joi, 30 mai 2013

30 mai 2013 by Viorica Crainic


 Bine v - am regăsit!

"Nu eşti plătit pe oră. Eşti plătit pentru valoarea care o aduci orei."(Jim Rohn)

Aproximativ 4.000 de mineri cer demisia conducerii CE Oltenia.

Federaţia Naţională Mine Energie, condusă de Marin Condescu, anunţa, la sfârşitul săptămânii trecute, că vor fi declanşate proteste de amploare, în contextul în care de la 1 iunie programul de lucru al celor 19.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia va fi de patru zile pe săptămână, din cauza cererii scăzute de energie pe bază de lignit.

Circa 4.000 de mineri de la Complexul Energetic Oltenia protestează azi la Târgu Jiu, cerând demisia managerului companiei, care a decis diminuarea salariilor şi reducerea programului de lucru de la cinci la patru zile, oamenii mărşăluind pe străzile oraşului. Minerii sunt membri ai Federaţiei Naţionalã Mine Energie (FNME), condusă de Marin Condescu, care se află în fruntea protestatarilor, alături de prim-vicepreşedintele FNME Ion Ruşeţ, fost senator PDL. Protestatarii s-au strâns în zona de sud a oraşului, în jurul orei 12.00, şi au pornit în marş pe Bulevardul Victoria, spre centrul oraşului. Aceştia ar urma să ajungă la sediul Prefecturii Gorj, apoi la sediul Complexului Energetic Oltenia, Divizia Minieră, de unde ar urma să se deplaseze către sediul administrativ al companiei. Pe traseu, protestatarii scandează lozinci împotriva managerului privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, căruia i-au cerut demisia.

Penalităţile  pe care trebuie să le plătească statul român companiei Bechtel.

Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până cel târziu în 2012. Ministerul delegat pentru Marile Proiecte, Dan Șova, a anunțat că negocierile între americani și statul român s-au încheiat și că a fost reziliat contractul cu Bechtel. Șova a explicat că dacă nu rezilia contractul, premierul era îndreptățit să decidă dacă îl mai păstrează sau nu în Guvern și a promis că va fi desecretizat contractul care a fost semnat în 2004.
"Negocierile la Bechtel s-au încheiat  miercuri seară, iar contractul a fost reziliat. Suma pe care România trebuie să o plătească, conform contractului de reziliere, este de 37,2 milioane de euro, cu tot cu TVA", a declarat Şova.
"Proiectul de construire a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov - Borş a fost început în anul 2004 de către compania americană Bechtel Internaţional Inc., până la momentul rezilierii contractului fiind construiţi 52 de km pentru suma de 1.4 miliarde de euro", se precizează în comunicat.

Victor Ponta: Contractul Bechtel putea fi reziliat demult dacă la foştii miniştri PDL era mai multă minte.

"Au fost trăznăile pe care le spuneau foştii miniştri, Berceanu, Boagiu, Năzare, ca să justifice incompetenţa lor şi chiar lipsa de interes pentru a rezolva problema, tot spuneau pe la televizor că trebuie să dăm 500 milioane, un miliard, băga fiecare o cifră cât mai mare ca să justifice de ce ei nu au făcut nimic. S-a văzut în final că era vorba de 30 milioane şi că, dacă există mai multă minte şi mai multă bună-credinţă, puteam demult să avem reziliat acest contract şi puteam să băgăm deja pe finanţare europeană", a spus Ponta.

Victor Ponta : Mie mi se pare că suntem guvernabili .

"Nu ştiu dacă suntem chiar neguvernabili, cum consideră unii. Mie mi se pare că suntem guvernabili şi gazde bune, din moment ce anul acesta s-au aflat deja sau se vor afla preşedinţii tuturor instituţiilor financiare internaţionale: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, BERD, BEI. Faptul că România are creştere economică şi are, dacă mă uit în zonă, în mod sigur o guvernare stabilă, însă fără competiţie corectă şi fără dezvoltare economică, toată această stabilitate se va dovedi pe termen foarte scurt şi îmi doresc ca în continuare să avem în Consiliul Concurenţei un arbitru şi un partener", a spus Ponta la prezentarea raportului de activitate pe anul 2012 al Consiliului Concurenţei.

Corina Creţu condamnă "aroganţa" comisarului european Oettinger.

"Protestez faţă de acest mod de gândire care confundă democraţia şi dreptul cetăţenilor europeni de a face alegerile politice pe care le cred potrivite cu incapacitatea de a se guverna. România este cât se poate de guvernabilă şi aşa a fost în toţi aceşti 23 de ani scurşi de la Revoluţie, cu toate greutăţile prin care am trecut şi trecem", a declarat Corina Creţu, potrivit unui comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
"România are un guvern solid, o majoritate parlamentară la fel de solidă, un program de guvernare realist şi o economie în creştere. Există viaţă politică şi guvernare şi în afara Popularilor Europeni, aflaţi acum în degringoladă din cauza impasului în care au adus Uniunea Europeană", a precizat Corina Creţu,

AOAR : Cerem demisia comisarului Oettinger.

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) cere demisia imediată a comisarului UE al Energiei, Günther Oettinger, în urma declaraţiei acestuia potrivit căreia România este o ţară "neguvernabilă", precizând că aceasta arată lipsa de informaţii şi realism la nivelul liderilor europeni.
"Respingem ca inadmisibilă declaraţia domnului comisar Günther Oettinger, declaraţie care aduce grave prejudicii unui stat membru al Uniunii Europene (UE), fără nicio justificare şi în afara oricăror proceduri şi cutume ale UE. Cerem Guvernului să solicite demisia imediată a comisarului pentru comportament contrar spiritului şi realităţilor pe care se fundamentează UE. România este o ţară democratică, stabilă politic, care parcurge un drum cu dificultăţi majore generate de o destructurare haotică a economiei", se arată într-un comuicat al AOAR.

Mihăiţă Calimente, deputat PNL : Referendumul ar trebui eliminat din Constituţie.

"Referendumul ar trebui eliminat pentru că este un instrument politic care poate fi folosit de oameni cu rea credinţă pentru a păcăli populaţia. În aparenţa unui lucru benefic, poate să fie folosit pentru apărarea propriilor interese", a spus deputatul.
"De asemenea, în Germania, din cauza referendumului s-a ajuns la regimul lui Hitler. În consecinţă, după al doilea război mondial, nu-l mai foloseşte ca instrument politic", a mai spus parlamentarul.

Varujan Vosganian: Nu mai facem disponibilizări.

"Nu mai avem disponibilizări în perioada următoare, ci, dimpotrivă, am negociat la sânge cu Ministerul Finanţelor să facem angajări. Vrem să angajăm 300 de persoane în industria apărării. Dar vom discuta în 17 iunie, când vom avea o primă discuţie în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării privind relansarea acestui domeniu. Nu discut despre disponibilizări după privatizări, dar noi nu avem în vedere disponibilizări şi nici nu avem în vedere în acest moment intrarea în insolvenţă a vreuneia dintre companii. Avem, să ştiţi, companii care în mod cu totul neaşteptat au înregistrat pierderi. Mă refer la Plafar, la Romaero”, a declarat Vosganian într-o conferinţă de presă. "Preferăm să urgentăm privatizarea decât să trecem la insolvenţă. Am discutat deja cu Guvernul în legătură cu dorinţa noastră de a privatiza Romaero. Nu avem timp să aşteptăm ca statul să ajungă bun manager, pentru că nu va mai avea ce să managerieze atunci. Concluziile în ceea ce priveşte capacitatea statului de a manageria sunt definitive", a mai spus ministrul.

25 iunie 2013 : Noul termen pentru declararea veniturilor din agricultură.

Prin Legea nr. 168/2013 de aprobare a OG 8/2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 310/29.05.2013, termenul de depunere a declaraţiei fiscale (formularul 221) pentru persoanele fizice care realizează venituri din activităţi agricole determinate pe bază de norme de venit a fost prelungit până la data de 25 iunie 2013. "Acest nou termen este valabil pentru toţi contribuabilii, indiferent dacă au depus sau nu declaraţia până la termenul iniţial de 27 mai 2013. În cadrul dezbaterilor parlamentare au fost aprobate amendamente care vizează modificarea unor limite referitoare la suprafeţele cultivate /capetele de animale/familiile de albine deţinute, până la care nu se plăteşte impozit precum şi nivelul anumitor norme de venit. Aceste noi valori ale normelor de venit modificate vor fi luate în considerare de contribuabili la completarea declaraţiei", se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

Marea Britanie va fi dată în judecată de CE din cauza modalităţii de acordare a ajutoarelor sociale imigranţilor UE.

Comisia Europeană (CE) a decis să dea Marea Britanie în judecată la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) pentru un eşec în aplicarea testului "obişnuit de rezidenţă" cetăţenilor UE care trăiesc în această ţară şi solicită ajutoare sociale, anunţă Comisia într-un comunicat. CE precizează că a luat această decizie în urmă mai multor contacte oficiale şi informale cu autorităţile britanice. În schimb, Londra aplică un test al "dreptului de rezidenţă", în urma căruia cetăţeni UE nu pot primi anumite ajutoare sociale la care au dreptul în baza legislaţiei Uniunii, ca de exemplu ajutorul pentru copii, subliniază Comisia în comunicat. Marea Britanie este acuzată de discriminarea imigranţilor din state membre UE care au locuit şi muncit în această ţară. Este vizat ca încălcând legislaţia Uniunii un test suplimentar de rezidenţă aplicat de Londra pentru a stabili dacă imigranţii sunt eligibil să primească ajutoare sociale, relatează BBC News online.

ŞTIRI METEO

VINERI 31 MAI 2013

Vineri, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată în estul ţării şi la munte, unde pe parcursul zilei vor fi înnorări şi pe arii extinse ploi cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.  Izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 35 l/mp, mai ales în Moldova. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros, iar astfel de fenomene se vor semnala local, cu precădere în zona de munte, în centrul şi sud-vestul ţării. Temperaturile maxime se vor situa între 17 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade.
La BUCUREŞTI, vineri, cerul va fi temporar noros şi vor fi posibile averse slabe şi descărcări electrice, mai ales la începutul intervalului şi din nou spre seară. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 24...25 de grade, iar cea minimă de 11...13 grade.
La munte, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată unde pe parcursul zilei vor fi înnorări şi pe arii extinse ploi cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 35 l/mp, cu precădere în estul Carpaţilor Meridionali şi în Carpaţii Orientali.Temperatura aerului va fi în scădere uşoară faţă de intervalul anterior.

PERSONALITĂŢI

Doina Cornea

Doina Cornea (n. 30 mai 1929, Brașov) este  publicistă și disidentă anticomunistă din România.
A fost asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.
În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni), Încercarea labirintului, urmat de alte patru traduceri-samizdat (din limba franceză), cărora le-a scris note și prefețe: Pr. Petru Gherman, Ieremia Valahul, Lao-tse, Tao te king, Gabriel Marcel, Dreptate și Adevăr, Ștefan Lupașcu, - partea de Trialog din Omul și cele trei etici ale sale.
Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, amenințări. Urmărirea ei politică a fost coordonată de colonelul de Securitate Alexandru Pereș, tatăl senatorului Alexandru Pereș (PDL).
Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987).
În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate. Practic, apoi a fost urmărită permanent până la 21 decembrie 1989. A participat la manifestația stradală de la Cluj din 21 decembrie 1989, sub gloanțe.
După 22 decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, organism din care și-a dat demisia la 23 ianuarie 1990, din cauza transformării FSN în partid politic și a reminiscențelor comuniste ale acestuia. A fondat (împreună cu alții, devenind apoi președintă) Forumul Democrat Antitotalitar din România (6 august 1990, la Cluj), ca o primă mișcare de unificare a opoziției democrate, din care s-a format mai târziu Convenția Democrată din România (CDR). Membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianței Civice și a Fundației Culturale Memoria. A publicat peste 100 de articole în ziare și reviste (22, România liberă, Vatră, Memoria etc.). A ținut conferințe în țară și străinătate, multe dintre ele publicate în volume colective (Une culture pour l'Europe de demain, Îl nuovo Areopago, Mission, Quelle sécurité en Europe a l'aube du XXIeme siècle?, Europe: leş chemins de la démocratie, Politique Internaţionale, Amicizia fra i popoli).

A primit un mare număr de distincții, titluri și premii, dintre care cele mai importante sunt: Premiul „Thorolf Rafto” (Norvegia, 1989); Doctor Honoris Causa al Universității Libere din Bruxelles (1989); Legiunea de Onoare în grad de Ofițer (Franța, 2000); Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000).
Legiunea de Onoare în grad de Comandor (Franța, 2009)
Din partea Regelui Mihai a primit Crucea Casei Regale a României în Octombrie 2009.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  30 MAI......................

Evenimente

    1431: Războiul de 100 de Ani.
    1814: Se semnează primul Tratat de la Paris, care a readus granițele Franței la întinderea lor din 1792. În aceeași zi, Napoleon I al Franței este exilat pe insula Elba.
    1915: Primul genocid al secolului XX, comis prin aplicarea Ordinul general de deportare a armenilor din Imperiul Otoman spre deșerturile din Siria și Irak; sute de mii de oameni au murit în urma epidemiilor.
    1945: Începe procesul ziariștilor „criminali de război și vinovați de dezastrul țării”. Printre acuzați: Pamfil Șeicaru, Radu Gyr, Nichifor Crainic. Sentința va fi pronunțată la 4 iunie 1945.
    1971: Naveta spațială americană „Mariner 9" este lansată într-o misiune pentru a aduna informații științifice despre Marte.
    1975: Este fondată Agenția Spațială Europeană.

S -a născut în.........

    1908: Hannes Olof Gösta Alfvén, fizician suedez (d. 1995)
    1929: Doina Cornea, disidentă anticomunistă română

Decese

    1593: Christopher Marlowe, dramaturg englez (n. 1564)
    1640: Peter Paul Rubens, pictor și desenator olandez (n. 1577)
    1744: Alexander Pope, poet englez (n. 1688)
    1770: François Boucher, pictor și desenator francez (n. 1703)
    1778: Voltaire, filosof și scriitor iluminist francez (n. 1694)
    1849: Joseph Marlin, scriitor și jurnalist german originar din Transilvania (n. 1824)
    1960: Boris L. Pasternak, poet, prozator și traducător rus, laureat al Premiul Nobel (n. 1890)
    2012: Andrew Huxley, biofizician și fiziolog britanic, laureat al premiului Nobel (n. 1917)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More