SPOVEDANIA II ANCHETATORII SFINTEI CRUCI
Omul
este o vieţuitoare, ce pentru a exista şi a se înscrie într-un minim de
moralitate trebuie să slalomeze printre anumite instituţii. Din rândul acestora
le amintim pe cele edictate de jurişti
sub chip de rânduieli (civile şi
comerciale), avertizatoare şi sancţionatoare (contravenţionale şi
penale), pe cele implementate de moralişti (reguli de bună purtare, coduri
etice şi de comportament etc.), şi nu în ultimul rând cele impuse de aparatul clerical. Asupra
acestora vom zăbovi în rândurile ce urmează. Cei din urmă ne îndeamnă să ţinem
legături nemijlocite cu divinitatea prin mijlocirea rugăciunii. Mai mult ne
asigură că în clipele de prosternare prin rugăciune ne aflăm în legătură directă cu Domnul, că acesta ne vede, ne apreciază
cuvioşenia şi ne învăluie cu dragostea sa. Cu alte cuvinte orice muritor care
se roagă se află în legătură nemijlocită
şi-l are alături pe Dumnezeu. Din motive pe care le vom explica, în clipele de disperare existenţială, atunci
când între credincios şi Divinitate se impune un colocviu în doi, respectiv
momentele în care subiectul doreşte să-şi descarce conştiinţa de povara şi
tirania greşelilor, de la cele minore până la cele capitale, Biserica nu-i mai recunoaşte întâlnirea cu Dumnezeu cât îi violează spaţiul intim cu
pretenţia de a intercala între el şi Cel Înalt un al treilea, respectiv pe parohul ascultător. Vom încerca să punem în pagină
izvoarele acestui gest de indiscreţie la nivel de mase, acest mijloc viclean de
a afla pentru a domina şi a stăpâni, chiar dacă în contemporaneitate după
depăşirea a două milenii de înşelătorie, funcţia mărturisirii mai potoleşte
doar setea de bârfă a parohilor ascultători.
Nu
vom spune o noutate afirmând că Biserica se află în cel de al treilea mileniu
de război neîntrerupt. Mai marii
clerului recunosc starea de forţă în care se află atâta doar că o plasează pe
seama păcatului şi a forţei nevăzute care este Diavolul. În fapt ne aflăm în
prezenţa unui război fratricid,
ostilităţile se duc între varii
confesiuni, în parte din lumea creştină,
şi se derulează chiar şi cu vărsare de sânge. Avem în vedere Noaptea
Hughenoţilor (1) în Franţa, criza din
Irlanda de Nord (2), războiul civil din Liban (3) evenimentele din teritoriile fostei Iugoslavii
(4), conflictul inter religios dintre
ortodoxism şi Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică din România (5) şi
exemplele ar putea continua. Nu vom putea trece cu vederea, pe de o parte, finanţarea morală şi purtarea unor războaie
(6), iar pe de altă parte, constituirea în unităţi statale distincte (7) şi nici
faptul că a instituit structuri justiţiare (8) altele decât sistemele, corespunzătoare, laice, şi că
prin vârfurile clericale a preluat şi
exercitat puterea în o seamă de state
(9). Pentru a putea realiza puterea care
să le permită să-şi realizeze aspiraţiile şi durarea agresivităţii aveau nevoie de un aparat de specialitate
mergând până la forţe armate proprii (10),
precum şi de un sistem informaţional
cât mai cuprinzător. Pentru a
şi-l crea au pus la cale cea mai mare intoxicare cunoscută de istoria
civilizaţiei, spunem intoxicare pentru că au indus în mase convingerea că
informaţiile de care aveau nevoie sunt cerute de Dumnezeu şi că Divinitatea le
dă mărturisitorilor la schimb iertarea păcatelor
numai dacă se supun sistemului de autodelaţiune de care autorităţile clericale
aveau imperioasă nevoie pentru satisfacerea nevoilor, lor, lumeşti. Pe această
cale s-a instituţionalizat spovedania, sau, „Sfânta Taină a Mărturisirii”.
Potrivit acesteia fiecare creştin este dator cu o periodicitate nu mai mică
decât de două ori pe an (la Sărbătorile Naşterii Domnului şi Sfintei
Învieri) să se supună unui ritual de mărturisire, respectiv să compară
în faţa parohului şi îngenuncheat în
faţa acestuia într-un ritual de acoperire
cu patrafirul să se destăinuie (termenul
religios „mărturisească”),
respectiv să-i aducă la cunoştinţă păcatele
(11 ) comise. Este evident că actele
şi faptele mărturisite nu-l lasă
indiferent pe omul-preot, subiect
încărcat cu afecte specific umane, şi pe de altă parte pion principal în culegere de informaţii, care nu numai că-l va asculta pe
mărturisitor cât încărcat cu obligaţii
profesionale este ţinut să exploareze cât mai adânc în conştiinţa acestuia
desistând astfel de la rolul său de
ascultător cât , mai mult, se erijează în cel de anchetator. După ascultarea
întregii comunităţi parohul va corobora şi intercondiţiona suma tuturor
mărturisirilor şi va dobândi ceea ce spovedania urmăreşte în fapt, starea de
spirit a întregii comunităţi, şi situaţiile particulare de la nivelul unor persoane. În felul acesta
parohii au fost pe scara temporală de la
introducerea acestui sistem informatic şi până la zi depozitarii tuturor
întâmplărilor, actelor şi faptelor ce privesc sănătatea morală a teritoriului
ce le-a fost arondat. În plin ev mediu se parafează o descoperire genială,
conştiinţa că cel ce are un sistem informatic performant dobândeşte şi conservă
puterea. Ori caracterul performant al spovedaniei nu poate fi negat odată,
pentru că datele sale se prelevă prin violenţa indusă mărturisitorului că
mărturisirea nu o face către şi pentru
oameni, ci în faţa lui Dumnezeu care, decelând cu marile sale puteri
sinceritatea confesării, îi va acorda iertare
netezându-i drumul spre durarea, în dreapta sa, a vieţii de apoi, iar a doua
oară pentru că sfera de culegere a datelor cuprinde totalitatea subiecţilor
ce-şi durează locuirea în jurul parohului culegător de informaţii.
Una
din cele mai mari performanţe ale aparatului clerical a fost constituirea
monolitismului religios. Toată populaţia arondată unei comunităţi (provincie,
urbe, ţară etc.) era considerată a fi aderentă a conceptului religios dominant.
A nu fi membru al acesteia presupunea izolarea de grupul principal şi vieţuirea în condiţii discriminatorii. Ruperea
de acesta , sau manifestarea celor mai
nevinovate îndoieli asupra doctrinei implementată de cult grupului dominant era
socotită erezie, păcat capital ce determina
aruncarea în mâinile inchizitorilor (12) şi expunerea la pedeapsa
capitală prin ardere pe rug. Aceluiaş risc se supunea şi cel ce se îndepărta de spiritul
habotnic al vremii, fie prin atitudini anticlericale sau antireligioase, fie
prin punerea în circulaţie a unor teze de natură a intra în contradicţie cu
conceptele biblico-mitice ale creării şi cunoaşterii lumii. O astfel de
atitudine era considerată a fi păcat
capital iar subiectul comitent al tezelor novatoare de referinţă, pe o judecată
sumară instrumentată de spirite obtuze,
era condamnat la moarte prin ardere pe rug.(13). Societatea medievală introduce
şi conservă puritanismul religios. Pentru a dispune de datele necesare
implementării şi apărării acestuia exploatează sistemul informativ al spovedaniei căreia îi subsumează întreaga populaţie inducându-i
credinţa, pe de o parte, că trebuie să
se confeseze, iar pe de altă parte că va fi pe placul lui Dumnezeu numai dacă
spune totul. Neparticiparea la Taina Sfintei Mărturisiri o
socoteşte abatere de la dogmă, analogă păcatului, şi expune pe cel ce nu se supune
acestui act de violare a vieţii intime
la dispreţ şi izolare. „Taina Sfintei Mărturisiri” a fost implementată la
vremea când puterea clericală s-a suprapus sau a încercat să se suprapună peste
puterea civilă în vederea acaparării puterii lumeşti şi cu toate că nu avea
nici o legătură cu producerea vreunui contact între mărturisitor şi Puterea
Divină, fiind un obedient mijloc politic, lumea creştină a fost adusă într-o
astfel de amorţire habotnică încât în pofida trecerii secolelor şi mai apoi a mileniilor,
n-a avut capacitatea să deceleze această evidentă capcană ce istoriceşte s-a
constituit în cea mai longevivă înşelăciune. Oamenii nu au avut clipa de trezie
care să-i avizeze că li s-a furat dreptul la un contact direct cu Divinitatea
şi că marile lor regrete şi dorinţa de dobândire a curăţiei spirituale prin
ispăşire, le este drumeţită spre divinitate prin mijlocirea parohului,
consumator de tabac, spirtoase, şi de ce nu şi al altor vicii, respectiv pe o
cale impură.
Dacă
în evul mediu clerul putea să-şi facă loc la stăpânirea şi conducerea
societăţii situaţie în care sistemul
informaţional pus la cale prin spovedanie îi crea avantaje nete faţă de
exponenţii vieţii civile conferindu-i posibilităţi reale pentru a accede la putere, cu trecerea anilor şi intrarea în
contemporaneitate, societatea civilă se dezvoltă de aşa natură încât porţile de
accedere în spre putere ale clerului se micşorează simţitor şi asta nu pentru
că sistemul lor informaţional nu ar fi eficient cât pentru faptul că puterea
civilă îşi realizează sisteme
informaţionale distincte şi în unele cazuri deosebit de importante. O
situaţie aparte o prezintă România deceniilor 5-9 a secolului trecut când
puterea politică şi conducerea economică a societăţii este preluată de către
comunişti. Aceştia vin la putere sprijiniţi de ocupantul roşu, nimeni altul decât armata de
ocupaţie sovietică şi sunt totalmente lipsiţi de personal de conducere pe care
trebuie să şi-l formeze din mers. Desfiinţează
serviciile de informare ale statului sub cuvânt că sunt aservite
burgheziei alungată de la putere. Îşi încropesc propriile servicii de informare
în care au liberă intrare persoane recrutate din rândul micilor meseriaşi
lipsiţi de orice calificare în domeniu, fiind, pe cale de consecinţă
neperformante. Deşi se declară un regim ateu afişând filozofia
materialist-dialectică ducând o luptă tenace pentru îndepărtarea populaţiei de
Biserică tolerează Biserica Ortodoxă Română
din dorinţa de ai exploata instituţiile iar dintre acestea cea mai
atrăgătoare părea să fie spovedania. Aveau de luptat cu masele largi populare,
cu ţărănimea căreia i s-a confiscat pământul şi animalele, cu micii meseriaşi
cărora le-a confiscat mijloacele de producţie, cu susţinătorii industriei
naţionale, patronii de fabrici şi uzine pe care le naţionalizează. Înconjuraţi
de ură, de resentimente, de grupuri înarmate şi lipsiţi de un aparat de
informare calificat au socotit că BOR îşi poate plăti nivelele de toleranţă
prin punerea la dispoziţie a autocuprinzătorului său sistem informativ. Este
cunoscut că în cei patruzeci şi cinci de ani de dominaţie roşie nu se putea
accede la scaune înalt clericale (episcopi, mitropoliţi şi patriarh) decât cu
avizul puterii. În aceste condiţii erau trecuţi prin filtrul roşu şi
obţineau scaune de înalţi ierarhi clericali doar cei din al căror curiculum-vitae se
desprindea obedienţa faţă de putere. Că
evenimentele s-au derulat astfel ne-o dovedesc lucrările CNSAS care a
descoperit că o seamă de înalţi ierarhi au fost informatori ai fostei
securităţi iar constatările consiliului ne sunt oarecum întărite de ofensiva
disperată derulată de BOR pentru
blocarea deconspirării clerului. Teama că s-ar putea descoperi
dimensiunile colaborării clerului cu
puterea represivă a luat proporţii şi temporar au găsit sprijin la parlament şi
la guvernanţi, după câte se pare cu preţul arondării discursurilor din altare
unor grupări politice.
1.
Noaptea Sfântului
Bartolomeu (Noaptea Hughenoţilor). 24 august 1572. Au fost ucişi de către
catolici mii de protestanţi Calvini, francezi (Hughenoţi) .
Jean Calvin – Fondatorul calvinismului. Conducător al
Republicii Teocratice de la
Geneva.
2.
Irlanda de
Nord - Din 1968 se instalează o gravă criză, derulată cu mijloace teroriste,
între catolici şi protestanţi
3.
Liban – război
civil cu motivaţii religioase între creştini şi musulmani.
4.
Bosnia –
război cu desfăşurări de genocid între
sârbi minoritari (ortodocşi) şi albanezii majoritari (musulmani).
5.
Conflictul de
peste trei sute de ani din România dintre ortodoxism şi greco catolicism cu
finalitatea alierii celor dintâi cu puterea comunistă. În 1948 Biserica română
Unită Cu Roma Greco-Catolică este trecută înafara legii, i se confiscă
lăcaşurile de cult şi bunurile
imobiliare care au fost trecut prin edict comunist în patrimoniul Bisericii
Ortodoxe Române.
După
19 ani de la revoluţia din 1989 Biserica Ortodoxă Română refuză să restituie
bunurile mobile şi imobile dobândite
urmare
colaborării sale cu puterea roşie.
6
Cruciadele –
Campanii militare între anii 1096-1270 pentru eliberarea aşa numitului Pământ Sfânt.
7
Statul Vatican.
8
Inchiziţia –
Instanţă justiţiară înfiinţată de către Biserică pentru reprimarea manifestărilor eretice, de luptă împotriva
cuceririlor ştiinţifice ce intrau în conflict cu dogma creştină.
9
Richelieu (Armand
Jean de Plessis) 1585-1642. Om politic şi
cardinal. Prim Ministru în timpul domniei lui Ludovic XIII. Conducătorul
de fapt al Franţei.
Mazarin
(Jules) 1602-1661. Nunţiu papal aflat în
serviciul lui Richelieu devine cardinal şi Prim Ministru în timpul minoratului
lui Ludovic al XIV-lea alături de Ana de
Asturia. Conduce statul francez.
Miron
Cristea (1868-1939) Primul patriarh român. În timpul minoratului, şi prima Domnie a M.S. Mihai I este membru al regenţei
şi Prim Ministru al României în perioada 10 februarie 1938- 6 martie 1939.
10.
Cavalerii Teutoni –
Ordin monaho-cavaleresc creat în 1190-1191.
11.
Păcat – Călcare a
unei legi, abatere de la o normă religioasă.
12.
Inchizitor - Judecător al Tribunalului ecleziastic al
inchiziţiei. Anchetator necruţător aspru
şi crud.
13.
Giordano Bruno
1548-1600, filozof renascentist. Întemniţat de Inchiziţie în 1592 este
condamnat l moarte şi ars pe rug.
Opera:
Dialoguri – „Despre cauză, principiu şi
unitate.” 1584
„Despre
infinit, univers şi lumi” 1584
Filozofie
panteistă „Natura este Dumnezeu din lucruri”. Dezvoltă concepţia heliocentrică
a lui Copernic şi susţine existenţa
„Unui univers infinit şi infinitatea lumii”.
14
decembrie 2008.
TIBERIU
VANCA
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .