'' Romanii au iesit in strada si au readus lumina in procesul democratic.'' Klaus Iohannis

Se afișează postările cu eticheta filme online. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta filme online. Afișați toate postările

marți, 7 februarie 2017

Cu dedicatie pentru tAriceanu ; dRagnea si prietenii

Cu dedicatie pentru tAriceanu ; dRagnea si prietenii

„REEDUCAREA”. Desenul aparţine unui fost deţinut din Piteşti şi descrie grozăvia reeducării, prin care tinerii erau obligaţi să-şi îndese capul în găleţi cu dejecţii sau să suporte scoaterea pe viu a dinţilor
https://saccsiv.files.wordpress.com/2013/08/12329.jpg
„REEDUCAREA”. Desenul aparţine unui fost deţinut din Piteşti şi descrie grozăvia reeducării, prin care tinerii erau obligaţi să-şi îndese capul în găleţi cu dejecţii sau să suporte scoaterea pe viu a dinţilor


Tovarase tAriceanu ( cel care spune ca DNA-ul a devenit procuratura stalinista ) ,dRagnea si tovarasi parlamentari care va  ''topiti '' de marea grija a conditiilor din inchisori  ia priviti aici ,uitati-va cu atentie la acest documentar






''

Închisoarea Pitești este numele sub care este cunoscut fostul penitenciar din PiteștiRomânia, renumit pentru așa-zisele încercări de „reeducare”, efectuate sub autorizația autorităților comuniste în perioada anilor 1949-1952 (cunoscute și sub denumirea Experimentul Pitești sau Fenomenul Pitești). Acest experiment nu poate fi redus la o scuză pentru administrarea unor bătăi și torturi brutale, administrate zilnic cu scopul de a „reeduca total” deținuții politici, majoritatea studenți, membri în grupări interzise de comuniști ca Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal, precum și cei inspirați de Garda de Fier sau membri sioniști ai comunității evreiești din România.[1] Esența metodei folosite la Pitești este transformarea victimelor în cǎlǎi, tortura putând fi apreciatǎ drept un simplu mijloc, nu un scop.
Scopul experimentului, conform principiilor leniniste în interpretarea PCR, a fost lepădarea convingerilor și ideilor politice și religioase a deținuților, și în cele din urmă alterarea personalității până la punctul obedienței absolute.[2] Estimările totale referitor la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1000[2] și 5000.[3] A fost cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est.[4]

Începuturile



Închisoarea a fost construită înaintea începerii experimentului — conform celor spuse de Eugen Măgirescu, clădirea a fost începută spre sfârșitul anilor '30, pe vremea Regelui Carol al II-lea, și a fost terminată în timpul dictaturii lui Ion Antonescu.[6] Pentru o perioadă după proclamarea Republicii Populare Române, a continuat să funcționeze ca arest pentru cei vinovați de infracțiuni minore.[6]

Primele stadii ale "reeducării" au avut loc la închisoarea din Suceava, fiind la scurt timp adoptate la Pitești, și cu intensitate mai redusă, la Gherla.[7] Grupul de supraveghetori a fost format tot din deținuți politici și a fost condus de Eugen Țurcanu, fost student la Universitatea din Iași și fost membru al Gărzii de Fier, pentru scurt timp și membru al PCR.[8] Țurcanu, probabil la ordinele comandantului SecuritățiiAlexandru Nicolschi (pe numele său adevărat Boris Grünberg)[9], ale colonelului Czeller de la Direcția Penitenciarelor și sub directa supraveghere a ofițerului politic Ițicovici Marina a ales un grup unit format din „veterani” trecuți prin reeducare, ca asistenți pentru îndeplinirea sarcinilor politice; numit Organizația Deținuților cu Convingeri Comuniste („ODCC”, poreclită de prizonieri în batjocură „Odecaca”)[10] - i-a inclus ca membri pe viitorul părinte al Bisericii Ortodoxe și dizident Gheorghe Calciu-Dumitreasa și evreul Petrică Fux.[11]
Primul val de deținuți de la Suceava care au trecut prin „inițiere” a fost trimis la Pitești, unde tratamentul inițial uman a devenit subiectul unor restricții din ce în ce mai severe — potrivit lui Măgirescu, situația s-a deteriorat cu rapiditate în luna iunie.[6]
Foto: COLONELUL CRĂCIUN RAPORTEAZĂ
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2011/10/colonelul-craciun-raporteaza.html

Stadiile "reeducării"



Procesul început după acea dată a implicat pedepse psihologice (de obicei prin umilire) și tortură fizică.[12]

Deținuții, pe lângă bătăile severe administrate regulat, au fost siliți să se tortureze reciproc, cu scopul de a descuraja loialitățile dinaintea încarcerării.[13] Gardienii i-au forțat să participe la sesiuni programate sau ad-hoc de instruire politică, cu subiecte precum materialismul dialectic și istoria Partidului Comunist Sovietic de Iosif Stalin, de obicei acompaniate de abuzuri fizice la întâmplare și îndemnuri la demascare pentru diferite abateri, unele reale, dar marea majoritate inventate. Obiectivul lor era ca victima să cedeze psihic, transformându-se într-un supus total, dedicat regimului..[14]
Toate victimele experimentului au fost inițial trecute printr-un interogatoriu, în timpul căruia tortura fizică a fost aplicată ca mijloc de a revela detalii intime din viața personală a fiecăruia (acest proces fiind denumit "demascarea externă").[15] Așadar, deținuții erau obligați să dezvăluie toate detaliile presupuse ascunse în interogatoriile precedente; cu speranța că vor putea evita torturile, mulți deținuți au "recunoscut" păcate imaginare.[16] A doua etapă, "demascarea internă", avea ca obiectiv dezvăluirea numelor celor care se purtau mai puțin brutal sau oarecum indulgent față de ei în detenție.[15]
Umilirea publică era de asemenea aplicată, de obicei în faza a treia ("demascarea morală publică");[15] deținuții erau siliți să denunțe toate convingerile, ideile și valorile personale. Trebuie menționat faptul că deținuții credincioși erau îmbrăcați ca Iisus Hristos, iar ceilalți erau siliți să-i insulte;[6] erau forțați să blasfemeze simboluri religioase și texte sfinte.[10]
Deținuții erau siliți să accepte noțiunea că membrii propriilor familii aveau tot felul de trăsături criminale, grotești; au fost obligați să scrie autobiografii false, care cuprindeau diferite instanțe de comportament pervers.[15] Conform relatărilor lui Dumitru Bacu: "Prin injectarea treptată de informații opuse celor acceptate dintotdeauna ca reale și adevărate în subconștientul victimei, prin alterarea și deprecierea constantă a realității existente și înlocuirea ei cu o imagine fictivă, re-educatorul a obținut în final scopul demascării: să facă minciuna atât de reală pentru victimă încât aceasta va uita ceea ce pentru el înainte avea sens."[17] Asta a dus la un "revers complet, pentru un timp nedeterminat, al valorilor în care victima crezuse până atunci".[18]
Pe lângă violența fizică, deținuții supuși "reeducării" erau obligați să facă diferite munci umilitoare pe timp îndelungat (de exemplu, să curețe podeaua cu o cârpă ținută între dinți). Prost hrăniți și ținuți în condiții degradante și nesanitare,[19] deținuții nu aveau permisiunea să aibă contact cu lumea din afara penitenciarului, și erau forțați să-și acopere ochii în rarele situații când ieșeau din celule.[6] Tratamentul la care noii veniți erau supuși de către veteranii "reeducării" includea lovituri pentru a-i împiedica să adoarmă, erau obligați să mănânce la repezeală direct din farfurii lăsate pe podea cu mâinile ținute la spate, și chiar siliți să mănânce fecale sau băgați cu capul în găleți cu urină.[20]
S-a spus că metodele folosite de ODCC erau derivate din principiile controversate ale pedagogiei și penologiei lui Anton Makarenko referitoare la reabilitare.[16] În cel puțin o ocazie, Makarenko a fost citat ca inspirație de însuși Țurcanu.[6]
Închisoarea asigura și o selecție preliminară pentru lagărele de muncă de la Canalul Dunăre-Marea NeagrăOcnele Mari, Aiud, Gherla, Târgu Ocna, Râmnicu Sărat, Târgșor și altele, unde echipe de foști deținuți urmau să continue experimentul.[16]
În penitenciarul Pitești, au murit în urma torturilor la care au fost supuși, între 100 și 200 deținuți, fără a se cunoaște deocamdată numărul total al acestora. În orice caz, cauza morții era falsificată în certificatul de deces, pentru a nu rămâne dovezi posterității.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/fenomenul-pitesti-pandemoniul-inchisorilor-comuniste-tortura-teroare-0

Sfârșitul și urmările



În 1952, pe când Gheorghe Gheorghiu-Dej a manevrat cu succes împotriva Ministrului de Interne Teohari Georgescu, procesul a fost oprit de autorități.[2] Membrii ODCC au fost judecați în secret pentru abuzuri, cei 22 de inculpați fiind condamnați la moarte, în urma unui proces cu ușile închise (Țurcanu a fost numit responsabil pentru uciderea a 30 de deținuți și pentru abuzurile exercitate asupra altor 780);[21]. Dintre aceștia, au fost executați 16 condamnați, la închisoarea Jilava, în noaptea de 17 decembrie 1954. Deși executat, moartea lui Eugen Țurcanu a fost înregistrată la starea civilă abia în anul 1962. Din restul de 6 condamnați, 4 dintre ei au fost ulterior exterminați la închisoarea Jilava, în secția specială de exterminare, numită Casimca. Colonelul Czeller s-a sinucis, împușcându-se în cap, în cimitirul Bellu din București. Cadrele securiste însărcinate cu conducerea experimentului, inclusiv colonelul Teodor Sepeanu, au fost judecați în anul următor; toți au primit sentințe ușoare și au fost puși în libertate la scurt timp.[22] În conformitate cu noile directive ideologice, curtea a hotărât că experimentul a fost rezultatul infiltrării cu succes a agenților Statelor Unite și a Gărzii de Fier în Securitate, cu scopul de a discredita organele legii din România.[23] După Decretul de amnistie din anul 1964, închisoarea a continuat să funcționeze tot ca închisoare penrtu opozanții regimului, care erau aduși aici sub pretextul unor condamnări pentru infracțiuni de drept comun. În anul 1977, în urma presiunilor făcute din Occident, închisoarea Pitești a fost definitiv închisă, în sediul ei fiind mutat Trustul de Constructii Industriale Pitesti. La începutul anilor 1980, pe circa o treime din suprafața curții penitenciarului au fost construite blocuri de locuințe. O parte a zidului care înconjura penitenciarul Pitești mai există și astăzi, pe latura de NV a închisorii. La conducerea închisorii s-au aflat : Stănescu Vasile (1944 - 1949); căpitan Dumitrescu Alexandru (1949 - 1951); locotenent Kovacs Anton (1951 - 1953); locotenent Savu Victor (1953 - 1954); căpitan Mândreș Petre (1954 - 1956); maior Ivașcu Ștefan (1956 - 1958); maior Cârstoiu Sebastian (1958 - 1961); maior Toma Mihai (1961 - 1977).

După 1989, abandonată și parțial în ruină, clădirea a fost vândută unei firme de construcții în 1991; mai multe clădiri au fost fie distruse, fie total schimbate.[3] Un memorial a fost construit în fața intrării închisorii.[3]

Deținuți în timpul experimentului


vineri, 6 februarie 2015

DE pe 27 februarie un film care trebuie vazut ...Un film cu dedicatie pentru victor viorel pOnta " De ce eu? " un film inspirat din fapte reale, în regia lui Tudor Giurgiu

cristian-panait-285x300
Singur împotriva tuturor! Emilian Oprea în De ce eu?, un film inspirat din fapte reale, în regia lui Tudor Giurgiu - Din 27 februarie în cinematografe!
De ce eu? - o productie Libra Film Productions |
Trailer realizat de Good Hands | Film distribuit în România de Transilvania Film în colaborare cu Ro Image ! ‪#‎deceeu‬ ‪#‎berlinale2015‬

" Am avut șansa să vizionez filmul lui Tudor Giurgiu, „De ce eu?”, varianta în lucru cum ne spunea chiar regizorul la discuțiile de după.


Un film cu o mare încărcătură dramatică, dar nu mai puțin politică, și despre care Victor Ponta a spus: „Nu este despre mine!”. Și trebuie să îi dau dreptate, filmul nu este despre Ponta. Este despre ce reprezintă Ponta. Este despre cloaca de foști ciraci ai regimului comunist, rămași aceiași clică de mafioți și după ce l-au trădat pe Ceaușescu în 89.
Un film ce ar fi trebuit să fi fost văzut de toți românii de toate vârstele, înainte de alegerile prezidențiale din acest an, să își amintească ce însemna sistemul Năstase în anii 2000 și ce se va întâmpla după aceste alegeri dacă pupilul lui va ajunge președinte.
Filmul ne spune povestea dramatică a procurorului Panait într-un scenariu bineînchegat considerând misterul și secretomania din jurul morții tânărului magistrat. Mie mi-a adus aminte de destinul lui Apostol Bologa din Pădurea Spânzuraților, și cred că de acolo s-a și inspirat cel care a conceput ideea generală a scenariului.  Din punct de vedere regizoral filmul a fost aproape să depășească „Noul Val”, și atinge, de multe ori, un fel de curaj Oliver Stone-ian. M-au plictisit pe alocuri secvențele lungite, dar pot spune despre final că este GENIAL, și demască cinismul, mârșăvia, și bestialitatea oamenilor ce compun acest sistem corupt care ne-a pângărit tinerețea, și care încă mai încearcă, în ziua de azi, să se reîncarneze la putere.
Ar mai fi de spus că regizorul se joacă puțin cu noi și alternează cadrele cu indicii care prevestesc destinul tragic al procurorului, cu secvențe, mai rare însă, prin care încearcă acel stil Hollywood-ian ce uneori ne trezește un sentiment de speranță că poate în film mai primește o șansă la viață. :)
Mă opresc aici pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de a vedea acest film fără prea multe anticipații, cu gândul că măcar pelicula va primi atenția meritată, dacă exemplul justițiarului Panait, la vremea lui, n-a avut din partea cetățenilor români purtători de valori, cât de cât morale, aprecierea cuvenită. Adică nici un micuț protest simbolic împotriva politicienilor corupți, care iată și astăzi prin VICTOR PONTA și tagma lui mafiotică din parlament, ÎNCEARCĂ, acum prin metode mult mai europene, și mă refer la legea amnistiei și grațierii, exact același lucru, SĂ SCAPE DE JUSTIȚIE!
Filmul apare anul viitor și dacă nu va avea vizionări record pot spune că suntem la fel de vinovați de dispariția lui Panait ca și cei ce se fac responsabili, cel puțin moral, dacă nu și penal, de moartea lui. "
Sursa : https://flaviusaureliangrozoni.wordpress.com/2014/11/14/de-ce-noi/

marți, 2 decembrie 2014

Titanic Vals ( Regia: Paul Călinescu | Actori: Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Fulda, Kity Gheorghiu Mușatescu, Coca Andronescu, Mitzura Arghezi Cameniță, Lucian Dinu, Liviu Bădescu, Ion Dichiseanu, Ion Finteșteanu, Mihai Fotino, Ion Lucian, Horia Căciulescu, Constantin Rauțchi, Tamara Buciuceanu, Ștefan Mihăilescu-Brăila.)

Destinul unui om obişnuit şi onest intrat, fără voie, în malaxorul electoral al vieţii politice româneşti interbelice, care-l manipulează aducându-l în starea de victimă. Ecranizare dupa piesa cu acelasi nume de Tudor Musatescu.




Regia: Paul Călinescu | Actori: Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Fulda, Kity Gheorghiu Mușatescu, Coca Andronescu, Mitzura Arghezi Cameniță, Lucian Dinu, Liviu Bădescu, Ion Dichiseanu, Ion Finteșteanu, Mihai Fotino, Ion Lucian, Horia Căciulescu, Constantin Rauțchi, Tamara Buciuceanu, Ștefan Mihăilescu-Brăila.



Admirator al operei caragialiene, Tudor Muşatescu reia subiectul vieţii politice româneşti din perioada interbelică. Cu "Titanic-Vals" (1932), Muşatescu a marcat un moment important în literatura noastră (1932), moment care venea să ridice prestigiul dramaturgiei naţionale şi să atragă interesul publicului pentru repertoriul românesc. O frescă a provinciei autohtone aflată în fierberea campaniei electorale parlamentare.

Autorul urmăreşte destinul unui om obişnuit şi onest (Spirache Necşulescu), funcţionar modest la prefectură, om cu familie grea. O neaşteptată moştenire de 50 de milioane de lei îl aruncă pe un traseu de destin, la care nu gândise niciodată. Împotriva propriei voinţe, omul se vede antrenat în manevrele politicianiste locale. Autorul îl antreneazǎ pe blândul si onestul Spirache într-o rotaţie existenţială de 180 de grade faţă de vechiul său fel de trai. Protipendada politică a urbei, dar şi familia sa mânată de interese meschine, egoiste, animată de o uriaşă dorinţă de parvenire îl presează să intre în politică pentru un post de deputat. Obligat să ţină un discurs politic, în stilul demagogic obişnuit în asemenea împrejurări, Spirache spune de la balconul Primăriei, cu sinceritate, că nu poate promite nimic concetăţenilor săi şi ca deputat "nu va face nimic".

Sinceritatea vorbitorului cucereşte corpul electoral, săturat de minciuni. Exuberanţa alegătorilor este imediat confiscată de lichelele politice ale oraşului, care îl aplaudă, considerând succesul lui Spirache ca fiind o performanţă a şmecheriei lor. Având imaginea corectă a unui viitor social, în care nu-şi găseste locul, Necşulescu e dezamăgit. Are sufletul frânt contemplându-i pe cei din jurul său, debordând de fericire cu gândul la avantajele extraordinare ce-i aşteaptă.

Birlic realizează în film un rol de zile mari! Plecând la Bucureşti cu trenul, de la fereastra vagonului, Spirache al său are un zâmbet ciudat, care anunţă, parcă, o surpriză...

miercuri, 22 octombrie 2014

Fostii turnatori si securisti nu mai au dreptul sa ocupe functii publice ( video - 1989. Poveste reala cu securisti si turnatori. Profesor anchetat de securitate la Cluj )

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că nu a fost încălcat dreptul la respectarea vieţii private şi a vieţii de familie în cazul unui fost parlamentar român, Petre Naidin, căruia i-a fost interzis accesul la un post în serviciul public pe motiv că a fost informator al Securităţii, fosta poliţie politică.
" Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că nu a fost încălcat dreptul la respectarea vieţii private şi a vieţii de familie în cazul unui fost parlamentar român, Petre Naidin, căruia i-a fost interzis accesul la un post în serviciul public pe motiv că a fost informator al Securităţii, fosta poliţie politică.  

                     .
În cazul Naidin împotriva României, CEDO a stabilit, în unanimitate, că nu a existat o încălcare a Articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi a vieţii de familie), în conjuncţie cu Articolul 14 (interzicerea discriminării) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, informează un comunicat al CEDO transmis marţi şi citat de Agerpres.
Cazul viza o decizie de interzicere ca fostul informator al Securităţii să ocupe un post public.

Între 1990 şi 1991, Petre Naidin a fost subprefect al judeţului Călăraşi. El a fost ales apoi membru în Parlament timp de trei mandate, până în 2004. În 2000, când Naidin candida pentru cel de-al treilea mandat de parlamentar, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) i-a verificat trecutul candidatului, pe baza unei legi adoptate în 1999.
CNSAS a concluzionat că, între 1971 şi 1974, Naidin a colaborat cu Securitatea. Fostul parlamentar a contestat decizia CNSAS la Curtea de Apel Bucureşti, care i-a respins apelul. În 2003, a fost modificat statul funcţionarilor publici, acestora interzicându-se persoanelor descoperite că au colaborat cu poliţia politică să fie angajate în serviciul public.
În 2004, spre sfârşitul mandatului său de parlamentar, Naidin a încercat să ocupe din nou un post de funcţionar public şi a cerut Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici să-i treacă numele pe o listă de rezervă pentru subprefecţi. La 1 octombrie 2004, Agenţia i-a refuzat solicitarea, bazându-se pe prevederile legii din 2003, privind interdicţia ca foştii colaboratori ai Securităţii să ocupe o funcţie publică.
Naidin a contestat în instanţă răspunsul Agenţiei şi a iniţiat un apel de neconstituţionalitate la Curtea de Apel Bucureşti în privinţa Articolului 50 din lege, modificat în 2003. El a spus că este vorba de o discriminare nejustificată în privinţa accesului la serviciul public.
La 24 ianuarie 2006, Curtea Constituţională a stabilit că prevederile vizate sunt compatibile cu Constituţia. Printr-un verdict al Curţii de Apel de la 11 aprilie 2006, menţinut de o decizie finală de la 23 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitările petiţionarului au fost respinse. "
Sursa : http://www.asociatia21decembrie.ro/2014/10/verdict-istoric-al-cedosecuristilor-li-se-poate-interzice-accesul-la-functii-publice/


1989. Poveste reala cu securisti si turnatori... by gherlainfo

marți, 21 octombrie 2014

Burnt by the Sun (1994). ; film


"Să nu-ţi fie teamă de duşmanul tău; cel mai rău lucru pe care ţi-l poate face este să te ucidă. Să nu te temi nici de prietenul tău; cel mai rău lucru pe care ţi-l poate face este să te trădeze. Teme-te însă de indiferenţă. Căci prin tăcerea ei, prin consimţământul ei tacit, te ucide şi te trădează în acelaşi timp."


"Să nu-ţi fie teamă de duşmanul tău; cel mai rău lucru pe care ţi-l poate face este să te ucidă. Să nu te temi nici de prietenul tău; cel mai rău lucru pe care ţi-l poate face este să te trădeze. Teme-te însă de indiferenţă. Căci prin tăcerea ei, prin consimţământul ei tacit, te ucide şi te trădează în acelaşi timp."


La multi ani!

Nikita Sergheevici Mikhalkov (n. 21 octombrie 1945, Moscova)  este un actor și regizor de film rus, laureat al premiului Oscar pentru filmul Soare înșelător. Nikita  s-a născut într-o familie cu puternice ascendente artistice :Tatăl său Sergej Vladimirovic Mikhalkov era un scriitor şi poet celebru în Rusia, scriind literatură pentru copii, în timp ce mama, poeta Nataliâ Petrovia Konchalovska, era fata pictorului Petr Petrovic Konchalovsk şi nepoata pictorului Vasilij Ivanovic Surikov. Fratele său mai mare este regizorul Andrei Konchalovsk, recunoscut pentru filmele sale, pentru colaborarea cu Andrei Tarkovsky şi pentru filmele de acțiune făcute la Hollywood, cum ar fi "Tango" şi "Cash".
Mikhalkov învaţă actoria de mic copil la Teatrul Mare din Moskova,trecând în 1963 la şcoala de teatru Boris Schukin al Teatrului Vachtangov. În 1964, încă student, apare ca protagonist în filmul lui Georgi Daneli (Păşesc prin Moscova). Pasiunea pentru actorie rămâne o constantă, aşa că joacă, chiar dacă este în filmele lui sau ale altora .
În timp ce-şi continuă cariera ca actor, Mikhalkov se înscrie la VGIK, prestigioasa şcoală naţională de cinematografie din Moscova, unde urmează cursurile de regie ale lui Michail Ilici Romm. În această perioadă a regizat doua scurtmetraje ca probe de examen, iar în 1970 " O zi liniştită la sfârşitul războiului" pentru absolvire.
De asemeni a mai apărut în 1969 în filmul fratelui său Andrei Konchalovsky "Locul celor curajoşi" şi în 1970 în 'Unchiul Vania'. În anul 1974 îşi prezintă primul său lung metraj "Prieten între duşmani şi duşman între prieteni", o poveste în stil western care se petrece în timpul războiului civil .
Michalkov se impune în atenţia publicului în 1975 cu filmul "Sclava iubirii" şi îşi consolidează succesul în 1977 cu "Piesa neterminată pentru pianina mecanică", film pentru care va primi premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de la San Sebastián în 1977.
În 1978 se întoarce din nou la actorie într-un film al fratelui său"Siberiada", după care regizează "Cinci seri", povestea de dragoste a unei perechi separate din cauza celui de-al doilea război mondial. În 1979 regizează "Oblomov", ecranizarea romanului omonim a scriitorului Ivan Aleksandrovic Goncarov.
În primii ani ai deceniului opt lucrează la două filme "Rubedeniile" şi "Fără martori" şi continuă să joace în unele filme ale lui Eldar Ryazanov, " Gară pentru doi" şi "Fata fără zestre". Încorporând numeroase proze scurte ale lui Cehov, Michalkov realizează în 1987 filmul "Ochii negri" având printre interpreţi pe Marcello Mastroianni care, pentru acest rol va câştiga Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul de la Cannes şi va fi nominalizat la Oscar. De asemeni în acest film apare pentru ultima dată pe marele ecran Silvana Mangano .
Următorul film "Urga" în 1992 povestea o lume mai puţin cunoscută, lumea mongolilor. Acest film a primit Leul de aur La Festivalul de la Veneţia şi a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin.  Cel mai celebru film al său este "Soare înşelător" realizat în anul 1994. Acţiunea filmului se desfăşoară în anii 30 sub conducerea lui Stalin, iar acţiunea este povestită de un colonel al Armatei Roşii, erou al revoluţiei interpretat de însăşi Mikhalkov. Filmul a primit în 1995 Oscar-ul pentru cel mai bun film străin
După acest succes, Mikhalkov regizează în 1998, un alt film istoric "Bărbierul din Siberia", în care regizorul va juca rolul țarului Alexandru al III lea. În 2007 regizează "12" versiunea rusească a celebrului "12 oameni furioşi" a lui Sidney Lumet.

Burnt by the Sun (1994);partea 1

 Burnt by the Sun (1994);partea 2 

 

luni, 20 octombrie 2014

Field of Dreams (1989-film) ; Burt Lancaster (n. 2 noiembrie 1913 – d. 20 octombrie 1994)


Burt Lancaster (n. 2 noiembrie 1913 – d. 20 octombrie 1994) a fost unul dintre marii actori americani, laureat al Premiului Oscar.
S-a născut la New York pe 2 noiembrie 1913. Atât mama sa, Elizabeth, cât și tatăl, James Henry Lancaster, au fost poștași. De origine irlandezi, cei doi au fost împătimiți protestanți. Și bunicii săi au fost emigranți în Statele Unite. Rudele sale credeau că au legături genealogice cu Frederick Roberts. Pentru că a crescut într-un cartier faimos al New York-ului, și-a petrecut aproape tot timpul său liber pe stradă, cu prieteni din acel mediu. De aici și-a dezvoltat un adevărat talent artistic, de gimnast, de dansator. La liceu era un adevărat star al baschetului. După ce a absolvit liceul, și-a pierdut mama în urma unei boli necruțătoare. A fost acceptat după aceea la Universitatea din New York, având și o bursă de sportiv. Este binecunoscut publicului pentru fizicul său atletic și zâmbetul cuceritor care l-au transformat într-un adevărat Don Juan al marelui ecran. I se spunea "Domnul mușchi și dinți", într-un sens ironic, pentru frumusețea corporală și a zâmbetului. Pe parcursul carierei sale însă a acceptat roluri care au contrazis imaginea sa de băiat frumos. În anii '50 și-a abandonat imaginea sa de cuceritor și a fost privit drept cel mai bun actor al generației sale.



A fost nominalizat de patru ori la Premiile Oscar și a câștigat unul dintre trofee pentru pelicula "Elmer Gantry" din 1960. A mai câștigat un Golden Globe pentru acest rol dar și două trofee BAFTA pentru peliculele "The Birdman of Alcatraz" (1962) si "Atlantic City" (1980). Casa sa de producție Hecht-Hill-Lancaster a fost cea mai de succes și inovatoare companie de gen din anii 50 de la Hollywood, producând filme precum "Marty" (1955), "Trapeze" (1956) sau "Sweet Smell of Success" (1957). A regizat chiar două filme, "The Kentuckian" (1955) și "The Midnight Man" (1974). În 1999, Institutul American de Film l-a numit pe Lancaster al 19-lea cel mai bun actor al tuturor timpurilor.



miercuri, 2 iulie 2014

La mulți ani! Gheorghe Visu ( "Faleze de nisip" (1983) )


"Am vrut să fac teatru. Eram convins că am talent şi că voi face cu succes această meserie, pentru că mă pricep."

Gheorghe Visu (n. 2 iulie 1951) este un actor român de teatru și film. Rolul său cel mai cunoscut este cel al vagabondului Black Pedro din filmul serial "Toate pânzele sus".

"Am avut o copilărie foarte fericită. Pe tatăl meu l-am admirat, iar mama m-a înconjurat cu dragoste, m-a învăţat să preţuiesc cinstea şi să apreciez valorile adevărate. Mai am un frate de care sunt mândru şi cu care, în copilărie, obişnuiam să-mi petrec mare parte din timp."

În teatru a debutat de foarte tânăr, ca elev și apoi ca student al I.A.T.C., la Teatrul Național din București, iar după absolvirea facultății (1974) devine angajatul Teatrului Mic din București.

"Am vrut să fac teatru. Eram convins că am talent şi că voi face cu succes această meserie, pentru că mă pricep. Când aveam 14 ani am participat la o preselecţie pentru un serial de televiziune, am trecut de această fază şi am jucat timp de doi ani în acest serial. Pentru asta am întrerupt şcoala de muzică pe care o urmăm la George Enescu. Chitara a fost un moft al anilor ’60. Beatles era la modă, la fel şi imitarea curentului Flower Power. Am luat şi eu contact cu aparenţele. Aveam păr lung, pantaloni evazaţi şi o chitară. La chitară învăţam să cântăm unii de la alţii, când ne întâlneam în parcuri".

Încă de foarte tânăr, el a creat personaje greu de uitat, în filme precum "Faleze de nisip", "Să mori rănit din dragoste de viaţa", "Unde la soare e frig". Ori ca actor de teatru pe scena Teatrului Mic - pe care nu l-a părăsit niciodată! - în spectacole de referinţă precum: "Maestrul şi Margareta", "Dama cu camelii", "Coriolan", "Domnişoara Nastasia" şi, mai nou, în spectacolul "89, 89, - fierbinte după 89" - tot la "Mic", precum şi "Barrymore" la Teatrul Naţional din Timişoara.

"Mi-am făcut debutul pe scenă în compania unor mari actori precum maestrul Radu Beligan sau Valeriu Seciu. Apoi, într-adevăr, odată cu mutarea la Teatrul Mic, am jucat alături de Ştefan Iordache, Olga Tudorache şi mulţi alţii. Cred că aceasta este una dintre primele oportunităţi pe care le-am primit în viaţă, primul noroc. Eu, Dan Condurache, Dinu Manolache, cei care eram tineri atunci am fost luaţi în braţe de către aceşti actori mai maturi şi deja celebri. Ei au avut grijă să creştem frumos. Pe lângă actorie, învăţam de la ei o anumită conduită faţă de scenă şi colegi".
"Mi-a plăcut să fac de toate. Am făcut baie în toate bălţile, am mers pe motocicleta de la 25 de ani - e o pasiune a mea! Am învăţat "scamatorii" de la maestrul Ovidiu Ren, îmi plăcea să merg pe jos, să mă mişc cât mai mult..."

"Nu cred că generaţia mea a avut mai multe şanse decât generaţiile de acum, deşi condiţiile sunt net diferite. Cred că un talent adevărat nu rămâne nedescoperit. Mai devreme sau mai târziu va găsi o breşă prin care să răzbată. Un talent adevărat are steaua lui. Ce-i drept, în ziua de azi „ispitele“ sunt mai mari şi mai variate, dar ele nu pot „omorî“ sau nu pot „arde“ cariera unui actor. Cunosc actori care sunt deja consacraţi şi au început cu televiziunea, au moderat emisiuni, nu au fost doar actori, dar îi putem vedea în continuare pe scenă în piese de teatru, în plină activitate creatoare. Ca actor de carieră, este foarte important să discerni şi să alegi ce vrei să faci".

Cu o notă de mister, cu o umbră de tristeţe neînţeleasă, Gheorghe Visu urcă pe scenă seară de seară..........




Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More