Se afișează postările cu eticheta TRAGEDIA OMULUI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta TRAGEDIA OMULUI. Afișați toate postările

joi, 1 august 2013

TRAGEDIA OMULUI ( Az ember tragédiája ) partea I TABLOUL I • În cer

Adversar al politicii transilvane a guvernelor maghiare, Goga a fost, în același timp, un prieten adevărat al marilor scriitori ai literaturii maghiare clasice și moderne. A studiat încă din anii de liceu de la Sibiu și apoi ca student, la Universitatea din Budapesta, opera lui Petőfi și Imre Madách, si a fost prieten cu unii din cei mai de seamă scriitori maghiari ai timpului și a fost apropiat de Ady EndreMadách l-a atras pe Goga din tinerețe, primele încercări de traducere din Tragedia omului datând din anii de școală. După câteva tablouri și scene din Tragedie, publicate în Luceafărul în (1903) sau în Țara noastră (1909), apariția Tragediei omului în volum în traducerea lui Goga s-a produs în 1934, primită ca „o strălucită creație poetică având aceeași valoare ca și originalul“. A doua ediție românească (1940) a apărut revăzută de autor.
Tudor Vianu scria că Memento mori și Tragedia omului sunt „poeme ale omenirii văzute prin speranțele, înfrângerile și luptele popoarelor“. G. Călinescu a observat că traducerea lui Goga e făcută într-o românească ce se apropie de perfecțiunea și frumusețea limbii lui Eminescu: „E limba de și chiar stilul lui Eminescu potrivit vremii noastre și e tocmai interesant să se vadă un poet clasic care izbutește să fie plastic prin vorbe, pentru ureche, nu prin colorism“.
Mihály_Zichy_Adam_Eva

Merita sa cititi : 
O voi publica în 15 postări video nu am gasit din pacate numai in limba maghiara , păcat ca nu este transpus și în limba romana  : 



TABLOUL I • În cer



CORUL INGERILOR
Pământu-ntreg şi cerul fără margini
S-aducă laudă Domnului mărit,
Cel ce cu-o vorbă totul plăsmuit-a
Şi cu-o privire-i poate da sfârşit.
Puterea-i El, lumina întrupată,
Pe noi, drept umbre, raza-i ne-a născut.
Lui ne-nchinăm, că-n mila fără margini,
Măririi Lui, părtaşi El ne-a făcut.
E închegată vecinica idee,
Şi facerea şi-a plăsmuit hotar,
Azi orice suflet trăitor în Domnul
Prinos să ducă sfântului altar.
DOMNUL
Da, s-a sfârşit măreaţa-nfăptuire.
Se mişcă roata, meşterul adastă
Şi mii de ani în osie se-nvârte
Pân’ înădesc o spiţă sfărâmată.
Deci, v-arătaţi a lumii mele duhuri,
Vă-ncepeţi cursul fără de zăbavă.
Vreau să ascult cu inima senină
Cum larma voastră-mi curge la picioare…
(Spiritele protectoare ale stelelor se avântă pe dinaintea tronului, rostogolind globuri şi comete de diverse mărimi şi culori. Muzica lină a sferelor.)
CORUL ÎNGERILOR
Minunat glob de văpaie
S-a ivit plin de mărire
Şi-ntr-un cerc sfios de stele
El slujeşte fără ştire.
Tremurând ca un opaiţ
De departe-o stea luceşte,
Pe când lumea-i fără margini,
Mii de inimi ocroteşte.
Două globuri pleacă-n luptă,
Răsărind din depărtări,
Goana lor orânduieşte
Ale lumilor cărări.
Iată urlă unu-n drumu-i,
Tu-l priveşti de groază plin;
El la milioane-mparte.
Fericire şi senin.
Cât de blând s-aprinde-acolo
Astrul închinat iubirii,
Mână bună s-o păzească,
Mângâierea omenirii.
Iată lumi ce se vor naşte,
Iat-o altă lume moartă,
Celui îndrăzneţ mustrare,
Scut celui lovit de soartă.
Iată aducând pierzare
O cometă vine-acum,
Dar c-un semn stăpânul face
Din căderea ei un drum.
Vino, dulce înger tânăr,
Cu-al tău glob în multe feţe;
Din lumină şi-ntuneric
Sunt a hainei tale creţe.
Ocrotit mergi înainte,
De al cerurilor har,
Mari idei dura-vor luptă
Pe îngustul tău hotar.
Zâmbete şi lacrimi fi-vor,
Iarnă-vară pe pământ,
Rază-umbră arăta-vor
Voia Domnului preasfânt.
(Spiritele ocrotitoare ale stelelor se retrag.)
ARHANGHELUL GAVRIL
Tu ce-ai pus mărginire-n haos,
Ca să-l închegi în humă vie,
Măsură-n lumi fără repaos,
Din glasul tău măreţ învie,
Te preamărim: Ideie!
(Se prosternă.)
ARHANGHELUL MIHAIL
Tu ce de-a pururi schimbătorul
Cu neschimbatul împreuni,
Zidind şi vremi şi infinituri,
Popoare răsădind în lumi,
Noi te slăvim: Putere!
(Se prosternă.)
ARHANGHELUL RAFAIL
Tu care dărui fericirea,
Ştiinţă ferecând în lut,
Făcând înţelepciunii Tale
Părtaşă lumea ce-ai născut,
Osana: Bunătate!
(Se prosternă.)
DOMNUL
Şi tu zâmbeşti, tăcând cu îndârjire,
Ţi-e scumpă lauda şi o păstrezi, Lucífer,
Ori plăsmuirea, munca mea nu-ţi place?
LUCIFER
Să-mi placă mie? Câteva materii,
Cu alte forme, alte însuşiri,
Cu noima lor de tine nevisată,
Sau dacă da, tu fără de puterea
Schimbării lor, acestea vrei să-mi placă?
Materii seci în globuri plămădite,
Ce-acum s-atrag, s-alungă-n calea lor,
Şi-n câţiva viermi deşteapt-o conştiinţă,
Pân’totul plin, răcit, pieri-va iarăşi,
Lăsând în urmă drojdii fără vlagă?…
Şi omul doar simţindu-ţi şiretlicul
În colţul lui va plămădi la fel.
Tu-n uriaşa ta bucătărie
L-ai pus pe el; nepăsător şi-n tihnă
Îl urmăreşti în searbăda lui trudă,
Cum năucit el Dumnezeu se crede.
Şi-apoi când el, ce-ai pus la foc tu, strică,
Atunci te-a prins mânia ta târzie
Şi-l pedepseşti pe bietul ucenic…
La ce ţi-e doar întreagă plăsmuirea?
Spre slava ta ai scris o poezie,
Ai prins-o-ntr-o maşină hârbuită
Şi nu ştiu cum, dar nu ţi-e greu s-asculţi
De mii de ani cum scârţie flaşneta
Acelaşi cântec fără de-nţeles…
Moşnege! văd că te-a robit un joc
Ce-ar încălzi un creier de copil.
Un joc de râs: scânteia-năbuşită,
Stinsă-n noroi, văpaie n-o să fie,
Ursită, libertate, s-alung-una pe alta,
Dar nu-i aci ţărmuitoarea minte!
DOMNUL
Nu vreau cuvânt, ci mută închinare!
LUCIFER
Aşa mi-e firea, alta ce să-ţi dau?
(Arătând spre îngeri.)
Te laudă o ceată de neghiobi
Ş-aşa-i cu cale, ei să te slăvească;
Tu i-ai născut ca raza, umbra moartă,
Dar eu trăiesc de vecii-vecilor!
DOMNUL
Nemernice! Materia ţi-e mamă, -
Unde ţi-a fost puterea mai-nainte?
LUCIFER
Şi eu pot doar la fel să te întreb!
DOMNUL
În mintea mea din vremi făr-de-nceput
Trăieşte chipul celor întrupate.
LUCIFER
Şi n-ai simţit că făurirea minţii
De-un haos ţi-e puternic priponită,
Ce-i stăvilar oricărei firi pe lume?
Eu, Lucifer, sunt stavila eternă;
Eu întruparea veşnicei tăgade!
Tu m-ai învins, căci soarta mi-e de-aşa,
Ca-n lupta mea să cad întotdeauna,
Dar întărit din nou să mă renasc.
Materia îmi primeneşte forţa,
Cu viaţa ta e moartea mea alături,
Cu fericirea deznădejde-amară!
E umbra mea cu raza ta vecină,
Credinţa ta o sap cu îndoială,
Oriunde eşti, mă vezi, îţi calc în urmă,
Eu, ce te ştiu, eu ţie să mă-nchin?
DOMNUL
Piei, duh potrivnic, du-mi-te din cale!
Nu te zdrobesc, dar dezlegat te las
De înrudirea spiritelor sfânte!
Jos în noroi, pierdut şi huiduit,
Străin să fii ş-amarnic să te zbaţi,
Muncit pe veci de nesfârşitul gând
Că în zadar faci lanţul tău să sune,
Ţi-e mică truda: Domnul e puternic!
LUCIFER
A, nu aşa! Vrei să mă-mpingi în praf?
Acum îţi par netrebnică unealtă.
E în zadar! Legat ne fuse traiul:
Eu parte cer!
DOMNUL (Ironic.)
Deci, fie voia ta!
Vezi pe pământ doi pomi cu roadă vie,
Ce-n mijloc chiar îşi mlădie tulpina,
I-am blestemat, ai tăi fie de-acum!
LUCIFER
Zgârcite-ţi sunt azi mâinile, Stăpâne,
Dar locul tău, ce-ai măsurat cu cotul,
Va fi pe veci lăcaş tăgăduirii,
Ce lumea ta va răsturna odată!
(Pleacă.)

CORUL ÎNGERILOR
Duh blestemat! Te-alungă cel de sus!
Osana! Domnul lege ne-a adus!

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More