'' Romanii au iesit in strada si au readus lumina in procesul democratic.'' Klaus Iohannis

vineri, 29 mai 2015

Noi vorbim, nu citim, nu gîndim.


Radu Paraschivescu a publicat, de curînd, la Editura Humanitas, un nou volum de „perle” româneşti („Noi vorbim, nu gîndim”). Se citeşte, ca şi celelalte, pe nerăsuflate, printre hohote de rîs şi crize de depresie.
Ilaritatea e, pînă la urmă, păguboasă, pentru că aduce în discuţie calitatea intelectuală reală a vedetelor politice, sportive, gazetăreşti şi „artistice”, care defilează pe scena noastră publică şi care, la o adică, ne hotărăsc soarta sau ne strică viaţa şi copiii, oferind „modele” de succes irespirabile. Victima supremă este însă limba română, pe care toţi au aerul că o iubesc pătimaş, patriotic, cînd, în realitate, nu pierd nicio ocazie să abuzeze de ea, să o desfigureze, să o batjocorească. Simpla lectură a textelor ne-ar putea dispensa de orice comentariu. Dar după ce veselia amară a „degustării” a trecut, nu poţi să nu te întrebi cum se explică inflaţia ameţitoare a vorbelor „proaste”, rostite de „personalităţile” care defilează, zi de zi, dinaintea stuporii noastre.

E vorba, mai întîi, de o atitudine dizgraţios neglijentă faţă de actul însuşi al vorbirii. Vorbitul e practicat cu o spontaneitate rudimentară, cu un soi de „naturaleţe” care nu obligă la niciun fel de rigoare şi nu are a respecta nici o regulă. Vorbeşti „cum îţi vine la gură”, vorbeşti „în bobote”,  „vorbeşte gura fără tine”, pălăvrăgeşti ignar şi cu tupeu, ca unul care îşi tratează limba maternă ca pe o slujnică netrebnică, bună la toate şi la nimic. Un al doilea fenomen este omogenizarea pernicioasă a limbajului în genere. Vorbim la fel şi pe stradă şi în clasă, şi între prieteni şi în familie, şi la televizor şi la club. Principii de tipul ”comportament diferenţiat”, ”respect”, ”adecvare la interlocutor şi la situaţie”, ”pudoare”, ”modularea tonului şi a gesticulaţiei” sunt socotite desuete, producătoare de inautenticitate, modalităţi ”reacţionare” de a submina ”egalitatea” dintre oameni, ”libertatea” fiecăruia de a se purta ”sincer”, de se mişca prin lume ”cool”, fără inhibiţii, fără ştaif de protocol.

Aşa se face că, în tezele de Bacalaureat  apar expresii ca „super gagiu” (despre Hyperion), „îmi place dl Goe fiindcă e beton”, „i-a dat-o la temelie” etc. Sau că un cunoscut politician se trezeşte spunînd: „Mr. Geoană, I fuck you!”, iar o vedetă de „showbiz” – în plin discurs televizat – sfătuieşte femeile să fie „aranjate, cochetate şi întotdeauna bărbierite la ascuţitoare…”.

Am încercat, la un moment dat să clasez pe categorii tonele de bezmeticii logice, lexicale, sintactice ale volumului lui Radu Paraschivescu. E aproape imposibil. Uneori avem de a face cu necunoaşterea pură şi simplă a limbii române, alteori cu vicii gramaticale de curs primar, alteori, în fine, cu grave forme de incultură sau cu mecanisme celebrale inanalizabile. Am putea oare – m-am întrebat – să dezvoltăm, pe baza citatelor antologate, o analitică a prostiei omeneşti? Nu prea. Prostia apare ca o categorie schematică, dacă o comparăm cu „imaginaţia” nesfîrşită a oralităţii derapante, amuţitoare, imprevizibile a unora dintre liderii şi vedetele ”divertismentului” autohton.

Ceea ce e sigur este că prăbuşirea catastrofală a grijii pentru cuvîntul rostit sau scris are, din păcate, de a face cu prăbuşirea şcolii, cu nivelul, uneori inadmisibil, al profesorilor, cu „emanciparea” vicioasă a elevilor, cu tristele lacune ale legislaţiei din învăţămînt. Avem de reflectat, de asemenea, la picajul  - ireversibil? – al unei „instituţii” care a constituit un instrument esenţial al educaţiei tradiţionale: instituţia lecturii. Se citeşte din ce în ce mai puţin, ceea ce nu induce doar, cum se crede, un deficit de ”informaţie”. Cititul nu e doar acumulare de cunoştiinţe. Este ”exerciţiu”, antrenament al unor facultăţi de care viaţa spirituală a fiecăruia depinde în chip nemijlocit: atenţia, răbdarea, puterea de concentrare, permeabilitatea emoţională, deschiderea spre alteritate, ”curăţenia” intelectuală. Cine nu (mai) citeşte ajunge să vorbească şi să gîndească şleampăt, să iasă în public neîngrijit, nespălat, indecent, rău mirositor.

Moda ”mersului la sală”, a ”trasului de fiare” a înlocuit cu totul necesitatea ”gimnasticii” mentale, a disciplinei sufleteşti, a grijii pentru ceea ce constituie esenţa omenescului: mens sana. Cititul a ajuns chiar să fie perceput ca o sminteală periculoasă. Vorba lui Dumitru Dragomir: ”Citeşti azi, citeşti mîine, citeşti poimîine, te apucă pandaliile fratele meu!”. Aşa se ajunge la delirul consemnat de Radu Paraschivescu în cărţile sale, la destructurarea ţării româneşti, prin batjocorirea limbii române.

Unii ar putea crede că Radu Paraschivescu şi-a făcut un hobby frivol din colecţionarea deşeurilor lingvistice ale ambianţei autohtone. Că tot ce vrea este să ne amuze. Nimic mai neadevărat. Radu Paraschivescu face o igienică operaţiune de avertizare: trage alarma. Dovada e că, dincolo de pasiunea lui de „colecţionar” ironic, există şi o componentă terapeutică: în fiecare duminică, la ora 19.55, pe Digi 24, el propune telespectatorilor o ”pastilă de limbă”, o emisiune concisă şi revelatoare care corectează, răbdător, erorile curente în care ne complacem. Sper că audienţa acestei emisiuni e pe măsura meritelor ei. Şi visez s-o văd reluată pe toate canalele de televiziune, în speranţa unei însănătoşiri naţionale cu rezultate multiple, neaşteptate, la toate nivelele vieţii noastre comunitare. (Andrei Pleșu)



joi, 28 mai 2015

Gânduri de seară...........


Vai, nenorocită țară, zile rele-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ți fără milă l-au străpuns
Și-n bucăți împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăști nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Țin a tale zile-n mână, ș-a ta cinste sub călcâi.
Și călări pe tine, țară se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii împărați călări pe trestii.
Ei sunt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială
Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală

De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari la cârma țării
Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi și pe valurile mării!
Și când cugeți c-acești trântori, astă haită de samsara
Prin tertipuri și prin intrigi au ajuns puternici, mari
Și când vezi pe-a vieții scară unde-au fost și unde sunt,
Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeț și crunt
Privesc azi din înălțime spre norodul tăvălit
În mizeriile în care ei, călăii, l-au trântit,
Când te uiți cum se răsfață, cum își fac de cap mișeii,
Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!

Ș-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării,
După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,
După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul acești oameni de nimic, acești mișei

Au curaju-n fața lumii ca să strige-n gura mare:
Ne vrea țara! Îi vrea țara? Auziți nerușinare!
Vai, de-ar fi pe voia țării, știți voi unde v-ați trezi!
Într-o ocnă da! Acolo oasele v-ar putrezi!

Cum să mai vedem în țară cinste, muncă, propășire,
Când spoiala azi e totul, când vezi că prin lingușire
Și fățărnicii, netoții, au ajuns așa departe!
Cum să-ți mai trudești viața ca să-nveți puțină carte
Când te uiți că-n astă țară, dată pradă celor răi,
Înțelepții sunt victime, ticăloșii sunt călăi!(Alexandru Vlahuță)

marți, 26 mai 2015

Gânduri de seară............



În satul acesta unde e veşnic noapte
Nu mai e nicio oaie să muncească la lapte.
Iar noi...

Cu lupii laolaltă
Cu lupii laolaltă
Cu lupii, cu toţii mergem în ţara cealaltă.

În orașul acesta asfaltat cu iluzii
Și copiii adorm legănați de concluzii.
Dar noi...




În ţara aceasta de scânduri vândute
Taie-ţi metrul cub de iubire şi du-te.
Cu  noi, cu toții....

În lumea aceasta cu mulţi Dumnezei
Să rămânem cu unul, să nu fim ca şi ei.
Și noi .....

În viața aceasta ca un tren fără haltă
Să rămânem mereu doi lupi laolaltă.
Cu toți, cu toții...

Cu lupii laolaltă
Cu lupii laolaltă
Cu lupii, cu toţii mergem în viața cealaltă.

Ecaterina Varga - Doamna Moților.


Ecaterina Varga(în maghiară Varga Katalin) s-a născut la 22 august 1802, în localitatea Hălmeag, Comitatul Târnava Mare, din Transilvania, (azi în comuna Șercaia, jud. Brașov) într-o familie de nobili maghiari. Tatăl său Varga János și mama sa Rosondai Katalin erau mici proprietari de pământ pe care îl cultivau ei înșiși. Referința la starea de nobili a familiei o găsim într-o petiție din 1846. A fost crescută de o mătușă, Ilonka, ca și o soră mai mică și un frate.
În afară de maghiară, care era limba sa maternă, cunoștea româna și germana, așa cum cerea Biserica Evanghelică din care făcea parte.

La vârsta de douăzeci de ani s-a căsătorit cu un rotar văduv, înstărit, Kelemen György, căruia i-a crescut cei doi copii. Soțul său a întreprins afaceri cu cânepă, în care Katalin s-a implicat și care au adus, la început, beneficii. Mai târziu, au creditat pe unii din beneficiari, dar aceștia nu și-au plătit datoriile. Așa au ajuns în faliment.
Katalin a divorțat, iar apoi fostul său soț a murit. A inițiat un proces greu cu un fabricant de frânghii din Brașov, care îi datora 631 de florini. Dar, din cauza birocrației, problema nu s-a putut rezolva pe plan local, și, prin urmare, pe 1 august 1839, Katalin a solicitat sprijinul Cancelariei Curții Imperiale de la Viena. După deliberări, Cancelaria Imperială a declarat că nu poate lua o decizie și a returnat dosarul la Brașov. Într-un final, cazul a fost clasat și arhivat fără a fi dată vreo sentință.

În anii 1840-1847, Ecaterina Varga a devenit o luptătoare pentru drepturile românilor iobagi din Munții Apuseni, față de autoritățile habsburgice. Prin petiții adresate guvernului Transilvaniei de la Sibiu, precum și prin memorii susținute personal la Curtea de la Viena, Ecaterina Varga cerea, în numele moților, înlăturarea abuzurilor autorităților vremii. Dată fiind nepăsarea autorităților locale și centrale la cererile moților, Ecaterina Varga a îndemnat populația din Munții Apuseni la nesupunere și împotrivire pe față.

Ecaterina Varga era supranumită Doamna Moților.

Autoritățile au fost nemulțumite de revendicările ei și au dispus să fie prinsă. De aceea, Ecaterina Varga a fost urmărită ca instigator.A fost trădată de Andrei Şaguna, care avea să devină ulterior mitropolit şi recunoscut ca un adevărat sfânt. Această trădare a fost greşeala vieţii lui Andrei Şaguna, o greşeală pe care a regretat-o până la moarte. A invitat-o pe Ecaterina Varga la o excursie cu sania în 17 ianuarie 1847. Ce se anunţa o excursie a devenit o adevărată ambuscadă, iar sania a fost imediat înconjurată de soldaţi. Ecaterina Varga fost arestată.
A fost închisă la Aiud și la Alba Iulia, între anii 1847-1851, timp de aproape patru ani, fără judecată.


„Datele istorice sunt clare în ceea ce priveşte numita trădarea a lui Andrei Şaguna. El a fost cel care a ajutat la capturarea Ecaterinei Varga. Despre motivele pe care le-a avut există multe speculaţii. Dacă este să privim ce a realizat Andrei Şaguna şi cum şi-a dus viaţa ulterior, putem înclina să credem că a ales ce credea el că va fi răul cel mai mic. Nu este exclus ca în cazul unei revolte majore mulţi ţărani să fi fost ucişi şi atunci el ar fi vrut să prevină acest lucru. Mai ales că s-a implicat activ apoi în demersurile de eliberare ale ţăranilor. Oricum în istorie acest episod a rămas ca unul al unei mari trădări“, a spus Mihai Mosanciuc, istoric.


Procesul a avut loc în 1851, iar Katalin a fost condamnată la încă trei luni de închisoare. După scurgerea celor trei luni, a a fost exilată în satul său natal, Hălmeag. Se presupune că și-a trăit restul vieții acolo și că a decedat câtva timp după 1852.









duminică, 24 mai 2015

Romania pe urmele Greciei ...la un pas de insolventa : Datoria publică a României a crescut la peste 44% din PIB


Curtea de Conturi trage semnalul de alarmă: Datoria publică a României a crescut la peste 44% din PIB

Atunci cand s-au imprumutat bani pentru stabilizare macroeconomica " lumea " a sarit ca arsa si cu ajutorul lui aRafat " au dat jos un guvern ...acum nu mai e mult si calcam pe urmele Greciei si intram in insolventa ...dar toata " lumea " e fericita ca a primit inca 40 de lei asistenta ...ei da aRafat e protejat de propri banditi cu ,,, care fura miliarde




 " Datoria publică a României a ajuns la 44,1% din Produsul Intern Brut (PIB), până la valoarea de 65,94 miliarde de euro, la 31 decembrie 2014, faţă de nivelul de 54,38 miliarde de euro, înregistrat la finele lui 2012, reiese dintr-un Raport al Curţii de Conturi, publicat vineri.

Raportul se referă la evaluarea managementului datoriei publice în perioada 2012-2014 la Ministerul Finanţelor Publice. Tendinţă de creştere continuă. Peste 3.300 de euro pe cap de locuitor „Datoria publică a României, în perioada analizată, a manifestat o tendinţă de creştere continuă, la 31.12.2014 ajungând la o valoare de 295.578,7 milioane de lei (65.946,5 milioane de euro), faţă de nivelul înregistrat la 31.12.2012, respectiv de 240.842,5 milioane de lei (54.382,2 milioane de euro)“, se notează în documentul citat de Agerpres. Conform sursei citate, în perioada auditată, datoria publică în euro pe cap de locuitor a înregistrat o creştere semnificativă, de 608,3 euro/locuitor. Astfel, la finele anului trecut, aceasta era de 3.313,9 euro/locuitor pe 31 decembrie 2014, comparativ cu 2.705,6 euro/locuitor la data similară din 2012. Creşte riscul de insolvabilitate „Având în vedere raportul dintre datoria publică şi PIB, s-a observat majorarea volumului datoriei publice, de la o mărime relativă de 40,4% din PIB, în anul 2012, la 41,9% în anul 2013, pentru ca în anul 2014 să ajungă la 44,1%, cu o deteriorare de 3,7 puncte procentuale. În aceeaşi perioadă, creşterea datoriei publice a depăşit nevoia de finanţare a deficitului.

Cu toate că raportul dintre datoria publică guvernamentală şi produsul intern brut se situează cu mult sub pragul de alertă de 60% (prevăzut în tratatul de la Maastricht - Tratatul Uniunii Europene publicat în Jurnalul Oficial C191 din 29 iulie 1992), apreciem că, în condiţiile menţinerii unui ritm de creştere al datoriei publice guvernamentale care devansează ritmul de creştere al economiei, riscul de insolvabilitate va creşte“, atenţionează Curtea de Conturi. Cerc vicios datorie - consolidare bancară În perioada 2012-2014, datoria publică guvernamentală internă a fost deţinută integral de sectorul bancar privat, iar realizatorii raportului consideră că se creează, astfel, 'un cerc vicios între datoria publică şi consolidarea bancară'. „Apreciem că, în calitatea lor de depozitari ai resurselor financiare ale populaţiei şi ale societăţilor comerciale, băncile deţin o poziţie privilegiată pe piaţă. Întrucât acestea trebuie să-şi valorifice resursele, prin plasarea lor în titluri de stat, MFP a asigurat sectorului bancar privat un venit sigur şi plasamente în active fără risc. Pentru perioada 2012-2014 se observă faptul că în totalul datoriei publice guvernamentale interne, datoria publică guvernamentală internă contractată prin împrumuturi din contul general al trezoreriei statului a crescut de la 13,1%, în anul 2012, la 16,9% în anul 2014“, se precizează în Raport. Pe ce s-au dus banii împrumutaţi În structura pe destinaţii a datoriei publice interne, cea mai mare pondere a fost deţinută de datoria contractată pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice, finanţarea de proiecte având o pondere nesemnificativă, de 0,1% din total datorie publică guvernamentală internă. „Politica de contractare a împrumuturilor de stat trebuie să fie orientată către efectuarea de cheltuieli productive, şi anume realizarea de investiţii în resurse umane, în infrastructură, în cercetare, investiţii în tehnologie şi tehnică avansată şi alte activităţi benefice pe termen lung, care pot să asigure în viitor atât rambursarea obligaţiunilor emise şi plata dobânzilor aferente, cât şi dezvoltarea economiei în ansamblu“, subliniază Raportul Curţii de Conturi. În cadrul Ministerului Finanţelor Publice, atribuţiile specifice cu privire la administrarea şi gestionarea datoriei publice se realizează prin Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică (DGTDP) şi prin Direcţia Generală Relaţii Financiare Internaţionale (DGRFI). Printre ţările UE, încă stăm bine Potrivit Eurostat, la sfârşitul anului 2013, un număr de 16 state membre ale Uniunii Europene depăşeau valoarea de referinţă privind datoria publică de 60% din PIB stabilită prin Tratatul de la Maastricht, nivelul mediu de îndatorare fiind de 85,4% în PIB la nivelul UE şi de 90,9% în PIB, în zona Euro. În clasamentul ţărilor cel mai puţin îndatorate din punct de vedere al raportului datoriei publice în PIB, România se afla, la sfârşitul anului 2013, pe poziţia a patra, cu 37,9%, după Estonia (10,1%), Bulgaria (18,3%) şi Luxemburg (23,6%). La polul opus se situa Grecia, cu 174,9%, urmată de Portugalia (128%), Italia (127,9%) şi Irlanda (123.3%). Pentru analiza care a vizat anul 2014, au fost luate în considerare datele disponibile pentru trimestrul al II-lea. Potrivit acestora, România se situează printre statele membre ale Uniunii Europene cel mai puţin îndatorate, în timp ce nivelul mediu de îndatorare la nivelul UE a ajuns la 87% în PIB şi la 92,7% în PIB în zona Euro, fiind de aşteptat ca această tendinţă să se păstreze şi pentru sfârşitul acestui an.

Sursa :  adev.ro/not96c

sâmbătă, 23 mai 2015

La mulți ani!


"A pune ordine în conceptele fundamentale ale vieţii nu este o chestiune de pedanterie, ci un mod de-a face periodic curat în ograda minţii şi a vieţii tale."

"Dincolo de uşa interzisă clocoteşte viaţa morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră şi a cărei uşă rămâne pentru ceilalţi cel mai adesea închisă, se desfăşoară drama fiecărei vieţi. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo îşi au sălaşul duplicităţile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare şi creşte dezgustul de noi, acolo cad măştile pe care îndeobşte le purtăm, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră şi, în sfârşit, tot de acolo obţinem un nou termen de graţie pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în faţă."


Gabriel Liiceanu
(n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea) este un filozof și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.
După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, narat și după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune. În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.







miercuri, 20 mai 2015

România, țara țeparilor și a excepțiilor.



Românii fac parte dintr-o specie ciudată, încrengătură de țepari (majoritari) și excepții. Și povestea nu e valabilă doar pentru clasa politică, una fără excepții, din păcate. Aici toți sunt o apă și un pământ, amestec din care e greu să faci un vas de lut, dar ai oricând noroi la tv sau pe toate gardurile. Mizerie. Lumea afacerilor e cam la fel, dar, din fericire, am întâlnit excepții. Nu, nu oameni bogați, ci oameni serioși care au pus pe picioare o afacere și se luptă să supraviețuiească, dând de mâncare unor oameni care au pus umărul. În România nu există om de afaceri bogat care să nu fi comis ilegalițăți, mai mici sau mai mari. Dați-mi un exemplu, dacă mă înșel, și îi caut dosarul. Cătușele de la tv ne vorbesc despre ce fel de afaceri au făcut aceste personaje, de la avocați la oameni politici, de la investitori strategici așa-zis la străini veniți cu strategii minune.

Din jegul care domnește peste țară răsare din când în când câte un talent de excepție (nu unul care se irosește luptând cu morile de vânt, ci unul care știe să monetizeze știința sa). O avem pe Simona Halep acum, care la 20 și ceva de ani a făcut o avere de aproape nouă milioane de dolari din tenis. În istorie avem destui români care au făcut avere și s-au făcut renumiți fără compromisuri. Dar să nu uităm un lucru: toți, fără excepție, au dat lovitura fiind afară, adică dincolo de mocirla în care ne scăldăm. Aici, în România, nu avem nici cea mai mică șansă. Ori pentru că partenerii celor cu idei geniale sunt niște țepari, ori pentru că statul nu te lasă să dezvolți o afaceri. Pentru că statul e pus să ne falimenteze, nu să ne sprijine. Legile bune nu-s respectate, dar la abuzuri suntem campioni.

Și-aș mai vorbi despre o excepție, cea care m-a făcut să-mi înșir gândurile. Este vorba de invenția unor români. întâmplător tot din privincie (că acolo e locul nașterii geniilor la noi, în general). Mă refer la clujenii Vlad Iuhas, Radu Iuhas și Sebastian Presecan, care au lăsat cu gura căscată o lume întreagă prezentând la New York invenția lor: cum să ai internet fără internet. Ce spune unul dintre ei: “Am creat o tehnologie care permite aplicaţiilor mobile să funcţioneze fără trafic de date, fără o conexiune la internet. Folosim infrastructura existentă a operatorilor de telefonie locală pentru a transmite conţinut către orice telefon mobil, prin canalul vocal. Soluţia noastră poate fi implementată acum şi nu necesită nicio investiţie în infrastructură. Putem face să funcţioneze orice aplicaţie, de la Facebook la Wikipedia, e-mail sau plăţi online, fără trafic de date, fără costuri pentru utilizator, sau cu nişte costuri foarte mici“. Sigur, asta este o lovitură pentru companiile specialiste să ne scurgă de gologani pentru ceva ce poate fi obținut la un preț simbolic sau gratuit. Sper ca povestea lor să fie una de succes, iar România să rămână doar locul nașterii lor undeva pe Wikipedia. Pentru că a încerca să faci ceva serios în țara noastră e similar cu o tentativă de sinucidere. (Tiberiu Lovin)






marți, 19 mai 2015

Scuze, despăgubiri, iertare.


De curînd, ministrul de externe german, domnul Frank-Walter Steinmeier, şi-a cerut scuze, în prezenţa omologului său rus, pentru suferinţele provocate de trupele naziste soldaţilor şi civililor de la Stalingrad în timpul luptelor din 1942-1943. Au trecut de atunci peste 70 de ani, dar memoria suferinţei e încă vie, iar victimile merită – fie şi această tîrzie – recompensă morală.
Nu de mult, preşedintele Germaniei Federale, domnul Joachim Gauck a făcut, de asemenea, un gest reparator, declarînd că ţara sa ar trebui să ia în considerare cu seriozitate cererea Greciei de a căpăta despăgubiri de război (în valoare de 278 miliarde de euro!) din partea agresorului german de la jumătatea secolului trecut. (Asta după ce, în 1960, Germania livrase deja Greciei – cu titlu de reparaţie materială – 115 milioane de mărci). Cu acest prilej, preşedintele Gauck a rostit o propoziţie memorabilă, demnă de atenţia şi respectul oricărei naţiuni: a cere iertare şi a lua în calcul eventuale despăgubiri este datoria de onoare a „oricărei ţări conştiente de istoria ei“. Îmi spun, uneori, că, după război, Germania a compensat deja, cu asupra de măsură, relele pe care le-a făcut întregii planete în anii `40. Îmi mai spun că a te căi şi a oferi reparaţii substanţiale ar putea constitui şi premisa unui început de iertare. Nu te poţi scuza la nesfîrşit, dacă nu speri ca, într-un tîrziu, scuzele tale să fie acceptate. Pe de altă parte, ştiu că poţi ierta fără să uiţi şi că nu poţi oferi o iertare „de protocol” pe seama unor dramatice suferinţe individuale. Mama care şi-a pierdut fiul poate să-l ierte pe cel vinovat, dar numai în nume propriu. Nu putem ierta noi în numele ei. Prin urmare, gestul de a cere iertare rămîne, în orice condiţii, legitim, iar consecvenţa cu care Germania face acest gest e mai mult decît onorabilă: e comportamentul firesc şi nobil al unei „ţări conştiente de istoria ei“. Inevitabil, mă întreb, totuşi, dacă există şi un comportament simetric al taberei celeilalte. Îmi amintesc, vag, că Mihail Gorbaciov şi-a cerut scuze, în 1990, poporului polonez, pentru masacrul de la Katyn (cca. 25 de mii de morţi), asumat de parlamentul rus drept crimă ordonată de Stalin abia în 2010. Dar nu-mi amintesc ca oficialităţile ruseşti să-şi fi cerut vreodată scuze pentru genocidul (prin înfometare) al populaţiei ucrainiene în anii 1932-1933 (peste 3 milioane de morţi). Lipsesc şi scuzele pentru uriaşa tragedie a Gulagului, pentru ofensiva sîngeroasă a trupelor sovietice asupra Budapestei (1956) sau asupra „primăverii“ pragheze (1968). Victimele regimului impus samavolnic de comunişti în mai multe regiuni ale lumii se ridică, după Stéphane Courtois, la aprox. 100 de milioane. Şi-a cerut cineva scuze, vreodată, pentru această catastrofă? De altfel, umanitatea poate inventaria şi alte dezastre de acest tip, fără a-i identifica, riguros, pe vinovaţi şi fără a-i obliga să-şi asume vinovăţia.

 "Nu-şi cer scuze, nu oferă despăgubiri. Şi, tocmai de aceea, nu pot fi iertaţi."

Pendulăm între cei dispuşi să-şi pună decent, fără încetare, cenuşă în cap şi cei care defilează victorios pe scena istoriei, impenitenţi, puri, nesimţiţi: un soi de demoni exterminatori, siguri pe ei, oricînd pregătiţi să-şi testeze, din nou, „dexterităţile“. ( Andrei Pleșu)


luni, 18 mai 2015

Gânduri de seară...........

În parcul vechi și rece și pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenușiu.

Li-s ochii ofiliți, au buze moi
Şi deslușești cu greu ce-şi spun ei doi.

În parcul vechi și rece și pustiu,
Nălucile își fac trecutul viu.

− Îți amintești extazul nostru vechi?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Şi-n vis îţi mai răsar eu oare?
− Nu.


− Ah, zile dragi cum altele n-om şti,
Când gurile ni se uneau!
 − O fi…

− Ce bolţi albastre, ce speranţe mari!
− Speranţa-i azi prin norii funerari.

Şi astfel merg stârnind ovăzu-n drum
Şi noaptea îi aude doar, prin fum…(Paul Verlaine)


Dans din buric pe lehamitea noastră.


Nu-i așa că am obosit cu toții? Că ne-am resemnat? Ce o uimea pe Regina Maria la „poporul ei”, la acest neam de latini încrucișați cu Levantul, „sceptici și cinici”, „invidioși și egoiști, lacomi și meschini în scopurile lor” și la care „vocea șperțului este revoltător de predominantă”, era tocmai resemnarea. Românii se demobilizau repede, incapabili să ducă la capăt un lucru odată început. Sau să creadă în victorie, cum făcea ea, chiar și când totul părea pierdut. „Voi, românii”, i-a spus un profesor francez la început de secol 20 unui tânăr filozof venit să-și dea doctoratul la Paris, „vă apucați greu și vă lăsați repede”.
Nu-i așa că ne-am liniștit după heirupul din noiembrie? Că ne-am culcat pe laurii victoriei? Nu-i așa că „bine că n-a ieșit Ponta”? Și că acum ne tragem sufletul? Ce contează că avem parte de „minciună ca mod de viață” și că suntem, în continuare, „prizonieri într-o lume mistificată de sus și până jos”? (Dan Tăpălagă,  www.hotnews.ro/stiri-opinii-20143772-minciuna-mod)
Important e că „Ponta n-a ieșit”! Ne spunem asta, dar știm că nu e așa. Căci Ponta a ieșit, de vreme ce are în continuare întreaga țară pe mână. A ieșit, câtă vreme îi pune în cârcă actualului președinte povestea cu pădurile și austriecii, începută și scrisă sub auspiciile PSD. A ieșit, câtă vreme asmute populația pe hipermarketuri. A ieșit, câtă vreme oamenii lui din partid propun și votează amendamente stupefiante la codul penal. La cârma țării a rămas cineva care, cu fiecare zi care trece, ne mai ia o fărâmă din ce-ar fi putut să-nsemne, fără el, începutul bunăstării și fericirii noastre.
O să spuneți: „Dar e nedrept! Duelul dintre ei și noi e în general nedrept. Nu numai că am obosit, dar mai avem și treabă. Nu ne putem petrece viața stând în piață și manifestând! Suntem ocupați. Avem o meserie, poate o vocație, în mod sigur o etapă de drum de parcurs. Merităm o pauză, un concediu de la meseria de «cetățean». Am prestat în noiembrie. Să ne-nvoim o clipă. Să ne tragem sufletul o clipă.”
Mă tem însă că profesiunea de om liber într-o țară democrată nu are prevăzută în schema ei vacanțe, pauze și învoieli. Istoria se alcătuiește, implacabil, sub ochii noștri. Ea nu obosește și nu se învoiește niciodată. Istoria se mulțumește să curgă, cu sau fără noi. Iar dacă noi, cei chemați să fim cenzori ai derapajelor puterii, obosim, fiți siguri că, rămasă singură în ring, puterea se va grăbi să umple spațiile lăsate goale de oboseala noastră și să ne mai înhațe o bucată din libertatea asta prost păzită. Altfel spus, ea va lucra cu spor tocmai în orizontul oboselilor noastre.

Acum câțiva ani l-am cunoscut pe scriitorul israelian Amos Oz. (Merită să citiți măcar Poveste despre dragoste și întuneric.) L-am întrebat cum arată ziua lui. Se scoală dimineața la 5, se plimbă o oră prin deșertul Negev, care începe la capătul ogrăzii lui, la ora 7 e la masa de scris. Lucrează până la ora 1. Apoi, după-amiază, devine cetățean: semnează petiții, se duce la întâlniri cu membrii unor organizații civice, iese la manifestații… Dar nu se plictisește? „Ba da, dar a devenit reflex. Știu că, dacă nu fac asta, ne încalecă.”
Tot asistând la ce se întâmplă în ultima vreme la noi, mi-am amintit de un capitol din cartea lui Alexis de Tocqueville care îmi rămăsese în minte de la prima lectură. E capitolul XIV din Partea a doua a celebrei Despre democrație în America (1835) și are următorul titlu: Cum gustul pentru plăcerile materiale se unește, la americani, cu dragostea de libertate și grija pentru treburile publice. Mă voi mărgini, în cele ce urmeză, să dau câteva citate. Comentariile sunt de prisos.

    „Când gustul pentru plăcerile materiale se dezvoltă la unul dintre aceste popoare mai repede decât cunoștințele și deprinderea libertății, apare un moment când oamenii se dezlănțuie și par ieșiți din minți la vederea acestor bunuri noi, pe care sunt gata să le apuce. Preocupați numai de grija de a face avere, ei nu mai disting legătura strânsă care unește averea particulară a fiecăruia dintre ei cu prosperitatea tuturor. Nu e nevoie să smulgi unor asemenea cetățeni drepturile pe care le au; le lasă ei înșiși, fără grijă, să le scape din mâini. Exercitarea îndatoririlor politice li se pare o îndeletnicire supărătoare care i-ar distrage de la activitatea lor. (…) Acești oameni cred că urmează doctina interesului, dar ei nu au despre ea decât o idee rudimentară și, pentru a veghea mai bine asupra a ceea ce ei numesc treburile lor, nesocotesc principalul lucru, care este acela de a rămâne propriii lor stăpâni. (…)

    Dacă în acest moment critic, un ambițios îndemânatic reușește să ia puterea, găsește deschisă calea către toate uzurpările posibile. (…)

    Putem vedea atunci adesea pe marea scenă a lumii, la fel ca în teatrele noastre, o mulțime reprezentată de câțiva oameni. Aceștia vorbesc singuri în numele unei majorități absente sau neatente; numai ei acționează în mijlocul unei nemișcări generale; ei hotărăsc în toate, după capriciul lor; ei schimbă legile și tiranizează după plac moravurile. Și rămânem uluiți văzând în ce număr mic de mâini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor mare.”

„Dacă în acest moment critic, un ambițios îndemânatic reușește să ia puterea, găsește deschisă calea către toate uzurpările posibile.” Cum e puțin probabil ca de Tocqueville să-l fi avut în minte pe prim-ministrul nostru când a scris aceste cuvinte, sunt înclinat să cred că Ponta e cel care a apucat cândva să le citească și să se inspire din ele. De aici și dansul lui din buric pe lehamitea noastră.
După alegerile din noiembrie am avut cu toții senzația că spiritul răului a fost închis la loc în sticlă, cu dopul bine pus. Eroare! Iată-l din nou aici. Recipientul n-a fost bine închis, iar duhul din el, ieșind, s-a recompus ca aburul din poveste, care putea lua oricâte forme, de vreme ce el nu avea, în fond, nici una. Ființa lui de abur stătut țopăie acum din nou sub ochii noștri, luând cele mai bizare chipuri. Avem pe mai departe în fruntea executivului un abur, un gaz subtil, un nor care, vorba marelui Will, o clipă pare nevăstuică, apoi, de ce nu?, cămilă, apoi, iată, s-ar zice că e o balenă… Într-o zi, norul din fruntea guvernului nostru e liberal și coboară TVA-ul la alimente la 9%. În altă zi, norul e socialist și populist și asmute lumea pe capitaliștii cei răi care cresc prețurile la alimente. (Ce-ar fi să punem iar un mercurial, ca-n vremurile bune?) În altă zi, norul ia forma fiscului care obligă firmele să-și comande case de marcat speciale și impozitează bacșișul. Apoi norul bacșișului se destramă, soarele iese din nou și românii au din nou libertatea de a da și de a primi bacșiș.
„Și rămânem uluiți văzând în ce număr mic de mâini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor.” Un popor, desigur, care n-a aflat încă nici deprinderile libertății, nici prețul ei și care picotește fără griji pe pajiștea istoriei. Când se trezește, privește în jur și vede câmpul plin de ciulini. Atunci începe să-și plângă nenorocul, să spună că bietul om e sub vremi și să strige în gura mare că istoria e neîndurătoare cu noi.
În ce țară din Europa ar fi rezistat, după prezidențiale, un guvern care ar fi  împiedicat diaspora să voteze și în care peste jumătate dintre membrii săi sunt penali? În ce țară ar fi fost iertat un guvern al cărui ministru de finanțe pitește pungi cu bani prin cavouri și tablouri în pereți? În câte zile strada ar fi măturat la Paris sau la Londra sau în orice capitală occidentală, impunând alegeri anticipate, acel „număr mic de mâini nevolnice și ticăloase”, care, după două luni de panică, și-au regăsit aroganța, capacitatea de a-și da legi de impunitate și de a-și aroga creșterea economică, așa cum un meteorolog și-ar revendica meritul vremii frumoase? Dar pesemne că profesorul francez avea dreptate: noi, românii, ne apucăm greu și ne lăsăm repede. (Gabriel Liiceanu)




marți, 12 mai 2015

IMPORTANT Ce drepturi avem în faţa ... NU te lăsa înşelat !



Daca circulati regulamentar si sunteti oprit de un echipaj de politie, sau daca “v-a prins radarul” trebuie sa stiti ca aveti si drepturi nu doar obligatii.


Politistii sunt obligati sa respecte anumite reguli si sa va prezinte anumite acte atunci cand ele sunt solicitate de “cel oprit” in trafic. Neprezentarea acestora si notarea refuzului organului de a prezenta aceste acte pot duce la anularea unei eventuale amenzi.
1. Trebuie sa se prezinte (ai dreptul sa-i ceri legitimatia, sa ti-o arate. Pe care este inscris numarul sau… E foarte folositor acesta in instanta).
2. Sa-ti spuna motivul opririi. Actele se cer pe un motiv (legea nu mai permite sa se opreasca masini si apoi sa se caute motive de amenda).
3. Daca este filtru, ai dreptul sa ceri ordinul de serviciu in care trebuie sa se regaseasca data si intre ce ore au voie sa faca filtru, strazile pe care actioneaza si numele persoanelor care participa din echipaj.
4. Deci, la oprire, se comunica soferului motivul si nu poti fi sanctionat decat pe acel motiv (asta daca nu cumva ai portbagajul plin cu arme si doua cadavre legate la spate).
5. La amenda ai doua locuri unde semnezi: unul prin care recunosti fapta si al doilea ca iei la cunostinta de amenda. Deci puteti sa semnati ca luati la cunostinta de amenda…dar sa nu recunasteti fapta, si sa-l convocati la Tribunal sub asistenta juridica pe dumnealui.
6. Cel mai IMPORTANT: ori de cate ori aveti un necaz cu politia, fie noapte, fie zi, puteti sa sunati la 112 (Apel National de Urgenta) si sa spuneti ca sunteti de echipajul cutare. In maximum 10 minute (in Capitala) apare un echipaj de la “Capitala” si astia nu se uita ca sunt colegi de-ai lor, vor face imediat un raport. Care poate fi totusi util la Tribunal.
7. Politistii de pe radare nu mai au voie sa dea filmul inapoi. Deci, daca va opresc si stiti ca nu ati comis-o prea rau, le cereti ferm sa va arate:
A. Legitimatia care atesta ca au dreptul de a lucra pe masina de radar… Sa aiba vizele la zi.
B. Copie dupa certificatul metrologic al aparatului radar cu modelul si seria aparatului.
C. Legitimatia care atesta faptul ca are dreptul de a conduce masina Ministerului de Interne… Sa fie vizata.
D. Daca mai fac scandal, le cereti sa va arate “ordinul de serviciu”… Este un fel de foaie de parcurs in care scrie unde au voie sa isi desfasoare activitatea respectiva.

Aceste acte trebuie sa fie intotdeauna asupra agentului de pe radar… Dar faptul ca-l mai intrebi de ele, de cele mai multe ori duce la un… simplu avertisment.

luni, 11 mai 2015

Un nou abuz ...cetateni ridicati din strada in plina zi de catre jandarmi fara nici un motiv

Abuz fara precedent ...Pe zi ce trece in Romania se instaureaza DICTATURA ...Oameni ridicati din strada de catre " armata de jandarmi " bine platita a lui pOnta si tovarasi lui bosevici !!!

iohannis inca dormi vazand asta ?








Abuz jandarmiRidica de pe strada foarte multe persoane fara MOTIVSHARE SA VADA SI PRIETENI TAI, RUDELE, AMICI in ce tara TRAIM SHAREImagini de Vlad Petri
Posted by Razvan Centru on 26 Aprilie 2015

duminică, 10 mai 2015

Se intampla in Romania ...fara cuvinte...

Se intampla in Romania ...fara cuvinte...





ASTAZI ORA 6:10
fara cuvinte.....
Posted by Lucian Botez on 19 Aprilie 2013

miercuri, 6 mai 2015

In tara lui pOnta ICR-ul devine manifest de partid bolsevic un fost membru supleant al CC al PCR devine președinte onorific al Consiliului Consultativ al ICR.Scriitorul Nicolae Breban îi "turna" pe Paul Goma, Monica Lovinescu şi Dumitru Ţepeneag direct generalului de Securitate Nicolae Pleşiţă, reiese din documentele anexate la dosarul trimis de CNSAS la Curtea de Apel Bucureşti, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a scriitorului, scria România Liberă. Chiar dacă Curtea de Apel București l-a declarat colaborator al Secuirității, ÎCCJ a admis recursul lui Breban.

" Președintele ICR, Radu Boroianu, a anunțat marți desemnarea lui Nicolae Breban în calitate de președinte onorific al Consiliului Consultativ al ICR. Corespondentul postului de radio Europa Liberă, Dan Alexe, a făcut recent pe blogul său dezvăluiri despre Nicolae Breban. Articolul lui Alexe se intitulează: Pomposul turnător Nicolae Breban.

La Congresul al X-lea al PCR, Breban a fost ales membru supleant al Comitetului Central al partidului. Începând cu nr. 20, din 14 mai 1970, devine redactor-șef al revistei România literară. În 1971 devine disident după Tezele din iulie ale lui Nicolae Ceaușescu, reîntors dintr-o vizită în China.  Se stabilește apoi în Franța, dar este acuzat de liderii emigrației că în realitate era agent al Securității.
Scriitorul Nicolae Breban îi "turna" pe Paul Goma, Monica Lovinescu şi Dumitru Ţepeneag direct generalului de Securitate Nicolae Pleşiţă, reiese din documentele anexate la dosarul trimis de CNSAS la Curtea de Apel Bucureşti, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a scriitorului, scria România Liberă.  Chiar dacă Curtea de Apel București l-a declarat colaborator al Secuirității, ÎCCJ a admis recursul lui Breban.
"Notă T.O, transcriere a convorbirii titularului cu generalul Pleşiţă, din 18.02.1977, redactată şi semnată de lt.col. G.S. din cadrul Direcţiei 1:
Baltag, ora 14.09 CHEMAT:
Dl.Breban: Vă salut tov. general, a fost la mine Paul Goma, azi la prânz şi am avut o discuţie (...)
Tov.Pleşiţă: Spuneai că te duci ieri.
Dl.B: Nu, mi s-a umflat piciorul (...)
Tov.P: Deci a venit el la matale(...)
Dl.B: A venit, eu i-am dat ieri un telefon şi el mi-a spus că nu pot să merg la el că se găsea un miliţian la poartă.
Tov.P: Aiurea!...Nişte insinuări, domnule...
Dl.B.: Da. Şi...mă rog, am dat eu un telefon, şi eu tot nu puteam ieşi din casă şi a zis că vine el. A venit oarecum surescitat, nu ştiu ce, i-am povestit întâlnirea mea cu tovarăşul Burtică şi că s-a discutat problema lui literară şi l-am întrebat: "eşti de acord, dacă vrei să publici o carte...crezi că vei găsi o carte publicabilă, care...Uite, există interesul faţă de problema dumitale, şi nu ştiu ce.. Şi a zis că da, îl interesează foarte mult, că aşteaptă o asemenea rezolvare...
Tov.P: Zău?
Dl.B: Eu i-am spus că am vorbit cu tov. Burtică şi că am discutat cu dânsul problema de a scrie eu unele reportaje şi că vreau să fac asta şi că am fost de acord, iar el a spus:"dar aş vrea să fac eu unele reportaje".
Tov.P: Nu mai spune??
Dl.B: Da,era...şi asta...şi eu m-am bucurat...
Tov.P: Păi, asta-i bine! E pe calea bună.
Dl.B: Da, şi aşa că...
Tov.P: Dar despre tâmpenia asta la care spuneai că te-au invitat şi pe dumneata să semnezi...
Dl.B: Da, mi-a povestit de câteva cazuri, a spus că au primit nişte oameni paşaport rapid şi că pleacă şi..
Tov.P: Şi că a realizat ceva!...Pentru ăia!...
Dl.B: Daa...mă rog! Aspectul ăsta m-a interesat mai puţin.
Tov.P: Deci, discuţia aţi axat-o pe treaba asta...
Dl.B: Da, pe problema lui şi pe rezolvarea problemei lui.
Tov.P: Dar ai încercat să-l temperezi.
Dl.B: Păi acum eu cred că dacă am avut discuţia asta şi dacă o să mergem săptămâna viitoare la tovarăşul secretar, eu cred că...
(...)
Dl.B: A propos, să nu uit. Tovarăşul Burtică a zis că i-a dat Ţepeneag telefon, acum vreo două zile, de la Paris şi că era cam trist, aşa, cam amărât..
Tov.P: Îhî. Dar de ce era amărât?
Dl.B: Nu ştiu. El spune că-i e dor de ţară lui Ţepeneag şi că a făcut şi o boală la ficat pe chestia asta.
Tov.P: Nu-i de mirare. Că într-adevăr te apucă dorul de ţară. El e plecat...de când e plecat?
Dl.B: Nu atât că e plecat, cât problema că chestia cu retragerea cetăţeniei îl mănâncă pe el.
Tov.P: Da, să vedem, că poate că Goma îl trage şi pe Ţepeneag.
Dl.B. Da. Nu ştiu, nu v-am spus că tovarăşul secretar mi-a spus că şi cu problema Ţepeneag s-ar putea găsi o rezolvare.
Tov.P: Ei, probabil că s-a gândit la ceva. Mie nu mi-a spus. Probabil că au ei nişte proiecte, pe la "propagandă", pe acolo. E o treabă bună, ai făcut o treabă bună!.
Dl.B: Ei, servim cultura şi ţara!
Tov.P: Aşa este tăvarăşe Breban, era vorba să-mi dai un nume.
Dl.B.: Da, da, exact. Îl am lângă mine. Aveţi o memorie excepţională. Se cheamă aşa: doamna Dora Maria Călinescu, care a depus pe data de vineri-4 februarie, la sectorul 1, la miliţia asta din colţ cu Ipătescu, pentru America.
Tov.P: Da, da. Da, e de fapt mama lui Matei.
Dl.B: Da, scrieţi şi numele: mama lui Matei Călinescu, că e anexată şi o invitaţie a lui Matei, care e profesor la Universitatea Indiana, Indiana.
Tov.P: Da, e-n regulă. O găsesc, dau telefon.
Dl.B: Pentru asta eu vă mulţumesc în special, tovarăşe general.
Tov.P: N-aveţi de ce. Vă răspund şi eu ca dumneavoastră: servim ţara (amuzament). Caută-l neapărat pe tovarăşul Burtică, pentru că aţi făcut o treabă bună.
Dl.B: Să sperăm că iese cu bine.
Tov.P: Domnule, într-adevăr, e o chestie de surpriză dacă s-a angajat şi la un reportaj.
Dl.B: Da, asta a fost şi surpriza mea.
Tov.P: E perfect! E justificată surpriza. Eh, e un om nestatornic, îl bate vântul."
"Scriitorul Breban Nicolae Alexandru a fost luat în lucru prin dosar de urmărire informativă din ordinul conducerii ministerului, la data de 10 iulie 1972, pentru atitudiena adoptată în anii 1971-1972, când, participând la Festivalul de Film de la Cannes a intenţionat să nu mai revină în ţară. Pentru activităţile duşmănoase desfăşurate, Nicolae Breban a fost avertizat în anii 1975, 1976, 1977. Paralel cu măsurile de temperare, s-a acţionat şi pentru dezamorsarea oricăror situaţii de natură a-i stimula înclinaţiile contestatare. În cursul anului 1977 a fost luat în contact pentru a fi folosit la temperarea lui Paul Goma şi determinarea acestuia de a renunţa la acţiunile preconizate. Ulterior, a fost menţinut în contact pentru influenţare ţi exploatare informativă. Începând din 1979, în baza unui paşaport cu viză pe un an, prelungită consecutiv, a stat majoritatea timpului la Paris, udne şi-a publicat până în prezent trei dintre romanele apărute în ţară. Concomitent, a publicat în România două noi cărţi, păstrându-şi apartamentul din Bucureşti. Deşi, întreţine relaţii şi este constant curtat de elemente ostile din emigraţie, Nicolae Breban nu s-a angrenat în acţiuni necorespunzătoare la adresa ţării. Faptul că locuieşte la Paris, unde îşi publică unele din cărţile sale, fără a avea un statut de disident, ori a face declaraţii defăimătoare în presa reacţionară, a "iritat" mai multe elemente ostile din emigraţie, între care Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma, care îl discreditează, prezentându-l ca pe un "agent comunist trimis cu sarcini în străinătate". Este legat de ţară şi mulţumit cu faptul că editurile îi publică în continuare cărţile, iar presa de specialitate face referiri la ele. Având în vedere cele raportate, propunem: închiderea dosarului de urmărire informativă prin influenţarea pozitivă a celui în cauză şi compromitere", se arată în raport.
POSTAREA LUI DAN ALEXE:
Conversație telefonică:
Breban : Servim cultura şi ţara!
Gen. Pleşiţă: Aşa este, tovarăşe Breban, era vorba să-mi dai un nume.
Breban: Da, da, exact. Îl am lângă mine. Aveţi o memorie excepţională. Se cheamă aşa: doamna Dora Maria Călinescu, care a depus pe data de vineri-4 februarie, la sectorul 1, la miliţia asta din colţ cu Ipătescu, pentru America.
Gen. Pleşiţă: Da, da. Da, e de fapt mama lui Matei.
Breban: Da, scrieţi şi numele: mama lui Matei Călinescu, că e anexată şi o invitaţie a lui Matei, care e profesor la Universitatea Indiana, Indiana.
Gen. Pleşiţă: Da, e-n regulă. O găsesc, dau telefon.
Breban: Pentru asta eu vă mulţumesc în special, tovarăşe general.
Gen. Pleşiţă: N-aveţi de ce. Vă răspund şi eu ca dumneavoastră: servim ţara (amuzament).
Nicolae Breban va fi preşedintele Consiliului consultativ al ICR.
Despre Patapievici, Breban a avut de spus următoarele:
Într-una din primele lui cărţi a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor în care noi ne-am născut, în care au trăit părinţii şi bunicii noştri.”E bine de amintit cine a fost pomposul turnãtor Nicolae Breban, cel care își raporta colegii direct generalului de Securitate Nicolae Pleşiţă.
Recent, de ziua lui in ianuarie a fost mare cor de firitiseli printre toți cei care se visează în barul subvenționat al USR de pe Calea Victoriei.
Printre puținele lucruri de care sunt mândru e faptul că am fost întotdeauna structural incapabil să citesc vreuna din cărțile lui Breban. Nimic-nimic-nimic, am scapat de o literatura goalã, mincinoasã, scrisã într-o limbã afectatã, căznită.
De fapt n-am depășit niciodată primele pagini. Am citit însă cu oroare, pe sărite și in mod repetat, suficiente fragmente ca să văd cât de artificială și mincinoasă îi e scriitura.
Văzând atâtea laude azi, de ziua lui, de la oameni altminteri întregi la minte, am încercat iarãşi sa citesc, de astã datã fara nici o tehnica particularã,  Animale Bolnave al lui Breban…
Din adolescență tot m-am chinuit s-o citesc (“lecturez” se spune azi) dar n-am putut niciodată.
Am încercat iar. Imposibil. Doaaamne, ce chin, ce vorbe căznite… Omul asta parca scrie cu manualul proptit pe birou.
De la el vãd ca a pornit insuportabila manie de a folosi sistematic pronumele personal narativ chiar cînd personajul descris e singur în peisaj iar cititorul stie ca e singur, însă Breban scrie: “El s-a asezat…. El a luat… El a bãgat în gurã”… deși știm că personajul e singur în cameră.
Tot de la el, se vede, a plecat și moda de a nu mai folosi pronumele atone: în loc de “primește-ți pedeapsa”, el scrie “primeste pedeapsa TA” etc… ajungându-se la oroarea de azi, cum vezi prin reclamele băncilor: Primește cardul tău.
Atît de insuportabil de afectat e acest insuportabil domn Breban incît pune ca motto afectat al romanului Animale Bolnave un citat în francezã din cunoscutul scriitor francez Saint Augustin… In francezã, da, citând din ale sale Confessions
De ce îl citezi, Brebane, în francezã pe Sfîntul Augustin, decît ca sã arati ca esti un snob afectat, care scrie într-un stil afectat pentru mintile unor oameni afectati de extaz colectiv fortat?
N-aveți decât să-l citiți voi și să vă extaziați fățarnic. La așa om, așa cititori.

SURSA : http://www.flux24.ro/dezvaluiri-despre-noul-presedinte-onorific-al-consiliului-consultativ-al-icr-cum-servea-tara-impreuna-cu-generalul-de-securitate-nicolae-plesita-si-ii-tuna-pe-monica-lovinescu-si-paul-goma/

sâmbătă, 2 mai 2015

Daca la " mici si bere " ati fost prezenti fiti prezenti si maine ... 3 mai 2015 ...depontaminarea incepe maine Jos Guvernul Ponta! Azi in Timisoara, maine-n toata tara!

Duminică, între orele 17 - 20, Piaţa Universităţii din București va fi scena unui nou protest anti-guvernamental, in special a premierului Victor Ponta. La acest protest intitulat sugestiv "Jos Guvernul Ponta!" au confirmat participarea pe Facebook circa 1.800 de persoane.





Un protest similar va avea loc duminică, tot în intervalul orar 17-20. şi la Timişoara, în Piaţa Operei. Totodata, duminica mai sunt anunţate proteste în Oradea, Deva, Sfântu Gheorghe, Ploieşti, Piteşti, Buzău, Craiova, Constanţa, Galaţi, sub sloganul "JOS GUVERNUL CRIMINAL PONTA! TREZESTE-TE sau PLEACA SI TU, IOHANNIS!!".Organizatorii le cer românilor să-şi imagineze cum ar fi arătat o Românie condusă discreţionar de Victor Ponta şi PSD .


https://www.facebook.com/events/1630382670506503/?ref=1



Invităm Timisorenii care doresc să își ia țara înapoi.
Tinerii care l-au infrant pe Ponta nu au protestat doar contra unui individ, indiferent cat de detestabil este acesta. Au protestat impotriva abuzurilor nesimtite, impotriva calcarii in picioare a drepturilor civice, impotriva canaliilor care domina de atatia ani clasa politica a acestei tari. In Romania de azi, liberalismul civic nu mai poate fi amutit.

"Bomba la adresa democraţiei a fost dezamorsată prin vot de românii din diaspora şi de generaţia Facebook, deveniţi eroi peste noapte şi fără să-şi dorească probabil asta. Acolo unde televiziunile de partid dezinformau, iar celelalte se făceau că nu văd, netul, contul de Facebook, pozele, filmele şi smartphone-urile au fost armele românilor care au simţit pericolul la adresa unei libertăţi democratice.

Victor Ponta nu mai are nici puţina credibilitate pe care o mai păstra în plan extern. Cum se va simţi de acum încolo când, pe lângă stigmatul plagiatului, va trebui să poarte în faţa liderilor europeni şi bolovanul unui totalitaritarism de neînţeles în lumea civilizată? Ce le va spune omologilor săi, când îl vor întreba de ce au fost nevoiţi să plătească jandarmi, să aibă circulaţia blocată pe străzi, să audă scandări în capitalele lor?

Victor Ponta a avut un puseu antidemocratic extrem de periculos, demn de Viktor Orban. Imaginaţi-vă cum ar fi arătat o Românie condusă discreţionar de Victor Ponta şi PSD. Televiziuni controlate de partid, informaţie cenzurată, legi făcute la telefon pentru baroni, graţieri pe bandă rulantă a marilor condamnaţi care strigă împotrivă DNA. Am fi avut România lui Sebastian Ghiţă, a lui Liviu Dragnea şi a baronilor locali. Control total. Ne-ar fi spus la televizor că e bine. Că e totul roz. Dacă ar fi câştigat, ne-ar fi spus că cei din diaspora au fost nişte golani. Că problemele sunt închipuite.

Micul Ceauşilă îşi linge astăzi rănile, e pus la colţ. Are cuţitele baronilor în spate, presiunea diasporei şi a tineretului cu Facebook în faţă şi un viitor preşedinte care îi pune agenda sub nas: gata cu legea graţierii şi amnistiei, ţinută la sertar în Parlament, gândiţi legea votului electronic şi prin corespondenţă. Într-un moment de luciditate, Victor Ponta trebuie să realizeze că nu există altă soluţie în afara demisiei.

Liderul PSD se ascunde în spatele voturilor primite - 45,49% şi spune că de asta nu pleacă. Multe dintre cele 45 de procente le-a luat aruncând uriaşe resurse guvernamentale pentru cumpărarea unor largi categorii de electorat, plus cu ceva ajutor de la baronii care au pus osul şi propria libertate la treabă. PSD reprezintă, în realitate, acest procent, nu dl. Ponta personal. PSD are dreptul, legitimitatea şi acum obligaţia să-şi pună un alt premier, care să şteargă cumva imaginea dezastruoasă lăsată de dl. Ponta.

Victor Ponta a plagiat. A copiat şi a crezut că scapă. A desfiinţat comisiile care i-au dat verdict de plagiat. I-a supus la un bombardament de controale pe cei care au îndrăznit să-i spună că diploma lui e furată. A minţit că Înaltă Curte i-a dat verdict de neplagiat.

Victor Ponta a minţit în fiecare zi, prinvind oamenii în ochi şi zâmbind nonşalant. N-am spus „fă”, am spus „mă”, deşi oricine are urechi poate asculta înregistrarea.

Victor Ponta reprezintă pentru mulţi chintesenţa răului din ultimii 25 de ani. În el s-au adunat tupeul băieţilor care-şi urcă maşinile pe trotuar şi te înjură că nu te dai într-o parte. E simbolul colegilor de şcoală care copiau cu un tupeu fenomenal şi apoi dădeau o bere că au trecut şi de data asta. Este reprezentantul celor care şi-au luat licenţele cumpărând lucrarea cu câteva sute de euro. Este minciuna adusă la rang de adevăr. În fine, Victor Ponta este marele atentator la democraţia şi libertatea ta de cetăţean.

Victor Ponta a făcut istorie în PSD. Ce a pus acest om la cale ca să câştige alegerile ar trebui să determine partidul să-şi schimbe lideri, programe, culori, sigle. În definitiv, este o chestiune de supravieţuire, căci pentru PSD acesta poate fi începutul sfârşitului"



https://www.facebook.com/events/348471808686878/?ref=1



Invităm cetățenii români care doresc să își ia țara înapoi..
https://www.youtube.com/watch?v=ZlnHoT-N6oE&hc_location=ufi
"Bomba la adresa democratiei a fost dezamorsata prin vot de romanii din diaspora si de generatia Facebook, deveniti eroi peste noapte si fara sa-si doreasca probabil asta. Acolo unde televiziunile de partid dezinformau, iar celelalte se faceau ca nu vad, netul, contul de Facebook, pozele, filmele si smartphone-urile au fost armele romanilor care au simtit pericolul la adresa unei libertati democratice.

Victor Ponta nu mai are nici putina credibilitate pe care o mai pastra in plan extern. Cum se va simti de acum incolo cand, pe langa stigmatul plagiatului, va trebui sa poarte in fata liderilor europeni si bolovanul unui totalitaritarism de neinteles in lumea civilizata? Ce le va spune omologilor sai, cand il vor intreba de ce au fost nevoiti sa plateasca jandarmi, sa aiba circulatia blocata pe strazi, sa auda scandari in capitalele lor?" AK-24

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More