vineri, 4 octombrie 2013

Începe iar războiul lui Băsescu. De data asta cu PSD

Creşte tensiunea socială
în România
Dacă Traian Băsescu n-ar fi făcut un compromis cu Victor Ponta și nu ar fi acceptat retragerea lui Daniel Morar (receptat de USL ca hardliner anticorupţie, adică, în limbaj uselist, băsist), rocada sa cu Codruţa Kovesi şi numirea unui procuror şantajabil în locul acesteia la Parchetul General, manevrat de PSD, războiul de anul trecut ar fi continuat și acum.

Trompetele USL ar fi strigat azi că tiranul Băsescu nu lasă guvernul să lucreze pentru binele țării. Electoratul uselist ar fi pus botul la vrăjeală, reflex. Cota de popularitate a președintelui și a Opoziției ar fi rămas jos, jos de tot.

USL se hrăneşte, prin propagandă, din criză, dând vina pe Băsescu şi aşa-zişii băsişti. În perspectivă medie, șansele electorale, politice ale forţelor democratice să controleze evoluţia ţării ar fi rămas la cote minime.

Atenţie, acesta este un lucru foarte important. Sigur dintr-un punct de vedere ne-am întors cu vreo zece ani în urmă: vorbim despre forţe democratice şi antidemocratice, nu despre stânga, centru, dreapta, așa cum începuserăm să o facem. Nu mai există liberali, social-democraţi, populari, socialişti și ţărănişti. Ne-am întors la dihotomia democraţie - sistem de forţă.

Trebuie să înţelegem că Băsescu este un politician şi negociază. Și acum tot aceasta face. A anunțat că e gata să denunțe pactul de coabitare și nu anunță nimic încă. Așteaptă. Vulpoi. Negocierea aceasta presupune paşi înapoi, paşi laterali, paşi înainte, tenacitate, urmărirea scopului politic cu obstinaţie pentru perioade lungi de timp, concesii... citeşte tot aici

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More