'' Romanii au iesit in strada si au readus lumina in procesul democratic.'' Klaus Iohannis

miercuri, 30 aprilie 2014

Gânduri de seară...............


Ne-am sărutat într-un final de viaţă
Prelung şi fără seamăn dureros;
Ştiam că pleci spre altă dimineaţă
Zburând, şi te strigam fugind pe jos.

Tăcerile din noi - imense lacuri
Cu nuferi şi cu lebede plăpânde -
Le-nconjuram cu garduri şi cu fleacuri
Să sature privirile flămânde.

Acuma stăm pe banca iar alături,
Eşti mai frumoasă ca întâiu-mi gând.
De unde-n păr ţi s-au cernut omături
Şi-n ochi lumini ce nu sunt pe pământ?


Eu povestesc. Dar tu asculţi un glas
Al meu şi totuşi nu. E-n altă limbă?
Pe urma spui: "Acelaşi ai rămas!"
Luminile din ochii tăi se schimbă.

M-am ridicat să mergem în odaie;
Era târziu şi se făcuse frig;
Dar tu pe loc piereai ca o văpaie -
M-ai părăsit, şi-am început să strig! (Mihai Beniuc)

Édouard Manet


 Édouard Manet (n. 23 ianuarie 1832, Paris – d. 30 aprilie 1883, Paris) a fost un pictor francez, precursor al impresionismului. Plecând de la izvorul tradițiilor marilor maeștri, Manet a fost în măsură să lege sugestiile vremurilor vechi cu elementele moderne, fapt pentru care i s-a spus "pictor al zilelor noastre" (Charles Beaudelaire). Creațiile sale au stârnit scandal și indignare, cu toate că Manet n-a dorit niciodată să provoace pe nimeni, a dorit numai să schimbe pictura și s-o reînoiască. Manet a fost ultimul pictor clasic și totodată primul pictor modern. Tablourile lui uimesc și astăzi și ne trezesc interesul, reprezentând astfel o parte incontestabilă a picturii universale.

În 1881 i se acordă Ordinul Legiunii de Onoare. Luptându-se permanent cu boala, Manet mai realizează un tablou de mari dimensiuni, "Bar la Folies-Bergère", primit de data aceasta cu mult entuziasm la Salonul Oficial.

                                                          "Bar la Folies-Bergère" 


După opinia lui Manet, lumina este atât de unitară, încât este suficientă o nuanță, pentru a putea fi pictată. În tabloul "Bar la Folies-Bergère" lămpile electrice au fost pictate cu alb viu. Pictorul are o predilecție deosebită, aproape o brutalitate, de a trece de la culori foarte deschise la cele foarte închise. În opoziție cu impresioniștii, Manet nu folosește întrepătrunderile fine dintre nuanțe care nu pot fi văzute de aproape. După opinia lui, o asemenea elaborare migăloasă a culorilor slăbește caracterul decis al acestora. O bună ilustrare a acestei tehnici este faptul că pictorul a realizat marele candelambru printr-o suprapunere de culori.
La 30 aprilie 1883 se stinge din viață la Paris.

























marți, 29 aprilie 2014

Gânduri de seară...........


Eşti singur azi şi-mpovărat de tine,
De slavă şi de visuri despărţit,
Dar ai rămas iubitul pentru mine,
Cu cât mai trist, cu-atât mai îndrăgit.

Bei vin mereu, ţi-s nopţile murdare,
Mai ştii dacă trăieşti cu-adevărat?
Şi ochii-ţi verzi cu zvârcoliri de mare
Mărturisesc că pacea n-ai aflat.

Invocă moartea inima-ţi, nebună,
Afurisind al soartei pas greoi,
Şi vântul de apus mi-aduce-ntruna
Din partea ta mustrări şi rugi, puhoi.


Spre tine iar, cum pot să viu fierbinte?
Sub cerul pal, aici, în ţara mea,
Ştiu doar să cânt şi să-mi aduc aminte,
Tu nici măcar atât n-ai cuteza!

Tristeţi sporind, trec zile fără veste...
Ce rugăciuni de dragul tău să fac?
Iubirea mea atât de mare este,
Că n-ai putut nici tu să-i vii de hac.(Anna Ahmatova)

"Un munte de suferinţă, demnitate şi disperare".


