Bine v - am regăsit!
“Problema pe care o au oamenii nu este aceea că ţintesc prea sus şi eşuează, ci ţintesc prea jos şi reuşesc”. (Michelangelo)
Alex Găvan, primul alpinist român care a urcat pe vârful Shisha Pangma (8027 metri) din munţii Himalaya.
Alex Găvan a devenit primul alpinist român care a escaladat vârful Shisha Pangma (8027 metri) din munţii Himalaya, informează Mediafax. În urma acestei performanţe, Alex şi-a trecut în palmares al cincilea vârf de peste opt mii de metri. Ascensiunea a fost finalizată pe 30 aprilie şi a fost realizată fără a folosi oxigen suplimentar. Expediţia a început pe 10 aprilie şi avut o durată estimată la 60 de zile. Vârful a fost însă atins la doar 13 zile distanţă.Grevă spontană la Poşta Română.
Peste 1.000 de angajați ai Poștei Române au încetat lucrul în mod spontan, fiind afectate 15 oficii poștale. Protestatarii sunt nemulțumiți de intenţia companieie de a reduce normele de lucru şi, împlicit, şi salariile. S-a făcut o normare a muncii fără consultarea partenerlui social şi s-a constatat că volumul de activitate a scăzut. Multe dintre operaţiuni au fost tăiate", a explicat Oţelea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii.El a adăugat că salariaţii din Poştă câştigă în acest moment între 1.000 şi 1.200 de lei pe lună cu tot cu bonuri de masă şi sporuri de vechime. "În cazul în care le-ar mai şi tăia lefurile ar ajunge să primească sume prea mici pentru a-şi putea duce zilele. Mai ales că mulţi au rate la bancă. Din ce am vorbit noi cu oamenii, mulţi ar prefera concedierile", a mai spus liderul sindical. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii.a acuzat managementul politic al companiei, adică pe Ion Smeianu al cărui salariu ar fi de 11.000 de euro pe lună, cu tot cu indemnizaţia de membru al CA:"Salariul este de 7.500 de euro pe lună, iar indemnizaţia de CĂ este 2.500 de euro pentru îndeplinirea unor indicatori pe care domnia sa şi i-a stabilit şi pe care a avut grijă să-i poată îndeplini". Oţelea mai spune că de un an de când a avenit la conducerea Poştei Române managerul nu a făcut nimic:"Nu a venit cu nicio linie nouă de business, nu suntem capabili să facem faţă concurenţei, iar el se îndreaptă către nivelul de salarizare al oamenilor".
Victor Ponta: România, ţara care explică de ce nu se poate.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, cu privire la proiectele economice blocate de stat de ani de zile, că îşi doreşte că România să depăşească stadiul de "ţara care explică de ce nu se poate"."Rompetrol, e cel mai proaspăt. Din 2006 ni se tot explică de ce nu se poate, până când ne-am trezit că suntem aproape de insolvenţă (...). La fel chestia despre sursele de energie", a afirmat Victor Ponta.De asemenea a adăugat, în problema gazelor de şist, că în acest moment se va înveşti în explorare: "deocamdată Romgaz exploatează de 20 de ani în Ardeal, în Transilvania. Deocamndată nu se pune decât problema de explorare prin metode convenţionale (...). Peste 5 ani vom putea spune dacă vom continua să le importăm de la Gazprom".
Gheorghe Flutur: Nu se mai fac investiţii în agricultură din cauza incertitudinii proprietăţii.
Secretarul general al PDL Gheorghe Flutur a anunţat, luni, că partidul său urmează să lanseze spre sfârşitul săptămânii a unui program pe agricultură, mediu şi dezvoltare rurală, în contextul lipsei de investiţii în acest sector."Din această săptămână vom ieşi cu politici sectoriale. Joi, PDL va lansa un program pe agricultură, mediu şi dezvoltare rurală (...). Problema agriculturii în viziunea PDL este extrem de importantă şi nu aş vrea să rămânem la nivelul de enunţuri şi lozinci", a precizat Gheorghe Flutur.
"Nu se mai fac investiţii în agricultură şi cauza principală este incertitudinea proprietăţii şi (...) de aici şi descurajarea investitorilor (...). Absorbţia de fonduri europene, se face greu din cauza lipsei cadastrului", a mai explicat secretarul general al PDL.
Maria Grapini propune reducerea impozitului pe venitul microintreprinderilor la 1,5%, din 1 iulie.
"Eu cred că argumentele şi analizele noastre au fost convingătoare. Ministerul Finanţelor face acum studiu de impact pentru reducerea acestui impozit de la 3% la 1,5% (...) Cota de 1,5% mi se pare mai etică, mai ales ca din februarie impozitul pe cifra de afaceri este obligatoriu. Interesul meu este să colectez, dar şi să le dau şansa să se dezvolte, să crească şi să intre ulterior într-o altă categorie de impozitare", a declarat Grapini.
Valeriu Zgonea: Camera Deputaţilor renunţă la hârtie, toţi deputaţii au laptop sau tabletă.
"La Biroul Permanent, la Comisia juridică şi la cea de buget avem pe an, doar pentru hârtie, aproape un milion de RON. Într-o săptămână sau două numai eu voi avea o singură mapa (n.r. - cu proiectele pe hârtie), în rest vor avea toţi în faţă un laptop sau un calculator, avem aceste calculatoare, nu le cumpărăm. Ne îndreptam către un Parlament european modern, suntem constrânşi. Pentru deputaţii care încă stau la hotel avem o pierdere necontrolată de 13 milioane RON, suficient de mare", a declarat Zgonea, după şedinţă conducerii Camerei, potrivit Agerpres. Camera Deputaţilor nu mai suportă cheltuielile de întreţinere pentru maşină şi pentru reparaţie, o suportă fiecare din suma forfetară. Aproape 250 de parlamentari nu au calculatoare şi imprimante în teritoriu. Până la sfârşitul lunii iunie toate obligaţiile care sunt conform Statutului le voi face către parlamentari pentru ca asta este obligaţia mea. Dacă nu suntem în stare să fim consensuali cu privire la reducerea cheltuielilor atunci mergem pe această variantă, urmând să începem un proces de reducere a cheltuielilor, să scoatem cheltuielile legate de hârtie. De săptămâna viitoare sau peste 2 săptămâni la Biroul Permanent, mergem apoi la comisii, funcţionarii publici încep un proces de modernizare ca într-o companie privată, fiecare serviciu va avea un sistem în care îşi va face un martor al documentelor pe care trebuie să le multiplice. Restul documentelor vor fi multiplicate numai cu acordul directorului general sau al secretarului general. Noi consumam în jur de 25.000 de topuri de hârtie la Camera Deputaţilor, ca să putem să păstrăm angajaţii instituţiei obligaţia noastră este să reducem aceste cheltuieli", a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.Premierul Ungariei: Statele postcomuniste ar fi trebuit să adere mai devreme la Uniunea Europeană.
Aflat într-o vizită oficială de o zi în Finlanda, la Universitatea din Helsinki, premierul ungar Viktor Orban a spus că eforturile de integrare a ţărilor din Balcani în UE ar trebui continuate."Statele postcomuniste ar fi trebuit să adere la Uniunea Europeană imediat după prăbuşirea dictaturilor din Europa de Est",(..)"O Europă puternica are nevoie de naţiuni puternice", a declarat premierul ungar. Premierul a mai afirmat că guvernul său intenţionează să înlocuiască statul bunăstării cu unul bazat pe munca. "De aceea a dezvoltat un sistem flexibil de taxare şi am adoptat un nou cod al muncii", a subliniat el. Orban a mai declarat că Ungaria intenţionează să aibă cel puţin 5 milioane de plătitori de taxe. În 2010, existau numai 1,8 milioane de contribuabili dintr-o forţă de muncă de 3,8 milioane de persoane. "Şomajul este inacceptabil", a spus el, adăugând că, din moment ce piaţă nu poate oferi locuri de muncă pentru toţi, guvernul considera că are datoria morală de a organiza lucrări publice. Răspunzând unei întrebări despre partidul naţionalist Jobbik, Viktor Orban a precizat că experienţa arata ca formaţiunile radicale nu au primit niciodată mai mult de 17% din voturi în Ungaria. "Atât timp cât Ungaria are lideri independenţi şi buni, iar economia este într-o formă relativ bună, extremiştii nu vor avansa: 83% din electoratul moderat al ţării este împotriva celor 17% de extremişti", a adăugat el.
ŞTIRI METEO
MARŢI 13 MAI 2013
Vremea va fi răcoroasă în regiunile vestice, nordice şi centrale şi apropiată de normalul termic al perioadei în rest. Cerul va fi temporar noros şi mai ales ziua se vor semnala averse şi descărcări electrice la munte, local în nordul, centrul, estul şi sud-estul ţării şi izolat în restul teritoriului. Cantităţile de apă vor mai putea depăşi izolat 20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în Banat, Oltenia, Moldova, dar şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor avea valori de la 15 grade în Dealurile de Vest pânã la 25 de grade în Lunca Dunării. Temperaturile minime se vor situa între 5 şi 15 grade, uşor mai ridicate pe litoral şi în deltă.Presiunea atmosferică va fi relativ staţionară.PERSONALITĂŢI
ELVIRA GODEANU
Elvira Godeanu (n. 13 mai 1904 București - d. 3 septembrie 1991) a fost o cunoscută actriță română de film, radio, teatru și voce formată la generația de aur a marilor artiști interbelici. A interpretat roluri extrem de variate, atât din literatura universală, cât și din cea română. Elvira Godeanu rămâne una din marile interprete ale rolului Zoe Trahanache din comedia lui Ion Luca Caragiale. A fost căsătorită cu marele antreprenor Emil Prager căruia i se datorează construirea Castelului de Apă din Târgu-Jiu, uzinele hidroelectrice de la Bumbeşti-Jiu şi Novaci şi primele lucrări de inginerie din Defileul Jiului.Spectacolele în care a jucat de-a lungul carierei sale au fost puse în scenă de Ion Sahighian, Soare Z. Soare, Vasile Enescu. Joaca alături de Aură Buzescu, Cella Dima, Nicolae Brancomir, Al.Critico, Ion Manu, Marioara Voiculescu, R. Bulfinski, Sonia Cluceru, Aglae Metaxa, Silvia Dumitrescu-Timica s.a. A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa II (1952) "pentru munca depusă cu ocazia Centenarului Caragiale" și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) "pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice". S-a stins din viaţă la vârsta de 87 de ani, în ziua de 3 septembrie 1991 şi a fost înmormântată în Bucureşti. În memoria sa, în vara anului 1993 s-a înfiinţat la Târgu Jiu, Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”, iar din ianuarie 1997 Fundaţia “Elvira Godeanu”.S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 13 MAI.....
Evenimente
1607: Au fost puse bazele primei colonii englezești în Lumea Nouă, de către căpitanul John Smith și un batalion de soldați debarcați în Virginia, la Jamestown.1861: Astronomul australian John Tebbutt descoperă cometa C/1861 J1, una din cele mai mari comete ale secolului al XIX-lea.
1888: Cu pasajul din Lei Áurea („Legea de aur"), Brazilia abolește sclavia.
1917: La Fatima, important loc de pelerinaj din Portugalia, trei copii, cu vârste între 7 și 10 ani, susțin că ar fi avut viziuni cu Fecioara Maria. În 1930 aceste viziuni au fost recunoscute de Biserica Catolică, iar în locul respectiv s-a ridicat o biserică.
1940: Al Doilea Război Mondial: Începe cucerirea Franței de către Germania, armata germană traversează Meuse. Winston Churchill ține faimosul discurs "sânge, trudă, lacrimi și sudoare" în Camera Comunelor.
1943: Al Doilea Război Mondial: Lipsită de sprijin eficient de la Berlin, armata germană din Africa de Nord (Afrika Corps), sub conducerea mareșalul Erwin Rommel, capitulează în fața aliaților.
1960: Prima ascensiune a vârfului Dhaulagiri, Nepal cel de-al șaptelea munte ca înălțime din lume.
1981: A avut loc, la Roma, tentativa de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea de către turcul de extremă dreaptă Mehmet Ali Ağca.
1989: Grupuri mari de studenți ocupă Piața Tiananmen și încep greva foamei.
S - a născut în.............
1717: Maria Terezia a Austriei, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (d. 1780)1840: Alphonse Daudet, scriitor francez (d. 1897)
1857: Ronald Ross, medic englez, laureat Nobel (d. 1932)
1882: Georges Braque, pictor francez (d. 1963)
1904: Elvira Godeanu, actriță româncă de teatru și film (d. 1991)
1907: Daphne du Maurier, scriitoare engleză (d. 1989)
1938: Ludovic Spiess, tenor român (d. 2006)
Decese
1806: Samuil Micu, istoric, reprezentant de seamă al Școlii Ardelene (n. 1745)1843: Christian Flechtenmacher, jurist român (n. 1785)
1930: Fridtjof Nansen, explorator și om politic norvegian, laureat al Premiului Nobel (n. 1861)
1938: Charles Edouard Guillaume, fizician elvețian, laureat al Premiului Nobel (n. 1861)
1 comentarii:
Sο - "13 mai 2013 by Viorica Crainic" - I ωouldn't have thought it would be so good a read as this. Now I must really go and do some WORK!
my web page: personal loans uk
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .