miercuri, 2 octombrie 2013

2 octombrie 2013 by Viorica Crainic


Bine v- am regăsit!

„Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. (Mahatma Gandhi)

Preşedintele Traian Băsescu  :  L -a primit la Palatul Cotroceni pe Preşedintele Estoniei.

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, pe omologul său din Estonia, Toomas Hendrik Ilves, aflat într-o vizită de stat în România, cu care a susţinut o declaraţie comună.
Cei doi oficiali au fost întrebaţi cum comentează declaraţia vicepremierului rus Dmitri Rogozin potrivit căreia România planifică integrarea Republicii Moldova în UE, iar apoi anexarea acesteia la ţara noastră.

"Să dea Dumnezeu să reuşim cu integrarea în Uniunea Europeană. România nu şi-a declarat niciodată intenţia de a anexa vreo ţară, dar bătălia noastră este pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, atunci aproape nu vom mai avea frontiere, vom fi cetăţeni europeni şi noi şi cetăţenii Republicii Moldova, vom vorbi aceeaşi limbă, vom avea mai mult sau mai puţin aceleaşi obiective, vom avea aceeaşi istorie în interiorul UE. Declaraţii de acest tip ale demnitarului rus nominalizat sunt frecvente. El cum se trezeşte face o declaraţie, întâi la adresa României, după care bănuiesc că-şi bea ceaiul sau, mă rog, ceva", a răspuns Traian Băsescu.
"România a fost primul stat din lume care a recunoscut independenţa Republicii Moldova şi acest lucru trebuie subliniat vizavi de declaraţiile faimosului demnitar rus", a afirmat Băsescu.

La rândul său, preşedintele Estoniei a arătat că ţara sa a investit de-a lungul anilor în Republica Moldova nu numai din punct de vedere economic, ci şi politic, amintind de reţeaua IT, guvernarea electronică online.
"Noi ne pronunţăm pentru democraţia liberală în Ucraina şi în mod clar România este expertul în ceea ce priveşte Moldova şi poziţia Moldovei", a spus preşedintele Estoniei.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a comentat, astăzi, pe contul său de Twitter, întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman. Rogozin afirmă că preşedintele român planifică integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, apoi anexarea acesteia de către România.


Preşedintele Traian Băsescu: CCR a avut un rol de echilibru şi garant al respectării principiilor constituţionale.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi, că rolul Curţii Constituţionale a României, de la înfiinţarea sa, a fost acela de echilibru şi garant al respectării principiilor constituţionale."Ţin să subliniez rolul excepţional pe care l-a avut Curtea Constituţională a României (CCR) în găsirea acelui echilibru de care toţi românii aveau nevoie", a spus Băsescu astăzi, la conferinţa internaţională cu tema "Jurisdicţia constituţională după 20 de ani de la căderea cortinei comuniste".

"Consider că şi în România, cum sunt sigur că se întâmplă şi în alte ţări, Curtea Constituţională a avut un rol determinant pentru a stabili limitele şi principiile pe baza cărora s-au derulat aceste procese, pentru a evita ca o nedreptate din trecut să fie reparată printr-o nedreptate în prezent, iar acest rol de echilibru, de garant al respectării principiilor constituţionale ale statului de drept şi respectării drepturilor omului a revenit Curţii Constituţionale a României. Aş vrea să fac aici o paranteză: au fost abordări pe cele trei probleme - proprietate, lustraţie sau demascarea fostului aparat represiv al statului comunist. Au fost abordări din partea politicienilor, de la muşamalizare până la excese. De aceea ţin să subliniez rolul excepţional pe care l-a avut CCR în găsirea acestui echilibru de care până la urmă toţi românii aveau nevoie", a arătat preşedintele Băsescu.

"Pentru mine, ca şef al statului, a fost un moment în care a trebuit să-mi judec poziţia în raport cu ce vroia majoritatea parlamentară în raport cu decizia Curţii Constituţionale. Vă mărturisesc că atunci, pentru declararea neconstituţională a acestei legi, un singur argument mi s-a părut fundamental din argumentarea Curţii - şi anume "prea târziu". Deci clasa politică românească a lăsat România fără o lege a lustraţiei timp de 21 de ani, şi după 21 de ani a venit cu un proiect de lege care vroia să lustreze. Dar argumentul 'prea târziu' mi s-a părut unul întemeiat, dincolo de toate celelalte pe care nu mi-am permis să le discut, să le comentez, deşi la începutul mandatului o mai făceam. Nu comentez deciziile Curţii Constituţionale, dar acest argument 'prea târziu' mi s-a părut unul temeinic, pentru că revoluţiile, atunci când se întâmplă, trebuie să aibă o cadenţă a desfăşurării lucrurilor aşa cum este normal şi cum aşteaptă cetăţenii să se întâmple după o revoluţie ca cea din decembrie 1989", a subliniat preşedintele Băsescu.

Raluca Turcan: Ministrul Şova trebuie să părăsească de urgenţă cabinetul Ponta.

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat astăzi, că ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional Dan Şova şi alţi miniştri trebuie să părăsească de urgenţă cabinetul Ponta.

"Şova este într-o situaţie aparte pentru că este într-un vădit conflict de interese, în condiţiile în care firma de avocatură a mamei sale a derulat consultanţă pentru Roşia Montană şi Gold Corporation şi în condiţiile în care Şova se manifestă în continuare ca avocat al intereselor investitorilor de la Roşia Montană. În acelaşi timp, toţi miniştrii din cabinetul Ponta care nu au luat atitudine în Guvernul Ponta când proiectul Roşia Montană a trecut de Guvern, dar şi-au manifestat intenţia de a nu-l susţine în Parlament, ar trebui să-şi dea demisia pentru că în Guvern proiectele nu se supun la vot, sunt adoptate prin consens, cu alte cuvinte dacă nu eşti de acord cu un proiect trebuie să-ţi dai demisia din Guvern", a spus Raluca Turcan la o conferinţă de presă.
"Pentru că nu poţi ca ministru să nu iei atitudine sau să susţii un proiect, iar în Parlament să votezi altceva. Votul împotrivă înseamnă, de fapt, un dezacord cu activitatea guvernamentală, echivalează cu o moţiune de cenzură", a susţinut liderul democrat-liberal.

Elena Udrea : Statul îşi tratează cetăţenii ca pe posibili infractori.

Deputatul PDL Elena Udrea consideră că iniţiativa USL privind noul Cod rutier este "o încercare suplimentară de a-i spolia pe români" prin care "statul îşi tratează cetăţenii ca pe posibili infractori şi contravenţionişti".

"Noul Cod rutier, zămislit în minţile înguste ale unor oameni care nu au nicio legătură cu realităţile vieţii de zi cu zi a românilor, arată o lipsă profundă de respect pentru cetăţenii acestei ţări. Să pui amenzi mai mari decât în orice altă ţară europeană într-o Românie în care şomajul creşte, preţurile, taxele şi impozitele se măresc şi ele, dovedeşte incompetenţă, prostie şi rea-voinţă. În niciun alt stat care se pretinde democratic cetăţenii nu sunt priviţi ca în România, drept posibili infractori şi contravenienţi", a declarat Elena Udrea într-un comunicat de presă transmis, astăzi.

"Premierul ar trebui să se preocupe mai mult cum să construiască drumuri, şosele şi autostrăzi, cum să îmbunătăţească infrastructura de transport din oraşe şi cum să-i ajute pe români să-şi înnoiască parcul auto. Asta trebuie să fie preocuparea unui Guvern responsabil, nu jupuirea unor oameni care şi aşa fac sacrificii foarte mari pentru a avea o maşină şi a se folosi de ea, în condiţiile unor combustibili tot mai scumpi şi a unor taxe tot mai restrictive. Dacă o ţine tot aşa, Ponta se va transforma în Ceauşescu II: vor circula o săptămână maşinile cu numere impare şi o săptămână cele cu numere pare", a afirmat Elena Udrea.

Emil Boc : Guvernul îşi bate joc de români.

Primarul Emil Boc acuză Guvernul USL că "îşi bate joc de români" pentru că nu a elaborat normele privind aprobarea formularelor pentru ajutoarele de încălzire, deşi ar fi trebuit să facă acest lucru până la 15 septembrie, conform unei OUG.
Emil Boc a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că în momentul de faţă formularele ar fi trebuit să se afle la furnizorii de utilităţi pentru a fi distribuite beneficiarilor, vina pentru această situaţie aparţinând ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu.

"Guvernul USL îşi bate joc de români pentru că nu a emis la timp actele normative care să permită distribuţia ajutoarelor de încălzire. Guvernul USL şi-a asumat, prin OUG nr. 27/ 2013, termenul de 15 septembrie pentru emiterea hotărârilor de Guvern de aprobare a formularelor pentru ajutoarele de încălzire. Aceste formulare ar fi trebuit deja să se afle la furnizori de utilităţi pentru a fi distribuite beneficiarilor, dar nici măcar nu au fost elaborate. Ministrul Mariana Câmpeanu, când era în opoziţie, plângea pe umărul sărmanilor, îşi bate acum joc de ei. Era o atribuţie de serviciu pentru ministrul Muncii să ducă în Guvern normele pentru aprobarea formularelor pentru ajutoarele de încălzire", a spus Boc
"Vor fi cozi şi aglomeraţie la administraţiile locale, care vor fi scoase drept ţap ispăşitor pentru greutăţile legate de completarea acestor formulare. Sunt formulare de 10 - 14 pagini, unde trebuie să fie declarate bijuterii, maşini, bani, pământ, apoi trebuie depuse la oficiile de specialitate pentru a se primi ajutoare pentru gaz, lemne, energie termică sau cărbune. Astăzi, formularele nu sunt aprobate, frigul nu aşteaptă până când doamna ministru elaborează normele", a spus Boc.

Vasile Blaga: Cred că PDL va depăşi PNL la europarlamentare.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi,  că democrat-liberalii vor obţine un scor mai bun decât PNL la alegerile europarlamentare din 2014, estimând un procentaj peste 20%.
Vasile Blaga a precizat că la această oră PDL este pe un trend bun şi se situează la 18% în preferinţele electorale, potrivit unor sondaje comandate de democrat-liberali, astfel că în niciun caz nu poate fi catalogat drept un partid "mic" sau "slab". "Niciodată nu am vorbit de procente înaintea unor alegeri, deşi am condus toate campaniile electorale. Nu fac această gafă ca să vin şi să anunţ eu procentul. (...) Nu am făcut niciodată lucrul acesta, dar eu cred că un scor de peste 20% este un scor accesibil partidului şi va fi un scor bun, un scor de etapă al unui partid greu încercat care, stabilizând România, a fost aspru sancţionat. Motivele nu mai contează. Privim spre viitor şi am convingerea că ne vom face datoria ca partid de opoziţie, că vom veni nu numai cu critici, normale, pentru că în fiecare zi ne dau ocazia. Uitaţi-vă numai astăzi, discuţiile despre regionalizare în USL, despre descentralizare", a spus preşedintele PDL.
Blaga a opinat, în privinţa declaraţiilor din interiorul USL, că "nici nu mai ştii cine e în opoziţie". "Liberalii se cer din toţi rărunchii să fie daţi afară de la guvernare, cel puţin Antonescu, că ştie că e mai greu în primăvară dacă nu pleacă acum. Vin facturile la iarnă şi promisiunile electorale nu plătesc facturi. (...) Deci, despre asta este vorba. Cred că ne vom atinge obiectivul de etapă şi un partid cu peste 20% este un partid important", a declarat liderul PDL.

Victor Ponta: România şi-a făcut toate lecţiile pentru aderarea la Schengen.

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi,  că, probabil, raportul MCV pentru România nu va fi dat în decembrie pentru că este bun, iar ţara noastră şi-a făcut toate lecţiile pentru aderarea la spaţiul Schengen, problema romilor neavând legătură cu acest subiect.

"Ne-am făcut toate lecţiile şi pe siguranţa frontierelor şi pe MCV, care probabil că va fi bun şi de aia va fi amânat. Dacă era ceva rău, venea mai repede. Noile poveşti care apar acum cu romii nu au nicio legătură şi trebuie să spuneţi tot timpul: romii sunt acolo şi or să fie acolo şi dacă intrăm în Schengen şi nu avem o obligaţie. Avem o strategie de integrare a romilor, dar nu doar a romilor, eu nu vreau să vorbim doar despre romi, eu vreau să vorbim despre românii care comit diverse fapte în alte state din UE şi faţă de care vreau ca în perioada următoare să luăm nişte măsuri drastice. Dar una-i una şi alta-i alta", a afirmat Victor Ponta.

"Că toată lumea îşi face campanie pe seama României, e vina, cum să vă spun, până la urmă a noastră, că acceptăm chestia asta. Noi ne-am făcut treaba, în rest, ce vrea fiecare ţară când are alegeri... O să fie tot timpul alegeri, s-au terminat într-o ţară, încep în alta. Lucrurile trebuie spuse foarte clar, vă rog să spuneţi la toate întâlnirile: au probleme în politica lor internă, să şi le rezolve, dar nu pe spinarea noastră. Strategia de integrare a romilor o facem, pedepsirea celor care ne fac de râs şi îi fac de râs pe toţi românii care lucrează corect şi cinstit în străinătate o să o facem", a spus Ponta la începutul şedinţei de Guvern.

Titus Corlăţean: Am transmis colegilor francezi că parteneriatul nostru strategic se susţine prin reciprocitate.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat astăzi, că a transmis colegilor francezi pe canale diplomatice că aspectele stabilite în parteneriatul strategic şi în foaia de parcurs trebuie susţinute prin reciprocitate.

"Am transmis deja şi voi transmite colegilor francezi pe canale diplomatice faptul că ceea ce am stabilit în parteneriatul strategic şi foaia de parcurs pe care am semnat-o cu premierul francez la Paris în urmă cu câteva luni, acolo unde este inclus un obiectiv comun asumat de ambele părţi, sprijinirea de către Franţa a demersurilor României pentru aderarea la spaţiul Schengen şi unde sunt şi alte obiective politice, strategice, economice, culturale extrem de importante, un astfel de parteneriat strategic se susţine prin reciprocitate. Dacă nu există reciprocitate, atunci este bine să primim pe canale oficiale, şi nu prin intermediul mass-media, de la guvernul francez această concluzie", a spus Corlăţean, la începutul şedinţei de Guvern.

"Lucrurile nu trebuie să se schimbe, nu există niciun fel de legătură cu aderarea la spaţiul Schengen (n.r. - a problemei romilor), toate criteriile sunt îndeplinite după 2011", a mai spus ministrul Titus Corlăţean, în şedinţa de guvern.

Mariana Câmpeanu: Ministerul Muncii este total implicat în rezolvarea problemelor care-i privesc pe copii şi tineri.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, astăzi, la un seminar internaţional, că instituţia pe care o conduce este total implicată în rezolvarea problemelor care-i privesc pe copii şi tineri, dar este necesară o integrare a serviciilor sociale cu cele din educaţie şi sănătate, sprijinite de familie şi comunitate.

"Ministerul Muncii este total implicat în rezolvarea problemelor care-i privesc pe copii şi tineri pentru că de la aceştia putem spera că va fi mai bine pentru toţi şi pentru România (...) Locul copilului este în familie şi nu într-o instituţie oricât de bine ar arăta aceasta. (...) Este nevoie de o integrare a serviciilor sociale cu cele din educaţie şi sănătate, aşadar de o abordare unitară care să cuprindă obiective de integrare şi reintegrare a copiilor, tinerilor şi vârstnicilor, concomitent cu refacerea echilibrului social căruia, de fapt, aceştia îi aparţin", a declarat ministrul Muncii.

