Jilava comuniştilor vizavi de Jilava neocomuniştilor partea I

Jilava comuniştilor vizavi de Jilava neocomuniştilor partea I

Existau închisori şi pe timpurile comuniste, pe atunci comuniştii exterminau, omul din om ", azi ei ei foştii comunişti, foştii torţionari de duc la puşcărie că la sanatoriu, Iată câteva mărturii:

În  prima parte veţi vedea Jilava comuniştilor

Foştii deţinuţi din Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai temute închisori comuniste, aflată la marginea Bucureştiului, au mărturisit că foamea era stăpâna tuturor celulelor. Gardienii încercau să-i determine să-şi toarne colegii de carceră, ademenindu-i cu şuncă, „chiar şi cu muştar”.

Cei întemnițați în fort au povestit, la mai bine de jumătate de secol de la detenție, că foamea devenea tot mai obsesivă. Prizonierii primeau doar câte un polonic de mălai fiert și câte o zeamă de resturi vegetale.

„Să vă vorbesc despre ce înseamnă foamea? E inutil, e literatură. Până nu rabzi tu de foame, nu știi. Și nu așa o zi, că nu înseamnă nimic. E foamea asta care te cuprinde încet-încet, care te stăpânește”, a explicat fostul deținut, Emilian Mihăilescu.

Meniul zilei: mălai şi zeamă de resturi

Gheorghe Jijie a mărturisit că ciorba de resturi animale, pe care abatoarele le aruncau, era o delicatesă în rândul pușcăriașilor flămânzi. „Dimineața ne dădeau terci, adică un polonic de mălai fiert, că nu era mămăligă. La prânz, de obicei primeam o ciorbă, ori de arpacaș, ori de fasole, ori de...nimic, cu niște resturi de vegetale. De două ori pe săptămână ne dădeau și niște reziduri animale, pentru că fortul avea legătură cu niște abatoare din zonă. Ce nu se putea vinde, se arunca, copite și altele, pe care le fierbeau pentru noi”, a povestit bătrânul.

„Mâncam încet, să am senzaţia că e bun”

„Prizonierii pândeau cum umbra se lasă pe cărămizi și știau că trebuie să se dea masa, înainte de a se auzi zgomotul de castroane. Devenea obsesiv. Îmi luam castronul și mâncam cu spatele la ceilalți. Mâncam încet-încet, să am senzația că e bun”, a adăugat Mihăilescu.

Cârnaţi şi şuncă, răsplată pentru turnători

Gardienii găseau tot felul de modalități cumplite pentru a-i face pe prizonieri să vorbească, să-și toarne colegii de celulă. Când nu apelau la tortură și umilință, păzitorii încercau să-i ademenească pe deținuții înfometați cu cârnați, șuncă, „chiar și muștar”, a povestit un fost prizonier.

Turbat după macaroanele din gunoi

Emilian Mihăilescu și-a amintit de bucata de macaroane cu brânză care i-a luat mințile. El a văzut-o în vârful unui morman de gunoaie și a venerat-o.Dar n-a avut-o niciodată. Pură tortură.

„Căram mizerii care se strângeau în temniță, iar, în curtea fortului, în vârful unei movile trona o bucată de macaroane cu brânză, rumenită frumos. Mi s-a făcut negru înaintea ochilor, stomacul a început să-mi ghiorțăie. Mă gândeam cum să fac s-o iau, dar îmi era rușine să mă reped s-o înșfac de pe mormanul de gunoaie. Mă frământa chestia asta. Am mai trecut de câteva ori pe acolo, de fiecare dată turbam de poftă. Și la un moment dat a dispărut. A luat-o unul dintre noi, dar care a fost fericitul, nu știu”, a mărturisit, râzând copios, bătrânul.

Salata verde miraculoasă

Galina Rădulean, o femeie care a îndurat suferințele Fortului 13 cot la cot cu bărbații, a explicat ce însemna cu adevărat o salată verde. „Țin minte că, la o plimbare, într-un strat de flori, am văzut o salată verde. Mi s-a părut ceva miraculos și nu m-am putut stăpâni. Când gardianul nu era atent, m-am repezit și am furat-o. Am adus-o în celulă și am împărțit-o la toată lumea. Fiecare avea câte o frunză”, a relatat bătrâna zâmbind.

