luni, 16 iunie 2014

Părintele Iustin Pârvu, un mare duhovnic, un stâlp al ortodoxiei.


„Nu mai eram o persoană, eram un număr, 267. Nici nu ne dădeau voie să ne strigăm pe nume; toţi purtăm numere. Puteţi să vă imaginaţi aceasta?”

 Iustin Pârvu (n. 10 februarie 1919, satul Poiana Largului, județul Neamț - d. 16 iunie 2013) a fost un cunoscut duhovnic și stareț al Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț.



"Părintele Iustin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă la 10 februarie într-o familie de români ortodocşi foarte evlavioşi, şi a fost botezat cu numele Iosif. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mănăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică. Întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica, niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani încă citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi cele de cultură, istorie, filozofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi de plin de o seninătate milosârdnică (dar totodată şi cu note de umor), ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative spiritului creştin al acestui popor.

                                           Părintele Iustin în anul 1938 la Mănăstirea Durău.

Şi-a făcut un ideal din a împlini toate poruncile Noului Testament, între care dragostea este cea mai mare, şi Dumnezeu i-a ajutat să-şi împlinească acest dor, astfel că dragostea de Dumnezeu şi de oameni a devenit trăsătura sa fundamentală. A priceput Botezul ca pe o chemare de a împlini Evanghelia prin slujirea tuturor nevoilor de mântuire fie a Cetăţii, fie a Mănăstirii, ca pe o armonie unitară între toate mădularele Trupului lui Hristos, Biserica.
Tocmai de aceea, asemenea unui milion de români care prin naturaleţea sentimentului patriotic şi prin nobleţea celui creştin aderaseră deja la Mişcarea Legionară, atunci când părintele a intrat la seminarul de la Cernica, aflând atât profesorii, cât şi elevii, în integralitatea lor, membri ai acesteia, el însuşi astfel s-a alăturat. A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, şi Gherasim Iscu. Râvna sa pentru studiile teologice l-a numărat între cei mai buni elevi ai seminarului, dovadă că la sfârşitul anilor 60 părintele încă dădea meditaţii seminariştilor de la Mănăstirea Neamţ la dogmatică, greacă veche, franceză şi germană. După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar în anul 1941, la Iaşi, este hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor. În anul 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se întoarce cu Armata Română, în care slujeşte Sfânta Liturghie pentru soldaţii de pe front până la 23 August 1944.

                   Părintele Iustin la întoarcerea de pe front (1945) alături de fraţii şi surorile sale.

Începând cu 1946 îşi continuă studiile la seminarul din Roman. Schimbarea regimului politic l-a pus în situaţia ingrată de a accepta, ca decan de vârstă al elevilor seminarului, funcţia de preşedinte al Asociaţiei de prietenie româno-rusă din seminar. Faptul că nu a subscris nici uneia din iniţiativele bolşevice cerute de ocupanţi, ci a făcut lecţii de educaţie creştină şi naţională, a dus la arestarea sa în 14 Mai 1948, şi la condamnarea la 12 ani de închisoare.
Anii de detenţie au fost ani de permanentă mucenicie pentru Hristos, prin toate mijloacele folosite de regim: foame, frig, tortură, bătăi, umilinţe, privare de somn, de lumină, de aer, de comunicare. Folosind pentru osteneala rugăciunii clipele care par a fi fost insuportabil de grele, părintele a preferat vreme de 17 ani nevoinţa tăcerii, în timp ce iluştrii săi fraţi de suferinţă întru Hristos, elita intelectuală precum Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Daniil Teodorescu, Dumitru Stăniloae, Ilarion Felea, George Manu, Nichifor Crainic, şi mulţi alţii – elita decimată sub ochii săi-, îşi dăruiau dragostea ţinând cursuri universitare celor prigoniţi. Tăcând şi ascultându-i pe fiecare, părintele a învăţat mai ales să plângă în taina inimii sale, şi s-a pogorât într-un adânc de smerenie despre care graiul nostru nu ştie mărturisi. Perioada acelor ani i-a fost zăvorârea cu care a început arderea sa de tot pentru Dumnezeu, şi pecetluirea unei taine sufleteşti de o măreţie care s-a văzut mai ales prin minunile săvârşite de Dumnezeu prin el şi în anii libertăţii, cu oblăduirea Maicii Domnului căreia i-a închinat eforturile sale de ctitor.

Periplul său prin temniţele anticreştine a fost uimitor şi prin felurile de experienţe pe care le-a putut transforma, din teribile şi demonice, în prilejuri de desăvârşire creştină. De câte ori s-a putut, a săvârşit Sfânta Liturghie pe propriul său piept, împărtăşind cu Sfintele Taine pe mulţi dintre deţinuţi, unii aflaţi chiar pe pragul trecerii din această lume. A fost torturat şi anchetat până în August 1949 la închisoarea din Suceava, de unde a fost transferat la Aiud, închisoare comunistă pentru intelectuali. Aici a rămas până în 1951, când a fost trimis în lagărul de muncă silnică de la Baia Sprie. Aici a rămas până în 1954, când a fost mutat la Gherla şi apoi în alte închisori. În închisoarea Gherla, după cuvintele sale: „Nu mai eram o persoană, eram un număr, 267. Nici nu ne dădeau voie să ne strigăm pe nume; toţi purtăm numere. Puteţi să vă imaginaţi aceasta?”
În 1960, la expirarea pedepsei date pentru a fi crezut în Hristos, a fost întrebat ce va face după ce va fi eliberat, şi a răspuns: „O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii!” Pentru acest cuvânt a primit încă 4 ani de închisoare fără condamnare, pe care i-a executat în Delta Dunării, în teribilul lagăr de la Periprava.
Când a fost eliberat, în mai 1964, fiindcă i s-a refuzat întoarcerea în mănăstire până în 1966, părintele a lucrat ca muncitor forestier, an când la iniţiativa ofiţerului de securitate care îl avea sub observaţie, a fost reprimit în monahism la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, unde i-a avut ca duhovnici pe părintele Epifanie Acatrinei şi pe părintele Antim Găină, un preacuvios şi sfânt ce în vara anului 1974 a răposat în braţele Părintelui Iustin, care mereu l-a dat pe duhovnicul său pildă de cea mai autentică şi mai înaltă viaţă monahală.

                                     Părintelui Iustin cu Părintele Epifanie Acatrinei în anul 1967.


După ce în 1975 a reuşit să primească aprobarea regimului să călătorească în Sfântul Munte Athos, pentru faptul că, deşi i s-a sugerat să rămână acolo, a preferat să se întoarcă în ţară, autorităţile l-au mutat cu domiciliul obligatoriu la Mănăstirea Bistriţa, lângă Piatra Neamţ. Aici, împreună cu alţi duhovnici mari ai acelei vremi, s-a îngrijit de bună-starea duhovnicească şi de educaţia creştină şi naţională a tuturor creştinilor care l-au căutat. Mulţi dintre ei au ales de atunci calea monahismului sau a preoţiei. Faima sa de bun duhovnic şi iscusit pedagog, chiar dacă i-a adus multe necazuri de la autorităţile regimului ateu, l-au făcut cunoscut în multe părţi ale ţării şi ale lumii ortodoxe, şi nu a încetat să sporească de atunci.
                                                                Mănăstirea Secu.


În toamna anului 1991, după o scurtă reîntoarcere la Mănăstirea Secu, a venit în satul natal, Petru Vodă, şi, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Daniel Ciobotea, Mitropolit pe atunci, iar astăzi părinte Patriarh, să pună temelia mănăstirii de călugări, cu hramul Sfinţilor Arhangheli.
În 1992 a început rânduiala athonită la Petru Vodă, cu binecuvântarea episcopului vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, prezent la sfinţirea bisericii. Dorinţa fierbinte a părintelui stareţ a fost de a închina mănăstirea generaţiei jertfite pentru Hristos în temniţe, ale căror sfinte moaşte odihnesc şi în raclele din biserică, şi în cimitirul mănăstirii, precum părintele Gheorghe Calciu, părintele Ştefan Marcu, poetul Radu Gyr, Tudor Popescu, şi ceilalţi. Evocându-i pe Sfinţii închisorilor, a zis: „Mi-e atât de dor de ei şi atât de tare mă bucur la gândul că ne vom vedea, cu mult mai mult decât la gândul că mă voi vedea cu părinţii mei”.

   Doi sfinţi ai închisorilor : Părintele Iustin şi Părintele Constantin Voicescu în anul 1995.



Din anul 1999, a început să ridice Mănăstirea de maici din Paltin-Petru Vodă, mănăstire la început doar axată pe programul filantropic (găzduind un spital-azil de bătrâne, o şcoală internat de copii, un laborator de plante medicinale, cabinete medicale), iar pe măsură ce mănăstirea a devenit cea mai mare chinovie din ţară, numărând 170 de suflete, a devenit şi un centru de propovăduire a cuvântului ortodox, prin lucrul la cărţi patristice şi publicaţii apologetice, precum revista Atitudini.

                                              Mănăstirea de maici din Paltin-Petru Vodă.


A preţuit mai mult ca orice curăţia credinţei trăită prin curăţia inimii, nedespărţind niciodată cugetarea cea dreaptă de vieţuirea cea sfântă, astfel ca toată viaţa sa să se facă adeverire a Evangheliei lui Dumnezeu-Cuvântul. A urmărit ca Scriptura să se plinească prin faptele sale, şi că totul în viaţa lui să slujească mântuirii oamenilor, atât prin efortul mărturisirii grăite, cât şi prin nevoinţa riguroasă şi permanentă, nevoinţă mai presus de fire pe care a sporit-o până la sfârşitul vieţii acesteia.

                                                       Mănăstirea   Petru Vodă.


Viziunea creştină şi harul faptelor, cuvintelor şi existenţei părintelui Justin au demonstrat că Biserica este chivotul vieţii veşnice şi temelie a societăţii româneşti, având parte de o evlavie populară întocmai cu cea către marii sfinţi ai Bisericii, cât şi o înrâurire de unitate şi de întărire întru credinţă asupra ţării şi a neamului românesc precum marii şi drept-credincioşii voievozi. Chipul cuvios şi pătruns de Duhul Sfânt al sfinţiei sale va rămâne veşnic în inimile celor ce l-au cunoscut drept cea mai sublimă şi mai sfântă persoană cu care Dumnezeu a învrednicit acest neam."
 autori : monahul Filotheu pentru obştea Mănăstirii Petru Vodă
                                                                       rasofora Neonila pentru obştea Mănăstirii Paltin.




"If any of you cry at my funeral, I'll never speak to you again! -Dacă plânge vreunul din voi la înmormântarea mea, nu mai vorbesc cu voi niciodată!” Arthur Stanley Jefferson

Sa uitam un pic de politica și sa ne amintim de el . citim despre viata lui și radem , urmărind câteva din filmele în care joaca ! Ei da și ca tot suntem în Romania , sa vedem cum joaca în Romania !


“ If any of you cry at my funeral, I'll never speak to you again! Dacă plânge vreunul din voi la înmormântarea mea, nu mai vorbesc cu voi niciodată!”                                                       Arthur Stanley Jefferson



Arthur Stanley Jefferson (n. 16 iunie 1890UlverstonCumbria Anglia - d. 23 februarie 1965), cunoscut mai ales sub numele Stan Laurel, a fost un actor și regizor, devenit celebru în cuplul de comici Stan și Bran.
Tatăl său a fost actor și acest lucru l-a motivat pe Arthur să devină actor la rândul lui. Nu a făcut prea multă școală, iar acest lucru l-a făcut pe Arthur să se alăture trupei lui Fred Karno, unde acesta s-a întâlnit cu viitorul star, Charles Chaplin. În 1912 au făcut un turneu în Statele Unite, unde Chaplin a rămas, dar Stan s-a întors înapoi în Anglia. În 1916, Stan a revenit în Statele Unite.
În 1917, Stan a făcut primul său film, "Nuts in May", iar la premiera filmului în public s-a aflat însuși Charles Chaplin și producătorul Carl Laemmle. Amândoi au fost impresionați de acest film. Succesul acestui film l-a încurajat pe Stan să facă și alte scurt-metraje comice, împreună cu Gilbert M. Broncho Billy Anderson, Larry Semon și Hal Roach. Stan și-a schimbat numele de familie în Laurel.
Laurel a mai apărut într-un film, numit "Lucky dog", împreună cu un actor care avea numele de scenă Babe Hardy. Între cei doi a apărut o prietenie, care nu a fost, însă, foarte puternică. Stan a declarat mai târziu că nu se mai văzuse cu Babe Hardy de 2-3 ani.
Grave of Stan Laurel.jpg
Abia în 1925 Laurel și Hardy s-au întâlnit din nou, la studiourile lui Hal Roach. La acea vreme, Laurel regiza filme, iar Hardy era în distribuția lor de aproape doi ani. Dintre aceste filme putem menționa "Yes, Yes, Nanette" (1925), "Wandering Papas" (1926), scrise și regizate de Stan Laurel, iar Babe Hardy era în distribuție sub numele său adevărat, Oliver Hardy. În 1926 au început să joace împreună, însă nu ca o echipă. Unul din regizorii de la studiourile Hal Roach, Leo McCarey (regizor al mai multor filme extraordinare: "The bell of St. Mary's" sau "Going My Way") a format un parteneriat cu cei doi comici geniali. Laurel și Hardy au fost cât se poate de amuzanți în filmul "Putting Pants on Phillip" (1927), film care i-a transformat pe cei doi în adevărate staruri. Au continuat să facă filme încă 20 de ani. Laurel și Hardy sunt cunoscuți ca formând una din cele mai longevive echipe de comici din toate timpurile. Ei au încetat să mai facă filme în 1950, dar Stan și Oliver au făcut un tur al Angliei și au apărut în multe spectacole timp de câțiva ani.
În 1960 i s-a înmânat un premiu Oscar special, pentru creativitatea sa în materie de comedie. Cinci ani mai târziu, Laurel a murit.
Daca ne spune atunci sa radem urmărind câteva din filmele în care joaca : 

Atenție bani falși în Romania

"

De parca nu aveau destule probleme, acum romanii nu se mai pot bucura nici de banii, multi sau putini, pe care ii primesc. Cel putin nu înainte de a-i verifica minuțios, pentru a nu cădea victime rețelei de falsificatori care a băgat frica intre taximetriști și vânzătoare.



Falsurile de 200 de lei sunt plasate pe Litoral

Si asta pentru ca, în ultima vreme, a explodat pur și simplu numărul plângerilor penale cu privire la apariția bancnotelor false, cele mai multe dintre acestea fiind cele de 100 de lei, în București, și cele de 200 de lei, in Constanta și în stațiunile de pe Litoral.

Bancnote false de 100 de lei au apărut in Capitala

Din informațiile intrate în posesia noastră, primele cazuri au apărut in urma cu aproximativ doua luni, când mai multi taximetriști care lucrau de noapte s-au trezit, la ieșirea din cursa, ca au fost „tepuiti” de clienții care le-au dat bancnote de 100 de lei pentru achitarea unor curse suspect de scurte. Si, cu toate ca victimele nu doar ca și-au anunțat colegii sa se ferească de clienții grăbiți și sa verifice atent banii primiți, ba chiar au si depus plângeri penale, făptuitorii nu au fost încă prinși de oamenii legii.

Deghizați în turiști

Fenomenul a căpătat amploare. Astfel ca, odată cu deschiderea sezonului estival, și în localitățile de pe Litoral s-au înmulțit îngrijorător numărul cazurilor asemănătoare. Tot ce diferă este modul de operare, plasatorii de bani falși fraierind pe turiștii grăbiți și folosind, spre deosebire de Capitala, bancnote de 200 de  lei. Astfel, tot mai multi comercianți își dau unii altora seriile banilor cu care au fost înșelați, pentru a se putea feri pana la retinerea falsificatorilor. Ceea ce, ținând cont de numărul mare de membri ai rețelei implicați în plasare, este de-a dreptul inevitabil.

"

sursa : 

http://www.ghidularadean.ro/stire/4597/romania_sa_umplut_de_bani_falsi_.html

Rusia a închis robinetul gazelor pentru Ucraina!

Moscova a sistat livrarea de gaze către Ucraina. Rusia anunţase deja că va opri livrarea de gaze naturale în cazul în care Kievul nu plătește o datorie de 1,95 miliarde de dolari până la ora 06.00 GMT, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei ruse Gazprom la finalul negocierilor de la Kiev care s-au soldat cu un eșec, potrivit AFP.
Moscova a sistat livrarea de gaze către Ucraina. Rusia anunţase deja că va opri livrarea de gaze naturale în cazul în care Kievul nu plătește o datorie de 1,95 miliarde de dolari până la ora 06.00 GMT, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei ruse Gazprom la finalul negocierilor de la Kiev care s-au soldat cu un eșec, potrivit AFP.

Negocierile dintre Rusia și Ucraina, cu medierea Uniunii Europene, în problema gazelor au eșuat la sfârșitul săptămânii trecute, iar Gazprom se pregătește să închidă robinetul. Moscova a dat un ultimatum Kievului să achite până luni, la ora 09.00 (6.00 GMT), 1,95 de miliarde de dolari, în caz contrar, livrările de gaze vor fi sistate. În acest context, premierul Ucrainei le-a cerut instituțiilor abilitate să se pregătească pentru sistarea livrărilor de gaze rusești. În această situație, cel mai probabil că Kievul nu va mai permite tranzitul gazelor rusești către Europa, așa cum s-a mai întâmplat în 2009. Atunci, disputa dintre Rusia și Ucraina a dus la perturbarea aprovizionării cu gaz a mai multor țări din UE, care își acoperă mare parte din consumul de gaz importând de la Gazprom, prin conductele de pe teritoriul Ucrainei. Incidente grave petrecute în ultimele zile au adâncit și mai mult diferendul ruso-ucrainean. 

Negocierile în problema gazelor desfășurate sâmbătă și duminică la Kiev între Rusia și Ucraina, cu medierea UE, s-au încheiat fără rezultat. Mai grav este că un termen pentru o altă rundă de discuții pe acest subiect nu a fost stabilit, informează Agerpres. Anunțul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al concernului rus Gazprom, Serghei Kuprianov. ”Nu am ajuns la niciun acord și este puțin probabil să ne întâlnim din nou, suntem deja în avion” pentru a ne întoarce la Moscova, a declarat la telefon, duminică seara, Serghei Kuprianov. Moscova a cerut în mod ultimativ Kievului să achite până pe 16 iunie 1,95 de miliarde de dolari, plus alte 1,85 de miliarde de dolari până la data de 26 iunie, amenințând că, în caz contrar, livrările de gaze vor fi sistate. ”Dacă nu primim plata până la ora 10.00 (6.00 GMT), nu vom mai furniza gaze naturale”, a Kuprianov.

Rusia a introdus luni un sistem de plată în avans a livrărilor de gaze naturale către Ucraina, după expirarea ultimatumului, relatează AFP. Astfel, Gazprom va furniza Ucrainei doar volume plătite în avans. Anunțul a fost făcut de către oficialii companiei ruse. ”Nicio plată aferentă lunii iunie nu a fost efectuată. Începând din această zi (luni), societatea ucraineană mai primeşte doar volumele pe care le va fi plătit”, au declarat aceștia.

Vreau o Românie în care să ne putem baza pe intelectualii care nu se lasă deturnaţi de circul politic şi pe oamenii politici care înţeleg echilibrul dintre divertisment şi responsabilitate politică.

"

Aproape am distrus lumea în care trăim din cauză că am confundat ce înseamnă competenţe şi popularitate.  Am amestecat manelişti cu profesori şi avocaţi, oameni politici cu dive de seară, intelectuali cu oameni de televiziune autodidacţi şi atoatecunoscători. Nu mai contează la ce ne pricepem, important e să ajungem să dăm sfaturi la televizor despre diete, fotbal, securitate naţională, Ucraina, Adi Mutu, medicină şi Codul Penal . 

Aproape am distrus lumea în care trăim din cauză că am confundat ce înseamnă competenţe şi popularitate.  Am amestecat manelişti cu profesori şi avocaţi, oameni politici cu dive de seară, intelectuali cu oameni de televiziune autodidacţi şi atoatecunoscători. Nu mai contează la ce ne pricepem, important e să ajungem să dăm sfaturi la televizor despre diete, fotbal, securitate naţională, Ucraina, Adi Mutu, medicină şi Codul Penal


Când aveţi o problemă de sănătate vreţi să fiţi tratat de un doctor care şi-a terminat şcoala cu brio şi a făcut cel puţin câteva sute de operaţii? Sau de un doctor care stă până noaptea târziu în faţa televizorului şi e pasionat de ultimele bârfe dintre vedete? Când aveţi nevoie de un avocat vă uitaţi după un absolvent de drept specializat în speţa pe care vă judecaţi sau sunaţi un analist de televiziune care se pricepe la drept penal, macroeconomie şi politică la un loc? Întrebările sunt în mod evident retorice şi au răspunsul inclus. Ce nu înţelegem noi astăzi, şi asta se vede în discursul public, este faptul că fiecare dintre noi îşi are rostul lui în mecanismul social. Doctorul să vindece bolile, avocatul, judecătorul şi procurorul să asigure un act de justiţie echitabil şi corect, iar profesorii şi învăţătorii să educe noile generaţii. 

România trebuie să fie condusă de oameni politici responsabili, dublaţi de o clasă de intelectuali de calitate. Destinul României nu poate fi decis la televizor, în spaţiul dintre două pauze publicitare. Viitorul nostru, al tuturor, trebuie să fie construit în linişte, departe de zgomotul divertismentului televizat, de către oameni care înţeleg direcţia în care se îndreaptă lumea. Presiunea ultimei ştiri de senzaţie ar trebui să dispară din meniul deciziei politice pentru că în felul acesta am ajuns să trăim pe termen scurt şi să credem că lumea se termină odată cu talk show-urile de seară. Vreau o Românie în care să ne putem baza pe intelectualii care nu se lasă deturnaţi de circul politic şi pe oamenii politici care înţeleg echilibrul dintre divertisment şi responsabilitate politică.

Se vor împlini în curând 25 de ani de la Revoluţie şi noi am uitat de ce am avut nevoie de acest sacrificiu. Ce nu am uitat a fost să închidem televizorul şi să trăim în lumea reală. Avem atât de multe televiziuni, încât trăim într-un permanent breaking news. Publicul a ajuns să fie îngenuncheat de bufoni ca Dan Diaconescu, reinventat drept politician. Funcţiile importante, demnităţi de care depinde soarta ţării se împart unor oameni care se arată destoinici în lătratul la televizor. Ajunge! Televizorul e un instrument de divertisment. Nu educă şi nu ajută la normalizarea lumii în care trăim. A venit vremea să închidem televizoarele şi să le redeschidem doar când e cazul. Pentru filme, meciuri de fotbal sau orice altă distracţie credem că ne relaxează. 

Televiziunea şi modul de viaţă pe care îl susţine ea au dat peste cap ordinea firească a unei societăţi  care se dorea normală. Aşa au ajuns prin Parlament bizarerii ca Irina Loghin sau Gigi Becali. În schimb, numărul de intelectuali tinde spre zero, iar cei care acceptă să joace jocul politic ajung de nerecunoscut. 

În clipa în care vom separa competenţele şi vom accepta că fiecare are rolul său pe lume, atunci vom avea şi o viaţă normală. Excepţiile nu definesc regulile. Popularitatea nu înseamnă competenţă. Minţile luminate nu se regăsesc în audienţe. Cântăreţii nu ţin concerte în universităţi, iar intelectualii nu ţin prelegeri pe stadioane. 

Mi se reproşează că sunt prea didactic, urmare a pregătirii mele profesionale. Prefer această critică în locul superficialităţii. Şi prefer oricând o discuţie în contradictoriu cu Andrei Pleşu unei concordii cu Mircea Badea. Să învăţăm să facem distincţie între saltimbanci şi învăţaţi. Să îi punem pe fiecare la locul cuvenit, pe care l-au câştigat în viaţă. Pentru că există mai multe Românii, nu doar a lor şi a noastră, care presupun din start o contradicţie. Există o Românie a lui Andrei Pleşu şi una a lui Mircea Badea, există o Românie a lui Andrei Şerban şi una a lui Adi Minune. Ele nu se exclud şi nu se suprapun. Pot trăi împreună fără să se urască reciproc. Şi vreau o Românie a intelectualilor care să aibă o voce publică puternică şi importantă. 

"

Sursa adev.ro/n760fg

duminică, 15 iunie 2014

Joyeux anniversaire Johnny Hallyday!


Cântăreţul şi actorul francez Johnny Hallyday s-a născut la 15 iunie 1943, în Paris. Numele său real este Jean-Philippe Smet.
Părinţii s-au despărţit şi a fost crescut de sora tatălui, Hélène Mar, actriţă şi cântăreaţă, în Anglia, alături de copiii acesteia, Desta şi Menen. Mătuşa lui s-a căsătorit cu Lee Halliday, al cărui nume îl va prelua. Din copilărie a cântat la chitară şi a luat lecţii de dans. La 12 ani juca în primul film, "Diabolique".


În 1957, familia se stabilea la Paris şi Johnny Halliday a început să cânte pe scenă, alături de francezul Georges Brassens, a apărut în reclame. Când l-a văzut pe Elvis Presley, a hotărât să devină cântăreţ de rock & roll şi a început să interpreteze acest gen în cluburi şi cabarete.



Primul album muzical l-a înregistrat în 1960 şi se numea "Hello Johnny". Au urmat "Nous les Gars, Nous les Filles (1961, "Tête à Tête avec Johnny" (1961), "Salut les Copains!" (1961), "Johnny Hallyday sings America's Rockin' Hits" (1962), "Les Bras en Croix" (1963), "Les Rocks les Plus Terribles" (1964), "Halleluyah" (1965), "Johnny Chante Hallyday" (1965).



A jucat în filme ca "Tales of Paris" (1962), serialul Tv "L'Europe en chantant" (1962), "Where Are You From, Johnny?" (1964), "Specialists" (1969), "The Legend of Doom House" (1974), "L'homme qui voulait passer à la télé" (2005), "Jean-Philippe" (2006), "The Pink Panther 2" (2009).


În 1965 s-a căsătorit cu celebra cântăreaţă Sylvie Vartan. Au divorţat în 1980 şi au avut împreuna un fiu, cântăreţ şi el, David Hallyday. A continuat să concerteze, şi a susţinut la Sala Olympia din Paris un un spectacol grandios, împreuna cu formaţia pe care a infiinţat-o cu chitaristul britanic Mick Jones şi bateristul Tommy Brown.



În 1981 s-a căsătorit cu Elisabeth Etienne şi au divorţat în 1982, în 1990 se căsătorea cu Adeline Blondieau. Au divorţat în anul următor şi s-au recăsătorit în 1994, în 1995 erau divorţaţi. Din relaţia cu actriţa franceză Nathalie Baye are o fiică, Laura Smet.
Actuala soţie este Laeticia Hallyday, din 1996 şi au adoptat 2 copii vietnamezi, Odette Jade Desiree şi Joy. În 1997 a primit Legiunea de Onoare a Franţei iar  în 1998 a concertat în închiderea Cupei Mondiale de fotbal.




În 2007 l-a susţinut pe Nicholas Sarkozy în campania prezidenţială. În iulie 2009 a fost diagnosticat cu cancer de colon, de care a fost operat. În noiembrie 2009 a fost operat  şi de hernie de disc dar a suferit complicaţii şi a fost tratat în Los Angeles.


În anul 2009 participă la Festivalul de Film de la Cannes, cu rolul principal din thriller-ul Vengeance.  Albumul "Jamais seul" a fost lansat în anul 2011.



A avut peste 100 de turnee, 18 albume şi peste 110 milioane de discuri vândute. Şi-a anunţat retragerea în 3 decembrie 2007 la vârsta de 64 de ani cu un concert de adio.













"Ştiu că mi se poate întâmpla ceva, dar este în mâinile lui Dumnezeu", a spus Papa Francisc, în vârstă de 77 de ani.

Papa Francisc refuză să folosească vehicule cu geamuri blindate în care se simte ca într-o "cutie de conserve", explicând că la vârsta lui nu mai are multe de pierdut, conform unui interviu acordat cotidianului spaniol La Vanguardia, citat de Mediafax.

Întrebat de ce se expune riscurilor utilizând un papamobil fără geamuri antiglonţ, Suveranul Pontif a răspuns: "Este adevărat că se poate întâmpla orice, dar să fim serioşi, la vârsta mea nu mai am multe de pierdut".
"Ştiu că mi se poate întâmpla ceva, dar este în mâinile lui Dumnezeu", a spus Papa Francisc, în vârstă de 77 de ani.
 
De la tentativa de asasinare care l-a vizat pe Papa Ioan Paul al II-lea în 1981, şefii Bisericii Catolice au utilizat vehicule blindate în deplasările publice.
Însă Papa Francisc afirmă că preferă vehiculele fără geamuri blindate, argumentând că vrea să fie aproape de oameni.
In fată a 50.000 de credincioşi veniţi din lumea întreagă, Papa Francisc s-a apropiat de bărbatul desfigurat de boală, l-a mângâiat pe creştet şi l-a sărutat. Imaginile cu Suveranul Pontif au făcut înconjurul lumii, iar presa italiană l-a comparat pe Papă cu Francisc din Assisi, sfântul săracilor, care nu s-a sfiit să sărute rănile unui lepros. Bărbatul în vârstă de 45 de ani, sărutat de Papa Francisc, suferă de neurofibromatoză, o boală genetică cruntă în care apar tumori cutanate de-a lungul nervilor periferici.
Nu este primul gest de umilinţă pe care-l face Suveranul Pontif. La sfârşitul lunii octombrie Papa Francisc a cedat rugăminţilor unui băieţel care a scăpat vigilenţei gărzilor şi s-a urcat pe scena pe care capul Bisericii Catolice ţinea o predică.
Băiatul, un orfan din Columbia, nu a vrut să se îndepărteze de Suveranul Pontif nici măcar atunci când agenţii de securitate i-au dat bomboane ca sa-l convinga sa plece. Băiețelul nici nu a vrut să audă așa ceva și s-a agățat de hainele Papei. În tot acest timp, Suveranul Pontif și-a continuat netulburat discursul. Băiețelul a rămas pe scenă pe toată durata predicii, ba chiar la un moment dat s-a așezat pe scaunul papal.

Dor de Eminescu........



Într-o lume relativă
Ce-a făcut şi-a desfăcut
Eminescu-i remuşcarea
Dorului de absolut.
Dacă unu şi cu unu
Nu mai vor să facă doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi.............


.
Vis

Ce vis ciudat avui, dar visuri
Sunt ale somnului făpturi:
A nopții minte le scornește,
Le spun a nopții negre guri.............




O mamă dulce mamă

O, mama, dulce mamă, din negura de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.............




Atât de fragedă

Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireș,
Și ca un înger dintre oameni
În calea vieții mele ieși...........




Iubind în taină

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ți placă ție,
Căci în priviri citeam o veșnicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.............




0, rămâi

O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult...........




E trist

E trist ca nimeni să te știe,
Dar și mai trist să-ți zici mereu
Că te-a pătruns nimicnicie
Deși ai fost ca Dumnezeu..........



Pe lângă plopii fără soţ

Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţii
Tu nu m-ai cunoscut.......




Mai am un singur dor

Mai am un singur dor
În liniştea serii,
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării.......




Sara pe deal

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm dragă, m-aștepți tu pe mine.




Dor de Eminescu

La zidirea soarelui se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi muncind întocmai ne-am ales cu,
Ne-am ales cu Domnul Eminescu,
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră,
Eminescu.



Ucraina razboi : Un avion militar a fost doborat de insurgentii pro-rusi la Lugansk - 49 de morti/Ambasada Rusiei de la Kiev, atacata de manifestanti ucraineni

 "
Un numar de 49 de militari ucraineni au fost ucisi dupa ce insurgentii pro-rusi au doborat in cursul noptii un avion de transport militar deasupra aeroportului din orasul Lugansk, in estul Ucrainei, a informat sambata un purtator de cuvant al armatei, Vladislav Seleznov, citat de Reuters. Presedintele ucrainean Petro Poroshenko a promis un "raspuns adecvat" fata de insurgentii pro-rusi care au doborat avionul militar ucrainean.

Ambasada Rusiei de la Kiev a fost atacata sambata dupa-amiaza de manifestanti ucraineni care au smuls steagul rus, au rasturnat masini diplomatice si au aruncat cu oua in cladire. Actiunile au fost denuntate de Rusia, care acuza "profanarea drapelului rus" si incalcarea angajamentelor internationale de catre Ucraina. Washingtonul a condamnat atacul asupra ambasadei si a cerut autoritatilor de la Kiev sa respecte Conventia de la Viena.


Un numar de 49 de militari ucraineni au fost ucisi dupa ce insurgentii pro-rusi au doborat in cursul noptii un avion de transport militar deasupra aeroportului din orasul Lugansk, in estul Ucrainei, a informat sambata un purtator de cuvant al armatei, Vladislav Seleznov, citat de Reuters. Presedintele ucrainean Petro Poroshenko a promis un "raspuns adecvat" fata de insurgentii pro-rusi care au doborat avionul militar ucrainean.  Ambasada Rusiei de la Kiev a fost atacata sambata dupa-amiaza de manifestanti ucraineni care au smuls steagul rus, au rasturnat masini diplomatice si au aruncat cu oua in cladire. Actiunile au fost denuntate de Rusia, care acuza "profanarea drapelului rus" si incalcarea angajamentelor internationale de catre Ucraina. Washingtonul a condamnat atacul asupra ambasadei si a cerut autoritatilor de la Kiev sa respecte Conventia de la Viena.


Ora 21:23 Atacul asupra ambasadei ruse de la Kiev: Moscova denunta "lipsa de actiune" a autoritatilor ucrainene (AFP)

Rusia este foarte indignata de actiunile provocatoare" si de "profanarea drapelului rus", a declarat Ministerul rus de Externe intr-un comunicat de presa. 

"Fortele de ordine nu au facut nimic pentru a proteja ambasada, ceea ce constituie o incalcare importanta a angajamentelor inernationale ale Ucrainei", a adaugat ministerul rus.

Ora 21:11 Statele Unite au condamnat atacul de sambata asupra ambasadei ruse de la Kiev si a cerut autoritatilor ucrainene sa respecte Conventia de la Viena care le obliga sa asigure securitatea cladirilor diplomatice. (AFP)

Totodata, secretarul de Stat american John Kerry a discutat telefonic cu premierul ucrainean Arseni Iatseniuk si cu ministrul de Externe rus Serghei Lavrov, a declarat un membru al Departamentului de stat al SUA. 

Potrivit Reuters, Kerry l-a avertizat pe Lavrov ca SUA si partenerii din G7 ar putea "creste costurile" cu care s-ar putea confrunta Moscova in cazul in care Kremlinul nu pune punct tranferului de arme in Ucraina si daca nu taie legaturiel cu separatistii pro-rusi. 

La randul sau, Lavrov i-a cerut omologului american sa "isi foloseasca influenta asupra Kievului pentru a opri operatiune militara din estul tarii".

Ora 20:57 Ambasada Rusiei de la Kiev, atacata de manifestanti ucraineni

In jur de 300 de manifestanti ucraineni adunati sambarta dupa-amiaza in fata ambasadei ruse de la Kiev au smuls drapelul rusesc de pe cladire si au rasturnat amsinile diplomatice si au aruncat cu oua in cladirea oficiala, transmite AFP. Atacul asupra reprezentantei rusesti la Kiev a venit ca reactie la prabusirea avionului militar ucrainean de catre insurgentii pro-separatisti.

Unul dintre cei circa 300 de manifestanti s-a urcat pe un grilaj al ambasadei si a smuls steagul rusesc in tmp ce multimea scanda "Fascistii!", au constatat jurnalistii AFP.

Manifestantii au rasturnat cel putin 7 vehicule cu numere diplomatice, inainte de a le sparge geamurile.

Acestia au aruncat cu oua in cladirea situata intr-un cartier periferic al Kievului si au stropit-o cu un lichid verde antiseptic.

Pe bannerele afisate puteau fi citite mesaje precum "Rusia criminala!", "Kremlin, mainile jos!" sau "Nu negocierilor cu Putin".

o duzina de politisti aflati in apropiere au privit scenele fara sa intervina.

UPDATE 18.00 Francois Hollande si Angela Merkel si-au exprimat "profunda ingrijorare" cu privire la "continuarea confruntarilor armate in Ucraina" in cursul unei convorbiri telefonice avute sambata dupa-amiaza cu Vladimir Putin, a informat presedintia franceza intr-un comunicat, citat de AFP.

Presedintele francez si cancelarul german "si-au exprimat profunda lor ingrijorare cu privire la continuarea confruntarilor armate in estul Ucrainei, in special in urma atacului care a provocat moartea a cel putin 49 de soldati ai armatei ucrainene", potrivit comunicatului.

UPDATE 15.00: 
Presedintele ucrainean Petro Poroshenko a promis sambata un "raspuns adecvat" fata de insurgentii pro-rusi care au doborat un avion militar ucrainean, ucigand 49 de persoane, transmite AFP. El i-a convocat de asemenea sambata pe sefii serviciilor de securitate si aparare, pentru consultari, scrie Reuters.

"Toti cei implicati in acte de terorism de asemenea amploare trebuie pedepsiti. Ucraina are nevoie de pace, insa teroristii vor primi un raspuns adecvat", a declarat presedintele intr-un comunicat, decretand totodata zi de doliu national duminica.

UPDATE 10.30: "La bord se aflau noua membri ai echipajului si 40 de parasutisti. Toti au murit", a anuntat ulterior Vladislav Seleznov.

"Teroristii au tras in mod cinic si perfid cu o mitraliera de mare calibru si au lovit avionul de tip IL-76 al fortelor aeriene ucrainene care transporta soldati si era pe punctul de a ateriza pe aeroportul din Lugansk", a transmis Ministerul ucrainean al Apararii intr-un comunicat, citat de AFP.

Ministerul a transmis condoleante "familiilor soldatilor ucisi".

---

"Acestea sunt primele informatii. Numarul persoanelor care se aflau la bord este in curs de verificare", a precizat acelasi purtator de cuvant pentru AFP.

Este cel mai sangeros bilant pentru armata ucraineana de la lansarea de catre Kiev, in urma cu doua luni, a unei operatiuni "antiteroriste" in estul rebel.

Ministerul ucrainean al Apararii anuntase anterior ca insurgentii separatisti au doborat un avion militar IL-76 ce transporta trupe si echipamente.


"
sursa : 
http://www.hotnews.ro/stiri-international-17481983-ucraina-avion-militar-fost-doborat-insurgenti-lugansk-49-morti.htm

Success is not final, failure is not fatal: it is the courage to continue that counts.

“ Success is not final, failure is not fatal: it is the courage to continue that counts.

“ Success is not final, failure is not fatal: it is the courage to continue that counts. Succesul nu este final,esecul nu este fatal.Curajul de a continua este ceea ce conteaza.”                                                                                Winston Churchill.


Succesul nu este final,esecul nu este fatal.Curajul de a continua este ceea ce conteaza.”
                                                                              Winston Churchill.


Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More