Senatul României  :  A adoptat Ordonanţa care stabileşte o cotă de TVA de 9% pentru pâine.

Senatorii au adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, proiectul de lege care prevede implementarea unei cote reduse de TVA de 9% pentru livrarea de pâine, grâu şi făină.
De asemenea, Ordonanţa pentru modificarea şi completarea legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal mai prevede introducerea mecanismului taxării inverse pentru livrările de energie către comercianţi persoane impozabile şi pentru tranzacţiile cu certificate verzi, majorarea nivelului accizelor pentru alcool etilic de la 750 euro/hl alcool pur la 1000 euro/hl, extinderea sferei de aplicare a accizelor nearmonizate pentru mai multe produse de lux (bijuterii din aur sau platină, confecţii din blănuri naturale, iahturi şi ambarcaţiuni pentru agrement, autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare sau egală cu 3.000 cm cubi, arme de vânătoare şi cartuşe cu glonţ).

ANRE: Preţul gazelor de import va creşte cu 5% în perioada octombrie-decembrie 2013.

Preţul gazelor de import va creşte la 420 de dolari pe mia de metri cubi în perioada octombrie-decembrie 2013, respectiv cu 5% faţă de nivelul mediu de 400 de dolari la care România a importat gaze în ultimele trei luni, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Preţul gazelor ruseşti estimat pentru ultimul trimestru al anului este uşor mai mare şi decât cel de anul trecut din această perioadă, când a fost de 401 dolari pe mia de metri cubi în octombrie, 416 dolari în noiembrie şi 412 dolari în luna decembrie 2012.

"Preţul mediu de import considerat în calcul de către Direcţia Generală, pentru perioada octombrie - decembrie 2013, este de 420 dolari/1.000 mc, respectiv 39,81 dolari/MWh. Pentru evaluarea costului gazelor naturale din import a fost luat în calcul cursul de schimb valabil în data de 20 septembrie 2013, respectiv 3,2838 lei/dolar, rezultând astfel un preţ al gazelor naturale din import, inclus în calcul, de 130,73 lei/MWh (calculat la o putere calorifică superioară de 10,55 MWh/1.000 mc)", potrivit unui document al ANRE.
De asemenea, pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, preţul gazelor din producţia internă va fi în această perioadă de 49,80 lei/MWh, adică 160 de dolari pe mia de metri cubi. Populaţia şi termocentralele vor consuma 95% gaze de producţie internă şi 5% de import.
Pentru clienţii industriali, preţul gazelor de producţie internă va fi 68,30 lei/MWh, respectiv 218 dolari pe mia de metri cubi. Pentru aceştia, coşul de consum va fi format din 75% gaze de producţie autohtonă şi 25% gaze din import.

Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate  :  Va continua protestele după 14 octombrie.

Protestele organizate de Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate vor continua după data de 14 octombrie şi nu vor fi oprite decât în momentul în care revendicările vor fi concretizate în acte normative, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.

"Cele nouă zile de proteste, din punctul nostru de vedere, au fost un succes. Coaliţia s-a sedimentat, a rămas unitară în pofida a tot felul de acţiuni care doreau să ne dezbine. În acelaşi timp, a devenit şi funcţională, organizaţiile s-au cunoscut prin aceste acţiuni, şi-au evaluat forţele. În ceea ce priveşte negocierile care le-am avut până în prezent, toată lumea a recunoscut că ceea ce solicităm noi este raţional, că, în acelaşi timp, este în interesul sistemului şi o mare parte din ceea ce am cerut declarativ a fost acceptat. Deocamdată, suntem în faţa strict a unor declaraţii, a unor intenţii şi, de aceea, coaliţia a luat decizia că până pe data de 14 octombrie vom continua discuţiile, negocierile şi după data de 14 vom desfăşura o serie de acţiuni şi vom pregăti alte acţiuni şi nu vom demobiliza armata noastră decât în momentul în care prin acte legislative aprobate revendicările noastre au fost soluţionate", a spus Astărăstoae.

