Bine v - am regăsit!
"Un popor fără demnitate e un popor înfrânt de neputinţa de a se opune măsurilor care au avut ca scop aducerea sa în stadiul de animal uşor de controlat." (Mariana Fulger)
Ionuţ Budişteanu, marele câştigător al competiţiei Intel ISEF.
FELICITĂRI!
Competiţia Intel ISEF (Internaţional Science & Engineering Fair) a avut loc în Arizona, SUA, între 12 şi 17 mai. Ionuţ Budişteanu, elev în clasa a XIIa la Grupului Şcolar Oltchim din Râmnicu Vâlcea, a concurat cu alţi 1.600 de tineri pasionaţi de tehnologie din întreaga lume şi a reuşit să câştige premiul Gordon E. Moore (denumit după fondatorul Intel), în valoare de 75.000 de dolari. Proiectul prezentat de Ionuţ Budişteanu juriului competiţiei Intel ISEF este o maşină autonomă. Cei de la ISEF l-au premiat pe Budişteanu pentru faptul că realizarea maşinii autonome concepute de el costă numai 4.000 de dolari, spre deosebire de zecile de mii de dolari investite în proiectele marilor companii.Mugur Isărescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu.
Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a primit, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS), în cadrul unei ceremonii la care a asistat şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie."Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa şi primirea sa în rândul membrilor de onoare ai corpului academic al Universităţii «Lucian Blaga» reprezintă gestul de recunoaştere a valorii incontestabile a domnului Mugur Isărescu, dobândită într-o viaţă dedicată studiului ştiinţelor economice şi aplicării cunoştinţelor din domeniu în folosul societăţii", se arată în Laudatio.
"Mă simt extrem de onorat să mă aflu în faţa dumneavoastră, un grup de profesori care aţi clădit şi reclădit această instituţie de învăţământ superior. Şi, ca să vorbesc în păsăreasca noastră specifică, aţi făcut-o într-o manieră sustenabilă", a declarat Mugur Isărescu.
Victor Ponta şi Crin Antonescu împreună la Conferinţa naţională a TNL.

Sorin Roşca Stănescu: Nu plec din PNL.
"Eu cred că domnul Ponta, peste weekend, se va gândi mai bine. Dacă domnul Ponta rămâne consecvent, înseamnă că a făcut un caz din cazul Sorin Roşca Stănescu. Înseamnă că altceva îl determină să încerce ruperea USL. (...) Eu sper să nu stea în persoana mea . Persoana mea nu este una atât de importantă încât o alianţă atât de importantă să se prăbuşească din cauza mea. Nu se pune problema să plec din PNL. Pentru acele lucruri care au putut fi interpretate drept atacuri la persoană mi-am cerut şi îmi cer scuze", a declarat Sorin Roşca Stănescu, care vineri a fost la Târgovişte, în colegiul în care a fost ales senator."Ierarhic, domnul Ponta, care este prim-ministru, ar trebui să încerce să aibă o discuţie cu mine".
Liderul PSD Bihor, Ioan Mang : Nimeni nu doreşte ruperea USL, poate Stănescu.

Liderul PSD Vaslui: USL nu se rupe, dar poate să i se rupă.
Preşedinte PSD Vaslui, Dumitru Buzatu : "Nu văd în ce criză s-ar afla USL, în condiţiile în care este gestionar al economiei în această perioadă. USL nu se rupe, dar poate să i se rupă. Dar cine este Sorin Roşca Stănescu? Nu au decât să-l dea afară din PNL. Sincer, nu mă interesează ce fel de scule au cei de acolo. Sunt oameni marcaţi de responsabilitatea guvernării şi, probabil, s-au mai strecurat şi derbedei printre cei de la PNL, ca de altfel în toate partidele", a afirmat preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.Mircea Duşa: Mă voi opune vehement unei regionalizări pe criterii etnice.
Mircea Duşa a afirmat că sunt multe propuneri, sunt multe analize de făcute privind regionalizarea până în momentul în care se va finaliza strategia de regionalizare şi se va stabili numărul de regiuni."Sigur că procesul acesta şi dezbaterea privind regionalizarea este unul complex şi de durată (…) Însă chestiunea de principiu legată de atribuţii este aceea de a descentraliza de la nivel central multe atribuţii ale administraţiei centrale spre administraţia regională (...). Sigur că odată cu descentralizarea, este o problemă complicată, cu descentralizarea atribuţiilor pe regiuni trebuie să se producă şi descentralizarea financiară, fiindcă vorbim de descentralizare administrativă, de descentralizare economică, nu poate fi o descentralizare administrativă fără a exista şi o descentralizare financiară", a spus Duşa.
"Eu sunt din Harghita, mă voi opune vehement unui regionalizări pe criterii etnice şi nici nu cred că poate fi vorba de o asemenea regionalizare şi descentralizare", a spus Duşa.
Raluca Turcan: Ideea prelungirii vacanţei de vară este iresponsabilă, neprofesionistă şi populistă.
Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, că propunerea transmisă de ministrul Turismului, Maria Grapini, Ministerului Educaţiei, de a scurta anul şcolar şi a prelungi vacanţa de vară a elevilor este "deopotrivă iresponsabilă, neprofesionistă şi populistă""Această propunere arată neputinţa şi ar trebui să ducă la demisie. Doamna ministru, dacă vrea să ajute turismul, să îmbunătăţească infrastructura turistică, să stimuleze turismul prin reduceri de fiscalitate care să ducă la oferte acceptabile în România, nu mai scumpe decât în ţări cu destinaţie turistică consacrată, să dezvolte parteneriate pentru atragerea de turişti, nu să umble la durata anului şcolar pentru elevi", a spus Raluca Turcan.
Ea a afirmat că în România "oamenii nu merg în concedii nu din cauza vacanţelor elevilor, ci pentru că nu au bani".
Ioan Oltean: Nu exclud să retrag proiectul privind proprietăţile cultelor.

"Nu am dorit şi nu doresc sub nicio formă să creez un avantaj pentru Biserica Ortodoxă sau Biserica Greco-Catolică, ci doresc să se creeze un cadru legal care să asigure celor două părţi posibilitatea de a-şi rezolva problemele pe calea dialogului. De aceea, rămân extrem de neplăcut surprins de reacţia extrem de dură, de lipsită de eleganţă din partea PS cardinal Lucian Mureşan. Iniţiativa legislativă este a mea, a deputatului Ioan Oltean, nu este a PDL, nici a vicepreşedintelui PDL Ioan Oltean, a mea ca membru al Camerei Deputaţilor. Nu are niciun caracter politic. E pornită doar din dorinţa sinceră de a crea un cadru legal care să determine cele două biserici să se aşeze la masa dialogului şi nu să se ajungă în instanţă, unde tensiunile sunt tot mai mari", a declarat Ioan Oltean.
"Nu mi-a cerut Vasile Blaga să-l retrag şi nici nu-mi poate cere nimeni decât Cel de Sus, pentru că nu este o iniţiativă politică, ci o iniţiativă legislativă pe care eu am gândit-o şi nu are nimic cu PDL", a spus Oltean.
Colegiul Medicilor : "Ajunge! Nu mai acceptăm să fim blamaţi, batjocoriţi, prost plătiţi".
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat, joi seară, la deschiderea Zilelor Medicale ale Sucevei, că în cursul zilei s-a desfăşurat şedinţa Consiliului Naţional al CMR, unde s-a decis că nu mai poate fi acceptată actuala situaţie în sistemul sanitar."Ştiu că trăim nişte vremuri foarte grele, ştiu că medicii sunt într-o ţară cu o democraţie formală, într-o ţară în care cei care guvernează sunt incapabili să o guverneze şi încearcă să facă circ dacă nu pot să dea pâine, într-o ţară în care sunteţi hăituiţi de toate organele de forţă ale statului", le-a spus Astărăstoae sutelor de medici prezenţi la eveniment.
"Mesajul Colegiului Medicilor către decidenţi este următorul: Ne-am săturat să ascultăm că noi vrem, dar nu putem, ne-am săturat să fim blamaţi, ne-am săturat să fim expuşi în piaţa publică în fiecare zi pe informaţii false care pleacă de la instituţii care ar trebui să apere cetăţeanul, ne-am săturat să ducem în spate un sistem în care nu se investeşte şi tot timpul să ni se scoată în faţă dimensiunea etică a profesiei medicale", a spus Astărăstoae."Ajunge! Nu mai acceptăm să fim blamaţi, batjocoriţi, prost plătiţi", a mai spus preşedintele CMR.
Fostul director de cabinet al ministrului Muncii, trimis în judecată de DNA pentru corupţie.
Potrivit unui comunicat de vineri al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Iuliana Coruţ, director la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (la data faptelor), este acuzată de luare de mită şi instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii. Paula Mănuceanu, consilier la cabinetul ministrului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (la data faptelor), a fost deferită justiţiei pentru permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi sustragere de înscrisuri. Cristiana Bigan este acuzată de dare de mită şi complicitate la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, mai precizează DNA. În acelaşi dosar au fost trimise în judecată alte două persoane, respectiv Simona Dumitriu, sora Iulianei Coruţ, acuzată de complicitate la infracţiunea de luare de mită şi complicitate la infracţiunea de dare de mită, şi fiul acesteiea, Paul Cristian Ferchedău, persoană fără calitate specială, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la infracţiunea de uz de fals.Prim-procurorul adjunct de la Buftea, reţinut pentru trafic de influenţă de DNA.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, adaugă DNA.
Rusia a înregistrat cea mai slabă creştere economică din 2009.
Rusia a înregistrat în primul trimestru cea mai slabă creştere economică din 2009, de 1,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din cauza reducerii investiţiilor companiilor, între care şi Gazprom, şi a recesiunii prelungite din zona euro, care afectează cererea de materii prime. Companiile ruseşti reduc investiţiile, cheltuielile guvernamentale pentru Olimpiadă de la Soci din 2014 se apropie de sfârşit, iar creşterea salariilor din sectorul de stat încetineşte. Încetinirea PIB a determinat Ministerul Economiei, luna trecută, să reducă estimarea de creştere economică pentru 2013 de la 3,7% la 2,4%. Anul trecut, PIB-ul Rusiei a avansat cu 3,4%.Economia Rusiei nu va intra însă în recesiune fără un şoc extern, cum ar fi o evoluţie negativă a economiei mondiale, a declarat Andrei Klepaci, secretar de stat în Ministerul Economiei.
Grecia : Economia va reveni pe creştere în 2014.
Recesiunea din Grecia se va încheia probabil anul viitor, dar rată şomajului va rămâne peste 20% pentru încă trei ani, se arată în raportul Comisiei Europene publicat vineri, transmite AP.În pofida a două programe de sprijin care au implicat Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional, precum şi creditorii privaţi, Grecia se confruntă în 2013 cu al şaselea an de recesiune. Totuşi, Comisia Europeană se aşteaptă că Produsul Intern Brut al Greciei să înregistreze o creştere de 0,6% anul viitor dar redresarea va depinde de accelerarea reformelor pe piaţa serviciilor şi în domeniul producţiei. Rata şomajului ar urma să atingă nivelul record de 27% în acest an, urmând să scadă gradual până la 21% în 2016. Deşi Grecia a beneficiat în ultimele luni de creşterea optimismului privind viitorul ţării, după ce temerile privind ieşirea din zona euro s-au atenuat, economia arată puţine semne de redresare, iar rata şomajului a ajuns la nivelul record de 27%. Rata şomajului în Grecia a atins, în februarie, nivelul record de 27%, de la 26,7% în ianuarie, reflectând adâncirea recesiunii după anii de austeritate impuşi în schimbul asistenţei financiare, a anunţat, joi, Oficiul central de statistică din Grecia (ELSTAT).
Danemarca amână aderarea la euro.
Danemarca amână pe o perioadă nedeterminată planurile vizând aderarea la euro, în condiţiile în care premierul Helle Thorning-Schmidt consideră că sistemul actual în care coroana daneză are un curs fix faţă de euro, fără ca Danemarca să fie membră a zonei euro, este cel mai bun regim monetar pentru ţara sa, transmite Bloomberg."Un referendum pe tema aderării la euro în actualul mandat este nerealist', a declarat joi Helle Thorning-Schmidt. 'Nu cred că are sens să discutăm opţiunea unui referendum şi în următorul mandat' (2015-2019), a adăugat premierul danez."Moneda euro a fost subiectul multor incertitudini în cursul ultimilor ani, iar momentul actual nu este unul adecvat pentru organizarea unui referendum', a apreciat Thorning-Schmidt. 'Modul actual în care Danemarca este legată de euro este unul ideal', consideră premierul danez. 'Avem de mulţi ani un curs de schimb fix, iar acest regim a servit bine interesele Danemarcei şi continuă să o facă', a spus Helle Thorning-Schmidt.
ŞTIRI METEO
DUMINICĂ 19 MAI 2013
Vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil şi pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice, după-amiaza în regiunile estice şi în zona Carpaţilor Orientali. Seara şi noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua în jumătatea de vest a teritoriului, unde local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 32 de grade, mai scăzute pe litoral pânã la 21...22 de grade, iar cele minime se vor situa între 8 şi 18 grade, uşor mai scăzute în depresiuni.Presiunea atmosferică va fi în uşoară scădere.
PERSONALITĂŢI
Karol Józef Wojtyła (Papa Ioan Paul al II-lea)
Fericitul Papa Ioan Paul al II-lea (născut Karol Józef Wojtyła, n.18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d.2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice – episcop al Romei – și suveran al Vaticanului ales în 16 octombrie 1978. A fost botezat Karol Józef Wojtyła. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Mama sa a fost o catolică credincioasă și a ținut ca fiul ei să se nască aproape de o biserică pentru că primele sunete auzite de fiul ei să fie „cântări aduse Domnului”. Pe când Karol încă era foarte mic, mama lui obișnuia să le spună cunoscuților „Veți vedea că fiul meu Karol va deveni o persoană importantă”. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).Papa Ioan Paul al II-lea s-a angajat personal în atenuarea sau rezolvarea unor probleme complexe ale păcii interne și internaționale: în Nigeria, în Chile, în Nicaragua, în Iugoslavia, în Orientul Apropiat, în Cuba, în Filipine etc. Deși declară că predică Evanghelia și nu Democrația, intervențiile sale au constituit totdeauna un pericol pentru regimurile dictatoriale și, într-adevăr, a susținut mișcările dizidente din fostul bloc sovietic, în special sindicatul „Solidarność” din Polonia și a jucat astfel un rol hotărâtor în prăbușirea imperiului comunist din răsăritul Europei la sfârșitul anilor 80.
În ianuarie 1981, Lech Wałęsa este primit la Vatican, spre îngrijorarea întregii nomenclaturi comuniste, ulterior punându-se la cale atentatul și recurgându-se la legea marțială. În iunie 1983, o a doua vizită a Papei Ioan Paul al II-lea în Polonia reînsuflețește speranța de libertate în tot răsăritul Europei, care dealtfel va fi zguduit în curând de glasnost și perestroika, crezându-se că sistemul comunist mai poate fi reformat. A sprijinit în secret desfășurarea în Europa de Vest a rachetelor americane Pershing II și Tomahawk cu focos nuclear în cadrul Dublei Decizii NATO din 1979, pentru a restabili echilibrul nuclear și „balanța terorii”. La 1 decembrie 1989, când Mihail Gorbaciov vine la Vatican, pentru a se întâlni apoi cu George Bush în Malta, în Europa răsăriteană nu mai dăinuia decât regimul lui Ceaușescu, care în curând avea și el să dispară.
Moartea sa a survenit la ora 21:37 ora Italiei , la data de 2 aprilie 2005 datorită unei septicemii și unui colaps cardiopulmonar ireversibil, agravat de boala Parkinson de care suferea. Avea aproape 85 de ani. Când se afla în agonie, i-a dictat secretarului său, Stanisław Dziwisz, o scrisoare în care spunea:
„Sunt fericit, fiți și voi la fel. Nu vreau lacrimi. Să ne rugăm împreună cu satisfacție. Fericit mă încredințez Fecioarei”.
S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 18 MAI.....
Evenimente
1388: S-a încheiat zidirea bisericii mări a Mânăstirii Cozia (Vâlcea, România).1804: Senatul l-a proclamat pe Napoleon I Bonaparte împărat al Franței. (1804-1814 și 1815); a fost încoronat de către Papa Pius al VII-lea la 2 decembrie1804, în cadrul unei ceremonii fastuoase ce a avut loc la Catedrala Notre Dame din Paris.
1910: Terra trece prin coada cometei Halley. Este cel mai apropiat contact din istorie dintre Pământ și o cometă.
1944: A început deportarea masivă, din ordinul lui Stalin, a tătarilor crimeeni din Crimeea înspre Asia Centrală. „Zi pentru cinstirea memoriei jertfelor deportărilor din Crimeea".
1969: Programul Apollo: Se lansează Apollo 10 cu astronauții Tom Stafford, John Young și Eugene Cernan având misiunea de a simula o aselenizare.
1974: În deșertul Rajahstan din provincia Pokhran, India detonează cu succes prima sa armă nucleară; devine a șasea țară care posedă arma nucleară.
1980: Muntele Sf. Elena din SUA a erupt în statul Washington, omorând 57 de oameni și provocând pagube în valoare de 3 miliarde de dolari.
1980: Studenții din Gwangju, Coreea de Sud încep demonstrațiile, cerând reforme democratice; demonstrația este violent reprimată de guvern. În acest incident, care este acum numit masacrul de la Gwangju, potrivit cifrelor oficiale, 207 de persoane mor, aproximativ 1.000 sunt grav răniți.
S -a născut în .........
1048: Omar Khayyám, poet persan (d. 1123)1872: Bertrand Russell, filosof englez, laurat al Premiului Nobel (d. 1970)
1901: Vincent du Vigneaud, chimist american, laureat Nobel (d. 1978)
1920: Karol Józef Wojtyła (Papa Ioan Paul al II-lea) (d. 2005)
1939: Peter Grünberg, fizician german
Decese
1799: Pierre Augustin de Beaumarchais, dramaturg francez (n. 1732)1909: Isaac Albéniz, compozitor și pianist spaniol (n. 1860)
1911: Gustav Mahler, compozitor și dirijor austriac (n. 1860)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .