miercuri, 3 aprilie 2013

03 aprilie 2013 by Viorica Crainic

 Bine v -am regăsit!

"Democraţia este periculoasă pentru popoarele cu spirit jovial. Ele vor alege mereu bufoni în funcţiile cheie ale statului." ( Valeriu Butulescu)

Traian Băsescu : Avem funcţionari slab  pregătiţi.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, în discursul susţinut la evenimentul de marcare a 100 de ani de la înfiinţarea Academiei de Studii Economice, că România n-a trecut uşor prin momentul de criză care s-a manifestat cel mai virulent în 2010, dar că a reuşit să se stabilizeze din punctul de vedere macroeconomic destul de rapid. "Aş spune că marea noastră problemă este incapacitatea de a absorbi banii europeni şi nu pentru că nu sunt proiecte. Sunt un om care priveşte cu atenţie la toate structurile guvernamentale, nu din mai anul trecut, ci de circa opt ani. Avem o capacitate administrativă redusă, din cauza, în primul rând, slabei pregătiri a funcţionarilor. De regulă, totul a fost aruncat pe miniştri, pe politicieni care, slavă Domnului, au tarele lor, dar lucrul de care România nu beneficiază acum este legat de funcţionarii pregătiţi, capabili să răspundă misiunilor de funcţionari publici, de angajaţi în sistemul de stat al României, fie că vorbim de nivelul central sau de nivelul local", a spus Băsescu.

Curtea Constituţională a României : Statutul parlamentarilor este neconstituţional.

Curtea Constituţională a României a decis astăzi, că este neconstituţională modificarea adusă la Statutul parlamentarilor care prevede interzicea participării la lucrările Legislativului pentru o perioadă de 30 de zile a deputatului sau senatorului aflat în conflict de interese.  Noul Statut al deputaţilor şi senatorilor a fost adoptat pe 20 martie de parlamentari, în plenul comun reunit, cu 360 de voturi "pentru" şi 38 "împotrivă".

CCR: Soluţionarea excepţiei ridicate de Cristi Danileţ privind revocarea unui membru CSM, amânată.


Curtea Constituţională a României a amânat astăzi, din nou soluţionarea excepţiei ridicate de judecătorul Cristi Danileţ în procesul în care a cerut anularea deciziei plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost revocat din funcţia de membru al CSM.

Crin Antonescu: "Compromisul Ponta-Băsescu" pe procurori e împotriva recomandărilor CE, CSM şi AMR.

Crin Antonescu a declarat, astăzi, că în cazul propunerii de procurori şefi făcută de premierul Victor Ponta este vorba de un "compromis" împotriva recomandărilor CE, CSM şi AMR, care nu poate fi un "compromis pentru România", ci un "troc politic". Antonescu a declarat că "în niciun caz" PNL nu va susţine "compromisul politic cu Traian Băsescu, care nu are cum să fie un compromis pentru România". "N-are cum să fie un compromis pentru România pentru că nu ne-a explicat nimeni, nici premierul care a lansat această formulă, ce câştigă România dacă într-o zi domnul Ponta şi domnul Băsescu se înţeleg pe nişte procurori. Constatăm că ceea ce se sugera că ar fi presiunea europeană nu concordă, Comisia Europeană neschimbându-şi poziţia, oficială şi repetată. Nu există în această privinţă compromis bun, există doar criterii şi voinţă (...) Un compromis pentru România nu se poate face decât atunci când aduci la cunoştinţa cetăţenilor români, aduci la cunoştinţa Parlamentului, a celor care răspund într-un fel sau altul de destinele României de ce acel compromis, care e avantajul României, care sunt rezultatele lui", a susţinut Antonescu.

Ludovic Orban cere demisia lui Victor Ponta.


Deputatul PNL Ludovic Orban a cerut, astăzi, demisia premierului Victor Ponta, apreciind că propunerile acestuia pentru șefia de la DNA reprezintă un act de trădare a USL-ului.
Propunerea Codruței Kovesi reprezintă o trădare gravă, nu este voința poporului. Nu prezint poziția oficială a PNL, aceasta poate fi prezentată doar după întrunirea BPN-ului. Mingea este la PSD, PSD ar trebui să-l schimbe pe Ponta din funcția de premier, altfel pune în pericol relația dintre PSD și PNL", a spus Orban.

Dan Voiculescu: USL nu se va rupe.

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a precizat astăzi, că Uniunea Social Liberală nu se va rupe. Astăzi după-amiază, preşedintele PNL a convocat o şedinţă de urgenţă a USL la ora 16,00, după ce PC a cerut o întâlnire a liderilor Uniunii în care să se identifice "o abordare reponsabilă, care să concilieze opiniile diferite". "Mai sunt încă oameni în România care îşi doresc ca USL să se rupă. Le spun să nu se bucure pentru că USL nu se rupe", a declarat Dan Voiculescu. "PC propune partenerilor din USL o întâlnire oficială a liderilor, în decursul acestei zile, pentru a identifica o abordare reponsabilă, care să concilieze opiniile diferite şi să asigure o poziţie unitară şi transparentă a Uniunii pe tema nominalizărilor la conducerea Parchetelor", se arată într-un comunicat al PC.

Vasile Blaga: Cei de la Bruxelles ce o să zică?

Preşedintele Partidului Democrat Liberal, Vasile Blaga, a criticat, astăzi, situaţia creată în cazul propunerilor pentru şefia parchetelor, lăsând să se înţeleagă că atitudinea premierului Victor Ponta ar putea ridica semne de întrebare oficialilor de la Bruxelles cu privire la Guvernul României. "Domnul Ponta este răzgândacul naţional. (...) Ieri dimineaţă, domnia sa spunea că merge la CSM cu propuneri clare pentru conducerea parchetelor. Şi a spus şi un nume - al doamnei Kovesi (...) După discuţia cu CSM, care, în paranteză fie spus, eu cred că a avut o abordare corectă, în sensul că hai să respectăm înţelegerile pe care le-am avut cu Comisia Europeană atunci când desemnăm transparent procurorii, s-a spălat pe mâini ca Pilat din Pont. A zis 'domne' nu mai este treaba mea, am scăpat, viitorul ministru al Justiţiei face propunerile. În acelaşi timp, însă, dânsul a trimis ieri, în data de 2 aprilie, doamnei preşedinte al CSM propunerile cu toţi domnii care urmează să ocupe funcţiile în conducerea parchetelor. Păi, dumneavoastră cum credeţi că se uită cei de la Bruxelles la noi, normal, la Guvernul României, până la urmă ne reprezintă pe toţi. Eu nu aş vrea să mă reprezinte domnul Ponta, dar mă reprezintă şi mine. Şi până la urmă cei de la Bruxelles ce o să zică într-o astfel de situaţie?", a afirmat preşedintele PDL

Moţiunea PDL "Salvaţi metroul bucureştean", respinsă în plenul Camerei Deputaţilor.

În cursul dezbaterilor, deputaţii USL şi ai PDL s-au învinovăţit reciproc de situaţia metroului bucureştean, reprezentanţii PDL arătând că, din cauza actualei puteri, lucrările la metrou au fost sistate, iar cei ai USL arătând că acest lucru nu este adevărat, iar fosta guvernare nu a dat banii necesari. "Este un autodenunţ al celor care se cred populari, este o nostalgie după perioada comunistă. Grupul PDL visează la vremurile în care prestatorii făceau vizite la sediul partidului", a spus deputatul PSD Dumitru Chiriţă. Deputatul PNL Radu Ţimpău a spus că moţiunea este un exerciţiu demagogic "marca PDL" şi că este "lipsită de obiect şi plină de ipocrizie". Reprezentantul PC Damian Florea a spus că moţiunea PDL "operează cu minciuni şi dezinformare" şi i-a criticat de miniştrii Transporturilor din guvernarea PDL pentru situaţia lăsată la metrou. "Încercăm să salvăm metroul de căpuşe formate în perioada portocalie", a afirmat Fenechiu, arătând că parlamentarii Gheroghe Udrişte şi Anca Boagiu ştiu despre ce este vorb Moţiunea simplă "Salvaţi metroul bucureştean", depusă de 51 de parlamentari PDL, a fost respinsă, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor cu 211 voturi "împotrivă", 71 de voturi "pentru" şi 11 "abţineri"

Ion Iliescu, întrebat ce notă ar da guvernării USL: Să zicem opt, o notă satisfăcătoare.


"Este un început şi un efort într-un context destul de dificil, cu o prezenţă a unui şef de stat foarte capricios, care a pus permanent piedici în desfăşurarea activităţii de guvernare. Eu cred că, în ciuda acestor dificultăţi care au însoţit această guvernare, putem aprecia eforturile lăudabile ale acestei echipe de tineri - Ponta are 40 de ani, echipa guvernamentală este cam în jurul acestei vârste cu câteva excepţii - ceea ce demonstrează capacitate, potenţial, posibilitate de a răspunde. Deci se poate da o notă satisfăcătoare, opt să zicem", a spus Iliescu.
Ion Iliescu a adăugat că preşedintele Traian Băsescu rămâne principalul factor perturbator al activităţii Guvernului şi a apreciat că mandatul său ar trebui să se încheie în 2014, în mod constituţional, "dacă nu vor fi accidente pe parcurs".

TVA de 9% la pâine sau la tot circuitul grâu-pâine, în funcţie de decizia CE privind taxarea inversă.

"În ceea ce priveşte taxarea cu 9% a pâinii, efectele acestei măsuri depind foarte mult de sistemul de taxare inversă care va fi sau nu aplicat începând cu data de 1 iunie. Începând cu data de 1 iunie, România trebuie să aplice un sistem de taxare normală la cereale, ceea ce înseamnă că din punct de vedere al impactului evaluat pentru aplicarea cotei de 9% pe acestă existenţă sau non-existenţă a taxării inverse poate să influenţeze valoarea TVA de pe circuitul grâu-pâine", a afirmat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Dan Manolescu. "În funcţie de răspunsul din partea Comisiei vom stabili metoda de aplicarea a acestei cote de 9% şi impactul efectiv în sume al acestei măsuri. Dacă nu se păstrează măsura, rămâne să luăm o decizie dacă vom aplica cota de 9% pe întreg lanţul său doar la pâine", a spus Manolescu.

Electricitatea se va scumpi cu 25 - 40% pe termen scurt.


Estimarea oficială arată că, pe termen scurt, energia electrică se va scumpi cu cel puţin 25%, limita superioară fiind de 40%, conform notei de fundamentare a proiectului de modificare a schemei de sprijin pentru regenerabile publicat de site-ul Ministerului Economiei. La proiecţia preţului pentru consumatorul final de energie electrică la nivelul anului 2014 trebuie să ia în considerare efectele liberalizării preţurilor de circa 30%, efectele creşterii preţului în contextul creării pieţei regionale (pe o plajă între 10 – 30%) şi taxa pentru cogenerare şi schimbarea obiceiurilor de consum casnic de energie în favoarea energiei electrice, se menţionează în nota de fundamentare. „În acest context se poate estima o creştere pe termen scurt cu circa 25% pană la 40% a preţului energiei electrice, din care jumătate se datorează subvenţionării energiei verzi. La aceste creşteri de preţ ale energiei electrice în factura consumatorului casnic se adaugă creşterea indirectă a preţurilor produselor industriale şi tarifele de servicii”, se arată în document.

FMI: Cu reforme agresive, România poate creşte cu 3,5 - 5% pe an.

 

România poate înregistra o creştere economică anuală de 3,5-5% pe termen mediu (următorii 3-5 ani), dacă autorităţile implementează reforme structurale agresive, a declarat  reprezentantul Fondului Monetar Internaţional /FMI/ pentru România şi Bulgaria, Tony Lybek, la o reuniune a Camerei de Comerţ Germane în România.



CEDO a acceptat cererea formulată de Guvernul României privind amânarea până pe 12 mai a măsurilor generale de retrocedare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului /CEDO/ a acceptat cererea formulată de guvernul României privind amânarea, până pe 12 mai, a aplicării măsurilor generale privind compensarea ori restituirea proprietăţilor confiscate de stat înainte de 1989, se stipulează într-un comunicat emis miercuri, la Strasbourg, de către instituţia juridică europeană şi remis Agerpres de către Jaime Rodriguez, consilier în Departamentul de comunicare al Consiliului Europei.

Papa Francisc ar putea închide Banca Vaticanului.

Papa Francisc vrea ca Biserica Catolică să fie un model de austeritate şi onestitate şi ar putea restructura sau chiar închide Banca Vaticanului, potrivit unor surse de la Vatican, decizia survenind scandalurilor în care a fost implicată bancă şi lipsei de transparenţă. Anul trecut, o agenţie europeană responsabilă cu combaterea spălării banilor a ajuns la concluzia că Banca Vaticanului nu reuşit să respecte unele dintre standardele europene referitoare la luptă împotriva criminalităţii financiare.
"Cu siguranţă dacă papa vrea poate închide banca", a afirmat un prelat cu o experienţă în relaţia cu instituţia financiară. Viitorul băncii este una dintre chestiunile principale cu care se confruntă Francisc, a spus el.

Ciprioţii contestă în stradă acordul cu UE şi FMI.

Protest în capitala Ciprului : Mulţimea a ieşit la protest înarmată cu toate acesoriile unei demonatraţii reuşite - tobe, pancarte, confetti şi chiar trompete. Oamenii au incendiat steagul Uniunii Europene şi portretul cancelarului german Angela Merkel - care a devenit în ultima perioadă imaginea austerităţii totale în spaţiul comunitar. Protestatarii fac parte dintr-o mişcare naţională, botezată "Trezeşte-te Cipru". Ei cer renunţarea la acordul încheiat între Nicosia şi troica creditorilor internaţionali - acord pe care îl consideră dezavantajos pentru ţară. În urmă cu două săptămâni, Ciprul a încehiat un acord de împrumut cu Uniunea Europeană şi cu Fondul Monetar Internaţional. Potrivit înţelegerii, insula va primi 10 miliarde de euro pentru a evita falimentul dar va trebui în schimb să implementeze o serie de măsuri drastice de austeritate. Printre ele se numără impozitarea economiilor de peste 100 de mii de euro şi restructurarea sistemului bancar - ceea ce va duce la pierderea câtorva mii de slujbe

România a trimis CE documentele necesare pentru rambursarea a peste 388 de milioane de euro.

În lună martie au fost transmise Comisiei Europene documentele pentru rambursarea a peste 388 de milioane de euro. Din această sumă au intrat în ţară, tot în lună martie, fonduri de peste 44 de milioane de euro pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Schimb sistemul pentru ca lucrurile să se mişte cu viteză, ceea ce va duce la accelerarea ratei de absorbţie", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Cea mai mare sumă, de peste 150 de milioane de euro, a fost solicitată pentru Programul Operaţional Regional. În acelaşi timp, pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu au fost trimise documente (declaraţii de cheltuieli) pentru rambursarea a aproape 135 de milioane de euro, pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - aproape 103 milioane de euro, iar pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative - peste 0,5 milioane de euro.

ŞTIRI METEO

JOI 4 aprilie 2013

Vremea se va răci în regiunile intracarpatice, unde temperaturile maxime se vor situa între 5 şi 12 grade, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de cele normale la această dată şi se vor situa între 9 şi 16 grade. Cerul va deveni treptat variabil în sudul şi sud-vestul ţării, dar în celelalte regiuni înnorările vor mai persista şi va ploua pe arii extinse în jumătatea de nord a ţării şi local în rest, îndeosebi ziua. În zona de munte vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul teritoriului şi trecător în nord-vest, precum şi la munte. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă în sud şi sud-est. Presiunea atmosferică va creşte.

FRUMUSEŢI ALE NATURII.

Țara de Foc

Țara de Foc (spaniolă Tierra del Fuego) este o grupă de insule la capătul cel mai sudic al Americii de Sud, fiind despărțită de continentul american prin strâmtoarea Magellan. Insulele Țării de Foc au în total o suprafață de 73.746 km², având cca. 251.000 de locuitori (2006), din care insulă principală are o întindere de 47.000 km². În partea estică a insulelor trăiesc cca. 151.000 de argentinieni pe când în vest sunt cca. 100.000 de chilieni. În anul 1881 Țara de Foc este împărțită între Argentina și Chile granița fiind pe linia meridianului vestic de 68°36'.
Prelungirea Anzilor Cordilieri alcătuiesc aici munții Cordillera Darwin ce ating aproape o înălțime de 2.500 m având o serie de ghețari, cu vârfurile mai importante Cerro Darwin, 2.488 m și Cerro Sarmiento, 2.235 m, lanțul muntos aparține de parcul național Alberto De Agostini.
Țara de Foc este situată în zona de climă rece în emisfera de sud a globului, caracterizată prin diferențe mari de la o regiune la alta. Astfel în vest cantitatea precipitațiilor atinge 6.000 mm/an, pe când în est fiind mult mai reduse (cca. 250 mm/an). Precipitațiile bogate cu temperaturi mai blânde în văi permite pe un areal restrâns dezvoltarea unor păduri verzi tot timpul anului, compuse mai ales din fagacee (Nothofagus pumilio și Nothofagus antarctica), ce ating altitudini între 200 și 400 de m. În afară de copaci mai cresc arbuști și plante ierboase, astfel se pot aminti: coacăzele (Ribes magellanicum), agrișul ( Grossulariaceae) și fucsiile (Fuchsia magellanica), plante cățărătoare și epifite (alge, mușchi), ferigi din familia „ Hymenophyllaceae”. În regiunea din apropierea coastelor din cauza furtunilor puternice lipsesc pădurile, aici predomină vegetația ierboasă ca: „Festuca gracillima”, „Alopecurus magellanicus” cu tufișuri pitice de Nothofagus, foarte răspândit este mușchiul, tundra cu mlaștini în partea de vest a Țării de Foc, aici exploatatându-se turbă.
În partea de nord vest a regiunii, sunt pășuni întinse, ceea ce a favorizat creșterea ovinelor, aceasta se practică nestânjenit după aplanarea în anul 1881 a confictelor de graniță dintre Argentina și Chile. Comerțul principal făcându-se cu carne și lână, creșterea ovinelor fiind tot mai mult monopolizat în detrimentul populației bășinașe. Febră de aur a cuprins și Țara de Foc (1880-1910) după ce un locotenent de marină din Chile a descoperit aur. La lucrările de prospecțiuni geologice a luat parte în anii 1884 și inginerul român Julius Popper. Aurul găsit de căutători era vândut în Punta Arenas, de unde ajunge pe piețele din Montevideo, Santiago de Chile și apoi în Europa. După anul 1910 scade cantitatea de aur, exploatarea de aur fiind sistată.

PERSONALITĂŢI

George-Valentin Bibescu

George-Valentin Bibescu (n. 3 aprilie 1880, București, d. 2 iulie 1941, București) a fost unul dintre cei mai buni piloți români. Aparține familiei Bibescu.Este fondatorul Automobil Clubului Român în 1904. A înființat Clubul Aviatic Român în 1909 și Liga Națională Aeriană în 1912. Între anii 1911-1912, George Valentin Bibescu a deținut funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni. De asemenea, în perioada 1920-1923, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român. Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România (1911-1916), și Mare Maestru Onorific al acesteia în anul 1925. În 1930 este președinte al Federației Internaționale Aeronautice. George-Valentin Bibescu este fondatorul aeroportului Băneasa din București, care a luat naștere pe fosta moșie a mătușii sale, Maria Bibescu, contesă de Montesquiou Fezensac (azi cartierul Băneasa).
A murit la București la 2 iulie 1941 și este înhumat la Mogoșoaia.

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 03 APRILIE.....

3 aprilie este a 93-a zi a calendarului gregorian.
Evenimente
    1844: Alexandru Ioan Cuza s–a căsătorit cu Elena Rosetti–Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti și a Catincăi Rosetti, născută Sturdza.
    1922: Iosif Stalin îi succede lui Vladimir Ilici Lenin ca lider al Uniunii Sovietice.
    1933: Primul zbor peste muntele Everest, o expediție britanică, condusă de marchizul de Clydesdale și finanțată de către Lucy, Lady Houston.
    1948: Președintele american Harry Truman a semnat Planul Marshall de ajutorare a țărilor europene afectate de cel de-al doilea război mondial.
    1966: Stația "Lună 10" a devenit primul satelit artificial al Lunii.
 S - a născut.....
    1683: Mark Catesby, naturalist englez (d. 1749)
    1783: Washington Irving, scriitor american (d. 1859)
    1863: Henry Van de Velde, arhitect și designer belgian (d. 1957)
    1880: George Valentin Bibescu, pilot român (d. 1941)
    1880: Otto Weininger, filosof austriac (d. 1903)
    1889: Grigoraș Dinicu, compozitor, violonist român (d. 1949)
Decese
    1682: Bartolome Esteban Murillo, pictor spaniol (n 1618)
    1827: Ernst Chladni fizician și muzician german (n. 1756)
    1897: Johannes Brahms, compozitor german (n. 1833)
    1905: Ion Pop-Reteganul, folclorist român (n. 10 iunie 1853)
    1932: Wilhelm Ostwald, chimist german, laureat al Premiul Nobel (n. 1853)
    1933: Anna de Noailles, scriitoare româncă, contesă de Mathieu (n. 1876)
    1950: Kurt Weill, compozitor german (n. 1900)
    1991: Graham Greene, scriitor englez (n. 1904)
 


  

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More