Se afișează postările cu eticheta inchisori comuniste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inchisori comuniste. Afișați toate postările

duminică, 4 august 2013

Ioan Bălan, episcop român unit, deținut politic în pușcăriile comuniste decedat 4 august 1959

"
Ioan Bălan (n. 11 februarie 1880Teiușcomitatul Alba de Jos - d. 4 august 1959, la Ciorogârla, lângă București) a fostepiscop greco-catolic de Lugoj, deținut politic.


Ioan Bălan s-a născut la 11 februarie 1880, la Teiuș, pe atunci în comitatul Alba de Jos, din părinții Ștefan Bălan și Ana, născută Muntean. A făcut studiile liceale la Blaj, iar studiile teologice la Budapesta și Viena.
A fost hirotonit preot în anul 1903. A activat ca paroh al Bisericii Sf. Vasile din str. Polonă și protopop al românilor greco-catolici din București. În anul 1936 a fost ales episcop de Lugoj. Consacrarea sa episcopală a avut loc la 18 octombrie 1936în Catedrala din Blaj.
În 29 octombrie 1948, în contextul interzicerii Bisericii Române Unite cu Roma(Greco-Catolice), a fost arestat de autoritățile comuniste. În ciuda vârstei înaintate a fost dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, apoi la mănăstirea ortodoxă Căldărușani, iar din 1950, după refuzurile sale consecvente de a trece la Biserica Ortodoxă Română, a fost închis la Sighet. Acolo a fost supus unor munci istovitoare. În 1955 a fost internat cu domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeș, ulterior a fost transferat la mănăstirea Ciorogârla, unde s-a stins din viață în anul1959.

Dr. IOAN BĂLAN, MARTYRUS PRO FIDE 
Erstmals hörte ich im Februar 1969 von Dr. Ioan Bălan Bischof von 
Lugoj als sein Weihbischof Ioan Ploscaru in einem Brief über seinen 
amtsbehinderten Ordinarius berichtete und mir 2 Documents mit der Signatur 
von Ep. Ioan Bălan für meine Bischofsautographensammlung schenkte. Dr. 
Ioan Bălan, geboren 11.II.1880 in Teiuş (Dreikirchen/ Tövis) Erzdiöcese 
Făgăraş, Priesterweihe 5.VII.1903, ist der achte Bischof, der mit der 
päpstlichen Bulle „Apostolicum Ministerium” von Papst Pius IX am 
26.XI.1853 kreierten rumänisch-unierten Diöcese Lugoj. Die Bischofsweihe 
des neuen Oberhirten Ioan Bălan wurde in Blaj am 18.X.1936 vollzogen, 
wobei dem neuen Hauptkonsekrator und Metropoliten Erzbischof Alexandru 
Nicolescu die Bischöfe Iuliu Hossu von Cluj-Gherla und Alexandru Rusu 
von Maramureş assistierten. 
Hier die Amtsvorgänger in der Döcese Lugoj: 
1. Alexandru Dobra (1854-1870; †13.IV.1870, Lugoj) 
2. Ioan Oltean (1870-1873; †29.X.1877, Beiuş) 
3. Victor Mihalyi de Apsa (1875-1895; †21.I.1918, Blaj) 
4. Demetriu Radu (1896-1903; †8.XII.1920, Bucureşti, Martyr im 
Senatsattentat) 
5. Vasile Hossu (1903-1912; †13.I.1916, Budapesta) 
6. Valeriu Traian Frenţiu (1912-1922; †11.VI.1952, Sighet, Martyr) 
7. Alexandru Nicolescu (1922-1936; †5.VI.1941, Blaj) 
8. Ioan Bălan (1936-1959; †4.VIII.1959, Martyr) 
9. Ioan Ploscaru (als Geheimbischof 1959-1990, 1990-1995; 
†31.VII.1998, Lugoj) 
10. Alexandru Mesian (seit 20.XI.1995) 
Das Pontificat von Bischof Dr. Bălan war geprägt von der hohen 
Spiritualität und Gelehrsamkeit des Oberhirten und seiner Liebe und seinem 
Verständnis für die Gläubigen. Besonders in den Jahren während des II-ten 
Weltkrieges und folgende veröffentlichte Bischof Bălan mehrere 
Diöcesan-Pastoralschreiben von grosser religiöser Tragweite und 
Aussagekraft zur Stärkung der Glaubenstreue seiner Diöcesanen. 
Viele Jahre war Bischof Bălan von den politischen Machthabern an der 
Ausübung seiner Apostolischen Arbeit gehindert. In seiner eigenen 
Glaubenstreue pro Ecclesia et Pontifice blieb er dennoch Vorbild bis zu 
seinem Ableben/ Ermordung am 4.VIII.1959. 
Sein Bischofsschicksal ist als Martyrium anzusehen und so gilt Bischof 
Bălan als Servus Dei in Rahmen des Beatificatiosprozesses in der Diöcese 
Lugoj. 
HOFRAT DR.MANFRED KIEREIN 
(VIENA/WIEN) 

Dr. IOAN BĂLAN, MARTYRUS PRO FIDE 
Pentru prima dată am auzit de Dr. Ioan Bălan, episcopul Lugojului în februarie 
1969, când într-o scrisoare coadjutorul său Ioan Ploscaru se referea la însărcinarea primită
din partea ordinariului său şi-mi trimitea două documente provenite de la episcopul Ioan 
Bălan pentru colecţia mea de autografe episcopale. 
Dr. Ioan Bălan, născut în 11 februarie 1880 în Teiuş, arhidieceza Făgăraşului, 
hirotonit preot în 5 iulie 1903 (stil nou), este al optulea episcop al diecezei Lugojului, 
create prin bula pontificală „Apostolicum Ministerium” în 26 noiembrie 1853, de către 
fericitul Papă Pius IX. Hirotonirea episcopală a noului păstor Ioan Bălan a fost împlinită
la Blaj în 18 octombrie 1936, consacrator principal fiind arhiepiscopul mitropolit 
Alexandru Nicolescu, avându-i ca asistenţi pe episcopii Iuliu Hossu de Cluj-Gherla şi 
Alexandru Rusu al Maramureşului. 
Oferim aici şirul întâi-stătătorilor diecezei Lugojului: 
1. Alexandru Dobra (1854-1870, †13.IV.1870, Lugoj) 
2. Ioan Oltean (1870-1873, †29.XI.1877, Beiuş) 
3. Victor Mihalyi de Apsa (1875-1895, †21.I.1918, Blaj) 
4. Demetriu Radu (1896-1903, †8.XII.1920, Bucureşti, ucis în atentatul de la Senat, 
de către bolşevici) 
5. Vasile Hossu (1903-1912, †13.I.1916, Budapesta, înhumat la Gherla) 
6. Valeriu Traian Frenţiu (1912-1922, †11.VI.1952, Sighet, martir) 
7. Alexandru Nicolescu (1922-1936, †5.VI.1941, Blaj) 
8. Ioan Bălan (1936-1959, †4.VIII.1959, Ciorogârla, înhumat la Bucureşti) 
9. Ioan Ploscaru (administrator apostolic 1959-1990, episcop diecezan între 
1990-1995, †31.VII.1998, Lugoj) 
10. Alexandru Mesian, din 20.XI.1995 
Pontificatul lui Ioan Bălan a fost impregnat de o înaltă spiritualitate, de erudiţia 
înaltului păstor şi de dragostea şi înţelegerea sa pentru credincioşi. 
Mai ales în vremurile tulburi din timpul şi următoare celui de-al doilea război 
mondial, episcopul Ioan Bălan a dat pastorale pentru întărirea şi încurajarea credincioşilor. 
Mulţi ani a fost chinuit episcopul Bălan de către puterea politică, pe când dorea 
să-şi împlinească lucrarea sa apostolică. 
În fidelitatea sa personală a credinţei pro Ecclesia et Pontifice a rămas neclintit 
până la trecerea în veşnicie (martiriul) din 4.VIII.1959. 
Soarta sa episcopală a fost împlinită în martiriu, astfel că episcopul Ioan Bălan este 
un Rob al Domnului, dorindu-se accelerarea procesului său de beatificare din dieceza 
Lugojului. 
DR.MANFRED KIEREIN,
Consilier Aulic 
(Viena)













"


sursa : WiKipedia ; Sfaturi pentru urmaşii în Hristos

miercuri, 22 mai 2013

Jilava comuniştilor vizavi de Jilava neocomuniştilor partea I

Jilava comuniştilor vizavi de Jilava neocomuniştilor partea I

Existau închisori şi pe timpurile comuniste, pe atunci comuniştii exterminau, omul din om ", azi ei ei foştii comunişti, foştii torţionari de duc la puşcărie că la sanatoriu, Iată câteva mărturii:

În  prima parte veţi vedea Jilava comuniştilor










Foştii deţinuţi din Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai temute închisori comuniste, aflată la marginea Bucureştiului, au mărturisit că foamea era stăpâna tuturor celulelor. Gardienii încercau să-i determine să-şi toarne colegii de carceră, ademenindu-i cu şuncă, „chiar şi cu muştar”.

Cei întemnițați în fort au povestit, la mai bine de jumătate de secol de la detenție, că foamea devenea tot mai obsesivă. Prizonierii primeau doar câte un polonic de mălai fiert și câte o zeamă de resturi vegetale.

Să vă vorbesc despre ce înseamnă foamea? E inutil, e literatură. Până nu rabzi tu de foame, nu știi. Și nu așa o zi, că nu înseamnă nimic. E foamea asta care te cuprinde încet-încet, care te stăpânește”, a explicat fostul deținut, Emilian Mihăilescu.

Meniul zilei: mălai şi zeamă de resturi

Gheorghe Jijie a mărturisit că ciorba de resturi animale, pe care abatoarele le aruncau, era o delicatesă în rândul pușcăriașilor flămânzi. „Dimineața ne dădeau terci, adică un polonic de mălai fiert, că nu era mămăligă. La prânz, de obicei primeam o ciorbă, ori de arpacaș, ori de fasole, ori de...nimic, cu niște resturi de vegetale. De două ori pe săptămână ne dădeau și niște reziduri animale, pentru că fortul avea legătură cu niște abatoare din zonă. Ce nu se putea vinde, se arunca, copite și altele, pe care le fierbeau pentru noi”, a povestit bătrânul.

„Mâncam încet, să am senzaţia că e bun”

„Prizonierii pândeau cum umbra se lasă pe cărămizi și știau că trebuie să se dea masa, înainte de a se auzi zgomotul de castroane. Devenea obsesiv. Îmi luam castronul și mâncam cu spatele la ceilalți. Mâncam încet-încet, să am senzația că e bun”, a adăugat Mihăilescu.

Cârnaţi şi şuncă, răsplată pentru turnători

Gardienii găseau tot felul de modalități cumplite pentru a-i face pe prizonieri să vorbească, să-și toarne colegii de celulă. Când nu apelau la tortură și umilință, păzitorii încercau să-i ademenească pe deținuții înfometați cu cârnați, șuncă, „chiar și muștar”, a povestit un fost prizonier.

Turbat după macaroanele din gunoi

Emilian Mihăilescu și-a amintit de bucata de macaroane cu brânză care i-a luat mințile. El a văzut-o în vârful unui morman de gunoaie și a venerat-o.Dar n-a avut-o niciodată. Pură tortură.
„Căram mizerii care se strângeau în temniță, iar, în curtea fortului, în vârful unei movile trona o bucată de macaroane cu brânză, rumenită frumos. Mi s-a făcut negru înaintea ochilor, stomacul a început să-mi ghiorțăie. Mă gândeam cum să fac s-o iau, dar îmi era rușine să mă reped s-o înșfac de pe mormanul de gunoaie. Mă frământa chestia asta. Am mai trecut de câteva ori pe acolo, de fiecare dată turbam de poftă. Și la un moment dat a dispărut. A luat-o unul dintre noi, dar care a fost fericitul, nu știu”, a mărturisit, râzând copios, bătrânul.

Salata verde miraculoasă

Galina Rădulean, o femeie care a îndurat suferințele Fortului 13 cot la cot cu bărbații, a explicat ce însemna cu adevărat o salată verde. „Țin minte că, la o plimbare, într-un strat de flori, am văzut o salată verde. Mi s-a părut ceva miraculos și nu m-am putut stăpâni. Când gardianul nu era atent, m-am repezit și am furat-o. Am adus-o în celulă și am împărțit-o la toată lumea. Fiecare avea câte o frunză”, a relatat bătrâna zâmbind.
Diana Toea, 15 martie 2012, Adevărul
Cei care au fost încarcerați în temuta ocnă și au suferit torturi cumplite, atât fizice, cât și psihice, s-au întors în camerele de detenție după mai bine de 50 de ani. Ei au povestit cum mâncau bătaie de la gardieni și cum se târau ca să se poată așeza pe culcușul rudimentar. „Mă întorc dupa 55 de ani așa de tumultoși, încât liniștea de aici parcă e dintr-altă lume. De fapt, a fost o altă lume aici. Parcă e ceva ireal”, a mărturisit Valentin Cantor, un fost deținut politic, întors în carcera în care suferise ani întregi. Închis la vârsta de 17 ani „Pe drumul de la autobuz, până la intrare, am simțit ploaia de lovituri a gardienilor. Nu eram condamnați, eram aduși aici în prevenție. Aveam numai 17 ani”, și-a amintit Gheorghe Nichifor, în timp ce scotea din portofel o fotografie cu el pe vreme când era în clasa a 11-a. Emilian Mihăilescu și-a amintit de primele clipe în care a făcut cunoștință cu suferința. „Când am ajuns la Jilava, în miez de noapte, ne-au tuns și ne-au azvărlit în câte o celulă. Când am intrat în celulă, am crezut că intru în «Azilul de noapte» al lui Gorky.  Ceva atât de hidos, o hrubă boltită, vopsită în alb. Pe coridoare era smoală neagră. Două hârdaie (vase de lemn folosite pe post de toaletă / n.r. ), de o sfoară atârnau niște resturi dintr-o rogojină care ar fi trebuit să marcheze locul unde îți făceai nevoile. Și paturi suprapuse pe trei rânduri”, a relatat Mihăilescu. Puşcăria, ca o casă de nebuni Fostul deținut a comparat închisoarea cu un azil de nebuni. „Încă nu se dăduse deșteptarea, iar când s-au auzit zăvoarele, toți s-au ridicat în capul oaselor. Și când am văzut arătările alea cenușii, legate la cap, am zis că mă aflu într-o casă de nebuni”, a povestit Mihăilescu.

Groaznicul reduit 


Foștii deținuți și-au amintit de încăperea numită reduit, unde erau înghesuiți peste o sută de prizonieri. „Când am intrat în încăperea aceea, mai bine spus temniță, am fost șocat de un aer umed și cald. Nu e de mirare, pentru că în acea încăpere eram peste o sută de persoane”, a mărturisit Cantor. Constantin Iulian, care a experimentat și el tortura din reduit, și-a amintit cum era nevoit să se târască pe coate pentru a se așeza pe așa-zisul pat. „Am stat de trei ori prin Jilava. Prima dată am stat la reduit, unde eram peste 120 de oameni. Când am intrat eu în cameră, toate locurile erau pline și mi-au spus că nu am loc decât jos la șerpărie. De ce șerpărie? Pentru că trebuia să te târăști pe coate ca să poți ajunge acolo. Și așa am fost eu primit la Jilava: la șerpărie”, a povestit fostul prizonier. Patul-sicriu Teroarea sicriului a rămas în amintirea lui Cantor, chiar și după jumătate de secol de la detenție. „Când venea timpul de culcare, noi trebuia să ne târăm pur și simplu sub primul prici (pat rudimentar din scânduri / n.r.), ca să stăm undeva peste noapte. Și primul rând de prici era așa de jos, încât, dacă nu țineai capul potrivit, te loveai cu fruntea de scândurile primului prici. Te simțeai ca într-un fel de sicriu”, a spus bătrânul. „Iar pe prici erau puse niște rogojine roase de vreme, de mizerie, pe care doremeam. Asta era tot, nu saltea, nu aveai pernă. Era foarte bine populată de ploșnițe Jilava. Ploșnițele erau prietenele noastre de fiecare zi și noapte”, a completat fostul prizonier Gheorghe Jijie. „Cei care erau pe priciuri se întorceau la comandă, fiindcă stăteau numai pe o parte, nu puteai să stai pe spate.  Iar, pe timpul nopții, unul comanda «Pe partea cealaltă» și atunci se întorcea toată lumea”, a adăugat Constantin Iulian.

Aerul sfânt 


Gheorghe Jijie parcă mai simțea, încă, zăduful ce stăpânea temnița pe timpul verii. „Era așa de prost aerul, încât de multe ori când intra câte o muscă, cădea, murea. Geamurile erau astupate cu scânduri. Vara era îngrozitor. Vara, ăia de jos primeau în cap transpirația celor de sus”, a povestit fostul deținut. Cea mai mare fericire a celor încarcerați în Fortul 13 era o gură de aer. „Eram fericiți când se deschidea o ușă, că intra aer. Vă dați seama în ce situație de subuman ești? Pentru că eram înghesuiți unu-într-altul, dormeam aproape în picioare”, a mărturisit Gheorghe Nichifor
Dacă vreţi puteţi citi şi câteva cărţi:

„Fortul 13” – Marcel Petrișor, Ed. Meridiane, 1990

„O viață ratată” – Ion Baurceanu (în curs de apariție)

„Pohod na Sibir” – Achile Sari

„Spirala” – Alex Constantinescu

„Fenomenul Pitești” – Virgil Ierunca, Ed. Humanitas, 1990

„Comunismul în România” – Ghiță Ionescu, Ed. Litera, 1994

„Istoria comunismului în România” – Victor Frunză, Ed. EVF, 2006

„Arhipelagul Gulag” – Alexandr Soljenițîn, Ed. Univers, 2009

„O zi din viața lui Ivan Denisovici” – Alexandr Soljenițîn, Ed. Quintus, 1991

„Pavilionul canceroșilor” – Alexandr Soljenițîn, Ed. Univers, 2009

„Dicționarul Comunismului” – Coordonator Stephane Courtois, Ed. Polirom, 2008

„Cartea neagră a comunismului” – Stephane Courtois, Ed. Humanitas, 1998

„Raportul Tismăneanu” – Coordonator Vladimir Tismăneanu

„Stalinism pentru eternitate” – Vladimir Tismăneanu, Ed. Polirom, 2005

În partea a doua veţi vedea Jilava neocomuniştilor




luni, 6 mai 2013

Comunismul in Romania

ISTORIA SE REPETA


       ,,“Comunism”, “democraţie populară”, “epoca de aur” – există în mintea noastră tot atâtea denumiri pentru o perioadă pe care noi, cei tineri, nu o cunoaştem decât din povestirile părinţilor, bunicilor, din cărţi, ori vizionând diverse documentare. Este o perioadă istorică ce fascinează pe mulţi dintre noi, ce continua să lase urme adânci în societate şi-n mentalităţi chiar şi astăzi, o perioadă de moarte a spiritului! Multe din aspectele vieţii cotidiene sunt categorisite, chiar, după momentul ’89 sau înaintea lui! Acest referat ce am întocmit nu-şi propune să ţină partea nimănui, nici neocomuniştilor, nici celor nostalgici, nici denunţătorilor săi ci, să prezinte obiectiv, distant, realităţile trecute, atât cu părţile sale luminoase cât şi cu cele întunecate.

1. Instaurarea regimului comunist. Perioada 1944–1948.

Actul de la 23 August 1944 a fost urmat de eliberarea teritoriului naţional şi, apoi, de participarea la războiul antihitlerist. Deşi s-a voit un act ce va repune principiile democraţiei în drepturi, cu acordul tacit al Marii Britanii şi Statelor Unite, România a evoluat într-o direcţie contrară intereselor sale, instaurându-se, treptat, un regim politic şi economic aservit Uniunii Sovietice. Un asemenea regim a fost instaurat în ţara noastră în patru etape, cu alte două repere ulterioare importante în cadrul unui stat comunist:

-6 martie 1945 – impunerea guvernului Petru Groza, controlat de P.C.R. şi susţinut de sovietici

-19 noiembrie 1946 – falsificarea alegerilor în favoarea comuniştilor

-Iulie – octombrie 1947 – dizolvarea P.N.T. şi procesul liderilor săi

-30 decembrie 1947 – abdicarea silită a regelui Mihai

-30 august 1948 – înfiinţarea D.S.S. (Securitatea)

22 ianuarie 1949 – înfiinţarea D.G.M. (Miliţia)

Acapararea puterii de către comunişti s-a realizat în mare parte datorită prezenţei
       Armatei Roşii pe teritoriul României pe toată perioada acestui proces şi încă timp de mulţi ani (până în 1958) ca mijloc de prevenire a unor eventuale rebeliuni antisovietice. Cu prilejul conferinţelor de la Teheran (încă din 1943, deci), Yalta, Potsdam sau în timpul unor întâlniri neoficiale, Stalin a reuşit să-şi impună punctul de vedere în fata aliaţilor occidentali, care au înţeles să salveze unele ţări prin sacrificarea altora în favoarea sovieticilor. Acesta este sensul faimoasei tocmeli între Churchill şi Stalin, o bucată de hârtie care a hotărât un destin tragic pentru milioane de oameni din întreaga Europă de Est. “Acordul de procentaj”, stabilit la 9 octombrie 1944 la Moscova, lasă, printre alte ţări, România în proporţie de 90% în sfera de influenţă a U.R.S.S. În perioada războiului, Moscova a instruit şi pregătit militanţi comunişti care să preia responsabilităţile unor guverne prosovietice. Echipa moscovita din România avea în frunte pe: Ana Pauker, Vasile Luca, Emil Bodnăraş (Bodnarenko), Gheorghe Pintilie (Pantiusa), etc.

În perioada 1944-1945, România, la fel ca şi celelalte ţări ocupate, a fost supusă unui proces de pre-comunizare. Acest proces s-a realizat prin patru obiective:

Sindicatele – s-a urmărit politizarea lor, atragerea liderilor în partidul comunist sau promovarea comuniştilor de încredere la conducerea acestor organizaţii. Cu precădere două au fost sindicatele vizate de către comunişti: cel al lucrătorilor din CFR (cu ajutorul lor putând fi paralizată, dacă interesul PCR ar fi cerut-o, întreaga activitate din ţară) şi al tipografiilor (care aveau să blocheze tipărirea ziarelor “burgheze”, privându-i astfel pe adversari de posibilitatea a-şi expune punctele de vedere).

Partidele democratice – s-a căutat “spargerea” lor şi crearea de disidente ale căror şefi să fie câştigaţi, defăimarea şi compromiterea liderilor şi a istoriei acestor partide (îndeosebi PNŢ şi PNL). În climatul de teroare creat, au fost oameni politici care s-au gândit că o activitate normală nu se poate duce şi că este mai bine să plece în Occident pentru a aduce la cunoştinţa opiniei publice gravele atentate ce săvârşesc în România autorităţile comuniste. Numai că fruntaşi PNŢ ce au voit să părăsească ţara (1947) au fost arestaţi la Tămădău, fiind trădaţi de pilotul care urma să-i transporte. Acesta a fost pretextul folosit pentru a scăpa de cei mai serioşi adversari ai politicii lor. Un răsunător proces a fost organizat, Iuliu Maniu şi ceilalţi lideri fiind acuzaţi de trădare şi spionaj în favoarea puterilor capitaliste, partidul desfiinţat şi liderii săi condamnaţi la diferite aspre pedepse (Maniu a fost condamnat la închisoare pe viaţă; avea să moară în 1953 în închisoarea de la Sighet). Nici liberalii nu au mai rezistat mult timp, liderul lor, G. Brătianu, murind în închisoare. Acestor fapte se adăugă executarea mareşalului Antonescu la 1 iunie 1946.

      Armata – multe dintre unităţi au fost trecute în mod abuziv sub comanda sovietică, mii de ofiţeri au fost daţi afară sub pretextul colaborărilor trecute cu naziştii şi înlocuiţi cu tineri fără experienţă, uşor de manipulat şi îndoctrinat. Regimentul 22 Gardă şi Protocol, garda personală a regelui, a fost dezarmat. Intervenţia regelui a făcut să întârzie deznodământul.

      Falsificarea alegerilor - o trăsătură a perioadei 1945-1947 este amestecul de manipulare şi acţiuni legale. Se observă o grijă deosebită pentru salvarea aparenţelor, fie prin păstrarea secretului acţiunilor ilegale, fie dând un aspect legal presiunilor sau intervenţiilor în forţă. Aceasta explică de ce comuniştii s-au străduit să câştige alegerile, prin orice mijloace. Fraudă electorală a jucat un rol deosebit, dar atunci nu a putut fi dovedită formal. Era aplicat principiul lui Stalin conform căruia “nu contează cine şi cum votează, ci cine numără voturile”. Alegerile de la 19 0ctombrie 1946 s-au desfăşurat într-o atmosfera de tensiune maximă. Rezultatele indicau o victorie a comuniştilor şi a acoliţilor lor, “tovarăşii de drum” ce au fost îndepărtaţi ulterior, cu aproximativ 70% din voturi. Dovezile descoperite după 1989 arată că în realitate alegerile au fost câştigate de PNŢ.

      Pe măsură ce comuniştii se îndreptau spre monopolul asupra puterii politice, monarhia devenise, în opinia lor, o anomalie. Partidul se temea că acest ultim vestigiu al vechii ordini sociale putea să devină un centru de opoziţie în noua societate (în 1947 România era singura ţară din sfera de influenţa sovietică ce mai păstra această instituţie, de remarcat, deci, opoziţia regelui). În acest context, comuniştii au făcut ultimul pas în asigurarea dominaţiei lor asupra ţării, forţându-l pe regele Mihai să abdice la 30 decembrie 1947 şi să părăsească ţara.

Proclamarea Republicii Populare Române în aceeaşi zi a reprezentat punctul culminant al campaniei pentru preluarea puterii. "

Gândirea unui tânăr licean Ionescu Marius, XII I


Va urma ....




Va urma ....

marți, 12 martie 2013

1947 istoria se repetă

Gentleman ca  în 1947

ROMANI DORMIŢI LINIŞTIŢI PUTEREA ARE GRIJĂ DE VOI!

        Da ca şi în 1947 ne uităm înapoi atunci când comuniştii au preluat puterea şi ne-am uitat cum ne-am îndreptat către MARELE RĂSĂRIT, un gulag care are la activ câteva zeci de milioane de victime, câteva milioane în România, ei da şi atunci am fost GENTLEMANI şi am zis hai că nu este aşa să vedem mâine,... hai să vedem mâine, iar mai apoi 45 de ani nu am mai putut să mai vedem. Nu voi scrie mult voi pune doar câteva filme documentare uitaţi-vă şi fiţi în continuare GENTLEMANI !


*************************************************************

**************************************************************

*************************************************************



************************************************************



*************************************************************

Azi aceşti criminali ne conduc destinele ei da desigur ei şi-au instruit copii şi nepoţii, ei nu ne băga în închisori ei doar simplu transforma toată România într-un gulag al lor aşa că:

ROMANI DORMIŢI LINIŞTIŢI PUTEREA ARE GRIJĂ DE VOI!



Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More