sâmbătă, 20 iulie 2013

Padre Pio ( Francesco Forgione ) “Roagă-te, Speră și Nu-ți fă griji".

 “Roagă-te, Speră și Nu-ți fă griji".

                                                                                          Padre Pio


Film biografic despre celebrul călugăr capucin PADRE PIO din Pietralcina, cunoscut prin faptul miraculos de a primi stigmatele de pe cruce ale Domnului Isus, ca și prin harurile si profețiile sale


Persecutat de către Biserică decenii la rând, la 34 de ani de la moartea sa, în 2002, a fost sanctificat de Papa Ioan Paul al II-lea, în faţa celei mai mari mulţimi pe care a văzut-o vreodată Piaţa Sfântul Petru din Roma. Milioane de oameni din întreaga lume cred cu fermitate că „nu a refuzat niciodată o cerere” şi că moartea nu i-a redus puterea.

Padre Pio (1/2) cu titrare - RO





Padre Pio (2/2) cu titrare - RO





Padre Pio (n. 25 mai 1887 – d. 23 septembrie 1968) este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți creștini ai secolului XX, atât datorită stigmatelor cât și datorită anumitor minuni cum ar fi levitația, despre care se spune că le-ar fi experimentat. A fost un preot și călugăr capucin al Italiei venerat și considerat sfânt în biserica catolică. Născut Francesco Forgione, primește numele Pius (It: Pio), cel pios, cel cuvios, când intră în ordinului Capucinilor, de aici și numele care îl face faimos : Părintele Pio – Padre Pio. Pe 16 June 2002, este canonizat de către Papa Ioan Paul al II-lea.

Străpungerea inimii și stigmatele vizibile


Conform corespondenței lui Padre Pio, încă la începutul perioadei sale ca preot a manifestat semne mai puțin obișnuite ale apariției stigmatelor care l-au făcut mai târziu celebru.[15]Într-o scrisoare din 1911 , Padre Pio scrie sfătuitorului său spiritual, Părintele Benedetto din San Marco in Lamis, descriind ceea ce a experimentat de-a lungul unui an întreg.
Apoi noaptea trecută s-a întamplat ceva ce nu pot nici să înteleg , nici să explic. În mijlocul palmelor a apărut un semn roșu, cam de mărimea unei monede, însoțit de o durere acută în mijlocul acestui semn rosu. Durerea era mai pronunțată în mijlocul mâinii stângi, atât de intensă încât încă o mai simt și acum. Aceeași durere o simt și în partea de jos a picioarelor. [15]
Prietenul său apropiat, Părintele Agostino I scrie în 1915, punându-i întrebări specifice cum ar fi, când a avut prima viziune, dacă a primit stigmatele și dacă a simțit durereaPatimilor lui Hristos, mai exact a coroanei de spini și a biciuirii. Padre Pio îi răspunde că i-au fost daruite aceste viziuni încă din perioada noviciatului (1903 – 1904). Mai scrie că deși a primit această binecuvântare a stigmatelor, a fost atât de speriat de fenomen că l-a implorat pe Dumnezeu să își retragă idescriptibila și aproape de nesuportat încercare.Nu își dorea să dispară durerea ci numai rănile vizibile pe care la acea vreme le considera extrem de umilitoare.[15] Rănile vizibile au dispărut în acel moment dar au reapărut în Septembrie 1918.[15] Menționează totuși că durerea a rămas și era și mai intensă în anumite zile și în anumite circumstanțe. A mai specificat deasemenea că într-adevăr a experimentat durerea coroanei de spini și cea a biciuirii. Nu putea să indice foarte clar frecvența acestor experiențe, dar spune că a suferit aceste dureri cel puțin o dată pe săptamână de-a lungul a cațiva ani.[15]
Se presupune că și aceste experiente au dus la șubrezirea sănătății sale, motiv pentru care i s-a permis să stea acasă. Pentru a-și menține viața religioasă ca și călugăr cât timp a stat departe de mânăstire, realizează zilnic Liturghia și predă la școala din localitate.
Sfântul Ioan al Crucii descrie fenomenul străpungerii inimii (En: transverberation) astfel:
Sufletul arde în iubirea lui Dumnezeu și primește din mâinile unui seraphim ce poartă o lance incandescentă rana străpungerii inimii pe care Hristos a primit-o pe cruce. Aceasta îi lasă sufletul rănit, ceea ce il face să sufere pentru ca apoi să fie inundat de iubirea divină.[2]
Primul razboi mondial era în desfașurare când în Iuliue 1918 Papa Benedict al XV-lea, care a numit războiul “sinuciderea Europei”, face un apel la întreaga creștinătate să se roage pentru încheierea războiului. Pe 27 Iulie al aceluiași an, Padre Pio se oferă pe sine ca ofrandă de ispășire pentru sfârșirea războiului. Zilele trec și între 5 august și 7 august, Padre Pio are o viziune în care Hristos îi apare și îl străpunge în partea laterală.[2][10] Ca rezultat al acestei experiențe, Padre Pio dobândește o rană fizică în partea laterală. O astfel de experiență este considerată “transverberation" sau străpungerea inimii ce indică unirea in iubire cu Dumnezeu prin trăirea durerii străpungerii coastei și inimii pe care Hristos a avut-o pe cruce.
Ca o notă, o relicvă(moaște) a lui Padre Pio, care constă într-o bucata mare de pânză ce poarta sângele rănii laterale a lui Padre Pio,“ rana străpungerii inimii”, este expusă spre venerare publică în biserica St. John Cantius din Chicago.
Odată cu experiența străpungerii inimii începe o perioadă de 7 săptămâni de suferință spirituală pentru Padre Pio. Unul din frații săi călugări capucini spune despre starea sa din această perioadă:
De-a lungul acestei perioade întreaga sa înfățișare arată descompusă ca și când ar fi murit. Vărsa lacrimi de suferință și suferea foarte tare spunând că Dumnezeu l-a părăsit. [2]
Într-o scrisoare de la Padre Pio către Padre Benedetto, datată 21 August 1918, Padre Pio scrie despre experiențele perioadei străpungerii inimii :
În timp ce ascultam confesiunea baieților de la școală în seara zilei de 5 August am fost deodată terifiat de apariția unei ființe celeste care s-a prezentat în fața ochilor minții mele. Avea în mâna sa o armă asemănătoare unei săbii de oțel foarte lungi și ascuțite ce părea că emite foc. În același moment când am văzut toate acestea, am văzut această ființa înfingând sulița în sufletul meu cu toată puterea. Am strigat de durere cu dificultate și am simțit că voi muri. I-am cerut băiatului să plece deoarece am simțit că nu mai am puterea să continui spovedania. Această agonie am simțit-o neîntrerupt până în dimineața zilei de 7. Nu pot să spun cât de mult am suferit în timpul acestei perioade de agonie. Chiar și intestinele mele erau torturate și înfierate de armă și nimic nu era cruțat de suferință. Din acea zi înainte am fost rănit mortal . Am simțit în adâncurile sufletului o rană care era tot timpul deschisă și care îmi provoca o agonie continuă. [16]
Pe 20 Septembrie 1918, jurnalele consemnează că durerea străpungerii inimii a cedat și Padre Pio a rămas într-o “pace profundă”.[2]În acea zi, pe când Padre Pio era angajat într-o rugăciune în podul corului bisericii Fecioarei Maria(En:Our lady of the Grace), aceeași Ființă care i-a apărut și i-a dăruit străpungerea inimii, și care se crede că este Hristos cel Rănit, i-a apărut din nou si Padre Pio a avut un alt extaz religios.[10] Când extazul s-a terminat Padre Pio a primit Stigmatele Vizibile, cele cinci răni ale lui Hristos. De această dată stigmatele au fost permanente și au rămas asupra lui pentru următorii cinzeci de ani de viața, până la moarte.[10]
Într-o scrisoare către Padre Benedetto, superiorul și sfătuitorul său spiritual, Padre Pio descrie experiența spirituală a primirii stigmatelor astfel:
În dimineața zilei de 20 ale lunii trecute, în corul bisericii, după ce am ținut Liturghia am căzut într-o stare moleșitoare similară unui somn dulce.[...] Am văzut în fața mea o persoană misterioasă asemănătoare celei pe care am vazut-o în seara zilei de 5 August. Singura diferență era ca mâinile sale și picioarele și partea laterală picurau sânge. Viziunea m-a copleșit și ce am simțit în acel moment este indescriptibil. Am crezut că voi muri dacă Domnul nu ar fi intervenit să-mi întăreasca inima care batea să-mi iasă din piept. Viziunea a dispărut și am contstat că mâinile mele, picioarele si partea laterală sângerau. Este de imaginat agonia pe care am experimentat-o și am continuat să o experimentez aproape în fiecare zi. Rana inimii sângerează în continuu, mai ales de Joia până Sâmbăta.Părinte, simt că mor din cauza durerii rănilor și jena rezultată o simt adânc în sufletul meu. Mi-e teamă că voi sângera până la moarte dacă Domnul nu aude cererea mea sinceră de a mă elibera din această condiție. Va dori Iisus, care este atât de bun, să îmi dăruiască grația sa? Va dori El să mă elibereze de rușinea cauzată de aceste semne exterioare? Îmi voi ridica vocea și nu mă voi opri să îl implor până ce , în mila Lui,va lua de la mine, nu numai rănile sau durerea, ceea ce este imposibil deoarece doresc să mă îmbăt de durere, dar aceste semne exterioare care îmi cauzează atâta rușine și umilință de nesuportat.[16]
Padre Pio nota, “durerea este atât de intensă că am început să mă simt de parcă aș muri pe cruce.”
Deși Padre Pio ar fi preferat să sufere în secret, la începutul lui 1919, vestea despre călugărul stigmatizat s-a răspândit în toată lumea. Rănile lui Padre Pio au fost examinate de mulți oameni, inclusiv doctori.[2] Oamenii care începurseră să își reconstruiască viețile după Primul Război Mondial au văzut în Padre Pio un simbol al speranței.[10] Cei apropiați lui mărturisesc că acesta a început să manifeste mai multe daruri spirituale cum ar fi , vindecări, bilocațielevitațieprofețiemiracole, o extraordinară reținere atât de la somn cât și de la hrană( o mărturie a lui Padre Agostino relatează că odată Padre Pio a fost capabil să reziste cel puțin 20 de zile la Verafano numai cu Euharistia fără nici o altă hrană), capacitatea de a citi gândurile, darul de a vorbi în limbi, puterea de a converti, și parfumul plăcut al rănilor sale

Fenomene supranaturale?

Chiar si Vaticanul a fost sceptic in privința faptelor supranaturale ale lui Padre Pio dar acesta își câștigase faima de făcător de miracole. Se presupunea ca are darul de a citi sufletele, se bănuia că era capabil sa fie prezent simultan în mai multe locuri ( bilocație), după declarațiile unor martori oculari. [28]
În 1947, Părintele Karol Józef Wojtyła, un tânăr preot polonez care mai târziu va deveni Papa Ioan Paul al II-lea, a vizitat pe Padre Pio, care i-a ascultat spovedania. Cardinalul austriac Alfons Stickler a consemnat că Wojtyła i s-a destăinuit că în timpul întâlnirii Padre Pio i-a spus că va urca într-o zi în „cel mai înalt post al Bisericii deși sunt necesare încă anumite confirmări”."[29] Cardinalul Stickler continuă povestirea spunând ca Wojtyla a crezut că profeția s-a împlinit atunci când a devenit cardinal, nu papă, după cum s-a văzut în lucrările sale.[30] (Secretarul lui Ioan Paul, Stanisław Dziwisz, neagă prezicerea,[31]în timp ce biografia lui George WeigelWitness to Hope, care conține o descriere a acestei întalniri, nu o menționează)
Conform mărturiilor orale,[32] Episcopul Wojtyła îi scrie lui Padre Pio în 1962 să se roage pentru Dr. Wanda Poltawska, un prieten din Polonia despre care se credea că suferă de cancer. Mai târziu, s-a dovedit că diagnosticul bolnavului se afla într-o fază de retragere și vindecare ( En: Spontaneous remission); medicii neputând să ofere o explicație pentru acest fenomen[33] (vezi frecvența vindecărilor spontane).
Datorită capacităților neobișnuite ale lui padre Pio, Sfântul Scaun a desfășurat de două ori investigații ale poveștilor care il înconjurau. Se pare că de atunci biserica a aprobat în mod formal venerarea sa ce a culminat cu canonizarea de către papa Ioan Paul al II-lea in 2002.
În cartea Padre Pio: The Wonder Worker, din 1999 , un fragment scris de preotul irlandez Malachy Gerard Carroll descrie povestea Femmei de Giorgi, o fată din Sicilia despre care se spune că nu vedea se crede că a fost vindecată prin vizita la preotul capucin.[34] Gemma, care a fost adusă la San Giovanni Rotondo in 1947 de către bunica ei, a fost născută fără pupile.[34] În timpul călătoriei pentru a-l vedea pe Padre Pio, fata începe să vadă diferite obiecte inclusiv un vapor pe mare.[34] Bunica fetei nu a vrut să creadă că fata a fost deja vindecată.[34] După ce Gemma a uitat să ii ceară lui padre Pio să se roage pentru a implora Gratia divină în timpul Confesiunii(Spovedanie), bunica sa pare-se că l-a implorat pe preot să îl roage pe Dumnezeu să îi redea vederea.[34] Padre Pio, după mărturia lui Gerard Carrol, i-a spus bunicii: “Copilul nu trebuie să se plângă și nici tu pentru că vede si tu știi asta.”[34] Paragraful continuă menționând că specialiștii oftalmologi nu au putut să explice cum și-a câștigat vederea. [34]
Se spune că Padre Pio ar fi purtat chiar luptă fizică cu Satana și slujitorii acestuia, incindente similare celor descrise despre St. John Vianney, incidente în urma cărora rămânea cu mari vânătăi și dureri. Se mai spuune că ar fi comunicat cu îngerii și că avea puterea de a dărui diferite binecuvântări (haruri) și vindecări înainte chiar de orice cerere scrisă sau verbală.
În ziua morții sale , mistica și slujitoarea lui DumnezeuMaria Esperanza de Bianchini din Caracas, Venezuela mărturisește că padre Pio i-a apărut într-o viziune, spunându-i: „Am venit să îmi iau rămas bun. Timpul meu a venit. Este rândul tău acum.”[35][36][37] Se mai spune că în acel moment soțul ei a văzut cum figura soției sale s-a tranfigurat în cea a lui padre Pio.[35][36][37] În ziua următoare, au aflat despre moartea lui padre Pio.[35][36][37] Martorii pretind că au văzut-o pe Esperanza în persoană levitând în timpul Liturghiei, fiind vazută și în mai multe locuri simultan ( bilocație).[37] Padre Domenico da Cese un camarad capucin stigmatizat și el, mărturisește că in ziua de Duminică, 22 Septembrie, 1968 l-a văzut pe Padre Pio îngenunchind în rugăciune înaintea imaginii sfinte a chipului de pe Giulgiul lui Iisus, deși se știa ca Padre Pio nu și-a părăsit camera.

Stigmatele

Pe 20 Septembrie 1918, în timp ce asculta confesiuni,se spune că Padre Pio a avut prima experiență a stigmatelor: rănile, durerile și sângerările în locurile ce corespund rănilor lui Iisus Hristos răstignit. Acest fenomen a continuat pe durata următorilor 50 de ani, până la sfârșitul vieții sale. Se spune că sângele ce se scurgea din aceste răni avea parfumul florilor, fenomen menționat în descrierea vieților mai multor sfinți și la care se face adesea referire prin expresia parfumul sfințeniei.
Stigmatele sale, privite de unii ca semn al sfințeniei, au fost studiate de către diferiți medici.[23][22] Nici unul nu a putut să explice cauza rănilor care niciodată nu se infectau.[23][22][39] Odată vindecate acestea reapăreau.[40] Medicul șef al spitalului din Barletta, Luigi Romanelli a examinat aceste răni timp de aproape un an. Dr. Giorgio Festa, o medic privat a examinat deasemenea aceste răni între 1920 si 1925. Profesorul Giuseppe Bastianelli, medicul Papei Benedict al XV-lea a confirmat că rănile exista dar nu a făcut ale comentarii. Medicul patolog Amico Bignami de la Universitea din Rome a observat deasmenea aceste răni dar nu a putut sa pună nici un dagnostic.[41] Doctorii Bignami si Giuseppe Sala au comentat despre marginea neobișnuita a rănilor și absența edemei. Dr. Alberto Caserta a făcut chiar raze X mâinilor lui Padre Pio în 1954 dar nu a găsit nici o anomalie în structura oaselor.[42]
Se știe totusi foarte bine că Padre Pio se simțea foarte stânjenit de aceste răni și majoritatea fotografiilor îl arată acoperindu-și rănile fie cu manuși, fie cu pânză, atât cele de la mâini cât și cele de la picioare, acolo unde apărea sangerarea.[22] La moartea sa, în 1968, trupul său a apărut fără nici o cicatrice sau rană. Se spune că doctorii care i-au examinat trupul nu au găsit nici o pată de sânge. [43]
Cei care l-au acuzat pe Padre Pio de false stigmate, atât credincioși cât și din afara bisericii, precum istoricul Sergio Luzzatto și alții, spun ca Padre Pio folosea fenol pentru a-și provoca singur rănile. Singura dovadă a unei astfel de supoziții este un singur document găsit în arhiva Vaticanului, mărturia unei farmaciste din San Giovanni Rotondo, Maria De Vito, de la care a comandat 4 grame de astfel de acid. Conform marturiei acesteia, Padre Pio i-a cerut să păstreze secretă comanda, spunand că îl folosește pentru sterilizarea acelor de seringă(a comandat deasemenea și alte produse farmaceutice cum ar fi pastile Valda).[44][45] Documentul a fost examinat dar respins de către Biserica Catolică în timpul procesului de beatificare.[46]
Un comentator al acestei dispute argumentează că biserica a respins acuzațiile pe baza mărturiilor care atesta că intr-adevăr acidul a fost folosit pentru sterilizare: „Băieții de la școala unde preda Padre Pio aveau într-adevar nevoie de injecții împotriva gripei spaniole care făcea ravagii în acel timp. Din cauza lipsei doctorilor, cei doi călugări, Paolino si Pio, făceau injecțiile folosind acid carbolic(fenol) ca substanța pentru sterilizarea acelor."

Copilăria si adolescența


Francesco Forgione s-a născut ca fiu al lui Grazio Mario Forgione (1860–1946) și Mariei Giuseppa de Nunzio Forgione (1859–1929) pe 25 mai 1887, in Pietrelcina, o localitate de fermieri din sudul regiunii Campania.[1] Părinții săi își câștigau existența ca fermieri.[2] A fost botezat în apropierea capelei Santa Anna, care străjuieste desupra zidurilor unui castel medieval.[3] Mai târziu a slujit ca băiat de altar in aceeași capelă. O opera de restaurare a acestei capele a fost ulterior întreprinsă de către Fundația Padre Pio al Americii , cu sediul în Cromwell, Connecticut.[4] Padre Pio a avut un frate mai mare, Michele, și trei surori mai mici, Felicita, Pellegrina, and Grazia(care mai târziu a devenit soră a ordinuluisfintei Bridgita).[2] Părinții săi au mai avut încă doi copii care au murit de mici.[1] Când a fost botezat a primit numele Francesco dupa unul din acești frați ce au murit.[3] A declarat mai târziu că încă de la vârsta de cinci ani luase deja decizia să își dedice întreaga viața lui Dumnezeu.[1][3] Se spune de asemenea că și-ar fi atribuit singur pedepse, dupa modelul sfinților ispășitori, fiind mustrat odată de mama sa care l-a găsit dormind pe podeaua de piatră folosind ca pernă un bolovan.[5] Își ajută familia la muncile câmpului până la vârsta de 10 ani, având grijă de o mică turmă de oi pe care familia sa o deținea.[6] Aceasta întârzie educația sa școlară până la un anumit punct. [5]
Pietrelcina era o localitate foarte religioasă( toate zilele sfinților erau celebrate de-a lungul anului), iar religia a avut o puternică și profundă influența asupra familiei Forgione. Membrii participau zilnic la Liturghie, se rugau seara Rozariul, și se abtineau de la carne trei zile pe săptămână în onoarea Fecioarei Maria a Muntelui Carmel. Deși părinții și bunicii lui Francesco erau analfabeți, aceștia cunoșteau Scripturile și povesteau copiilor întâmplările biblice. Mama lui Francesco mărturisește că acesta era capabil sa îl vadă pe Iisus și să vorbească cu El, la fel și cu Fecioara Maria și cu îngerul său păzitor, și copil fiind, credea că toți oamenii pot să facă asta. [7]
Ca adolescent Francesco mărturisește experiența viziunilor cerești și a extazelor.[1] În 1897, dupa ce termină cei trei ani de școală primară, Francesco este atras de viața de călugăr după ce întâlnește și ascultă un tânăr călugăr capucin ce venise în acele locuri pentru a strânge donații. Când formulează această dorință părinților, aceștia fac o călătorie laMorcone, o comunitate la 21 km nord de Pietrelcina, pentru a afla dacă fiul lor poate fi primit într-o comunitate monastică a ordinului capucin. Călugării de acolo îi informează ca sunt interesați de primirea lui Francesco în comunitatea lor, dar că acesta are nevoie de mai multă educație școlară. [3]
Tatăl lui Francesco pleacă în Statele Unite în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit pentru a putea să susțină studiile private ale fiului său, pentru ca acesta să poată să îndeplineasca cerințele educaționale necesare admiterii în ordinul capucin. Aceasta este perioada în care Franccesco primește sacramentul (tainaConfirmării, pe 27 Septembrie 1899. El primește educația particulară necesară pentru a trece de cerințele academice stipulate. Pe 6 Ianuarie 1903, la vârsta de 15 ani, el intră în noviciatul Ordinului Calugarilor Capucini la Morcone unde, pe 22 Ianuarie, primește regulile franciscane și numele monastic de Fratele Pio, în onoarea Papei St. Pius al V-lea, sfântul patron al localitații Pietrelcina. De asemenea depune jurămintele de sărăcie, castitate și ascultare.

Ca preot

Pentru a-și începe cei șase ani de studii pentru a deveni preot și pentru a crește în ierarhia monastică, călătorește la mânăstirea St Francisc de Assisi. Trei ani mai târziu la 27 Ianuarie 1907 devine slujitor al altarului ca preot. În 1910, Fratele Pio a fost desemnat ca preot de către arhiepiscopul Paolo Schinosi în Catedrala Benevento. Patru zile mai târziu ține prima sa Liturghie la biserica parohiei consacrată Fecioarei Maria (En: Our Lady of the Angels). Deoarece sănătatea sa devine precară i s-a permis să rămână împreună cu familia sa până la începutul lui 1916 păstrându-și statutul de călugăr în cadrul ordinului capucin. [8]
Pe 4 septembrie 1916, Părintele Pio a fost chemat să se reîntoarcă la viața monastică. Astfel a fost mutat într-o comunitate monahală agricolă, mânăstirea capucină dedicată tot Fecioarei Maria (En: Our Lady of Grace), ce se află în Munții Gargano în localitatea San Giovanni Rotondo din regiunea Foggia. În acel timp comunitatea monastică număra 7 frați. A rămas în San Giovanni Rotondo până la moartea sa, cu excepția serviciului militar.
Când Primul Război Mondial a început, patru calugări de la comunitatea sa au fost chemați pentru serviciul militar. La acel timp Padre Pio era professor la seminar și director spiritual(duhovnic). Când încă un călugăr a fost chemat în armata, Padre Pio a fost pus la conducerea mânăstirii. Apoi, în luna august 1917, Padre Pio a fost chemat el însuși pentru a-și satisface serviciul militar. Deși nu era în cea mai bună stare de sănătate, a fost desemnat Plutonului 4 al Companiei 100 a Corpului Medical Italian. Deși spitalizat pe la mijlocul lui Octombrie, nu a fost lăsat la vatră până în martie 1918, cand s-a intors la San Giovanni Rotondo si a fost desemnat să lucreze la Santa Maria degli Angeli (Our Lady of the Angels) în Pietrelcina. Mai târziu, ca răspuns la reputația sa în creștere ca factor de miracole, superiorii săi l-au trimis înapoi la San Giovanni Rotondo. În total serviciul său miltar a durat 182 de zile. [10]
Padre Pio a devenit apoi un director spiritual cunoscut ghidând mulți aspiranți la spiritualitate pe care îi considera copii săi spirituali. Avea cinci reguli pentru creșterea spiritula, și anume, spovedanie săptămănala, împărtășanie zilnică, lectură spirituală, meditație și examinarea conștiinței. 
A comparat spovedania săptămânală curățeniei săptămânale a unei camere de praf și a recomandat practicarea meditației și a examinării de sine sau introspecției de două ori pe zi: odată dimineață, ca o pregătire pentru a înfrunta ziua, și încă odată seara, ca retrospectivă. Sfaturile sale despre aplicatibilitatea practică a teologiei erau adesea subsumate în citatul său de acum faimos, “ Roagă-te, Crede și Nu-ți fă griji”. Îi călăuzea pe creștini sa îl recunoască pe Dumnezeu în toate lucrurile și să își dorească mai presus de orice să facă voia lui Dumnezeu.

Sănătatea precară


Conform jurnalului părintelui Agostino de San Marco ce a fost directorul spiritual al lui Padre Pio în San Marco in Lamis, tânărul Francesco Forgione suferea de mai multe boli.La șase ani a trecut printr-o gastroenterită ce l-a ținut la pat pentru o perioadă destul de lungă. La 10 ani a contractat febră tifoidă. La 17, brusc s-a simțit slăbit, acuzând lipsa apetitului, insomnie, oboseală, sincope și migrene teribile. Vomita frecvent și nu putea să se hrănească decât cu lapte și brânză.
Hagiografii spun că în acest timp, asociate cu durerile fizice au început să apară fenomenele inexplicabile, paranormale. Conform relatărilor, se puteau auzi sunete ciudate venind din camera sa noaptea – uneor țipete și urlete. În timpul rugăciunii fratele Pio rămânea într-o stare de stupoare, ca și când ar fi fost absent.
Unul dintre calugării colegi de mânăstire pretinde că l-ar fi văzut în stări de extaz, levitând deasupra pământului. [11]
În Iunie 1905, starea de sănătate a lui Padre Pio era atât de deteriorată încât superiorii săi decid sa îl trimită la o mânăstire din munți sperând că schimbarea aerului îl va ajuta în bine. Sănătatea sa a continuat sa se înrăutatească însă iar doctorii i-au recomandat să se întoarcă acasa în localitatea natală. Dar chiar și acolo starea sa de sănătate a continuat să se înrăutățeasca.
Pe lângă bolile copilariei , de-a lungul vieții sale Padre Pio a suferit și de “astm bronșic”. A mai avut și o mare piatră la rinichi suferind de dureri abdominale frecvente. Mai departe a suferit de gastrita cronică care s-a transformat mai târziu în ulcer. Deasemenea a mai suferit de inflamații ale ochilor, nasului, urechilor și gâtului care s-au transformat în cele din urma în rinită și otită cronice.
În vara lui 1915, în ciuda sănătății sale precare, a fost încorporat în armata. Dar după 30 de zile a fost trimis acasă în permisie datorită sănătății proaste. S-a reîntors la serviciul militar dar a fst trimis iarași în permisie de această dată pentru 6 luni la o mânăstire dintr-un sat de munte, San Giovani Rotondo, unde vremea era relativ rece chiar și pe timpul verii. Dupa 6 luni la această mânăstire s-a reîntors la serviciul militar dar a fost trimis din nou acasă două luni mai târziu. La reîntoarcerea sa a fost declarat apt pentru serviciul militar și a fost trimis la o unitate din Napoli, unde a ramas pana in Martie 1917, timp in care a fost diagnosticat cu tuberculoză pulmonară dovedită de un examen radilogic. A fost astfel lăsat la vatră.
În 1925 Padre Pio a fost operat de hernie inghinală și la scurt timp după asta un mare chist s-a format pe gâtul său care a trebuit să fie eliminat tot prin operație. Alta operație a fost necesară să fie îndepărtată o tumoare malignă de pe urechea sa. După această operație Padre Pio a fost supus unui tratament radiologic care a reușit se pare dupa doua repetări.[12]
În 1956 este diagnosticat cu pleurită exudativă severă de către Professor Cataldo Cassano care personal extrage lichidul seros din trupul lui Padre Pio, care rămâne la pat pentru mai multe luni consecutive.
La bătrânețe Padre Pio a suferit de artrită.

Suferințele spirituale


Padre Pio a declarat că el crede că dragostea pentru Dumnezeu este inseparabilă de suferință și că suferind totul de dragul lui Dumnezeu este calea prin care sufletul poate să ajungă la Dumnezeu. [6]A simțit că sufletul său este pierdut într-un labirint haotic, aruncat într-o disoluție totală ca și când ar fi ajuns în cea mai de jos groapă a iadului. În această perioadă a suferințelor spirituale, cei care îl urmau credeau că Padre Pio este atacat de diavol, atât fizic cât și spiritual. [6] Credincioșii săi deasemenea credeau că diavolul se folosea de toată răutatea și de diverse trucuri pentru a-i amplifica suferința și încercările lui Padre Pio. Printre aceste trucuri numărându-se și apariția sub forma de fals înger de lumină, de distrugerea sau modificarea scrisorilor de la, și pentru directorul său spiritual. Găsim în scrisorile adresate Părintelui Augustine, astfel de fragmente neobișnuite :
"Diavolul mi-a aparut ca o tânără fată dansând goală fără nici o haină pe ea, ca Hristos crucificat, ca un coleg de mânăstire, ca preot, ca duhovnic, ca Papa Pius al X lea, ca înger păzitor, ca sfântul Francisc și ca Fecioara Maria. [13]
Iată au trecut 22 de zile de când Iisus a permis diavolului să își verse mânia asupra mea. Părinte, întregul meu trup este plin de vânătăi de la loviturile pe care le-am primit pănă acum de la dușmanii noștri. De mai multe ori, aceștia mi-au smuls chiar și camașa pentru ca loviturile să fie aplicate direct în carne." [14]
Gabriele Amorth, exorcist experimentat al Vaticanului declara într-un interviu că Pade Pio putea să distingă între adevăratele apariții ale lui Iisus, Mariei și sfinților și iluzia creată de diavol prin analiza atentă a stărilor minții sale si trăirilor pe care le avea în timpul aparițiilor. În una din scrisorile lui Padre Pio, acesta declara că a rămas răbdator în mijlocul încercărilor datorită credinței sale ferme că Iisus, Fecioara Maria, îngerul său păzitor, sfinții Iosif si Francisc erau tot timpul cu el ajutându-l.
Mulți afirmă că înzestrările mistice ale lui Padre Pio nu sunt altceva decât glume evidente, bilocațiile fiind sinonime cu halucinațiile iar presupusul parfum al sfințeniei nefiind decatapă de colonie. Nu a fost niciodată supravegheat continuu pentru a se asigura că substanțe chimice precum Fenolul sau Iodul nu au fost folosite pentru a preveni vindecarea rănilor, așa cum unii pretind. Pio de-a lungul multor ani a purtat mănuși fără degete care ascundeau rănile sale sau preveneau atingerea rănilor, deși în apropierea morții nu și-a mai acoperit mâinile și nu se putea vedea vreun semn al rănilor. [17][18][19]
Fondatorul Universitații Catolice a Inimii Sacre din Milano, călugarul, doctorul și psihologul Agosto Gemelli, a concluzionat că Padre Pio era “ un psihopat auto-mutilator de joasă speță care exploata credulitatea oamenilor. [20] Pe scurt, a fost acuzat de de încalcarea tuturor celor trei juraminte monastic: saracie, castitate, ascultare. [21] Agostino Gemelli deasemenea specula că Padre Pio își păstra rănile sale deschise folosind fenol. Din aceasta cauză rănile erau însfăsurate în pânză. Conform credinicioșilor, sângerearea a avut loc de-a lungul a mai bine de 50 de ani până cu câteva ore în apropierea morții. [22]
Pe 29 Iulie 1960, un prelat Italian, Carlo Maccari, devenit mai târziu arhiepiescop de Ancona, a început o nouă investigație în numele Papei Ioan al XXII –lea și al Consiliului Vaticanului(En:Holy Office). Un raport de 200 de pagini a fost compilat, deși nu a fost niciodată publicat în întregime, se spune că era devastator de critic. Bârfele Vaticanului pretindeau că “dosarul Maccari” ar fi fost un obstacol de netrecut pentru sanctificarea lui Padre Pio. În conformitate cu scrierile oficiale Capucine se pare ca până la urma Maccari și-a retras acuzațiile și a mers să se roage pentru Padre Pio când acesta se afla pe patul de moarte. [22]
În 1940, Padre Pio plănuia să deschidă un spital în San Giovanni Rotondo, care să se numească Casa Sollievo della Sofferenza sau Casa Vindecării, spital ce s-a deschis în anul 1956.[10][23] Barbara Ward, un jurnalist britanic pentru Italia și o persoană care se ocupa cu actele umanitare, a jucat un rol major în obținerea pentru acest proiect a unei sume de 325,000 $ de la United Nations Relief and Rehabilitation Administration (UNRRA). Astfel pentru ca Padre Pio să poată să supervizeze direct proiectul, Papa Pius al XII, în 1957 i-a oferit o dezlegare de la jurământul sărăciei.[22][24] Detractorii lui Padre Pio s-au folosit de acest proiect ca de o armă în plus pentru a-l ataca, acuzându-l de o nepotrivită administrare a fondurilor. [22]
Padre Pio a fost subiectul a numeroase investigații.[23][22] De teama unor revolte locale, s-a renunțat la un plan de a-l muta pe Padre Pio la o altă mânăstire și încă un al doilea plan a fost abandonat când o revoltă a oamenilor aproape a avut loc. În perioada dintre 1924 și 1931 Sfântul Scaun a făcut diferite declarații, negând că întâmplările din viața lui Padre Pio ar fi de natură divina.[10] [23]La un moment dat i s-a interzis să mai îndeplinească în mod public anumite îndatoriri preoțesti, cum ar fi ascultarea confesiunilor și Liturghia. [23]
De prin 1933 tendința a început să se schimbe odată cu ordinul Papei Pius al XI-lea către Sfântul Scaun de a ridica interdicțiile lui Padre Pio de a celebra în public Liturghia. Papa a spus, “Nu am fost rău intenționat față de Padre Pio ci am fost rău informat”.[10] În 1934 i s-a permis din nou să asculte confesiuni. I s-a dat deasemenea permisiunea să și predice deși nu avea diploma obținută pentru această specializare.[10] Papa Pius al XII-lea, care a devenit papă în 1939, a încurajat credincioșii să-l vizitee pe Padre Pio. Conform unei cărți recente, Papa John XXIII (1958–1963) nu a împartașit viziunea predecesorilor săi , și a scris în 1960 despre “marea decepție “ a lui Padre Pio.[25] Însă cel care a respins toate acuzațiile aduse lui Padre Pio a fost succesorul lui Ioan al XIII-lea, Papa Paul al VI-lea

Moartea lui Padre Pio


Deterioarea stării sale de sănătate a început în timpul anului 1960 și cu toate acestea Padre Pio și-a cuntinuat lucrările sale spirituale. Pe 21 septembrie 1968, o zi după a 50-a aniversare a primirii Stigmatelor, Padre Pio trece printr-o perioada de epuizare intensă.[26] A doua zi, pe 22 septembrie 1968, Padre Pio trebuia să țină o Liturghie extraordinară, dar simțindu-se slăbit și temându-se că nu ar putea să o ducă la bun sfârșit, întreabă pe superiorul său dacă nu ar putea să țină o Liturghie obișnuită în loc, așa cum făcuse zilnic de ani de zile. Datorită numărului mare de pelerini prezenți la Liturghie, superiorul decide că Liturghia extraordinară trebuie ținută și astfel Padre Pio, în spiritul ascultării față de superior, a mers să țină Liturghia extraordinară. În timpul celebrării acestei liturghii Padre Pio părea extrem de slăbit și într-o stare foarte delicată.Vocea sa era foarte slabă și dupa Liturghie s-a văzut că era atât de slăbit încât aproape că s-a prabușit în timp ce cobora treptele altarului și a trebuit să primească ajutor de la numeroșii confrați capucini prezenți la slujbă. Aceasta va fi ultima Liturghie susținută de Padre Pio.
În dimineața zilei de 23 Septembrie 1968, Padre Pio și-a făcut ultima spovedanie și și-a reînnoit jurămintele ordinului Franciscan.[10] După cum era obiceiul, avea rozariul în mână,deși nu mai avea puterea să spună cu voce tare Ave Maria.[26] Până la urmă a repetat cuvintele "Gesù, Maria" (Iisus, Maria). În jurul orei 2:30am, a spus, “Văd două mame”( referindu-se la mama sa și la Fecioara Maria ) . La 2:30 a.m. și-a dat ultima suflare în chilia sa din San Giovanni Rotondo, șoptind “Maria”![1]
Trupul său a fost îngropat pe 26 Septembrie într-o criptă a bisericii sfintei Fecioare(En: Our Lady of the Grace). La slujba sa de înmormântare au participat peste 100,000 de persoane. Adesea obișnuia să spună: “După moartea mea voi face și mai multe. Misiunea mea adevarată va începe după moartea mea.”[26] După declarațiile celor care au stat în apropierea lui Padre Pio până la moartea sa, stigmatele au dispărut în mod complet fără a lăsa nici măcar o cicatrice. Numai un semn roșu “ca și lăsat de un creion roșu” a rămas în partea sa dreaptă după care a dispărut și acela. [26]
Sfântul Padre Pio este cunoscut ca patron al voluntarilor apărării civile italiene după ce un grup de 160 dintre aceștia au cerut aceasta consiliului episcopilor italieni. Episcopii au înaintat cererea Vaticanului, care a aprobat aceasta desemnare. Este deasemenea cunoscut în mod mai puțin official ca sfânt patron al eliberarii de probleme și depresii, după ce Biroul de anchetă al bisericii catolice din Londra a hotărât astfel. Aceștia au desemnat că cea mai depresivă zi a anului, 22 Ianuarie, să fie sărbătorită ca ziua “Don’t Worry Be Happy", în cinstea faimosului sfat al lui Padre Pio : “Roagă-te, Speră și Nu-ți fă griji".

Sfințenia și recunoașterea ulterioară

În 1982, Sfântul Scaun a împuternicit pe Arhiepiscopul de Manfredonia să deschidă o investigație pentru a se stabili dacă Padre Pio trebuie considerat sau nu un sfânt. Investigația s-a desfășurat de-a lungul a 7 ani și în 1990 Padre Pio a fost declarat Servitor al lui Dumnezeu, primul pas in desfașurarea unei canonizări.
Începând cu 1990, Congregația Cauzei Sfinților a dezbătut cât de spirituală a fos viața lui Padre Pio iar în 1997 Papa Ioan Paul al II ea îl declară venerabil. O discuție asupra influenței spirituale a vieții sale asupra celorlalți a urmat, aici fiind menționată și o vindecare a unei femei din Italia, Consiglia de Martino, care a fost pusă pe seama mijlocirii lui Padre Pio. În 1999, la inițiativa Congregației, Ioan Paul al II-lea îl declara pe Padre Pio binecuvântat.
După alte considerații ulterioare asupra virtuților și capacitaților lui Padre Pio de a face bine chiar și dupa moartea sa, incluzând aici și analiza unei alte vindecări atribuite intervenției sale, Papa îl declară pe Padre Pio sfânt la 16 Iunie 2002.[30] 300,000 de oameni se estimeaza că au asistat la ceremonia de canonizare.[30]
Padre Pio este unul din cei doi sfinți care au fost preoți și au trăit dupa Al Doilea Conciliu al Vaticanului (1962); celălalt fiind Sfântul Josemaría Escrivá. Ambii preoți au avut permisiunea Papei să țină Liturghia Latină tradițională fără să țină seama de reformele liturgice impuse de Conciliu.
Pe 1 Iulie 2004, Papa Ioan Paul al II-lea consacră biserica de pelerinaj Padre Pio din San Giovanni Rotondo memoriei sfântului Padre Pio.[48] O statuie a lui Padre Pio din Messina,Sicilia atrage atenția în 2002 cand s-a constatat că are lacrimi de sânge.[49] Padre Pio devine unul din cei mai populari sfinți. Există mai mult de 3000 de grupuri de rugăciune Padre Pio în întreaga lume, cu peste trei milioane de membrii. Sunt parohii dedicate lui Padre Pio în Vineland si Lavallette, New Jersey și SydneyAustralia, și există un sanctuar dedicat lui Padre Pio în Buena, New Jersey. Un sondaj efectuat de revista Famiglia Cristiana în 2006 arată ca cei mai mulți catolici italieni se roagă lui Padre Pio mai mult decât oricărei alte figuri. Această rugăciune, care este mai degrabă o cerere, nu trebuie să fie confundată cu închinarea pe care biserica catolică învața că o datorăm numai lui Dumnezeu în persoana. [50]
O statuie a lui Padre Pio va fi construită pe unul din dealurile localitații San Giovanni Rotondo din sudul provinciei Puglia, Italia, în apropiere de locul unde este comemorat. Proiectul va costa mai multe milioane de lire, banii fiind strânși de credincioșii din întreaga lume. Statuia va fi acoperită într-o vopsea fotovoltaică specială care va putea să capteze căldura soarelui și să o transforme în energie solară, transformând astfel statuia într-un simbol religios ecologic. [51]
The body of Saint Pio of Pietrelcina.
Pe 3 Martie 2008, trupul sfântului Padre Pio a fost exumat, la 40 de ani de la moartea sa, pentru ca rămășițele sale sa poată fi pregătite pentru a fi expuse. O declarație a bisericii afirmă că trupul a fost găsit într-o condiție bună. Arhiepiecopul Domenico D'Ambrosio,delegatul Papei la sanctuarul din San Giovanni Rotondo, declara că „partea superioară a craniului este în parte numai schelet dar că bărbia este într-o stare perfectă iar restul trupului este bine păstrat”.[52] Arhiepiscopul D’Ambrosio mai confirmă într-un comunicat că „stigmatele nu sunt vizibile”.[53] Adaugă încă faptul că mâinile lui Padre Pio „arată de parcă tocmai ar fi avut parte de o manichiură”. S-a sperat că figura lui Padre Pio va putea fi refăcută de către specialiști, ceea ce s-a și întâmplat cu ajutorul unei măști de silicon.[54]
Cardinalul José Saraiva Martins, lider al Congregației Cauzei Sfinților, celebrează Liturghia pentru 15,ooo de participanți pe 24 Aprilie la sanctuarul din San Giovanni Rotondo , înainte ca trupul să poată fi arătat într-un cavou de cristal, marmură și argint într-una din criptele mânăstirii.[55] Padre Pio poartă mantia sa capucină de culoare închisă împreună cu un patrafir de mătase albă brodat cu cristale și fir de aur. Mâinile sale țin o cruce mare de lemn. 800,000 de pelerini din întreaga lume, cei mai mulți din Italia, au facut rezervări pentru a putea vedea trupul până în luna Decembrie 2008, dar numai 7,200 persoane pe zi pot să treacă prin fața sicriului de cristal.[56][57][58] Oficialitațile au prelungit expunerea pana în Septembrie 2009.[59]
Rămășițele Sfântului Padre Pio se găsesc în biserica ce îi poartă numele, de lângă San Giovanni Rotondo. În Aprilie 2010 au fost mutate într-o criptă specială din aur.

 “Roagă-te, Speră și Nu-ți fă griji".

                                                                                          Padre Pio

vineri, 19 iulie 2013

Victoras ... omul minciuna ( pisoias ... :) )


Victoras ... Victoras ... iar te-am prins cu mata in sac ! Iar ai mințit ! Te-a prins doamna Christine Lagarde ...mai ieri , alaltăieri Mai Victoras în care ocean se varsă ... fluviile tale de minciuni ? 

,, Traian Basescu: Nu confirm ca Hayssam a fost adus de pe teritoriul Siriei
Traian Basescu: Nu confirm ca a fost repatriat cu un avion al Armatei Romane.
Traian Basescu :Nu confirm ca a fost repatriat in baza unui acord de extradare. "

SUPER DEDICAȚIE PENTRU VICTORAS ( asta pentru ca iar ai fost prins cu mata ( pisicuțul ...  ) în sac !
http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=dtMfp-5EDAo


O povestioară pentru........Victoraş!



A fost odată un băieţel cu un caracter foarte urât.
Tatăl lui i-a dat într-o zi un săculeţ plin de cuie şi i-a spus:
- Bate câte un cui în pomul din spatele grădinii de fiecare dată când te superi sau te cerţi cu cineva!
În prima zi băiatul a bătut 37 de cuie. În săptămânile care au urmat a învăţat să se controleze şi numărul cuielor bătute în copac s-a micşorat de la o zi la alta.
Descoperise că este mult mai uşor să te controlezi decât să baţi cuie într-un copac!
În sfârşit a sosit ziua în care băiatul nu a mai bătut niciun cui în pom. S-a dus prin urmare la tatăl sau să-i spună că nu a mai bătut niciun cui în acea zi.
Tatăl lui i-a spus atunci:
- Scoate câte un cui din pom pentru fiecare zi care trece fără să îţi pierzi răbdarea!
Zilele au trecut şi în sfârşit băiatul a putut să-i spună tatălui că a scos toate cuiele din pom. Tatăl l-a condus pe băiat până în faţa pomului şi i-a spus:
- Fiule, te-ai purtat foarte bine, dar priveşte câte găuri sunt în copac! Nu va mai fi niciodată ca înainte…

Gânduri de seară............


                " În vitrina unui magazin de animale era un afiş                  “Căţeluşi de vânzare”
Un băieţel de 10 ani intră şi întreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 30 şi 50$. Băieţelul băgă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 2.70 $ … şi apoi întreabă :
- Aş putea vedea căţeluşii?
Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră,  şi din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia!
Băieţelul întreabă: - De ce căţeluşul astă şchioapătă ?
Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa!
- Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc, a spus băieţelul cu bucurie în glas.
- Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!
Copilul s-a suparat şi a răspuns:
- Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui întreg !
- Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Dar,..... niciodată nu va putea fugi, juca sau sări precum ceilalţi!
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
- Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi şi  i-a spus copilului:
- Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!"

Nicolae Constantin Paulescu moare la data de 19 iulie 1931 ... ( INVENTATORUL INSULINEI )

Cine a descoperit insulina?




   ,,   Laguesse în 1893 și Leonid V. Sobolev în 1899 au sugerat că insulele lui Langerhans (descoperite de acesta în 1869) produc o substanță care controlează metabolismul carbohidratilor.[15]. Această substanță a fost numită "insulină" de belgianul Jean de Meyer în 1909. În 1903 John Rennnie si Thomas Fraser au incercat fara succes un tratament oral cu cu extras de cod (care are insulele separate de pancreasul exocrin). În 1904 au încercat injectarea hipodermica la om, dar au renuntat datorită efectelor secundare. În 1906, la Berlin, Georg Zuelzer a aplicat metoda precipitării proteinelor din extrasul pancreatic cu alcool și a testat acest tratament pe 8 pacienti, constatând eliminarea glicozuriei si cetonuriei, dar au renuntat din nou datorita efectelor secundare. În 1908 Ernest Scott a obtinut reducerea glucozei urinare la 3 câini cu extras de pancreas tratat cu alcool. Efectul hipoglicemiant al unui extract pancreatic injectat intravenos la câinele pancreatectomizat a fost demonstrat de Israel S. Kleiner (19151919).[16] Efectul unui extract pancreatic asupra corpilor cetonici și ureii (substante produse în diabetul zaharat dezechilibrat) a fost demonstrat de Paulescu (1921). Descoperirea unui extract pancreatic eficace în tratamentul diabetului la om îi aparține lui James B. Collip, care a lucrat sub îndrumarea lui John J.R. Macleod la Toronto în 1921

.     Nedreptate. Acesta e numele zodiei sub care a venit pe lume cea mai importanta descoperire a secolului trecut apartinand lui Paulescu. Nedreptate din partea canadienilor care si-au insusit un premiu nemeritat. Nedreptate din partea colegilor si autoritatilor din tara. Nedreptate din partea urmasilor.

Dosarul insulina 

MAGDA MARINCOVICI
In Ajunul Anului Nou 1920, seara tarziu, savantul Paulescu paraseste laboratorul, pentru ca in zori sa revina spre a consemna cea mai mare victorie: efectul extractului de pancreas la un caine bolnav de diabet. Este incununarea a 15 ani de cercetari in care laboratorul devenise a doua locuinta, iar descoperirea hormonului antidiabetic, o obsesie care-l va urmari pana in ultima clipa a vietii. Nimeni nu poate spune cu precizie cate asemenea momente de sarbatoare le-a petrecut savantul in laborator, in compania lucrarilor de specialitate, a unui caine supus experimentelor, animat de dorinta de a-i ajuta pe suferinzii de diabet.

31 august 1921

Publicarea la aceasta data, sub semnatura romanului Nicolae C. Paulescu, in Archives International de Physiologie, la numai trei luni de la primirea la redactie a valoroasei cercetari, marcheaza momentul descoperirii hormonului antidiabetic, botezat Pancreina. Din nefericire, aceasta este data de la care incepe scurgerea unui lung sir de nedreptati la adresa lui Paulescu si a operei lui.
In februarie 1922, extractul pancreatic continand hormonul antidiabetic, purificat de Collip la Universitatea din Toronto, este utilizat pe om de catre Banting, sub indrumarea lui Macleod si Bet. S-a dovedit ca grupul de canadieni in mod cert au cunoscut cercetarile deja publicate de Nicolae Paulescu. Dar in anul 1923, Premiul Nobel pentru Medicina este acordat canadienilor in detrimentul lui N. Paulescu, caruia i se face o nedreptate flagranta, nereparata nici pana azi. Culmea, tot in 1923, inainte ca Bating si Macleod sa fi primit Nobelul, Paulescu mai publica in Archives Internationales de Physiologie doua lucrari memorabile pentru efortul de purificare si utilizare terapeutica a Pancreinei, hormon izolat de cercetatorul roman si numit ulterior insulina.

Viciul furtului de lucrari stiintifice

La inceputului lui 1922, Paulescu inainteaza dosarul la Ministerul Industriilor si Comertului din Romania, solicitand un „Brevet de Inventie" purtand titlul „Pancreina si procedura fabricatiei sale", care a primit numarul de inregistrare 6255 din 10 aprilie 1922.
„Odinioara, am crezut si am invatat pe altii ca un om de stiinta poate lucra in singuranta deplina - intrucat am fost convins ca data publicarii lucrarilor sale il poate pune la adapost de orice nedreptate. Din pacate, sunt nevoit sa recunosc ca in aceasta privinta m-am inselat complet. Dar gasesc imposibil de suportat un alt viciu, mai urat inca, acela al furtului lucrarilor stiintifice facute de altcineva." Sunt cuvintele lui Paulescu asternute in 1923 in incercarea de restabilire a adevaratei paternitati a acestei descoperiri. Din nefericire, nedreptatea isi scoate din nou coltii. Colegii de breasla si autoritatile ii refuza sprijinul, atitudine de care se va izbi si din partea Academiei Franceze.

Deceptie

Pentru Paulescu stirea ca la Stokholm doi canadieni - Bating si Macleod - au primit Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei a fost ca o lovitura de traznet. Initial, a considerat ca e o greseala. In lucrarea „Insulina", profesorul doctor Constantin Ionescu Targoviste, autorul lucrarii, consemneaza discutia pe care a avut fericirea sa o aiba cu fiul mecanicului care intretinea aparatura din laboratorul lui Paulescu, George Staicu. „In 1923, George Staicu avea 10 ani. Intr-o seara, povesteste copilul, tata a venit acasa foarte abatut. Ce s-a intamplat, l-a intrebat speriata mama? Profesorul - a raspuns tata - este distrus. Niste canadieni i-au furat lucrarile."
Paulescu se va adresa Comisiilor pentru Premiul Nobel de la Uppsala. Cu certitudine membrii acestei inalte comisii au stabilit, analizand punct cu punct descoperirea romanului, grava eroare. Dar cine s-ar fi putut incumeta sa-i aduca la cunostinta regelui Suediei, cel care onora cu inmanarea premiilor, ca s-a comis o nedreptate? Aceasta in conditiile in care, prin statutul Fundatiei Suedeze, Premiul Nobel este imprescriptibil.
Nedreptatea l-a urmarit pe Paulescu si dupa moarte, chiar din partea urmasilor. Profesorul Ionescu Targoviste relateaza un episod cutremurator, numit „sindromul Nitescu". „Cu o barbarie inca si mai mare, profesorul Nitescu, a carui actiune a fost aceea de a da jos placa memoriala de la facultate, a distrus intreaga colectie stiintifica pastrata cu grija in laboratorul Paulescu." Se pare ca nimeni nu are ragaz sa auda Cristul sculptat de Paciurea, de la capul mormantului savantului, care pare sa ceara recunoasterea protectorului sau.

Fair play-ul invinge uitarea

Din indepartata Scotie, dupa mai bine de 45 de ani, diabetologul Jan Murray incepe lupta de scoatere de sub semnul nedreptatii a dosarului Paulescu. Animat de spiritul de fair play, scotianul are meritul de a scoate straturile groase de uitare asezate pe acest dosar, incepand o lunga corespondenta cu specialisti de la Bucuresti. In mod ciudat, la prima scrisoare, expediata in octombrie 1968 catre prof. Grigore Benetato de la Facultatea de Medicina din Bucuresti, Jan Murray nu primeste nici un raspuns. Noroc ca scotianul nu cedeaza. Si in 17 noiembrie acelasi an trimite profesorului Pavel, singurul diabetolog cunoscut la acea vreme in Occident, o scrisoare in care solicita informatii pentru a „remedia aceasta uitare". Fost student al lui Paulescu, prof. Pavel apeleaza la nepotul de sora al savantului, dr. Constantin Angelescu, sa-i puna la dispozitie publicatiile timpului pentru a-l ajuta pe Murray in nobilul sau demers. Din acest moment, contributia lui Paulescu este treptat recunoscuta, in defavoarea grupului canadian, care intra intr-un declin continuu. Providentiala corespondenta dintre scotianul Murray si romanul Pavel. Deoarece prof. Pavel reuseste, in 1969, recunoasterea rolului lui Paulescu in descoperirea insulinei, directorul Fundatiei Nobel care precizeaza „ar fi trebuit sa primeasca, de asemenea, Premiul Nobel", ca si canadienii.

Nicolae Constantin Paulescu (n. 8 noiembrie sau 30 octombrie SV 1869București; d. 19 iulie 1931București) a fost un om de știință român, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, ce a contribuit la descoperireahormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină„Pancreina” brevetată de Paulescu în aprilie 1922 era un extract apos al omogenizatului tisular de pancreas bovin, purificat parțial prin adăugare de acid clorhidric și sodă caustică. Acest preparat a fost administrat de Paulescu bolnavilor săi numai sub formă de clismă[necesită citare] și nu a avut nici un efect asupra glicemiei. În 1916 deja, Nicolae Paulescu a izolat substanța pe care a numit-o pancreină (azi considerată a fi insulină), injectând extractul său în vena jugulară a unor câini diabetici și observând că glicemia lor patologică a revenit temporar la normal. [1] Cu puțin timp după terminarea acestor experiențe, savantul român a fost chemat sub arme. [2] După război, începând cu iulie 1921, a publicat patru articole în care își descria cercetările, ultimul dintre ele, cel mai detaliat, apărând la finele lui august 1921. În vara lui 1921, un ortoped canadian, ajutat de un student la medicină, au descoperit și ei aceeași substanță activă în regularea glicemiei pe care si fiziologul român, posesor al unui doctorat în fiziologie, a unei diplome universitare în medicină și al unui alt doctorat în științe naturale (toate obținute la "Université de Paris")[3] și co-autor cu deja 18 ani în urmă, alături de președintele Academiei franceze de medicină (Etienne Lancereaux), al unui tratat de medicină și nosologie (1903)[4], le făcuse cunoscute lumii și el, exact în aceeași perioadă (la cinci ani după succesele lui experimentale![5]), în condițiile în care dascălul savantului român - anume Étienne Lancereaux - a fost primul care să sugereze că diabetul este o maladie care își are originea într-o afectare a pancreasului. Canadienii citiseră despre cercetările și rezultatele lui Nicolae Paulescu[6], cum cunoșteau și despre rezultatele similare obținute de Israel Kleiner și, mai înainte, germanul Zuelzer și încă alții, însă cel puțin în cazul articolelor lui Paulescu nu fuseseră capabili să le înțeleagă corect (traducând, pe baza cunoștințelor lor rudimentare de limbă franceză, tipice majorității canadienilor anglofoni, sensul lui "non plus" din textul articolului lui Nicolae Paulescu, prin aproximativul bastardizat (nici engleză, nici franceză) "no bon"; pe de altă parte, canadienii au detectat totuși și neajunsuri reale, obiective, în metoda, protocolul și interpretarea rezultatelor savantului român,[7] și impulsionați de înaltele exigențe ale lui MacLeoad au sfârșit prin a ajunge la utilizarea terapeutică a unui extract purificat la care Paulescu, și din lipsă de fonduri și sprijin multidisciplinar (biochimiști), n-a ajuns.
Insulina a fost purificată suficient pentru uzul clinic, pentru prima oară, de biochimistul canadian James B. Collip în decembrie1921 prin tratarea omogenizatului tisular de pancreas bovin cu alcooleter și din nou alcool. Acest extract și-a dovedit eficacitatea în mod spectaculos începând din ianuarie 1922, când a fost injectat de Frederick G. Banting bolnavilor de laToronto General Hospital.
În ciuda contribuțiilor sale incontestabile în domeniul metabolismului uman, Nicolae Paulescu este în general ignorat complet de școala de medicină și istoriografia științifică occidentale (de exemplu monografia "The Pancreas: An Integrated Textbook of Basic Science, Medicine, and Surgery" (Edited by H. G. Beger, A. L. Warshaw, M. W. Büchler, R. A. Kozarek, M. M. Lerch, J. P. Neoptolemos, K. Shiratori, D. C. Whitcomb, and B. M. Rau, Blackwell Publishing Limited 2008), o lucrare-mamut cu mai bine de 1000 de pagini și care debutează cu o istorie a contribuțiilor medicale la înțelegerea rolului și modului de funcționare ale pancreasului, numele românului Paulescu nu este nicăieri menționat), care sunt pentru moment încă dominante în lume, și asta în virtutea unui dublu standard (vezi mai jos decizia "International Diabetes Federation" din 2005) care face ca, de exemplu, un savant austriac precum Max Clara, care s-a folosit în cercetările lui de cadavrele victimelor naziste[8] să fie în continuare recunoscut (se păstrează astfel și azi în manualele de medicină și în atlasele de histologie occidentale încă numele celulelor descoperite de el - "celulele Clara") pentru contribuțiile lui; o dovadă a aceluiași dublu standard este și faptul că atlasul de anatomie întocmit de Eduard Pernkopf - un alt savant austriac și nazist înfocat[9], tot atât de înfocat ca și colaboratorii lui[10] în munca de întocmire a lucrării, despre care chiar și în 1990 "New England Journal of Medicine" scria că "este o lucrare excepțională de mare utilitate pentru anatomiști și chirurgi"[11], dar la realizarea căreia s-au folosit cadavre furnizate de naziști (din care o minoritate erau evrei[12]) - este și azi folosit, în ciuda simpatiilor politice naziste ale autorului. În mod similar, Herman Stieve, un cercetător german al efectelor stresului asupra sistemului reproducător și endocrin, a fost păstrat în funcția de director al Institutului de Anatomie din Berlin de noul regim al Republicii Federale Germania[13], asta deși a folosit în cercetările lui cadavre furnizate de Gestapo, iar rezultatele cercetărilor lui pe cadavrele femeilor condamnate la moarte și stresate prin anunțarea datei execuției mai sunt încă și azi citate de unii cercetători occidentali[14], în ciuda bestialității protocoalelor imaginate de medicul berlinez. "

sursa : wikipedia 

19 iulie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!"

"În politică prostia nu e un handicap."( Napoleon Bonaparte)

Comisia Europeană  :  Planul pentru bani europeni este incoerent, fără priorităţi clare.

Comisia Europeană a atenţionat Guvernul că proiectul Acordului de Parteneriat transmis către Bruxelles, care va reglementa modul de utilizare a banilor comunitari pentru 2014-2020, este incoerent şi fără priorităţi clare, solicitând că documentul să fie refăcut "peste vară", până în luna septembrie.
"Ca observaţii orizontale asupra proiectului de document, responsabilii Comisiei au subliniat următoarele: lipsa unei identificări clare a nevoilor şi priorităţilor de finanţare pentru următoarea perioadă de programare; incoerenţa documentului şi lipsa unei orientări strategice în abordarea obiectivelor tematice,, respectiv necorelarea acestora cu priorităţile; necesitatea preluării obiectivelor şi abordării strategice din documentul de poziţie al Comisiei, document agreat de autorităţile române, dar şi corelarea cu Strategia Europa 2020, cu recomandările specifice de ţară, respectiv cu Planul Naţional de Reformă", relevă documentul.
Oficialii Comisiei au atenţionat, printre altele, că au constatat o inconsecvenţă între obiective şi alocarea finanţărilor, că este necesară o viziune care să provină dintr-o analiză de risc corespunzătoare, care să facă referire inclusiv la nivelul foarte mic al investiţiilor private, că în proiect se face referire doar la accesul în bandă largă în gospodării lipsind partea comercială (de business), că lipsesc trimiterile la obiectivele agendei digitale şi justificarea unor priorităţi ca e-cultură şi e-sănătate în concordanţă cu strategiile sectoriale corespunzătoare, că este necesară o concentrare pe sectoarele cu potenţial de creştere în România, că ar trebui să se pună accent pe nevoile de creşterea şi extindere a IMM-urilor, cu o analiză a obstacolelor întâmpinate de acestea, ca lipsa de finanţare, că lipseşte conexiunea dintre Acordul de Parteneriat şi planurile naţionale pentru eficienţa energetică şi energia regenerabilă, dar şi referirile la dereglementarea preţurilor din energie şi la schemele de sprijin pentru regenerabile, că lipsesc propunerile de investiţii în domeniul schimbărilor climatice, dar şi estimările corespunzătoare, justificarea economică şi analiza de management al riscului din care ar trebui să rezulte 2-3 priorităţi pentru finanţare, că este necesară o justificare a alegerii priorităţilor de investiţii.
A fost semnalată şi lipsa unui Master Plan pe Transport, ale cărui priorităţi să fie redate în document, atrăgându-se atenţia că obiectivul nu va fi luat în discuţie decât atunci când Master Planul va fi finalizat şi că, în plus, există pericolul ca întregul program operaţional preconizat pentru marile proiecte să fie blocat în absenţa acestui Master Plan

Daniel Buda : Baronii PNL s-au gândit  să cosmetizeze legea ANI în folosul personal.

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda a subliniat că liberalii "doresc să atace din nou statul de drept şi să aducă în prim-planul european o Românie batjocorită de actuala clasă politică, dezinteresată de adevăratele probleme cu care se confruntă cetăţenii şi interesată doar de satisfacerea intereselor baronilor de partid".
"Propunerea PNL de schimbare a legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) este o măsură de precauţie şi de subterfugiu faţă de problemele de incompatibilitate cu care mulţi baroni ai acestui partid se confruntă. La şedinţa Biroului Politic al PNL, membrii acestei formaţiuni au fost de acord ca legea ANI să fie modificată, deoarece ANI s-a sesizat în cazul unor demnitari, care erau în acelaşi timp primari sau preşedinţi de Consilii Judeţene, iar în paralel deţineau şi funcţia de membri în Consiliile de Administraţie ale unor firme din subordinea primăriilor sau a consiliilor judeţene. Astfel că baronii PNL, în lipsa veşnicului adormit, Crin Antonescu, s-au gândit să pună ţara la cale şi să cosmetizeze legea ANI în folosul personal", afirmă Buda într-un comunicat remis joi.
"Le atrag atenţia membrilor PNL asupra faptului că România este în continuare monitorizată de către Comisia Europeană prin mecanismul MCV, iar ultimele rapoarte ale comisiei au evidenţiat în mod clar activitatea laborioasă a ANI, cu amendamentul că această instituţie trebuie să fie susţinută în continuare, pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii de independenţă, eficienţă şi transparenţă. Le reamintesc celor din PNL faptul că singurul rol pe care politicienii trebuie să-l aibă în activitatea justiţiei este de a crea un cadru legislativ corect şi conform cu bunele practici europene, precum şi de a furniza condiţiile necesare bunei funcţionări a organelor judiciare şi extrajudiciare şi nicidecum de a sugruma justiţia şi de a elaborară legi potrivnice pentru cei certaţi cu legea", a menţionat Daniel Buda.

Elena Udrea: Nominalizarea lui Silaghi, inconştienţă politică.

Elena Udrea critică nominalizarea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor, informează RFI: "Mie mi se pare o prostie colosală atât a liberalilor, cât şi a premierului! Să vii cu propunerea domnului Silaghi la Ministerul Transporturilor, după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu condamnarea fostului ministru Fenechiu, să vii cu un alt ministru cu probleme cu justiţia, cu probleme mari de imagine, care la un moment dat în mandatul trecut a fost retras tocmai datorită acestor probleme mi se pare o dovadă de inconştienţă politică". Deputatul PDL se miră că premierul Victor Ponta a acceptat propunerea liberalilor pentru postul de ministru al Transporturilor: "Mă mir de premier, pentru că îl cunoaştem pe domnul Victor Ponta şi ştim că este extrem-extrem de atent la propria imagine. Nu ştiu cum a acceptat propunerea aceasta a liberalilor, de care înţeleg din ce a apărut în presă că nici Partidul Naţional Liberal nu este mulţumit, nu este satisfăcut şi ei îşi dau seama că este o greşeală majoră pe care PNL-ul o face (...). Nu ştiu ce va face preşedintele, vom vedea zilele următoare".
"Dacă vă amintiţi, când preşedintele Traian Băsescu a sesizat public şi i-a cerut domnului Ponta să nu vină cu Fenechiu în Guvern, pentru că are probleme cu justiţia, s-a spus că deocamdată beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, este un proces, şansele sunt să se termine pozitiv, ba chiar sperăm că aşa se va termina. Ei, uitaţi că am avut o condamnare, o premieră, din păcate negativă, un nou record negativ al Guvernului USL, un ministru în funcţie condamnat penal, şansele unui raport pozitiv MCV sunt nule, în condiţiile în care îţi asumi să vii cu oameni cu astfel de probleme majore, sunt probleme legale pe care oamenii aceştia le au. Plus că dovedeşte o lipsă de resurse a PNL-ului".

Victor Ponta :  Actele aprobate în Guvern să fie controlate înainte de a fi trimise la Monitorul Oficial.

"Primul-ministru a solicitat în mod expres organizarea unei astfel de şedinţe tehnice, în care să se stabilească în mod clar actele adoptate şi forma lor finală din şedinţa Guvernului, pentru a nu mai apărea neconcordanţe sau neclarităţi între ceea ce a fost convenit de Executiv şi ce ajunge să se publice în Monitorul Oficial", au arătat sursele guvernamentale. Până în prezent, Secretariatul General al Guvernului (SGG) a organizat, de regulă, în ziua de luni a fiecărei săptămâni, o şedinţă tehnică de pregătire a şedinţei de guvern, în care sunt stabilite actele normative care vor fi discutate în şedinţa săptămânală a Guvernului, programată de obicei pentru ziua de miercuri.

Klaus Johannis : Nu am avocat  în procesul pe care l-a intentat ANI.

Primarul Klaus Johannis a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în 16 iulie a fost un termen "fără citarea părţilor" în procesul intentat Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
"A fost un termen de strămutare, fără citarea părţilor, la Înalta Curte (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - n.r), dar nu am cerut eu strămutarea, ci ANI", a declarat Johannis.
"Nu am avocat. Este, iarăşi, o poveste de tip, nu ştiu cum să zic, ziar, blogosferă. Nu am avocat, cum nu am avut nici în procesul trecut. Întâmpinările şi intervenţiile pe care le am, le semnez în nume propriu", a precizat Johannis, care a adăugat că se consultă cu juriştii Primăriei. Primarul Sibiului a menţionat că la primul proces pe care l-a avut cu ANI, a câştigat atât la Curtea de Apel Alba Iulia, cât şi la ICCJ.

Mircia Muntean, : Condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare.

Deputatul PDL Mircia Muntean a fost condamnat de ICCJ la patru ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat că, în perioada în care a fost primar al muncipiului Deva, ar fi încheiat tranzacţii nelegale de terenuri cu Iosif Man, acuzat de traficarea a peste 200 de maşini furate.
"Vă informăm că deputatul Mircia Muntean şi-a pierdut calitatea de membru al PDL ca urmare a unei condamnări penale în primă instanţă. Potrivit statutului Partidului Democrat Liberal, articolul 20 litera e, şi Codului de etică al PDL, orice condamnare penală conduce automat la pierderea calităţii de membru de partid", se arată în comunicatul PDL.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, miercuri, pe deputatul PDL Mircia Muntean la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de şase ani.

Valea Jiului : Paroşeni - 200 de mineri  refuză să iasă din mină.

Aproximativ 200 de mineri din schimbul unu de la Mina Paroşeni, sucursală a Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului, au refuzat, joi, după terminarea programului de lucru, să iasă din subteran, nemulţumiţi că reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara nu le preiau cărbunele. Minerii cer ca premierul Victor Ponta şi ministrul Economiei, VarujanVosganian, să vină în Valea Jiului, la discuţii, negocierile cu reprezentanţii CEH intrând în impas. "Pentru a debloca toată situaţia, luăm toată marfa (huila - n.r.) în custodie, până îşi stabileşte preţul (SNIMVJ - n.r). Din punctul meu de vedere, li se ia toată cantitatea. Vom face proces-verbal de predare-primire şi demarăm livrările. Conducerea CEH vrea să încheie cu SNIMVJ un contract-cadru. Acesta nu va cuprinde nici cantitatea de cărbune pe care o vom prelua de la minele neviabile (Petrila, Paroşeni şi Uricani - n.r.) şi nici preţul gigacaloriei", a declarat Daniel Andronache directorul CEH. Întrebaţi de corespondentul MEDIAFAX dacă vor accepta soluţia propusă de directorul CEH, minerii au declarat că solicită că ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi premierul Victor Ponta să vină în Valea Jiului să discute cu ei, pentru a se asigura că aceştia sunt corect informaţi despre problemele lor. Liderul sindicatului "Huila", Domokos Laszlo, a declarat, joi seară, corespondentului MEDIAFAX că directorul Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului, Petre Drăgoescu, a discutat cu minerii de la Paroşeni, blocaţi în subteran, prezentându-le soluţia de luare în custodie a cărbunelui, însă ortacii au refuzat-o. Între timp, minerii din schimbul doi de la Mina Paroşeni s-au solidarizat cu colegii lor din primul schimb şi nu au mai ieşit la suprafaţă. Totodată, protestului s-au alăturat şi mineri de la minele Petrila şi Uricani, numărul total al ortacilor blocaţi ajungând la circa 550, din care peste 300 la Paroşeni. De asemenea, minerii din schimbul trei de la Mina Paroşeni au anunţat că intenţionează şi ei să se blocheze în subteran. Pe de altă parte, personalul de la suprafaţă - angajaţii din birouri şi de la ateliere - au rămas la locurile de muncă după terminarea programului, în semn de solidaritate cu minerii blocaţi în subteran.
Potrivit lui Domokos Laszlo, ortacii vor primi, la ora 21.00, hrană rece.

Poşta Română : Din septembrie 3.650 de angajaţi disponibilizaţi.

"Începând cu luna septembrie 2013, din cadrul Poştei Române vor fi disponibilizaşi 3.650 de angajaţi, pe baza unui set de criterii stabilite de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România. Aceste criterii sunt construite pe baza evaluării competenţei profesionale, abaterilor disciplinare cât şi a opţiunii individuale. Procesul de disponibilizare va fi aplicat fără să fie afectată derularea normală a activităţilor Poştei Române la nivel naţional", se arată într-un comunicat al Poştei.

Mugur Isărescu: În România nu avem bănci "too big to fail".

 "E nevoie de ieşirea ordonată a instituţiilor din piaţă, în special a celor mari, «too big to fail». Şi în acest plan suntem martorii unei schimbări de paradigmă. Deşi instrumentele de preluare de active cu asumare pasive sau de bancă punte au existat, ele nu pot rezolva problema principală a băncilor «too big to fail». Din fericire, în România nu avem bănci foarte mari pentru a falimenta, comparativ cu cele internaţionale. Unele sunt mari comparativ cu economia românească. Noul cadru european va introduce recapitalizarea internă", a spus Isărescu. Cele mai mari bănci în funcţie de active sunt BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank şi Unicredit Ţiriac.
"O bancă mare (...) dacă vrei s-o stabilizezi cu bani de la buget ai nişte costuri enorme. Şi apoi, de ce să plătească contribuabilii. Vedeţi la ce problemă de atac la democraţie se ajunge. De ce să nu plătească acţionarii şi cei care au beneficiat de dobânzi de 5%, ca deponenţii de la Bank of Cyprus", a continuat guvernatorul BNR.

Mariana Câmpeanu:  Multinaţionalele angajează doar tinerii foarte bine pregătiţi.

"O problemă din ce în ce mai gravă este şomajul în rândul tinerilor. O soluţie pentru această problemă o reprezintă IMM-urile, care pot asigura locuri de muncă pentru toţi tinerii care vor să muncească în această ţară. Multinaţionalele angajează în general doar «vârfurile», tinerii foarte bine pregătiţi", a spus Câmpeanu, la o lansarea Cartei Albe a IMM-urilor. Ea a arătat că sunt anumite zone unde şomajul în rândul tinerilor ajunge la 25%. Potrivit datelor publicate în Cartea Albă a IMM-urilor, firmele mici şi mijlocii au angajat anul trecut în medie 1,13 persoane, iar raportat la numărul mediu de angajaţi personalul angajat a crescut cu 3,2% faţă de 2011. Majoritatea IMM-urilor au angajat mai puţin de cinci persoane, 3,51% au încadrat în muncă între 5 şi 10 angajaţi şi doar 0,27% au angajat peste 20 de persoane.

ŞTIRI METEO

 
SÂMBĂTĂ 20 IULIE  2013.


Vremea va fi călduroasă, în special în sudul şi în sud-vestul ţării, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în a doua parte a zilei şi noaptea, când se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local în nordul, estul şi centrul ţării, precum şi în zona montană şi pe arii restrânse în regiunile sudice. Izolat vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în nordul Moldovei şi 34 de grade în extremitatea de sud-vest, iar cele minime se vor situa între 10 şi 22 de grade. Presiunea atmosferică va continua să scadă uşor.

PERSONALITĂŢI

Samuel Colt

Samuel Colt (n. 19 iulie 1814 – d. 10 ianuarie 1862) a fost un inventator și industriaș american. El a înființat Colt's Patent Fire-Arms Manufacturing Company, și este cunoscut pentru popularizarea revolverului. Colt a fost trimis argat la o fermă din Glastonbury la 11 ani, unde se ocupa cu treburile zilnice și mergea la școală. În Glastonbury, a găsit Compendium of Knowledge, o enciclopedie științifică pe care a preferat să o citească în locul studiului Bibliei. În această enciclopedie a găsit articole despre Robert Fulton și despre praful de pușcă, ambele motivându-l și dându-i idei ce aveau să-l influențeze pe Colt toată viața. După ce a auzit soldați vorbind despre succesul puștii cu două țevi și despre imposibilitatea de a trage cu arma de cinci sau șase ori la rând, Colt s-a hotărât  să creeze pușca imposibilă. În 1829, Colt a început să lucreze în fabrica de textile a tatălui său, aflată în Ware, Massachusetts, unde a avut acces la unelte, materiale, și la expertiza angajaților. Folosind ideile și cunoștințele tehnice obținute citind enciclopedia, Samuel a construit o pilă galvanică și a folosit-o pentru a detona o încărcătură cu praf de pușcă în apele lacului Ware. În 1832, tatăl l-a trimis pe mare să învețe meseria de marinar. Colţ avea apoi să spună că ideea revolverului i-a venit după ce a observat cârma navei în prima sa călătorie pe mare. El a descoperit că „indiferent încotro se învârtea roata, spițele ei se aliniau mereu cu un ambreiaj care o ținea”. În această călătorie, Colt a făcut un model de lemn al revolverului. Când s-a întors în Statele Unite în 1832, s-a întors să lucreze pentru tatăl lui, care i-a finanțat producția a două prototipuri de pistoale. Acestea au ieșit de proastă calitate, decoarece Christopher Colt credea că ideea este o nebunie și a angajat doar mecanici ieftini și nepricepuți. Una dintre arme a explodat la tragere, iar cealaltă nu trăgea deloc. Ulterior, după ce a aflat de la chimistul fabricii despre protoxidul de azot, Colt a luat pe drum un laborator portabil și și-a câștigat existența făcând demonstrații în Statele Unite și în Canada. În această vreme, s-a pregătit să înceapă construcția de arme cu armurieri pricepuți din Baltimore, Maryland. În 1832, la 18 ani, Colt a cerut un patent pentru revolverul său și a declarat că se va „întoarce în curând cu un model”. Colt a cerut un patent pentru „pistolul revolver”, primindu-l la 25 februarie 1836 (numerotat ulterior 9430X). Acesta, împreună cu patentul Nr. 1304, datat 29 august 1836, au protejat principiile de bază ale armei denumite Pistol Paterson. Colţ nu a susținut că a inventat revolverul, întrucât designul său era doar o adaptare practică a flintei cu cremene rotitoare a lui Collier, patentată în Anglia și deja populară acolo. El a contribuit, totuși la utilizarea pieselor interșanjabile. Acest prim revolver practic, făcut posibil de tehnologia armelor cu percuție, a stat la baza a ceea ce mai târziu avea să devină o moștenire culturală și industrială și o contribuție neprețuită la dezvoltarea tehnologiei războiului.[10] Colt a înființat rapid o corporație în New York și New Jersey în aprilie 1836. Prin relațiile politice ale membrilor, Compania Manufacturieră de Arme Patentate din Paterson, New Jersey, a fost recunoscută de legislativul statului New Jersey la 5 martie 1837. Colţ a primit o remunerație pentru fiecare armă vândută în schimbul partajării drepturilor asupra patentului, cu stipularea returnării patentului în cazul desființării companiei.

Edgar  Degas

Edgar Germain Hilaire Degas (n. 19 iulie 1834, Paris - d. 27 septembrie 1917, Paris) a fost un pictor francez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A început cu academismul clasic, însă după câtva timp revine la tematica realistă, pentru care și-a căutat idei în teatrele pariziene, în lumea fascinantă a balerinelor, atelierele modistelor, la cursele de cai sau în studierea corpului omenesc. S-a distins cu talentul excepțional de desenator și cu pasiunea pentru obiectele efemere în mișcare. Împreună cu Claude Monet, Auguste Renoir, Camille Pissarro este unul din întemeietorii impresionismului. Edgar Degas și-a păstrat însă stilul său propriu independent, pe care el îl numește realist. Motivele preferate le tratează cu uimitoare noutate, limitările de perspectivă sunt asemănătoare cu cadrele de fotografie. A folosit pastelul și a încercat numeroase tehnici de pictură și grafică. A lăsat după el o moștenire originală și multilaterală, de circa două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri și sculpturi.

A. J.  Cronin

 
Archibald Joseph Cronin (n. 19 iulie 1896 – d. 6 ianuarie 1981) a fost un medic și scriitor din Scoția.
Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt: Castelul Pălărierului, Sub stele (ecranizat), Citadelă, Cheile Împărăției și Anii tinereții, toate acestea fiind ecranizate. El a creat și personajul dr. Finlay, eroul unei serii de povestiri care a servit ca model pentru serialul radiofonic și de televiziune Dr. Finlay's Casebook difuzat de BBC.





S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  19 IULIE.............

Evenimente

    1900: Se deschide metroul din Paris.
    1922: A avut loc primul meci al echipei de tenis a României în Cupa Davis (India–România: 5–0).
    1952: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Helsinki, Finlanda.
    1954: A fost lansat primul disc single semnat Elvis Presley – That' s All Right.
    1965: La Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu a fost ales în funcția de secretar general al Partidului. (19/24)
    1980: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Moscova, URSS.
    1996: Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat prin consens proiectul de lege care prevede acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate, pe bază permanentă României.

S -a născut în............

1814: Samuel Colt, industrialist și inventator american (d. 1862)
1834: Edgar Degas, pictor francez (d. 1917)

1893: Vladimir Maiakovski, poet rus (d. 1930)
1896: A.J. Cronin, scriitor scoțian (d. 1981)
1907: Constantin Drâmbă, astronom și matematician român, membru al Academiei Române (d. 1997)
1923: Constantin Țoiu, prozator român
1930: Pompiliu Teodor, istoric român, membru al Academiei Române (d. 2001)
1943: Maria Luiza Cristescu, prozatoare româncă
1946: Ilie Năstase, jucător român de tenis
1947: Brian May, muzician englez

Decese 

    1374: Francesco Petrarca, poet italian (n. 1304)
    1415: Filipa de Lancaster, soția regelui Ioan I al Portugaliei (n. 1359)
    1814: Matthew Flinders, navigator și cartograf englez (n. 1774)
    1891: Pedro Antonio de Alarcón, scriitor spaniol (n. 1833)
    1931: Nicolae Paulescu, medic român, descoperitorul insulinei (n. 1869)
    1976: Henri Catargi (Togo), pictor român (n. 1894)
    1982: Hugh Everett, fizician american (n. 1930)
    1993: Dionisie M. Pippidi, arheolog, epigrafist și istoric român, membru al Academiei Române    
    1993: Jean Negulesco, regizor american de origine română, membru de onoare al Academiei Române (n. 1900)
    2009: Frank McCourt, scriitor american, laureat al premiului Pulitzer (n. 1930)
    2011: Arsenie Papacioc, duhovnic român (n. 1914)
  



Veterinarul / the Horse Healer ep. 10- 20


The Horse Healer/Veterinarul  Gen: medical, romantism, istoric 

Un serial în care se arata lupta competentei împotriva incompetentei , un serial in care nu lipsește lupta pentru putere și mijloacele murdare de menținere și obținere a puterii politicul care este în stare de orice atunci când ii sunt atinse interesele , da politica este a doua cea mai veche meserie ... se potrivește ca o mănușa la Romania zilelor noastre . Dar în același timp vedem și un adevarat doctor , menirea lui și iubirea fata de meserie și de darul primit de la Dumnezeu  acela de a salva semenul sau  . Începuturile chirurgiei , reticenta oamenilor la nou ...

Episoade: 50 Reţea de difuzare: MBC, Coreea de Sud 


O dramă medicală despre viaţa unui medic veterinar din clasa de jos, a acelei epoci, care a fost doctor de cai, apoi a devenit un înalt oficial, ca medic la Curte responsabil de sănătatea regelui, în perioada târzie a dinastiei Joseon. Cast: Cho Seung Woo ca Baek Kwang HyunLee Yo Won ca Kang Ji NyungSon Chang Min că Lee Myung HwanYoo Sun ca Jang În JooLee Sang Woo că Lee Sung HaLee Soon Jae ca Ko Joo ManHan Sang Jin ca Hyun JongKim Şo Eun ca Princess Sook HwiJo Bo Ah ca Seo Eun Seo

A Medical drama about the life of a low-class veterinarian of that era who was a horse doctor then becoming a high official as a court physician in charge of the king's health in the late period of the Joseon Dynasty.


Traducere şi adaptare: ella73



Primele 10 episoade le puteți urmări aici : 


Veterinarul / the Horse Healer  ep. 1- 10 

EPISODUL 11

Veterinarul Ep11_1



Veterinarul Ep11_2


EPISODUL 12

Veterinarul Ep1_12_1



Veterinarul Ep1_12_2


EPISODUL 13

Veterinarul Ep13_1



Veterinarul Ep1_13_2


EPISODUL 14

Veterinarul Ep14_1



Veterinarul Ep14_2


EPISODUL 15

Veterinarul Ep15_1



Veterinarul Ep15_2


EPISODUL 16

Veterinarul Ep16_1



Veterinarul Ep16_2


EPISODUL 17

Veterinarul Ep17_1



Veterinarul Ep17_2


EPISODUL 18

Veterinarul Ep18_1



Veterinarul Ep18_2


EPISODUL 19

Veterinarul Ep19_1



Veterinarul Ep19_2


EPISODUL 20

Veterinarul Ep20_1



Veterinarul Ep20_2



Mulțumim ella 73 pentru traducere si adaptare !

Va urma ... !  ( în fiecare vineri 10 episoade )


joi, 18 iulie 2013

Gânduri de seară..........



Actorul a ieşit în stradă
Să-şi cumpere ceva salam.
Era în haine de paradă
Ca voievod peste un neam.
Printre maşini, printre tramvaie
Actorul se grăbea firesc,
Urma sa vină-un nor de ploaie.
Perucile se dezlipesc.

O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viaţa e un teatru trist.

Şi când s-a aşezat la coadă
Cu paloş, mantie şi scut
Deodată oamenii din stradă
Ca voievod l-au cunoscut.
S-au dat deoparte cu sfială
Mulţimea toată murmura
Văzându-i hainele de gală :
Să ne trăieşti, Măria-ta!

Republicani, mă rog, cu toţii
Descoperiseră alt mod,
De-a da cuvânt la noi emoţii
Şi se-nchinau la voievod.
Dar ploaia a venit deodată
Şi ei văzând cu ochii lor
Întreaga-i faţă demachiată
I-au aruncat un fel de plată:
Lăsaţi-l dracu', e-un actor! (Adrian Păunescu)







Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More