta extraordinară pe care aţi dat-o în 2012 şi eu sunt prim-ministru pentru că dvs. aţi muncit în campanie şi toţi cei care sunt acum în diverse funcţii. (...) Era profund incorect să nu fiu astăzi aici de parcă dvs. aţi avea o vină că ne certăm noi". "M-am asigurat că între Crin şi mine stă cel mai serios arbitru din lume, domnul preşedinte Quintus, cel care ne-a zis de multe ori că trebuie să fim uniţi pentru obiectivele comune pe care le avem", a adăugat Ponta, referindu-se la faptul că preşedintele de onoare al PNL ocupa în sală scaunul aflat între el şi Crin Antonescu. "Cred că asta e tot ceea ce trebuie să înţelegeţi şi dumneavoastră şi trebuie să înţeleagă toţi cei care fac parte din USL. Am fost doi ani şi jumătate o echipă unită, am fost doi ani şi jumătate împreună şi vreau să fim în următorii ani împreună, fiind într-adevăr o echipă pentru România. (...) Cred că ăsta e de fapt marele secret al succesului nostru, faptul că am putut de fiecare dată să fim împreună şi să înţelegem că împreună suntem mai importanţi şi mai puternici decât separat", a mai spus el.

Sorin Roşca Stănescu: Nu plec din PNL.

"Eu cred că domnul Ponta, peste weekend, se va gândi mai bine. Dacă domnul Ponta rămâne consecvent, înseamnă că a făcut un caz din cazul Sorin Roşca Stănescu. Înseamnă că altceva îl determină să încerce ruperea USL. (...) Eu sper să nu stea în persoana mea . Persoana mea nu este una atât de importantă încât o alianţă atât de importantă să se prăbuşească din cauza mea. Nu se pune problema să plec din PNL. Pentru acele lucruri care au putut fi interpretate drept atacuri la persoană mi-am cerut şi îmi cer scuze", a declarat Sorin Roşca Stănescu, care vineri a fost la Târgovişte, în colegiul în care a fost ales senator.
"Ierarhic, domnul Ponta, care este prim-ministru, ar trebui să încerce să aibă o discuţie cu mine".

Liderul PSD Bihor, Ioan Mang : Nimeni nu doreşte ruperea USL, poate Stănescu.

 "Nu ştiu, nu pot comenta dacă USL se poate rupe din cauza problemei Sorin Roşca Stănescu. Până la urmă, este o problemă de disciplină în PNL pe care dânşii trebuie să o rezolve, pentru că nu poate fi tolerat la un parlamentar al puterii un comportament ca şi cum ar fi în opoziţie", a declarat, vineri, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. "Nu doreşte nimeni să se rupă USL, nici noi, nici cei care ne-au votat. Poate doreşte Sorin Roşca Stănescu şi poate cei care îl aţâţă", a spus Mang.

Liderul PSD Vaslui: USL nu se rupe, dar poate să i se rupă.

Preşedinte PSD Vaslui, Dumitru Buzatu : "Nu văd în ce criză s-ar afla USL, în condiţiile în care este gestionar al economiei în această perioadă. USL nu se rupe, dar poate să i se rupă. Dar cine este Sorin Roşca Stănescu? Nu au decât să-l dea afară din PNL. Sincer, nu mă interesează ce fel de scule au cei de acolo. Sunt oameni marcaţi de responsabilitatea guvernării şi, probabil, s-au mai strecurat şi derbedei printre cei de la PNL, ca de altfel în toate partidele", a afirmat preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Mircea Duşa: Mă voi opune vehement unei regionalizări pe criterii etnice.

Mircea Duşa a afirmat că sunt multe propuneri, sunt multe analize de făcute privind regionalizarea până în momentul în care se va finaliza strategia de regionalizare şi se va stabili numărul de regiuni.
"Sigur că procesul acesta şi dezbaterea privind regionalizarea este unul complex şi de durată (…) Însă chestiunea de principiu legată de atribuţii este aceea de a descentraliza de la nivel central multe atribuţii ale administraţiei centrale spre administraţia regională (...). Sigur că odată cu descentralizarea, este o problemă complicată, cu descentralizarea atribuţiilor pe regiuni trebuie să se producă şi descentralizarea financiară, fiindcă vorbim de descentralizare administrativă, de descentralizare economică, nu poate fi o descentralizare administrativă fără a exista şi o descentralizare financiară", a spus Duşa.
"Eu sunt din Harghita, mă voi opune vehement unui regionalizări pe criterii etnice şi nici nu cred că poate fi vorba de o asemenea regionalizare şi descentralizare", a spus Duşa.

Raluca Turcan: Ideea prelungirii vacanţei de vară este iresponsabilă, neprofesionistă şi populistă.

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, că propunerea transmisă de ministrul Turismului, Maria Grapini, Ministerului Educaţiei, de a scurta anul şcolar şi a prelungi vacanţa de vară a elevilor este "deopotrivă iresponsabilă, neprofesionistă şi populistă"
"Această propunere arată neputinţa şi ar trebui să ducă la demisie. Doamna ministru, dacă vrea să ajute turismul, să îmbunătăţească infrastructura turistică, să stimuleze turismul prin reduceri de fiscalitate care să ducă la oferte acceptabile în România, nu mai scumpe decât în ţări cu destinaţie turistică consacrată, să dezvolte parteneriate pentru atragerea de turişti, nu să umble la durata anului şcolar pentru elevi", a spus Raluca Turcan.
Ea a afirmat că în România "oamenii nu merg în concedii nu din cauza vacanţelor elevilor, ci pentru că nu au bani".

Ioan Oltean: Nu exclud să retrag proiectul privind proprietăţile cultelor.

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat vineri :  "Iniţiativa mea legislativă încearcă să dimininueze starea conflictuală care există între Biserică Greco-Catolică, pe de-o parte, şi Biserica Ortodoxă, pe de altă parte. Am pretenţia că eu ştiu foarte bine realităţile, iar iniţiativa mea nu doreşte a crea o stare de conflict nouă sau de a favoriza o biserică sau alta. Dimpotrivă.  "Această iniţiativă a plecat de la faptul că dialogul între cele două biserici prin intermediul unei comisii mixte constituite în 1998 a eşuat. Din 2004, nu a mai avut loc nicio întâlnire a acelei comisii mixte constituite din trei reprezentanţi ai fiecărui cult. Dacă ne uităm la ce declară fiecare, o să constatăm că fiecare cult crede că celălalt e vinovat". El a spus că, în prezent, există pe rolul instanţelor peste 180 de litigii care vizează situaţia juridică a bunurilor imobiliare ale uneia sau alteia dintre cele două biserici.
"Nu am dorit şi nu doresc sub nicio formă să creez un avantaj pentru Biserica Ortodoxă sau Biserica Greco-Catolică, ci doresc să se creeze un cadru legal care să asigure celor două părţi posibilitatea de a-şi rezolva problemele pe calea dialogului. De aceea, rămân extrem de neplăcut surprins de reacţia extrem de dură, de lipsită de eleganţă din partea PS cardinal Lucian Mureşan. Iniţiativa legislativă este a mea, a deputatului Ioan Oltean, nu este a PDL, nici a vicepreşedintelui PDL Ioan Oltean, a mea ca membru al Camerei Deputaţilor. Nu are niciun caracter politic. E pornită doar din dorinţa sinceră de a crea un cadru legal care să determine cele două biserici să se aşeze la masa dialogului şi nu să se ajungă în instanţă, unde tensiunile sunt tot mai mari", a declarat Ioan Oltean.
"Nu mi-a cerut Vasile Blaga să-l retrag şi nici nu-mi poate cere nimeni decât Cel de Sus, pentru că nu este o iniţiativă politică, ci o iniţiativă legislativă pe care eu am gândit-o şi nu are nimic cu PDL", a spus Oltean.

Colegiul Medicilor : "Ajunge! Nu mai acceptăm să fim blamaţi, batjocoriţi, prost plătiţi".

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat, joi seară, la deschiderea Zilelor Medicale ale Sucevei, că în cursul zilei s-a desfăşurat şedinţa Consiliului Naţional al CMR, unde s-a decis că nu mai poate fi acceptată actuala situaţie în sistemul sanitar.
"Ştiu că trăim nişte vremuri foarte grele, ştiu că medicii sunt într-o ţară cu o democraţie formală, într-o ţară în care cei care guvernează sunt incapabili să o guverneze şi încearcă să facă circ dacă nu pot să dea pâine, într-o ţară în care sunteţi hăituiţi de toate organele de forţă ale statului", le-a spus Astărăstoae sutelor de medici prezenţi la eveniment.
"Mesajul Colegiului Medicilor către decidenţi este următorul: Ne-am săturat să ascultăm că noi vrem, dar nu putem, ne-am săturat să fim blamaţi, ne-am săturat să fim expuşi în piaţa publică în fiecare zi pe informaţii false care pleacă de la instituţii care ar trebui să apere cetăţeanul, ne-am săturat să ducem în spate un sistem în care nu se investeşte şi tot timpul să ni se scoată în faţă dimensiunea etică a profesiei medicale", a spus Astărăstoae."Ajunge! Nu mai acceptăm să fim blamaţi, batjocoriţi, prost plătiţi", a mai spus preşedintele CMR.

Fostul director de cabinet al ministrului Muncii, trimis în judecată de DNA pentru corupţie.

Potrivit unui comunicat de vineri al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Iuliana Coruţ, director la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (la data faptelor), este acuzată de luare de mită şi instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii. Paula Mănuceanu, consilier la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (la data faptelor), a fost deferită justiţiei pentru permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi sustragere de înscrisuri. Cristiana Bigan este acuzată de dare de mită şi complicitate la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, mai precizează DNA. În acelaşi dosar au fost trimise în judecată alte două persoane, respectiv Simona Dumitriu, sora Iulianei Coruţ, acuzată de complicitate la infracţiunea de luare de mită şi complicitate la infracţiunea de dare de mită, şi fiul acesteiea, Paul Cristian Ferchedău, persoană fără calitate specială, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la infracţiunea de uz de fals.

Prim-procurorul adjunct de la Buftea, reţinut pentru trafic de influenţă de DNA.

Procurorii DNA de la Serviciul Teritorial Bucureşti o cercetează pe Aurelia Lora Constantinescu, prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pe care o acuză de trafic de influenţă, a anunţat sâmbătă DNA."În perioada februarie - mai 2013, Aurelia Lora Constantinescu, în calitatea sa de procuror, a pretins de la o persoană denunţătoare, prin intermediar, mai multe sume de bani primind, în mod direct, în total, 4.500 de lei." Anchetatorii precizează că magistratul a primit şi produse alimentare şi nealimentare, pentru ca în schimb să îşi exercite influenţa pe care pretindea că o avea asupra unor procurori de la altă unitate de parchet şi asupra unor poliţişti, astfel încât să fie ameliorată situaţia juridică a soţului denunţătoarei. Soţul denunţătoarei era cercetat în două dosare, de către organele de poliţie pentru furt de autovehicule, respectiv de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru dare de mită. În cel de-al doilea dosar, soţul denunţătoarei avea să fie trimis în judecată în stare de arest preventiv, precizează DNA.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, adaugă DNA.

Rusia a înregistrat cea mai slabă creştere economică din 2009.

Rusia a înregistrat în primul trimestru cea mai slabă creştere economică din 2009, de 1,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din cauza reducerii investiţiilor companiilor, între care şi Gazprom, şi a recesiunii prelungite din zona euro, care afectează cererea de materii prime. Companiile ruseşti reduc investiţiile, cheltuielile guvernamentale pentru Olimpiadă de la Soci din 2014 se apropie de sfârşit, iar creşterea salariilor din sectorul de stat încetineşte. Încetinirea PIB a determinat Ministerul Economiei, luna trecută, să reducă estimarea de creştere economică pentru 2013 de la 3,7% la 2,4%. Anul trecut, PIB-ul Rusiei a avansat cu 3,4%.
Economia Rusiei nu va intra însă în recesiune fără un şoc extern, cum ar fi o evoluţie negativă a economiei mondiale, a declarat Andrei Klepaci, secretar de stat în Ministerul Economiei.

 Grecia :   Economia va reveni pe creştere în 2014.

Recesiunea din Grecia se va încheia probabil anul viitor, dar rată şomajului va rămâne peste 20% pentru încă trei ani, se arată în raportul Comisiei Europene publicat vineri, transmite AP.
În pofida a două programe de sprijin care au implicat Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional, precum şi creditorii privaţi, Grecia se confruntă în 2013 cu al şaselea an de recesiune. Totuşi, Comisia Europeană se aşteaptă că Produsul Intern Brut al Greciei să înregistreze o creştere de 0,6% anul viitor dar redresarea va depinde de accelerarea reformelor pe piaţa serviciilor şi în domeniul producţiei. Rata şomajului ar urma să atingă nivelul record de 27% în acest an, urmând să scadă gradual până la 21% în 2016. Deşi Grecia a beneficiat în ultimele luni de creşterea optimismului privind viitorul ţării, după ce temerile privind ieşirea din zona euro s-au atenuat, economia arată puţine semne de redresare, iar rata şomajului a ajuns la nivelul record de 27%. Rata şomajului în Grecia a atins, în februarie, nivelul record de 27%, de la 26,7% în ianuarie, reflectând adâncirea recesiunii după anii de austeritate impuşi în schimbul asistenţei financiare, a anunţat, joi, Oficiul central de statistică din Grecia (ELSTAT).

Danemarca amână  aderarea la euro.

Danemarca amână pe o perioadă nedeterminată planurile vizând aderarea la euro, în condiţiile în care premierul Helle Thorning-Schmidt consideră că sistemul actual în care coroana daneză are un curs fix faţă de euro, fără ca Danemarca să fie membră a zonei euro, este cel mai bun regim monetar pentru ţara sa, transmite Bloomberg.
"Un referendum pe tema aderării la euro în actualul mandat este nerealist', a declarat joi Helle Thorning-Schmidt. 'Nu cred că are sens să discutăm opţiunea unui referendum şi în următorul mandat' (2015-2019), a adăugat premierul danez."Moneda euro a fost subiectul multor incertitudini în cursul ultimilor ani, iar momentul actual nu este unul adecvat pentru organizarea unui referendum', a apreciat Thorning-Schmidt. 'Modul actual în care Danemarca este legată de euro este unul ideal', consideră premierul danez. 'Avem de mulţi ani un curs de schimb fix, iar acest regim a servit bine interesele Danemarcei şi continuă să o facă', a spus Helle Thorning-Schmidt.

ŞTIRI  METEO  

DUMINICĂ 19 MAI 2013


Vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil şi pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice, după-amiaza în regiunile estice şi în zona Carpaţilor Orientali. Seara şi noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua în jumătatea de vest a teritoriului, unde local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 32 de grade, mai scăzute pe litoral pânã la 21...22 de grade, iar cele minime se vor situa între 8 şi 18 grade, uşor mai scăzute în depresiuni.Presiunea atmosferică va fi în uşoară scădere.

PERSONALITĂŢI

Karol Józef Wojtyła (Papa Ioan Paul al II-lea)

Fericitul Papa Ioan Paul al II-lea (născut Karol Józef Wojtyła, n.18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d.2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice – episcop al Romei – și suveran al Vaticanului ales în 16 octombrie 1978. A fost botezat Karol Józef Wojtyła. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Mama sa a fost o catolică credincioasă și a ținut ca fiul ei să se nască aproape de o biserică pentru că primele sunete auzite de fiul ei să fie „cântări aduse Domnului”. Pe când Karol încă era foarte mic, mama lui obișnuia să le spună cunoscuților „Veți vedea că fiul meu Karol va deveni o persoană importantă”. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).
Papa Ioan Paul al II-lea s-a angajat personal în atenuarea sau rezolvarea unor probleme complexe ale păcii interne și internaționale: în Nigeria, în Chile, în Nicaragua, în Iugoslavia, în Orientul Apropiat, în Cuba, în Filipine etc. Deși declară că predică Evanghelia și nu Democrația, intervențiile sale au constituit totdeauna un pericol pentru regimurile dictatoriale și, într-adevăr, a susținut mișcările dizidente din fostul bloc sovietic, în special sindicatul „Solidarność” din Polonia și a jucat astfel un rol hotărâtor în prăbușirea imperiului comunist din răsăritul Europei la sfârșitul anilor 80.
În ianuarie 1981, Lech Wałęsa este primit la Vatican, spre îngrijorarea întregii nomenclaturi comuniste, ulterior punându-se la cale atentatul și recurgându-se la legea marțială. În iunie 1983, o a doua vizită a Papei Ioan Paul al II-lea în Polonia reînsuflețește speranța de libertate în tot răsăritul Europei, care dealtfel va fi zguduit în curând de glasnost și perestroika, crezându-se că sistemul comunist mai poate fi reformat. A sprijinit în secret desfășurarea în Europa de Vest a rachetelor americane Pershing II și Tomahawk cu focos nuclear în cadrul Dublei Decizii NATO din 1979, pentru a restabili echilibrul nuclear și „balanța terorii”. La 1 decembrie 1989, când Mihail Gorbaciov vine la Vatican, pentru a se întâlni apoi cu George Bush în Malta, în Europa răsăriteană nu mai dăinuia decât regimul lui Ceaușescu, care în curând avea și el să dispară.
Moartea sa a survenit la ora 21:37 ora Italiei , la data de 2 aprilie 2005 datorită unei septicemii și unui colaps cardiopulmonar ireversibil, agravat de boala Parkinson de care suferea. Avea aproape 85 de ani. Când se afla în agonie, i-a dictat secretarului său, Stanisław Dziwisz, o scrisoare în care spunea:
„Sunt fericit, fiți și voi la fel. Nu vreau lacrimi. Să ne rugăm împreună cu satisfacție. Fericit mă încredințez Fecioarei”.

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 18 MAI.....

 Evenimente

    1388: S-a încheiat zidirea bisericii mări a Mânăstirii Cozia (Vâlcea, România).
    1804: Senatul l-a proclamat pe Napoleon I Bonaparte împărat al Franței. (1804-1814 și 1815); a fost încoronat de către Papa Pius al VII-lea la 2 decembrie1804, în cadrul unei ceremonii fastuoase ce a avut loc la Catedrala Notre Dame din Paris.
    1910: Terra trece prin coada cometei Halley. Este cel mai apropiat contact din istorie dintre Pământ și o cometă.
    1944: A început deportarea masivă, din ordinul lui Stalin, a tătarilor crimeeni din Crimeea înspre Asia Centrală. „Zi pentru cinstirea memoriei jertfelor deportărilor din Crimeea".
    1969: Programul Apollo: Se lansează Apollo 10 cu astronauții Tom Stafford, John Young și Eugene Cernan având misiunea de a simula o aselenizare.
    1974: În deșertul Rajahstan din provincia Pokhran, India detonează cu succes prima sa armă nucleară; devine a șasea țară care posedă arma nucleară.
    1980: Muntele Sf. Elena din SUA a erupt în statul Washington, omorând 57 de oameni și provocând pagube în valoare de 3 miliarde de dolari.
    1980: Studenții din Gwangju, Coreea de Sud încep demonstrațiile, cerând reforme democratice; demonstrația este violent reprimată de guvern. În acest incident, care este acum numit masacrul de la Gwangju, potrivit cifrelor oficiale, 207 de persoane mor, aproximativ 1.000 sunt grav răniți.

S -a născut în .........

    1048: Omar Khayyám, poet persan (d. 1123)
    1872: Bertrand Russell, filosof englez, laurat al Premiului Nobel (d. 1970)
    1901: Vincent du Vigneaud, chimist american, laureat Nobel (d. 1978)
    1920: Karol Józef Wojtyła (Papa Ioan Paul al II-lea) (d. 2005)
    1939: Peter Grünberg, fizician german

Decese

    1799: Pierre Augustin de Beaumarchais, dramaturg francez (n. 1732)
    1909: Isaac Albéniz, compozitor și pianist spaniol (n. 1860)
    1911: Gustav Mahler, compozitor și dirijor austriac (n. 1860)

Sărbători

    Ziua internațională a muzeelor









vineri, 17 mai 2013

by Viorica Crainic


Gânduri de seară.............

"Nu sunt feministă, cum nu sunt rasistă, cum nu sunt naţionalistă, şi asta pentru că refuz să judec de-a valma largi categorii colective, pe care le ştiu eterogene, formate din indivizi infinit deosebiţi între ei. Pentru mine, fiecare însă este altceva - deosebit de toţi ceilalţi de acelaşi sex, sau de aceeaşi culoare, sau de aceeaşi limbă - şi fiecare trebuie gândit separat. Am simţit nevoia acestei răspicate declaraţii de principii pentru a nu fi înţeleasă greşit şi totuşi pentru a-mi satisface imperioasa dorinţa de a transcrie câteva fraze care m-au amuzat enorm atunci când le-am descoperit. Este vorba de un scurt pasaj reprodus de Titus Livius dintr-un discurs ţinut în senatul roman de marele Cato, bărbatul inflexibil, conservatorul neînduplecat, apărătorul republicii şi al tradiţiilor vechii Rome.
Iată-l: "Aduceţi-vă aminte de toate reglementările întocmite de străbunii noştri pentru a le supune pe femei bărbaţilor lor. Aşa înlănţuite cum sunt, tot vă este greu să le stăpâniţi. Ce s-ar întâmpla dacă le-aţi reda libertatea, dacă le-aţi îngădui să se bucure de aceleaşi drepturi ca şi voi? Credeţi că le veţi mai putea atunci stăpâni? În ziua în care vor deveni egalele voastre, vă vor fi superioare." (Titus Livius, XXXIV, 3). Şi când te gândeşti că Cicero îi reproşa lui Cato lipsa de humor!"(Ana Blandiana)

17 mai 2013 by Viorica Crainic


 Bine v - am regăsit!

"Trebuie multă ţărână ca să îngropi o ţară… Multă nepăsare şi neputinţă sau doar lăcomie, trădare, ură pentru a fi pusă şi ţinută în genunchi." 

( Mariana Fulger ) 

 

 

Preşedintele Traian Băsescu : Înfiinţarea unei agenţii cu drept de prim cumpărător al pământurilor.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la conferinţa naţională a agricultorilor : "Aş mai ridica o problemă legată de vânzarea pământului. În mod categoric acest lucru ţine şi de Guvern, şi de proprietarii de pământ. Dacă tot ne place să spunem că nu ne vindem ţara, aş vrea să văd că românii nu-şi vând pământul. Este prima condiţie ca pământurile să nu fie vândute - să nu existe ofertă de vânzare". "Categoric, statul are obligaţia să creeze o agenţie care să aibă dreptul de prim cumpărător atunci când proprietarii doresc să-şi vândă pământul. Este, cred eu, o soluţie care să prevină scăparea de sub control a producţiei agricole".
"Nu ştiu câte autoturisme vom vinde peste 100 de ani, pe pieţele externe, dar ştiu sigur că, dacă va exista o marfă care se va vinde de acum în 1000 de ani, ea este hrana. Şi, după ce ne rezolvăm prioritatea acoperirii nevoii de alimente a populaţiei României, trebuie să ne propunem să valorificăm potenţialul pe care România îl are prin export de hrană, dar nu neapărat grâu şi porumb"

Regionalizarea României.

Noile regiuni, numărul lor, calculul pentru capitalele de regiune şi modul în care regionalizarea României va influenţa viaţa locuitorilor sunt abordate într-un document de 56 de pagini emis de către CONREG.  "Construirea regionalizării din 2013 în România şi prin raportare la modelul polonez statuat prin reforma din 1998 trebuie să aibă în vedere nu numai situaţiile de similaritate, ci şi pe cele de diferenţiere contextuală între cele două ţări", scrie în raport.
Raportul prezintă o nouă hartă a României regionalizate, cu 7 sau 8 regiuni, în funcţie de modul în care Bucureştiul va fi repartizat.
Conform acestui raport, România va fi împărţită în:

1. Muntenia Sud, regiune care ar putea cuprinde şi regiunea Bucureşti (Regiunea 8)
2. Dunărea de jos (Regiunea Sud-Est)
3. Moldova de Nord (Regiunea Nord-Est)
4. Transilvania Centrală (Regiunea Centru)
5. Transilvania de Nord Vest (Regiunea Nord Vest)
6. Banat Vest (Regiunea Vest)
7. Oltenia


"Analiza pricipalelor fluxuri de migraţie indică în mod clar principalele centre ale regiunilor funcţionale. Decizia pentru locul de plasare a centrelor administrative ale noilor regiuni nu decurge, însă, automat, din această constatare. Este necesară o abordare separată în care să fie luate în seamă şi alte criterii : centralitatea geografică a oraşului capitală în regiune; infrastructura care îl leagă de restul judeţelor; starea infrastructurii locale pentru comunicare; spaţii publice pentru instituţiile administraţiei." "Oricum, în afara unei grile de criterii care să ducă la o decizie întemeiată nu poate fi rezolvată problema localizării centrelor administrative ale regiunilor. O decizie strict politică pe această temă este puţin probabilă să fie viabilă", precizează raportul.

Mihai Răzvan Ungureanu  : Regionalizarea nu trebuie să fie conservarea sărăciei.

"Principial, regionalizarea în momentul de faţă este mai curând un proiect propagandistic al USL şi mult mai puţin un proiect real. Sunt câteva chestiuni de care ar trebui să fim cu toţii conştienţi, în primul rând că regionalizarea este necesară, principial nu se poate face în momentul în care ai buzunarul gol. Iar bugetul statului este practic adus la zero în momentul de faţă. Regionalizarea este o etapă importantă în reforma structurală a statului, este un proces care nu se încheie într-o zi şi nu poate fi definit printr-o simplă asumare de răspundere şi ale cărui consecinţe se văd în ani de zile".(...)"Cred că regionalizarea trebuie să ţină cont de polii de dezvoltare urbană, trebuie să ţină cont de felul în care sunt definite zonele metropolitane, pentru care există deja o lege referitoare la Bucureşti în momentul de faţă, cred că într-un proiect de regionalizare bine făcut, bine construit nu încap calcule de genul «un oraş, da, alt oraş trebuie să moară»",  a afirmat Ungureanu.
"Eu văd în primul rând regionalizarea ca o şansă de progres, nu ca o şansă de regres sau de conservare a sărăciei", a arătat el.

Victor Ponta este de acord cu dizolvarea Parlamentului dacă suspendarea preşedintelui eşuează.

"Preşedintele este ales direct, dar desemnează primul ministru de la grupul parlamentar care a obţinut cel mai mare număr de mandate, nu îşi face majoritate la al doilea. Parlamentul are voie să-l suspende pe preşedinte, dar eu sunt de acord, dacă l-a suspendat şi dacă la referendum a câştigat preşedintele, trebuie dizolvat Parlamentul. Există în Constituţia Austriei, acolo unde există şi suspendarea şi demiterea preşedintelui", a spus primul ministru.
"Modificările principale sunt două, ca să rezum: să punem regiunile în Constituţie, că altfel vorbim degeaba de regiuni, şi să stabilim foarte clar, pe baza experienţelor triste din ultimii ani ce face preşedintele, ce face premierul, ce face Parlamentul, să nu se mai încalece", a declarat Ponta. "Avem de clarificat nişte puteri ale preşedintelui, puteri pe care de fapt, din punctul meu de vedere nici nu le avea în Constituţie, dar pe care preşedintele Băsescu în timp, şi cu ajutorul Curţii Constituţionale, şi le-a asumat. Şi atunci reclarificăm", a mai spus el.

Crin Antonescu: Nu vrem ca USL să eşueze ...

"Experienţa tristă a coaliţiilor care au mai existat, de la CDR până la marea sau nu mai ştiu cum se numea chestiunea aia cu PDL şi PSD - prima formă a coabitării, ca să spun aşa, cu domnul Boc atunci - nu vrem să eşuăm aşa cum au eşuat acele coaliţii", a spus Antonescu. "Prima modalitate, prima formă de efort este să avem grijă la sensibilitatea celuilalt, la faptul că lucruri pe care nu le putem rezolva între noi nu se vor rezolva nici în comunicare publică. Eforturile constau în grija pentru ceea ce formulăm din punct de vedere public". "Punctul nostru de vedere este ferm şi unanim în PNL: suntem absolut hotărâţi şi decizia BPN de azi este ca acel articol, prevedere din protocolul USL care interizice atacurile publice reciproce la adresa colegilor, a partenerilor din coaliţie, să fie unul asupra căruia vom fi extrem de atenţi şi îl vom aplica fără ezitare. Aşadar,  cu alte cuvinte, în chip categoric, noi considerăm că oricine mai încalcă atât de clar articolul respectiv,  va trebui să se despartă de partidul din care face parte sau de USL", a spus Antonescu.
Articolul 1.1.4. din protocolul USL prevede: "Conflictele publice între membrii partidelor, precum şi atacurile publice împotriva unor colegi sau a unui partid din Alianţă nu sunt permise".

Klaus Johannis: USL va deveni tot mai vulnerabilă.

"USL va deveni din ce în ce mai vulnerabilă prin simplul fapt că apare eroziunea prin guvernare. Şi atunci este nevoie de foarte multă înţelepciune politică pentru a păstra USL ca şi o forţă care poate să mişte lucrurile în România", a spus Johannis.
El a afirmat că "nu e nicio noutate" că există voci în USL care vorbesc despre despărţire, având în vedere că "din prima zi au fost mai mulţi care au vrut despărţirea decât unirea".

Cardinalul Lucian Mureşan : Scrisoare deschisă preşedintelui PDL, Vasile Blaga.

Şeful Bisericii Greco-Catolice din România, cardinalul Lucian Mureşan, i-a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui PDL, Vasile Blaga :"Biserica Greco-Catolică a aflat despre iniţierea unui nou proiect legislativ, anti greco-catolic, de către vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, care stârneşte deosebită îngrijorare şi nelinişte în rândul comunităţii noastre. Proiectul respectiv caută prin toate mijloacele să oprească retrocedarea proprietăţilor greco-catolice confiscate în 1948 şi date de către comunişti Bisericii Ortodoxe, chiar şi când acestea sunt câştigate în instanţă definitiv şi irevocabil. Acest proiect de lege consfinţeşte epurarea culturală şi religioasă a comunităţii greco-catolice din România începută de către comunişti".
"Soluţia practică propusă de Biserica Greco-Catolică pentru rezolvarea situaţiei proprietăţilor greco-catolice aflate în posesia Bisericii Ortodoxe a fost folosirea alternativă a bisericilor greco-catolice de ortodocşi şi greco-catolici. Acelaşi lucru se practică şi în Occident, unde Biserica Catolică pune la dispoziţia Bisericii Ortodoxe sute de biserici catolice pentru ca ortodocşii români să aibă unde se ruga şi nu e nici o problemă. Din păcate, soluţia practică propusă de Biserica Greco-Catolică a fost refuzată constant de Biserica Ortodoxă în cadrul acestor comisii de dialog, iar din 2004 Biserica Ortodoxă a sistat unilateral dialogul cu Biserica Greco-Catolică. Din cauza faptului că greco-catolicii sunt opriţi să se roage în propriile biserici, există comunităţi greco-catolice care şi astăzi se roagă în condiţii improprii, în case particulare ori săli de clasă, în şcoli", se mai arată în scrisoarea transmisă".

Persoanele propuse ca directori ai ICR din străinătate vor fi audiate pe 4 iunie, în Senat.

Preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senat, Petru Filip, a declarat că persoanele propuse ca directori ai Institutelor Culturale Române (ICR) din străinătate vor fi audiate pe 4 iunie de comisiile pentru cultură şi politică externă din cadrul forului legislativ.
"Propunerile ICR şi MAE, pentru directorii direcţiilor externe vor fi prezentate în data de 4 iunie în cadrul comisiilor pentru cultură şi politică externă din Senat. Procedură este ca în cazul numirilor ambasadorilor, doar că votul din comisie nu este consultativ, ci obligatoriu", a declarat Petru Filip. Guvernul a adoptat, pe 13 iunie 2012, Ordonanţa de Urgenţă (OUG 27/2012) prin care ICR trece de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului, care numeşte atât conducerea operativă a institutului, cât şi membri ai consiliului de conducere.
"Numirea şi revocarea directorilor şi a directorilor adjuncţi se fac la propunerea preşedintelui Institutului şi cu avizul comun al Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă şi al Comisiei pentru politica externă ale Senatului, prin ordin comun al ministrului Afacerilor Externe, al ministrului Culturii şi al preşedintelui Institutului, pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii pentru încă un mandat; directorul Academia di Romania din Roma şi cel al Institutului Cultural Român şi de Cercetare Umanistică de la Veneţia sunt numiţi la propunerea preşedintelui Academiei Române", se arată în textul de lege privind funcţionarea Institutului Cultural Român.

 BNR : Cursul de referinţă a crescut la 4,3395 lei/euro.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României a crescut uşor, la 4,3395 lei/euro, şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni, într-o piaţă unde cotaţiile au fluctuat în jurul nivelului de 4,34 lei/euro în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse, potrivit dealerilor. Rata de referinţă este cu 0,2 bani peste cea publicată joi, de 4,3207 lei/euro. Un curs peste cel de vineri a fost afişat de banca centrală în data de 25 aprilie, când paritatea a fost de 4,3557 lei/euro. Cursul de referinţă a avansat de la 3,3696 lei/dolar la 3,3701 lei/dolar şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele cinci săptămâni. O rată mai mare a fost anunţată de BNR pe 10 aprilie, când dolarul a fost la 3,3817 lei.

George Friedman despre aderarea României la Zona Euro: Slavă Domnului că nu sunteţi acolo! Nu intraţi!

George Friedman, preşedintele companiei americane de consultanţă strategică Stratfor, a afirmat, joi, la Bucureşti, că România nu ar trebui să intre în zona Euro, care este un proiect eşuat din cauza diferenţelor structurale prea mari dintre economiile statelor membre.
"Slavă Domnului că nu sunteţi în Zona Euro! Nu intraţi!", a afirmat Friedman într-o conferinţă susţinută joi la BNR, întrebat când ar trebui România să adopte monedă comună europeană.
"Cred că proiectul Zonei Euro a eşuat, ceea ce nu înseamnă că şi alianţa europeană e în acelaşi stadiu. Trebuie să fie o mai bună înţelegere a noţiunii europene de suveranitate, a statului naţional aflat în competiţie cu celelalte ţări vecine. Câteva secole de istorie europeană şi-au pus amprenta", a afirmat Friedman.

ŞTIRI  METEO  

 SÂMBĂTĂ 18 MAI 2013

Vremea va fi caldă pentru această perioadă din an, chiar deosebit de caldă în sud şi în sud-est. Cerul va fi variabil, cu înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în zonele de munte, local în nordul, centrul şi nord-estul ţării şi izolat în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar temperaturile minime se vor situa, între 5...6 grade în depresiuni şi 16...18 grade pe litoral. Presiunea atmosferică va fi relativ staţionară.

PERSONALITĂŢI

Sandro Botticelli


Sandro Botticelli - de fapt Alessandro di Mariano Filipepi - (n. 1 martie 1445, Florența - d. 17 mai 1510, Florența) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii italiene. Frumusețea și grația figurilor create de el, precizia liniilor și redarea mișcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este și faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. Personajele sale cu chipuri ușor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al sufletului omenesc. Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale lui Marsilio Ficino, animator al "Academiei Florentine", atestă sensibilitatea deosebită și bogată viață lăuntrică a artistului. Lucrările artistului inspirate din mitologie au fost realizate la scară mare pentru a fi expuse în locuințele somptuoase ale nobililor italieni, lucru neobișnuit până în acel moment, subiectele mitologice jucând un rol minor în pictură. Vilele și palatele erau împodobite cu fresce și tapiserii, iar în secolul al XV-lea se practica expunerea tablourilor pe un fel de lambriuri (spalliera) sau deasupra obiectelor de mobilier, fapt care a influențat compoziția picturilor. Artistul nu era preocupat de redarea realistă a personajelor cu ajutorul umbrelor, respectând proporțiile și nici de redarea mișcării. Personajele sale sunt statice, sculpturale, apărând mai degrabă în fața peisajelor decât încadrate în peisaj, creând un efect de friză. Pentru redarea naturii, artistul folosește elemente decorative, la fel ca în tapiserie.  Lucrările lui Botticelli pierd din popularitae în ultimii ani ai vieții sale, împinse în planul al doilea de operele lui Leonardo da Vinci, Rafael Sanzio și Michelangelo. Creația marelui maestru florentin, uitată la începutul secolului al XVI-lea, este redescoperită decenii mai târziu, când se dezvoltă stilul cunoscut sub numele de manierism. Pictorii englezi din secolul al XIX-lea - Prerafaeliții - vor fi entuziasmați de frumusețea figurilor lui Botticelli. Îi fascinează tocmai acea neliniște și melancolie pe care le vor îmbogăți în propriile lor lucrări cu romantismul caracteristic epocii lor.



S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 17 MAI.....

17 mai este a 137-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente

    1673: Louis Joliet și Jacques Marquette încep explorarea fluviul Mississippi.
    1792: Înființarea bursei de pe Wall Street, cel mai important sediu al bursei mondiale.
    1814: Constituția Norvegiei este semnată și Prințul danez Christian Frederik este ales rege al Norvegiei de către Adunarea Constituantă norvegiană.
    1902: Arheologul grec Valerios Stais descoperă Mecanismul de la Antikythera, un calculator mecanic antic realizat pentru calculul pozițiilor astronomice.
    1940: Al doilea război mondial: Germania ocupă orașul Bruxelles, Belgia.
    1957: Regizorul Ion Popescu-Gopo a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu Palme d'Or pentru scurt metraj, pentru filmul de desen animat „Scurtă istorie".
    1973: Afacerea Watergate: încep audierile televizate în Senatul Statelor Unite.
    1990: Organizația Mondială a Sănătăţii (OMS) a scos homosexualitatea din nomenclatorul bolilor.
    1995: Pentru prima dată, un român, Constantin Lăcătușu a reușit să ajungă pe cel mai înalt vârf al lumii, Everest (8.848 m.)
  
S -a născut în..................

  
    1821: Sebastian Kneipp, medic în științele naturii (d. 1897)
    1897: Odd Hassel, chimist norvegian, laureat Nobel (d. 1981)
    1904: Jean Gabin, actor francez (d. 1976)
    1920: Geo Dumitrescu, poet român (d. 2004)
    1936: Dennis Hopper, regizor și actor american (d. 2010)

Decese


    1510: Sandro Botticelli, pictor al Renașterii florentine (n. 1445)
    1729: Samuel Clarke, filosof englez (n. 1675

Sărbători

    Norvegia: Ziua națională. (1814)
    Ziua Internațională de Luptă Împotriva Homofobiei
    Ziua Mondială a Telecomunicaţiilor şi a Societăţii Informaţionale.






joi, 16 mai 2013

by Viorica Crainic


Gânduri de seară.............


"De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laţ şi te sugrumă
Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?...

Opreşte-te!...
Priveşte-n jurul tău...
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi întoarce-te napoi!...
Fă-ţi cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis...
Şi visul s-a sfârşit!"....(Ion Minulescu)

16 mai 2013 by Viorica Crainic

 Bine v - am regăsit!

"Unii oameni au demnitatea ambiţiei lor, alţii a situaţiei lor, cei mai puţini demnitatea persoanei lor." (Nicolae Iorga)

Guvernul sesizează DNA în cazul foştilor miniştri Funeriu şi Vreme.

Guvernul va sesiza DNA pentru posibile fapte de natură penală ale foştilor miniştri Daniel Funeriu şi Valerian Vreme, care ar fi promovat o notă privind achiziţia de soft educaţional, în baza căreia ar fi efectuat plăţi de aproape 8 milioane euro fără temei, cu 5 milioane peste preţul real.
"Fapta ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, domnul Daniel Petru Funeriu şi a ministrului comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, domnul Valerian Vreme, de a semna şi promova spre aprobare 'Nota privind licenţele pentru produsele Microsoft utilizate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în şcoli' în care s-a consemnat împrejurarea necorespunzătoare adevărului conform căreia acordul-cadru nr. 32/12.08.2009 încheiat în baza H.G. nr. 460/2009 "permite încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe ale MECTS, pentru şcoli", în condiţiile în care în H.G. nr. 460/2009 nu a fost reglementată situaţia licenţelor destinate unităţilor de învăţământ, având drept consecinţă încheierea contractului de furnizare produse nr. 108/17.08.2011, angajament legal în baza căruia Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a efectuat plăţi în sumă totală de 8.825.673,50 euro, poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal", se arată în raportul Corpului de control.

Daniel Funeriu : Voi răspunde celor îndrituiţi ; e o acuzaţie a Guvernului împotriva mea.

"Este vorba despre o acuzaţie a Guvernului, subliniez, a Guvernului, împotriva mea şi a ministrului Vreme. Subiectul este prelungirea unor contracte de licenţe pentru computerele din şcoli, contracte începute între 2000 şi 2004. Am vegheat să nu se producă ilegalităţi la Ministerul Educaţiei pe perioada mandatului meu", scrie Funeriu joi pe blogul său personal."Voi analiza acuzaţiile aduse de Guvern şi voi răspunde celor îndrituiţi să investigheze aceste acuzaţii. Vreau să se aplice legea ca oricărui cetăţean al ţării", susţine Funeriu.

Guvernul sesizează DNA pentru nereguli descoperite în activitatea RATB .

Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) asupra unor posibile fapte de natură penală identificate în activitatea Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) în perioada 2010-2012, identificate de Corpul de Control în urma unor verificări efectuate la solicitarea primarului general.


Preşedintele Traian Băsescu: Avem nevoie de elaborarea rapidă a programului de dezvoltare rurală, pentru a fi trimis la Bruxelles.

 Preşedintele  a declarat joi, la conferinţa naţională a agricultorilor:   "Avem nevoie de elaborarea rapidă a programului naţional de dezvoltare rurală. Bugetul s-a aprobat în Consiliu, dar România încă nu are un plan naţional de dezvoltare rurală, baza de finanţare a agriculturii româneşti. Vă propun să aveţi în vedere că imediat după terminarea strategiei pentru dezvoltare pe termen lung a agriculturii, o echipă formată din oameni de agricultură să extragă elementele fundamentale pentru a realiza programul naţional de dezvoltare rurală, astfel încât Guvernul să-l poată transmite în timp util la Bruxelles, în vederea finanţării inclusiv a lui 2014".
"Trebuie să definim rapid şi precis termenul de «tineri fermieri» în vederea derulării programelor adresate acestei categorii. Trebuie să definim ferma mică pentru a elimina arbitrariul în alocarea resurselor financiare venite de la UE. Trebuie să stabilim condiţiile de atestare a produselor tradiţionale. Trebuie să stabilim condiţiile de recunoaştere a grupurilor de producători. Sunt zone în care bâjbâim care împiedică alocarea rapidă şi eficientă a resurselor de la UE", a spus şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu: Am decis ca la Consiliul European din 22 mai să participe premierul Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că la Consiliul European din 22 mai va participa premierul Victor Ponta, pe baza unui mandat pe care i-l va aproba până la plecare şi la care consilierii săi au început să lucreze.
"Am decis ca pe 22 mai, la Consiliul European, să participe premierul, pe baza unui mandat pe care i-l voi aproba până la plecare", a spus şeful statului, în conferinţa de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Traian Băsescu : Cine a luat decizia politică şi a cerut ministrului Apărării să fie scoasă armata în faţa poporului, dar mai ales armata cu muniţie de război".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a avut "o solicitare specială" pentru procurorul general Tiberiu Niţu, referitoare la clarificarea unor aspecte din Revoluţie:
"Pentru domnul procuror general Niţu am avut o solicitare specială, dincolo de aceea de a face echipă cu cei doi adjuncţi pe care îi are, cu procurorul Bogdan Licu şi Codruţ Olaru, am avut o solicitare specială, care este o restanţă din vremea doamnei Kovesi. Clarificarea măcar a două aspecte din Revoluţie: Cine a luat decizia politică? Decizia militară ştim cine a luat-o, ministrul Apărării din acea vreme. Cine a luat decizia politică şi a cerut ministrului Apărării să fie scoasă armata în faţa poporului, dar mai ales armata cu muniţie de război", a spus şeful statului.
"A doua întrebare: care este cadrul în care s-a luat decizia politică să fie înarmate Gărzile Patriotice cu muniţie şi armament de război. Sunt două decizii esenţiale care au generat victime, peste o mie de victime. Este adevărat că la Timişoara s-au clarificat în instanţă, dar pentru ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti şi în alte părţi, nu se ştie mare lucru. Pentru ambele aspecte, domnul Niţu are obligaţia să ne dea răspuns clarificator în timp rezonabil", a menţionat Preşedintele Traian Băsescu.

Tiberiu Niţu : Nu există o aplecare specială, altfel decât prevede legea.

Tiberiu Niţu a fost întrebat de jurnalişti despre sarcinile pe care i le-a dat Traian Băsescu, în special despre o soluţie pe care Parchetul General trebuie să o dea în dosarul Revoluţiei.
"Ne vom concentra asupra acestor dosare ca şi asupra altor dosare. Nu există o aplecare specială sau o aplecare altfel decât cea prevăzută de lege. O să analizăm să vedem ce se întâmplă la nivelul instituţiei. Au trecut doi ani de când am plecat din această instituţie şi unele lucruri s-au schimbat", a răspuns Niţu, care, deşi a evitat să mai răspundă altor întrebări puse de jurnalişti, i-a asigurat pe aceştia că va fi "deschis cu presa".

Vasile Blaga: Ar fi fost mult mai bine dacă s-ar fi făcut rocada Morar - procuror general, Kovesi - şef DNA.

Vasile Blaga a fost întrebat cum comentează reevaluarea lui Niţu pentru funcţia de procuror general. "Interesantă, foarte intereantă. Noi, nu numai eu, niciun coleg din conducerea partidului nu ne-am permis ca pe acest parcurs al audierilor să intervenim, pentru că, până la urmă, credem că ăsta este rolul CSM. Dar un lucru care ne-a întristat, desigur, a fost negocierea până la urmă a domnului Morar", a precizat Blaga. "Noi am fi fost, repet, acum lucrurile sunt rezolvate, dacă s-ar fi făcut rocada Morar - procuror general, Kovesi - şef DNĂ, credem că ar fi fost mult mai bine", a adăugat Blaga.

Preşedintele Traian Băsescu: Am promulgat noua lege de accelerare a restituirilor.

"Am promulgat şi noua lege de accelerare a restituirilor. Ca şi pentru procurori, şi pentru această lege am primit foarte multe solicitări să o resping. Şi această lege, în viziunea unora, este nenorocirea României şi încălcarea statului de drept. (...) Rezist şi acestui tip de presiune pentru simplul motiv că am constat că este nelegitimă, nerealistă şi nu ar face decât să întârzie procesele şi aşa extrem de întârziate în ceea ce priveşte retrocedările. Legea are un set de puncte tari şi are şi câteva vulnerabilităţi. Prefer să o promulg decât să o trimit înapoi la Parlament de unde nu mai ştim cum ar ieşi", a spus Băsescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Sebastian Lăzăroiu: Preşedintele va deveni membru al Mişcării Populare.

"Este fundaţia în care preşedintele se va întoarce după ce îşi va încheia mandatul, nu ştiu dacă într-o funcţie. În momentul acesta nu este membru al Mişcării Populare. După ce îşi va termina mandatul este fundaţia în care se va întoarce", a afirmat Lăzăroiu.
În context, preşedintele Mişcării Populare, Marian Preda, a declarat că şeful statului va participa în perioada următoare la dezbaterile publice şi evenimentele importante pe care le va organiza această fundaţie. "Domnul preşedinte a spus în mai multe rânduri că va veni alături de noi, va participa direct la dezbaterile publice pe care Mişcarea Populară le va organiza începând din momentul în care vom avea destule filiale. În câteva săptămâni vom anunţa un program al acestor dezbateri, e o problemă de săptămâni. De asemenea, în calitate de susţinător va fi invitat la orice eveniment important al fundaţiei, doar că pentru perioada imediat următoare avem această prioritate a organizării, în special în teritoriu", a declarat Marian Preda.

Victor Ponta: Mandatul României la Consiliul European va fi prezentat luni.

Mandatul cu care România va fi reprezentată la următorul Consiliu European va fi prezentat la începutul săptămânii viitoare.Consiliul European din 22 mai are două subiecte, unul legat de dezvoltarea politicii energetice a UE în vederea asigurării securităţii energetice a statelor membre în condiţii de competitivitate economică, celălalt privind combaterea evaziunii fiscale în statele membre.
"Voi avea un mandat agreat de către preşedinte, la acest mandat lucrează atât consilierii prezidenţiali, cât şi ministrul şi consilierii mei (...) Am solicitat un mandat, l-am primit din partea preşedintelui, de altfel, luni, îl şi vom prezenta, şi cred că e foarte bine că România să aibă o poziţie foarte puternică acolo", a spus Ponta.

Victor Ponta : Trebuie anulate posturile neocupate şi nu vor şefi de direcţie.

Întrebat de jurnalişti când va abroga ordonanţa aprobată de Guvernul Boc şi care blochează angajările în sistemul bugetar, impunând angajarea unei singure persoane la şapte posturi vacantate, premierul a afirmat :
"Când mă înţeleg cu toţi, că d-aia nu am reuşit s-o abrog, când mă-nţeleg cu toţi să desfiinţăm toate posturile neocupate. Altfel ce se întâmplă? FMI zice aşa: «Tu deblochezi, nu mai faci 1 la 7 şi începi şi îi angajezi pe toate posturile alea neocupate», ceea ce înseamnă că creştem deodată cu 200.000 de angajaţi. E simplu. Dar acum nu m-am înţeles cu toţi, că nu vor toţi. Ei acum sunt şefi de direcţie. Un şef de direcţie cu zece angajaţi, din care doar patru sunt cu adevărat, şase nu sunt, sunt posturi blocate, şi dacă ei desfiinţează, cum spun eu, posturile blocate, cad şefii. Nu există consens. Îi mai las eu un pic şi până la urmă tot aşa o fac".

Kelemen Hunor: Aş susţine iniţiativa potrivit căreia 10 mai să fie zi naţională.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declară că ar susţine iniţiativa potrivit căreia 10 mai să devină zi naţională în cazul în care iniţiativa liberală s-ar formaliza şi în scris, întrucât în istoria fiecărui stat există "mai multe momente".
"Eu cred că e o idee bună, iar dacă ar fi după mine aş susţine o astfel de iniţiativă. Aşa cum sunt state care au două-trei zile naţionale, fiindcă în istoria fiecărui stat există mai multe momente, cred că nu ar deranja pe nimeni. Eu personal aş susţine o astfel de iniţiativă, dacă se va formaliza şi în scris şi va exista o dezbatere", a spus liderul UDMR."Noi respectăm istoria fiecăruia, dar asta nu înseamnă că din punctul nostru de vedere este o zi nimerită pentru acest lucru. Desigur, noi am spus de fiecare dată că istoria ne-a despărţit de foarte multe ori, dar viitorul trebuie să ne unească şi punctul nostru de vedere rămâne neschimbat: respectăm istoria şi tradiţiile românilor şi aşteptăm respect reciproc pentru istoria şi tradiţiile noastre", a conchis Kelemen.

Procedura în cazul CFR Marfă va fi reluată săptămâna viitoare.

Niciunul dintre cei trei investitori care au depus documentaţia de participare (compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea dintre Transferoviar Grup şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria) nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de privatizare a CFR Marfă, în urma verificării şi analizării documentelor, procesul urmând să fie reluat.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat  că documentele celor trei investitori au fost respinse deoarece nu includeau toate elementele necesare şi a precizat că ar demisiona doar dacă eşecul privatizării ar fi din vina să.
Reprezentantul rezident FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek. a declarat : "Am notat faptul că investitorii potenţiali nu s-au precalificat pentru următoarea etapă a procesului de privatizare majoritară a CFR Marfă. În prezent, purtăm discuţii cu autorităţile în vederea identificării celei mai bune soluţii pentru a proceda mai departe"

PIB a crescut  în termeni reali,  în trimestrul I 2013.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, PIB a înregistrat o creştere cu 2,1% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier, conform primelor estimări publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică. Anul trecut, economia României a crescut, în termeni reali, cu 0,7% faţă de anul 2011, iar Produsul Intern Brut a fost estimat la 587,499 miliarde lei preţuri curente, potrivit datelor provizorii publicate în aprilie 2013 de Institutul Naţional de Statistică (INS). Fondul Monetar Internaţional estimează că economia României va înregistra o creştere de 1,6% în 2013 în raportul semi-anual World Economic Outlook publicat la jumătatea lunii trecute. Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în scădere estimarea privind creşterea Produsului Intern Brut în 2013, de la 2% în varianta de toamnă 2012 la 1,6% în Prognoza de iarnă 2013.

ŞTIRI  METEO  

 

VINERI 17 MAI 2013

Vineri, vremea se va încălzi uşor, astfel că temperaturile maxime vor fi de la 20...22 de grade pe litoral până la 29 de grade în Lunca Dunării, valori mult mai ridicate decât ar fi normal în a doua decadă a lunii mai. În jumătatea de vest a ţării instabilitatea atmosferică va fi tot mai accentuată spre seară şi noaptea şi se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător şi cu aspect de vijelie. Ploile pot avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări în partea a doua a intervalului în Moldova şi Muntenia, unde astfel de fenomene se vor semnala local. Minimele termice se vor încadra între 7 şi 17 grade.

PERSONALITĂŢI

Christian Lacroix Marie Marc

Christian Lacroix Marie Marc s -a  născut la 16 mai 1951, în Arles, Bouches-du-Rhône, în sudul Franței şi  este un designer de modă francez. La o vârstă fragedă a început să schițeze costume istorice şi moda. Lacroix a absolvit liceul în 1969 și s-a mutat la Montpellier , pentru a studia istoria artei la Universitatea din Montpellier. În 1971, s-a înscris la Sorbona din Paris. În timp ce lucra la o disertație pe rochia de pictură franceză sec. al 18-lea, Lacroix a urmărit, de asemenea, un program de studii de muzeu, la École du Louvre. Aspirația sa în această perioadă a fost de a deveni un curator de muzeu.
În 1987 și-a deschis propria casă de modă.  A început punerea în preţ -a-porter în 1988, inspirându de la diverse culturi. Criticii au comentat că el nu părea să înțeleagă tipul de îmbrăcăminte pentru femeie, ca un lucru necesar. În 1989, Lacroix a lansat bijuterii, genți, pantofi, ochelari, eșarfe și cravate împreună cu preţ -a-porter. În același an, el a deschis buticuri în Paris, Arles, Aix-en-Provence , Toulouse , Londra, Geneva și Japonia. Cu fundal lui în costum istoric și îmbrăcăminte, Lacroix a făcut în curând prima pagină a ziarelor cu, creaţiile sale opulente, fantezie, inclusiv fusta Puffball scurt ("Le pouf"), printuri, și decolteuri mari. El a folosit culorile calde ale Mediteranei, o amestecătură de modele și țesături experimentale, uneori țesute manual în atelierele locale.
Modele de costum de Christian Lacroix pentru opera, teatru, dans și muzică au fost expuse în cadrul expoziției "Christian Lacroix costumier", la Muzeul Național din Singapore în perioada martie-iunie 2009. Christian Lacroix a încheiat lucrările de design interior la mai multe hoteluri : Hotelul Le Petit Moulin în primăvara anului 2005, hotelulul Bellechasse, chiar în inima de Saint-Germain-des-Prés (Paris), în 2007  Small Luxury Hotels of the World și în 2010, Le Notre Dame Hotel, care este  doar la un pas de catedrală Notre-Dame-de-Paris.

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 16 MAI.....

Evenimente

    1204: Menționarea populației ortodoxe din dioceza Oradei. Papa Inocențiu al III-lea cerea episcopului de Oradea să supună această populație, probabil români, direct Scaunului Apostolic.
    1792: A fost inaugurat Marele Teatru La Fenice („Teatrul Fenix”) din Veneția cu o operă de Giovanni Păi.
    1929: La Hollywood, California are loc prima ediție Academy Awards (Oscar).
    1972: A fost inaugurat Sistemul hidroenergetic Porțile de Fier I, cu o putere de 1050 MW, în partea românească și tot atât în partea iugoslavă; lucrările sistemului au început în septembrie 1964.
    1990: A fost înființat Serviciul de Protecție și Pază.
    1990: A luat ființă prima societate pe acțiuni din România - după Revoluția din decembrie 1989.

S -a  născut în................

    1831: David Edward Hughes, fizician, inventator american (d. 1900)
    1898: Tamara de Lempicka, pictoriță de origine poloneză (d. 1980)
    1898: Kenji Mizoguchi, regizor japonez (d. 1956)
    1930: Titus Popovici, scriitor și scenarist român (d. 1994)
    1945: Ferenc Asztalos, politician maghiar
    1948: Dan Gabriel Cacuci, fizician, stabilit în SUA
    1950: Johannes Georg Bednorz, fizician german, laureat al Premiul Nobel
    1951: Christian Lacroix, designer francez

Decese

    1830: Jean Baptist Fourier, matematician francez (n. 1768)
    1891: Ion C. Brătianu, om politic român (n. 1821)
    1892: Melchisedec Ștefănescu, episcop și istoric român, membru al Academiei Române (n. 1823)
    1947: Sir Frederick Gowland Hopkins, biochimist și fiziolog englez, laureat al Premiului Nobel
    1954: Vladimir Ghica, prinț român, deținut politic (n. 1873)
    1980: Marin Preda, scriitor român, membru al Academiei Române (n. 1922)
    1984: Irwin Shaw, autor american (n. 1913)
  

Marea linişte naţională



Marea linişte naţională

     În curând în România se v-a aşterne, Marea Linişte Naţională " (pe scurt MNL). Da domnilor nu veţi mai vedea Breaking News.
- Varanul v-a putea fura în linişte alături de CEAŢĂ BANDIŢILOR DE NEATINS.
- Fenechiu v-a face contracte pe zeci de ani în aşa fel încât nici nepoţii noştri să nu mai poată contesta aceste contracte.
- Nu vor mai fi dosare politice vor fi doar dosare de şantaj pentru cei care nu intra în rând.
- Dragnea v-a putea liniştit organiza şi următoarele alegeri fără să îi fie frică de procuratură (aşa că o persoană v-a putea vota şi de 50 de ori dacă vrea).
- Ponta v-a putea plagia şi Manifestul Tânărului Comunist că doar tatucu Lenin nu v-a depune nici o plângere. - Mazăre poate fura şi hiturile lui Michael Jackson că nici ăla nu îl dă în judecată, ei şi dacă îl dă las plătim noi amendă din impozitele plătite de noi.
- Ilici v-a mai putea face o revoluţie cu zeci de mii de victime că oricum chiar de ar fi proces acesta nu ar mai fi în viaţa la sentinţa definitivă.
- Năstase v-a putea şantaja pe oricine v-a putea fura miliarde oricum nu v-a mai putea fi urmărit procuratura este a lor, ...
     MNL odată aşternut v-a prezenta pe gloriosul conducător Mincinosus pOntacus şi compania în fiecare zi pe toate televiziunile între orele 22 şi 20 pe parcursul a 22 de ore de transmisie restul de 2 ore ne vor educa în ritmuri de manele:
- Cum puteţi câştiga bani fără să munciţi,
Cum puteţi obţine o diplomă fără să învăţaţi.
- Cum să faceţi evaziune fiscală fără să plătiţi,
Cum dai spaga şi modalităţi pentru a da spaga, dimensiunea spăgii funcţie de unde o daţi: la medic, la profesor, la poliţai, la gardă financiară, la judecător.
- Cum te distrezi la ce staţiuni politice mergi, consumul de droguri şi beneficiile ei.
- Care sunt posturile de televiziune pe care vei avea voie să le urmăreşti.
- Pe cine vei avea voie să ataci fără a fi atacat de calomnie
Iată că odată ce MNL se v-a aşterne veţi avea o viaţă minunată spălaţi pe creier deplin şi într-o mare fericire ei se vor mai certa uneori la televizor de doar aşa pentru aşi lua drepturile mai bine. Voi populaţie de câteva milioane de locuitori ai acestui aşa zis stat România veţi putea munci până veţi da colţul pentru bunăstarea mult iubiţilor vostrii conducători.

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More