Europol avertizează asupra bandelor infracţionale româneşti.

Bande criminale din România vizează oraşe europene, unde se deplasează cu ajutorul unor curse low-cost pentru a comite infracţiuni, după care se întorc acasă, a avertizat directorul Europol, Rob Wainwright, citat de Daily Express, în pagina electronică.
Principalele infracţiuni comise sunt fraudele cu carduri şi furtul din buzunare, românii şi bulgarii fiind suspecţi de fraude cu carduri bancare în proporţie de 90 la sută în Europa, potrivit Europol.
Rob Wainwright a descris bandele drept "infractori de rând care operează în jurisdicţii multiple", adăugând că acestea sunt active de-a lungul Europei.
Europol a identificat 240 de bande de crimă organizată din România, care reprezintă 6,7 la sută din totalul reţelelor criminale active în Europa, potrivit The Times.






Joi, 3 octombrie 2013, vremea în România va fi în continuare cu mult mai rece decât în mod obișnuit la începutul lunii octombrie. Astfel, maximele se vor încadra între 5…6 grade în estul Transilvaniei și nordul Moldovei și 12 grade în Banat și Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 5 grade. Cerul va avea înnorări temporare, mai ales în cursul zilei, când va ploua slab pe arii restrânse în regiunile extracarpatice și izolat în rest. Precipitații slabe, trecătoare, se vor semnala și în zona montană, unde vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în estul țării și la munte. Local în vestul, nordul și centrul țării și izolat în rest se va produce brumă, iar în zonele joase vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, vremea va fi în continuare foarte rece, iar vântul va sufla slab și moderat. Cerul va prezenta unele înnorări și trecător vor fi condiții să plouă slab. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.


PERSONALITĂŢI

Mahatma Gandhi

Mahatma Gandhi (n.2 octombrie 1869, Porbandar/Kathiawar - d.30 ianuarie 1948, New Delhi) cu adevăratul său nume Mohandas Karamchand Gandhi părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă neviolente. Numele de „Mahatma“ (în sanscrită înseamnă „marele suflet“) i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore. Gandhi provenea dintr-o familie indiană din pătura superioară a societății, aparținând castei neguțătorilor, Vaishya. Tatăl lui, Mohandas Kaba Gandhi, a fost prim-ministru în Kathiawar în statul Vankaver. După frecventarea colegiului „Samaldas“ din Bhavnagar, studiază dreptul la Universitatea din Ahmadabad și University College London și practică pentru scurt timp avocatura în Bombay. Din anul 1890 devine vegetarian. În 1893 pleacă în Africa de Sud, în funcție de consilier juridic al unei firme comerciale indiene, unde va rămâne timp de 21 de ani. Aici este confruntat cu o realitate teribilă, mii de imigranți indieni sunt victime ale segregației rasiale, ceea ce îl determină să se angajeze în lupta împotriva dominației britanice.
Gandhi luptă pentru recunoașterea drepturilor compatrioților săi și, începând din anul 1906, lansează la nivel de masă metoda de revoltă bazată pe rezistență pașnică, denumită Satyagraha, o formă de refuz radical al oricărei colaborări cu autoritățile britanice. Guvernul sudafrican admite, în cele din urmă, adoptarea unor reforme în favoarea muncitorilor indieni: anularea unora din regulile discriminatorii, recunoașterea drepturilor civile pentru imigranți și validitatea căsătoriilor religioase.
În 1915 Gandhi se întoarce în India, unde fermenta deja nemulțumirea populației autohtone împotriva dominației britanice, în special împotriva unei noi legi agrare, care prevedea confiscarea pământului țăranilor în caz de recoltă proastă sau necultivare. Gandhi devine lider al Partidului Congresului, care avea în program eliberarea Indiei de sub colonialismul britanic.
În 1919 declanșează prima mare campanie satyagraha de nesupunere civilă, care prevedea boicotul mărfurilor englezești și refuzul plății impozitelor. Gandhi este arestat și, după un proces, este condamnat la câteva luni de închisoare. Abia eliberat, își continuă activitatea, este din nou arestat, apoi, pus în libertate, participă la Conferința din Londra (1926) asupra problemei indiene, cerând independența țării sale. În anul 1930 se inițiază o largă campanie de rezistență, având ca obiectiv abrogarea impozitului pe sare și boicotarea textilelor provenite din Marea Britanie. Autoritățile engleze îl arestează împreună cu soția sa și cu alți 50.000 de militanți indieni. În închisoare, reacționează cu lungi greve ale foamei, care se repetă și în viitor, devenite legendare.
La începutul celui de-al doilea război mondial, Gandhi cheamă populația să nu susțină Marea Britanie, dacă aceasta nu garantează independența Indiei. Guvernul englez reacționează cu arestarea lui, împreună cu alți 60.000 de oponenți, și nu este eliberat decât după doi an de detenție. Părăsiți India, această declarație din 1942 sfârșește prin a cristaliza rezistența în jurul lui: considerat un fel de sfânt și un conducător politic, Gandhi obține retragerea britanică și independența Indiei la 15 august 1947.
Gandhi asistă cu durere la diviziunea subcontinentului indian în două state, India și Pakistan, care consfințește separarea între hinduiști și musulmani și care culminează la sfârșitul anului 1947 cu un război civil, ce a costat viața a peste un milion de oameni și a pus pe drumuri șase milioane de refugiați. Atitudinea moderată a lui Gandhi în problema scindării țării a provocat ura unui fanatic hindus, care-l asasinează la 30 ianuarie 1948, în timpul unei ceremonii religioase. Incinerarea sa publică a provocat manifestări extraordinare de doliu popular.

Paul Goma

Paul Goma (n. 2 octombrie 1935 în satul Mâna, comună Vatici, județul Orhei, Basarabia) este un scriitor și militant anticomunist român, stabilit la Paris (Franța). Poate cel mai cunoscut disident din timpul României comuniste supranumit Soljenițîn-ul Românie și unul dintre cei mai cunoscuți scriitori postbelici, Paul Goma s-a născut în Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de învățători români. Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România. Paul Goma s-a arătat din tinerețe animat de un spirit contestatar, declarând că persecutarea sau escamotarea unui cetățean rentează pentru putere, numai dacă rămâne necunoscut. În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism. A reușit totuși să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar a ales Institutul. Din toamnă anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, urmând ca în iunie 1956 să fie „judecat” de rectoratul universității. A apărut pentru prima dată „cazul Goma”. După înfrângerea revoluției maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM. A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”.[necesită citare] În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lăţeşti, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1964.
Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul „Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.
În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, în care se înscrisese în august 1968, din cauza publicării integrale a romanului „Ostinato” în RFG, la editura Suhrkamp, pe care cenzura i-l ciopârțise în țară. Un an mai devreme, Goma la Radio Europa Liberă fuseseră citite fragmente din romanul său Ușa (noastră cea de toate zilele).
În martie 1977, a publicat în revista „România literară” un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referă la urmările dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977.
În 1977, Goma a reușit să trimită la postul de radio occidental Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în România. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecință, a fost permanent urmărit, apoi arestat și bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty Internaţional, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stârni proteste în străinătate.


La 20 noiembrie 1977 lui Goma, soției și copilul, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați în Franța. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a conducătorului lui, Nicolae Ceaușescu. A sprijinit înființarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.
Paul Goma nu este membru al Uniunii Scriitorilor, din care a fost exclus în 1977 de conducerea de atunci, din care făceau parte, între alții, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana și Ștefan Augustin Doinaș.
 (stg to right) Prof. Dr. Nicolae Dima, scriitorul Paul Goma, Prof. Brutus Coste, Senator Henry Jackon – 1978 (Prof Dr. Nicolae Dima – Journey to Freedom)
Goma este în prezent cetățean român, conform unei informări a Ministerului de Interne. Luptă să împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naționalist și sceptic față de Occident, Goma începând prin a refuza în 1980 oferta de a primi cetățenia franceză, primită în același timp de scriitorul ceh Milan Kundera. O petiție pentru repunerea în drepturi a familiei Goma, semnată de 300 de persoane în 2006, a rămas fără rezultat.
Scriitorul Andrei Țurcanu a anunțat joi, 25 aprilie 2013, că Paul Goma a primit cetățenia Republicii Moldova.


S -A ÎNTÂMPLAT......... 

Evenimente

     1409: Este atestată cea mai veche pisanie românească, cea de la biserica Streisângeorgiu, Hunedoara.
    1535: Exploratorul francez Jacques Cartier a navigat pe râul Sfântul Laurențiu și a descoperit așezarea fortificată Hochelaga construită de băștinașii Iroquois pe locul actualului oraș Montreal.
    1746: Într-un ciclon în apropierea localității Madras din India, trei nave de război franceze Duc d'Orléans, Phénix și Lys, se scufundă și mor aproximativ 1200 de membri al echipajelor.
    1752: Calendarul Gregorian este introdus în Anglia și în coloniile acesteia.
    1930: Henry Ford pune piatra de temelie pentru Uzinele Ford din Köln.
    1955: ENIAC, este întrerupt primul computerdigital.
    1984: Cei trei cosmonauți sovietici Leonid Denisovich Kizim, Vladimir Alekseyevich Solovyov și Oleg Jurjewitsch Atkow au revenit după 237 zile pe Pământ. A fost până atunci, una din misiunile cu zilele cele mai multe petrecute de cosmonauți, la bordul stației spațiale Salyut 7.
    2006: Charles Carl Roberts intră într-o școală Amish din orașul Nickel Mines, Pennsylvania și împușcă cinci eleve în cap, rănește alte cinci (cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani) apoi se sinucide.

 S -a născut în.................

    1832: Edward Tylor, antropolog britanic, fondator al antropologiei culturale (d. 1917)
    1852: William Ramsay, chimist scoțian, laureat Nobel (d. 1916)
    1869: Mahatma Gandhi, activist și filosof indian (d. 1948)
    1878: Conrad Schlumberger, geofizician francez (d. 1936)
    1897: Miluță Gheorghiu, actor român (d. 1971)
    1904: Graham Greene, scriitor britanic (d. 1991)
    1907: Alexander Todd, chimist scoțian, laureat Nobel (d. 1997)
    1911: Miron Radu Paraschivescu, poet, publicist și traducător român (d. 1971)
    1917: Christian de Duve, biolog englez, laureat Nobel
    1921: Dan Setlacec, medic și profesor de chirurgie român (d. 2009)
    1933: John B. Gurdon, biolog britanic, laureat Nobel
    1935: Paul Goma, scriitor român
    1939: Dan Spătaru, solist român de muzică ușoară (d. 2004)
    1940: Gheorghe Gruia, handbalist român
    1941: Zareh Baronian, arhimandrit, Biserica Armeană București
    1951: Sting, cântăreț-compozitor englez, basist și actor (The Police)
  

Decese...............................

    1853: François Arago, matematician francez, al 25-lea prim-ministru al Franței (n. 1786)
    1920: Max Bruch, compozitor și dirijor german, reprezentant al romantismului târziu (n. 1838)
    1927: Svante Arrhenius, chimist suedez, laureat al Premiului Nobel (n.1859)
    1968: Marcel Duchamp, pictor francez (n. 1887)
    1971: Alexandru Colorian, poet român (n. 1896)
    1973: Mihai Barca, compozitor român (n. 1888)
    1974: Vasâli Șușkin, regizor, actor, scenarist și poet ucrainean (n. 1929)
    1978: Ștefan Odobleja, medic român (n. 1902)
    2002: Tiberiu Olah, compozitor și muzicolog român de etnie maghiară (n. 1928)
  
   

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More