Văd de câteva luni tot felul de optimişti de serviciu sau p-afarişti care afirmă (în diferite feluri) că criza s-a terminat. Nu s-a terminat, nu trebuie să ne facem iluzii.
Cei care afirmă că criza s-a terminat ori nu cunosc lucrurile în profunzime lucrurile şi preiau nişte clişee lansate de alţii, ori fac intenţionat. Este bine, dacă fac intenţionat, să facă exact ceea ce fac, dar între anumite limite. Ei, şi acum, dacă am deschis vreo trei fronturi de discuţie, să detaliem.
~criza nu s-a terminat~
Debutul crizei a fost, de facto, la finalul lunii august a anului 2007, când una dintre cele mai mari companii de ipoteci de pe piaţa imobiliară americană, American Home Mortgage, şi-a anunţat oficial incapacitatea de plăţi.
Din acel moment a început căderea bulei subprimelor nord-americane, pe care, aşa cum face întotdeauna când e în criza, Statele Unite înţelege să o exporte, ca să supravieţuiască în vremuri grele pe banii contribuabilului american.
(Nu căderea Lehmann Brothers, în 2008, a fost momentul începerii crizei, ci acela a dat startul crizei economice în Europa de Vest, dând investitorilor de pe pieţele europene sentimentul negativ ce a dus la startul crizei aici şi când despre această criză a început să se vorbească la noi. La noi criza a venit de-abia în primăvara anului 2009)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .