De-a lungul timpului, mi-am făcut, numeric, mai mulţi prieteni printre câinii aceştia maidanezi decât printre oameni. Cine a privit în ochii unui câine ştie de ce. Câinele este sincer, afecţiunea lui este necondiţionată, iar agresivitatea sa are motivaţii simple.
Câinele este capabil de devotament necondiţionat, sincer, direct, radical, oamenii sunt capabili de aşa ceva foarte rar sau deloc. A ucide un câine este un gest cumplit. Nici un om nu ar trebui să fie responsabil de moartea unui câine nevinovat şi foarte mulţi oameni vor fi în curând foarte vinovaţi dacă acest lucru se va materializa dramatic, în primul rând în Capitală.
Va fi un semn dramatic al dezumanizării noastre. "Căci cel care ucide azi un câine / Omorâ-va oameni mâine".
Pe când eram copil, pe la începutul anilor 70, mergeam pe Calea Griviţei, pe la fostul Magazin Aşchiuţă. Fără nici o introducere, nici măcar un ham, ceva, un dog german imens, matur, mascul, absolut necunoscut, s-a ridicat de pe trotuar şi şi-a pus labele din faţă pe umerii mei, mai să mă dărâme.
Părinţii mei s-au speriat. Eu râdeam. Ăsta micul, dogul german, mă lingea de zor şi scâncea ca un pui…
Acum mai mulţi ani, am întâlnit în Parcul Titan un maidanez formidabil: mare, lăţos, cu blana albă cu maro, cu un aspect clar de ciobănesc românesc, cu borul şi pernele lăbuţelor liliachii. Dacă aş fi avut unde, l-aş fi luat la mine acasă instantaneu.
Pentru cei ce adoptă acum astfel de câini, este bine să ştie câteva lucruri. Primul lucru pe care trebuie să-l facă este să îl deparaziteze şi vaccineze. În câteva zile maximum (la câinii de talie mare), animalul va scăpa de toţi paraziţii, toţi viermii şi lighioanele de pe şi din el. Sau nu.
El necesită ulterior un consult la medicul veterinar, pentru că traiul vagabond i-a măcinat sănătatea. De exemplu, ficatul. Mâncând toate porcăriile. Sau mâncând oase de porc, care-i fac rău, în loc de oase de vită, care îi fac bine... citeşte tot aici
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .