marți, 31 decembrie 2013

luni, 30 decembrie 2013

Gânduri de seară............


Unul ar fi vrut să are
Şi să se însoare-n sat.
Unul ar fi vrut să are
Dar l-a strâns războiu-n gheare.
Unul ar fi vrut să are,
Şi de-atunci n-a mai arat.

Unul ar fi vrut să-şi crească
Visul viu din fier tăcut.
Unul ar fi vrut să-şi crească...
Azi pe crucea lui e-o casă...
Unul ar fi vrut să-şi crească
Visul... Nu l-a mai crescut.

Unul ar fi vrut să zboare
Către ceru-ndepărtat.
Unul ar fi vrut să zboare,
Dar l-a strâns războiu-n gheare.
Unul ar fi vrut să zboare,
Şi de-atunci n-a mai zburat.

Unul ar fi vrut să cânte
Cântul paşnicelor munci,
Dar l-au frânt obuze frânte;
Unul ar fi vrut să cânte,
Nu a mai cântat de-atunci.

Unul ar fi vrut să crească
Unul ar fi vrut să are
Unul ar fi vrut să crească
Unul ar fi vrut să cânte
Unul ar fi vrut să zboare!

Vreau să-mi cresc cântecul meu!
Vreau să-mi ar cântecul meu!
Vreau să-mi zbor cântecul meu!
Vreau să-mi cânt cântecul meu!

duminică, 29 decembrie 2013

Smerenia


"Smerenia  este maica tuturor virtuţilor, este  temelia pe care "se poate înălţa fără nici o primejdie orice altceva" bun şi mântuitor pentru noi."(Sfântul Ioan Gură de Aur)
"Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine.
 Omul a fost creat pentru smerenie, iar nu pentru mândrie.

Cum putem lupta împotriva mândriei?

- Nu poţi, decât dacă te smereşti. Adică ţi-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai şi obrazul celălalt. Acum nu-i uşor să dai şi obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferinţelor noastre din închisori şi din lanţuri era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânţi, care primeam lovituri. Au fost înfrânţi cei care ne-au lovit.

Şi atunci, din momentul din care nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu, cerem harurile Lui ca să putem face. Dar Dumnezeu nu dă harul ca la un milog, îţi dă ca să te ridici, să rupi din tine pentru alţii, să-ţi pui viaţa interioară la punct, să gândeşti frumos, să ştii să suferi pentru adevăr! Şi chiar pentru fratele tău.
 
Atunci harurile vin din abundenţă. Să ştii să ceri, dar nu cu o mână întinsă, ţigăneasca!  Starea de mândrie e stare drăcească, absolut diavolească. Mică sau mare. Şi nu trebuie să ne cruţăm nici cea mai mică greşeală. Nu trebuie să ne temem, dacă se greşeşte. Nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut, atâta vreme cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi capul se ridică din nou! Adică există putinţa de iertare, dar, cum spun, să o ai ca un viteaz.
Starea de nevoinţă nu este rea şi n-avem dreptul să desfiinţăm lucrul acesta. Dar nu numai starea de nevoinţă. Sau nu trebuie apăsat numai pe nevoinţa, ci mai mult pe starea de vibraţie, de prezenţă şi unire a inimii tale cu inima lui Dumnezeu, prin diferite rugăciuni!" (Părintele Arsenie Papacioc)

Smerenia creştină trebuie să fie:

1) Curată, adică să pornească cu adevărat din inimă; altfel ea este făţărnicie şi mândrie tăinuită.
2) Să fie unită cu adevărata cinstire şi dragoste de sine şi cu încrederea în Dumnezeu; altfel ea este slăbiciune vinovată.
3) Să se arate prin fapte şi să fie statornică în toate împrejurările; altfel ea nu are nici o valoare morală.

Roadele cele mai de seamă ale smereniei sunt:

1) Ascultarea de Dumnezeu şi recunoştinţa faţă de El.
2) Căinţa pentru păcate şi dorul după conlucrarea cu harul sfinţitor (I Petru 5, 5).
3) Pacea sufletului (Matei 11, 29).
4) Înfrânarea imboldului după laude şi măriri deşarte.
5) Cinstirea, dragostea, dreptatea şi îngăduinţa faţă de aproapele.

Mijloacele potrivite pentru câştigarea smereniei sunt:


1) Rugăciunea pentru dobândirea ajutorului lui Dumnezeu;
2) Luarea aminte la învăţătura Mântuitorului, la pilda vieţii Sale şi a sfinţilor;
3) Cunoaşterea adevărată de sine, căci cine se cunoaşte bine pe sine şi îşi cunoaşte însuşirile sale bune, dar şi slăbiciunile şi pornirile sale pătimaşe şi are voinţa să le stăpânească, poate evita faptele rele şi stărui în cele bune.

Păcatele împotriva smereniei se cuprind în mândrie, adică în patima de a se înălţa pe sine peste măsură, din care răsar multe alte rele.
“Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (I Petru 5, 5).
Căci, pe când mândria este moartea virtuţilor, smerenia este moartea păcatelor şi viaţa virtuţilor.
Păcat împotriva smereniei este şi înjosirea credinciosului, prin folosirea darurilor primite de la Dumnezeu pentru lucrări nefolositoare.

sursa: www.crestinortodox.ro

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Gânduri de seară..................


E sfârşit de an......!
Fiecare dintre noi se întreabă ce ne-a oferit anul care se încheie, care au fost experienţele care ne-au înveselit şi care au fost acelea care ne-au întristat, care au fost oamenii pe care i-am pierdut şi care au fost cei care au apărut  în viaţa noastră.

"Mă întreb însă cum ar arăta un bilanţ al sufletului? Cred că unitatea de măsură ar fi clipa. Contrar obiceiului omenesc de a ne măsura viaţa în ani, cred că sufletul îşi măsoară existenţa în clipe. Pentru că ceea ce numim clipă conţine în ea toată esenţa vieţii.
Aşadar, câte clipe am avut în acest an în care:

- am fost sincer cu mine însumi?
- am lăsat iubirea să mă cuprindă?
- mi-am adus aminte de adevărul sufletului meu?
- mi-am ascultat inima?
- am văzut frumuseţea de dincolo de ceea ce pare urât?
- am văzut cu ochii inimii?
- am trăit recunoştinţa sinceră?
- am simţit că mă aflu în locul potrivit?

Nu ştiu câţi dintre noi stau pe plus la acest bilanţ, şi nici nu e important. Cred că cel mai mare curaj de care putem da dovadă este simplul fapt de a ne autoadresa aceste întrebări. Şi să nu ne aşteptam ca asta să ne facă fericiţi, însă cu siguranţă ne va face mai conştienţi. Şi unde putem găsi mai multă linişte decât în conştiinţa de sine şi acceptarea deplină a ceea ce simţim şi a momentului în care ne aflăm…"


La mulţi ani!.... şi să  treceţi în noul an luând cu voi doar  gândurile bune!

Mediocritatea - Mediocrul.


Mediocritatea este plaga civilizaţiei. (John Fowles)

Omul mediocru priveşte fără să vadă, ascultă fără să audă, atinge fără să simtă, mănâncă fără să deguste, se mişcă fără vigilenţă fizică, inhalează fără să fie atent la miros sau la parfum şi vorbeşte fără să gândească.  (Leonardo da Vinci)


"Pentru latini, mediocritas era o virtute. Etimologic, mediocritatea era calitatea celui capabil de discernământ, adică în stare să menţină dreapta măsură în gândire şi faptă. Doar ulterior, în limbile având rădăcina în latină sau împrumutând din aceasta, mediocritatea se va traduce prin nesatisfăcător, de mâna a doua, acceptabil la limită. Un mediocru este, în asemenea înţeles, cineva pe care nu te poţi baza, a cărui muncă ridica semne de întrebare, faianţa pusă de el căzând la scurt timp sau bujia schimbată la maşina trebuind repusa. Cum ar fi spus Ţuţea, referindu-se mai cu seamă la români, "mediocritatea este celălalt nume al aflării în treaba ca metoda de lucru." Nu doar persoanele luate în parte, ci inclusiv rezultatele mai multora la un loc pot fi mediocre: de la un vin prost prelucrat şi până la o clădire anapoda proiectată şi construită în consecinţă, de la un proiect de lege, lăsând prea mult loc la interpretări, la performanţă ineegala a echipei de fotbal. Pe scurt, ceea ce pentru cei vechi era evident o virtute, s-a transformat pentru cei moderni într-un defect. Mai mult, mediocritatea nu doar descrie o situaţie dată, ci devine acuză. A spune despre cineva că este mediocru poate însemna că îl acuzi, printre altele, de incompetenţă, de slabă pregătire profesională, chiar de şarlatanie sau minciună, pretinzând calităţi pe care, iată, nu le probează.
Societatea noastră suferă de constatarea „merge şi aşa”, dublată de formula cinismului cotidian „ca la noi, la nimenea”. De aici ne vin două atitudini contradictorii şi complementare deopotrivă. Pe de o parte, lipsa performantei generale este subliniată de nerecunoaşterea celor care, totuşi, sunt performanţi în mod personal, „stricând” obiceiul locului. De unde plăcerea, unică printre popoare, de a murdări pe cei buni dintre noi, de a le găsi defecte. Pe de altă parte, la polul opus, tot lumea noastră românească mai pătimeşte, în acelaşi registru compensatoriu, din cauza excelentelor umflate. De pildă, un onest profesor chirurg care realizează transplanturi, la ordinea zilei în Occident, ajunge la noi să fie ridicat pe un soclu ridicol de înalt în raport cu valoarea reală a muncii sale. La fel, un fost politruc este gratulat cu formule gen „mare cărturar” sau „minte vizionară”. Iată de ce, una peste alta, între prea puţin şi prea mult, avem nevoie de moderaţie, de mediocritas."(Radu Preda - teolog, director al Institutului INTER din Cluj-Napoca şi titularul catedrei de Teologie socială de la Universitatea „Babeş-Bolyai".

"Mediocritatea e o stare de confort incolor, teama de a întreprinde ceva care ar putea fi o ieşire dintr-un ritm care nu tinde spre nicăieri. Mediocrul e căldicelul din apocalips. Cel care nu e nici rece, nici cald şi care se simte bine aşa. Nu are sau şi-a tăiat singur aripile, şi nu are nici entuziasm pentru înălţimi, nici complexe pentru că s-ar târî ca şarpele. Are şi el o fidelitate. E prieten cu inerţia şi îi face jocul cu fidelitate. Când încearcă să scape de inerţie, nu-i merge. Dar de obicei nici nu încearcă. Se mulţumeşte cu puţin şi parcă ar face anume efortul de a nu produce şi a nu se angaja în ceva semnificativ. La idei înalte nu se ridica fiindcă are picioarele minţii prea scurte. Nu-l ajută capul, cum zice românul. E victima destinului, dar şi a comodităţii şi a refuzului stărilor ieşite din comun. Nu-i place să iasă din comun. Uneori poate fi bine, pentru unii, dar de obicei aceasta înseamnă plafonare.
Mediocrul, deşi ar avea motive să aspire la calificativul de smerit, nu poate fi trecut nicidecum printre smeriţi. Printre orgolioşi, da. Fiindcă lipsindu-i mijloacele valide de cunoaştere, nu-şi cunoaşte limitele şi de cele mai multe ori nu pricepe său nu-i vine bine să recunoască faptul că ar exista ceva mai sus de sine.
Ca să fie smerit ar trebui să ştie de ce. Ca să ştie de ce, ar trebui să nu fie mediocru. Ori, inteligenţa lui e slabă. Fie din fire, fie pentru că nu e lucrată. E ca o floare prin bălării de grădină părăsită. Când se pretinde smerit, n-o crede cu adevărat. Căci, în chip paradoxal, mediocrul poate fi şi infatuat. Când se crede om duhovnicesc din orgoliu, vrea să fie considerat smerit. În felul acesta e mereu într-un fals. Când îţi cunoaște limitele, iese din categoria mediocrităţii vulgare şi intră în categoria mediocrității cuminți, conștiente şi supusă destinului nedrept cu dansul. Atunci poate fi şi smerit.
Să ne limpezim însă. Cine sunt mediocrii? Intră în această categorie oameni simpli, cei cu o cultură limitată, adică toţi cei care nu intră în categoria oamenilor culţi, deştepţi, talentaţi, geniali? Nu.

„În clipa de faţă, una dintre problemele grave ale României este mediocritatea elitei intelectuale. Până la urmă, o elită are sens atâta vreme cât răspunde problemelor reale, organice ale unei societăţi. Altminteri, elita respectivă este o simplă închipuire... Sunt oameni închipuiţi, cu pretenţii foarte înalte, dar care nu ştiu să răspundă somaţiilor societăţii reale şi nici nu sunt legaţi de acestea“. (Ilie Bădescu - profesorul sociolog, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române)

"Mediocritatea din ierarhia socială nu reprezintă altceva decât lumpenul îmbogăţit. Gustul său nu este rafinat, dar posibilităţile materiale îi dau dreptul să se distanţeze de mediocrul sărac prin opulenţa excesivă. Esenţa lor însă este aceeaşi. Nu-şi pot depăşi niciodată cercul cognitiv în care sunt destinaţi să trăiască, dar prin poziţie socială şi solidaritate de specie, ei pot bloca proiectele intelectuale ale celor aleşi.
Complăcerea în mediocritate este azi trăsătura cea mai distinctă a societăţii româneşti. Intelectualii noştri au rămas cu voluptate în cercul prostiei lor. Au atins un climax cu valoare de limax.
De aceea, după revoluţie, deşi ne-am căpătat libertatea deplină, nu am reuşit să producem mari valori în domeniul literaturii, filozofiei şi artelor. Nu că ele nu ar exista, dar funcţionarul cultural este un mediocru şi prin natura să se opune realizării omului creativ.
Mediocrul aflat în funcţie decizională, frustrat de un peisaj în care respiră, dar nu-l înţelege şi lipsit de conştiinţa ratării, ajunge să impună celorlalţi tot ceea ce a refuzat să facă în viaţă." (Adrian Majuru-jurnalist, istoric, antropograf)


Consider mediocritatea a fi mai rea decât prostia. Omul prost nu - şi dă seama, nu cunoaşte altceva. Dar mediocrul recunoaşte, îşi dă seama de multe, suferă şi totuşi nu face nimic în privinţa asta.

Principalele "trăsături" ale mediocrului :

1. Spiritul de turmă.
2. Cărţile şi studiul sunt pentru tocilari.
3. Este total lipsit de originalitate.
4. Se complace în anumite situaţii , exclamând “Soarta!”
5. Lasă, că şi mâine mai e o zi…
6. Las-o bă, că merge aşa!


vineri, 27 decembrie 2013

Gânduri de seară.................


E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare...

Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară.


Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

şi celălalt - şi-mi pare nenţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim. (Magda Isanos )

CE ESTE VIATA SI CINE ESTE "VIATA"?

Mare bucurie ar fi pentru mine ca aceste cateva randuri sa fie citite, convins ca nu numai eu am aceste ganduri!

Nu cred a exista un om care in intreaga lui existenta sa nu-si puna cel putin odata, milenara intrebare : CE ESTE VIATA? Fara indoiala ca fiecare om a avut cel putin un raspuns, daca nu chiar un nesfarsit numar de raspunsuri, mai mult sau mai putin aproape de ADEVAR! Cu cat mai mare numarul de raspunsuri, cu atat mai departe de adevar!
Din pacate pentru om, tot ceea ce pare greu de inteles, de cunoscut in esenta sa, el paraseste acest interes si isi constrieste propriile sale teorii pe care le transforma in "adevaruri universale"! Aceasta actiune paguboasa pentru om, naste... filozofi! Acestia devin "stele calauzitoare" pentru cei preocupati a culege din viata doar ceea ce raspunde simturilor trupesti! Toti facem coada la a ne "infrupta" cu prea "inaltele" lor adevaruri ca din cele mai alese meniuri ale celor mai desavarsiti bucatari ai lumii!

Cel determina pe om sa nu mai doreasca a-si folosi propria ratiune in cunoasterea ADEVARULUI? Sa nu stim noi oare, sa fi uitat noi ca Dumnezeu dupa ce si-a incheiat lucrarea sa, Creeatia, i-a lasat lui Adam libertatea de a da nume fiecarui animal, pasare, planta, pom, etc...,iar daca a facut aceasta nu a avut ca motivatie cunoasterea ratiunii proprii lui Adam? Desigur! Atunci fireasca intrebare : de ce omul are nevoie ca cineva sa-i "serveasca" adevaruri? De ce nu-si foloseste propria ratiune in intelegerea VIETII?
De ce trebuie sa se "impartaseasca" curent din emanatia atator minti intunecate pentru a-si intuneca si mai mult propria viata?

Iata ca in aceste zile sarbatorim tocmai Nasterea Celui ce ne-a dat ratiune, tocmai a Aceluia care convins de neputinta noastra a coborat sa ne reinvete INVIEREA noastra, revenirea noastra la conditia de Adam inca necazut in pacat! Ne-a rescris esenta VIETII FARA DE MOARTE, ne-a prezentat si dovezile palpabile ochilor si urechilor noastre trupesti! Si noi ce facem? Nu le mai credem ca sunt prea indepartate si nu mai prezinta siguranta ca exprima ADEVARUL! Oare? Pai daca lucrurile stau asa, se nasc alte intrebari, intrebari la fel de legitime : cum totusi de credem ceea ce au spus cei de dinaintea Dumnezeului intrupat? Nu sunt ele mai indepartate decat cele spuse de Domnul Iisus Hristos? Ce anume ne da certitudine ca acelea sunt "mai adevaruri" decat Adevarul celui ce s-a intitulat "EU SUNT CALEA,  ADEVARUL SI VIATA?

In aceste zile mi-am pus iarasi, a cata oara, intrebarea : "Ce este viata"? Caci iata, ea este, si intr-o clipa nu mai este!
Ce este ceea ce este si intr-o clipa nu mai este?
Nu incerc șarade, nu incerca sa sa impresionez prin calambururi, imi pun ca orice om normal la cap, intrebari despre lucruri care ma depasesc in intelesul lor intr-o disperata dorinta de a ma lumina, ca si omul care circuland noaptea, aprinde lanterna pentru a-si lumina cararea!

Vine o zi cand petreci frumos o sarbatoare alaturi de cineva drag, apoi te desparti de el cu certitudinea ca a doua zi te vei revedea cu el cu aceeasi placere! Nu trec decat 3-4 ore si un telefon suna aducandu-ti o veste socanta si implacabila : persoana aceea A FOST, persoana aceea NU MAI ESTE! Am trait aceasta drama si nu m-am putut opri a nu-mi pune eterna intrebare : ce este viata?

CE ESTE VIATA? Ce este aceea care acum este si ntr-o clipa nu mai este?
DE UNDE A VENIT? UNDE A PLECAT?
CE ESTE VIATA, TOTUSI?
Lasati, prieteni, lasati "filozofii" caci ei sunt tarana! Viata este darul lui Dumnezeu pe care trebuie sa-l pretuim altfel decat o face azi!
FILOZOFUL SI VIATA INSASI ESTE TOCMAI CEL PE CARE, AZI, IL PRAZNUIM!

LA MULTI ANI!

„Comunismul rămâne mai departe cel mai mare pericol“.


Martirul reprezintă o sinteză a smereniei şi a jertfei personale cu lucrarea harică a lui Dumnezeu în el, în lupta împotriva răului de orice fel, răbdând chinul, nedreptățile sau dându-și viața de dragul lui Hristos, a adevărului și a credinței creștine.
Mucenicul creștin luptând pentru adevăr, luptă implicit împotriva răului, adică împotriva minciunii și a nedreptății de orice fel. ”Mucenicii au fost omorâţi şi prigoniţi de comunişti nu pentru că erau anticomunişti, ci pentru că dovedeau comunismul ca pe o formă luată de rău în vremurile şi locurile respective”.
Cei omorâți sau închiși de comuniști sunt martiri creștini pentru că au luptat împotriva răului, întruchipat la acea dată de comuniști.
Aceștia au devenit martiri creștini, chiar dacă crezul lor creștin a interferat uneori cu orientarea, simpatia sau convingerile politice ale vremii și nu pot fi catalogați pentru aceasta nici ca revoluționari sau răzvrătiți și nici ca dușmani ai poporului, cum îi defineau cenzorii ideologici odinioară, iar mai recent îi repudiază pe motiv că au fost fascişti, legionari, reacționari şi nedemocraţi.
Martirii adormiți în Domnul sau în viață, din perioada prigoanei comuniste, sunt martiri creștini și fericiți în Domnul și nu sunt doar niște luptători anticomunişti sau eroi ai neamului, deoarece și-au dat viața sau și-au pus-o în lupta împotriva celei mai odioase fiare apocaliptice a răului: comunismul.
Pentru martirii în viață, aceștia păstrează demnitatea de martir creștin, doar dacă au rămas constant până în prezent în lupta împotriva răului și nu s-au lăsat reeducați de Piteștiul modern al zilelor noastre, precum și cei ce au fost torționari și s-au căit de faptele lor, se pot mântui.
Însă, cine se lasă modelat sau reeducat după duhul lumii acesteia, nu mai poate fi numit martir, chiar dacă a suferit în temnițele comuniste, întrucât ”cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”.
Există un interes fățiș pentru o astfel de transformare și deturnare a stării de martir creștin, în luptător moral pentru un bine nedefinit sau definit partinic și astfel martirul creștin, devine pe nesimțite, un deontolog al societății civile sau al responsabilității civice şi un specialist al suferinţei lui de odinioară sau al suferinţei altora…!?
Lupta împotriva răului pentru o mică sau lungă perioadă din viața noastră nu ne îndreptățește la demnitatea cerească de martir, ci fermitatea, curajul, răbdarea în suferință și atitudinea constantă de a lupta cu timp și fără timp, ”împotriva duhurilor răutății”, până în clipa morții, acestea ne dau cununa vieții veșnice.

Având în vedere că după unii „comunismul rămâne mai departe cel mai mare pericol“, ba chiar se consideră, după 20 de ani de la căderea lui, „mai periculos decât fascismul” și luând în considerare că istoria ține de conținutul credinței creștine, Biserica este datoare moral să intervină și să-și precizeze poziția față de următoarele dileme etice și constatări morale:

   - Cum e posibil să se demaște totalitarismul ateu și să se condamne crimele comunismului, fără să se treacă la identificarea responsabilităților și culpabilităților celor care le-au comis?
  -  Nu este moral ca la finalul războiului rece și în perioada tranziției năucitoare, bilanțul să arate, că tot victimile sunt cele care au pierdut și atunci și acum, iar torționarii și fii acestora precum și politrucii jefuitori la toate nivelurile, să câștige și atunci și acum.
  -  Nu este oare o ipocrizie fără mărgini să condamni crimele comunismului fără să fie demascați adevărații călăi?
  -  De ce crimele și ororile comunismului nu sunt considerate genocid sau holocaust și condamnate ca atare, așa cum au fost declarate cele ale nazismului?
  -  De la ce număr de victime în sus este valabil un genocid sau un holocaust?
Iată întrebări deloc retorice, care dau măsura dilemei etice sau bioetice a prezentului.

Din păcate, atât politicienii din România și cei din Uniunea Europeană cât și Biserica se complac duplicitar, de două decenii în această incertitudine și compromis, prin faptul că nu condamnă moral, cu toată fermitatea adevărului, comunismul ca ideologie care deformează, umilește și ucide pe om.
Fără reconsiderarea și asumarea istoriei, pagina istoriei care urmează nu va fi mai bună decât cea anterioară, atât pentru Biserică, cât și pentru societatea românească.
Reconcilierea națională prin iertarea creștină este soluția vindecării României și a rănilor sufletești din inimile foștilor deținuți politici sau deținuți pe motive de credință și luptă împotriva răului. Trebuie să avem milă şi pentru cei ce au torţionat şi să-i conştientizăm de răul făcut, măcar în ultima clipă a vieţii lor, să-i îndemnăm spre pocăinţă şi îndreptare, precizându-le faptul că, sintagma folosită de ei: mi-am făcut doar datoria şi am îndeplinit un ordin dat, nu reprezintă o scuză şi nici o îndreptăţire morală, ci starea jalnică în care au ajuns ei, la un moment dat în viaţa lor: aceea, că au fost folosiţi doar ca instrumente ale torturii şi ale morţii. Pocăinţa lor ar reprezenta de fapt, dezicerea tocmai de acea perioadă a căderii lor. Altfel, vor rămâne într-o permanentă stare de decădere morală în veşnicia păcatului.
(Pr. prof. dr. Mihai Valică  - "România între martiraj, ocrotirea şi răsplătirea torţionarilor și teroarea ideologică.")




Sfântul Ştefan - primul martir



Potrivit Noului Testament, Sfântul Ştefan a fost un diacon iudeu (evreu) din Ierusalim. A fost primul martir creştin, condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim. Se spune că fost unul dintre cei şapte bărbaţi ”plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, aleşi de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni şi care au asistat la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul Ştefan a fost numit Arhidiacon. A intrat, astfel, foarte repede în atenţia fariseilor, care erau nemulţumiţi de faptul că predica în public învăţăturile lui Iisus. La scurtă vreme după începerea misiunii sale de diacon, a fost adus în faţa Sinedriului, fiind acuzat de blasfemie faţă de Moise şi de Dumnezeu.
Printre cei ce l-au judecat şi au asistat la uciderea lui s-a aflat şi Saul, convertit ulterior la creştinism, cel ce avea să devină Sfântul Pavel.
Sfântul Ştefan s-a arătat un apărător al credinţei adevărate cu privire la persoana lui Hristos, mărturisind ca El este Fiul lui Dumnezeu, care s-a născut, a murit, a înviat şi s-a înălţat la ceruri pentru mântuirea noastră. Atunci când Caiafa a întrebat dacă cele ce se mărturisesc despre El sunt adevărate, Sfântul Ştefan a rostit o lungă cuvântare în care a arătat  ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeţi şi ca iudeii sunt vinovaţi pentru uciderea Lui. Furioşi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre.
După ce L-a văzut pe Mântuitorul Hristos în chip minunat în slavă, stând de-a dreapta lui Dumnezeu, s-a rugat pentru sine şi pentru cei care îl omorau: "Doamne nu le socoti lor păcatul acesta" (Faptele Apostolilor VII, 59-60). Locul uciderii Sfântului Ştefan a fost în valea lui Iosafat. Având în vedere că în vremea aceea cei care erau ucişi cu pietre nu puteau fi înmormântaţi în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ştefan a fost pus în mormântul unui creştin. Moaştele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o întreită viziune. Când i s-au descoperit moaştele, pe mormântul său scria "chiliel", care în limba ebraică înseamnă "cununa", pentru că într-adevăr el a luat, cel dintâi dintre creştini, cununa muceniciei.   Din anul 560 osemintele sale s-ar afla împreună cu osemintele arhidiaconului roman Laurentius (d. 258) în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma.
 
(sursa : CrestinOrtodox.ro.)

joi, 26 decembrie 2013

Gânduri de seară............


Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi.
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti să mori.
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş.
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic. (Rudyard Kipling)

miercuri, 25 decembrie 2013

Casablanca



Casablanca este un  film de referinţă  în cinematografia mondială, distins cu trei Premii Oscar (pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu şi cea mai bună regie) şi nominalizat la încă cinci importante categorii (muzica lui Max Steiner, montaj, imagine şi interpretare masculină în rol principal şi în rol secundar).







Humphrey Bogart s-a născut pe 25 decembrie 1899 la New York, chiar de Crăciun, ceea ce i-a bucurat pe părinţii săi, care sperau ca micul DeForest Bogart, cum avea să fie botezat, se va bucura de mult noroc. Oare cum l-ar fi primit pe noul membru al familiei dacă ar fi ştiut că acesta avea să devină unul dintre miturile cinematografiei ? Dar pentru început Belmont DeForest Bogart, un cunoscut chirurg şi Maud Humphrey, desenatoare pentru diferite publicaţii, se bucurau pur şi simplu că au un copil.
A urmat cursurile de la Trinity School din New York şi apoi a fost înscris la prestigioasa Phillips Academy, în Andover, Massachusetts. Familia spera că Humphrey va ajunge în final la Yale, dar în 1918 acesta a fost exmatriculat de la Phillips Academy, cel mai probabil din cauză că fusese prins fumând, un viciu la care nu va renunţat niciodată. Nu s-a descurcat prea bine ca elev, având note mici şi fiind mai mereu neatent, şi poate că plecarea sa a fost grăbită de împotrivirea, pe care avea să o păstreze toată viaţa, faţă de orice autoritate.

 Renunţând definitiv la şcoală, Bogart s-a înrolat în Marină, a avut mici slujbe prost plătite şi în final s-a simţit atras de actorie, mai ales din cauza programului dezordonat al actorilor, care îl ferea de tracasările unei meserii cu orar fix. Iubea şi celebritatea de care se bucura un actor, dar în principal era nevoia unei anumite independenţe, a unei vieţi în care să facă doar ce îi plăcea, fără a respecta regulile. Dar era şi o evadare de sine, căci Bogart avea să se consume enorm, implicându-se şi confundându-se cu personajele interpretate.
Întreaga viaţă a simţit un adevărat dezgust pentru fals, pentru prefăcătorie, pentru snobism. Sensibil şi în egală măsură caustic, dezgustat de filmele proaste în care era nevoit să joace, Bogart le apărea celorlalţi ca un idealist amar, un om care se ascundea în New York de sine, care bea şi fuma prea mult, parcă sortit să îşi petreacă viaţa printre mediocri.
Avea adesea probleme din cauza onestităţii exagerate, neezitând să critice un actor sau regizor a cărui muncă nu îi plăcuse, atrăgându-şi prin aceasta multe adversităţi, dar şi o anumită admiraţie. A jucat în 75 de filme de lung metraj. Humphrey Bogart a murit în 1957 la vârsta de 57 de ani din cauza unui cancer.
Bogart este adesea considerat, atât de către unii critici de film cât și de o bună parte a iubitorilor cinematografiei, drept cel mai mare actor american de film al secolului 20. Instituția cea mai autorizată în domeniul cinematografiei din Statele Unite, Institutul American de Fim (The American Film Institute), l-a clasat pe Bogart ca cel mai mare actor din istoria filmului american.


Gânduri de seară..........


"Ce bine au să meargă trebile în pădure
Pe împăratul tigru când îl vom răsturna
Şi noi vom guverna,
Zicea unei vulpi ursul, c-oricine o să jure
Că nu s-a pomenit
Un timp mai fericit."
- "Şi-n ce o să stea oare
Binele acest mare?"
Îl întrebă.
- "În toate,
Mai ales în dreptate:
Abuzul, tâlhăria avem să le stârpim,
Şi legea criminală s-o îmbunătăţim;
Căci pe vinovaţi tigrul întâi îi judeca
Ş-apoi îl sugruma."
- "Dar voi ce-o să le faceţi?"
- "Noi o să-i sugrumăm
Ş-apoi să-i judecăm."
Cutare sau cutare,
Care se cred în stare
Lumea a guverna,
Dacă din întâmplare
Ar face încercare,
Tot astfel ar urma. (Grigore Alexandrescu)

marți, 24 decembrie 2013

Gânduri de seară................

  "Mâini în rugăciune"!

"În secolul al XV-lea , într-un orăşel din Germania, locuia o familie care avea 18 copii. Pentru a-şi întreţine familia, tatăl, bijutier de profesie, era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate. În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.
După lungi discuţii noaptea, în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi, după ce fratele care va câştiga, va termina Academia şi după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină. Apoi, într-o duminică, după slujba de la biserică, au dat cu banul, şi Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat să lucreze la mină, şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui său au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori,  iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul său, familia a dat o cină pentru a sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru ca el să-şi îndeplinească visul.
 Şi cuvintele de încheiere au fost :
- Şi acum, Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine.
Toţi  s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă, iar capul plecat şi-l mişca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu nu, nu, nu.
În final, Albert s-a ridicat, şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând:
- Nu frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele! Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o dată, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atât de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu!
Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul său, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui său mâinile muncite, cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.
Şi-a denumit opera simplu, "Mâini" .

luni, 23 decembrie 2013

Infernul Revoluţiei - Masacrul de la Otopeni.


EROII NU MOR NICIODATĂ!

Unul dintre cele mai revoltătoare şi sângeroase evenimente ale Revoluţiei din 1989 a avut loc în dimineaţa zilei de 23 decembrie. 40 de tineri ai Şcolii de Subofiţeri de la Câmpina au murit împuşcaţi de dispozitivele de apărare ale Aeroportului Otopeni, unde fuseseră chemaţi să întărească apărarea aerogării împotriva unor aşa-zişi terorişti. Tinerii se aflau la Aeroportul Otopeni la ordinele comandantului de atunci al Aviaţiei Militare, Iosif Rus, şi ale comandantul Trupelor de Securitate, Grigorie Ghiţă.
Camioanele pline cu tineri au ajuns în apropierea Aeroportului în timpul nopţii. În loc să-i primească, dispozitivul de pază al aeroportului a deschis focul.

Unii spun că masacrul de la Otopeni, din 23 decembrie 1989, a fost poate cea mai mare eroare a Armatei Române… Supraviețuitorii spun că a fost mai mult decât o crimă premeditată. După ce primele două camioane cu ostași U.M. 0865 Câmpina (Centrul de Instrucție Transmisiuni al Comandamentului Trupelor de Securitate) au fost ciuruite și ocupanții, în majoritate, loviți mortal, ceilalți au coborât fără arme, și-au aruncat căștile și au ridicat mâinile. După o scurtă pauză, cât s-ar schimba încărcătorul armelor, rafalele i-au secerat.

Ostașii care au fost răniți, au fost lăsați peste noapte acolo unde au căzut, fără a li se acorda ajutor. Cei culeși și transportați dimineața la Spitalul din Balotești, în viață fiind, au fost lăsați două zile să se sfârșească pe niște lespezi de morgă… În vaiete, chinuri și rugăminți de ajutor. Ei aveau 18-19 ani, cei mai mulți fiind încorporați în luna octombrie a aceluiași an.
Generalul Dumitru Puiu, comandantul Aeroportului Otopeni, a dispărut, pur și simplu, pe 24 decembrie 1989, după ce a anunțat la TVR că deține filme cu masacrul de la Otopeni. A fost descoperit pe străzile Timișoarei, unde a fost internat la spitalul de psihiatrie. A murit în mod suspect la începutul lui 1990.

Dintre cei care au scăpat nevătămaţi, 22 de tineri, au fost luaţi prizonieri de către cei din dispozitivul de apărare şi duşi în aeroport. Au fost bătuţi şi insultaţi, deşi s-au legitimat şi le-au arătat celorlalţi că sunt militari ca şi ei. „Sunteţi terorişti! Îl apăraţi pe Ceauşescu! Aţi venit să ne omorâţi", aşa ne strigau”, mărturiseşte Aron Bugoiu. După câteva ore, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, supravieţuitorii contingentului venit de la Câmpina au fost introduşi în dispozitivul de apărare al aeroportului, printre cei care îi luaseră la ţintă cu puţin timp înainte!

„Am rămas în aeroport până pe 30 decembrie, nemâncaţi, ca vai de noi. La un moment dat ne-au trimis pe pistă, să păzim "Boeing-ul" lui Ceauşescu. Tocmai pe noi, pe care ne luaseră drept terorişti şi spuneau că vrem să-l ajutăm pe dictator să fugă din ţară”, povesteşte Paul Buştiuc, un alt supravieţuitor al carnajului de la aeroport.

Singurii care au fost anchetaţi în acest caz au fost generalii Dumitru Drăghin, Grigorie Ghiţă şi căpitanul Ionel Zorilă, cel care a deschis primul focul. Ei au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între patru şi opt ani.
Ceilalţi şefi, care comandau armata în ziua respectivă, au fost decoraţi, sunt revoluţionari. Sunt consideraţi eroi naţionali.

De crăciun ... Karácsonyi



Gyújtsál egy gyertyát, ha leszáll a csendes éj, mondj el egy imát a sok szegény emberért! A szeretet ünnepe, hidd el, csak így lesz szép! Béke hull rád Karácsony éjjelén.

Fulgul – ca un gând…                                  Un fulg se zbate-ncet în palma mea,                                      Simţind sfârşitul în căldura mâinii…                                      „Ce doruri porţi în tine, mică stea,                                      Şi cui le laşi, când te sfâşie câinii                                      Cu ghearele de iarnă grea şi rea?”                                         Tu dormi precum un spic în miezul pâinii…                                         Şi-aştepţi să vină-o altă iarnă rece                                      Şi-o altă palmă albă-n a ta cale,                                      Căci clipa-ţi este unică, dar trece                                      Ca gândul către spaţii siderale                                      Şi-n zboru-ţi lin pe toţi îi vei întrece,                                      Ca să alini un suflet plin de jale…                                         Tu nu lăsa ca visele să-mi sece!                                         M-ai mângâiat cu haina-ţi de cristal,                                      Ţesută cu argint precum o ie,                                      M-ai invitat ca partener de bal                                      În valsul lebedelor-fulgi – o mie,                                      Un roi de fluturi albi pe finul şal                                      Ce ne învăluie de-o veşnicie…                                         Tu ne aduci colind din ancestral.                                         Eşti pentru noi precum un gând sfios                                      Ce ne aduce azi Crăciunu-n case                                      Şi pe micuţul Domn Iisus Hristos                                      În leagănul de raze luminoase.                                      În calea-ţi de la cer şi până jos                                      Ne luminezi cu formele-ţi frumoase…                                         Tu – fulgul mic, cu gând armonios.  17 decembrie 2010  Din Constanţa de la poeta Floarea Cărbune:

Priveste cerul cu puzderia-i de stele 
Si vei zari o sanie inaripata printre ele, 
Ea zboara catre tine, sa-ti aduca de Ajun 
Cadouri fermecate, gandul meu cel bun. 


La "plinirea vremii" (Galateni 4,4), Dumnezeu S-a întrupat, "chip de rob luând" (Filipeni 2, 7) şi S-a născut din Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc.





Conform Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, Iisus, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a născut în cetatea Betleemului într-o iesle simplă, în peşteră săracă. Dreptul Iosif şi Maria, mama lui Iisus au venit din Nazaret în Betleem pentru recensământul poruncit de proconsulul Quirinius, în timpul împăratului Octavian Augustus (Luca 2, 1), dar negăsindu-se loc de găzduire în cetate (Luca 2, 7), Maria, însoţită de logodnicul său Iosif, a găsit adăpost într-o peşteră păstorească, unde L-a născut pe Pruncul Sfânt (Luca 2, 1-20).

Povestea nasterii Domnului Iisus



Betleemul, numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și a fost uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului. Dar s-a mai numit si "Casa Pâinii", de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-şi turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut şi a proorocit că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.
Betleemul, situat în Palestina, este o cetate mică, la jumătatea drumului între Ierusalim și Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri - sau mai bine-zis cu Sfânta Treime.
Ne putem întreba de ce S-a născut Mântuitorul în Betleem. Exista o proorocie că Betleemul va fi locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos! Proorocul Miheia a spus, cu 4-500 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între fiii lui Iuda, căci din tine va ieși Povăţuitorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1]; Matei 2, 6).
De asemeni, se pune întrebarea de ce S-a născut într-o peșteră. Peştera este simbolul întunericului. Hristos a venit să aducă lumină şi în temniţa iadului dar şi în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum și mai ales cel de până la venirea lui Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stând în întunericul slujirii la idoli şi al păcatului. Hristos S-a născut noaptea, la miezul nopţii şi în peşteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? În peșterile despre care a spus Isaia, căci zice: peșterile lor - vorbește de peșterile iadului - în veci cu întuneric sunt făcute. Și a venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului de pe fața pământului. S-a născut la miezul nopții, ca să lumineze peșterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vie în lume. El de la început era lumina lumii și a venit să lumineze și să strălucească în toate părțile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.
Deşi tradiţia vorbeşte despre trei magi care au venit şi s-au închinat Pruncului Sfânt chiar în ziua Naşterii Sale (sau, în Tradiţia Bisericii Romano-Catolice, douăsprezece zile mai târziu), Sfânta Scriptură vorbeşte despre mai mulţi înţelepţi care au venit şi I s-au închinat (Matei 2), fără să precizeze numărul lor şi nici momentul precis la care au venit. Oricum ar fi, magii au adus Pruncului daruri: aur, smirnă şi tămâie (Matei 2, 11). Imnografia sărbătorii înţelege aceste daruri ca pe nişte semne şi simboluri: aur, pentru că Hristos este împărat; tămâie, ca unui Dumnezeu; şi smirnă, ca Aceluia ce avea să pătimească, să moară şi să fie îngropat cu smirna şi aromele aduse de femeile mironosiţe.
Deşi sărbătorim Naşterea Domnului pe 25 decembrie în fiecare an, cei mai mulţi teologi sunt de părere că aceasta nu ar fi data reală a Naşterii Domnului şi că ar avea legătură cu serbările păgâne care cădeau în această zi a solstiţiului. Însă nu este întâmplătoare aşezarea sărbătorii Naşterii Domnului în această zi, dincolo de aspectul istoric legat de faptul că până şi păgânii intuiau importanţa şi greutatea simbolică a acestei zile. Sensul principal este unul duhovnicesc, simbolic, pentru că începând de acum ziua creşte şi noaptea scade. Şi la fel de important este faptul că, după unii Părinţi, Hristos nu S-a născut oricând, ci duminica! Sfânta Scriptură vorbeşte despre ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când a zis: "Să se facă lumină" - și a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a săptămânii, Duminica, Ziua Domnului sau Ziua soarelui! Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfintii Părinți de la Sinodul de la Calcedon. Duminica a înviat din morţi (Matei 28, 1). Duminica a trimis Hristos pe Duhul Sfânt peste Sfinţii Săi ucenici si Apostoli. Duminica Sfinții Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a dat și Apocalipsa, pentru că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10). Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii! De aceea a sfințit Dumnezeu ziua Duminicii și cu Naşterea Sa, pentru că în ziua aceasta a făcut Dumnezeu lumina. 
www.ortodoxwiki.ro

duminică, 22 decembrie 2013

Gânduri de seară..........


e o pădure de legi…
cum să poţi să mă vezi în noapte?!
cum să poţi să alergi?..
legi ciudate vin şi leagă totul prea departe.

asta-i bun, asta-i rău
dar unde-ţi este privirea curată?
unde oare sunt eu?
de ce-i lumea aşa de răsturnată?

daţi o lege-nţeleaptă
oameni mari!!
fie şi-un decret guvernamental
ordonaţi să vă crească şi-un profit moral…


,e-o pădure de legi
abrogate şi din nou înviate.
ce să mai înţelegi? totu-i bun,
dar e rău privit din spate…

zi de zi decretaţi
dezgropaţi vechi precepte uitate…
apoi le anulaţi…
ca să fiţi convinşi că aveţi perfectă dreptate…

daţi o lege-nţeleaptă
oameni mari!
fie şi-un decret guvernamental,
ordonaţi să vă crească şi-un profït moral…

Nicolae Labiş - "Eu vă blestem în numele durerii......


"Eu vă blestem în numele durerii
Ce-a ros în noi cu aspru ei acizi;
Vă pălmuiască mânecile goale,
Zbătute-n vânt, a mii de invalizi,
Bucatele vă sângereaze-n gură
Şi groaza să vă ciocanească-n uşi!
Să vă frământe visele, cu ura,
Scheletele flăcăilor răpuşi!
Eu vă blestem în numele vieţii
Pe care-o ducem demni şi îndârjiţi:
Să nu puteţi urâ, să nu iubiţi!
Să nu puteţi să râdeţi, nici să plângeţi,
Să n-aveţi noapte şi nici zi cu soare,
Să n-auziţi nici să rostiţi cuvânt,
Să duceţi traiul pulberii hoinare
Şi-al nourilor fugăriţi de vânt!
Când peste nepăsarea gropii voastre
Uitarea-şi va aşterne sur zăbun,
Abia atunci au să se ostoiască
Mâniile blestemului ce-l spun!".


Nicolae Labiș (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comună Mălini, județul Suceava, atunci în județul Baia - d. 22 decembrie 1956, București) a fost un poet român. La data de 15 septembrie 1952, Labiș a intrat la școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București. Acolo, el  a cheltuit toți banii pe cărți noi și folosite, şi  a editat secțiunea poezie din revista școlii. Printre profesorii lui au fost Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și Camil Petrescu. Deși el a îmbrățișat ideile regimului comunist de guvernământ, cântându-i laude într-un număr de poezii, în timpul celui de al doilea an de școală, el a devenit un lider de opinie și o stea în cadrul partidului, care, având în vedere spiritul său liber și o demnitate incoruptibilă, a fost făcut activist al Partidului Comunist Român. În februarie 1953, departamentul său a purtat discuții cu privire la el pentru presupusele lui „abateri de la moralitatea școlii și disciplină”. În primăvara anului 1954, în cadrul Uniunei de Lucru a Tineretului (UTM) au avut loc de asemenea discuții despre el și, cu un vot împotrivă, a decis să-l expulzeze din rândurile organizației. Cu toate acestea, pedeapsa nu a fost confirmată de organele superioare. În această perioadă el l-a vizitat frecvent pe Sadoveanu. El a recitat o poezie de a lui în iunie 1954, la absolvire și a fost angajat de către revista Contemporanul, apoi de Gazeta literară. Începând din toamnă lui 1955 urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, însă renunță după doar un semestru. Poemul său  celebru, "Moartea Căprioarei", apare în Viața Românească în acest an.
În 1955-1956, Labiș a scris opere lirice. Multe dintre ele, deși publicate în reviste, nu a făcut parte din primul său volum, "Primele iubiri", care a apărut cu întârziere în toamna anului 1956. La scurt timp înainte de aceasta, el a publicat o lucrare pentru copii, "Puiul de Cerb". Unele dintre aceste poezii au rămas în manuscris, fiind, în cele din urmă, publicate postum după 1962. În martie 1956, el a ținut un discurs la conferința națională a scriitorilor tineri și ca pe tot parcursul anului, a fost „uimitor de productiv”, a continuat să scrie poezii și să publice în afară de cele din "Primele iubiri" și se pregătea activ pentru volumul său viitor.
În noaptea de 9-10 decembrie 1956, la scurt timp după aniversarea împlinirii a 21 de ani, Labiș, care petrecuse câteva ore cu cunoștințe și băuse cafea și țuică la Casa Capșa și apoi la restaurantul Victoria, a plecat să ia un tramvai. El a fost condus acasă de Maria Polevoi, o dansatoare în trupă Armatei pe care o întâlnise în acea seară. Era după miezul nopții și mijlocul de transport public tocmai a început să se miște de pe loc. Aparent, el și-a pierdut echilibrul și a fost prins în grilajul dintre vagoane, lovindu-se cu capul de trotuar și fiind târât pe o distanță scurtă. O investigație oficială stabilește că ebrietatea a fost cauza căderii lui, dosarul fiind rapid închis. Locul accidentului din Piața Universității se afla peste drum de Spitalul Colțea unde a fost transportat imediat. Măduva spinării a fost secționată, trupul fiind paralizat (la 02:30 un chirurg a notat: „traume craniene și vertebrale, paralizie”). Spre zori, el a fost dus la Spitalul de Urgență.

 "Pasărea cu clonț de rubin
    S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
    Nu mai pot s-o mângâi.

    M-a strivit,
    Pasărea cu clonț de rubin,
    Iar mâine
    Puii păsării cu clonț de rubin,
    Ciugulind prin țărână,
    Vor găsi poate
    Urmele poetului Nicolae Labiș
    Care va rămâne o amintire frumoasă... "

Imediat după accident, istoricul literar Alexandru Oprea a propus din nou eliminarea lui din UTM. În ciuda eforturilor medicilor și o mobilizare spirituală enormă de către colegii săi, cunoștințe și prieteni, starea lui s-a înrăutățit inexorabil. Pe 22 decembrie, la ora 2 dimineața, a murit. Două zile mai târziu, la amiază, persoane îndoliate s-au adunat la Casa Scriitorilor, unde mai mulți scriitori proeminenți au citit și poemul său Moartea Căprioarei. El a fost înmormântat la cimitirul Bellu, după ce procesiunea funerară a trecut prin fața mormântului lui Mihai Eminescu.
După Revoluția română din 1989, Gheorghe Tomozei a scris, „Labiș este primul poet român disident .... El a anunțat o pauză feroce între poezie și ideologia zilei. Mai mult decât sigur, închisoarea nu era prea departe pentru el”. Securitatea a făcut notă din convorbirile sale private că a „defăimat regimul comunist”, iar poemele lui conțineau prea multe teme voalat anti-comuniste. "Inerție", în titlul celui de al doilea volum poate să se fi referit la absența unei destalinizări veritabile a regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej. El și prietenii săi au discutat despre problema Basarabiei. La data de 3 noiembrie 1956, la o nuntă la care au participat aproximativ o duzină de oameni, el a cântat imnul Regatului din România, "Trăiască Regele". La Capșa, în timpul unei discuții anti-sovietice privind revoluția maghiară recentă, s-a ridicat și a recitat cu voce tare "Doina" lui Eminescu poem patriotic interzis. De asemenea el a participat la reuniuni în cursul mișcării studențești în București, din 1956, care au fost urmate de represiuni viguroase. Având în vedere popularitatea lui în creștere, un proces ar fi fost incomod.
Prin studiile, articolele și toate aparițiile în revistele literare din această perioadă, Labiș a dovedit a fi o sursă durabilă de inspirație și de orientare pentru generația 1960 de poeți români, condusă de Nichita Stănescu.



 Moartea lui Nicolae Labiş. Nopţile de coşmar ale poetului ucis.
 (autor : Stela Covaci,  data publicarii: 09.12.2009)

"De cum a venit, atras de mirajul Capitalei în anul 1952, tânărul Labiş, romantic, revoluţionar, cum se spunea pe atunci, încercând să scrie în pas cu cerinţele epocii, a înţeles că îndrumarea falsă şi restricţiile care i se impuneau nu pot fi admise. Inteligenţa scotocitoare, talentul debordant au declanşat ura şi invidia colegilor de la Şcoala de Literatură, dar, mai ales, din partea responsabililor cu "tinerele talente": M. Beniuc, Marcel Breslaşu, Gogu Rădulescu, Mihai Gafiţa ş.a. Pentru că Labiş nu s-a supus, a refuzat oblăduirea cuiva, consider că, de atunci a început să i se constituie dosarul de urmărire. Directorul Şcolii de Literatură îl credea pe Labiş "un rătăcit" cu idei "dăunătoare" şi crevnd în jurul lui o reţea informativă dintre colegi, obligaţi, de spaimă, din laşitate sau din dorinţa de parvenire, să scrie şi să depună regulat note informative despre lecturile interzise, ideile răzvrătite şi tot ce părea suspect la acest ciudat coleg cu aspect de copil năstruşnic şi generos. Concret, se perindă sancţiunile, tentativele de exmatriculare din şcoală sau UTM, consemnarea la domiciliu, percheziţiile în camera de la cămin, urmate de confiscarea cărţilor interzise. A continuat interzicerea textelor şi a prezenţei lui la Festivalul Mondial al Tineretului - Bucureşti 1953. În marea lor ură şi prostie, colegii şi "victimă" l-au pârât pentru "tentativă de viol" asupra naivei Doina Ciurea. Doar M. Sadoveanu, care-l simpatiza, l-a mai putut salva de sancţiuni.
"Perfid şi cinic construită şi dusă la îndeplinire din ordine nescrise, această crimă nu permite nici acum, la peste 50 de ani, o cercetare completă. Documentele au fost distruse sau microfilmate, au fost puse pe durată nelimitată în seifurile care ascund secrete murdare "de interes naţional". Să ucizi un viitor foarte mare poet al ţării, înzestrat cu daruri celeste, adăpându-se cu lăcomie din sevele pure ale acestui pământ, brusc dumerit asupra jugului, minciunii şi ororii, precis de neînduplecat, nu e un lucru simplu: urmele, oricât le-ai îngropa, ies mereu şi mereu la suprafaţă şi, ca în basmele ezoterice, sângele tânăr cere izbăvirea.
"Campania de înfricoşare prin şantaj, schingiuire, condamnări fără drept de apel, lipsiri de drepturi civile a fost atât de aberantă, încât ne-a amuţit, pe unii pentru vecie.
"Răpus pe patul de la Spitalul de Urgenţă, el le-a mărturisit tatălui său şi câtorva prieteni apropiaţi că a fost împins între vagoanele tramvaiului şi că-l cunoştea pe executant.

"Labiş a fost ales pentru a exemplifica urmările posibile ale nesupunerii", declara cu toată răspunderea ziaristul şi apropiatul prieten până la moarte, Portik Imre, în memoriile sale postume, apărute abia în anul 2005, după părerea mea, cea mai autentică, dezinteresată şi bine informată consemnare dintre cele apărute până acum.
Mai ştiu că agentului Schwartszman Isac-Grişa, la scurtă vreme după înmormântarea lui Nicolae Labiş, i s-au aprobat actele de plecare definitivă din ţară.
Timp de aproape zece zile, Spitalul de Urgenţă, în care poetul trăgea să moară, s-a transformat într-un obiectiv strategic apărat straşnic sub supravegherea strictă a Securităţii române.
Au instalat filtre discrete, au făcut fotografii, au dat rapoarte - cred că există o sumedenie de documente de acest gen în dosarele care au rămas deschise. Şi totuşi, "numele lui Nicolae Labiş este necunoscut în arhiva Securităţii" (acesta a fost răspunsul primit de mine, acum patru ani, de la SRI).                                                                                





vineri, 20 decembrie 2013

Gânduri de seară............


Trei parlamentari
Dintre cei mai mari,
S-au trezit în zori
Pe la cântători.
Pe ochi s-au spălat
Şi s-au pieptănat
Şi s-au pregătit
De călătorit.
Drumul va fi greu
Pân-la Dumnezeu,
Unde-au fost chemaţi
Să fie-ntrebaţi.

Cine, cum şi când
I-a văzut plângând.
Cine i-a-ntristat
Şi i-au lăcrimat.
Când i-a-ntrebat.
Cum s-au îngrăşat
Într-un an de zile
Cu-aşa multe kile.



Cei parlamentari
Dintre cei mai mari
Mult s-au vorovit
S-au consfătuit.
Când o fi să fie
Domnului să-i spuie
Cum s-au îngrăşat
Într- un an de zile
Cu-aşa multe kile,
Ei doar să răspundă
Să nu comenteze
Să răspundă-n cor
Că e mai ușor.

Cei de ne-au ales
Ne ceartă prea des.
Nu e săptămână
Să nu dea din mână
A amenințare
Doamne, parcă-s fiare.
Şi noi mielușei
Ne uităm la ei.
Lacrime ne pică
Și mâncăm de frică
Ca-ntr-un vechi poem
Plângem și mâncăm,
Șï fără să vrem
Doamne ne-ngrășăm.





joi, 19 decembrie 2013

Gânduri de seară.......


Alunecă timpul pe mâinile mele
Cobor peste oameni şi case şi munţi.
Culoare de piatră căzută din stele
Sunt iarna călare pe norii cărunţi.
La capătul toamnei mă nasc într-o clipă
Să ţin o vecie sau poate deloc.
Leg pruncii de sănii şi carnea de plită
Sunt sarea pe tâmple topită la foc.

Cu cerbii şi renii şi ploi laolaltă
Pe-o scară ţesută din ani pe pământ,
Mă las şi alunec la tine în poartă
Crăciunu-i aproape, e iarnă şi-ţi cânt.


Cu mine te-aprinzi şi cu mine te stingi
Cu mine îţi cânt clopoţei în picioare.
Din zâmbet de iarnă o horă să-ncingi
S-adorm liniştit pe sâni de fecioare.
Doreşte-mi să ţină minunea cea albă
Din aburi mă-ntrup şi somnu-ţi târziu.
Duminica ning cristale de salbă
Mireasă să-mi fii şi mire să-ţi fiu.

miercuri, 18 decembrie 2013

Gânduri de seară............


Vine iarăşi, vine vremea de colinde şi mister
Când primeşte să se nască Domnul coborât din cer.
Nunta ninsă la fereastră este Pomul de Crăciun
Când încep să se colinde Dumnezeu şi omul bun.

Se întoarce vremea dusă ce mă ştie pe de rost
La un geam să mi-l arate pe copilul care-am fost.
Şi sub steaua-mpărătească ce domneşte peste noi
Bradul verde să-mi dea iarăşi tot norocul înapoi.

 
Pom de Crăciun este sufletul meu
La un geam pentru tine mereu,
Pentru tine aş vrea să pot colinda
Leru-i ler, flori dalbe.


Este vremea din tristeţe să ieşim ca din tramvai
Şi, precum odinioară, să ne furişăm din rai.
Că e Domnul singur tare, doar cu maica lângă el
Şi-am înveselit tot raiul cu un zvon de clopoţel.

Pom de Crăciun este sufletul meu
La un geam pentru tine mereu.
Pentru tine aş vrea să pot colinda
Leru-i ler, flori dalbe.

luni, 16 decembrie 2013

Gânduri de seară.............



Pe când iubeam -
C-am suferit şi eu de-această boală -
Iubeam o fată care mă-nşela,
Exact ca-n poezia mea:
Romanţa celei care-nşeală,
A cărei eroină era ea!...

Dar într-o noapte, eroina mea
Mă părăsea - de daruri încărcată -
Şi, luându-şi martori stelele şi luna,
Jura că pleacă pentru totdeauna
Şi n-are să mai vină niciodată -
Mărturisire, vai... adevărată!...



Şi iată cum iubita mea,
În noaptea când mă părăsea,
N-avea să-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nucă
Şi-o scobitoare-nfiptă-n el-
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de ducă
Teatraliza eterna tragedie,
A-nşelătoarelor ce mor
Neplânse de-nşelaţii lor -
Exact ca-n poezia mea
A cărei eroină era... Ea!... 
                (Ion Minulescu)


Ştirile zilei.

16 decembrie 2013

 "Nu numai că eroismul nu se poate porunci, dar e cu neputinţă să-l răsplăteşti."(Nicolae Iorga)




Mihai Răzvan Ungureanu : Nu putem recâştiga România stând acasă.

Preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, a afirmat astăzi că, la 24 de ani de la primele manifestaţii din decembrie 1989, românii luptă cu un sistem "corupt" şi trebuie să iasă în stradă pentru "a apăra" statul de drept.
"Timişoara, 16 decembrie 1989. Ziua în care timişorenii au fost vocea unui popor întreg. Astăzi, la 24 de ani, nu am reuşit să ne ridicăm la înălţimea gestului lor, acela de a ieşi în stradă cu piepturile goale împotriva tancurilor, împotriva unui regim opresiv. Astăzi, luptăm cu un sistem corupt, un sistem al cărui unic scop este îngenuncherea statului de drept, în fapt a noastră a tuturor", se arată într-o declaraţie a lui Mihai-Răzvan Ungureanu.
"Astăzi, la 24 de ani, este o datorie de onoare să recuperăm, să recâştigăm demnitatea şi onoarea celor care au ieşit în stradă, la Timişoara, pentru România. Datoria de a ne recupera ţara. Nu putem recâştiga România stând acasă", declară Mihai-Răzvan Ungureanu.

Victor Ponta: Să se hotărască domnul Antonescu dacă vrea sprijinul PSD la prezidenţiale, că avem un dubiu pe tema asta.

Premierul Victor Ponta a precizat astăzi, la finalul şedinţei conducerii PSD, că liberalul Crin Antonescu va trebui să se decidă dacă doreşte sprijinul social-democraţilor în cursa pentru alegerile prezidenţiale, fiindcă există "un dubiu pe tema asta".

"Întâi să se hotărască domnul Antonescu dacă vrea sprijinul PSD, că avem un dubiu pe tema asta", a răspuns Ponta, fiind întrebat cum intenţionează PSD să îl sprijine pe Crin Antonescu la Preşedinţie, în contextul în care - potrivit premierului - liberalul şi-ar fi "minţit colegii".
"Nu ştiu dacă sunt adevărate (stenogramele apărute în presă - n.r.). Dacă sunt adevărate, atunci domnul Antonescu şi-a minţit colegii. (...) Dar nu ar fi prima dată când domnul Antonescu îşi minte colegii. Ne-am obişnuit. (...) De multe ori le spune colegilor altceva, s-a mai întâmplat şi cu alte situaţii", a precizat Ponta.
Totodată, premierul a comentat şi faptul că în timpul protestelor de stradă care au avut loc în Capitală în ultimele zile s-a scandat şi "Jos Guvernul", afirmând că acest lucru nu reprezintă neapărat o nemulţumire a populaţiei faţă de măsurile luate de către Cabinetul pe care îl conduce.

"Cred că poate o parte dintre cei de acolo (protestatari - n.r.) nu ne-au votat, dar totuşi 60% dintre români ne-au votat. Mă gândesc că imediat ce pleacă preşedintele Traian Băsescu putem şi noi să discutăm raţional despre ce este de făcut. Până atunci, 11 luni, o să fie numai cu scandal", a mai spus Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că Legea amnistiei poate fi adoptată, din motive practice şi de politică penală, după informarea Comisiei Europene, dacă este în spiritul Constituţiei şi al reglementărilor europene şi dacă exclude faptele de violenţă şi de corupţie.
"PSD susţine, de principiu, ideea că după discuţia cu Ministerul Justiţiei, cu CSM, cu Înalta Curte şi după informarea Comisiei Europene, dacă este în spiritul nu doar al Constituţiei româneşti ci şi a reglementărilor care se adoptă pe plan europen şi dacă exclude faptele de violenţă şi faptele de corupţie, din motive practice şi de politică penală, poate fi adoptată Legea amnistiei", a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta a mai declarat, că a vorbit în cursul zilei de  astăzi, cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, despre proiectul Legii amnistierii, el arătând că este necesară o consultare amplă cu toate structurile puterii judecătoreşti, precum şi informarea Comisiei Europene.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat,  că PSD va avea şedinţă a Comitetului Executiv Naţional pe 30 decembrie, pentru ca parlamentarii să fie prezenţi pentru a vota Bugetul de Stat retrimis de către preşedintele Traian Băsescu.

"Am discutat în BPN şi vom discuta şi azi la ora 15.00 la grupurile reunite ale PSD-UNPR despre obiectivul numărul unu, anume adoptarea Legii bugetului, după ce eventual preşedintele va retrimite legea. Am luat o decizie pe care o vom consfinţi la grupuri: pe 30 decembrie - ziua ultimă în care preşedintele e obligat să retrimită legea sau să o promulge - vom avea şi Comitet Executiv Naţional şi reuniuea grupurilor PSD", a anunţat Ponta.

Crin Antonescu: Nu permit să fiu făcut mincinos.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut luni că declaraţiile pe care le-a făcut despre PSD în Biroul Politic Naţional de vineri, citate de presă, sunt reale, dar nu au fost făcute în regim de declaraţie publică, ci în şedinţă de partid, cu uşile închise, adăugând că atacul premierului Victor Ponta la adresa sa este "lipsit de bună cuviinţă şi de onestitate".

"Caut să restabilesc lucrurile, adevărul, fără să spun multe lucruri care s-ar putea spune despre adevăr şi minciună la Victor Ponta sau la alţii. Sigur că USL se află într-o situaţie grea, sigur că acest atac de lipsit de bună cuviinţă şi lipsit de onestitate din partea lui Victor Ponta ne pune pe toţi într-o situaţie dificilă. Facem în continuare toate eforturile pentru ca încrederea oamenilor care ne-aiu votat împreună şi cu un anumit program în această ţară să nu fie înşelată", a afirmat Antonescu.
"Domnul Ponta îşi ia îndrăzneala astăzi să mă facă mincinos, lucru pe care nu i-l permit nici domniei sale, nu i l-am permis nici lui Traian Băsescu şi nu-l pot permite nimănui. (...) Domnul Ponta vorbeşte azi despre o decizie luată în USL privitoare al susţinerea Legii amnistiei. Nu-i adevărat. (...) Dacă o asemenea decizie politică s-ar fi luat, atunci nu ne putem explica nici avizul negativ al ministrului Justiţiei pe proiectul amnistiei, şi nici delclaraţia de la Johannesburg a primului ministru prin care se declară împotriva acestei legi", a declarat Antonescu.

Colegiul Director al PDL: Deputaţii Udrişte, Gurzău şi Gunia, suspendaţi trei luni din partid.

Colegiul Director Naţional al PDL a decis cu majoritate de voturi suspendarea din partid pe o perioadă de trei luni a deputaţilor Gheorghe Udrişte, Adrian Gurzău şi Dragoş Gunia pentru modul în care s-au manifestat la votul de săptămâna trecută privind modificările aduse la Codul penal, a declarat liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga, luni, la finalul şedinţei CDN.
"Am avut trei colegi care au votat pentru modificarea unui articol din Codul penal care se referă la tot ce înseamnă incompatibilităţi. Doi au votat pentru (Gheorghe Udrişte şi Adrian Gurzău - n.r.) şi unul s-a abţinut (Dragoş Gunia - n.r.). I-am audiat şi eu cred în sinceritatea lor când au spus că au greşit, dar, până la urmă, discutăm despre imaginea PDL. Şi, prin votul majorităţii membrilor Colegiului Director Naţional, au fost sancţionaţi cu suspendarea din partid pe o perioadă de trei luni de zile", a declarat preşedintele PDL. În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a aprobat şi demisia lui Mircea Toader din funcţia de lider al grupului parlamentar de la Camera Deputaţilor şi a lui Cristian Rădulescu din funcţia de lider al grupului parlamentar de la Senat, a mai spus Blaga.
"Liderii de grup nu au votat. (...) Mai mult, şi-au retras semnăturile încă de joi, cu o săptămână înainte, de pe proiectul de lege care urmărea să promoveze un mod de comportare al parlamentarilor, dar, pentru că au considerat că au adus, totuşi, atingere, imaginii partidului şi-au dat demisia din funcţiile de lideri de grup. Până la începutul anului viitor conducerea fiecărui grup va fi preluată de câte unul dintre vicelideri", a declarat preşedintele PDL.

CNCD a aplicat două amenzi de câte 5.000 lei pentru colindul antisemit.

Membrii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării au sancţionat luni, cu câte 5.000 de lei amendă contravenţională, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi instituţia în cadrul căreia funcţionează Ansamblul "Dor transilvan", RATUC, în legătură cu colindul antisemit difuzat de TVR 3 în data de 6 decembrie.
Decizia a fost luată în unanimitate de cei şapte membri ai Consiliului prezenţi în şedinţă, luni, a confirmat pentru AGERPRES preşedintele CNCD, Csaba Ferenc Asztalos.
Grupul de colindători Ansamblul "Dor transilvan" a cântat, în cadrul emisiunii "Apasă pe verde" de pe TVR 3, un colind în care era folosit de mai multe ori termenul "jidov", în mesaje antisemite.

Timişoara : Încep comemorările dedicate Revoluţiei din 1989.

Vernisarea unei expoziţii de fotografie documentară şi a uneia de artă plastică, precum şi proiecţia filmului "Remember Decembrie 1989" au deschis astăzi, la Timişoara, seria de manifestări dedicate Revoluţiei din 1989 organizate de asociaţiile de revoluţionari şi de autorităţile locale, care au pregătit un amplu program până în 21 decembrie. În această perioadă vor avea loc expoziţii, lansări de carte, pelerinaje, dezbateri, slujbe religioase, depuneri de coroane în memoria eroilor martiri care s-au jertfit pentru libertate şi alte evenimente tematice.
Suita manifestărilor a început luni, la Opera Naţională Română Timişoara, cu vernisajul unei expoziţii ce reuneşte mai mulţi tineri artişti plastici timişoreni, o expoziţie de fotografie documentară şi proiecţia filmului documentar 'Remember Decembrie 1989'. Ziua va continua cu premierea elevilor timişoreni în cadrul concursului cu tema 'Revoluţia din 1989 văzută prin ochii copiilor de azi' şi lansarea cărţii '1989 - Destin fără respect', semnată de Adrian Kali. De asemenea, la Primăria Timişoara are loc în această după-amiază o şedinţă festivă de consiliu local dedicată aniversării celor 24 de ani de la începutul Revoluţiei Române, iar de la ora 18,00, Opera devine gazda spectacolului aniversar 'Naşterea Mântuitorului şi renaşterea României în decembrie 1989', colinde şi rugăciuni. De la ora 20,00, revoluţionarii vor aprinde candele în memoria victimelor Revoluţiei în Piaţa Victoriei, iar de la ora 23,45 va avea loc o liturghie la Biserica Martirilor.
Marţi, 17 decembrie, va fi zi de doliu în Timişoara. De la ora 10,00 va avea loc o slujbă de pomenire a eroilor martiri la Catedrala Mitropolitană, urmată de o depunere de coroane şi de o slujbă la Biserica Martirilor.  După amiază, familiile martirilor şi revoluţionarii vor merge la Cimitirul Eroilor, unde vor avea loc o altă slujbă de pomenire a eroilor martiri şi depuneri de coroane.
Seara, de la ora 19,00, timişorenii sunt aşteptaţi la un moment de reculegere cu lumânări în memoria eroilor martiri ai Revoluţiei, pe treptele Catedralei Mitropolitane.
De asemenea, marţi, de la ora 18,30, suporterii echipei de fotbal Politehnica Timişoara vor organiza un marş - cu plecare din Piaţa Maria -, pe traseul Catedrală - Operă - Cimitirul Eroilor, în cadrul evenimentului 'Respect '89, Eroii nu mor niciodată'.

Radu Stroe: Măsurile jandarmilor la protestul de duminică seară au fost graduale.

Măsurile luate de jandarmi la protestul care a avut loc duminică seară în Capitală au fost graduale, "ca răspuns la escaladarea faptelor de violenţă", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, potrivit unui comunicat al MAI.
"Acţiunea jandarmilor a fost una legală, iar măsurile luate aseară în Bucureşti au fost graduale, ca răspuns la escaladarea faptelor de violenţă. Ministrul Afacerilor Interne apreciază că manifestarea neautorizată de aseară a blocat o parte din arterele centrale ale Bucureştiului, afectând ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor, ceea ce a impus dispunerea unor măsuri de limitare a perimetrului de desfăşurare a protestului", a afirmat Stroe.

"Respectăm dreptul la liberă exprimare a oricărui cetăţean, dar nu putem să nu constatăm că unii dintre aceia care invocă nerespectarea principiilor democratice sunt cei care încalcă, cu bună ştiinţă, normele legale, provocând forţele de ordine şi incitând la violenţă. Niciodată violenţa nu trebuie să reprezinte o soluţie pentru protestatari, şi nici pentru forţele de ordine publică, care au că principală misiune aplicarea fermă a legii şi menţinerea ordinii de drept", a mai spus Stroe.

Toni Greblă, propunerea Senatului pentru Curtea Constituţională.

Senatorul PSD Toni Greblă este propunerea PSD pentru Curtea Constituţională, din partea Senatului, acesta urmând a intra în cursul după-amiezii în audierea Comisiei Juridice, iar votul în plen fiind programat pentru luni seară. Surse parlamentare au declarat,  că senatorul social-democrat Toni Greblă a fost propus şi votat în grupul PSD pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, în locul Iuliei Motoc, în urma respingerii primei opţiuni, cea a juristului Lucian Bolcaş. Potrivit surselor citate, Toni Greblă urmează să fie audiat în Comisia juridică, luni după-amiază, iar în plenul de luni se va da şi votul pentru această propunere.
Toni Greblă este de profesie avocat şi a fost preşedinte al Comisiei juridice din Senat, în legislatura precedentă, iar din 2009, este membru în această comisie.

Ucraina: Partidul la putere reclamă o remaniere consistentă a Guvernului.

Sute de mii de ucraineni participă de aproape o lună la o manifestaţie maraton desfăşurată în Piaţa Independenţei din Kiev, totul plecând de la refuzul preşedintelui Viktor Ianukovici de a semna un acord de asociere cu UE la sfârşitul lui noiembrie, care a preferat în schimb o consolidare a cooperării cu Moscova.
Deputaţi din cadrul partidului aflat la putere în Ucraina, Partidul Regiunilor, i-au cerut luni premierului Mikola Azarov să procedeze la o remaniere majoră a Guvernului, din cauza profundei crize politice care afectează ţara de peste trei săptămâni.
”Noi i-am cerut lui Azarov să remanieze Guvernul în proporţie de 90%”, a declarat luni deputată Anna Gherman la ieşirea de la întâlnire între deputaţi şi premier.

Comisarul European pentru Politici Regionale: Sper ca toate acordurile de parteneriat să fie aprobate până la mijlocul lui 2014.

Comisarul pentru Politici Regionale, Johannes Hahn, a declarat, astăzi, că nicio ţară nu a rămas în urmă în ceea ce priveşte calendarul pentru acordurile de parteneriat şi şi-a exprimat speranţa că, până la mijlocul lui 2014, vor fi aprobate toate aceste documente.
 "Ne aşteptăm ca mai mult de jumătate dintre statele membre să vină cu variante destul de mature, pentru că ele să fie aprobate în primul trimestru al anului viitor, altele vor fi amânate, dar doar un pic, întrucât am lucrat cu toate statele membre, timp ce un an şi jumătate, în vederea pregătirii acestor acorduri de parteneriat", a spus comisarul pentru Politici Regionale.
Johannes Hahn a mai precizat că "niciun stat membru nu a rămas în urmă". "Sunt încrezător că, cel mai târziu la mijlocul anului viitor, vom aproba toate acordurile de parteneriat", a spus oficialul UE.

METEO

Marţi, 17 decembrie 2013, valorile termice se vor menține apropiate de cele normale pentru a doua decadă a lunii decembrie. Cerul va fi variabil, dar în zonele joase, local va fi ceață, mai ales dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -3 și 7 grade, cu cele mai scăzute valori în zonele cu ceață persistentă și cele mai ridicate în Dealurile Banatului, iar cele minime se vor situa între -10 și 0 grade, mai coborâte în depresiuni spre -14 grade, dar și ușor mai ridicate pe litoral.
În Bucureşti, cerul va fi variabil, dar mai ales dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă va fi de -5…-3 grade.

 Evenimente petrecute de-a lungul anilor, în 16 decembrie......................

1770: S -a născut Ludwig van Beethoven, compozitor german (d. 1827).

Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn - d. 26 martie 1827, Viena) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii.
El a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care:

  -  9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorală, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)
   - 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul)
   - Un concert pentru vioară și orchestră
   - Missa solemnis
   - 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)
   - Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
   - 16 cvartete pentru coarde
   - Opera Fidelio.



1773: În provincia britanică Province of Massachusetts Bay, devenită ulterior statul american Massachusetts, în rada portului Boston, coloniști distrug prin scufundare o mare cantitate de încărcături de ceai. Evenimentul, cunoscut ca Boston Tea Party devine una din scânteile Revoluției americane (1776 - 1784).

1897: A încetat din viaţă scriitorul Alphonse Daudet (proză: "Scrisori din moara mea"; trilogia umoristică având în centru simpaticul personaj "Tartarin") (n. 13 mai 1840).

1918: Decret privind exproprierea pământului. Începutul reformei agrare (între 1918–1921 s–au expropriat de la vechii proprietari aproximativ 6 milioane ha de pământ ce au fost împărțite țăranilor, modificându–se astfel structura proprietății în noua Românie).

1943: A încetat din viaţă  Nicolae Ghica-Budești, arhitect, unul dintre promotorii stilului neoromânesc în arhitectură (n. 1869).

 După planurile arhitectului s-au construit:

    Muzeul de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială, astăzi Muzeul Țăranului Român (în etape, între anii 1912 și 1939)
    Mausoleul lui Vasile Alecsandri din Mircești
    Biserica Copou din Iași
    Biserica Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă, București
    Biserica Cuțitul de Argint, București
    Casa Rosetti, București
    Liceul din Râmnicu Vâlcea
    A participat la lucrările de extindere ale Palatului Universității București (1912)

1945: Moscova. Conferința miniștrilor Afacerilor Externe ai URSS, SUA și Marii Britanii. În privința României, Conferința hotărăște recunoașterea guvernului condus de Petru Groza, dar cere includerea câte unui reprezentant al PNL și PNȚ precum și organizarea de alegeri libere.

1989: Timișoara. De la nemulțumiri locale (hotărârea judecătorească după care pastorul reformat Laszlo Tokes urma să fie strămutat în altă localitate), se ajunge la revendicări pe plan politic. Timișorenii se strâng în Piața Catedralei. În noaptea de 16 spre 17 decembrie au loc confruntări între manifestanți și forțele de ordine.

La 16 decembrie 1989 a izbucnit un protest în Timișoara, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass media internațională, iar guvernul a considerat că incita la vrajbă etnică. La cererea guvernului, episcopul său l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptățit ca pastor. Enoriașii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de hărțuire și evacuare. Mulți trecători, printre care și enoriași ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile și aflând de la susținătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricționa libertatea religioasă.
Când a devenit evident că mulțimea nu va dispărea, primarul, Petre Moț a făcut câteva declarații, sugerând că s-ar fi răzgândit în privința evacuării lui Tőkés. În același timp, mulțimea crescuse amenințător— și de vreme ce Petre Moț a refuzat să-și confirme în scris declarația împotriva evacuării pastorului, mulțimea a început să cânte sloganuri anticomuniste. În consecință, forțele de miliție și ale Securității au intrat în scenă. La 7:30 pm, protestul s-a extins, cauza inițială trecând în planul secund.Ulterior manifestaţia s-a transformat în una politică, strigându-se pentru prima dată "Jos Ceauşescu!".

Unii protestatari au încercat să incendieze clădirea care găzduia comitetul județean al Partidului Comunist Român (PCR). Securitatea a răspuns cu gaze lacrimogene și jeturi de apă, în timp ce miliția a recurs la forță și la arestarea multora. Ei s-au mutat în jurul Catedralei Mitropolitane și au plecat într-un marș de protest prin oraș, fiind din nou confruntați de forțele de securitate.

surse : www. mediafax.ro., www. agerpres ro., www.wikipedia ro.

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More