"E greu de înţeles pentru omul modern de azi ce a însemnat atunci temniţa comunistă şi ce rol a avut poezia lui Gyr în acel context. Fără ea mulţi s-ar fi prăbuşit. Iată ce rol major poate avea poezia în viaţa omului."
(Prof. Atanasie Berzescu, închis la Aiud împreună cu Radu Gyr).




Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel - d. 29 aprilie 1975, București, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) a fost  poet, dramaturg, eseist și gazetar român.
A debutat la 14 ani, cu poemul dramatic "În munţi", publicat în revista Liceului "Carol I" din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti, debutează editorial în 1924, cu volumul "Linişti de schituri", în ton mai degrabă elegiac.
Radu Gyr a fost de mai multe ori laureat (1926, 1927, 1928 şi 1939) al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură şi Academiei Romane. Doctor în litere, a fost Conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti.
A colaborat la revista Universul literar, Gândirea, Gând Românesc, Sfarmă-Piatră, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeană şi altele, precum şi la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studenţesc etc. unde a publicat numeroase articole, studii literare şi poezii.

Radu Gyr intră în cadrul Mişcării Legionare devenind unul din liderii marcanţi ai acesteia, având gradul  de comandant legionar şi fiind desemnat şef al regiunii Oltenia în cadrul Mişcării. El este autorul versurilor cântecelor "Sfânta Tinereţe Legionară" (imnul neoficial al Mişcării), "Imnul Moţa-Marin" (scris după moartea celor doi în Spania), "Imnul Muncitorilor" etc.
În 1940, pe timpul guvernării legionare, a fost numit director general al teatrelor. În această calitate ia iniţiativa înfiinţării Teatrului Evreiesc.

Apartenenţa la Mişcarea Legionară avea să-i aducă lui Radu Gyr ani lungi şi grei de detenţie sub regimurile dicatoriale ale lui Carol al II-lea, Antonescu şi sub comunişti.
Închis în timpul regimului Antonescu este "eliberat" şi trimis spre „reabilitare“ în batalioanele de la Sărata, batalioane ce activau în prima linie a frontului. Norocul îi surâde şi Radu Gyr se întoarce de pe front fiind printre puţinii supravieţuitori ai acestor batalioane create mai mult pentru exterminarea legionarilor decât pentru spargerea frontului inamic.
Perioada de libertatea nu durează însă prea mult şi Gyr este arestat de regimul comunist în 1945 care-l încadrează în „lotul ziariştilor“ şi îl condamna la 12 ani.
Radu Gyr este eliberat în 1956, dar numai după doi ani este din nou arestat şi condamnat la moarte pentru poezia "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" (titlul iniţial era "Manifest"), considerată de regimul comunist un veritabil mijloc de instigare la luptă a maselor împotriva regimului bolşevic.
Pedeapsa cu moartea i se comută la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât la 11 luni după ce i-a fost schimbată sentinţa), poetul executând 16 ani de detenţie până la amnistia generală din 1964.
A suferit chinuri inimaginabile în închisoarea Aiud, cu un regim de celula aspră. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatită, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. A slăbit îngrozitor iar pielea-i atârna pe oase solzoasă şi tare, asemenea unei piele de şarpe. Cu toţii credeau că nu va supravieţui. El a crezut însă şi a biruit moartea şi temniţa.
Poetul era de mult bolnav. Cu lanţuri la mâini şi la picioare a fost ţinut aproape un an de zile la Jilava, în aşteptarea executării pedepsei cu moartea. O aripă întreagă a Jilavei era atunci ocupată de „morţi”, cum le plăcea temnicerilor să-i răsfeţe. „Hai, morţilor, a sosit moartea!”, li se striga zi de zi, ceas de ceas. Nedreptatea şi umilinţa erau strigătoare la cer, căci nici unul dintre condamnaţi nu era vinovat, nu de moarte, dar nici de temniţă. Ei reprezentau cu adevărat sufletul neamului şi neamul întreg vibra în jurul lor – ori tocmai puterea aceasta de influenţă naţională era vina pe care nu le-o puteau ierta tovarăşii lui Marx.

"Prin 1963-1964 comuniştii erau stăpâni necontestaţi în ţară şi au decis eliberarea deţinuţilor politici, pentru a face manevră de deschidere occidentală, mai bine zis de infiltrare în Occident. Lui Radu Gyr i s-a spus:
„Dacă nu cedaţi, dacă nu vă supuneţi, dacă nu capitulaţi fără condiţii, vă exterminăm pe toţi. Ai o mare înrâurire asupra tuturor. Poţi să-i salvezi ori poţi să-i ucizi. Noi nu ne jucăm cu puterea cum aţi făcut voi. Ori, ori. Alegi între viaţă şi moarte.
Nu acceptăm amânări, acum te decizi. Trebuie să renegi public tot ce ai crezut, tot ce ai scris viaţa întreagă, ca să moară mitul credinţei voastre. Tu poate eşti gata să mori dar gândeşte-te la miile de oameni care vor pieri din cauza nebuniei tale. Te asigurăm că ne vom ţine de cuvânt: dacă te lepezi de credinţa ta, vă vom da libertate tuturor deţinuţilor dar dacă nu vă ies gărgăunii şi nu sunteţi în stare să coborâţi şi voi pe pământ şi să vedeţi realitatea, atunci vă vom trimite urgent în cer. Nu avem nevoie de bandiţi. Nu eşti atât de inconştient încât să bagi în mormânt zeci de mii de oameni. Vă vom oferi locuri în câmpul muncii. O să fiţi şi voi productivi. Bă, lumea este în mâna noastră şi nu o scăpăm. Nu te uita că voi sunteţi mai mult morţi, căci avem toate mijloacele ştiinţifice să vă punem pe roate. Noi nu te minţim, nici tu să nu ne minţi. De altfel nici nu mai puteţi face nimic. Poporul e gata să vă sfâşie. Nu mai aveţi viitor dar depinde de tine dacă veţi mai trăi sau veţi fi exterminaţi.”
Radu Gyr zăcea pe o targă, bolnav, epuizat, distrus dar sufletul şi mintea îi erau nevătămate.

„I-am privit cu dispreţ şi milă”, îmi mărturisea el ulterior, „dar şi conştient că nu glumeau. Purtam în suflet povara frumuseţilor şi sacrificiilor unei vieţi, ale unei generaţii, ale celor mai buni dintre noi, şi în ultimă instanţă vedeam cauza lumii întregi pusă în cumpănă de aceşti exponenţi ai neantului. Viaţa abia licărea în mine. Ar fi fost o uşurare să mor! Era o dramă dilema în care mă găseam. Ştiam bine ce suflete curate şi sfinte zac între ziduri, pândite de moarte. Nu aveam dreptul să îi las să moară. Dar puteam să ucid sufletul acestor oameni şi al lumii întregi? Simţeam că se revoltă toate elanurile sfinte pe care le-am trăit şi le-am cântat. Am greşit uneori dar întotdeauna am năzuit spre ideal şi nu ne-am preţuit nici familiile, nici sănătatea, nici viaţa. Dar vremurile ne-au fost potrivnice! Visul nostru este mai sus, dar mai departe. Acum, aici ei sunt stăpâni. Am văzut atunci alte hecatombe de morţi iar pe ei râzând în hohote. Ce să fac? Ce să aleg?
Torturat sufleteşte am acceptat să dau o declaraţie, care să devină publică, prin care să-mi reneg trecutul şi opera. A trebuit să scriu în termenii dictaţi de securişti. Îmi rupeam din suflet. Şi am simţit că totuşi sunt slab, că am atins limitele rezistenţei, că sunt umilit şi batjocorit dar că nu puteam face altfel. Cred că am contribuit la salvarea multor vieţi. Viaţă fără pată?! Sufletul a fost totuşi salvat. Te privesc şi văd sufletul imaculat al idealurilor noastre. În prăpădul colectiv ce a urmat le-a scăpat totuşi ceva, puţin după părerea lor, esenţialul după părerea noastră. Voi trăi cu regretul compromisului făcut dar cu convingerea că am învins. Am fost puşi în libertate. Câţiva nu am fost îngenuncheaţi. Deşi torturaţi, noi credem mai mult! Sunt necesare lacrimile pocăinţei. Am învăţat pe viu ce înseamnă a fi cu adevărat creştin. Chinul meu nu a încetat. Îmi iubesc opera, aşa cum am trăit-o şi am scris-o. Compromisul nu a alungat dragostea de curăţie şi de adevăr. Am fost urâţi şi prigoniţi cu o ură străină neamului românesc. Lumea întreagă decade dar în lumea întreagă se simte un vânt nou de înviere. Cred mai puternic ca oricând. Am ţinut să îţi mărturisesc aceste lucruri, poate că se ascunde o taină în întâlnirea noastră atât de neaşteptată!”

Eram atunci amândoi la băile Călimăneşti. Ulterior ne-am mai întâlnit. Continua să scrie poezie de substanţă şi de frumuseţe dar scria şi la o gazetă a partidului pentru românii din străinătate. Muncea mult. Era foarte sensibilizat, foarte singur şi sub endemica lui veselie ascundea o dramă cumplită. El mi-a spus că pe Nicolae Petraşcu l-au ucis la Sibiu iar pe Radu Mironovici îl ştia sechestrat într-o comună.Tragedia poetului nu se sfârşise. El continua să fie calul de bătaie al tuturor oportuniştilor.
Lovit de zeci de ani din toate părţile, acum îl loveau fraţii de condei, în ţară şi peste hotare. D. Micu şi alţii l-au atacat crud şi nedrept în gazetele literare. Tot Radu Gyr era „huliganul”, „banditul”, „decadentul”, „obscurul”, „misticul”, „fascistul”, „criminalul”. În ultimele zile tocmai citise nişte critici mârşave venite de la oameni din breasla scriitoricească. A făcut o congestie cerebrală peste noapte şi în zori era neînsufleţit.

Cine l-a ucis? Nu îl poate ucide nimeni, câtă vreme vor mai fi oameni."
(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 300-305)


Creaţia poetului Radu Gyr avea să cunoască înălţimi nebănuite în bezna temniţelor comuniste. Evoluţia poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric ai acelor ani grei de viaţa inimaginabilă.
Poetul scrie despre foamea continuă, frigul cumplit, moartea ca prezenţă zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, cere răzbunare, pentru ca în final să ajungă la o linişte sufletească şi la o credinţă adâncă înţelegând soarta ce i-a fost rezervată şi jertfa uriaşă care-i stă în faţă. "Crezul" său devine crezul unei întregi tinere generaţii aruncată de comunişti în "toiul beznelor adânci".

"Să scrii poezii în temniţă nu era un lucru prea uşor. Simpla deţinere a unui creion sau a unei bucăţi de hârtie îţi atrăgeau bătăi teribile şi săptămâni de izolare la Zarca (o celulă neîncălzită de 1/3m din beton, cu apă pe jos, fără pat şi scaune, detinutul dormea din picioare sau pe jos).
Metodele de scriere ţin de domeniul incredibilului. Deţinuţii foloseau bucăţi de săpun sau de sticlă pe care se sufla praful destinat deratizării pe care se scrijelea cu o aşchie. O altă metodă de "a scrie" o constituia înnodarea aţei, poezii întregi "fiind înşirate" pe aţe smulse din zeghe sau din paturi.
Talpa de bocanc, căptuşeala hainelor, obloanele sau pereţii celulelor au servit ca suport pentru strălucite opere literare." (Prof. Atanasie Berzescu)


Poezia marelui poet este studiată acum în şcolile din România alături de cea a  "poeţilor de după gratii" ca Vasile Voiculescu sau Nichifor Crainic.

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îţi cântă
ce-nseamna-n luptă-un braţ răpus ?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag, mai sus ?

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis.


"Am avut norocul să stau cu el mult timp. Simt şi azi cum, strângându-mă la pieptul lui, cu căldură sufletească de părinte, mă copleşea, mă fascina. El era patriarhul nostru şi comandantul nostru, al Aiudului întreg. Din gura lui am cules laude şi îndemn la rezistenţă. Îl păstrez în minte şi-n suflet până la moarte.
În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojină cu libărci, spre îndumnezeirea omului. Îi ştiam cu toţii poeziile pe dinafară şi aşteptam cu nerăbdare următoarea creaţie care să ne bucure, să ne îmbărbăteze."(Prof. Atanasie Berzescu)





luni, 28 aprilie 2014

Gânduri de seară.........


Rămâi să mai ciocnim o cupă
La hanul vechi de pe coclauri
Căci pentru vin şi pentru tine
Mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să-nmormântăm tristeţea
Şi setea fără de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.
Ştii tu, frumoaso, că ulciorul
Din care bei înfrigurată,
E făurit din taină sfântă,
Din taina unui trup de fată?
L-a făurit cândva olarul
Cel inspirat de duhul rău
Din taina unui trup de fată
Frumos şi cald ca trupul tău.
Înmiresmează-te, frumoaso,
Ca pe-un altar de mirodenii
Cât zarea-i plină de albastru
Şi lumea plină-i de vedenii.
Şi-atât cât drumurile vieţii
Mai au pe margini bucurii
Căci mâine în zadar vei bate
La porţi de suflete pustii.


Iubeşte-mă acum, căci anii
Pe năzuinţe-or pune frâu,
Iar clipele iubirii noastre
Se scurg ca undele pe râu.
Ca măine-om putrezi-n morminte
Uitaţi, nepomeniţi de nimeni,
Ca mâine vor veni olarii
Să fure lut din ţintirime.
Iar trupul tău care mi-e astăzi
Cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumeţii pe la hanuri. (Omar Khayyam)

duminică, 27 aprilie 2014

REFUZ... REFUZ... REFUZ!

REFUZ SA CRED CA MAI TRAIESC!
Refuz sa cred ca mai traiesc pentru ca am o alta intelegere asupra vietii unei societati si a individului ca o componenta a acesteia.
Refuz sa cred ca mai exista societatea in sine, numai si pentru ca o societate este o masa de oamenii cu traditii comune, cu limba comuna si cu legi normale adjudecate si respectate, fapt ce nu se mai intampla acum in Romania!
Refuz sa cred ca mai traiesc pentru ca eu nu inteleg ca un popor, fie el roman, inseamna cateva partide formate pe schema de clanuri mafiote, urmate de coloane de tembeli orbi si surzi ce-si calca in picioare propriile interese, propriile nevoi de viata, ratiunea lor functionand dupa formule pe care nici Einstein daca ar trai nu le-ar putea intelege.
Refuz sa cred ca traiesc chiar si pentru faptul ca romanul, crestin de felul lui, a ajuns ca si in Sfanta  Biserica a lui Hristos sa injure ca la usa cortului, cu o ura greu de inteles, pe Basescu, pe Udrea, pe Ponta si toata cohorta de politicieni, cand el ar trebui sa se concentreze asupra rugaciunii.
Refuz sa cred ca traiesc, refuz sa cred ca mai suntem normali urandu-ne tata cu fiu, mama cu fiica, frate cu sora si asa mai departe, doar de dragul lui Ponta sau Basescu, sau din ura pentru unul sau altul!
Refuz sa cred ca mai traiesc atunci cand constientizez ca traiesc in mijlocul unui neam ce-si face baia zilnica nu cu apa cea de toate zilele ci in flegmele politicienilor pe care ii divinizeaza sau ii uraste.
Refuz sa cred ca romanul nu poate mai mult decat a viziona telenovele vulgare in care actorii-neactori nu rostesc ca replica decat injuraturi, nu pot viziona decat emisiuni politice in care vulgaritatea si badarania sunt "viu colorate" aducandu-te la starea de voma. Minciunile sunt rostite cu zambetul pe buze si sunt pecetluite cu cele mai crunte jigniri pentru oponenti.
Refuzand toate acestea si multe pe care nu le mai inserez aici, ce ma retine sa REFUZ SA CRED CA MAI TRAIESC?

Refuz sa cred ca mai traiesc pentru ca aceasta nu este viata, viata civilizata a unei natii ce se crede cea mai frumoasa, desteapta, ospitaliera si cea mai cea!
NU SUNTEM DECAT O MASA DE REFUZATI AI VIETII PENTRU CA REFUZAM NORMALITATEA EI!

ESTE POSIBILI CA MULTI SA NU FITI DE ACORD CU MINE, ESTE DREPTUL DV, DAR ESTE SI DREPTUL MEU SA CRED IN CEEA CE AM SCRIS.

Gânduri de seară..........


Am oprit în luncă apa curgătoare
La un scoc de moară printre verzi arini;
Am oprit pe ape lin-tremurătoare
Zilele de vară, razele de soare,
Nopţile senine, stelele şi luna
Pentru totdeauna.
Vremea care curge, n-am putut s-o ţin.

Am închis în palmă pui de rândunele,
Le-am simţit bătaia inimii în chin;
Am oprit în braţe dragostele mele…
Pasăre de-o toamnă, dragoste cu jele,
Le-am cules ca frunza moartă când dă bruma
Pentru totdeauna.
Vremea care zboară, n-am putut s-o ţin.

Am păstrat în suflet gânduri, vorbe, glume,
Zâmbetul ce iartă, plânsetul hain;
Am păstrat în minte fete fără nume
Întâlnite-n cale şi pierdute-n lume,
Le-am în mine una câte una
Pentru totdeauna.
Vremea, vremea însă, n-am putut s-o ţin. (Ion Pillat)



România este frumoasă... the beautiful Romania - Munţii Bistriţei

                           .....fără multe cuvinte......călătorie placută!  

 Munţii Bistriţei

Înconjurate de apele Bistriţei şi Bistricioarei, culmile bistriţene se desfăşoară pe aproape 50 km de la est la vest. Limita nord-estică este ferm marcată de firul vijelios al Bistriţei, peste care se învecinează cu masivul Rarău — Giumalau şi munţii Stânişoarei (est); la vest, dincolo de izvoarele Bistricioarei, munţii Călimani şi Giurgeu iar la sud masivul Ceahlău închid cu brâu de piatră laturile munţilor Bistriţei. Valea Negrei, principal afluent al Bistriţei, împarte în două sectoare montane, aproximativ egale ca suprafaţa: masivul Pietrosul şi masivul Budacu.




Munţii Bistriţei, şi în mod special partea nordică a crestei acestora, se impun în peisajul Ţării Dornelor prin culmile abrupte şi stâncoase, încă relativ bine împădurite.
În special în partea de nord a acestora s-au păstrat într-o stare foarte bună de conservare habitate, specii şi elemente naturale deosebite. În semn de recunoaştere a acestor valori şi pentru a asigura protejarea lor, Cheile Zugrenilor şi masivul Pietrosul au fost declarate rezervaţii naturale şi sunt astăzi integrate în reţeaua europeană de arii protejate Natura 2000, prin situl de importanţă comunitară Pietrosul Broştenilor – Cheile Zugrenilor.





Carnivorele mari (ursul, lupul, râsul), cervidele, tritonul carpatic, lostriţa, liliacul comun, cocoşul de munte, acvila de munte, acvila ţipătoare mare, ciocănitoarea, jderul de copac, floarea de colţ, vulturica de stâncă sunt doar câteva din speciile protejate în această zonă. Deşi pot fi considerate ca fiind comune pentru aria montană din România, aceste specii sunt foarte rare său complet dispărute în alte părţi ale Europei. Petrosia (Adryala laevitomentosa) – o plantă care nu creşte în altă parte în lume decât pe crestele Munţilor Bistriţei este o curiozitate şi o adevărată comoară pentru lumea ştiinţifică iar floarea de colţ se regăseşte aici la cea mai joasă altitudine din Moldova.


Cei pasionaţi de natură au posibilitatea de a observa animalele şi urmele acestora în întreg masivul şi în special în perioada boncănitului la cerb (de la jumătatea lunii septembrie până la jumătatea lunii octombrie) şi a rotitului la cocoşul de munte (martie-aprilie).


Obiective turistice

Munții Bistriței sunt ușor accesibili, însă potecile turistice au în general un grad de dificultate mediu-ridicat în partea de nord și mediu în sud, datorită diferenței relativ mari de nivel între zonele de acces și creastă precum și datorită versanților abrupți.
Marcajele turistice în partea de nord sunt relativ bine întreținute pe când în partea de sud cel mai adesea lipsesc cu desăvârșire, sau după porțiunea inițială unde sunt rare, dispar. În zona centrală a Masivului Budacu sunt rare și relativ frecvent dispar pe anumite porțiuni.
Crestele stâncoase și abrupte, parțial împădurite și natură sălbatică sunt habitatul ideal pentru viperă , fapt ce reprezintă un element de risc pentru turiști.


Nu există cabane montane. Singura cabană turistică din masiv este Cabana Zugreni care este situată la poalele Pietrosului Bistriței la intrarea în defileul Cheile Zugreni . Ea deservește atât traseele din această zonă cât și pe cele de legătura cu Munții Rarău — Giumalău .
Refugiile montane sunt inexistente. Există totuși cabane și cantoane forestiere situate pe văile interioare: Paltinul (valea Negrișoara), Cristișor (valea Neagră), Borca , Borca Chei (valea Borcii), Darda (lângă Grințieșul Mare) şi Păltiniş (valea Grințieșului ) care dispun de câte 4—8 locuri de cazare. Ele pot să asigure în caz de nevoie cazarea pentru grupuri mici în limita locurilor disponibile.
Acoperirea de servicii Salvamont se face exclusiv în zona de nord a Masivului Pietrosul Bistriței prin Intermediul Oficiului Salvamont Vatra Dornei .
Cheile Zugreni sunt de departe cel mai cunoscut obiectiv, este defileul parcurs de apa Bistriței care separă abrupturile Pietrosului Bistriței de Masivul Giumalău - Rarău .

Traseul de creastă din Masivul Pietrosul Bistriței oferă acces la Vârful Pietrosul Bistriței, precum și la frumoase perspective asupra Văii Bistriței , Depresiunii Dornelor , Masivului Giumalău - Rarău , Munților Stânișoarei în zona nordică, Masivului Ceahlău , a zonei de nord a Masivului Hășmaș și asupra Munților Călimani.

Avenul Hăleasa

Un aven puțin cunoscut și spectaculos, se află în imediata vecinătate a satului Hăleasa situat pe malul drept al Bistriței (administrativ pe raza Orașului Broșteni ). Intrarea în aven constă într-un puț vertical adânc de 3,6 m și este aproape eliptică, cu axa mare de 1,75 m iar cea mică de 1,6 m. Adâncimea care poate fi parcursă a avenului este de circa 18-19 metri.

                                                               Valea Bistricioarei


"Drumul ieșenilor"orientat pe axa nord - sud, face legătura între Valea Bistricioarei și Depresiunea Șaru Dornei.


Muntele Comarnicului

Muntele Comarnicului este un mic masiv cu înălţime puțin mai mare de 1500 m, aflat în extremitatea sud-vestică a Munților Bistriței. La aspect se aseamănă mult mai bine cu Munții Hășmaș cu care se învecinează. Cel mai bine poate fi admirat de pe DN15 la ieșirea din satul Corbu sau de pe DJ127 care unește Tulgheș de Ditrău , dar optim se face tocmai de sus de pe Higheșul Ascuţit.


Cel mai înalt vârf al său este Piatra Comarnicului (1519 m) numită și Piatra Șesul de la Comarnic, din cauza Platoului Comarnicului întins pe sute de metri în zona să somitală. Acesta se ridică precum o adevărată cetate deasupra localităţii Tulgheș . Puțin mai jos spre Tulgheș se găsește rezervația botanică Pietrele Roșii dominată de calcarele Piatrei Runcului (1215 m). Peste pârâul Prisecani care izvoreștede de sub Piatra Roșie (1508 m) aflată în zona în centrală, se vede Piatra Mocilor (1202 m). Spre Corbu peste pârâul Barasău, se zărește pe Bâtca Arsurilor (1384 m) - Piatra Șoimilor.

                                                     Rezervația botanică Pietrele Roșii.


                                                                 Piatra Teiului
 Aşezată pe malul stâng al Bistriţei, stanca Piatra Teiului este un bloc de calcar apţian formând, ca structură şi ca vârstă, continuarea spre nord a sinclinalului Ceahlăului, adică zona Bicaz, Bistricioara, Poiana Teiului, Capul Obcinii, Piatra Cornului.

Zona este cunoscută drept "Coada Lacului" şi este locul unde se întâlnesc cele patru drumuri care vin dinspre Moldova şi Transilvania. Aflată la o altitudine de 508 metri, stânca are o înălţime de 23 metri.
În cea mai mare parte a anului, ea este înconjurată de apă, cel mai bine putând fi observată de pe viaductul ce traversează lacul.

 I se spune așa deoarece pe o brână a ei a crescut un tei. Forma ei și faptul că este izolată în zonă o fac imediat remarcată. În anii ploioși aici este apă, lacul de acumulare întinzându-se pană la stâncă.

                           Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului Dorna-Arini.


                                                       Biserica de lemn din Broșteni.


                                                    Biserica de lemn din Poiana Largului.


                                                            Lacul Izvorul Muntelui.



                                         Viaductul "Poiana Teiului".

Viaductul "Poiana Teiului" traversează lacul Izvorul Muntelui, are o lungime de cca 800m şi a fost construit în 1960. Este o arteră strategică de legătură între Moldova(Piatra Neamţ/Tg Neamţ), Bucovina(Vatra Dornei) şi Tansilvania(Borsec/Tg Mureş).




                                                  V -a plăcut? ..................





              












Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More