SPOVEDANIA II ANCHETATORII SFINTEI CRUCI by Tiberiu Vanca

                                               SPOVEDANIA II              ANCHETATORII SFINTEI CRUCI

            Omul este o vieţuitoare, ce pentru a exista şi a se înscrie într-un minim de moralitate trebuie să slalomeze printre anumite instituţii. Din rândul acestora le amintim pe cele edictate de jurişti  sub chip de rânduieli (civile şi  comerciale), avertizatoare şi sancţionatoare (contravenţionale şi penale), pe cele implementate de moralişti (reguli de bună purtare, coduri etice şi de comportament etc.), şi nu în ultimul rând  cele impuse de aparatul clerical. Asupra acestora vom zăbovi în rândurile ce urmează. Cei din urmă ne îndeamnă să ţinem legături nemijlocite cu divinitatea prin mijlocirea rugăciunii. Mai mult ne asigură că în clipele de prosternare prin rugăciune ne aflăm în legătură  directă  cu Domnul, că acesta ne vede, ne apreciază cuvioşenia şi ne învăluie cu dragostea sa. Cu alte cuvinte orice muritor care se roagă  se află în legătură nemijlocită şi-l are alături pe Dumnezeu. Din motive pe care le vom explica,  în clipele de disperare existenţială, atunci când  între credincios şi Divinitate  se impune un colocviu în doi, respectiv momentele în care subiectul doreşte să-şi descarce conştiinţa de povara şi tirania greşelilor, de la cele minore până la cele capitale, Biserica  nu-i mai recunoaşte întâlnirea  cu Dumnezeu cât îi violează spaţiul intim cu pretenţia de a intercala între el şi Cel Înalt un al treilea, respectiv pe parohul  ascultător. Vom încerca să punem în pagină izvoarele acestui gest de indiscreţie la nivel de mase, acest mijloc viclean de a afla pentru a domina şi a stăpâni, chiar dacă în contemporaneitate după depăşirea a două milenii de înşelătorie, funcţia mărturisirii mai potoleşte doar setea de bârfă a parohilor ascultători.

            Nu vom spune o noutate afirmând că Biserica se află în cel de al treilea mileniu de război neîntrerupt.  Mai marii clerului recunosc starea de forţă în care se află atâta doar că o plasează pe seama păcatului şi a forţei nevăzute care este Diavolul. În fapt ne aflăm în prezenţa unui  război fratricid, ostilităţile se  duc între varii confesiuni, în parte din lumea creştină,  şi se derulează chiar şi cu vărsare de sânge. Avem în vedere Noaptea Hughenoţilor (1) în Franţa,  criza din Irlanda de Nord (2), războiul civil din Liban (3)  evenimentele din teritoriile fostei Iugoslavii (4),  conflictul inter religios dintre ortodoxism şi Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică din România (5) şi exemplele ar putea continua. Nu vom putea trece cu vederea, pe de o parte,  finanţarea morală şi purtarea unor războaie (6), iar pe de altă parte, constituirea  în unităţi statale distincte (7) şi nici faptul că a instituit    structuri  justiţiare (8)  altele  decât sistemele, corespunzătoare, laice, şi că prin vârfurile  clericale a preluat şi exercitat puterea în o seamă  de state (9). Pentru a  putea realiza puterea care să le permită să-şi realizeze aspiraţiile şi durarea agresivităţii  aveau nevoie de un aparat de specialitate mergând până la forţe armate proprii (10),  precum şi de un sistem informaţional  cât mai cuprinzător.  Pentru a şi-l crea au pus la cale cea mai mare intoxicare cunoscută de istoria civilizaţiei, spunem intoxicare pentru că au indus în mase convingerea că informaţiile de care aveau nevoie sunt cerute de Dumnezeu şi că Divinitatea le dă mărturisitorilor la schimb  iertarea păcatelor numai dacă se supun sistemului de autodelaţiune de care autorităţile clericale aveau imperioasă nevoie pentru satisfacerea nevoilor, lor, lumeşti. Pe această cale s-a instituţionalizat spovedania, sau, „Sfânta Taină a Mărturisirii”. Potrivit acesteia fiecare creştin este dator cu o periodicitate nu mai mică decât de două ori pe an (la  Sărbătorile  Naşterii Domnului şi Sfintei Învieri) să se supună  unui  ritual de mărturisire, respectiv să compară în faţa parohului  şi îngenuncheat în faţa acestuia într-un ritual de acoperire  cu patrafirul să se destăinuie (termenul  religios  „mărturisească”), respectiv să-i aducă la cunoştinţă păcatele  (11 ) comise.  Este evident că actele şi faptele mărturisite nu-l lasă  indiferent pe  omul-preot, subiect încărcat cu afecte specific umane, şi pe de altă parte pion principal în  culegere de informaţii,   care nu numai că-l va asculta pe mărturisitor cât încărcat cu obligaţii  profesionale este ţinut să exploareze cât mai adânc în conştiinţa acestuia desistând astfel  de la rolul său de ascultător cât , mai mult, se erijează în cel de anchetator. După ascultarea întregii comunităţi parohul va corobora şi intercondiţiona suma tuturor mărturisirilor şi va dobândi ceea ce spovedania urmăreşte în fapt, starea de spirit a întregii comunităţi, şi situaţiile particulare de la  nivelul unor persoane. În felul acesta parohii au fost pe scara temporală  de la introducerea acestui sistem informatic şi până la zi depozitarii tuturor întâmplărilor, actelor şi faptelor ce privesc sănătatea morală a teritoriului ce le-a fost arondat. În plin ev mediu se parafează o descoperire genială, conştiinţa că cel ce are un sistem informatic performant dobândeşte şi conservă puterea. Ori caracterul performant al spovedaniei nu poate fi negat odată, pentru că datele sale se prelevă prin violenţa indusă mărturisitorului că mărturisirea nu o face către şi pentru  oameni, ci în faţa lui Dumnezeu care, decelând cu marile sale puteri sinceritatea confesării, îi va acorda  iertare netezându-i drumul spre durarea, în dreapta sa, a vieţii de apoi, iar a doua oară pentru că sfera de culegere a datelor cuprinde totalitatea subiecţilor ce-şi durează locuirea în jurul parohului culegător de informaţii.

            Una din cele mai mari performanţe ale aparatului clerical a fost constituirea monolitismului religios. Toată populaţia arondată unei comunităţi (provincie, urbe, ţară etc.) era considerată a fi aderentă a conceptului religios dominant. A nu fi membru al acesteia presupunea izolarea de grupul principal şi  vieţuirea în condiţii discriminatorii. Ruperea de acesta , sau  manifestarea celor mai nevinovate îndoieli asupra doctrinei implementată de cult grupului dominant era socotită erezie, păcat capital ce determina  aruncarea în mâinile inchizitorilor (12) şi expunerea la pedeapsa capitală prin ardere pe rug. Aceluiaş risc se  supunea şi cel ce se îndepărta de spiritul habotnic al vremii, fie prin atitudini anticlericale sau antireligioase, fie prin punerea în circulaţie a unor teze de natură a intra în contradicţie cu conceptele biblico-mitice ale creării şi cunoaşterii lumii. O astfel de atitudine era considerată  a fi păcat capital iar subiectul comitent al tezelor novatoare de referinţă, pe o judecată sumară instrumentată de  spirite obtuze, era condamnat la moarte prin ardere pe rug.(13). Societatea medievală introduce şi conservă puritanismul religios. Pentru a dispune de datele necesare implementării şi apărării acestuia exploatează  sistemul informativ al spovedaniei  căreia îi subsumează întreaga populaţie inducându-i  credinţa, pe de o parte, că trebuie să se confeseze, iar pe de altă parte că va fi pe placul lui Dumnezeu numai dacă spune  totul. Neparticiparea la Taina Sfintei Mărturisiri o socoteşte  abatere de la dogmă, analogă  păcatului, şi expune pe cel ce nu se supune acestui act de violare a vieţii intime  la dispreţ şi izolare. „Taina Sfintei Mărturisiri” a fost implementată la vremea când puterea clericală s-a suprapus sau a încercat să se suprapună peste puterea civilă în vederea acaparării puterii lumeşti şi cu toate că nu avea nici o legătură cu producerea vreunui contact între mărturisitor şi Puterea Divină, fiind un obedient mijloc politic, lumea creştină a fost adusă într-o astfel de amorţire habotnică încât în pofida trecerii secolelor şi mai apoi a mileniilor, n-a avut capacitatea să deceleze această evidentă capcană ce istoriceşte s-a constituit în cea mai longevivă înşelăciune. Oamenii nu au avut clipa de trezie care să-i avizeze că li s-a furat dreptul la un contact direct cu Divinitatea şi că marile lor regrete şi dorinţa de dobândire a curăţiei spirituale prin ispăşire, le este drumeţită spre divinitate prin mijlocirea parohului, consumator de tabac, spirtoase, şi de ce nu şi al altor vicii, respectiv pe o cale impură.

            Dacă în evul mediu clerul putea să-şi facă loc la stăpânirea şi conducerea societăţii situaţie  în care sistemul informaţional pus la cale prin spovedanie îi crea avantaje nete faţă de exponenţii vieţii civile conferindu-i posibilităţi reale  pentru a accede la  putere, cu trecerea anilor şi intrarea în contemporaneitate, societatea civilă se dezvoltă de aşa natură încât porţile de accedere în spre putere ale clerului se micşorează simţitor şi asta nu pentru că sistemul lor informaţional nu ar fi eficient cât pentru faptul că puterea civilă îşi realizează sisteme  informaţionale distincte şi în unele cazuri deosebit de importante. O situaţie aparte o prezintă România deceniilor 5-9 a secolului trecut când puterea politică şi conducerea economică a societăţii este preluată de către comunişti. Aceştia vin la putere sprijiniţi de  ocupantul roşu, nimeni altul decât armata de ocupaţie sovietică şi sunt totalmente lipsiţi de personal de conducere pe care trebuie să şi-l formeze din mers. Desfiinţează  serviciile de informare ale statului sub cuvânt că sunt aservite burgheziei alungată de la putere. Îşi încropesc propriile servicii de informare în care au liberă intrare persoane recrutate din rândul micilor meseriaşi lipsiţi de orice calificare în domeniu, fiind, pe cale de consecinţă neperformante. Deşi se declară un regim ateu afişând filozofia materialist-dialectică ducând o luptă tenace pentru îndepărtarea populaţiei de Biserică tolerează Biserica Ortodoxă Română  din dorinţa de ai exploata instituţiile iar dintre acestea cea mai atrăgătoare părea să fie spovedania. Aveau de luptat cu masele largi populare, cu ţărănimea căreia i s-a confiscat pământul şi animalele, cu micii meseriaşi cărora le-a confiscat mijloacele de producţie, cu susţinătorii industriei naţionale, patronii de fabrici şi uzine pe care le naţionalizează. Înconjuraţi de ură, de resentimente, de grupuri înarmate şi lipsiţi de un aparat de informare calificat au socotit că BOR îşi poate plăti nivelele de toleranţă prin punerea la dispoziţie a autocuprinzătorului său sistem informativ. Este cunoscut că în cei patruzeci şi cinci de ani de dominaţie roşie nu se putea accede la scaune înalt clericale (episcopi, mitropoliţi şi patriarh) decât cu avizul puterii. În aceste condiţii erau trecuţi prin filtrul roşu  şi  obţineau scaune de înalţi ierarhi clericali doar  cei din al căror curiculum-vitae se desprindea obedienţa  faţă de putere. Că evenimentele s-au derulat astfel ne-o dovedesc lucrările CNSAS care a descoperit că o seamă de înalţi ierarhi au fost informatori ai fostei securităţi iar constatările consiliului ne sunt oarecum întărite de ofensiva disperată derulată de BOR pentru  blocarea deconspirării clerului. Teama că s-ar putea descoperi dimensiunile colaborării  clerului cu puterea represivă a luat proporţii şi temporar au găsit sprijin la parlament şi la guvernanţi, după câte se pare cu preţul arondării discursurilor din altare unor grupări politice.

1.        Noaptea Sfântului Bartolomeu (Noaptea Hughenoţilor). 24 august 1572. Au fost ucişi de către catolici mii de protestanţi Calvini, francezi (Hughenoţi) .

Jean Calvin – Fondatorul calvinismului. Conducător al Republicii Teocratice de la Geneva.

2.        Irlanda de Nord  - Din 1968 se instalează o  gravă criză, derulată cu mijloace teroriste, între catolici şi protestanţi

3.        Liban – război civil cu motivaţii religioase între creştini şi musulmani.

4.        Bosnia – război  cu desfăşurări de genocid între sârbi minoritari (ortodocşi) şi albanezii majoritari (musulmani).

5.        Conflictul de peste trei sute de ani din România dintre ortodoxism şi greco catolicism cu finalitatea alierii celor dintâi cu puterea comunistă. În 1948 Biserica română Unită Cu Roma Greco-Catolică este trecută înafara legii, i se confiscă lăcaşurile de cult şi  bunurile imobiliare care au fost trecut prin edict comunist în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române.

După 19 ani de la revoluţia din 1989 Biserica Ortodoxă Română refuză să restituie bunurile mobile şi imobile dobândite

urmare colaborării sale cu puterea roşie.

6          Cruciadele – Campanii militare între anii 1096-1270 pentru eliberarea  aşa numitului Pământ Sfânt.

7          Statul Vatican.

8          Inchiziţia – Instanţă justiţiară înfiinţată de către Biserică pentru reprimarea  manifestărilor eretice, de luptă împotriva cuceririlor ştiinţifice ce intrau în conflict cu dogma creştină.

9          Richelieu (Armand Jean de Plessis) 1585-1642. Om politic şi  cardinal. Prim Ministru în timpul domniei lui Ludovic XIII. Conducătorul de fapt al Franţei.

Mazarin (Jules) 1602-1661. Nunţiu papal  aflat în serviciul lui Richelieu devine cardinal şi Prim Ministru în timpul minoratului lui Ludovic al XIV-lea  alături de Ana de Asturia. Conduce statul  francez.

Miron Cristea (1868-1939) Primul patriarh român. În timpul minoratului, şi prima  Domnie a M.S. Mihai I este membru al regenţei şi Prim Ministru al României în perioada 10 februarie 1938- 6 martie 1939.

10.        Cavalerii Teutoni – Ordin monaho-cavaleresc creat în 1190-1191.             

11.        Păcat – Călcare a unei legi, abatere de la o normă religioasă.

12.        Inchizitor  - Judecător al Tribunalului ecleziastic al inchiziţiei. Anchetator necruţător  aspru şi crud.

13.        Giordano Bruno 1548-1600, filozof renascentist. Întemniţat de Inchiziţie în 1592 este condamnat l moarte şi ars pe rug.

Opera: Dialoguri – „Despre cauză,  principiu şi unitate.” 1584

                               „Despre infinit,  univers şi lumi” 1584

Filozofie panteistă „Natura este Dumnezeu din lucruri”. Dezvoltă concepţia heliocentrică a lui Copernic şi susţine existenţa  „Unui univers infinit şi infinitatea lumii”.

14 decembrie 2008.

                                                                                                     TIBERIU VANCA

  

Posted in: