Bine v -am regăsit!
"Democraţia este un mecanism care garantează că nu vom fi guvernaţi mai bine decât merităm". (George Bernard Shaw)
Demisie în bloc a membrilor Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, din cauza lipsei finanţării proiectelor de cercetare.
Membrii Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) demisionează în bloc din organismul care asistă Ministerul Educaţiei în coordonarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor de cercetare ştiinţifică din România. Motivul îl reprezintă faptul că nici în prezent nu au fost anunţate şi finanţate proiectele de cercetare care au câştigat competiţia din toamnă anului trecut (în cadrul programelor Resurse Umane şi Idei), întârzierea finanţării pe anul acesta pentru toate proiectele aflate în derulare din cadrul programelor Resurse Umane şi Idei, toate acestea în condiţiile în care tocmai a fost lansată o nouă competiţie a proiectelor în cadrul programului Parteneriate, anunţa CNCS printr-un comunicat de presă. "În ultimii doi ani, CNCS, alături de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) şi Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), a contribuit cu toată energia la transformarea programelor de cercetare într-un astfel de mecanism eficient prin care excelenţa să fie promovată. Din păcate însă, recent, a fost anunţat faptul că bugetul alocat pentru anul 2013 programelor de cercetare fundamentală a suferit reduceri dramatice fata de anii precedenţi", informează membrii Consiliului.Traian Băsescu: S-ar putea să mai convoc un referendum pentru a lămuri revizuirea Constituţiei.
"Vă asigur că s-ar putea, s-ar putea, să mai aibă loc referendumuri până îmi termin mandatul. Spre exemplu, cu ocazia europarlamentarelor, pentru a lămuri eventual ceea ce nu respectă parlamentarii în revizuirea Constituţiei. Nu spun că va fi neapărat, dar s-ar putea, pentru că e dreptul meu şi nu vreau să îmi reproşeze cineva după încheierea mandatului "Domnule preşedinte, dar aveai dreptul să lansezi un referendum şi nu ai făcut-o, să ne fi întrebat!". Deci nu exclud această posibilitate, sunt hotărât să folosesc în favoarea românilor toate instrumentele date de Constituţie", a afirmat Preşedintele."Voi avea un singur mesaj. Dacă nu se respectă referendumul din 2009, care a fost valid, au venit 51% din electori la vot, românii nu au de ce să meargă la votul pentru Constituţie. Da, sigur că da, îi voi îndemna să nu meargă la referendumul pentru revizuirea Constituţiei pentru că sunt înşelaţi".
Preşedintele a spus că premierul Victor Ponta face o "greşeală de viziune" când propune Parlament cu 300 de aleşi, însă bicameral, deoarece nu realizează că românii mai au şi Parlamentul European de la Bruxelles.
"Noi încă nu realizăm că avem un parlament la Bruxelles. Românii nici nu realizează câte legi se adoptă în Parlamentul de la Bruxelles şi care devin legile noastre. Un lucru pe care nu îl ştiu românii este totală necolaborare a Parlamentului României cu Parlamentul de la Bruxelles. Ştiţi că în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, cu 30 de zile înainte, Parlamentul European trimite la parlamentele naţionale documentele şi cere punct de vedere. România nu ştiu dacă a trimis măcar o singură dată punct de vedere pe o anume legislaţie pentru că nu s-a creat mecanismul în Parlamentul României", a mai spus Băsescu.
Invitat la o emisiune tv, preşedintele Traian Băsescu a abordat mai multe subiecte :
În ceea ce priveşte numirea lui Robert Cazanciuc la Ministerul Justiţiei, preşedintele a subliniat :"Când am primit propunerea am spus da şi am acceptat de când am primit-o. Am avut o discuţie săptămâna trecută cu prilejul CSAT, (Robert Cazanciuc – n.r.) se prefigura ca soluţie. I-am spus de atunci premierului că nu am nimic împotrivă. Oficial, azi i-am spus. Nu cred că este o alegere proastă", a spus preşedintele.
Referitor la economie preşedintele Băsescu a afirmat :
"Chiar dacă deranjez pe cineva, pot spune că România este stabilizată macroeconomic şi veniturile pe primele trei luni sunt la nivelul prognozat. Nu înţeleg de ce e agitaţie pe piaţă. Semnele sunt bune. Sunt comenzi pentru industrie cu 10% mai mult, exportul - avem deocamdată datele din ianuarie - e plus 6% faţă de exporturile din ianuarie 2012 şi avem o creştere foarte puternică în ianuarie şi februarie la exporturile în afara spaţiului comunitar. Oamenii de afaceri se îndreaptă şi către alte zone, ceea ce e de natură să ne diminueze riscurile legate de producţie industrială pentru acest an. Creşterea nu e spectaculoasă, e la limită”. „Am avea o situaţie mai bună dacă am folosi fondurile europene, situaţia e inacceptabilă, cu un nivel de absorbţie de 13%”
"În momentul de faţă nu este lider politic român mai decredibilizat decât Crin Antonescu în exterior. Ar fi o catastrofă pentru România să-l avem preşedinte mâine". Spre deosebire de premierul Victor Ponta, Crin Antonescu nu are responsabilitatea gestionării problemelor ţării.
"Eu cred că Antonescu ar trebui să vadă că Victor Ponta reuşeşte, ceea ce mărturisesc că nu am crezut că se va întâmpla foarte curând, să înţeleagă responsabilitatea unei funcţii foarte înalte, când pui interesul de partid mult sub interesul naţional. Când ai de ales între interesul naţional şi plăcerea unora din partid, nici nu te uiţi la plăcerea lor. Nu de asta eşti acolo, trebuie să faci ce trebuie şi nu ce vrea partidul", a spus Traian Băsescu.
"Romgazul la Bucureşti, o prostie"
"Am mai auzit ideea asta şi într-o guverare anterioară, când eram împreună cu liberalii, nu are sens să o muţi, să punem rudele noastre în locul alor lor. E un fel de trecere din mână în mână a conducerii societăţii. Este mediu deja creat acolo, dacă cineva vrea să se războiască cu salariile managementului, dă lege în care să spui că nu poate fi salariu mai mare decât al unui ministru
Pentru ce să strămuţi mutarea conducerii unei astfel de companii? Nu cred că o astfel de mişcare face bine. Trebuie lăsată acolo."
"Legat de Biserici, când vom încheia procesul de restituire, poate vom gândi un proces de finanţare autonomă. Mediul rural e singura formă eficientă, garantată de educare a populaţiei. Dacă am şti toţi cele 10 porunci ne-ar fi bine, măcar de la preot le mai auzi. Nu suntem în situaţia în care Biserica Ortodoxă prin avuţia sa să stea pe picioarele ei, pe ceea ce produce. Societatea încă nu şi-a definit valorile, iar Biserica e un partener. Bisericile care s-au întremat economic se implică tot mai mult în case de copii, acţiuni sociale, ceea ce nu înseamnă că la un moment dat nu ar putea să devină supărătoare o rapacitate a preoţilor. Mă bucur că în ultima vreme s-au dat instrucţiuni majore: să nu se mai ia bani la înmormântările celor săraci, să nu se ţină slujbele pentru excentrici oriunde, numai în biserică. Cred că societatea are nevoie de biserică. Parteneriatul politic e toxic, asta decredibilizează Biserica, dar sunt convins că în curând Biserica ortodoxă va dă instrucţiuni”
"Îl apreciez pe Morar, dar sunt lucruri pe care le poţi face, lucruri pe care nu le poţi face. Nu am un Guvern care să provină dintr-un partid care să mă fi susţinut. Orice regulă a democraţiei spune că nu poţi rămâne înţepenit în proiectul tău, când nu mai ai nici măcar un partiduleţ în spate. Interesul major al României era în mod expres să numească procurorii, o structură de conducere a Parchetelor, în condiţiile în care din 24 de funcţii de conducere 21 erau cu delegaţie. Şi începuse altceva. Cei care erau desemnaţi cu delegaţie ca şefi făceau delegaţie subordonaţilor lor care şi aşa erau numiţi cu delegaţie de şefii care plecaseră. Era o situaţie imposibilă, de asta am presat mult să facem rapid numirile şi la 1 octombrie i-am trimis lui Pivniceru o scrisoare: ori procedură transparentă, ori propun să aplicăm legea şi îmi asumam eu această oarecum încălcare a recomandărilor Bruxelles-ului. Am trimis scrisoarea şi lui Barroso, şi lui Van Rompuy. Structurile de la Bruxelles ştiau opţiunea mea din 2 octombrie”.
CNCD, răspuns la sesizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu.
CNCD s-a pronunţat în legătură cu sesizarea liderului FC Mihai Răzvan Ungureanu în care acesta îl acuză pe Victor Ponta că a făcut, într-un interviu, declaraţii discriminatorii pe tema comunităţii rromă, Consiliul a hotărât că afirmaţiile premierului sunt în limitele libertăţii de exprimare."1. Faptele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale art. 2, alin. 1, coroborat cu art.15, din OG 137/2000, republicată, declaraţiile se încadrează în limitele libertăţii de exprimare prevăzute de art.2, alin.8, din acelaşi act normativ. 2. Aâvnd în vedere rolul constituţional al prim-ministrului şi rolul acestuia în cadrul democraţiei constituţionale, recomandăm ca pe viitor, reclamatul să adopte formulări cât mai adecvate de exprimare astfel încât prin declaraţiile sale publice să contribuie la creşterea şi promovarea diversităţii", se arată în decizia Colegiului Director al CNCD, redactată joi, 11 aprilie 2013.
Decizia poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ.
Sever Voinescu: „E mai bine să boicotezi o Constituţie aberantă la urne“.
Fostul prim-vicepreşedinte PDL, Sever Voinescu, a declarat, ieri, la Institutul de Studii Populare (ISP), în cadrul unei dezbateri pe tema modificării Constituţiei, că revizuirea propusă de majoritatea USL în absenţa unei consultări a Opoziţiei este aberantă şi trebuie boicotată la urne. Sever Voinescu a spus că dezbaterile ISP constituie o alternativă la Forumul Constituţional, un raport pentru starea constituţionala a ţării, un diagnostic cu soluţii de tratament, care la sfârşitul lunii mai va ajunge şi la PDL şi la Parlament în caz că “vor fi ochi acolo dispuşi să îl citească”. El a adăugat că perspectiva că USL nu sunt atât de puternici, pentru că soarta amendării Constituţiei se va decide prin referendum, va face actual putere să înţeleagă că produsul care iese din Parlament trebuie să fie de larg consens. El a subliniat că toată lumea e de acord că trebuie schimbat sistemul constituţional, dar dacă USL nu va intra în dialog şi cu PDL, Constituţia ar putea să nu treacă testul referendumului. Sever Voinescu, care face parte din administraţia ISP, a scris pe blogul său, că implicarea Institutului în dialogul cu societatea civilă este unul dintre paşii necesari pentru organizarea unui PDL modern. Între cei 35 de paşi pentru modernizarea PDL se numără şi “consolidarea Institutului de Studii Populare ca laborator doctrinar, dar şi ca locul privilegiat al întâlnirii PDL cu societatea civilă care are opţiuni şi credinţe politice apropiate de ale noastre”.Ioan Oltean: S-a încheiat orice fel de conflict şi de stare de război în interiorul PDL.
"S-a încheiat orice fel de conflict şi de stare de război în interiorul PDL. Şedinţa Consiliului de Coordonare Naţional a venit şi a confirmat alegerea noii structuri politice a Biroului Permanent Naţional (BPN) într-o formulă, spun eu, de natură a pune capăt tensiunilor, divergentelor, nemulţumirilor şi conflictelor, aşa-ziselor conflicte, în paranteză fie spus", a declarat Ioan Oltean. "De asemenea, BPN are oameni cu pregătire excepţională, cu o ţinută morală deosebită, dar şi o îmbinare armonioasă a celor două sexe, bărbaţi şi femei, pentru că femeile sunt prezente într-un număr mai mare decât oricând în structura politica a PDL. Vă asigur că între greii partidului, oameni care au experienţa vastă în plan politic şi în activitatea PDL, avem prezenţi tineri deosebiţi, oameni care vin să îmbunătăţească, dacă vreţi, valoarea BPN actual. I-aş nominaliza pe prof. universitar Radu Carp, pe domnul Vasile Iliuta, Ştefan Gheorghe, un om foarte bine pregătit în domeniul agriculturii. Avem tineri cum ar fi Alexandru Năzare, Cristian Dobre, Alin Tise, Maria Moţa, Valeria Schelean, câteva dintre numele care astăzi fac parte din structura noului BPN, fiind o garanţie că actualul BPN este în măsură să dezvolte o politică pozitivă şi să facă o opoziţie fermă, constructiva la adresa actualului Guvern", a spus Ioan Oltean.Călin Popescu Tăriceanu : PDL să demonstreze că poate funcţiona de capul lui.
"PDL are nevoie de o aşezare pe o bază ideologică, pentru că până acum a fost un apendice al preşedintelui Traian Băsescu. PDL trebuie mai întâi să demonstreze că poate funcţiona de capul lui şi pe picioarele lui. După ce face aceasta, poate intra în categoria partidelor politice respectabile şi poate să aspire la un tratament egal din partea tuturor partidelor politice", a declarat Tăriceanu.Referitor la actuala guvernare, senatorul PNL Călin Popescu Tăriceanu a afirmat : "Nu mă feresc să critic acest guvern pentru lipsa preocupării pentru tematica economică. Are, în schimb, un discurs antiprezidenţial. A fost o temă a campaniei electorale, dar campania s-a terminat. Traian Băsescu trebuie privit ca un actor care va ieşi din scenă. Oamenii aşteaptă rezultate economice. La Galaţi, firma Mittal ameninţă cu închiderea producţiei, prin urmare perspectivele sunt sumbre, oamenii ies în stradă, le e teamă că îşi vor pierde locurile de muncă. Pe bună dreptate. La Oltchim, perspectivele sunt extrem de înguste, Guvernul nu are o marjă de soluţie. Soluţia nu e privatizarea, ci falimentul. V-am spus numai câteva din ameninţările ce planează. Economia este încă în declin. Lipsa unor decizii economice nu va face decât să prelungească starea de criză economică în România, deja suntem în al cincilea an de criză economică. Constat o lipsă a acestei preocupări şi o spun cu regret". Fostul premier consideră că România are nevoie de propriul proiect economic pentru următorii 20 de ani.
Ion Iliescu se teme ca PSD să nu-şi piardă "fizionomia".
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că a atras, atenţia, în Comitetul Executiv al formaţiunii, că există pericolul că fizionomia şi viaţa proprie a partidului să fie "înăbuşite" de activitatea şi problemele guvernării."Am vorbit mai ales despre ridicarea nivelului muncii de partid. Există acest pericol, pentru un partid aflat la guvernare, viaţa politică şi activitatea politică a partidului să fie înăbuşită de problemele administrative ale guvernării. Trebuie să ştie să facă detaşarea necesară - una este susţinerea politică a guvernării, a Guvernului propriu, dar în acelaşi timp să nu dispară viaţa proprie de partid şi problemele politico-ideologice. Întotdeauna există această tentaţie - de a subordona viaţa de partid problemelor administrative ale guvernării. Şi asta duce la pierderea fizionomiei partidului", a declarat Iliescu, după şedinţa Comitetului Executiv. Iliescu a spus că Congresul PSD de pe 20 aprilie este un moment foarte important pentru formaţiunea social-democrată, care trebuie să acorde atenţie şi "activităţii politico-ideologice" şi "formării membrilor".Victor Ponta: Dacă eu şi Vanghelie trăim în acelaşi partid, înseamnă că suntem un partid puternic.
