Gheorghe Ursu disidentul anticomunist 1985 - Este ucis prin tortură în arestul securităţii
1985 - Este ucis prin tortură în arestul securităţii disidentul anticomunist Gheorghe Ursu. A fost denunţat la Securitate că ţine un jurnal de către două tinere îndoctrinate. I se face o percheziţie la domiciliu şi i se ridică 61 de caiete reprezentând însemnările zilnice pe perioada 1949-1984 şi alte manuscrise.
,, Gheorghe Ursu (n. 1 iulie 1926, Soroca, Basarabia - d. 17 noiembrie 1985, torturat la penitenciarul din Calea Rahovei, București) a fost un inginer de construcții, poet, scriitor și disident. A fost arestat în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. A murit din cauza bătăilor primite în timpul detenției.Gheorghe Ursu s-a născut în orașul Soroca, fiul lui Vasile Ursu (din Galați) și al Margaretei (din Măgura Ilvei Năsăud). Gheorghe a învățat la școala din Soroca pînă în anul 1941 cînd familia s-a mutat la Galați. A continuat să învețe la liceul Vasile Alecsandri din Galați. Bunicii lui din partea mamei, împreună cu încă 10 membri ai familiei (care erau evrei) au fost uciși la Auschwitz.
În anul 1970 i s-a publicat la editura Litera un volum de versuri numit "Mereu Doi" cu o prefață scrisă de Nina Cassian.
În urma confiscări Jurnalului intim, prietena lui, poeta Nina Cassian, a preferat să nu se mai întoarcă în România și a emigrat în SUA.
În octombrie 2001, Serviciul Român de Informații a dat în presă un comunicat, prin care a anunțat existența de 50.000 de file de manuscrise confiscate înainte de 1989. Printre ele au fost 811 pagini ale jurnalului lui Gheorghe Ursu.
În octombrie 2003, foștii colonei de miliție, Tudor Stănică și Mihail Creangă au fost condamnați la 20 de ani de închisoare pentru omorul lui Gheorghe Ursu.
În decembrie 2005, fostul general SRI, Eugen Grigorescu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare privind dispariția jurnalului lui Gheorghe Ursu. Fiul inginerului Ursu, Andrei Ursu, încearcă să găsească aceste pagini de jurnal, care au ajuns pe la începutul anilor 90 la Gabriela Adameșteanu, cea care a publicat o selecție din Jurnal în revista 22, în arhiva CNSAS. Până în acest moment, manuscrisul nu a fost încă descoperit.
Gheorghe Ursu a fost și scriitor, cartea de călătorie scrisă de acesta fiind publicată post-mortem în anul 1991.
Gheorghe Ursu a fost arestat pe 21 septembrie 1985 pe motiv că deținea valută [1]. A fost plasat în aceeași celulă cu „recidiviștii violenți” Marian Cliță și Gheorghe Radu, iar milițienii au primit ordin să nu intervină, chiar dacă din spatele gratiilor se auzeau zgomote [1]. În paralel, Gheorghe Ursu era scos din celulă și „interogat” zilnic, prin „metode specifice”, de către Securitate [1]. Disidentul a rezistat până pe 17 noiembrie 1985, iar organele statului au notat drept cauză oficială a morții o „peritonită
Viața lui Gheorghe Ursu a devenit subiectul unui film regizat de către Cornel Mihalache, film ce a avut premiera în Sibiu cu ocazia evenimentului Sibiu - Capitală Culturală Europeană Filmul conține și înregistrări ale vocii lui Gheorghe Ursu. [2].
In anul 2006-2007 Iordan Chimet a publicat de asemenea două volume de corespondență între el și prietenii săi Gheorghe Ursu si Camil Baciu, sub titlul "Cartea prietenilor mei" "
sursa Wikipedia
,,Procesul Gheorghe Ursu
Monica Macovei
In procesul Gheorghe Ursu se audiaza martori. O zi pe luna, intr-o sala a Tribunalului Bucuresti, ascultam timp de cateva ceasuri marturiile unor persoane care au intersectat, intr-un fel sau altul, viata lui Gheorghe Ursu. Sunt ofiteri de securitate, de militie, doctori legisti. Multi dintre martorii de astazi au fost partasi la crima din 1985. Altii doar au acoperit-o prin taceri nevolnice. Incercam, prin intrebari, sa aducem in auzul public fragmente din adevarul pe care ancheta nu l-a formulat in termenii clari ai vinovatiei penale.
Singurul judecat astazi pentru omor - pentru ca Gheorghe Ursu a fost omorat - este fostul co-celular Marian Clita, care in 1985 a stat cu Gheorghe Ursu in celula, in arestul Inspectoratului General al Militiei din Calea Rahovei. Era, potrivit rechizitoriului, informator. Multe lucruri nu s-au schimbat de atunci. Marian Clita este si astazi in acelasi arest, cu toate ca locul oricarui condamnat definitiv este intr-un penitenciar si nu intr-un arest de politie. Probabil pentru ca si astazi este informator. Inspectoratul General a devenit al Politiei, o parte din militienii anului 1985 a plecat, o parte a ramas. A ramas si Marian Clita impreuna cu firele nevazute care il leaga de arestul din Calea Rahovei si de militienii politisti.
Dar nu despre inculpatul Clita vreau sa vorbesc. El va fi judecat de tribunal si pana la o solutie definitiva este prezumat nevinovat. Ci despre martori. Despre felul - incredibil - in care fostii ofiteri ai securitatii si militiei trateaza astazi adevarul, justitia si pe noi. Vasile Gheorghe a fost seful Directiei Cercetari Penale a Departamentului Securitatii Statului in timpul regimului comunist. Astazi este pensionar. Directia pe care a condus-o s-a ocupat de dizidentii din tara ai regimului. I-a urmarit, investigat, retinut, perchezitionat si batut. Unii au murit. Asa cum a murit Gheorghe Ursu. Ce ne spune astazi Vasile Gheorghe despre cazul Ursu? "Nu imi amintesc nimic, pentru ca la acea data aveam 4-5 cazuri de rutina pe zi, iar acesta nu a fost unul din cazurile importante." Cazul Ursu a fost deci un caz "de rutina", la fel cu multe altele. Rutina care a dus la moarte. Si moartea era pentru securitate o rutina. Personal, nu il cred pe Vasile Gheorghe. Este in interesul lui sa nu declare in fata unei instante de judecata despre propria implicare in acest caz. Dar modul in care a inteles sa se "apere" este sfidator. Sigur, afirmatia "nu-mi amintesc" este cea mai simpla modalitate prin care o persoana refuza sa spuna adevarul. Dar cand ne explica de ce nu isi aminteste, Vasile Gheorghe isi bate joc de noi. Ne spune, explicit, ca Gheorghe Ursu nu a fost un "caz" nici macar in 1984-1985 cand era cercetat de securitate pentru "propaganda impotriva oranduirii socialiste" si, prin urmare, el nu a stiut nimic. Si ne mai spune ca in fiecare zi erau 4-5 astfel de cazuri despre care el, seful, nu avea cunostinta. Era rutina. Teroarea si moartea erau rutina. Si ne spune asta in mod public, fara rusine si fara frica.
Aroganta unui alt ofiter de securitate, Marin Pirvulescu, a mers si mai departe. El a lucrat din 1966 pana in 1990 la aceeasi Directie de Cercetari Penale din cadrul Departamentului Securitatii Statului, sub comanda lui Vasile Gheorghe. A perchezitionat locuinta lui Gheorghe Ursu si l-a investigat impreuna cu un alt ofiter din Directia de Cercetari Penale, Vasile Hodis. Ce ne spune astazi, in ianuarie 1999, ofiterul Pirvulescu, dupa ce 24 de ani a lucrat in unul din cele mai detestate departamente ale securitatii? Ca nu se foloseau violente in timpul anchetelor securitatii. Nu s-a referit la Gheorghe Ursu (ceea ce am fi inteles, doar nu ne asteptam sa se acuze singur), ci la toate anchetele securitatii. Ne palmuieste pe noi, toti locuitorii Romaniei. Teroarea securitatii a fost numai in imaginatia noastra, frica de tortura fizica a fost o inchipuire, toti cei care au trecut prin birourile de ancheta ale securitatii si au avut sansa sa iasa si sa vorbeasca au mintit, iar Gheorghe Ursu si multi altii au murit de amigdalita. Si, in general, romanii au trait de bunavoie intr-o parere de dictatura.
Ofiterul de securitate Vasile Hodis, cel care a lucrat alaturi de Marin Pirvulescu la Directia de Cercetari Penale a Departamentului Securitatii Statului a perchezitionat si el locuinta lui Gheorghe Ursu si l-a anchetat pentru afirmatiile dusmanoase din jurnal. Incearca sa nege implicarea sa in cazul Ursu, dar asta este firesc. Ce nu este firesc este ca, astazi, Vasile Hodis lucreaza la Serviciul Roman de Informatii. Ajuta la consolidarea democratiei si a statului de drept in Romania. Despre care a invatat in timp ce-l ancheta pe Gheorghe Ursu pentru scrierile sale critice la adresa comunismului. Isi aminteste cineva despre statul de drept din timpul comunismului? In 1985, Hodis era locotenent al securitatii, iar astazi este colonel SRI. Pe banii nostri. Iar noua ni se spune cu tarie ca numai specialistii in contraspionaj economic sau in alte chestiuni din astea sofisticate au mai ramas in SRI. Noi insa ne incapatanam sa nu credem. Pentru ca Vasile Hodis nu a fost un specialist in contraspionaj, ci in politia politica indreptata impotriva romanilor care criticau dictatura comunista, a celor carea aveau curajul sa spuna adevarul. Perversitatea anilor de dupa 1990 nu se opreste aici. Acelasi Vasile Hodis este cel care, in brava sa calitate de colonel jurist la SRI, a raspuns in scris solicitarilor pe care Parchetul Militar le-a adresat SRI in cursul anchetarii cauzelor mortii lui Gheorghe Ursu. Asadar, aspectele legate de cum a lucrat securitatea in 1985 in cazul Ursu au fost clarificate exact de unul dintre anchetatorii lui Ursu. Atat despre impartialitate.
Institutul de Medicina Legala Bucuresti a fost si el la inaltime. Doctorul Anastase Cavaliotti, astazi pensionar, a efectuat in 1985 autopsia lui Gheorghe Ursu in calitate de medic primar legist si a concluzionat ca moartea acestuia a fost patologica (adica, naturala). Desi la data autopsiei detinea actele medicale de la Spitalul penitenciar Jilava, in care se mentionau urmele de violenta si ruptura de intestin, desi afirma ca ruptura nu se putea produce decat printr-un traumatism in urma unor lovituri, desi a efectuat autopsia dupa terminarea programului, considera ca "moartea patologica" a fost o concluzie fireasca, iar in meseria lui interventiile (securitatii, militiei,... oricui) nu erau posibile. Am trait in lumi diferite? Noi stim ca nu.
Sefii de arest, care in regimul comunist s-au ingrijit de detinuti, sunt si ei persoane respectabile. Mai ales seful temutului arest din Calea Rahovei, al Directiei de Cercetare Penala a Inspectoratului General al Militiei. Mihail Creanga a fost seful acestui arest in timp ce Gheorghe Ursu era detinut acolo. Dansul crede numai ca se foloseau informatori in aresturi inainte de 1989 (de parca nu s-ar folosi si astazi) si, pentru a mai diminua din "taria" acestei afirmatii, ne spune ca acestia se ocupau de fapt cu mentinerea ordinii si disciplinei in celule. Fiind o persoana cu frica lui Dumnezeu si cu educatie in materia drepturilor pe care statele democrate le asigura persoanelor arestate, Mihail Creanga a continuat sa lucreze la arestul din Calea Rahovei, pana in iunie 1993. Experienta de sef de arest i-a permis sa se angajeze apoi la Credit Bank, pe post de executor credite, unde se afla si astazi. Prieteniile vechi sunt durabile. La data angajarii sale de Credit Bank, vicepresedintele bancii nu era altul decat fostul sau sef din Calea Rahovei, colonelul Tudor Stanica, cel care timp indelungat, inclusiv in perioada anchetarii lui Gheorghe Ursu, a condus Directia Cercetari Penale a Inspectoratului General al Militiei. Si Tudor Stanica este martor in procesul Ursu. Inca nu a raspuns chemarii justitiei. Suntem nerabdatori sa auzim, probabil, cum aceasta directie era un exemplu de probitate profesionala si cat de sfinte ii erau sefului drepturile celor arestati.
Au fost audiati si alti martori, care s-au apropiat mai mult de adevar. Instanta l-a ascultat si pe Andrei Ursu, fiul celui omorat in noiembrie 1985. Procesul nu s-a terminat. Urmeaza noi martori si probe. Incercam sa uitam ca ancheta a inceput in urma cu 9 ani si ca prin concluziile ei a trunchiat adevarul. Astazi, procesul se judeca in fata unui judecator impartial si independent. Vrem sa aflam intregul adevar, sa dovedim ca noi si nu ei am castigat pariul cu statul de drept. "
sursa :
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .