România este frumoasă- the beautiful România! Dobrogea

Dobrogea este frumoasă în orice anotimp! În continuare, vă prezint doar câteva dintre atracţiile turistice ale Dobrogei.

Ţinutul Dobrogea este un pământ istoric şi geografic ce face parte din teritoriul României cu judeţele Constanta şi Tulcea, aflându-se între Dunăre şi Marea Neagră. În antichitate, Dobrogea era cunoscută sub numele de Dacia Pontica, sau Sciţia Minor.
În urmă cu 2800 de ani, vasele greceşti purtând familii întregi de negustori, meşteşugari, ostaşi şi marinari, intra în apele Mării Negre de astăzi şi o denumesc Pontus Euxinus. Coloniştii au întemeiat multe cetăţi - porturi de-a lungul timpului, precum: Odessos (Varna), Apollonia, Callatis, Tomis, Histria, Argamum, iar pe cursul Dunării Aegyssos (Tulcea) şi Axiopolis (Cernavodă).

Cheile Dobrogei

Cheile Dobrogei desemnează o importantă rezervaţie naturală, de tip geologic, din judeţul Constanta, desfăşurată de-a lungul Văii Casimcea, pe o suprafaţă de peste 10.000 hectare. Unicitatea acestei rezervaţii naturale este dată de o succesiune de stânci, ce dăinuie aici de zeci de mii de ani. De asemenea, fundamentul pe care s-a format întreaga vale este alcătuit din şisturi verzi, cele mai vechi roci, din era precambiana (de acum 500 – 2.000 de milioane de ani).
Accesul către aceste frumoase chei din Podişul Casimcei se poate realiza foarte uşor având în vedere că acestea sunt străbătute de un drum judeţean aflat într-o formă foarte bună, DJ 222.

Peisajele din această zonă centrală a Dobrogei sunt fermecătoare, fiind dominate de coline domoale, presărate cu şiruri întinse de stânci calcaroase. Deşi la o primă vedere nu par decât nişte simple roci, formaţiunile calcaroase ce împânzesc întreaga regiune a Cheilor Dobrogei sunt de fapt foste recifuri coraliere ale Mării Thetis, o întindere de apă ce acoperea în trecut întreaga regiune a Dobrogei. Formaţiunile muntoase ale cheilor încep să se facă remarcate din punctul localităţii Mihail Kogălniceanu, aflată la o distanţă de aproximativ 35 km în direcţia nord -vest faţă de Constanţa. Imensele roci, ce ating pe alocuri înălţimi de aproximativ 40 de metri, oferă peisaje de o frumuseţe rară, desfăşurându-se de-a lungul şoselei ce duce până în localitatea Casimcea.
De-a lungul întregii desfăşurări a Cheilor Dobrogei se întâlnesc numeroase atracţii naturale încântătoare, precum abrupturi, şanţuri sau peşteri sculptate în calcar: Peştera La Adam, Peştera Liliecilor, Peştera Babei, Peştera Casian sau Peştera Mireasa. Zona este traversata şi de un mic pârâu, ce se varsa în râul Casimcea.
Peştera La Adam este una dintre cele mai importante peşteri din regiunea Cheilor Dobrogei, fiind situată la o altitudine de aproximativ 65 metri şi desfăşurându-se pe o lungime de în jur de 100 metri. Aici au fost descoperite, în urma cercetărilor paleontologige, mai multe fosile ce se pare că provin de la specii precum hiena de peştera, ursul de peştera, renul, mamutul, calul sălbatic, bizonul şi chiar de la un homo sapiens din era paleolitică superioară.
O alta peşteră importantă este şi Peştera Liliecilor, cunoscută şi sub denumirea Peştera Gura Dobrogei, ale cărei galerii interioare se întind pe  650 metri lungime. Şi aici au fost scoase la iveală fosile animale, dar şi umane, ce se pare că datează din paleoliticul inferior şi chiar din neolitic.

Având în vedere toate frumuseţile regăsite aici, pe aceste plaiuri dobrogene de o unicitate aparte, Cheile Dobrogei merită cu desăvârşire atenţia tuturor celor atraşi de natură şi de minunăţiile pe care aceasta le-a creat!

Parcul Naţional Munţii Măcinului

Parcul Naţional Munţii Măcinului este format din două zone din Podişul Dobrogei, zona centrală a Munţii Măcinului şi Culmea Pricopanului, zone ce au fost declarate parc naţional în anul 2004, pentru a ocroti şi conserva specii de plante, animale sălbatice pe cale de dispariţie şi ecosistemele acestei zone cu valoare ştiinţifică şi ecologică deosebită şi unică în Europa.
Suprafata parcului este de aproximativ 11.200 ha, cu altitudini ce variază între 7 – 467 m, cu creste stâncoase, ascuţite şi pante foarte abrupte, cu roci de diverse forme şi mărimi datorită proceselor încă active de dezagregare, cu văi şi izvoare însoţite de mici cascade, toate acestea având ca rezultat un peisaj mirific ce surprinde orice turist.

Aproape toată suprafaţa Parcului Naţional Munţii Măcinului este acoperită de păduri care asigură stabilitatea ecologică şi habitat optim pentru speciile erbacee deosebite, multe dintre ele fiind rare pentru ţara noastră dar şi pe plan internaţional.
Parcul deţine şi protejează vegetaţie  de stepă, specifică platoului moesic din Dobrogea, colilie şi cimbrişor dobrogean şi păduri de tei, cărpiniţă, stejar brumariu, stejar pufos şi bujor.

Ghiocelul cu frunze îndoite, clopoţelul dobrogean, garofiţa pitică de stâncă, merinana, sunt câteva specii din cele 6 care se găsesc în parc, de o valoare internaţională incluse în Lista Roşie Europeană în categoria “vulnerabile”.
Balaurul dobrogean, broasca ţestoasă, vulturul pleşuv, dumbrăveanca, vipera cu corn, ciocănitoarea neagră sunt doar câteva din speciile rare protejate pe plan internaţional, care le regăsim în parc. În Parcul Naţional Munţii Măcinului se găsesc o varietate de fluturi, păsări, reptile şi manifere printre care amintim: dihorul pătat, popândăul, pisica sălbatică, vulpea, cerbul carpatin, jderul de piatră, căpriorul, iepurele, mistreţul, fazanul, ciocănitoarea neagră, şoimul dunărean etc.
Datorită potenţialului natural şi a accesului facil de care dispune Parcul Naţional Munţii Măcinului, îl face să fie accesibil unei game largi de turişti iubitori de peisaje pitoreşti, drumeţii în natură, faună, excursii şi campare. În parc sunt amenajate 9 trasee turistice dintre care unul este doar pentru biciclete şi un loc pentru turismul ecvestru.

Capul Dolosman

Capul Dolosman este reprezentat de partea estică a promontoriului Dolosman şi cuprinde ruinele cetăţii greco-romane Orgame – Argamum şi zona de abrupt a falezei acestui promontoriu. Capul Dolosman este o faleză calcaroasă ce se întinde pe o distanţă de 3 km , cu înălţimea maximă de 29 m, fiind singura faleza stâncoasă din zona litorală a României.
Zona capul Dolosman este importantă pentru conservarea vegetaţiei de stepă având un grad de diversitate apreciabil, explicabil prin existenţa terenurilor cu umiditate şi salinitate diferită. Flora se caracterizează printr-o majoritate a speciilor meridional-continentale şi a plantelor xero-mezofile, moderat termofile şi neutro-bazifile. Numărul plantelor cunoscute aici se ridica la 287 specii cormofite cu 14 subspecii, 17 varietăţi şi 11 forme, reprezentate prin specii rare şi foarte rare, menţionând aici Centaurea jankae.

Pe toată lungimea falezei se pot întâlni şerpi de apă (Natrix tesselata) iar în zona abruptului stâncos se pot observa cuiburile de lăstun mare. Zona este importantă pentru cuibăritul drepnelei negre, pietrarul negru precum şi pentru protecţia dihorului pătat, a şarpelui rău. Zona este importantă şi din punct de vedere arheologic, aici fiind desfăşurat situl arheologic Orgame – Argamum. Capul Dolosman (rezervaţie) separă lacul Razelm de lacul Golovita şi prin peisajul pe care-l reprezintă, un loc unic în România. Capul Dolosman este un promontoriu stâncos situat la confluenţa lacurilor Razim şi Goloviţa – o zonă de interes geologic, istoric şi din punct de vedere a biodiversităţii.