"Dacă Marian Vanghelie şi cu mine, câinele şi pisica, pot să trăiască în acelaşi partid, înseamnă că suntem un partid puternic. (...) Marian m-a întrebat: «Dacă vrei, plec din partid, să nu zici că din cauza mea...». I-am spus: «Nu, stai aici, să câştigăm alegerile, să demonstrăm că putem să câştigăm împreună, nu să pierdem separat»", a spus Ponta. Liderul PSD a arătat că, în opinia sa, deciziile pe care le-au luat el, ca preşedinte al partidului, şi Marian Vanghelie, au fost luate spre binele PSD. Ponta l-a numit pe Vanghelie "ambasador" şi l-a felicitat pentru faptul că şi-a păstrat mandatul de primar. "Domnul ambasador Vanghelie îşi aduce aminte că ultima dată când am fost la o conferinţă a PSD Bucureşti a fost în 2003, când încă exista teatrul de operetă", a subliniat Ponta, arătând că îi va lăsa pe "ambasadorii" Hrebenciuc şi Vanghelie să reprezinte PSD. "O să-i las pe ambasadorii Hrebenciuc şi Vanghelie să reprezinte interesele PSD în toate partidele din această ţară. Vă rog să transmiteţi mesajul meu în acest sens şi cine nu-şi păzeşte parlamentarii, n-o să-i păzesc eu", a spus Ponta, referindu-se la parlamentarii PPDD.Ecaterina Andronescu, aleasă preşedinte PSD Bucureşti.
Senatoarul Ecaterina Andronescu a fost aleasă, ieri, preşedinte al PSD Bucureşti, iar Marian Vanghelie şi Robert Negoiţă au fost aleşi preşedinţi executivi ai organizaţiei, votul fiind unanim şi deschis.Totodată, Eugen Bejinariu a fost ales secretar executiv, iar Marin Popescu - trezorier.
Klaus Johannis: Premierul Ponta a promis că va reevalua situaţia în privinţa Romgaz.
"Eu nu sunt de acord cu înfiinţarea de centre secundare, comerciale sau oricum s-ar numi, ale Romgaz şi Transgaz în Bucureşti. După părerea mea, cele două societăţi, care sunt în Mediaş, trebuie să rămână în Mediaş. Înfiinţarea de sedii secundare, comerciale sau oricum s-ar numi, în Bucureşti, reprezintă, în realitate, doar începutul mutării acestor două companii în Bucureşti, lucru pe care nu îl agreez. Această poziţie este împărtăşită de conducerea PNL. Pot să vă spun că nu suntem de acord cu înfiinţarea de sedii şi mutarea celor două companii la Bucureşti. Am discutat această chestiune în şedinţa de conducere USL, am prezentat argumentele şi am rămas în stand-by. Primul-ministru a promis că va reevalua situaţia până săptămâna viitoare", a spus Johannis.
Washingtonul cere ajutor Chinei pentru a tempera Coreea de Nord.
Înalţi oficiali americani i-au cerut vineri Chinei să-şi utilizeze întreaga influenţă pentru a stopa acţiunile "destabilizatoare" ale Coreii de Nord, subliniind că în joc sunt interese regionale şi internaţionale, transmite France Presse."China are un interes major în stabilitate şi încercările neobosite ale Coreii de Nord de a se dota cu rachetă nucleară care reprezintă un pericol la adresa stabilităţii", a declarat un înalt responsabil al administraţiei americane, care îl însoţeşte pe secretarul de stat american John Kerry în prima sa vizită la Seul.'Acest lucru ne oferă nouă şi chinezilor un obiectiv comun foarte puternic pentru denuclearizare', a adăugat acelaşi oficial. "Turneul secretarului de stat Kerry în Asia, care include Beijingul şi Tokyo, este foarte important pentru a le arăta aliaţilor noştri că suntem pregătiţi, că alianţele noastre contează şi că îi vom apăra', a mai adăugat oficialul american.Generalul american Philip Breedlove: Rusia rămâne prima sursă de îngrijorare în Europa.
"Rusia va rămâne prima sursă de îngrijorare în regiune, până în 2020, din cauza situaţiei sale geografice, a resurselor naturale, a forţelor militare şi a dorinţei sale de a avea influenţă regională", chiar dacă se confruntă cu "deficienţe sistematice", a declarat generalul într-o mărturie scrisă pentru audierea sa de confirmare de către Senatul american ca viitor comandant militar al NATO.
"Continuăm să credem că o cooperare cu Rusia în privinţa apărării antirachetă ar permite o ameliorare a securităţii atât a NATO, cât şi a Rusiei", a pledat generalul american. În opinia sa, este necesar "să nu mai tratăm sau să considerăm Rusia ca un inamic şi să încercăm să ne îndreptăm către un parteneriat".
Egipt: Armata a ordonat medicilor să opereze fără anestezie participanţii la protestele împotriva sa.
Armata egipteană a dat ordin medicilor să opereze fără anestezie manifestanţii răniţi în timpul protestelor împotriva sa, potrivit unui extras dintr-un raport publicat vineri de cotidianul britanic The Guardian, preluat de AFP. Acest raport asupra atrocităţilor comise de armată şi de poliţie începând cu 2011, efectuat la ordinul preşedintelui Mohamed Morsi, arată de asemenea că personalul medical şi soldaţii au atacat manifestanţii în interiorul unui spital din Cairo.
"Nu pot să supraestimez importanţa acestui raport", a declarat Heba Morayef, directoarea filialei egiptene a ONG-ului Human Rights Watch, pentru The Guardian.
"Armata a promis întotdeauna că a luat partea manifestanţilor şi că nu a tras niciun glonţ împotriva lor. Acest raport conţine pentru prima oară o condamnare oficială a armatei pentru responsabilitatea sa în torturi, crime şi dispariţii", a adăugat ea.
ŞTIRI METEO
SÂMBĂTĂ 13 APRILIE 2013
Vremea va fi caldă pentru această dată, dar şi în general, instabilă. Vor fi înnorări şi ploi, ziua în vestul, centrul şi nordul ţării, iar spre seară şi noaptea local în sud şi est şi izolat în centru. Ploile vor fi şi sub formă de aversă, însoţite trecător de descărcări electrice. În zonele de deal şi munte izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, uşor mai coborâte pe litoral şi posibil în Maramureş, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 11 grade. Presiunea atmosferică va creşte.
FRUMUSEŢI ALE NATURII.
SICILIA
Sicilia este una dintre regiunile autonome ale Italiei și cea mai mare insulă din Marea Mediterană. Sicilia are o suprafață de 25.700 km² și 5,1 milioane de locuitori. Prinicipalele orașe sunt Palermo, Catania, Messina, Siracusa, Marsala și Trapani. Un oraș de mare importanță este Taormina. Vulcanul Etna este situat în Catania. În nord, insulele Eoliene fac parte din punct administrativ din Sicilia, la fel ca și insulele Egadi la est. Sicilia este cunoscută de peste 200 ani pentru producția sa de cereale; măslinele și vinul sunt două alte produse importante. Minele din regiunea Caltanissetta au fost în secolul al XIX-lea mari producătoare de sulf, dar și-au început declinul în anii 1950. Sicilia are o rețea destul de densă de șosele, multe dintre ele fiind elevate din cauza terenului muntos al insulei. Trenuri circulă între Italia și Sicilia, vagoanele fiind încărcate în vapoare și trecând Strâmtoarea Messina, unde sunt descărcate și puse din nou pe șine. Aeroporturile principale ale insulei sunt Aeroportul Internațional Palermo și Aeroportul Catania-Fontanarossa. Acestea sunt servite de zboruri naționale și internaționale
PERSONALITĂŢI
Robert Delaunay
Robert Delaunay (12 aprilie 1885 Paris - †25 octombrie 1941), pictor francez, inițiator al orfismului (nume dat de Guillaume Apollinaire), orientare artistică derivată din cubism, care aspiră către primatul culorii ca mijloc de detașare a luminozității și a dinamismului. Delaunay și–a construit tablourile folosind, preponderent, contrastul cromatic simultan, recompunând formele (seria "Tour Eiffel"), pentru a ajunge într-unele din operele sale la reprezentări abstracte ("Forme circulare", "Ritmuri infinite"). Robert Delaunay expune pentru prima dată în 1904 la "Salonul Independenților" și se împrietenește cu Jean Metzinger și cu Douanier Rousseau, prin intermediul cărora descoperă fauvismul și pointilismul, înainte de a adera, începând cu anul 1908, la mișcarea cubistă. În această perioadă o cunoaște pe tânăra pictoriță de origine rusă, Sonia Uhde-Terk, cu care se căsătorește, ea semnând de acum încolo cu numele Sonia Delaunay-Terk (1885-1979. Mai târziu vor lucra împreună la mai multe proiecte decorative. La Paris, cu ocazia Expoziției expresioniste din 1912, întâlnește pe Paul Klee, August Macke, Franz Marc și Hâns Arp. Împreună cu Fernand Léger, realizează picturi murale pentru "Expoziția de Arte Decorative" din 1925. Pictează portretele unor prieteni, poeți și muzicieni cu tendințe avangardiste, ca Philippe Soupault, Tristan Tzara, André Breton, Louis Aragon, Igor Stravinsky. După 1930 creează aproape exclusiv artă abstractă, folosind ca materiale nisipul, mozaicuri, caseină și piatră de șlefuit pentru a efectua reliefuri. Împreună cu Sonia Delaunay-Terk, André Lhote și Jacques Villon execută decorarea sălii de sculptură pentru "Salon des Tuileries" și, cu această ocazie, către 1938, pictează trei mari "Ritmuri", care sunt ultimele sale opere mai importante. Robert Delaunay moare la 25 octombrie 1941 în Montpellier.
S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 12 APRILIE.....
12 aprilie este a 102-a zi a calendarului gregorian.Evenimente
1633: Inchiziția a început interogatoriul lui Galileo Galilei.
1861: A început războiul de secesiune din SUA, încheiat la 9 aprilie 1865.
1877: A început războiul ruso–turc. România a permis trecerea trupelor rusești pe teritoriul său. Turcii au bombardat localitățile românești de la Dunăre.
1914: A avut loc, la Londra, premiera piesei de teatru „Pygmalion" a scriitorului englez George Bernard Shaw.
1939: Albania a fost înglobată Italiei, sub forma unei uniuni personale. Victor Emanuel al III-lea al Italiei, rege al Italiei (1900–1946), a fost încoronat rege al Albaniei (1939).
1943: Întâlnirea dintre conducătorul statului român, mareșalul Ion Antonescu, și Hitler, la castelul Klessheim. Hitler a cerut lui Antonescu să înceteze orice tatonări de pace cu puterile antifasciste.
1945: Participanții la Mișcarea Tineretului Progresist hotărăsc crearea unei organizații unitare, intitulată Tineretul Progresist din România. Congresul acesteia are loc la 22 octombrie - 24 octombrie 1945.
1961: Zborul primului cosmonaut din lume, Iuri Gagarin, la bordul navei „Vostok I". Zborul a durat 108 de minute.
1981: A avut loc primul zbor al navetei spațiale Columbia, care s–a pulverizat, din cauze necunoscute și a ars aproape în întregime, pe data de 1 februarie 2003.
1997: A fost parafat Acordul privind aderarea României la Acordul Central European de Comerț Liber (CEFTA).
S - a născut......
1748: Antoine-Laurent de Jussieu, botanist francez (d. 1836)
1839: Nikolai Mihailovici Prjevalski, explorator rus (d. 1888)
1852: Ferdinand von Lindemann, matematician german (d. 1939)
1885: Robert Delaunay, pictor francez (d. 1941)
1890: Vintilă Ciocâlteu, poet român (d. 1947)
1899: Tudor Teodorescu Braniște, scriitor și ziarist român (d. 1969)
1904: Mihail Steriade, poet și publicist român (d. 1994)
1930: Helmut Arz, pictor și grafician român, stabilit în Germania
1933: Montserrat Caballé, cântăreață spaniolă de operă
1940: Mircea Martin, scriitor român
1948: Andrei Popescu, jurist și profesor universitar român, judecător al Tribunalului Uniunii Europene
1950: George Rădeanu, pictor român
Decese
1961: Gheorghe Manu, fizician român (n. 1903)
1962: Constantin I. Gane, scriitor român (n. 1885)
1971: Igor Evghenievici Tamm, fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel (n. 1895)
2002: Platon Pardău, prozator și poet român (n. 1934)
Sărbători
Ziua mondială a aviației și cosmonauticii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .