Se afișează postările cu eticheta crime. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta crime. Afișați toate postările

miercuri, 2 octombrie 2013

PERIPRAVA Osuariu cu victime ale torţionarilor. Semnificaţie

FOTO ZiuaNewsSăpăturile arheologice atestă faptul că la Periprava ar fi existat o groapă comună. Există o identitate de acţiune între marii criminali ai lumii, indiferent de orânduirea în care s-au manifestat.

Toţi şi-au eliminat adversarii (închipuiţi sau nu) prin genocid. Pentru o mai mare eficienţă a activităţii lor criminale, au organizat scenarii pentru crime în masă. Inputul era crima, outputul ascunderea crimei.

Naziştii au încercat să ascundă crimele arzânndu-şi victimele, în ceea ce s-a numit Shoah sau Holocaust. Monstruos la Germania Nazistă a fost că nemţii, în obsesia lor pentru ordine şi organizare, au făcut totul atât de sistematic şi pentru că aşa sunt ei: ordonaţi, organizaţi, sistematici.

miercuri, 4 septembrie 2013

Bătălia de la Stalingrad...(4.08.1942-2.02.1943).

1942 a început bătălia de la Stalingrad, cea mai mare bătălie a celui de-al doilea război mondial, la care au luat parte şi unităţi ale armatei române, încheiată cu capitularea armatelor coaliţiei hitleriste; cea mai mare parte a trupelor române participante a căzut în prizonierat (4.09.1942-2.02.1943).










 Iata si un film artistic " Stalingrad " .Pentru realizarea filmului "Stalingrad" s-au folosit:
30 de actori, 25.000 figuranţi, 100 cascadori, 22 camioane de mare tonaj, 45 camioane, 20 camionete, 29 maşini de transport, 50 automobile, 10 sânii cu motor, 25 blindate ceheşti, 18 blindate finlandeze, 6 avioane, un tren, muniţie de artilerie, 200.000 de costume. Producţia a costat 20 milioane mărci germane la nivelul anului 1993.
Acest film este a doua încercare germană de portretizare filmică a bătăliei de la Stalingrad, prima fiind în anul 1959 şi s-a numit "Hunde, wollt ihr ewig leben" (Engleză: Stalingrad: Dogs, Do You Want to Live Forever? /Battle Inferno)

La sfârşitul anului 1942, armatele lui Hitler avansează adânc în teritoriul sovietic. Obiectivul principal era oraşul Stalingrad. Având în fata rezistenta sovieticilor şi o iarnă teribilă pentru care nu a fost pregătită, armata a VI-a a suferit pierderi grele.
În timp ce Hitler îşi clamează la radio victoria, soldaţii săi înţeleg că Stalingradul va deveni pentru ei un infern de sânge şi oţel.
Filmul relatează Bătălia de la Stalingrad văzută din perspectiva germană şi urmăreşte parcursul de front al locotenentului Hâns von Witzland şi al oamenilor săi.



Participarea României în cadrul Bătăliei de la Stalingrad, U.R.S.S. (1942 - 1943)

Bătălia de la Stalingrad a fost un punct de cotitură, una dintre cele mai importante ale celui de-Al Doilea Război Mondial, şi este considerată cea mai sângeroasă şi mai mare bătălie din istoria omenirii. Bătălia a fost marcată de brutalitate şi de lipsă de grija pentru populaţia civilă, manifestate de ambele părţi angrenate în conflict.

Bătălia include campania de bombardamente a oraşului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul U.R.S.S., atacul terestru german asupra oraşului, luptele din interiorul oraşului însuşi şi contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a încercuit şi distrus forţele germane şi ale celorlalţi aliaţi din cadrul Axei din oraş şi din perifieriile acestuia. Numărul total al pierderilor este estimat la aproximativ 3 milioane. Lipsa datelor exacte este datorată refuzului guvernului sovietic de atunci de a calcula pierderile din cauza temerilor ca sacrificiile ar fi parut prea mari şi ar fi demobilizat eforturile de război. Forţele Axei au pierdut aproximativ un sfert din efectivul total de pe frontul de răsărit şi nu şi-au mai revenit niciodată de pe urma acestei înfrîngeri. Pentru sovietici, victoria de la Stalingrad a marcat începutul eliberării patriei, luptă care a dus în cele din urmă la victoria din 1945 asupra Germaniei Naziste.

Simultan cu acţiunile din Crimeea, comandamentul german a dezvoltat ofensiva în spaţiul dintre Doneţ şi Don spre Stalingrad şi Caucaz. Obiectivul lui Hitler era să ajungă pe Volga ca să oprească aprovizionările ruseşti pe fluviu şi să cucerească regiunea petrolieră din Caucaz.

La începutul lunii august 1942, Grupul de Armate "A" a trecut Donul pe la Rostov şi a început înaintarea spre Caucaz. Grupul de Armate "B" a început atacul spre Stalingrad. Noul plan ducea la o lungire considerabilă a frontului la aripa lui de sud. În consecinţă, mareşalul Ion Antonescu este solicitat şi pune la dispoziţia comandamentului suprem german două armate române: Armata 3 Româna (general Petre Dumitrescu) cu 11 divizii, grupate în patru corpuri de armată şi Armata 4 Româna (generalul Constantinescu Claps) cu patru divizii, grupate în 2 corpuri de armată. Ambele armate sunt puse sub ordinele Grupului de Armate "B" şi, pînă la 15 octombrie 1942 au ajuns pe front. Armata a 3-a a preluat, de la trupe italiene şi germane, un sector de front în lungime de 110 km pe braţul de nord al Cotului Donului, la vest de Stalingrad. Armata a 4-a a fost dispusă întru-un sector excesiv de larg pentru forţele de care dispunea (peste 200 km), la sud de Stalingrad, în Stepa Kalmuca, într-un teren uscat, nisipos şi sarac, dispozitiv sprijinit pe o linie de lacuri de stepă.  

O mare dificultate pentru dispozitivul Armatei 3 Române era prezenţa pe malul de sud al Donului a trei capete de pod ruseşti, din care cel de la Deviatkin era foarte mare şi foarte periculos. De la intrarea în dispozitiv, generalul Petre Dumitrescu a cerut aprobarea de a elimina aceste capete de pod, punîndu-se la dispoziţie aviaţie, tancuri şi artilerie grea necesare. Comandamentul german nu a aprobat aceasta operaţie şi nici un atac cu forţe mai mari de un batalion. Din ordinele aceluiasi comandament, Armata a 3-a Romana şi-a plasat toate forţele în linia întîi, rămînînd fără nici o rezervă, pe un front care era de doua ori mai lung decît puteau acoperi, normal, trupele române. Primise, în schimb promisiunea că i se vor asigura rezerve germane. Din capul locului cele două armate române au fost puse într-o stare de inferioritate faţă de un inamic înzestrat cu puternice şi moderne mijloace de luptă. Ele erau lipsite de armament antitanc pe măsura tancurilor ruseşti. Cel care exista era la nivelul Primului Război Mondial, iar infanteria nu dispunea decît de sticle cu benzină şi şomoioage de paie, mijloace improvizate cu efecte minime.

Armamentul antitanc al trupelor române era de tip vechi, calibre 37-47 mm, cu muniţie care nu strapungea blindajul tancurilor sovietice. Artileria grea era foarte puţina iar cererile la germani nu au fost onorate. În sectorul Armatei 4 fîşiile diviziilor erau mari (25-40 km), în rezervă existau doar cateva escadroane de cavalerie la nivelul diviziei, iar la regimente doar cate 4-5 oameni. Corpul 6 armata dispunea doar de 4 tunuri antitanc de 88 mm. La 19 noiembrie, cand începea ofensiva sovietică, Armata 3 avea 152.492 de militari iar Armata 4 doar 75.580.

Inamicul avea în faţă trupe considerabile. Faţă de cele trei armate româno-germane ruşii aveau 11 armate cu un total de 80-86 divizii de trăgători, 19 brigăzi de infanterie, 51 brigăzi blindate, 7 divizii de cavalerie şi 4 flote aeriene.   

În ziua de 19 noiembrie, ruşii au trecut la ofensivă de mari proporţii la vest şi sud de Stalingrad. În sectorul Armatei a 3-a Română, ofensiva rusa a început din doua capete de pod, la centrul şi în flancul drept al armatei, cu forţe mult superioare în tancuri şi cavalerie. Frontul a fost rupt pe doua direcţii între care au fost încercuite trei divizii române (grupul Lascar, diviziile 5, 6 si 15 infanterie). Pînă în seara de 19 noiembrie, pe lîngă cele trei divizii încercuite, diviziile 9 şi 14 fuseseră distruse, iar divizia 1 cavalerie intrase în sectorul Armatei 6 Germane. Pînă la 25 noiembrie Grupul Lascar, deşi a încercat sa se salveze nu a putut fi ajutat nici pe calea aerului, nici prin atacuri terestre şi a fost lichidat.

Începînd cu 20 noiembrie, inamicul a dezlănţuit o ofensivă puternică şi în sectorul Armatei a 4-a Română, la sud de Stalingrad. Ruşii au reuşit să rupă frontul între diviziile 1 şi 20 infanterie, au împins-o pe aceasta din urma spre nord şi au prins-o în încercuire alături de Armata a 6-a Germană, au distrus divizia 2 infanterie şi au aruncat de pe poziţie toate trupele armatei. La 22 noiembrie, cele două ofensive sovietice au închis cleştele încercuind Armata a 6-a Germană.

Corpul 1 armata română (diviziile 7,9,11 infanterie) cu o redusa capacitate operativă, la 19/20 decembrie a fost trimis sa limiteze efectele ofensive sovietice de la 16 decembrie in sectorul A 8 italiene, dar la 21 decembrie 1942 majoritatea fortelor lui au fost încercuite. De asemenea Corpul 7 armată a fost puternic lovit la începutul lunii decembrie 1942.

Operaţiunea de despresurare a Armatei 6 germane din zilele de 12-22 decembrie 1942 n-a reuşit. La ea a fost angajat şi Corpul 6 armată română.

La 26 decembrie 1942 s-a declanşat o nouă contralovitură sovietică ceea ce a însemnat eşuarea tuturor tentativelor de restabilire a situaţiei.

Înfrîngerea din Cotul Donului a generat încordarea relaţiilor româno-germane şi acuzaţii la adresa militarilor români care nu au vrut să lupte şi s-au facut vinovaţi de situaţia tragică ce s-a creat pentru Armata a 6-a Germană.

În realitate românii au luptat ca la Mărăşeşti, au suportat bombardamentele de artilerie de o duritate extremă, au primit atacul unei mari mase de tancuri, care au trecut peste ei, românii neavînd armamentul necesar pentru a riposta. Mareşalul Manstein aducea grave acuzaţii românilor. În scrisoarea de raspuns a maresalului Ion Antonescu către maresalul Manstein, la scrisoarea memoriu, care aducea grave acuzaţii românilor, şeful armatei române face dovada clasica de ceea ce înseamnă mîndria şi demnitatea unui comandant dăruit, obligat să suporte invinuiri nedrepte, ce atingeau onoarea unei armate loiale, sacrificată din vina comandamentului german. Maresalul roman "trimisese repetate avertismente OKW-ului asupra comportării trupelor sovietice..., ceruse întărirea frontului defensiv prin armament şi muniţie, dovedise ineficienţa rezistenţei liniare, slabe peste tot, statice, fără rezerve şi fără posibilitatea de intervenţie a comandamentului. Nu se luase nici o măsură". Maresalul Manstein este obligat să recunoască partea de vina a comandamentului german şi "serviciile aduse cauzei comune de către România".

Apoi, generalul von Hauffe, în raportul întocmit asupra operaţiilor din sectorul Armatei a 3-a Române aprecia "ca de la 19 la 27 noiembrie, trupele române, s-au luptat cu vitejie şi au consimţit sacrificii eroice", iar generalul Hans Doerr, fost şef al detaşamentului de legatură cu Armata 4 Română în timpul acestei bătălii scria: "Prăbuşirea frontului român în Cotul Donului şi în Stepa Kalmuca este vina conducerii supreme germane, care în nemărginita ei îngîmfare dădea aliaţilor misiuni la care nu puteau face faţă".

Bilanţul pierderilor la Stalingrad este grav: din cele 14 divizii române participante, patru divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie au fost încercuite, patru divizii de infanterie şi divizia blindată au suferit pierderi grele, iar patru divizii au rămas în aceeaşi formă combativă. Armatele 3 si 4 române, care avusesera la 19 noiembrie 1942 un efectiv de 228.072 oameni, mai aveau la 7 ianuarie 1943 doar 73.062 de militari valizi. Factorii dezastrului de la Stalingrad pot fi considerati: presiunea germană privind angajarea forţelor "oricum şi oriunde", folosirea abuzivă a trupelor române şi desparţirea trupelor de comandamentele organice; folosirea artileriei grele, a aviatiei etc. doar în folosul trupelor şi sectoarelor germane, fără a ţine cont de nevoile sectoarelor româneşti; atribuirea de misiuni trupelor române care le depăşeau capacitatea tactică şi operativă; comportamentul inadecvat faţă de militarii români şi nerespectarea regulilor elementare ale unui război de coaliţie.

După bătălia Stalingradului, Armata 3 Română a mai ramas pe front cu doar patru divizii de infanterie de la aripa ei stîngă. Armata 4 Română a fost retrasă pe un aliniament mai înapoi, după ce pierduse Corpul 6 Armată şi a fost întărita cu Corpul de Cavalerie (Diviziile 5 si 8 Cavalerie). Ea a luat parte la operaţiile Grupului de Armate Hoth, între 12 si 23 decembrie, în scopul salvarii trupelor încercuite la Stalingrad. Dar respectivul grup, epuizat de grelele pierderi suferite, dupa trei zile a fost puternic atacat şi după alte trei zile de lupte indarjite, a fost desfiinţat. Armata 4 Română şi-a pierdut astfel, orice valoare operativă.

Pe frontul Armatei 3 Română şi a Armatei 8 Italiene, la 16 decembrie 1942, ruşii au reluat ofensiva în Cotul Donului, înaintând vertiginos spre vest. Armata 3 Română a fost scoasă definitiv din luptă.














duminică, 4 august 2013

Virgil Ierunca Fenomenul Pitesti ( Pdf )


Are doar 37 de pagini ... trebuie citita  și văzuta ! O istorie care nu se învață la școală . 

Ei  încearcă sa revină , ei se reinstalează ,ei iar nu se mai tem de nimic . 

NU ... trebuie lăsați ...trebuie șterși de la "butoane " odată pentru totdeauna !


Eroii nu mor niciodată!







Ceea ce s-a petrecut la inchisoarea din Pitesti intre 1949 si 1952 merita un loc aparte in inspaimantatorul repertoriu al ororilor concentrationare ale veacului al XX-lea. "Fenomenul Pitesti" apartine aceluiasi registru, la care vine insa cu o trasatura specifica: utilizarea sistematica a torturarii detinutilor de catre alti detinuti. Ideea ii apartine pedagogului sovietic Makarenko (1888-1939), specialist in delincventa juvenila si partizan al reeducarii detinutilor tineri cu ajutorul detinutilor mai vechi, aflati pe calea cea buna, dar facand parte din aceeasi clasa de varsta. Virgil Ierunca povesteste una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra. Detinuti torturati cu un sadism de-a dreptul extravagant -- daca sadismul poate fi astfel --, tortionarii lor impunandu-le sa tortureze la randul lor, ca sa li se conteste insasi calitatea de victime. In ultima faza a ciclului, nefericitii sunt constransi sa-si tortureze cei mai buni prieteni, ca dovada a convertirii lor launtrice. Toata lumea a fost torturata, toata lumea a torturat. Cei morti acolo si cei care au supravietuit au fost privati pana si de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul sa intre in acest infern si sa-i devina istoric, pentru edificarea generatiilor viitoare.














Si vazut ! Fenomenul Pitești - „Reeducare". Mai mult decât tortură. Genocidul Sufletelor


 

O istorie care nu se învață la școală

 


Eroii nu mor niciodată !

luni, 6 mai 2013

Gulag


Nu vom sti niciodatã câte persoane au fost victimele Comunismului de la Revolutia din octombrie 1917 pânã la moartea lui Stalin, în martie 1953. Unii istorici afirmã cã au murit 20 de milioane, altii peste 50 de milioane. Mai multe milioane au muncit ca sclavi în Gulag, un sistem de mine, fabrici si santiere care se întindeau în centrul uriasei masinãrii sovietice a industrializãrii. Un documentar despre sistemul lagarelor de munca rusesti. Acest film documentar din anul 1999 despre Gulagul sovietic este absolut zguduitor si tulburator prin cruzimea realitatilor dezvaluite in detaliu fotografic si autentic, adica adevarul gol-golut, cum le-a vazut camera de fotografiat. Ce a fost Gulagul sovietic? Gulagul era de fapt un ,arhipelag’ de gulaguri, sau lagare izolate, de concentrare sovietice conceput de Stalin si Beria pentru exterminarea fizica si spirituala a detinutilor politici de pe tot intinsul imens al fostului imperiu sovietic. Gulagul a fost si o anticipare a lagarelor similare naziste. Gulagurile sovietice au servit drept ,model’ si gulagurilor din tarile ocupate in Europa de armatele sovietice dupa WWII. In majoritatea cazurilor cei condamnati si trimisi in Gulag n-au fost vinovati de absolut nimic: ei au fost acuzati fals de ,crime impotriva statului’ sovietic, pe care nici acuzatii si nici acuzatorii n-au stiut care ar fi fost. De ce ar fi fost atunci arestati si condamnati aceste zeci de milioane de oameni nevinovati care au murit in conditii groaznice in Gulag din ordinul dictatorului sovietic Stalin? Un raspuns ar fi pentru ca paranoicul Stalin a vrut sa inspire teroarea in tot imperiului sovietic, fiindu-i teama de comploturi. Insa, atunci, se pune intrebarea de ce n-au stiut cei mai multi oameni despre existenta Gulagului sovietic pina la aparitia cartii lui Alexander Soljenitzin, 40 de ani mai tarziu de la inceputul operatiei nefaste a Gulagului sovietic. Adevaratul raspuns despre motivul genocidului , sau ,,holocaustului”, conceput de Stalin il veti obtine vazand acest film documentar. Gulagul din Romania a avut aceleasi motive, cu Gheorghiu-Dej numit direct de Stalin.

vineri, 19 aprilie 2013

Partidul Simulează şi Distruge


Întâi, pe vremea comuniştilor, în ultimii ani, au fost o conspiraţie, o clică de câţiva infractori, trădători de ţară, protejaţi de Moscova, care se întâlneau prin parcuri. În acest timp, agenţii GRU şi cei din unitatea anti-GRU supravegheau, beau cafele şi se anulau reciproc, uitându-se la golani cum pun calea la ţară.

În decembrie 1989 a fost o revoluţie a poporului, adevărată. Ei au venit pe valul acesteia, simulând că ei sunt poporul şi cu poporul. Unul dintre ei s-a erijat în şef. Apoi în şef interimar de stat. 

Apoi încă odată în şef de stat. Şi a treia oară. Apoi a fost şi a patra oară, el spunând că e a doua oară, pentru că a treia oară a fost fără o constituţie şi prima oară nu s-a pus la socoteală. Prima dată nu se pune niciodată la socoteală.

Ca să ajungă acolo, a simulat că sunt terorişti şi e nevoie de ordine şi linişte pe străzi. Pentru asta, a dat ordine în urma cărora au murit câteva sute sau mii de oameni nevinovaţi. Apoi a simulat că sunt unii, ce n-au mâncat salam cu soia aici, sub Ceauşescu, care vor să ne vândă ţara şi că el şi cu ai lui se opun.

luni, 4 martie 2013

Proteste la romani

Proteste la romani

        Ei da proteste ! Romanul mai ştie să îşi ceară drepturile ? El se mai poate uni şi ieşi în stradă pentru a-şi cere drepturile ? Ce spuneţi puteţi răspunde la această întrebare ? Eu vă spun ce cred eu, poate voi supăra multă lume, dar asta e părerea mea. Voi dacă vreţi spuneţi-vă părerea aici în comentarii !
        În 1989 romanii au ieşit spontan, ne spontan. Veţi spune de ce te contrazici odată spui spontan iar mai apoi ne spontan. Păi simplu a fost o scânteie regizata în Timişoara, au ieşit câţiva romani şi ştirea a fost amplificată de radio Europa liberă şi Vocea Americii (curios nu pe atunci nu existau zeci de televiziuni) Iată că pe urmă s-a alăturat Arad, Braşov, Bucureşti, toată ţara... şi că o furtună toată ţara. Mulţi au stat şi atunci ascunşi după perdele şi au aşteptat ca cei care au ieşit să facă ceva. Trei zile a fost o unire a sufletelor care au ieşit şi au dorit căderea COMUNISMULUI. Între timp au urcat pe podium cei care doreau să preia puterea şi au preluat-o încet prin veşnicul lor populism, da au sacrificat regele acea persoană oribilă care a condus ani la rând România, doar comunismul l-au lăsat. Romanul euforic că el putea de acum să meargă în străinătate a lăsat de la el, şi a lăsat să treacă neobservat faptul că de fapt tot comuniştii conduc. El s-a mulţumit cu faptul că Ceauşescu a fost omorât, şi a lăsat ca în continuare să îl conducă tot comuniştii.
        Ei bine hai să facem un arc în timp şi să vedem ce se întâmplă azi, mai bine zis de un an de zile. Păi da după 23 de ani unii romani prin prezenta la vot, alţii prin neprezenţa (cei care şi în 1989 au stat după perdea) au hotărât că Comunismul să revină cu drepturi depline. Aşa că iar s-a regizat în iarna anului trecut nişte proteste de data asta ne spontane de către mai multe televiziuni de data asta. Asta fost doar începutul, da doar începutul a urmat LOVITURA DE STAT care a zguduit o lume întreagă da o lume întreagă şi-a întors privirea către România. Întreaga lume nu putea înţelege cum într-o tară care a aderat la DEMOCRAŢIE poate să răspundă DEMOCRAŢIEI cu o preluare a puterii în acest mod. Da am şi primit sprijin de la ei, doar noi am stat inerţi şi iar am aşteptat de după perdea de data asta ca Europa să ne rezolve democraţia.
Şi iată că aşa încetul cu încetul cei care au preluat PUTEREA, o preiau la propriu şi noi tot stăm după perdea şi aşteptam ca alţii să ne rezolve problemele.
        Mai şi ieşim la proteste dar ieşim dispersaţi, nouă ne trebuie cică lideri. Mai vin şi cei de la Oltchim, mai ies cei de la Hidroelectrica... mai ies pentru apărarea Curţii Constituţionale. Păi da aşa dispersat pentru ca fiecare consideră că are dreptatea lui. Unii aşteaptă ca cei care au votat să se ardă şi să vadă că au votat greşit, alţii nu primesc între ei de exemplu pe cei de la Oltchim pentru că cică aia nu sunt intelectuali, alţii se consideră mai de dreaptă decât ceilalţi. Ei da o multitudine de păreri. Dar de fapt exista un motiv care este esenţial comoditatea, comoditatea celor de după perdea care stau acolo şi aşteaptă să li se rezolve problemele mai iasă din când în când la tastatură calculatorului şi mai spun că sunt mari şi tari, mai spun păi eu nu am ştiut, nu am putut venii pentru că... Îi condamn pe cei care cred în COMUNISM dar să ştiţi mai de condamnat sunt acea care STAU DUPĂ PERDEA şi aştepta.
       DOMNILOR în 1989 au murit oameni care au avut o singură dorinţă ŞTERGEREA COMUNISMULUI DIN ISTORIE, voi (şi să vă fie ruşine) aţi uitat acest lucru. NU UITAŢI JUDECATA VĂ VENII DE LA COPII VOŞTRI!

Aştept critici şi opinii, poate că iar am făcut un monolog, dar l-am făcut!
Semnat: UN CETĂŢEAN CARE S-A SĂTURAT DE IPOCRIZIE!

PS: Criticile vor continua!

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More