Viitorul vostru ghetoul ....

Cea ce nu a reușit Ceaușescu iată reușește o trupa de penali  ... ne muta în ghetouri și ne da mâncare cu gamela . Iata o imagine a unui ghetou a lui Mazare :

în timp ce el mai marele Mazare locuiește în ( asta desigur în timp ce are nenumărate dosare penale ) :

Sorin Ionita ne aminteste intr-un articol :
"
Mazare a facut 2000 unitati locative intr-un fel de baraci metalice cu etaj, captusite cu rigips la interior, inaugurate azi de Ponta. Bizare, fara pod, cu ferestre minuscule, etc. Nu bagatelizati, pentru cazurile sociale, e mai mult decat nimic. La 3500 euro/unitate locativa, rezonabil, daca n-or fi mintit cu banii, cum s-a mai intamplat. Culmea, se cheama complexul Henri Coanda, la fel ca teapa ANL data de Nastase&Mitrea in Baneasa. Poanta e ca n-am mai auzit de asa ceva prin Europa, locuinte din tabla ondulata, nici ca politica sociala, nici ca politica de urbanism. Iar ideea de a grupa "socialii" intr-un ghetou al lor a fost dezastruoasa cam peste tot. Dar inca o data, daca atat se poate, n-as da cu piatra... O fi bine, o fi rau? Chiar nu stiu, intreb.
http://jurnalul.ro/stiri/observator/locuinte-din-containere-la-constanta-570851.html

"
preluat de pe un articol din Jurnalul .ro  : 

"

Un alt proiect marca Radu Mazăre a fost anunţat astăzi cu mândrie de către edilul Constanţei locuitorilor urbei dar şi consilierilor locali care urmează să-l voteze peste câteva zile în şedinţa de consiliu.”Programul de construire locuinţe modulare grupate în Campusul social Henri Coandă” este un proiect care se vrea binevoitor faţă de persoanele dezavantajate de sistem. Cei care n-au avut nicicând nimic, sau cei care-au avut dar au fost daţi afară - în principal urmare a retrocedărilor.

Un fel de complex rezidenţial cu 2000 de locuinţe din conteinere dotate cu chiuvetă, plită electrică, toaletă, cu una, două sau trei dormitoare cu cantină, terenuri de sport, zonă pentru grătar, locuri de joacă pentru copii şi post de poliţie urmează a se aşeza pe locul unei foste unităţi militare de grăniceri. Conform graficului, primele 500 de containere vor fi gata de dat în folosinţă în februarie martie 2012 si apoi, din şase-n şase luni câte 500, iar 1000 de astfel de containere ar costa 4 milioane de euro, plătibili în cinci ani.

“Este probabil cel mai mare proiect social din România şi are două avantaje uriaşe: este foarte ieftin şi se poate realiza foarte repede” a subliniat Radu Mazăre.

"

Oare asta vrem ? ... în curând acești penali ne vor scoate pe toți în ghetouri și ne vor da mâncare cu gamela .

Read More

Am innebunit cu toții ...? întrebarea zilei 31 august 2013

Am înnebunit cu toții... ? 

Da am înnebunit cu toţii, stăm şi ne uităm cum urmaşii demni ai comunismului înfrăţiţi cu afaceriştii de carton ai României aruncă România la groapa de gunoi a lumii. În curând vom ajunge să fim consideraţi cea mai înapoiată ţară din lume. Stăm şi ne uităm, ba mai mult decât atât ne certăm unii cu alţi, cum o mână de bandiţi nesătui ne fac praf. Stăm şi ne uităm la spectacolul morbid de pe televizoare, vedem că ne fură, îşi bat joc de noi şi ne consideră nişte gunoaie. În aroganţa lor aceşti "neica nimeni " ne provoacă inteligenta.
Folosesc metode scoase din "Manualul tânărului comunist ", ştim ce a adus utopia comunismului, ştim crimele oribile care le-a făcut comunismul, dar noi stăm şi ne uităm

Ne certăm între noi şi le facem jocul. Scopul lor este să ne disperseze. Scopul lor este să nu ne unim într-o voce. Scopul lor este să ne împărţim în tabere ale basiştilor şi uselistilor. În timp ce noi ne certăm ei dau legi, legi prin care îşi măresc puterea. Se infiltrează în toate instituţiile statului de drept, caracatiţa lor se extinde şi încet pune mâna pe toate instituţiile de drept. În curând vocea noastră nu va mai putea fi auzită dar noi ne certăm pe cauze imaginare. Ei fac afaceri care le vor plăti strănepoţii noştri.

Oare suntem normali?

Aşteptam să vină Mesia, aşteptam ca personalităţi să ne facă dreptate. Dar intre timp acel Mesia nici nu v-a mai putea deschide gura, şi dacă o va deschide noi ne vom certa între noi.

De 23 de ani nu ştim ce vrem. Spunem păi eu l-am vrut pe ăla şi dacă nu a ieşit basta, numai ăla era bun. Vedem că marea majoritate a politicienilor actuali ne-au furat până şi aerul, ne-au vândut tot ce se putea vinde, ne mint pe faţă, iar noi îi alegem.

Oare am înnebunit?

Dac spui un adevăr spui cea ce se vede cu ochi deschişi, eşti considerat nebun. Stăm şi aşteptam ca cei care au votat răul să iasă în stradă şi să dea jos răul ce l-au votat, Ne considerăm unii intelectuali şi nu ne unim cu cei care au greşit, spunem: Lasă că aşa le trebuie, să sufere.

Oare suntem normali?

Când vom înţelege că aceşti politicieni, îşi apără interesele, cu orice preţ. Când vom înţelege că ei nu se vor lăsa. Când vom înţelege că ei ne manipulează şi ne îndreaptă unul contra celuilalt?

Oare am înnebunit?

Un mic exemplu dacă am spus adevărul iată am devenit agent AVO... asta datorită faptului că mă cheamă Attila... :) 

Oare când ne vom trezi și ne vom unii , oare când vom da jos aceasta ciuma roșie care ne-a infestat ?

Read More

„OPERA DE TREI PARALE” DUPĂ Bertolt Brecht Three Penny Opera

    In anul 1928 pe 31 august Bertolt Brecht lansa în premiera mondiala „OPERA DE TREI PARALE” .

Mesajul deosebit al piesei, sarcasmul cu care Brecht tratează clasa politica de pretutindeni - culmea e că atacul lui este la fel de actual că acum... 80 de ani, când l-a lansat pe scenă de la Berlin. Corupţia, hoţiile, josnicia clasei politice, aroganta oamenilor avuţi, dispreţul faţă de sărăcia acută în care trăiesc cei mai mulţi oameni sună familiar - de parcă ar copia comentariile pe care le auzim prin talk show-urile televizate.



 
  



    Piesa lui Bertolt Brecht, o piesă care a făcut ocolul lumii, care a fost pusă în scenă de mii de ori, stârnind reacţii violente, de apreciere ori de respingere, încă din 1928, când a fost reprezentată pentru prima dată la Berlin. Consacrarea celor doi - Brecht şi Weil - a fost fulgerătoare. La doar doi ani de la premiera berlineză, "Operă de trei parale" vedea lumina rampei în cele mai importante teatre din Italia, Polonia, Elveţia, Finlanda, Uniunea Sovietică. Trei ani mai târziu, ea este reprezentată în Statele Unite, la New York. Ca şi în Africa de Sud, la Johannesburg.

     Bertolt Brecht (1898-1956) a revoluţionat prin opera sa, prin teatrul epic pe care l-a creat, valoarea mesajului dramaturgic. Tot el este cel ce le propune actorilor tehnica distanţării în joc. Brecht urăşte decorul "realist": salonul cu canapele adevărate, cu fotolii, covoare, eventual un şemineu în care chiar arde focul... Teatrul propus de Brecht este un fel de disecţie a realităţilor sociale, o revoltă împotriva nedreptăţilor ce se petrec, neîncetat, în lume.

        Din fericire, în România s-au jucat de-a lungul timpului mai toate capodoperele sale - toate în montări de referinţă: D-l Puntila şi sluga sa, Matti, Omul cel bun din Siciuan, Galileo Galilei, Mutter Courage...
În ce priveşte "Operă de trei parale", ea a fost pusă în scena la Teatrul Bulandra, sala Izvor, acum vreo... 40 de ani, de însuşi Liviu Ciulei... Spectacolul în care au strălucit Toma Caragiu, în rolul Miky Şiş, Clody Berthola, Margareta Paslaru - şi alţii, toţi excepţionali
     
 „Opera de trei parale” este o piesă foarte stilizată, o capodoperă a teatrului muzical şi a fost jucată pentru prima dată în Berlin, în anul 1928.
        Textul lui Brecht este sardonic şi fragil, în acelaşi timp. Ne este prezentată o lume de cerşetori, hoţi şi prostituate, o lume dezacordată. Fiecare personaj l-ar vinde, fără ezitare pe celălalt, dacă aceasta i-ar aduce vreun câştig.
        Relaţiile sunt schimbătoare, fluide; asistăm la o abundenţă de trădări, pentru că  alianţele sunt formate într-un mediu de oameni dărâmaţi, depravaţi, fără valori morale sau spirituale.  Lumea aceasta vede doar ceea ce vrea să vadă, nu ceea ce ar trebui.
        Jonathan Peachum este regele cerşetorilor şi are flerul unui cercetător de piaţă contemporan. Cerşetorii, hoţii, prostituatele sunt prezentaţi ca unii ce întreprind afaceri pentru un profit.
        Mackie Şiş este centrul acestei lumi. El este conducatorul „diviziei hoţilor”. Oamenii  tremură în faţa lui, are relaţii bune cu poliţia, iar femeile duc o adevărată luptă pentru atenţiile lui sexuale.
        Mack merge împotriva destinului. I s-a dat totul, dar nu şi înţelepciunea de a folosi ceea ce i s-a dat...E frapat de lumea materială, calcă în picioare dragostea, prietenia- valori spirituale esenţiale- de dragul banilor şi de aici vine catastrofa...
        Finalul aparent tragic –moartea lui Mackie- privit din perspectivă apocaliptică- este, de fapt, singura salvare posibilă...

Read More

România este frumoasă - the beautiful Romania album 4 munții Bucegi

Tot , fără multe cuvinte ...călătorie plăcuta

Read More

Viaţa complicată....

Păi, mă scol dimineaţa c-o durere în piept,
O durere în gât şi în inima ţepi.
M-am dus la un doctor, ce îndată mi-a spus:
"Băiete, las-o mai moale sau curând vei fi dus.
Renunţă la luptă şi chin,
Şi te complică mai puţin."

Deci, femei adio, alcool şi tu,
Nici cămăşi nu mai spăl, pantofii-s tabu.
Nici la muncă nu merg, nici ziare nu iau,
N-am nimic de făcut şi tot stau şi iar stau.
Minimum de efort
Că viaţa grea să o suport.

Stai drept şi fă-i faţă, e-o atât de complicata viaţă.

R:
La di da di da da, la di da di da da,
Cum scăpăm odată de complicata viaţă?
Viaţa-i încărcată, viaţa-i complicată,
Trebuie-uşurată prea complicata viaţă.

Renunţa la luptă şi chin,
Şi te complica mai puţin.
Şi plec la plimbare,
N-am nimica de mâncare,
Goale vase şi goale pahare.
Găuri în tălpi, pun picioru-n pământ,
La muncă nu merg, ca nici slujbe nu sunt.
Impozitul creşte iar,
Ce viaţa complicată am!

R:

La di da di da da,
Viaţa-i încărcată,
La di da di da da,
Viaţa-i complicată,
Cum scăpăm odată,
Cum scăpăm odată
De complicata viaţă?
Viaţa-i încărcată, viaţa-i complicată,
Trebuie-uşurata prea complicata viaţă.

Cum scăpăm odată de complicata viaţă?
De-am scăpa odată de complicata viaţă!

Read More

Gânduri de seară............

"Trăia odată într-un sat, un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i:
- Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El îmi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?
Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul.
Toţi sătenii i-au spus :
- Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat, el ţi l-a furat! Ce mare ghinion.!
- Ghinion sau noroc, zise bătrânul, cine ştie?
Toţi au râs de el. După 15 zile însă, calul s-a întors. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă, şi când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.
- Ce mai noroc!  strigară sătenii.
Bătrânul, împreună cu fiul său, au început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai.
- Ghinion!  îi ziseră prietenii bătrânului.
- Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!
- Ghinion, noroc, cine poate şti? le răspunse bătrânul.
După câteva zile de la tragicul accident, soldaţii lordului trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt.
- Ce noroc pe tine! strigară vecinii.
- Toţi copiii noştri au fost duşi în război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi.
Bătrânul le răspunse: - Ghinion, noroc… cine poate şti?

Viitorul vine către noi bucăţică după bucăţică, puţin câte puţin. Nu ştim niciodată ce ne aşteaptă. Dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă, va fi mereu loc pentru o nouă şansă şi vom putea fi mai fericiţi."

Read More

întrebarea zilei Considerați ca cei care au fost condamnați ne pot da lecții de morala la televizor ?

 întrebarea zilei 30 august 2013

Pun această întrebare pentru că spaţiul public este invadat de personaje dubioase, ei ne dau lecţii de morală pe ecranele televizoarelor. Oare este normal ? Este normal ca foşti deţinuţi de drept comun să fie arătaţi în fiecare zi la televizoare ? Ei apar şi ne dau lecţii de morală ! NU este strigător la cer ?

și întrebarea zilei :

Considerați ca cei care au fost condamnați ne pot da lecții de morala la televizor ? 

iata o propunere pe FB :

Propun si eu un proiect de lege :
Condamnatii penali sa nu mai aiba voie sa apara in media (vizual, audio, scris etc) pentru "dat cu parerea" sau orice alte fitile.
Ca orice cetatean au voie sa iasa la coltul strazii sa spuna ce vor ei.
De exemplu si eu am scos capul pe geam astazi si am strigat "jos USL".........cred ca este echitabil.

Doru Grigore

si un precedent :

● Morala publică şi televiziunea publică

NHK are standarde ridicate de moralitate. Nu mediatizează orice ţîţă vorbitoare, oricît de silicoană mare ar fi ea. Iar cînd vreo vedetă calcă pe bec, îşi poate lua adio de la apariţia la NHK. Astfel, mai acum vreo 10 ani, o crainică ce nu-şi anunţase superiorii că a divorţat, a fost nevoită să stea pe bară vreme de doi ani, răstimp în care i s-au permis doar cîteva coloane sonore la radio NHK, dar nu la TV. Acum vreo 13 ani, un vestit cîntăreţ de muzică pop a fost prins cu ceva amfetamine în nas sau în buzunar. Cîţiva ani după incident nu a mai apărut la nicio televiziune, fie ea publică sau privată. ... citește mai departe 

sursa : Fara buletin 

Marius Delaepicentru

Read More

Vladimir Ghika. citate

"

O singură ambiție este legitimă: aceea de a fi mai buni.

Dumnezeu veghează, Dumnezeu veghează. Este marele veghetor al tuturor nopţilor - nopţi ce sunt pentru el nopţi îngrozitoare, nopţile minţii, nopţile inimii, nopţile naturii umane, nopţile răului al cărui întuneric coboară în orice moment asupra omenirii îndurerate. Cine ar putea spune cu câtă iubire ne veghează? Această iubire are un nume şi o calitate. Este o iubire infinită.

Singurătatea ar fi mai suportabilă dacă n-am fi atât de jalnic însoţiţi de noi înşine.

E mai grav să nu ai ce oferi cu inima şi mintea decât să ai mâinile goale.

Unele flori cresc numai acolo unde au căzut lacrimi.

A face pe altul să sufere este poate cea mai insuportabilă suferinţă.

Trecutul e o taină, prezentul un secret, viitorul o enigmă şi toate acestea rămân înlănţuite.

Calea spre Paradis are doar lărgimea unei persoane şi înălţimea unei cruci.

Suntem învăţaţi să trăim în "a face". Ar trebui să învăţăm cu precădere să trăim în "a fi".

Nu valorăm numai prin ceea ce suntem sau devenim, ci şi prin descoperirea a ceea ce însemnăm.

Vanitatea e o mitocănie de netăgăduit; nu există nobleţe a cărei calitate să n-o stigmatizeze.

Viaţa e frumoasă prin ceea ce este, mai frumoasă încă prin ceea ce ascunde şi mult mai frumoasă încă prin ceea ce dobândeşte.

Fericirea e ceva ce omul caută pentru sine şi nu găseşte decât în celălalt.

Există un om mai sărac decât cel îngâmfat?

A avea pentru sine sau a fi pentru El? Aceste două întrebări puse retoric şi atât de tranşant cuprind în sine şi definiţiile a două atitudini de viaţă diametral opuse.

Nu există noroi care să poată astupa strălucirea iubirii.

Nu scăpa din vedere că eşti pus la încercare să faci binele când îţi stă în putinţă, şi să nu faci răul atunci când eşti tentat să-l faci.

Ne tragem în linie directă din bucuria lui Dumnezeu.

Universul are forma sufletului, mai mult chiar decât are sufletul forma Universului.

Asemănătoare unei injurii care nu mai înseamnă nimic - dacă odinioară însemnase totuşi ceva - toleranţa, prin definiţie, este o insultă adusă realităţii, precum şi o depreciere adusă inteligenţei. Departe de a fi o virtute, ea nu consfinţeşte decât indiferenţa şi neputinţa.

"

                                                                                                             Vladimir Ghika.

Read More

Vladimir Ghika. „marele vagabond apostolic”.

Apostolul puşcăriaşilor

După instaurarea regimului comunist, Monseniorul Vladimir Ghika a ajuns deţinut politic. Întemniţat pentru credinţă, el a continuat să îi readucă la Cristos pe colegii săi de suferinţă. Unul dintre aceştia este părintele Matei Boilă, preot greco-catolic şi nepot al lui Iuliu Maniu. Părintele Matei Boilă l-a cunoscut în închisoare pe Monsenior. Iată cum descrie, pe inliniedreapta.ro, întâlnirea cu el. Întâlnirea mea, la uşa celulei 9 Jilava cu Monseniorul Ghika a fost evenimentul, pot spune acum cu siguranţă, cel mai luminos din viaţa mea. M-am prezentat. Monseniorul Ghika, cu memoria lui prodigioasă, mi-a spus: “Eşti fratele lui Nena şi Nelu şi prietenul atâtor credincioşi ai mei. Am să te binecuvântez.” Eu, cu teribilismul tinereţii, i-am spus: “Trebuie să fiu sincer şi să vă spun că eu nu merit să fiu binecuvântat pentru că nu mai fac parte acum din Biserică.”
El s-a uitat atunci la mine cu o privire încărcată de dragoste sfântă, pe care nu o pot uita cât timp mai trăiesc şi mi-a spus: “Eu ştiu mai bine decât tine: tu eşti al lui Cristos.” Şi m-a binecuvântat”, descrie părintele Matei Boilă momentul care i-a schimbat radical viaţa.

"

O singură ambiție este legitimă: aceea de a fi mai buni.

Dumnezeu veghează, Dumnezeu veghează. Este marele veghetor al tuturor nopţilor - nopţi ce sunt pentru el nopţi îngrozitoare, nopţile minţii, nopţile inimii, nopţile naturii umane, nopţile răului al cărui întuneric coboară în orice moment asupra omenirii îndurerate. Cine ar putea spune cu câtă iubire ne veghează? Această iubire are un nume şi o calitate. Este o iubire infinită.

Singurătatea ar fi mai suportabilă dacă n-am fi atât de jalnic însoţiţi de noi înşine.

E mai grav să nu ai ce oferi cu inima şi mintea decât să ai mâinile goale.

Unele flori cresc numai acolo unde au căzut lacrimi.

A face pe altul să sufere este poate cea mai insuportabilă suferinţă.

Trecutul e o taină, prezentul un secret, viitorul o enigmă şi toate acestea rămân înlănţuite.

Calea spre Paradis are doar lărgimea unei persoane şi înălţimea unei cruci.

Suntem învăţaţi să trăim în "a face". Ar trebui să învăţăm cu precădere să trăim în "a fi".

Nu valorăm numai prin ceea ce suntem sau devenim, ci şi prin descoperirea a ceea ce însemnăm.

Vanitatea e o mitocănie de netăgăduit; nu există nobleţe a cărei calitate să n-o stigmatizeze.

Viaţa e frumoasă prin ceea ce este, mai frumoasă încă prin ceea ce ascunde şi mult mai frumoasă încă prin ceea ce dobândeşte.

Fericirea e ceva ce omul caută pentru sine şi nu găseşte decât în celălalt.

Există un om mai sărac decât cel îngâmfat?

A avea pentru sine sau a fi pentru El? Aceste două întrebări puse retoric şi atât de tranşant cuprind în sine şi definiţiile a două atitudini de viaţă diametral opuse.

Nu există noroi care să poată astupa strălucirea iubirii.

Nu scăpa din vedere că eşti pus la încercare să faci binele când îţi stă în putinţă, şi să nu faci răul atunci când eşti tentat să-l faci.

Ne tragem în linie directă din bucuria lui Dumnezeu.

Universul are forma sufletului, mai mult chiar decât are sufletul forma Universului.

Asemănătoare unei injurii care nu mai înseamnă nimic - dacă odinioară însemnase totuşi ceva - toleranţa, prin definiţie, este o insultă adusă realităţii, precum şi o depreciere adusă inteligenţei. Departe de a fi o virtute, ea nu consfinţeşte decât indiferenţa şi neputinţa.

"

                                                                                                             Vladimir Ghika.


Vladimir Ghica, scris uneori Ghika, (n. 25 decembrie 1873, Constantinopol - d. 16 mai 1954, Jilava, București) a fost un prinț, diplomat, scriitor, om de caritate, preot român, nepotul lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul principe al Moldovei. Tatăl lui Vladimir Ghica a fost Ioan Grigore Ghica, diplomat, ministru de externe si al apărării alRomâniei. Fratele său a fost Dimitrie I. Ghica. Monseniorul Vladimir Ghica va fi beatificat la 31 august 2013.^[1]

S-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol (astăzi Istanbul – Turcia), a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghica Vodă (1849-1856), fiul lui Ioan Ghica (general de divizie, ministru plenipotențiar) și al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franței).

A avut patru frați și o soră: Grigore - ce a murit la o vârstă fragedă, Alexandru, Gheorghe și Ella - morți și ei de tineri, și Dimitrie (1875-1967).

A fost botezat și miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României înImperiul Otoman. În anul 1878 este trimis la școală în Franța, la Toulouse, și va fi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce privește educația și practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nici o biserică ortodoxă. O va termina în anul 1895, după care va urma la Paris Facultatea de Științe Politice. În paralel va frecventa cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie și drept.

Se întoarce în România datorită anghinei pectorale, unde își va continua studiile până în 1898 când merge la Roma unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, Angelicum. Este în această perioadă (1902) când, după un misterios discernământ, pentru a fi „și mai ortodox” face profesiunea de credință catolică spre stupoarea mamei sale care rămâne până la moarte contrară deciziei fiului său.

Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea, la București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires… Mai târziu, în glumă, papa Papa Pius al XI-lea îl va numi „marele vagabond apostolic”. Devine astfel unul din pionierii apostolatului laical.

Întors în țară, se dedică operelor de caritate și deschide primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la București, pune bazele marelui spital și sanatoriu Sf. Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România.

Participă la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 și se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea.

În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat, de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoșii din ospiciul din Roma, de răniții de război, trecând de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturalețe surprinzătoare.

Documentul oficial prin care Sfântului Scaun îl numeşte pe Vladimir Ghika, Protonotar Apostolic

În 7 octombrie 1923 este sfințit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului; își va desfășura ministerul sacerdotal în Franța până în 1939^[2]. Sfântul Scaun i-a acordat la scurt timp după hirotonire dreptul de a celebra și în ritul bizantin. Prințul Ghica a devenint astfel primul preot român biritual din Vechiul Regat.

I se încredințează o parohie într-o mahala sărăcăcioasă și periculoasă a Parisului, Villejuif, unde se dăruiește, schimbând din temelii spiritul cartierului.^{[necesită citare]} În 1930, când se îmbolnăvește, este retras și este numit Rectorul Bisericii Străinilor din Paris.

În 1924 întemeiază o societate auxiliară de misiuni, Opera Fraților și Surorilor Sf. Ioan și cumpără o clădire dezafectată a unei foste închisori pentru femei în acest scop (cu secole în urmă fusese o mănăstire); din motive financiare se va vinde și membrii se vor dispersa.

La 13 mai 1931 este numit de Papa Protonotar apostolic. Ezită să primească această numire deoarece la intrarea în rândul clericilor făcuse votul de a nu accepta niciodată demnități ecleziastice. O primește totuși, făcând observația că „nimic nu se va schimba în felul meu de viață, va fi doar o panglică îngustă adăugată la reverendă.”

La 3 august 1939 se întoarce în România unde îl surprinde cel de-al Doilea Război Mondial. Refuză să părăsească România pentru a fi alături de săraci și bolnavi, să-i poată ajuta și încuraja, rămânând pentru același motiv în București când vor începe bombardamentele aliate.

După venirea la putere a comuniștilor refuză de asemenea să plece cu trenul regal pentru aceleași motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzația de „înaltă trădare” și întemnițat la Jilava unde este amenințat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu are loc procesul, iar în 16 mai 1954 trece la cele veșnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.

A fost „preot, confesor, director spiritual, conferențiar, om de știință, diplomat, activitatea lui desfășurându-se în toate mediile, de la capete încoronate, șefi de state, politicieni, filozofi, artiști, scriitori, teologi, până la anarhiști, ocultiști, homosexuali și prostituate.”

Vladimir Ghika cu prilejul deplasărilor prin Asia în drum spre Congresul Euharistic Mondial de la Sidney

A fost un promotor în multe domenii, activitatea sa a depășind granițele confesionale și spiritul timpului, fiind un adevărat 

• 1878-1893 - școala din Toulouse (Franța)
• 1893-1895 - Urmează la Paris Facultatea de Științe Politice; frecventează, de asemenea cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie și drept; se îmbolnăvește și se întoarce în România, unde timp de doi ani (1895-1898) își va continua studiile în mod privat
• 1898-1905 - Urmeză Facultatea de filosofie-teologie a dominicanilor în Roma (Angelicum) și obține licența în filozofie și doctoratul în teologie
• 1904-1906 - la Salonic continuă cu studii de filosofie și teologie

• Sfânta Fecioară și Sfântul Sacrament. Discursul rostit de mons. Ghika în noiembrie 1928 la deschiderea Congresului Euharistic de la Sidney, Australia (traducere)
• Femeia adulteră. Mister evanghelic cuprinzand un prolog, un act, un epilog. Pieasă teatrală (traducere de Al. Lascarov-Moldovan în 1938.)
• Gânduri pentru zilele ce vin (traducere de Doina Cornea), Editura Dacia, Cluj, 1995, ISBN 973-35-0486-6.
• Convorbiri spirituale, traducere de Gheorghe Lascu și Viorica Lascu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, ISBN 973-35-0486-6
• Interludiile din Talloires (traducere)
• Ultimele mărturii, Vladimir Ghika; prefață de Yvonne Estienne (traducere de Doina Cornea), Editura Dacia, Cluj, 1997
• Fragmente postume. Texte inedite din arhiva Institutului „Vladimir Ghika” (traducere de Doina Cornea după documente nepublicate), Editura Dacia, Cluj, 2003

Monseniorul Vladimir Ghica a fost propus spre beatificare. Propunerea, pornită din partea Arhidiecezei București, se întemeiază pe un dosar ce cuprinde biografia acestuia, urmând a fi examinat de Congregația pentru Cauza Sfinților de la Vatican.^[3]

Miercuri, 27 martie 2013, papa Francisc a semnat decretul prin care Biserica recunoaște „martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan [...] ucis dinură față de credință [...], la 16 mai 1954”^[4]. Miercuri, 8 mai 2013, s-a anunțat că Monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat sâmbătă, 31 august 2013, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, ce va fi săvârșită la Romexpo, de la ora 11. Sfânta Liturghie va fi prezidată de Eminența Sa Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților. După beatificare, comemorarea sa liturgică va fi la 16 mai, data martirajului său.^[1]

Read More