marți, 2 iulie 2013

Scenariile politice ale viitorului an şi jumătate

ce face USL

Suprapunerea acţiunilor politice ce trebuiau să se desfăşoare succesiv, la distanţe respectabile, de şase luni sau un an. Liderii USL doreau să forţeze adoptarea Constituţiei lor anul acesta, cu toate obstacolele instituţionale existente puse de statul de drept.
Dar lovitura dată de Băsescu, agitând deasupra capului securea unui nou referendum pentru un legislativ unicameral cu 300 de parlamentari, le-a dat peste cap planurile: în timp ce un referendum de adoptare a Constituţiei lor ar avea şanse aproape nule să ducă la rezultatul dorit de USL, mult mai mari sunt şansele ca un referendum pentru parlament unicameral cu 300 de parlamentari să fie validat de români, chiar cu un cvorum de 50%.

Aşa că USL a renunţat, pare-se, la acest plan şi vrea să concentreze totul într-un scrutin dublu: prezidenţiale şi referendum de adoptare a Constituţiei lor în acelaşi snop, anul viitor.

Problema lor e că aceasta îi va pune într-o situaţie imposibilă: viitorul preşedinte - al lor sau nu, indiferent cine va fi el, va candida fără să ştie exact ce atribuţii va avea, deci ce fel de preşedinte va fi după ce urmează să fie ales.

Logic ar fi (dar ce mai e logic azi în România?), pentru a se evita o asemenea imposibilitate politică, ca referendumul pentru adoptarea noii Constituţii să aibă loc odată cu legislativele.

La termen, acestea sunt tocmai în anul 2016. Dar aceasta înseamnă ca USL să reziste până în anul 2016 şi să aibă aibă atunci forţă politică comparabilă cu cea de acum. Improbabil.

La termen, prezidenţialele următoare sunt în anul 2019. Dar cine mai ştie ce preşedinte va fi ales peste încă cinci sau şase ani, adică, presupunând că românii vor aproba Consstituţia lor, ce preşedinte va avea România când va fi legiuită de acea Constituţie? Ceţos, foarte ceţos.... citeşte tot aici

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More