MOŢII DE CÂMPIE by Tiberiu Vanca

 

                                   MOŢII DE CÂMPIE

                       

                        Populaţia din arealul: Crişului Alb şi Arieş cunoscută în civilizaţia naţională drept „Ţara Moţilor” iar populaţia de aici sub apelativul „Moţi” şi particularizaţi a fi „Moţii Crişeni” şi „Moţii  Arieşeni” reprezintă segmente ale  ethnosului naţional ce s-au dezvoltat  în zone pedo-climatice  cu slabă capacitate de rodire,  ce le-a impus o existenţialitate cu condiţii de asigurare a dezvoltării şi supravieţuirii la limita celor mai presante lipsuri. Au traversat mileniile şi măruntele secole cu bărbătească încleştare pentru a-şi asigura supravieţuirea, iar lupta lor cu greutăţile a născut şi perpetuat aducând până în contemporaneitate o civilizaţie specifică. Bărbatul moţ şi  consoarta obligaţi să-şi dureze  existenţa   în condiţiile de efort pe care le-a cerut muntele cu anevoioasele urcuşuri ce, pe de o parte, le-a  încetinit capacitatea de mişcare, iar pe de altă parte, i-a fortificat , conferindu-le o sporită rezistenţă şi i-a diferenţiat faţă de omul campestru prin amplitudinea şi vigoarea staturii, fără însă ca acest amănunt să constituie o unică deosebire în raport cu omul român. Operând pentru asigurarea existenţei în condiţii vitrege  montanul  „apusean” şi-a construit şi suprastructura de moralitate pe măsura durităţii mediului în care  viaţa l-a obligat să trăiască,  astfel că el compare în lumea de raporturi cu acte de comportament distincte, din rândul cărora se desprinde tenacitatea şi apelarea la dreptate ca manifestare existenţială ce-l caracterizează.

                        Reforma agrară din 1921 preia importante suprafeţe agricole din proprietăţile nobiliare din Câmpia Tisei în vecinătatea oraşului Careii-Mari, zonă  în care procesul de maghiarizare a produs subţierea alarmantă a stratului etnic, oricum, majoritar, românesc mergând până la existenţa  unor ministraturi de vorbitori de maghiară de confesiune ortodoxă, ce nu-şi ascundeau apartenenţa la statutul etnic românesc. Disponibilul de suprafeţe agrare obţinut la reaşezarea împroprietăririi  prin efectele reformei a iscat prilejul primenirii  majoritarilor vorbitori de limbă română prin implantarea unor  monolingvi aparţinând de civilizaţia română. S-a apelat la voluntariatul  populaţiei disipate prin crângurile apusenilor locaţiii  deficitare  în privinţa solului roditor şi a posibilităţilor de practicare a agriculturii intensive.  Pe această cale în zona Careiului a apărut un adevărat florilegiu de aşezări moţeşti. Cele ce au propus structualismului etnic românesc categoria Moţilor de Câmpie. Numim localităţile: Ianculeşti, Horia, Marna Nouă, Lucăceni, Scărişoara Nouă, Crişuri,                                                                         Eriu-Sâncrai, Baba Novac şi Gelu, iar lista nu este completă. Minoritarii maghiari n-au primit cu simpatie această prospătură etnică, iar  faţeta resimentară  avea să iasă la lumină odată cu instalarea, în urma Diktatului de la Viena, a dictaturii hortiste în Ardealul de Nord.  În tristul an ’40  localnicii acestor aşezări  sunt expuşi vârfului resimentar al ungurilor, minoritari, deveniţi, peste noapte, minoritari cu drepturi majoritare. Istoriografia acelei vremi  prezintă atât scris cât şi prin imagini  media viaţa dramatică a expulzaţilor din aceste aşezări în timpul ocupaţiei hortiste. Convoiul de expulzaţi din Scărişoara Nouă de către autoritatea  hortistă, eveniment înscris pe peliculă ce a ilustrat plenar suferinţele la care au fost expuşi moţii de câmpie, precum şi cerbicia cu care etnia maghiară a ţinut ca prin expulzarea moţilor să-şi apere câştigurile dobândite în cei  o mie de ani de înrobire a vorbitorilor de limbă română, efectele asimilării etnice realizate până la punctul de cotitură pe care l-a reprezentat anul 1918.

                        Aşezările de implant moţesc, s-au produs aşa cum am arătat în 1921, au  traversat deceniile aflându-se            la nouă paşi de cuprinderea unui   veac, au rezistat şi au făcut istorie, una pe care  cu stăruinţă şi modestie o continuă. Pentru explicitarea acestei afirmaţii vom pune în pagină evenimentele culturale ale satului Ianculeşti, localitate pendinte, din punct de vedere administrativ de administraţia publică a  oraşului Carei.

                        Ianculeşti. Aşezare sătească ce şi-a ales identitatea  formându-şi   denumirea din patronimicul eroului neamului, nimeni altul decât Avram Iancu.  Descendenţa din personalitatea mitică a eroului din 1848 îi încarcă cu putere şi îi obligă să-şi declare şi să-şi omagieze obârşia drept care şi-au propus să practice, pentru neuitare, o seamă de trepte festiviare. Între acestea: punctează pentru a treisprezecea oară „Manifestările Culturale „Zilele Iancului” şi  a treia oară  Festivalul de Datini şi Tradiţii Moţeşti.  Ediţiile din acest an ale celor două manifestări s-au desfăşurat în ziua de 19 august 2012. Duminică însorită în care toată suflarea aşezării a adăstat în jurul bustului –în marmură- a eroului neamului „Crăişorul Munţilor”,  Avram Iancu, ce marchează centrul spiritual al localităţii, punctul „altar”

al localităţii. Deschiderea manifestării s-a făcut în sunete de tulnice, cărora le-au dat viaţă suflul sacral al „vestalelor locale” Doamnele Oneţ Aurica, Şchiop Sofia şi Şchiop Liana.  La monumentul Iancului au depus coroane de flori : reprezentantul Senatului României, Subprefectul Judeţului Satu Mare, consilieri judeţeni, consilieri locali ai oraşului Carei, preşedintele şi vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene Satu Mare a Românilor Refugiaţi, Expulzaţi şi Deportaţi în urma Diktatului de la Viena. A lipsit  primarul Careiului, Kovacs Eugen, care  la ediţia din 2011 a propus ca manifestările de la Ianculeşti să fie suprapuse pe un eveniment sărbătoresc al unei alte ţări (20 august Ziua Naţională a Ungariei), neavând, însă, audienţă a socotit că este potrivit să boicoteze manifestarea, din acest an, prin  neprezentare.

                        Manifestarea a debutat sâmbătă 18 august cu „Cupa Avram Iancu” la fotbal, întrecere durată între echipele din Ianculeşti, Scărişoara Nouă, Marna Nouă şi Gelu, prefigurând, aşa cum va observa cititorul o întrecere sportivă moţească. 19 august se deschide cu momentul sacral al tulnicelor, urmat de intonarea imnului naţional, şi, în ordine, de „Cântecul Iancului” şi un parastas de pomenire a „Crăişorului Munţilor, Avram Iancu”. Din luările de cuvânt, reţinem alocuţiunea senatorului de Satu_Mare Valer Marian: „Dragi Moţi; Am venit astăzi aici să vă transmit respectul şi preţuirea mea. Strămoşii dumneavoastră s-au aşezat pe aceste meleaguri cu aproape 90 de ani în urmă. Aţi rezistat intemperiilor, aţi supravieţuit vicisitudinilor istoriei, şi v-aţi aşezat aici păstrându-vă limba, credinţa , portul şi datinile străbune…”. Mircea Govor, vicepreşedinte  al Consiliului Judeţean Satu-Mare : „.. actuala stare a drumului către Ianculeşti … se datorează conducerii Primăriei Carei din cauza voturilor de la locale.”(Gazeta de Nord-Vest)

                        Identificăm aşadar din surse sătmărene că: manifestările de la Ianculeşti s-au dorit confiscate,  precum şi împrejurarea că votul, pe conştiinţă, al ianculeştenilor le-a atras mânia sancţionatoare a administrţiei  locale careiene,  precum şi împrejurarea că moţii de câmpie  n-au ostenit şi pe cale de consecinţă continuă să propună în zonă mesajul ce s-a avut în vedere cu 91 de ani în urmă, atunci când s-a socotit utilă trimiterea lor în zonă cu mesajul de a apăra şi reconstitui spiritul românesc puternic deformat prin curăţire etnică de ocupantul de peste veacuri.

                        26 august 2012

                                                                                                          Tiberiu Vanca

Posted in: