'' Romanii au iesit in strada si au readus lumina in procesul democratic.'' Klaus Iohannis

Se afișează postările cu eticheta tiberiu vanca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tiberiu vanca. Afișați toate postările

luni, 8 aprilie 2013

DECRIPTAREA MITURILOR ORORII - ROMÂNII … (care) NU ERAU ROMÂNI by Tiberiu Vanca


NOTĂ:  Născuţilor de după decembrie ’ 89 li se datorează informaţii privind oamenii regimului roşu.
                                                                                  *
                                   


DECRIPTAREA MITURILOR
                ORORII
                    I.
               ROMÂNII  … (care) NU ERAU ROMÂNI

                        Pământul din jurul arcului carpatic, îmbrăţişat de  câmpuri roditoare şi  râuri   revitalizatoare de culturi, istoriceşte populat de urmaşii dacilor  ce cu scurgerea veacurilor     s-au titrat valahi, vlahi şi mai către sfârşit români, a  fost călcat de varii populaţii alogene, dintre care hunii lui Atila, proveniţi de undeva din Asia de est ce după curgerea istoriei şi-au zis unguri sau maghiari, reprezentaţi ai izgoniţilor din Ţara Sfântă, cunoscuţi sub denumirea de evrei, şi, în ultimul rând veniţii din  peninsula indiană, cunoscuţi sub numele de ţigani , populaţii ce şi-au uitat o seamă de coetnici pe traseul  de migrare, pigmentând ca minoritari o mare parte a continentului european şi, firesc, şi pământul românesc. Şi au parcurs, şi în pace, şi în uşoare stări conflictuale, şirul veacurilor ce au curs până în contemporaneitate. N-a prea fost, însă, iubire, cu toate că durând prezentul trebuiau să construiască viitorul. În pragul unei astfel de construcţii este localizat studiul  nostru.  După o aprigă conflagraţie mondială, undeva pe la jumătatea deceniului patru al secolului trecut pământul dintre Nistru şi Tisa, locuit de români, precum şi ţările slavone înconjurătoare, plus  zona fino-ugrică din câmpia Panonică au fost cotropite de hoarda sovietică care prin crime, în masă, şi obturarea libertăţilor constituţionale a impus, subjugaţilor, să-şi edifice un viitor în conţinutul căruia erau incompatibile credinţele religioase, proprietatea privată, libertatea de organizare, şi de expresie, instituţionalizându-se  sinistre proceduri de spălare a creierilor drept mijloace prin care să se uite trecutul abandonându-se în întregul lor instituţiile izvorâte din spiritul de moralitate, atât de necesar convieţuirii, construit de generaţiile ce au filtrat valori pe traiectul milenar parcurs de  omenire. Au ucis crema intelectualităţii, au eliminat din punctele nodale ale vieţii economice personalul calificat de conducere, înlocuindu-l cu cohorte de stupizi, prin care înţelegem subiecţi necapabili să discearnă binele de rău, dar dispuşi să execute, într-o veselie, comandamentele criminale ce erau scenarizate şi cărora se pretindea să li se dea aplicare. Au făcut din promovarea proştilor o legitate. În acest sens demnă de luat în seamă este „Directiva specială pentru implantarea comunismului în Imperiul K.G.B” emisă de Moscova la 2 iunie 1947 şi transmisă tuturor statelor aflate sub ocupaţie sovietică, pentru aplicare. Din această „Biblie a crimei”, reţinem punctul 44: „Cei care lucrează în diferite funcţii trebuie să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi.” S-a instalat, aşadar, idioţenia la nivelul suprastructurii sociale, şi nu a fost suficient. Punctul 45 din aceeaşi directivă instituţionalizează oprirea motoarelor de prepararea a inaintemergătorilor sociali, respectiv a, marii intelectualităţi, cităm: „Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă.” Cu alte cuvinte în învăţământul superior ajungând „cei din cele mai joase categorii sociale” determină alimentarea învăţământului universitar pe de o parte cu tineri având handicapul unui nivel de civilizaţie, dobândit la nivel de familie aferent pragului inferior al societăţii, iar pe de altă parte epuizând şi cerinţa „de a nu fi interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt” se pretindea ca de pe băncile universitare să iasă „posesori de pergamente universitare” din spatele cărora să nu transpară intelectualul. Cu alte cuvinte după uciderea  „Marii intelectualităţi” în închisori, în lagăre de concentrare, sau executaţi „la zid” , să se oprească motoarele pentru prepararea unor generaţii de înlocuire.
                        Ajunşi cu rigoarea studiului pe care ni l-am propus la cele de mai sus să aruncăm o privire asupra aparatului  prin care în cei  patruzeci şi cinci de ani de teroare roşie s-a aplicat directiva citată. Ei bine aparatul ce şi-a propus imbecilizarea societăţii era condus de către activiştii de partid, respectiv subiecţi cu  cunoştinţe şi capacitate de reprezentare la nivelul de cunoaştere, şi a înzestrării cu daturi de civilizaţie, a „muncitorului cu cea mai mică pregătire profesională”, de preferinţă fără nici o calificare care trebuiau să răspundă dezideratului de la punctul 40 al directivei: „Atenţie ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Să se prelucreze acei opozanţi ce se bucură de stima populaţiei băştinaşe. Înainte ca ei să se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin aşa-numite „întâmplări neprevăzute” sau închişi pentru crimă de drept comun.”  Şi cum la bilanţul teroarei roşii înregistrăm, nu fără libertatea pe care o dă invitaţia de la punctul 40, înlăturarea, prin ucidere, a marilor intelectuali, a conducătorilor vieţii economice, a vârfurilor ţărănimii etc. va veni o vreme în care în mod legitim se va pune întrebarea : „Cum au putut români, ucide români în masă, şi cine au fost acei români ?” „Cum s-a putut distruge suprastructura economică şi culturală pentru a se ajunge la nivelul falimentar al anului ’1989 a secolului trecut ?
                        Ei bine, stimaţi cititori, în cele ce urmează ne permitem un răspuns, doar incipient. Cei ce au distrus România înfloritoare a anilor postbelici, pentru a instaura o societate utopică, pentru a prefira pe un traiect istoric de o jumătate de veac, sute de mii de crime, nu au fost  în totalitatea lor români,  cât majoritar alogeni. În rândurile ce urmează vom nomina  subiecţi ce au ocupat pârghii esenţiale ale societăţii roşii atât la nivel politic cât şi la cele economice şi de cultură:
                        Politicieni: Ana Pauker, născută Hannah Robinsohn; Teohari Georgescu  n. Burach Teskovich; Gheorghe Apostol n. Aaron Gershwin; Lothar Rădăceanu, n. Lothar Wuertzel; Iosif  Kişinevsky, N. Ioşka Roitman; Liouba Kişinevsky n. L. Roitman; Leonte Răutu, n. Lev Oigensztein;  Petre Borilă, n. Iordan Dragan Russev; Vasile Luca, n. Lukacs Laszlo; Alexandru Moghioroş, n. Bologh Joszef;  Silviu Brucan, n. Saul Brukner; Emil Bodnăraş, n. Emilian Botnarenko; Walter Roman, n. Erno Neulander; Miron Constantinescu, n. Mehr Kohn; Alexandru Bârlădeanu, n. Saşa Goldenberg; Leontin Sălăjan, n. Szilaggy Leon;  Gheorghe Gaston Marin, n. Gyuri Grossmann; Leonid Tismăneanu, n. Leon Moiseevici Tismeneţki;  Avram Bunaciu, n. Abraham  Gutman; Gheorghe Stoica, n. Moscu  Kohn;  Maxim Berghianu, n. Maximilian Bergman;  Gheorghe Pintilie, n. Pantelei Bodnarenko zis Pantiuşa, Dumitru Coliu, n. Dimităr  Kolev; Ion Vinţe, n. Vincze Janos; Alexandru Nicolschi, n. Boris Grunberg; Mihai Dulgheru, n. Misha Dulbergh; Mihai Florescu, n. Misha Iakobi; Ana Toma, n. Ana Grossman; Alexandru Sencovici, n. Szenkovits Sandor Strul; Mauriciu Moises, n. Haupt: Ştefan  Coller (Koller), n. Feller Moritz;
                        Ilegalişti: Iosif Ardeleanu, n. Dome Adler;  Haia Lifschitz ( nu s-a ascuns în spatele unui nume românesc);  Ştefan Voicu, n. Aurel Rotenberg ; Zina Brâncu, n. Haia Grinberg; Bela Brainer (păstrează numele alogen); Petru Năvodaru, n. Petr Fischer;  Barbu Zaharescu, n. Bercu Zukerman;  Belu Zilberg, n. Herbert Zilber; Vanda Nicolschi, n. Sheiva Averbuch;  Mircea Bălănescu, n. Eugen Bendel; Remus Koffler Bail Spiru, n. Enrich Kutschneker Ştrul Zigelboim; Petre Lupu, n. Wolf Pressman Leon  Lichtblau.
                        În cultură: Aurel Baranga, n. Ariel Leibovici; Marcel Breslaşu, n. Mark Breslau; Jules Perahim, n. Iulius Blumenfeld; Nina  Cassian, n. Renee Annie Cassian;  Veronica Porumbacu, n. Veronika Schwefelberg ; Alexandru Graur, n. Alter Brauer; Alexandru Toma, n. Solomon Moscovici  ; Ion Călugăru, n. Ştrul Leiba; Maria Banuş, fiica lui Max Banush,de la  Banca Marmorosch Blank;  A.E. Baconsky , n. Anatol Eftimovici  Baconsky; Ovid S. Crohmălniceanu, n. Moishe Cohn; Alexandru Jar, n. Alexander Avraam; Mihail Davidoglu, n. Moishe Davidson;  Ion Vitner, n. Iţic Wittner; Alexandru Mirodan, n. Alexander Zissu Saltman

 Studiul , de faţă, nu poate fi încheiat fără a aşeza pe hârtie persoanele care au condus micul Partid Comunist Român între anii 1921, pretins a înfiinţării şi atotcuprinzătorul instrument criminal după instalarea puterii sovietice şi până în  anul 1989 , anul prăbuşirii comunismului  mondial în zdrobitoarea sa parte.  Între anii 1921 – 1924 P.C.R. este condus de Gheorghe Cristescu Plăpumarul; între  1924 – 1927 de către Elek Kobolos; între 1927 – 1931 de către  Vitaly Holostenko; între 1931 – 1936 de către Boris Ştefanov Matiev;
Între 1936 – 1940  de către Foriş Istvan; între 1940 – 1944 de către Gheorghe Gheorghiu Dej; între 1945 – 1954 de Gheorghe Apostol (Aaron Gershwin); Între 1954 – 1965  de către Gheorghe Gheorghiu Dej; şi între 1965 – 1989 de către Nicolae Ceauşescu. Constatăm din cele de mai sus că în perioada 1921 – 1957 când partidul se afla sub aservire absolută a sovieticilor, conducerea acestuia s-a realizat majoritar de alogeni iar  pe întreg segmentul temporar 1921- până în 1965 majoritari erau elementele evreieşti. Pe întreg  segmentul 1921 -1989 în forurile de conducere predominând evreii, iar ca o stare de paradox trebuie să reţinem că  activitatea criminală a acestora  deşi s-a răsfrânt pe elementul român, ultra majoritar, nu a fost scutită de suferinţă nici subţiratică pătură minoritară evreiască.
                        Ca fapte  de reţinut în mod special sunt cele care-i privesc pe Ştefan Coler (Koller) Feller Moritz, fost comandant al închisorii Aiud, în perioada de maximă recrudescenţă, a terorii comuniste, a locaţie în care exercitând mijloace torţionare a organizat  şi după caz a comanditat teroarea lăsată de regim la pofta sa animalică. Părăseşte statul român stabilindu-se, în mod legal, în Israel, iar ajuns aici se dă victimă a antisemitismului românesc  şi în ordine, unul din răsfăţaţii crimei roşii, Jules Perahim (Iulius Blumfeld)  după stabilirea la Paris, uită că alături de  Leonte Răutu (Lev Oigenstein) a făcut parte din grupul central al torţionarilor  revendicându-se  disident anticomunist.
                        Autorul studiului de faţă este străin oricărui sentiment antisemit sau vreunei aplecări spre xenofobie. A înţeles să atace subiectul de faţă  din respect  pentru sutele de mii de victime ce au plătit tribut cu viaţa la mâna şi pofta torţionarilor, iar aceştia sunt guvernanţii roşii având în frunte camarila centrală comunistă, aşa cum se poate vedea burduşită până la saturaţie de elemente alogene, cei care au dat tonul crimei, urmate de subiecţii execuţionali, majoritari de etnie română, îi avem în vedere pe activiştii de partid şi organele securităţii. Crima comunistă este un subiect neperimat  odată cu eradicarea comunismului ca putere, şi neprescriptibil  rămânând ca subiect  de reflexie şi studiu pentru mulţi ani de acum înainte.  O astfel de încercare o reprezintă studiul de faţă.

                        7 iunie 2012
                                                                                              Tiberiu Vanca

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More