Canaralele de la Hârşova 

Această arie naturală protejata cuprinde calcare jurasice la zi cu un aspect peisagistic deosebit. Rezervaţia Canaralele de la Hârşova se caracterizează printr-o bună reprezentare a habitatelor de stâncărie (călcare) cărora le sunt asociate specii de flora şi fauna tipice. Apele fluviului Dunărea constituie un factor determinant în prezenţa unei avifaune bogate reprezentate prin numeroase specii enumerate. Aspectul peisagistic este dublat de cel istoric, prin existenţa în zonă a unei cetăţi romano-bizantine, fostul castru militar "Carsium", construit de romani prin secolul al II-lea al erei noastre. Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 5,30 ha şi a fost declarată monument al naturii, datorită importanţei sale ştiinţifice. Calcarele jurasice existente în această zonă au fost studiate începând cu anul 1867, astfel identificându-se diferite specii de corali, spongieri etc.

Canaralele din Portul Hârşova, sunt situate în aval de actualul port Hârşova, pe malul drept al fluviului Dunărea, acolo unde şuviţele de apă ale fluviului încep să se împletească pentru scurt timp. Canaralele prezintă cea mai spectaculoasă vedere peisagistică dinspre Dunăre în ceasurile târzii ale după-amiezelor senine, când soarele în asfinţit dă râpei de calcar roşcat reflexe strălucitoare, sângerii. Canaralele Hârşovei reprezintă vechi cariere de calcar de un aspect peisagistic unic pe teritoriul judeţului. Aspectul peisagistic este dublat de cel istoric, deoarece în amonte se află zona arheologică a cetăţii romano-bizantine.
Canaralele de la Hârşova sunt incluse în lista rezervaţiilor naturale în anul 1943, printr-un ordin al Consiliului de Miniştri. Ele sunt situate la nord-est de Vadu Oii, comuna Ciobanu şi la sud-est învecinate cu localitatea Ghindăreşti. Dacă priveşti canaralele în ceasurile târzii ale după-amiezelor senine, când soarele este la asfinţit, ai impresia unui spectaculos tablou, în care calcarul roşcat dă strălucitoare şi sângerii reflexe de lumini.
Datorită climatului specific dobrogean, diferit de cel continental, canaraua are parte de o floră bogată primăvara şi vara, formată din nenumărate feluri de flori (ghiocei, viorele, toporaşi, sânziene galbene, brânduşe etc). Fauna zonei este formată din şerpi de stâncă, fazani şi iepuri. Canaralele nordice au fost împrejmuite cu o perdea de copaci în anii 1978-1979 şi astfel au fost incluse în trupul de pădure Langea-cantonul 5, aparţinând Ocolului Silvic Hârşova. De canaralele de la Hârşova aminteşte şi marele istoric Nicolae Iorga. Într-o călătorie din anul 1904 făcută pe Dunăre, descrie prima impresie pe care o trăieşte atunci când trece cu vaporul prin dreptul frumoaselor stânci cu reflexe sângerii, neavând cum să nu remarce şi ruinele vechii cetăţi Carsium, ce se aflau situate pe culmea a două dintre aceste canarale.

Insula Popina 

Insula Popina este o insulă situată în nordul Lacului Razim, în apropierea amenajărilor piscicole Iazurile şi Sarinasuf şi a localităţii Iazurile. Insula este localizată pe teritoriul jud. Tulcea, la 500m de satul Iazurile. Insula Popina domină partea de nord a Lacului Razim (jud. Tulcea), având o înălţime de 47 m şi o suprafaţă de 98 ha. Ea se afla localizată la 45°17′60” latitudine nordică şi 29°38′60” longitudine estică. Insula oferă o perspectivă largă asupra oglinzii de apă şi a malului nordic al Lacului Razim.
În zona Popina, pentru un perimetru de 3.600 ha din jurul insulei, s-au realizat o serie de proiecte destinate reconstrucţiei ecologice. Insula Popina reprezintă un rest de grind continental stâncos, fiind constituită din calcare mezozoice triasice şi parţial acoperită cu o pătură de loess. Pe ţărmul nordic al insulei, există nişte izvoare termale, încă nestudiate, care conferă insulei un plus de interes ştiinţific. Insula, fiind izolată de continent, a putut conserva numeroase specii de plante ierboase specifice stepei dobrogene, constituind locul de cuibărire a unor păsări şi habitatul unor reptile şi insecte, unele dintre ele destul de periculoase.

Vegetaţia insulei este abundentă, fiind formată din specii de plante ierboase pitice specifice stepei dobrogene (stufărişuri şi rogozuri), precum şi din plante acvatice (în special nuferi). Insula Popina reprezintă un loc de popas important pentru păsările migratoare. Primăvara, în această zonă cu vegetaţie săracă şi pitică, poposesc venind din alte zone mai calde păsări de mlaştină (codobaturi venite din Congo), precum şi păsări de pădure cum ar fi: privighetoarea roşcată (Luscinia megarhynchos), presura cap negru (Emberiza melanocephala), ciocârlia de Bărăgan (Melanocorypha calandra) etc. De asemenea, Insula Popina este un loc important de cuibărit pentru călifarul alb (Tadorna tadorna) şi călifarul roşu (Asarca teruginea).

În afară de păsări, s-a mai consemnat şi prezenta pe insulă a unei faune de nevertebrate, care a fost insuficient studiată. Printre aceste nevertebrate menţionam rarităţi cum ar fi păianjenul veninos “văduva neagră” (Lactrodectus tredecimguttatus) -a cărui prezenţă pe insulă a fost semnalată în anul 1965 şi miriapodul gigant (Scolopendra cingulata). De asemenea, Insula Popina este singurul loc din lume unde găsim cosaşul Isophya dobrogensis. În anul 1985, regizorul Ion Bostan (1914-1992) a realizat un film documentar cu titlul “Balena de piatră (Insula Popina)” în Ciclul Delta Dunării – sanctuar al naturii… Delta insolită.

Cetatea Enisala

Cetatea Enisala sau Heracleea este situată în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Tulcea, şi face parte din rândul construcţiilor genoveze de pe teritoriul României. La 2 km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros, care domină zona lacurilor Razim şi Babadag, se afla ruinele fortăreţei medievale Yeni-Sale. Cetatea este situată într-un complex arheologic cu numeroase vestigii din epoca neolitică până în evul mediu şi care impresionează prin mărimea şi soliditatea zidurilor.Ea a fost construită în scop militar, defensiv şi de supraveghere a drumurilor de pe apă şi de pe uscat.               

Biserica grecească "Buna Vestire"       

Biserica grecească "Buna Vestire" este una din cele mai vechi biserici din nordul Dobrogei.
La 13 Aprilie 1863, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Cristian Tell, în urma intervenţiei prefectului Brailei, Gheorghe Iorgulescu, a ordonat Consiliului Municipiului Brăila să acorde comunităţii greceşti o biserică care să funcţioneze în limba greacă, deoarece dintre cele o mie şase sute de vapoare care veneau anual în oraş jumătate erau greceşti. Permisiunea a fost dată în cele din urmă la 15 Mai 1863 de către domnitorul României Al. I. Cuza şi astfel la data de 8 Septembrie, a aceluiaşi an a avut loc slujba de punere a pietrei de temelie. La 1863, în timpul lucrărilor de punere a temeliei bisericii, unul dintre ctitori a avut un vis, ce a avut ca rezultat descoperirea unui izvor natural, cu proprietăţi vindecătoare de ziua Izvorului Tămăduirii. A fost considerată ca semn divin, izvorul închizându-se într-o fântână, iar deasupra construindu-se Sfântul Altar. Izvorul se găseşte la o adâncime de 15 metri şi este vindecător doar de ziua Izvorului Tămăduirii, când agheasma ţâşneşte şi suprafaţa apei fântânii ajunge la doi metri. Numai în această zi preoţii deschid fântâna şi mulţi bolnavi vin din toată ţara să primească agheasma având nădejdea şi credinţa că se vor vindeca.

Mănăstirea Dervent 

La aproximativ 20 de kilometri de frontiera cu Bulgaria, venind dinspre Ostrov, pe un deal de unde pot fi admirate apele sclipitoare ale Dunării, în vremuri ferite de inundaţii, se afla Manăstirea Dervent. Zidurile albe şi acoperişurile roşii, turlele argintii îţi atrag atenţia de la distanţă. Pe la sfârşitul secolului I după Hristos, Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat la apostolie, în misiunea sa creştină ajunge să-L propovăduiască pe Hristos în Scythia Minor, adică în Dobrogea noastră de astăzi, care în acea vreme făcea parte din Imperiul Roman. Credinţa creştină era interzisă în acele vremuri. Sfântul Apostol Andrei ajunge să propovăduiască Evanghelia lui Hristos, Mântuitorul nostru, şi în Scythia Minor, adică în Dobrogea de astăzi, găsindu-şi un adăpost într-o peşteră aflată la 37 de kilometri de mănăstirea Dervent, pe raza comunei Ion Corvin, unde astăzi este închinată o mănăstire în cinstea şi în amintirea Sfântului Apostol Andrei, increştinătorul României. Mai târziu opera misionară a Sfântului Apostol Andrei va reveni unor ucenici ai Sfântului, anume, un preot şi trei fecioare care vor veni în marea cetate Dervent la Dunăre să-l mărturisească pe Hristos.
Ajunşi aici cei patru sunt prinşi şi condamnaţi la moarte, după ce fuseseră sfătuiţi să se lepede de Hristos. În momentul martirajului, tradiţia acestui Sfânt Lăcaş ne spune că ei erau aşezaţi astfel: Preotul se afla pe locul în care se află acum Crucea Sfântă din absida stângă a bisericii, crucea făcătoare de minuni şi tămăduitoare iar cele trei fecioare se aflau în faţa bisericii, mai precis în faţa Sfântului Altar. Văzând că nu pot fi determinaţi să-şi renege credinţa lor adevărată, Sfinţii Martiri au fost chinuiţi groaznic. În final, preotul a fost jupuit de viu şi spânzurat pe o cruce de lemn cu capul în jos iar celor trei fecioare li s-au scos ochii, li s-au smuls unghiile de la mâini şi de la picioare iar după aceste groaznice chinuri, trupurile acestor Sfinte Muceniţe au fost tăiate în bucăţi. Trupurile acestor Sfinţi au fost aruncate în Dunăre, după ce au fost arse pe rug ca să nu le venereze creştinii aflaţi în cetate, să nu venereze rămăşiţele Sfintele Moaşte care au mai rămas.
Pe locul unde au fost ei martirizaţi, tradiţia ne spune că au crescut din pământ patru pietre în formă de cruce cu însuşiri tămăduitoare şi făcătoare de minuni care, de-a lungul veacurilor s-au dovedit a fi tămăduitoare de diferite boli sufleteşti şi trupeşti.

Cetatea Histria

Cetatea Histria este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de științific și sit arheologic), situată în județul Constanța, pe teritoriul administrativ al comunei Istria. Aria naturală se află în partea estică Dobrogei, în extremitatea nord-estică județului Constanța lângă Lacul Sinoe, aproape de limita teritorială cu județul Tulcea, în apropierea drumului național DN22 care leagă municipiul Constanța de orașul Tulcea,
Aria naturală este inclusă în parcul național (rezervație a biosferei) Delta Dunării și reprezintă o zonă naturală (pășuni, mlaștini sărăturate, suprafețe nisipoase umede) din Podișul Dobrogei, în a cărei suprafață este inclusă și cetatea grecească Histria.

Rezervația adăpostește mai multe specii floristice (unele foarte rare) dintre care: vitrigon (Eryngium maritimum), alior (Euphorbia peplis), cârcel (Ephedra distachia), pelin (Artemisia tschernieviana), bărbișoară (Allysum hirsutum), volbură (Convolvulus lineatus), varză de mare (Crambe maritima), pătlăgină (Plantago cornuti), ață de mare (Ruppia maritima), brândușă de nisip (Merendera sobolifera)[5], garofiță (din speciile Dianthus pseudarmeria și Dianthus bessarabicus), siminoc (din specia Helichrysum arenarium), grășătoare (Sagina maritima), chimionul porcului (Peucedanum arenarium) sau valentiță (Tanacetum milefolium).

Posted in: atractiituristice,Dervent,Dobrogea,Histria,Româniainimagini,vioricacrainic