'' Romanii au iesit in strada si au readus lumina in procesul democratic.'' Klaus Iohannis

Se afișează postările cu eticheta mirrela tonenchi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mirrela tonenchi. Afișați toate postările

luni, 25 februarie 2013

Dar noi? Oamenii timpului prezent? Ai erei Kali…by Mirella Tonenchi

Dar noi? Oamenii timpului prezent? Ai erei Kali…


Auguste Renoir - Roseraie

… Kali Yuga, cum zic scripturile indiene şi descrisă de către majoritatea interpreţilor acestor scrieri ca o epocă întunecată a omenirii, caracterizată de ignoranţă, dorinţă, discordanţă, războaie, avariţie, păcat, prostie, îndepărtarea de spiritualitate şi de Dumnezeu iar lista este nesfîrşită. Această eră apare ca ultima din cele patru Yuga prin care trece lumea, ca şi parte a ciclului erelor definite de hinduism. După care, ca după trecerea printr-o Judecată de Apoi, pacea şi fericirea se vor instala pe Pamînt.
Sigur că variante ale comportamentului, reacţiilor şi ale manifestării caracterului uman în această epocă sînt nu puţine, modele la fel, gîndesc acum însă la două exemple, posibilităţi, două, poate, feţe ale aceluiaşi ban…
Sisif şi Christos. Două mituri, două istorii, două caractere ce la prima vedere au ceva în comun.
Ambii au fost condamnaţi, unul de către mitologia greacă, cel de-al doilea, se zice, de chiar Dumnezeu. Ori de o altă mitologie.

Veţi zice că şi grecii au făcut acelaşi lucru prin Sisif, cu singura deosebire că Sisif îşi urca stînca, nu crucea. Dar între Sisif şi Christos eu văd o deosebire mult mai mare decît aceasta. Sisif speră că stînca lui se va opri, totuşi, într-o zi în vîrf, în vreme ce Christos nu mai speră nimic pe Golgota. El vrea să se urce pe cruce şi e pregătit pentru asta. Christos ştie că nu suie Golgota decît o singura dată. Că la capătul acestui drum nu există pentru el decît răstignirea. Şi că deci el n-are altă speranţă decît să-şi accepte osînda. Sisif vrea să iasă din osîndă. El se revoltă împotriva osîndei sale tocmai împlinind-o. Deoarece la fiecare urcare a muntelui el crede că poate aceasta va fi ultima. Dacă ar fi resemnat, ar rămîne în vale, nu s-ar mai chinui să-şi urce stînca. A urca e pentru el o formă de speranţă, în vreme ce pentru Christos este o formă de a ne arăta calea mîntuirii. …între speranţă şi mîntuire este o mare diferenţă. (Octavian Paler, Viaţa pe un peron)

Un deziderat cred că ar fi de a pune capăt definitiv chinului printr-o modalitate ori alta, de a anihila infernul; zicea Sartre, Va să zică ăsta e infernul. […] … infernul sînt Ceilalţi. Celălalt, celălalt eu, eu pentru celălalt, locul acela ori acesta…

Eu cred că infernul există. Dar cred că există aici pe pămînt. Aşa cum aici pe pămînt e singurul loc unde s-ar putea crea paradisul. (Octavian Paler, Viaţa pe un peron)


Care din cei doi aştepta izbăvirea ce urma a veni după toate chinurile? Veţi zice, Christos desigur! Ah! Pentru că el a luat calea resemnată şi sigură… nemaisperînd la nimic. Voia a ieşi din infern şi a făcut-o.
Sisif  a rămas cu degetele încleştate de gîtul speranţei şi a insistat în transformarea infernului în paradis.
Noi? Cei din Kali Yuga. Ne punem problema aceasta? Sîntem interesaţi de situaţia în care ne găsim, de starea noastră şi facem concret ceva pentru a provoca şi împlini o schimbare?
Vrem a ieşi din infern ori sperăm a-l transforma în paradis?

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More