Diana Toea, 15 martie 2012, Adevărul

Cei care au fost încarcerați în temuta ocnă și au suferit torturi cumplite, atât fizice, cât și psihice, s-au întors în camerele de detenție după mai bine de 50 de ani. Ei au povestit cum mâncau bătaie de la gardieni și cum se târau ca să se poată așeza pe culcușul rudimentar. „Mă întorc dupa 55 de ani așa de tumultoși, încât liniștea de aici parcă e dintr-altă lume. De fapt, a fost o altă lume aici. Parcă e ceva ireal”, a mărturisit Valentin Cantor, un fost deținut politic, întors în carcera în care suferise ani întregi. Închis la vârsta de 17 ani „Pe drumul de la autobuz, până la intrare, am simțit ploaia de lovituri a gardienilor. Nu eram condamnați, eram aduși aici în prevenție. Aveam numai 17 ani”, și-a amintit Gheorghe Nichifor, în timp ce scotea din portofel o fotografie cu el pe vreme când era în clasa a 11-a. Emilian Mihăilescu și-a amintit de primele clipe în care a făcut cunoștință cu suferința. „Când am ajuns la Jilava, în miez de noapte, ne-au tuns și ne-au azvărlit în câte o celulă. Când am intrat în celulă, am crezut că intru în «Azilul de noapte» al lui Gorky.  Ceva atât de hidos, o hrubă boltită, vopsită în alb. Pe coridoare era smoală neagră. Două hârdaie (vase de lemn folosite pe post de toaletă / n.r. ), de o sfoară atârnau niște resturi dintr-o rogojină care ar fi trebuit să marcheze locul unde îți făceai nevoile. Și paturi suprapuse pe trei rânduri”, a relatat Mihăilescu. Puşcăria, ca o casă de nebuni Fostul deținut a comparat închisoarea cu un azil de nebuni. „Încă nu se dăduse deșteptarea, iar când s-au auzit zăvoarele, toți s-au ridicat în capul oaselor. Și când am văzut arătările alea cenușii, legate la cap, am zis că mă aflu într-o casă de nebuni”, a povestit Mihăilescu.

Groaznicul reduit 

Foștii deținuți și-au amintit de încăperea numită reduit, unde erau înghesuiți peste o sută de prizonieri. „Când am intrat în încăperea aceea, mai bine spus temniță, am fost șocat de un aer umed și cald. Nu e de mirare, pentru că în acea încăpere eram peste o sută de persoane”, a mărturisit Cantor. Constantin Iulian, care a experimentat și el tortura din reduit, și-a amintit cum era nevoit să se târască pe coate pentru a se așeza pe așa-zisul pat. „Am stat de trei ori prin Jilava. Prima dată am stat la reduit, unde eram peste 120 de oameni. Când am intrat eu în cameră, toate locurile erau pline și mi-au spus că nu am loc decât jos la șerpărie. De ce șerpărie? Pentru că trebuia să te târăști pe coate ca să poți ajunge acolo. Și așa am fost eu primit la Jilava: la șerpărie”, a povestit fostul prizonier. Patul-sicriu Teroarea sicriului a rămas în amintirea lui Cantor, chiar și după jumătate de secol de la detenție. „Când venea timpul de culcare, noi trebuia să ne târăm pur și simplu sub primul prici (pat rudimentar din scânduri / n.r.), ca să stăm undeva peste noapte. Și primul rând de prici era așa de jos, încât, dacă nu țineai capul potrivit, te loveai cu fruntea de scândurile primului prici. Te simțeai ca într-un fel de sicriu”, a spus bătrânul. „Iar pe prici erau puse niște rogojine roase de vreme, de mizerie, pe care doremeam. Asta era tot, nu saltea, nu aveai pernă. Era foarte bine populată de ploșnițe Jilava. Ploșnițele erau prietenele noastre de fiecare zi și noapte”, a completat fostul prizonier Gheorghe Jijie. „Cei care erau pe priciuri se întorceau la comandă, fiindcă stăteau numai pe o parte, nu puteai să stai pe spate.  Iar, pe timpul nopții, unul comanda «Pe partea cealaltă» și atunci se întorcea toată lumea”, a adăugat Constantin Iulian.

Aerul sfânt 

Gheorghe Jijie parcă mai simțea, încă, zăduful ce stăpânea temnița pe timpul verii. „Era așa de prost aerul, încât de multe ori când intra câte o muscă, cădea, murea. Geamurile erau astupate cu scânduri. Vara era îngrozitor. Vara, ăia de jos primeau în cap transpirația celor de sus”, a povestit fostul deținut. Cea mai mare fericire a celor încarcerați în Fortul 13 era o gură de aer. „Eram fericiți când se deschidea o ușă, că intra aer. Vă dați seama în ce situație de subuman ești? Pentru că eram înghesuiți unu-într-altul, dormeam aproape în picioare”, a mărturisit Gheorghe Nichifor

Dacă vreţi puteţi citi şi câteva cărţi:

„Fortul 13” – Marcel Petrișor, Ed. Meridiane, 1990

„O viață ratată” – Ion Baurceanu (în curs de apariție)

„Pohod na Sibir” – Achile Sari

„Spirala” – Alex Constantinescu

„Fenomenul Pitești” – Virgil Ierunca, Ed. Humanitas, 1990

„Comunismul în România” – Ghiță Ionescu, Ed. Litera, 1994

„Istoria comunismului în România” – Victor Frunză, Ed. EVF, 2006

„Arhipelagul Gulag” – Alexandr Soljenițîn, Ed. Univers, 2009

„O zi din viața lui Ivan Denisovici” – Alexandr Soljenițîn, Ed. Quintus, 1991

„Pavilionul canceroșilor” – Alexandr Soljenițîn, Ed. Univers, 2009

„Dicționarul Comunismului” – Coordonator Stephane Courtois, Ed. Polirom, 2008

„Cartea neagră a comunismului” – Stephane Courtois, Ed. Humanitas, 1998

„Raportul Tismăneanu” – Coordonator Vladimir Tismăneanu

„Stalinism pentru eternitate” – Vladimir Tismăneanu, Ed. Polirom, 2005

În partea a doua veţi vedea Jilava neocomuniştilor

Posted in: comunism,inchisori comuniste