'' Romanii au iesit in strada si au readus lumina in procesul democratic.'' Klaus Iohannis

miercuri, 31 decembrie 2014

IATĂ INFRACTORUL! -SCRISOARE DESCHISĂ- DOAMNEI CODRUŢA KOVESI DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE & Tiberiu Vanca

IATĂ INFRACTORUL!
-SCRISOARE DESCHISĂ-
DOAMNEI CODRUŢA KOVESI
DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE



De o bună bucată de vreme, să tot fie vreo doi ani, canalele de ştiri nu contenesc să ne avizeze că în fruntea executivului român hălăduieşte cu titlu de „Înalt Demnitar de Stat” o persoană comitentă a unor acte antisociale de mare pericol pentru societatea română. Îl numim pe Victor Viorel Ponta deţinătorul mandatului de Prim Ministru al Guvernului României, un pretins intelectual ce în ciuda piticimii sale întru cultură atât profesională cât şi cea general umanistă, a pus la cale o seamă de acte antisociale odată pentru obţinerea unui rang la care nu putea accede printr-un comportament licit, iar în al doilea rând pentru a obţine venituri materiale prin calităţi mincinoase şi mijloace frauduloase.
Starea de fapt: Se asociază cu, un cunoscut de acum, mare infractor, persoană despre care s-a vorbit ani la rând în legătură cu orientarea sexuală (a se vedea „Academia Caţavencu”, cu postările de la începutul anilor ’90). Ne referim la Adrian Năstase, cadru universitar şi îndrumător doctoral. Nu este elucidată până în prezent împrejurarea dacă raporturile dintre cei doi s-a realizat sau nu pe astfel de apetenţe. Nu se ştie dacă subiectul nostru intrat într-o astfel de înaltă societate, a profitat de simpatia ce i se purta pentru a solicita să i se faciliteze obţinerea unui titlu doctoral sau dacă a fost îndemnat de către A.N. să se angajeze într-un astfel de efort de dobândire a unei deschideri intelectuale.
În anul 2012 o publicaţie ştiinţifică de prestigiu mondial „Revista Nature” deconspiră că teza doctorală potrivit căreia V.V.P. a dobândit titlul doctoral este un plagiat. Pe plan intern, „Comisia de etică” şi respectiv „Universitatea Bucureşti” stabilesc fără posibilitate de tăgadă că lucrarea este un murdar plagiat. Necununat cu principiile unei minime moralităţi, autorul actului antisocial foloseşte funcţia prim-ministerială pe care o deţinea, ne referim la „lătrăii” miniştrii, Liviu Pop şi Ecaterina Andronescu pentru a împiedica intrarea în legalitate, şi interesat să-şi continue mandatul de prim-ministru acceptă corul contestatar al societăţii care-i înfiera accesul la un titlu doctoral nemeritat. Ne adresăm acum Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a statornici modul ilicit în care V.V.P. a dobândit titlul doctoral, de referinţă. În acest sens propunem să se elucideze de la cap la coadă modul de dobândire a doctoratului, respectiv dacă:
Victor Viorel Ponta a prezentat o teză doctorală întocmită de el, în persoană.
Victor Viorel Ponta a cumpărat teza doctorală. Împrejurarea este esenţială pentru că post decembrie 89 a înflorit în România, pe de o parte apetenţa unor largi pături sociale de a-şi apropia un astfel de titlu, date fiind pe de o parte accesibilitatea la varii funcţii în care se putea accede doar de condiţionalitatea existenţei titlului doctoral. Credem necesară elucidarea acestei piste cunoscând că în teritoriu s-a industrializat redactarea contra cost a teze doctorale. Un fenomen antisocial ce merită a fi cercetat.
Se impune a se stabili dacă teza doctorală nu i-a fost pusă la dispoziţie de către îndrumătorul doctoral, personajul Adrian Năstase. Stare de fapt elucidabilă dacă în suma titlurilor doctorale promovate prin îndrumătorul doctoral Adrian Năstase, teza de referinţă a mai fost folosită sau nu, precum şi dacă parte din textul prezentat de V.V.P. nu a fost preluat din celelalte teze doctorale năşite de Adrian Năstase.
*

Desfăşurările legate de acest titlu doctoral ne sunt cunoscute, pe de o parte, punerea în mişcare a aparatului guvernamental pentru retragerea titlului de referinţă, împrejurare ce prezintă datele certe ale unor acte antisociale ce trebuie lămurite, pe de altă parte, subiectul, evident infractor, din vreme ce s-a constatat doar că teza ar fi un plagiat, sancţionat fără încetare privind lansarea de strigăte publice cum că în fruntea guvernului tronează un infractor, a ajuns la limita suportabilităţii şi după ce, în sfârşit, opinia publică, prin masa de electori prezenţi la exerciţiul electoral din noiembrie 2014 în faţa urnelor, l-au sancţionat fără posibilitate de apel, a hotărât să-şi dezlege tinicheaua pe care o târa după el de peste ani, şi a început demersurile pentru renunţarea la titlul doctoral obţinut prin plagiat. Numai că starea „de lege” existentă în România face ca autorepudierea titlului să fie mult mai grea decât ar fi fost retragerea titlului după ce cele două comisii „de etică” şi a „Universităţi Bucureşti” care au cerut şi au fost împiedecate prin acte antisociale de către lătrăii din guvern. Îi numim pe Liviu Pop şi Ecaterina Andronescu.
Facem această semnalare publică întrucât mişcarea de renunţare la titlu doctoral din iniţiativa celui rău, pune în valoare alte piste antisociale, convertite în infracţiuni ce se impune a fi cercetate. Din seria acestora amintim:
Infractorul Victor Viorel Ponta, foloseşte calitatea dobândită pe căi ilicite, printr-o teză doctorală plagiată, al cărei autor poate fi, pentru accesibilitatea la două structuri ocupaţionale condiţionate de existenţa titlului doctoral:
Dobândirea calităţii profesionale de avocat şi dreptul de a compare în această calitate în faţa instanţelor judecătoreşti, fără examen de intrare în profesie. Pe această cale antisocială devine membru al Baroului de Avocaţi Bucureşti şi desfăşoară activităţi avocaţiale aducătoare de câştiguri materiale.
Dreptul de a intra în cinul cadrelor universitare. Folosind titlul doctoral obţinut pe căi nelegale dobândeşte calitatea de lector şi mai apoi conferenţiar la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti şi prin impostură compare la catedra universitară.
Din declaraţiile sale de avere, act obligatoriu la intrare într-o funcţie publică rezultă că în perioada 2007-2010 V.V.P. a obţinut substanţiale câştiguri materiale din profesarea avocaturii şi prin prezenţa sa la catedre universitare. Împrejurare ce ne determină să socotim că malversaţiile antisociale prin care a înţeles să dobândească respectiva calitate s-a făcut în scopul obţinerii de câştiguri materiale necuvenite. Separat prin structurile infracţionale practicate a dobândit sporuri salariale ce merită să fie evaluate. Credem că cu ocazia acestei cercetări se vor putea elucida şi încălcările de lege, trafic de influenţă şi altele, comise în vederea preluării de la Combinatele Carbonifere din Oltenia (Turceni; Rovinari) alături de Dan Şova a unor onorarii avocaţiale, în condiţiile în care unităţile de referinţă aveau personal calificat (servicii de contencios).
După modestul nostru punct de vedere subiectul nostru a comis infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 c.p prin aceia că a utilizat un titlu doctoral, obţinut prin mijloace frauduloase în vederea accederii în două structuri ocupaţionale condiţionate de existenţa titlului doctoral. În avocatură intrarea se face cu examinare sau în cazuri excepţionale prin prezentarea calităţii de doctor în ştiinţe. Folosind calitatea de cercetător ştiinţific presupusă de calitatea de doctor în ştiinţe, subiectul nostru a evitat intrarea pe bază de examen în cinul avocaţilor.
Credem că nu este lipsit de interes să se cerceteze şi „Ordonanţa de Urgenţă” prin care în actul normativ de reglementare a titlurilor ştiinţifice se introduce prevederea că titularul dobânditor al unui astfel de titlu are capacitatea juridică de a renunţa la titlu. Credem că este util a se cerceta „Expunerea de motive” ce însoţeşte ordonanţa, în care se scrie în mod mincinos că măsura este justificată de cererea unor beneficiari, în condiţiile în care actul normativ s-a scos în vederea realizării interesului unei singure persoane, respectiv a însăşi semnatarului ordonanţei de urgenţă, Victor Viorel Ponta. Rugăm să se observe că actul normativ, nu necesită vreo urgenţă în sensul şi înţelesul legii , cât urmăreşte doar un interes personal al şefului guvernului.
Victor Viorel Ponta, din calitatea sa de prim-ministru (şef al guvernului) avea de rezolvat un interes personal, respectiv să scape cât mai repede de titlul de doctor în ştiinţe dobândit prin mijloace frauduloase, drept care printr-un grav abuz de funcţia deţinută a pus-o de o ordonanţă de urgenţă, deşi din înţelesul constituţiei acest lucru nu este admis, comiţând prin aceasta nu numai o încălcare a constituţiei cât şi o gravă ilegalitate. Că este aşa următoarele:
Articolul 115 al Constituţiei la punctul 1 legiferează:
„Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii ce nu fac obiectul legilor organice.”
Ordonanţa de urgenţă pentru crearea dreptului lui Victor Viorel Ponta de a renunţa la titlul de doctor în ştiinţe, îşi propune şi realizează, o modificare, spunem noi , o completare spune Ministrul Educaţiei Sorin Câmpean, a unei legi organice, pentru că legea privind titlurile ştiinţifice este o lege organică. Ca o consecinţă asistăm la un fapt interzis „expresis legis” de constituţie.
Dar aceasta nu este unica încălcare. Se încalcă şi prevederile punctului 4 al aceluiaşi articol (115), care prevede:
„Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare, a căror amânare nu este posibilă, având (ATENŢIE!) obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.”
*
Să ne amintim de circul realizat nu mai departe decât în anul 2012 (anul loviturii de stat), an în care dezavua încălcări, inventate, de Constituţie puse pe seama şefului statului Preşedintele României Traian Băsescu, ca să stabilim astăzi cu subiect şi predicat cu câtă uşurinţă se c..ă el pe Constituţie şi pe Statul de drept, şi „atenţie!” pentru realizarea unui act pasional personal.
*
Dacă se vor cerceta „bâlbele” ministrului Educaţiei …. Sorin Câmpean, acesta a spus că „au completat legea titlurilor ştiinţifice” la cererea „Unor beneficiari”, iar după ce a fost strâns puţin cu uşa a declarat că există un singur beneficiar, Victor Viorel Ponta care şi-a normat o lege pentru , doar, „ilustra” sa persoană. Este evident că în expunerea de motive a ordonanţei se va găsi cu subiect şi predicat „la cererea unor beneficiari”. Ca o consecinţă este uşor de stabilit că au comis „falsul intelectual” fapt prevăzut de art.321 din codul penal. Şi separat pentru că au normat prin ordonanţă de urgenţă o măsură în cadrul unei legi organice, cât şi pentru că au depăşit competenţele avute de la parlament de a emite ordonanţe numai în situaţii de urgenţă privind domenii care nu pot fi amânate, Victor Viorel Ponta comite şi un foarte grav „abuz în serviciu” fapt prevăzut de articolul 297 din acelaşi cod penal.

31 decembrie 2014
Tiberiu Vanca

marți, 30 decembrie 2014

Un adevarat antrepenor : Dragoş Anastasiu " Aţi fost 7 ani în juriul emisiunii „Arena leilor“. Cât de antreprenori sunt românii? Multă dorinţă, puţină putinţă. Puţină educaţie, mult prea mult „merge şi aşa…, hai domne că merge“. "

" Campania „25 de ani de capitalism“ vă arată cum s-a văzut ultimul sfert de secol din perspectiva unui anteprenor venit din Germania să facă afaceri în România.

Un adevarat antrepenor : Dragoş Anastasiu  " Aţi fost 7 ani în juriul emisiunii „Arena leilor“. Cât de antreprenori sunt românii?  Multă dorinţă, puţină putinţă. Puţină educaţie, mult prea mult „merge şi aşa…, hai domne că merge“.  "


Dragoş Anastasiu a plecat din ţară în 1982, pe când avea 18 ani. “Am avut origini germane în familie. Mama plecase în Frankfurt când aveam 16 ani şi am cerut reîntregire de familie”. În 1995 s-a întors în România şi a înfiinţat o companie de transport care a devenit membră a reţelei internaţionale Eurolines, iar acum conduce un grup de 14 firme cu peste 500 de angajaţi.

Anastasiu mărturiseşte că marile probleme pe care le-a întâmpinat în această perioadă au fost mentalitatea oamenilor care trăiseră atâţia ani sub regimul comunist şi lupta cu găştile care au stăpânit mediul de afaceri.

„Adevărul“: Aveaţi 18 ani când aţi părăsit România comunistă şi aţi plecat în Germania. Cum a fost primul contact cu capitalismul? 

Dragoş Anastasiu: Cum să fie… am plecat din Bucureşti şi am aterizat pe cel mai mare aeroport din Europa, la Frankfurt. Era ca în vis, primele momente nu erau reale: în două ore să ajungi de la coada la unt din Bucur Obor în aeroportul din Frankfurt, ai senzaţia că e ireal. În prima zi, mama mi-a zis „hai să mergem la un supermarket!“. Am ajuns în faţa unui raion unde am văzut 50 de feluri de cafea, sute de pachete... Atunci am avut un sentiment profund de nedreptate: cum se poate ca aici să fie aşa şi la două ore de zbor să găseşti numai porcăria aia de nechezol. A fost un blocaj la început. După care… te obişnuieşti. Cu binele te obişnuieşti repede.

În Germania aţi studiat medicina.
Da, am terminat medicina şi am lucrat patru ani în spital.

Şi cum aţi hotărât să vă întoarceţi în ţară şi să începeţi afacerile cu autocare?O cunoştinţă din România care avea nişte autocare m-a rugat să îl ajut în relaţia cu nişte autorităţi din Germania. Am făcut asta în paralel cu medicina, fără vreo intenţie serioasă. Şi din această joacă s-a născut o relaţie cu cea mai mare firmă de transport din Germania. La un moment dat, cei din Germania au avut probleme cu cei din România, pentru că aici era o devălmăşie totală, nimeni nu ştia de contabilitate, unde se duc banii… Şi ăştia din Germania s-au supărat şi mi-au zis: „Noi pe tine te-am cunoscut, nu vrem să mai lucrăm românii. Dacă vrei să continuăm relaţia, te duci tu în România“. Am zis „OK, a venit momentul să fac altceva“. Era 1995. Ca medic aveam 7.000 de mărci salariu – nu era rău deloc. La firma de transport am negociat măreţul salariu de 1.500 de mărci – salariu mare pentru România. După o vreme, nemţii n-au mai vrut acţiuni şi firma din România a rămas a mea. 

Era dificil să vii din Germania şi să te apuci de afaceri în România? Era un avantaj sau un dezavantaj?
Am ajuns în Bucureşti şi nu ştiam absolut nimic în afară de limba română. Nu ştiam legislaţie, nu aveam autorizaţie, nu ştiam management. Primul şoc a fost atunci când concurenţa a trimis Garda Financiară peste noi. Nu înţelegeam nimic. Şi apoi, inflaţia era 150%, 200% pe an. V-am zis, era o devălmăşie, dar era entuziasm. Am adus un autocar, am deschis uşa, s-a umplut şi a plecat în Germania. Şi tot aşa. Era valul şi m-am urcat cu inconştienţă pe val, fără să îmi dau seama de posibile consecinţe. Azi ar fi imposibil să mai faci afaceri aşa.

Cu câţi bani aţi început?
Cu 30.000 de mărci luaţi împrumut de la mama. Am încept într-o cameră, cu doi şoferi şi un autocar dat în leasing de germani. Am pus doi oameni la vânzare de bilete, mai eram eu, contabilul, plus un partener care se ocupa de piuliţe şi de şuruburi la autocare. După un an, i-am dat banii mamei înapoi.

Ce fel de probleme aţi întâmpinat atunci, la început?
Mă izbesc şi azi de mentalităţi. Iar pe atunci, mentalitatea colaboratorilor era şi mai şi. Veneam dintr-o perioadă în care iniţiativa era descurajată. Aşa am trăit în comunism: nu era bine să ai iniţiativă, trebuia să faci ce ţi se spune. Şi mai era şi atitudinea asta: “Nu-mi pasă! Ce dacă e murdar pe jos? Merge şi aşa”. Apoi, mi s-a pus imediat ştampila de neamţ: „Vine neamţul şi ne fură ţara!“.

Aţi avut propuneri să faceţi vreo afacere dubioasă, să daţi un tun?
Chiar aşa, sub forma asta, nu.  Au fost nişte propuneri să privatizăm, să cumpărăm câte ceva de pe la stat, dar nu am intrat în niciuna. Cele mai multe erau de tip imobiliar. Hai să cumpărăm terenul ăla, hai să cumpărăm fabrica aia, o demolăm, facem ceva în locul ei. Nu m-a tentat niciodată zona asta imobiliară. Am intrat într-o licitaţie pentru nişte garaje. Am pierdut licitaţia, pentru că n-am fost din gaşcă. Eu n-am trăit aici multă vreme. În 1995, când am venit eu, găştile se formaseră. Erau ei între ei. Iar eu nici n-am avut capital la început. Am adunat încet-încet. Alţii, în 95, deja făcuseră cheagul. Până mi-am dat eu seama şi am adunat un capital, s-a făcut anul 2000. Multe lucruri erau deja făcute. Aveam senzaţia că nu mai e loc, abia după aia mi-am dat seama cât de mult s-a mai putut fura, din 2000 până în 2014. De mai multe ori am discutat cu prietenii şi spuneam: „gata, se potoleşte treaba, s-a terminat ce era de furat“. Dar, nu, se fura în continuare.

Acum cam care mai e proporţia găştilor?
Senzaţia mea e că găştile s-au cam spart şi că începe să fie un atreprenoriat curat. Principala problemă a României post-decembriste a fost ocuparea spaţiului de către găşti. Şi ăia mici, normali, n-au mai avut loc. Asta a condus şi la degradarea imaginii antreprenoriatului. Dacă eşti antreprenor e clar că eşti hoţ, că nu puteai să faci ceva dacă nu furai. Ai furat, e clar că ai furat ceva, nu? Deci, antreprenorii şi politicienii, ei împreună, au făcut aceste găşti. Dar găştile încep să se spargă. Se duc în cantonament la Rahova, se sparg de frică. Şi începe să iasă munca la iveală. Dar uite că a durat 25 de ani. De câţiva ani, o mână de oameni care devine din ce în ce mai mare, încearcă să schimbe mentalitatea asta că oamenii de afaceri sunt hoţi. Mergem prin licee cu programul „Vreau să fiu antreprenor“. Le explicăm adolescenţilor că antreprenoriatul nu este despre furăciune şi şmecherie. E despre muncă şi asumare de riscuri.

Şi înţeleg?Îi întreb: de ce vrei să fii antreprenor şi spun „ca să n-am şef, ca să câştig mai mult, ca să n-am program, ca să fac bani mai repede“. Şi există în mintea lor această imagine că antreprenorii ciordesc. Aud de la părinţi. Merg pe stradă şi văd case şi maşini frumoase şi spun: „Ia uite, vezi ce au ăia? Îţi dai seama cât au furat?“. Brucan spunea că peste 20 de ani o să fie bine. Eu zic că 30. Cred sincer că în următorii 10 ani se vor schimba lucrurile. Sunt optimist. Uitaţi-vă şi ce s-a întâmplat la vot, modul în care s-a întâmplat. Faptul că se vorbeşte despre lucrul bine făcut, indiferent dacă ne place sau nu ne place Iohannis. Ai mei, pe aici (n.r. - arată spre angajaţi), zic „domne, trebuie să facem lucrul mai altfel decât până acum“. S-a creat aşa o…

Aţi păstrat legătura cu nemţii. Ce simt ei pentru România, acum, după alegerea lui Iohannis?
Niciodată n-am primit atâtea telefoane şi atâtea SMS-uri câte am primit în ultimele săptămâni din Germania. Mi se spune că e un val de simpatie cum a avut România doar în alea trei zile de la Revoluţie până să fie împuşcat Ceauşescu. Acele zile de 22, 23, 24 decembrie 1989. Acuma, nemţii care mă sună îmi spun că e un val de simpatie pentru România absolut incredibil. Ei spun „hai să profităm de el!“. Adică să profite guvernul de el, în sensul în care ar trebui să facă PR. Pentru că valul se cheamă Iohannis. Valul ăsta e în Germania şi în Austria. „Bildzeitung“, care are 3,5 milioane de exemplare pe zi – cum sună? 3.5 milioane tiraj! – a dat o pagină întreagă cu Iohannis pe care a scris: „Acest neamţ conduce România“. Până acum eram romi azilanţi, dintr-o dată suntem cu neamţul la putere. E incredibil. Imaginea în Germania e … wow! Ar trebui să facem acum PR pe ţară, pe România antreprenorială, pe România turistică, ar trebui să ne legăm de asta.

“Copiii din România sunt crescuţi împotriva spiritului anteprenorial”

Se simte în mediul de afaceri că justiţia lucrează?Păi, se simte că se crează spaţiu. Dintr-o dată, lucruri care pentru ăştia de rând erau inaccesibile au început să se elibereze. La licitaţii… se vede că dintr-o dată nu mai sunt unii.

Se poate spune că asistăm la apusul capitalismului de cumetrie?
Cred că da. Nu îmi place parada televizată şi frica asta a tuturor de telefoane ascultate mai rău ca în ’82, când am plecat eu din România. Dar probabil că toate astea erau necesare. Sper să treacă repede şi să nu mai fie la nivel de show-off – în fiecare dimineaţă să ne uităm unde s-a mai făcut o percheziţie. Şi în Germania se fac percheziţii, dar nu se dau în fiecare zi la televizor. 

Multe se dau la televizor şi pentru că e vorba de oameni cunoscuţi, mulţi dintre ei prezenţi în topurile celor mai bogaţi oameni din România. 
Mie nu-mi place amestecătura din topurile astea. În cele de anul ăsta, 25% sunt la puşcărie sau cu probleme, au făcut bani numai pe relaţii cu statul. Topurile astea ar trebui curăţate, să se introducă şi principiul eticii. Cum vine asta: patron bogat cu firmă în insolvenţă? Am avut exemplu concret: cel mai bogat om al României - nu mai trăieşte, dar i-am spus-o în faţă când trăia – să ducă în insolvenţă o firmă şi să îşi bată joc de trei-patru mii de oameni! Înţeleg că ai greşit, dar ia bani din altă parte şi plăteşte-i pe cei care ţi-au dat servicii! Nu se poate aşa! 

Ce v-a spus Dinu Patriciu când i-aţi spus asta? 
Asta e viaţa! N-am cash! 

Credeţi că a vrut să dea ţepe sau n-a ştiut să facă business? 
Despre morţi numai de bine, dar mi-e greu să cred că Patriciu n-a ştiut să facă business. Poate că n-a ştiut să facă un anumit tip de business. De exemplu, nu cred că la „Mic.ro“ a avut în minte ţeapa. Dar până la urmă e o chestie de educaţie şi de respect faţă de cei din jur. 

Aveţi mulţi bani? 
Pentru mine banii nu reprezintă o miză, am bani investiţi aici, am bani investiţi într-un resort din Delta Dunării. Eu cred că antreprenorii pur sânge n-au cash. Sau au suficient de mult cash ca să-şi asigure viaţa privată pe un an.

 Deci ăştia care umblă cu sacoşele de bani nu sunt antreprenori. 
Eu cred că nu. Sunt speculanţi în general. Au făcut bani peste noapte. Easy come, easy go.

 Fiica dumneavoastră trăieşte în Germania. V-a întrebat vreodată de e România aşa cum e? 
Două lucruri m-a întrebat. Era mică, 12 ani, şi a venit în România şi m-a întrebat la un moment dat, eram în maşină: „Tata, tu de ce în Germania porţi centură de siguranţă şi în România nu?“. Mi-am dat seama câtă dreptate avea. Gândeam şi eu inconştient că în Germania toate sunt reglementate, iar în România „merge şi aşa“. Apoi, pe la 14 ani, m-a întrebat de ce toţi vânzătorii din România sunt încruntaţi şi se răstesc, spre deosebire de Germania, unde toţi zâmbesc. 

Aţi fost 7 ani în juriul emisiunii „Arena leilor“. Cât de antreprenori sunt românii? 
Multă dorinţă, puţină putinţă. Puţină educaţie, mult prea mult „merge şi aşa…, hai domne că merge“.

A fost vreo idee genială? 
Nu, dar nu ideea e problema, ci omul. Noi ne uitam după oameni. Trebuia să ne convingă omul. Deci nu suntem aşa buni antreprenori. Statistic, suntem pe ultimul loc în Europa la nivel de antreprenori pe mia de locuitori. 

Poate că şi asta e o explicaţie a ideii tot mai populare cum că România e o colonie. Au venit multinaţionalele şi ne-au colonizat. Au avut loc. 

Da. Păi gândiţi-vă că venim după zeci de ani de anti-iniţiativă. De unde spirit antreprenorial? Copii din România sunt cocoloşiţi şi crescuţi împotriva spiritului anteprenorial, a iniţiativei. Şi se perpetuează până se fac mari. O colegă de aici spunea prin vară: „Uite ne pregătim de bacalaureat“. I-am zis: „Păi tu ai dat bacalaureatul o dată cu mine“. “Păi – zice- nu eu, fiică-mea„. Uite, chestii din astea fără nicio relevanţă arată modul în care gândim.

SURSA: adev.ro/nhcjoa

miercuri, 24 decembrie 2014

CRĂCIUNUL & Tiberiu Vanca


CRĂCIUNUL

În rândurile ce urmează ne propunem să realizăm o legătură între timpul arhaic-primordial şi zilele noastre prin prezentarea unei manifestări mito folclorice statornicită în arcul Danubio-Carpatin, în urmă cu milenii, şi o sechelă seculară. Cele două instituţii fac dovadă plenară că generaţia de astăzi continuă să celebreze manifestaţii cultice precreştine uşor cosmetizate întru creștinism, precum şi să continuie temerile ce au marcată strămoşii de peste secole
*
Ne consumăm demersul cu o modestă punere în pagină a eseului „Amintiri de peste două mii de ani” ( „Tiberiu Vanca-Bănişorul mitic” Editura Călăuza v.b.-Deva 2007 pag. 38-42) inspirat de obiceiurile de crăciun ale trăitorilor, de peste milenii, din Bănişor- Jud. Sălaj.
*
În actele de comportament ale bănişorenilor pot fi identificate manifestări cultuale cu o vechime de peste două mii de ani, precum şi sechele ale unor evenimente terifiante ce nu s-au şters din memoria lor de peste şapte sute de ani. Acestea există în obiceiurile locului sau în practicile de raporturi ale sătenilor, ca o moştenire ancestrală. Sunt acte şi fapte practicate mecanic în necunoştinţă privind izvorul istoric al acestora. Pentru a ne face înţeleşi ne vom referi la un eveniment ritualic şi la o sechelă multiseculară:
I. În localitate există o formă particulară de salut în timpul sărbătoririi Crăciunului. Cei ce salută se adresează: „Bună ziua lui Crăciun!”, iar cel căruia îi este adresat răspunde „Sănătos Crăciun Bătrân!” Potrivit lui Victor Kernbach în „Dicţionare de mitologie generală” Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, pag. 118, „Crăciun” este o divinitate mito-folclorică românească, arhaică, din categoria Moşilor, a cărei origine a fost identificată cu ajutorul unui colind dobrogean, cules de Niculae Densuşianu. „Sus în dalbe mânăstiri/ (şede) Bunul Dumnezeu,/ lângă Bunul Dumnezeu/ Şede Maica Precista,/ Lângă Maica Precista/ Şede Bătrânul Crăciun,/ Lângă Bătrânul Crăciun,/ Şede Ion Sânt-Ion,/ Lângă Ion Sânt-Ion,/ şed toţi sfinţii de-a rândul/”
Crăciunul este un eveniment cultual preluat de creştinism, în anul 354 de către Biserica Romei, iar în anul 375 de Biserica Bizantină, prin suprapunerea sărbătorii Naşterii Domnului peste un eveniment precreştin aparţinând miturilor mithraice, serbate anual pe 25 decembrie (Mithra: zeu arhaic, zeu al soarelui şi al luminii). Evenimentul precreştin al Crăciunului, determinat de teologi a fi „păgân” ne naşte rezerve, întrucât păgân în lumina dicţionarelor de limbă română, are şi conotaţia de om fără suflet, rău, şi nemilos, ori nu avem dreptul să ne caracterizăm stră-străbunii noştri , de peste milenii, cei ale căror gene le purtăm, încă, cu un astfel de termen greu, pentru vina de a se fi născut şi de a fi trăit, înainte de venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ). Se oficia la 25 decembrie, pentru că , potrivit calendarului Iulian, la această dată cădea solstiţiul de iarnă „Sol Invietus”, la romani, moment în care populaţiile precreştine invocau zeităţile mithraice (la noi Crăciunul Cel Bătrân), creşterea zilei, domnia luminii şi a soarelui.
După ce am făcut acest incurs pentru a da cititorului posibilitatea să descopere divinităţi precreştine şi sacerdoţiul multimilenar peste care s-a suprapus, în secolul patru, după Hristos, manifestarea creştină a Naşterii Domnului, putem conchide că, în ciuda încreştinării evenimentului în urmă cu şaisprezece secole, serbarea precreştină n-a dispărut din conştiinţa oamenilor. I se spune Crăciun după numele zeului de acum peste două mii de ani, zeu din categoria Moşilor (în textele vechi, spune Victor Kernbach, în acelaşi op, la pagina 407, Moş are sens de „strămoşul cel mai îndepărtat întemeietorul neamului, de arhetip familial sau tribal)”. Istoriceşte primii Moşi sunt „Moş Adam” şi „Moaşa Iova”, nimeni alţii decât Adam şi Eva, strămoşii primordiali ai omenirii, iar patronul manifestării, (Crăciunul) era identificat cu un bătrân, un humanoid, divinizat.
Acestea fiind spuse, dăm cititorului posibilitatea să observe că bănişorenii au transportat în memorie, peste milenii, un eveniment cultual precreştin, că au conştiinţa, pe de o parte, a identităţii patronului sărbătorii şi că acesta este un Moş Venerabil, împrejurare căreia nu i se va putea găsi nici o legătură cu sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului.
*
II. În Bănişor există şi o manifestare de mânie, un fel de blestem pe care-l prezentăm „Lua-te-ar Han-Tătarul!”. O zicere a unuia ce este contrariat de actele şi faptele celui care-l intrigă. Pentru a înţelege originea acestui act de mânie, vom folosi o informaţie din istoria satului. Anuarul „Fii satului” din 2004 ne oferă la pagina 35 o adendă ce prezintă date importante din istoria localităţii. Autorul căutării de referinţă spune că localitatea a fost supusă în anul 1241 marii invazii tătare şi că sătenii s-au salvat refugiindu-se în Biserică. Pornind de la această informaţie, trebuie să spunem că tătarii acelor vremi practicau poligamia. Motivaţi, pe de o parte, de interesul de a-şi racola cadâne pentru harem, iar pe de altă parte robi sănătoşi pentru munci în regim de sclavie, năvălitorul răpea copilele frumoase şi flăcăii în putere pe care-i ducea în robie. Ofensiva tătară s-a realizat prin atacuri succesive pe un calendar extins, în vreme, astfel că populaţia le-a citit interesul, după groaza pe care au semănat-o în familiile din care au extras şi dus fără întoarcere, fecioare şi flăcăi. Durerea dezrădăcinării fiilor şi a fiicelor, credinţa că nu-i vor mai vedea, că vor fi folosiţi şi pentru satisfacerea unor orgii sexuale şi destinaţi unei vieţi, alta decât cea moştenită de la moşi-strămoşi, în totală contradicţie cu morala locului, a făcut ca răpirea de către căpetenia barbară, Hanul, să devină cel mai nefast eveniment existenţial. Acesta a fost motivul pentru care populaţia se ascundea în păduri, prin smârcuri neumblate. De teama de a nu le fi răpiţi copii, renunţau să-şi mai apere gospodăriile cărora năvălitorul, contrariat că nu găseşte ţipenie de om, le dădea foc. Chiar dacă agoniseala de o viaţă le era făcută scrum, aveau mângâierea că şi-au salvat copii.
În acest climat „Lua-te-ar Han Tătarul!” a devenit în spiritualitatea locală cel mai crâncen blestem. Faptul că acest gest de mânie a fost transmis din generaţie în generaţie cu aceeaşi încărcătură timp de secole, dovedeşte ce suferinţă imensă a produs victimelor, încât durerea respectivă a încărcat genetic generaţii după generaţii până în zilele noastre.
*
Materialul de faţă dovedeşte că lumea satului este strâns legată de trecut. Că nu a abandonat nici o clipă instituţiile cultuale puse în circulaţie de strămoşii de peste milenii. În situaţia Crăciunului, Biserica, evident creştină, a dus o luptă susţinută împotriva unor din duratele acestei manifestări, colindele, văzându-le drept manifestări „păgâne”, incompatibile cu creştinismul, colinde ce în civilizaţia în care s-au născut erau oraţii de alungare a duhurilor sau de susţinere a moralei timpului de referinţă. Prigoana împotriva celor ce practicau colindul a mers atât de departe, încât în anul 692 d.H., la Sinodul Prolan de la Constantinopol, s-a hotărât excomunicarea tuturor celor ce ar mai comite delictul antecreştin al colindatului. Cum măsura n-a dat nici un rezultat, mai marii Bisericii au hotărât să încreştineze colindele, astfel cum au încercat în timpul ultimei dictaturi comuniştii care au procedat la laicizarea acestora. Urmare încreştinării colinzilor în tezaurul folcloric regăsim, alături de oraţii supra persistente precreştine şi oraţii creştine, din care unele, printre care colindul dobrogean, citat de noi, aduce un mixaj creştin cu elemente precreştine. Amintim, Dumnezeu, Maica Precista, Sânt-Ion, ceilalţi sfinţi şi instituţii precum mânăstirile, şi firesc, elementul precreştin, „Bătrânul Crăciun”, în Dobrogea şi „(Sănătos) Crăciun Bătrân!” în Bănişor.
Dacă „Crăciunul” în cultura teologică este un eveniment ce prezintă instituţia eveniment biblic „Naşterea Domnului”, în cultura folclorică a bănişorenilor „Crăciunul” priveşte o persoană fizică istorică, „Bătrânul Crăciun”.
Tiberiu Vanca

marți, 23 decembrie 2014

Gânduri de seara...........


Alunecă timpul pe mâinile mele
Cobor peste oameni şi case şi munţi,
Culoare de piatră căzută din stele
Sunt iarna călare pe norii cărunţi.
La capătul toamnei mă nasc într-o clipă
Și ţin o vecie sau poate deloc,
Leg pruncii de sănii şi carnea de plită
Sunt sarea pe tâmple topită la foc.



Cu cerbii şi renii şi ploi laolaltă
Pe-o scară ţesută din ani pe pământ,
Mă las şi alunec la tine în poartă
Crăciunu-i aproape, e iarnă şi-ţi cânt.

Cu mine te-aprinzi şi cu mine te stingi
Cu mine îţi cânt clopoţei în picioare,
Din zâmbet de iarnă o horă să-ncingi
S-adorm liniştit pe sâni de fecioare.
Doreşte-mi să ţină minunea cea albă,
Din aburi mă-ntrup şi- n somnu-ţi târziu,
Duminică ning cristale de salbă
Mireasă să-mi fii şi mire să-ţi fiu.

luni, 22 decembrie 2014

Gânduri de seară..............


Purtăm încă în noi, fără izbândă, visuri,
cu libertăţi imaginare ne-ngînăm.
Mai stau de pază ca în flăcări, stau cu săbii
severii plopi pe lângă drumul ce-l umblăm.

Să evadăm din cuviinţă şi din pravili-
îndeamnă câteodat` din inimă un glas,
şi din cavernă sa, cu grai de argint, un greier
îndeamnă zi cu zi şi ceas cu ceas.

Pe deal, într-o podgorie stropită vânăt,
te-aş duce uneori, să ne lovim de soare.
Să ne întâmpine o piersică pe creangă
ca un păcat de aur  toamna, pe dogoare.


Se-ntâmplă, pentru ochii tăi (ochi de pădure),
să-nchipui uneori o vînatoare-vis.
Într-un noian de frunze roşii, de odihnă,
gândesc să-ţi pun sub cap un iepure ucis.

Chemări de corn şi goarne pe la vaduri,
din ceas de zori şi până-n ceasurile lunii,
ne ispitesc mereu, spre văi, spre culmi, pe unde
asemenea să devenim sălbăticiunii.

Dar totdeauna, iar şi iar, ca săbii plopii
se-mpotrivesc. Suntem învinşii fără lupte
în dureroasă urbe, umbre printre umbre, -
de vânători uităm, de soare şi de fructe. (Lucian Blaga)

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Zece.


Traian Băsescu va rămîne în istorie ca primul preşedinte ales al României cu zece ani consecutivi de mandat. În calitate de prim preşedinte cu adevărat de dreapta al României. Cu fapta, nu doar cu vorba. Cu vorba, Constantinescu ne-a informat că a fost învins de Marea Corupţie, de Securitate, de una, de alta, dîndu-i înapoi lui Iliescu cheile de la Cotroceni după numai un mandat. Cu fapta, Băsescu a reuşit nu doar să ţină stînga pe bară două mandate la rînd, ci să nu-i predea Preşedinţia nici după al treilea rînd de alegeri. Năstase, Geoană, Ponta, trei eşecuri prezidenţiale în serie pentru comunismul travestit românesc, e ceva fără precedent. Liderii cu adevărat de dreapta, pe scurt, liderii de dreapta asta fac: nu predau inventarul stîngii.

Cît de mare sau cît de mic a fost Băsescu, deci ce notă merită el pentru aceşti zece ani de Preşedinţie, va fi clar de-abia peste vreo încă zece ani. Deocamdată, plaja notelor e completă, de la zero la zece. În funcţie de “antibăsismul” sau “băsismul” opinenţilor. Ceea ce respectă, întru totul, regula în materie de lideri de dreapta. Vedeţi, ei “polarizează”, “dezbină”, “învrăjbesc”. Sînt comparaţi, obligatoriu, cu Hitler sau cu alţi psihopaţi similari. Fiind acuzaţi că sînt dictatori, în nemernicia lor fără de margini. Dintr-un motiv simplu: se iau de stînga. Reuşesc, în mod clar, să pună mari beţe în roate stîngii, dacă nu chiar ditamai ciomegele.

Moguli, puşcăriabili, pisicuţi

Politica asta, de dreapta, înseamnă, în esenţă, trei lucruri: reducerea impozitelor, reducerea cheltuielilor bugetare şi Domnia Legii. Deci exact lucrurile de bun-simţ care definesc politica bunului-simţ. Adică politica raţională. Exact opusul dictaturii. Băsescu le-a promovat pe toate trei, treabă de la care i s-au tras şi “problemele”. Sigur că nu ei, liderii de dreapta, “polarizează”, “dezbină”, “învrăjbesc”. Are cine să o facă pentru ei. Liderii de stînga au unul, cel mult doi adversari: Opoziţia şi mass-media. Liderii de dreapta au, mereu, trei: Opoziţia, mass-media şi opoziţia din propria lor tabără. Care e doar teoretic în întregime de dreapta.

În practică, mulţi “dreptaci” sînt de stînga, năpustindu-se pe borcanul cu miere al bugetului, mărind impozitele, mărind cheltuielile bugetare şi forţînd limitele legii, atunci cînd nu transformă de-a dreptul în mascaradă ideea de legalitate, violînd în grup ordinea constituţională. Băsescu a avut de la început împotriva lui pseudo-dreapta. USL exista încă de pe vremea lui Tăriceanu-PNL, care a guvernat, minoritar, pe mînă cu PSD. Era normal, dat fiind că în România n-am avut, după decembrie ’89, vreun partid de dreapta, ci doar făcături. Băsescu a vrut să facă unul. A încercat să transforme un partid de stînga, PD, în partid de dreapta, PDL. Şi a eşuat. Dar ce era să facă? Să transforme PSD în partid de dreapta? La asta lucrează Sebastian Ghiţă, dorind să scoată “comunismul” din PSD. Mult succes!

Tot din tabăra, teoretic, proprie au venit şi atacurile publice, de-o malignitate fără echivalent în epoca post-decembristă, îndreptate împotriva lui Băsescu. Mînă în mînă, “intelectuali” şi “jurnalişti” autodeclaraţi “de dreapta” au dezlănţuit o campanie de-o josnicie şi de-o perversitate imposibil de imaginat pînă atunci, purtată prin mari trusturi mass-media. Un delir al minciunii şi-al manipulării, de-o toxicitate care cu greu îşi va estompa efectele devastatoare asupra publicului şi asupra profesiei de jurnalist. Pentru ce? Pentru “vina” lui Băsescu de-a încerca să aducă România pe calea politicii normale, raţionale, de bun-simţ.

Să trăiţi bine? Da, asta ramîne ideea

A reuşit? Nu. Nici n-avea cum. S-a apucat să cureţe Grajdurile lui Augias, căci asta avea de făcut, deşi nu era Hercule. Iar dacă n-aţi uitat, nici Hercule n-a reuşit asanarea fluierînd, ci s-a chinuit destul de serios. Dar Băsescu s-a înhămat la treabă şi, cît a putut, a făcut. A ţinut piept ciumei roşii, adesea de unul singur, şi-a mai şi dat-o înapoi, prin anumite părţi esenţiale. I-a lipsit diplomaţia? Haida, de, datul la lopată în excremente (umane, da) numai la diplomaţie nu îmbie. Iar observatorii oneşti îşi vor aminti, în onestitatea lor, şi de multele, foarte multele ocazii în care Băsescu a fost impecabil în diplomaţia lui politică, la modul devastator-antologic.

De pildă, episodul “MTO” de la Cotroceni, cu domnul Ponta şi doamna Petrescu. Sau interviul la care titanii Hurezeanu şi CTP l-au invitat, înainte de primul referendum de suspendare, în 2007. Prilej cu care Băsescu le-a luat el titanilor un interviu. Pentru că da, stimaţi concetăţeni, Băsescu e singurul preşedinte suspendat de două ori, prin batjocorirea legii, de parlamentul ţării sale democratice. Şi care ne-a trecut, la lopată, şi de încercările acelea de-a readuce ţara, cu totul, în mîinile nemernicilor corupţi, fără limite în nesimţirea lor de ciumă roşie, transpartinică.

Băsescu a turnat o temelie pe care se poate clădi. Chiar se poate clădi, pentru prima dată după 25 de ani, o Românie sănătoasă, normală. Dacă va avea cine o clădi. Nediplomatul Băsescu, ghiolbanul, dictatorul, a făcut tot ce-a ţinut de el ca Justiţia să funcţioneze, ca liderii din NATO şi din UE să nu-şi întoarcă faţa de la România, ca Republica Moldova să nu fie înhăţată, cu totul, de Rusia, bref, ca să avem, şi noi, românii, o şansă. Unii îi vor fi reproşat că n-a făcut mai mult. Văzînd, abia acum, enormitatea dezastrului corupţiei naţionale, dezvăluită de valul arestărilor, poate vor avea mai multă îngăduinţă. Poate vor înţelege, în sfîrşit, cu ce-a avut de luptat Băsescu. N-a reuşit să ne ducă pînă acolo unde, mulţi, ne-am fi dorit. Dar ne-a dus o bună parte din drum. Şi pentru asta merită recunoştinţa ţării lui. Inclusiv a celor care astăzi îi dau nota zero, nu zece. Dar, cum spuneam, peste zece ani, mulţi vor înţelege lucrurile altfel, cu limpezimea pe care doar trecerea timpului o aduce. Şi, cine ştie, poate vor regreta ce-au spus şi ce-au făcut. În fond, s-au văzut şi lucruri mai ciudate. Sigur, mai depinde şi de Băse, că locului n-o să stea nici de-acum încolo. N-are cum.(autor : Alexandru Hâncu)

Gânduri de seară........


Să trosnească lemne-n foc
Şi să vină multă noapte.
Un pridvor de busuioc
Cu miros de mere coapte.
Şi să ningă nins enorm
Pân' la streaşină şi peste
Şi în scaun să adorm
Ca din drog şi de-o poveste.
Cu ziarul pe genunchi
Şi cu pleoapele căzute
Să-mi răsară moartea-n trunchi
Şi pe ochi să mă sărute.
Cei bătrâni să fie vii,
Pacea lumii fie gata.
Eu copil între copii,
Şi afară tânăr tata.



Şi bunica să mă ia
Să mă ducă -ncet spre pernă
Şi să simt venind din ea
Toată liniştea eternă.
Să trosnească lemne-n foc
Sub un biet ibric cu lapte,
Să miroasă -a busuioc,
Să miroasă a mere coapte.

Şi să ningă nins enorm,
Pân' la streaşină şi peşte.
Şi în scaun să adorm
Ca din drog și de-o poveste.



vineri, 19 decembrie 2014

Gânduri de seară...........


A venit iarna-ntr-o zi - Era de aşteptat -
N-ai vrut s-o primeşti în casă, ea tot a intrat.
A venit iarna subit într-o după-amiază,
Aveai gândul rătăcit, mintea nu prea trează.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.
A venit iarnă din nou pentru-a câta oară?
Ca o albă amintire pentru primăvara.

A venit iarna discret, ca din întâmplare,
A venit iarna sublim ca o taină mare.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

A venit iarna şi eşti tot nedumirit:
Să te bucuri sau s-aştepţi până la sfârşit...
A venit iarna şi-ntreabă nevinovată:
"Nu ştii unde sunt zăpezile de altădată? "

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine....

joi, 18 decembrie 2014

ALARMA : ... pOnta si gruparea terorista aflata la guvernarea Romaniei a ordonat inchiderea unei televiziuni libere

Da asa este cum ati auzit pOnta , mafiotii din guvern si din parlament au ordonat inchiderea postului de televiziune Nasul tv  : 

Într-un articol postat pe blogul personal de pe Nasul.tv, Radu Moraru spune că duminică seară, într-o ediţie specială, va dezvălui motivul „bombă atomică” pentru care ANAF a decis blocarea conturilor televiziunii sale. Al doilea motiv – pentru care acuză puterea actuală că a ordonat „lichidarea” Naşul TV – ar fi acela că luni, 22 decembrie, postul TV urma să primească o linie de credit care să permită supravieţuirea pentru perioada 2015-2018.
„De aceea s-au grabit. De luni 22 decembrie era prea tirziu ca sa ne mai faca ceva, ca pe restul nenorocirilor ni le-au facut, mai ramasese ANAF-ul, sa urle presa lor ca uite, ce datorii are NASUL TV, sa ne trimita eventual si mascatii, sa ne ridice pentru subminarea economiei nationale, sa ne sperie colegii, sa ne blocheze activitatea, chiriile, comunicatiile, investitiile, linistea, Sarbatorile, tot!
Sa ne sufocam economic in ianuarie si sa inchidem NASUL TV!”, scrie Radu Moraru, pe blog.
El anunţă că a decis să apeleze la ajutorul publicului, care s-a oferit în număr mare să facă donaţii pentru salvarea televiziunii sale. Pagina de Facebook a Nasul TV abundă de mesaje din partea telespectatorilor dornici să ajute cu bani pentru susţinerea echipei lui Radu Moraru.
Si DA, desi nu am fost de acord niciodata, cautam o solutie de urgenta pentru mici donatii din partea romanilor care, in numar atit de mare, ne ofera un umar pe care sa ne sprijinim.
Citiţi mai jos mesajul integral al lui Radu Moraru:
Emisiunea de luni seara si cele doua articole precedente au explicat opiniei publice faptul ca, in prag de sarbatori, in cea mai grea perioada pentru o televiziune (decembrie si ianuarie), ANAF-ul pastorit de UNPR & Ponta & Maior s-a gindit sa recupereze brusc 10.000 de euro, datoria curenta pe care o avem la fisc. Dupa aproape 3 ani de functionare asta-i datoria, in conditiile in care mogulii politici, bine hraniti cu zeci de milioane de euro de la Statul Mafiot, au datorii de milioane de euro si nu patesc nimic.
Eu sint, evident, pentru plata taxelor si impozitelor, si vom scapa si de aceasta data, sper. Dar daca toate televiziunile ar avea un tratament egal din partea ANAF, cred ca s-ar inchide aproape toate si noi tot am ramine in picioare!
As vrea sa intelegeti ca blocarea pentru o singura zi a contului televiziunii duce la un blocaj de citeva zile, iar sa fim blocati o saptamina inseamna cel putin o luna de blocaj maxim care, in lant ne poate afecta 1 an sau chiar definitiv. Televiziunea are cheltuieli zilnice, mari, de multe ori neprevazute ( apar evenimente, catastrofe, mitinguri, etc), schimbi grila de programe la secunda si cresc cheltuielile. De incasat incasam la sfirsitul lunii, dar uneori la 60-90 de zile de la data incheierii unei campanii publicitare.
De ce s-au grabit atit de tare?! In prag de sarbatori?! De ce nu au asteptat sfirsitul anului, dupa 25 ale lunii?! De ce nu la inceputul lui ianuarie 2015?!
Exista doua motive grele. Pe primul nu pot sa vi-l spun, inca, dar il voi dezvalui duminica seara la ora 20.00 intr-o editie speciala cu Robert Turcescu si Grigore Cartianu. Inca nu pot!
Al doilea motiv este ca pe 22 decembrie urma sa ne intre in cont o linie de credit importanta din care urma sa ne platim datoriile, nu mari si nici multe pentru o televiziune, dar mai ales sa pornim investitiile in noul studio de stiri, in noile birouri, in noile programe pentru grila de primavara. Sa dam si noi o prima colegilor nostri care au tras foarte greu la jugul Televiziunii Libere in ultimii 3 ani.
Planul nostru, gindit acum 3 ani, se incheia acum si, o parte din echipa urma sa implementeze, in vacanta editoriala de pina in 15 ianuarie, planul pentru urmatorii 3 ani (2015-2018) pe care l-am intitulat “100 de ani de la Marea Unire”. Uite ca l-am copiat pe Ponta.
Si mai e un amanunt, pe care mafiotii care ma asculta ilegal il stiau: cea mai cumplita perioada a vietii mele de “mogul” rupt in fund se incheia joi, pe 17 decembrie, data planificata de mult timp pentru a lipsi doua zile din tara sa ma vad cu niste prieteni buni. In acesti ultimi 3 ani am fost cel mai mare “cersetor” de ajutor din partea tuturor rudelor si prietenilor mei. Noroc ca sint multi si buni toti cei care au sprijinit NASUL TV, alaturi de “nebunii frumosi” ai inceputurilor, romanii de pretutindeni care au cumparat actiuni si multi rideau de ei!
A fost un efort colectiv urias al patriotilor romani care au stiut sau au simtit, in 2012, ce vremuri cumplite urmeaza!
De aceea s-au grabit. De luni 22 decembrie era prea tirziu ca sa ne mai faca ceva, ca pe restul nenorocirilor ni le-au facut, mai ramasese ANAF-ul, sa urle presa lor ca uite, ce datorii are NASUL TV, sa ne trimita eventual si mascatii, sa ne ridice pentru subminarea economiei nationale, sa ne sperie colegii, sa ne blocheze activitatea, chiriile, comunicatiile, investitiile, linistea, Sarbatorile, tot!
Sa ne sufocam economic in ianuarie si sa inchidem NASUL TV!
Si o sa vedeti ca acest motiv se leaga strins de celalalt motiv, pe care nu pot inca sa vi-l spun, e periculos. O sa-l aflati duminica, e bomba atomica! O sa intelegeti foarte multe!
Va multumesc pentru toate mesajele, ne-ati coplesit si ne-ati emotionat. Eu personal n-am avut puterea sa le citesc pina la capat. Va multumesc pentru sprijin dar mai ales ca intelegeti presiunea uriasa pe care mafia transpartinica o pune pe umerii nostri de aproape 3 ani.
Si DA, desi nu am fost de acord niciodata, cautam o solutie de urgenta pentru mici donatii din partea romanilor care, in numar atit de mare, ne ofera un umar pe care sa ne sprijinim.
Sa fiti iubiti!
Radu Moraru

MARINARUL CELOR 3650 DE ZILE & Tiberiu Vanca

MARINARUL
CELOR 3650 DE ZILE

Ne mai despart câteva zile de un eveniment istoric. Ne vom despărţi de un abur istoric, de o epocă definită prin capacitatea unui muritor de a se identifica cu aspiraţiile noastre, cu capacitatea noastră de a înţelege unul sau mai multe fenomene, sensul istoric de a fi a marii colectivităţi ce se numeşte „Ţară”. În secolul abandonat la limită dintre milenii, avem spre comparaţie epoci ce pot fi definite prin existenţa istorică a unor personalităţi. Ne vom referi la epoca roşie, dominată de un geniu al răului, îl numim pe Nicolae Ceauşescu, cel ce a militat pentru construirea unui social utopic prin mijloace ce au atentat la lipsă de respect, la suferinţă până la insuportabil a marii comunităţi care a fost „Ţara” pe care a cocoşat-o. Îi urmează în ordine „Bunicuţa” sau „Cucuveaua”, respectiv epoca iliesciană, un timp istoric în care românii abia ieşiţi din comunism voiau să uite şi să-şi reconstruiască un climat existenţial apropiat de cel existent în democraţiile istorice, în societăţile în care puterea văzută ca forţă de impunere să fie în consonanţă cu respectul faţă de om. Ei bine Ion Iliescu, personalitatea bolnavă de extremism de stânga avea în mintea sa coclită de doctrina criminală pe care o vom numi marxistă o reîntoarcere la trecut, dar nu la cel criminal exterminator cât la unul „cu faţă umană”, respectiv la uciderea spiritului colectiv prin blândeţe. I-a urmat „Epoca Ţapului”, îl numim pe Emil Constantinescu, un intelectual rasat, pe care naţiunea l-a primit cu urale şi nădejdi, dar care nu deţinea în bagajul său volitiv instrumentele necesare construirii, sau conducerii destinului colectivităţii subsumată sub genericul popor. Şi-a derulat mandatul prin politici surii, iar la finele acestuia când naţiunea socotea că ar mai putea fi folositor şi îl aştepta pentru reînoirea mandatului a depus armele şi s-a declarat învins „de servicii”. A intrat în scena istorică „Marinarul”, respectiv un fost comandant de navă, îl numim pe Traian Băsescu, unul care a străbătut fără incidente mările şi oceanele planetei. Ne-a spus că înţelege să fie şi se va manifesta drept un „preşedinte jucător”, standard pe care, însă , nu la atins, pentru că în fapt s-a manifestat ca un preşedinte „ghiduş”. Poporul român a traversat alături de acest „bărbat” 3650 de zile, respectiv zece ani de revigorare a tonusului social, de implementare a accesului spre o dezvoltare pozitivă a societăţii şi a rosturilor sale sociale. A avut din plin ceea ce i se cere a afişa în prim plan un conducător de ţară, „carismă”. Sub blânda sa ocârmuire, s-a atins un standard existenţial ce constituie un dat indispensabil al rezistenţei istorice şi a capacităţii de a traversa timpul de către entitatea numită popor. S-a revigorat „Justiţia” dobândindu-şi capacitatea de a se manifesta ca putere distinctă în stat, drept care acum la încheierea mandatelor marinarului se asistă la scotocirea tuturor cotloanelor în care s-au aciuat furii avuţiei publice, care sunt săltaţi şi duşi la ceea ce poporul român numea „scaunul de judecată”.
A avut când mână bună, când mână rea. Ne referim la încredinţarea mandatelor de prim-ministru. A început pe mâna cea rea. A căftănit în calitate de prim ministru un fariseu, îl numim pe Călin , Anton, Constantin, Popescu Tăriceanu , un infatuat, subiect îndrăgostit de propria-i persoană, cel cu neastâmpăr la pat, locaţie de odihnă şi amor în care până la zi şi-a trântit cu acte nu mai puţin de cât cinci neveste, personaj ce a socotit că poate exercita asupra marinarului influenţe nocive dintre care amintim traficul de influenţă „vezi biletul roz”, cu „Dragă Traiane” şi dorinţa de a nu fi inculpat Dinu Patriciu”, un om de afaceri nociv. Şi pentru că o astfel de relaţie s-a dovedit a fi inacceptabilă pentru exigenţele ce şi-a propus „Preşedintele României”, C.A.C.P. Tăriceanu a folosit carenţele constituţionale, împrejurarea că funcţia prezidenţială potrivit Constituţiei României este una protocolară, şi că persoanei ce o exercită nu-i este concedată competenţa de a demite prim ministrul. În ciuda faptului că era preşedinte al Partidului Naţional Liberal, un partid de dreapta, a trădat orientarea acestuia coalizându-se cu stânga Social Democrată, o formaţie cu nostalgii comuniste ce s-a dovedi a fi extrem de nocivă pentru nivelul de sănătate civică înspre care poporul român tindea să se îndrepte, împrejurare ce a încetinit, până la a opri rotaţia motorului de dezvoltare civică şi socială a unui popor înscris pe traseul recuperării timpului istoric puternic prejudiciat de către crima comunistă.
A avut şi mână bună, atunci când a încredinţat mandatul prim ministerial blândului Emil Boc, omuleţul mic la stat şi mare-n fapte provenit de pe una din văile lungi ale Munţilor Apuseni unul hrănit şi ridicat întru bărbăţie de ţâţa istorică a neamului începând cu Zalmoxis şi neterminând cu Avram Iancu, pentru că bărbaţi vrednici de istorie al acestui areal mai sunt şi evident vor mai fi.
A avut meritul istoric de a se confunda cu însăşi istoria poporului român. Aici o paranteză. Îndeobşte mulţimile viază fie în timpi de concordie când sunt liniştite şi aplaudă, fie în segmente temporale în care fie se revendică ceva, fie se acuză insuportabilitatea. Ei bine în frumosul său mandat s-a semnalat o premieră. Cloaca asociată în USL, cu coloratură„Roşu cu Galben” a propus „Poporului Român” să-l urască pe Marinar, nu pentru fapte determinate cât pentru ura în sine, ura de dragul uri. Au inventat o politică împotriva unei singure persoane şi nu a unei stări de fapt cum se practică în societăţile sănătoase. Li s-a părut insuportabil marinarul pentru că sub „Domnia Lui” erau periclitate baronatele, respectiv vârfurile pretins „social democrate” ce au propus, urmare spolierii avuţiei naţionale milionari şi miliardari cu acte, ce cu cinism îşi făceau jocul înavuţirii sub privirile unei societăţi marcate de sărăcie. Le era de neînţeles de ce Justiţia cu auxiliara ei DNA, şi incomoda ANI, operează în zoaiele „mofiotismului social-democrato-liberal”, respectiv banda roşie-galbenă de răufăcători, drept care a visat la un timp reparatoriu când după înlăturarea marinarului să se redeschidă accesul la jaf, iar acest timp l-au marcat cu acţiuni banditeşti: suspendarea Preşedintelui României din 2007; „Lovitura de stat” din 2012 asociată cu Suspendarea Preşedintelui României; „Protocolul” din octombrie 2012 dintre călăii USL-işti, Victor Viorel Ponta, Crin Laurenţiu Antonescu şi Dan Voiculescu, cu banda de lătrăi a lui Mircea Dogariu, prin care se parafa un viitor fără DNA; fără ANI, şi fără Curtea Constituţională; „Marţea Neagră” din decembrie 2013, atitudini de banditism politic închise prin crima din noiembrie 2014 când s-a atentat la dreptul de vot al populaţiilor româneşti cu privire la care camarila din fruntea stângii socotea că nu au creierii suficient de bine spălaţi, încât să participe la umilirea istorică a României cu ocazia sufragiului prezidenţial din 2014, vreme la care aveau nevoie de voturile celor 7.400.000 de tembeli cu creiere spălate ce i-au pus în situaţia ca timp de doi ani să clameze nelegitimitatea prezenţei Marinarului la Palatul Cotroceni, voturi ce nu le-au mai primit. Se pare că în reţeaua farmaceutică română cei 11.600.000 de români ce nu şi-au lăsat, în 2012, dreapta judecată năclăită de înşelătoria şi primitivismul USL-ist, au asigurat prezenţa unui praf, fie tămăduitor, fie ameliorator al tembelismului.
A avut neşansa istorică să aibă alături de el un executiv condus de un „Găinar”, îl numim pe Victor Viorel Ponta, furul de valori intelectuale, cel care însuşindu-şi banditeşte pagini scrise de personalităţi din domeniul ştiinţific, şi-a apropiat un titlu doctoral, şi s-a îmbăţoşat a fi ceea ce nu era. A trebuit să respire aerul otrăvit al vremii în care Ministerul Educaţiei, condus de homunculi asociaţi la crima de a fura să facă tot posibilul pentru împiedica jurizarea şi constatarea furtului comis de către prim-ministru, îi avem în vedere pe Liviu Pop şi Ecaterina Andronescu, aceşti semeni ai ruşinii româneşti.
Mai sunt trei zile până la ieşirea, credem temporară, a Marinarului de pe scena cu zgomot politic. Intrăm într-un viitor, fără actorul politic ce ne-a descreţit de atâtea ori frunţile, prin victorii l-a care l-au împins marea s-a carismă şi stima pe care şi-a câştigat-o din partea poporului român ce a stat alături de el în 2007, cel ce a fost condus de spiritul „băsist” cum a titrat timpul său, cu adevărat istoric, camarila criminală bicoloră (roşu-galben), uselistă.
Ne vor lipsi înălţătoarele seri, cu timp orar 18,30, în care „Marele Om de Stat”
ne îmbărbăta, seri în care asistam la tratamentul cu zacherlină, substanţă inventată de Grigore Topârceanu atunci când l-a parodiat pe Bogdan Duicu (a nu se confunda cu Duicu de Mehedinţi cel ce l-a avut complice pe Victor Viorel Ponta la comiterea traficului de influenţă, ştiţi Domniile Voastre, vremea la care Găinarul îşi căuta refugiu operaţional în vreun buncăr al armatei) cu „Talent avem/ O recunoşti/Când dăm/ Cu zacherlină-n proşti!”
Iar ziua ocazionată de năimirea, la Palatul Cotroceni, a Guvernului Ponta IV, ne-a oferit prilejul să asistăm la ultimul tratament cu zacherlină a unor pigmei ce vor popula „Guvernul de tot râsul” condus spre ruşinea patriei de rezistentul la jenă, Găinarul, ce cu câteva ore înaintea acelui eveniment şi-a turnat oala cu căcat în cap, recunoscându-şi indirect furtul, apărat în timp cu mijloace guvernamentale de pigmeii trataţi acum cu zacherlină Liviu Pop şi Sorin Mihai Câmpeanu.
Ne despărţim de actorul politic ce, dacă în această sferă s-ar acorda fie „Oscaruri”, fie „Nobeluri”, ar merita cu prisosinţă să iasă din scenă acoperit de o astfel de, rară, distincţie.
Ziua de 21 Decembrie 2014 este pe de o parte o zi tristă pentru că pleacă cel ce în clipe de cumpănă, ne-a descreţit frunţile, încărcându-ne nu de puţine ori cu tonus.
Ziua de 21 Decembrie 2014 este în ordine o zi luminoasă, pentru că atunci îl vom lua de mână pe „Marele Sas” şi împreună vom străbate multe din culoarele istoriei cu vocaţie de edificatori ai democraţiei şi a păcii sociale. Suntem de felicitat; Români! Pentru ştiinţa de a fi pus votul în 2 şi 16 noiembrie 2014 acolo unde se ofereau garanţii pentru o Românie neaservită bandelor mafiote.
18 decembrie 2014
Tiberiu Vanca

miercuri, 17 decembrie 2014

Putem da o șansă unui om care a gresit?


”Astăzi cereți să vi se acorde șansa să dovediți că, în sfârșit, ați înțeles și puteți să fiți altcineva decât omul detestabil de până acum. E extrem de greu de obținut ce vă doriți. Dar, fie-vă milă de dumneavoastră și dați-vă o șansă. Primul pas este obligatoriu și nenogociabil: renunțați la titlul academic pe care l-ați obținut în mod fraudulos. Depuneți-vă titlul de ”doctor”, veniți în fața oamenilor și rostiți limpede și răspicat: ”Eu, Victor Ponta, recunosc că sunt vinovat de plagiat. Vă cer iertare.”

Dacă o veți face, vă promit că voi susține public, cu convingere, că am motive întemeiate să cred în căința lui Victor Ponta.”

Finalul articolului ”Victor Ponta, fie-vă milă de dumneavoastră” pe care l-am publicat pe site-ul Contributors, în ziua de 4.12.14. Ieri, dl. Victor Ponta i-a trimis o scrisoare rectorului Universității București prin care renunță la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 recunoscând explicit că: ”Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariției acuzațiilor publice cu privire la teza mea de doctorat.”

Nu-mi trece vreo clipă prin minte să leg decizia dlui. Ponta de condiția pe care eu i-am pus-o ca să pot crede în eforturile pe care le va face pentru a dovedi că poate să fie altul decât cel de până acum. Mărturisesc scepticismul care mă încerca scriind rândurile la acea dată, dar, spre deosebire de cei mai mulți dintre cei care au citit articolul sau cu care am stat ulterior de vorbă și care mă întrebau râzând cum îmi închipui că ar putea face așa ceva, nu am refuzat apriori în minte posibilitatea unei reale schimbări de atitudine din partea unui om care cerea semenilor lui un vot de încredere. Astăzi, în fața unei realități pe care mai nimeni nu și-o imagina, mă simt obligat să-mi țin angajamentul și să-l cauționez pe dl. Victor Ponta. O fac cu speranța că este într-adevăr capabil să pășească pe un drum al cinstei și al responsabilității.

Mulți dintre cei care veți citi aceste rânduri vă veți grăbi, probabil, să mă blamați, să mă considerați un naiv sau un prost, care confundă subterfugiul ieftin al unui șmecher care încearcă să-și salveze pielea pârjolită cu un semn de posibilă normalitate. Vă asigur că știu tot, absolut tot ce știți și voi despre dl. Victor Ponta, om cu care m-am confruntat cu o maximă duritate, ani de zile, pe scena politică. Pentru mine, însă, lupta politică nu trebuie să se ducă, la propriu, pe viață și pe moarte. Victoria nu presupune și nu se consfințește doar odată cu lichidarea ”dușmanului”. Știu seninătatea cu care este în stare să mintă; știu duplicitatea și felul în care excelează în folosirea dublului limbaj; știu complicitatea în care s-a complăcut cu oameni pe care Justiția i-a condamnat și îi va condamna fără drept de apel. Știu dificultățile aproape insurmontabile cu care dl. Victor Ponta se confruntă, după pierderea Cotrocenilor, în propriul partid. Dar, mai important decât toate, știu bine că viața nici unuia dintre noi nu curge ca o apă lină și că sunt momente în care simțim cum pământul ne fuge de sub picioare: ne ducem la fund sau ne salvăm. Ați trecut vreodată printr-o asemenea încercare? Pentru mine, experiența pe care o trăiește astăzi dl. Victor Ponta are conotațiile unui asemenea moment crucial. Conștientizează că a pierdut aproape tot și, în ceasul al 12-lea, încearcă să se salveze. E obligat s-o facă: are doar 42 de ani! Dumnezeu știe dacă va reuși sau nu. Dar faptul că un om pe care eu, ca și atât de mulți dintre voi, l-am considerat până acum un munte de aroganță vine în piața publică, se înclină și recunoaște cu voce tare un păcat de o gravitate maximă: plagiatul!, pe care până acum l-a negat cu vehemență, este un gest peste care eu nu-mi permit să trec ca și cum nu s-a întâmplat. Este un gest care poate să marcheze o altă evoluție decât cea de până acum. Este doar o ipoteză, a cărei probabilitate nu am cum să o evaluez. Dar asta nu-mi dă dreptul să mă substitui nu știu cărei înalte rațiuni și să rămân inflexibil și orb în fața ei. Dacă ”depunerea” titlului de doctor este operațională sau nu; în ce fel și în cât timp poate fi îndreptată o lege mutilată special ca să-l scoată basma curată la vremea în care cuvântul ”plagiat” nu exista în vocabularul premierului și a acoliților lui sunt detalii minore, fără relevanță pe fondul major al speței pe care o discutăm. Întrebarea la care trebuie să răspundem fiecare dintre noi este pe cât de simplă pe atât de copleșitoare: suntem capabili să dăm o șansă unui om care a greșit? Aș putea să invoc încă o mulțime de argumente pentru a mă face înțeles în opțiunea mea pentru un răspuns afirmativ la întrebarea de mai sus. Ar însemna însă să nesocotesc capacitatea voastră de a judeca liber și drept. Îmi iau, totuși, permisiunea să vă reamintesc o carte pe care cu siguranță ați citit-o în adolescență și pe care n-o veți uita niciodată: ”Mizerabilii”, lui Victor Hugo. Jean Valjean – Javert. Mizerabilul condamnat pentru că a furat o bucată de pâine și polițistul care îl urmărește o viață întreagă, pentru că Legea l-a găsit ”vinovat”, ca să-l ducă înapoi în ocna din care a evadat. Până în momentul în care înțelege că până și Legea poate greși…

O întrebare, natural, nu poate fi evitată: ”Cât timp îl cauționez pe Victor Ponta?”.

Un singur răspuns: ”Atâta timp cât mă va convinge că și-a recuperat onoarea”. (autor : Radu F. Alexandru)



Universitatea din București a făcut istorie.


Unora le sunt suficienți cei șapte ani de acasă ca să fie educați, altora le este necesară școala cu tot cu universitate, iar pentru unii se pare că nu ajunge nici o țară întreagă. A trebuit o țară cu tot cu diaspora ei pentru ca domnul Ponta să renunțe la ce a dobândit prin încălcarea regulilor academice.

Nu are importanță dacă anunțul domniei sale se poate pune în practică. Importantă este recunoașterea publică a faptei. Nu cred că va exista un efect politic al acestei recunoașteri, însă efectul în sistemul de educație este deja important. Prin schimbarea modelelor, prin blocare anti-reformei, prin stimularea alegerilor bune.

În ce privește modelele, pe de o parte masculul alfa al fraudei academice și-a revizuit comportamentul, subminând pe toți cei care continuau acest tip de practici sub umbrela sa simbolică. Pe de altă parte, accentul public, reflectoarele se pot acum muta de pe un model negativ pe modelele pozitive. Pot fi puși în lumină cei care au acționat într-un mediu politic ostil doar pentru valorile perene. Pe oamenii care au cunoscut ce este onoarea comunității academice și au apărat-o.

Nu are rost să le pronunț numele, sunt genul de oameni care ar dezaproba o astfel de aclamare. Dar nu mă pot împiedica să spun că prin aceste persoane Universitatea din București a făcut istorie. Înțeleg prin asta că a contribuit în mod decisiv la evoluția culturală a României. Diagnosticarea  acelei teze de doctorat ca ceea ce este nu mai poate apărea pentru nimeni ca un idealism perdant, ca o eroare politică în măsură să ducă în mod cronic la subfinanțarea activității didactice și de cercetare. Prin succesul ei practic este un gest de curaj, acel gen de curaj care schimbă stările de lucruri în mod decisiv.

Trebuie spus public că în comunitatea academică a Universității din București circula deja înainte de alegeri o listă cu viitoarea conducere posibilă. Nu este exclus ca așa zisele proteste studențești recente să fie pe aceeași direcție, prin inerția unor jocuri antamate mai demult.

Domnul Ponta a tăiat elanul grupurilor care doreau ca pentru bani și avantaje politice să pună cea mai importantă instituție academică din România la remorca celor aflați la putere. Domnul Ponta a urmărit doar interesul lui egoist de rebrănduire politică și a sacrificat fără milă pe cei care l-au susținut în acoperirea fraudei academice, în politica minciunii și imposturii. Un sincer bravo.

Mecanismul prin care comportamentul domnului Ponta s-a schimbat reflectă o gândire strict utilitaristă. Dacă nu pierdea, ar fi continuat să coordoneze reconstruirea țării conform standardelor sale. Pentru că a pierdut, trebuie să accepte să se schimbe pentru a face față condițiilor care reflectă valorile grupului câștigător. O dată acest pas făcut, toți cei aflați în situații similare în comunitatea academică vor acționa ca niște actori economici standard, raționali, și vor face la fel, mai devreme sau mai târziu.

Noul ministru al educației poate să stimuleze acest proces, sau poate să îl inhibe, cel puțin pentru o vreme, până la schimbarea puterii. Cineva care l-a cunoscut personal mi-a spus că e un om serios. Singurul lucru care i l-ar fi reproșat ar fi că pe vremuri își primea oaspeții întru ale cercetării ca la întâlnirile de afaceri, cu trabucuri scumpe pe masă și toate accesoriile necesare. Acum este cu siguranță momentul să schimbe acest stil de lucru, să treacă de la modelul antreprenorial exagerat la un model axat pe responsabilitate socială și onoare. Să sacrifice și dânsul interesele personale ale celor care l-au propulsat acolo pentru binele acestei țări. Să facă și domnia sa istorie.

Asta așteptăm. (autor : Virgil Iordache)




marți, 16 decembrie 2014

Doctorul Ponta și doctorul Arafat. O fabulă


Renunțând la titlul de doctor, Ponta e la fel de ipocrit ca de obicei. Din fericire, nu i-a dat prin cap să facă ipocrizia asta la momentul oportun; dac-o făcea acum doi ani, poate că nu mai pierdea alegerile.

Spun că e ipocrit fiindcă:


1) Încearcă să scape de răspunderea furtului. Ca de obicei, fără nici o asumare a consecințelor.

Nu merge așa. Cu plagiatul ăla s-a făcut conferențiar, a avut o serie de beneficii – care au decurs toate dintr-un furt. Trebuie să răspundă pentru ele.

Și va răspunde, sunt sigur.

2) Face asta ca să încerce să acopere scandalul elicopterului SMURD. Care, pe lângă detaliul că destabilizează serios mitul Arafat, are ramificații ample:

- trebuie găsiți responsabilii pentru subfinanțarea bugetului Sănătății (chestiune care nu e străină de Victor Ponta);
- trebuie găsiți responsabilii pentru proasta procedurizare a situațiilor de urgență (lanțul responsabilităților poate ajunge, și în acest caz, la Victor Ponta);
- se pare, în fine, că elicopterul prăbușit e produs de EADS, ceea ce ar putea da naștere altor speculații & complicații (de care, de asemenea, Victor Ponta s-ar putea să nu fie străin).

Rezumând, doctorul Ponta vrea să scape în primul rând el însuși, făcându-l scăpat – ca beneficiar colateral – și pe doctorul Arafat. E, în situația aceasta, toată România PSD contrasă într-o fabulă exactă & deprimantă: doctorii adevărați sunt în solda & la cheremul celor falși. Fiindcă asta e, de fapt, esența PSD: falsul instituit ca normă deasupra adevărului. Exact în sensul în care Kolakowski conchidea că „minciuna e sufletul nemuritor al comunismului”. Ba chiar mai nemuritor decât comunismul, aș zice – de vreme ce însuflețește pieptul de aramă (adică de aur plagiat) al PSD.

Revenind la de-doctorizarea lui Ponta – e o mutare ipocrită & la disperare. Vine însă prea târziu, fiindcă n-a avut curajul s-o facă atunci când trebuia.

E, așadar, inutilă.
Și, cred, i se va întoarce împotrivă. De la Raed Arafat a început ascensiunea lui Ponta, de la Raed Arafat se prea poate să i se încheie.

Există, sunt tot mai sigur, un 16 noiembrie al tuturor minciunilor. (autor : Radu Vancu)

25 de ani de la căderea comunismului.


NOI SUNTEM POPORUL!

Au trecut 25 de ani de la prăbușirea comunismului? 25 de la căderea lui Nicolae Ceaușescu? Când și cum au trecut? De necrezut, dar au trecut! Copiii anului 1989 nu mai știu prea multe nici despre comunism și nici despre Nicolae Ceaușescu. E normal și e bine așa. E dreptul lor să nu știe. Au alte griji. Cei mai mulți au devenit deja părinți și și-au făcut părinții bunici! Construiesc sau trăiesc capitalismul. Sau trăiesc doar într-o caricatură de capitalism, asezonat cu infractori economici moșteniți din fosta nomenclatuară și din fosta securitate.

Acum 25 de ani, în 1989, în timp ce liderii celorlalte țări comuniste europene cădeau rând pe rând, ca popicele, sub efectul undelor de șoc stârnite de glasnostiul și perestroika de la Moscova, al nostru cel mai bun fiu al poporului, Nicoale Ceaușescu, susținea că Romania nu se va întoarce la capitalism nici “când va face plopul pere și răchita micșunele”. În mai puțin de șase lunii, studenții atârnaseră, în derâdere, pere în copacii din București. Câteva aveau să cadă și să-l găsească sub formă de gloanțe lângă un zid din Târgoviște, condamnat de proprii lui tovarăși de drum. Unul dintre ei, Ion Iliescu, și el fiu devotat al clasei muncitoare, avea să-l moștenească. Și deși atunci credea că ar fi vorba de o pasageră întinare a idealurilor socialismului științific, el, comunistul de omenie, ceva mai omenos ca Nicolae Ceaușescu, punea umărul la reinstaurarea capitalismului în România. Om fără noroc, capitalismul inspirat de el avea să fie unul de cumetrie. O cumetrie a corupției fără frontiere. Și fără rușine.

Însă anul 1989, cu răsturnările care au marcat decisiv secolul 20, era fructul spectaculos al celor aproape cinci decenii de convulsii de după al doilea război mondial, cu înfruntarea est-vest, democrație versus dictatură, cu momentele dramatice care au fost revolta de la Berlin, revoluția de la Budapesta, zidul Berlinului, primăvara de la Praga. S-au adăugat, spre sfârșitul intervalului, întâlnirea istoriei cu patru personalități de calibru, un lider politic, președintele american, Ronald Reagan, un lider spiritual, prelatul polonez Karol Wojtyla, devenit papa Ioan Paul al II-lea, un om de acțiune, electricianul polonez Lech Walesa, liderul sindicatului Solidaritatea și un comunist, reformator fără noroc, Mihail Gorbaciov. Sub acțiunea concertată a acestor patru personalități, istoria s-a accelerat, n-a mai avut răbdare. Comunismul, deja un colos cu picioare de lut, putred în interior și necompetitiv economic, s-a prăbușit sub propria-i neputință. Incapabil să se reformeze, a căzut și la proba transparenței. Trebuiesc adăugate aici două detalii, deloc nesemnificative: tratatul de la Helsinki, care a introdus conceptul de drepturile omului, și de respectare a lor, în raporturile de coexistență pașnice dintre cele două sisteme, înclusiv în relațiile economice și, undeva în fundal, existența a două posturi de radio, Liberatatea și Europa liberă. Considerate instrumente ale războiului rece la început, cele două posturi de radio au devenit în timp surse alternative și, mai ales, credibile de informații pentru lumea de dincolo de cortina de fier, ținând la curent milioane de oamni nu numai cu ceea ce se întâmplă în lume, dar și în lagărul comunist și în propriile lor țări.

De la Europa liberă au auzit românii de sindicatul Solidaritatea. Tot de acolo au aflat sloganul manifestanților est-germani timișorenii care au ieșit primii în stradă în decembrie 89. Era simplu. Noi suntem poporul! Așa l-a aflat și Nicolae Ceaușescu. Dar prea târziu. (autor : Neculai Constantin Munteanu)

luni, 15 decembrie 2014

Guvernul Ponta IV, fugărit de Satana roşie.


Dornic să scape de eticheta „comunist” - agăţată sie însuşi şi PSD, pe nedrept, în opinia sa -, premierul, în mod paradoxal, pune pe liber, într-o zi „extrem de dificilă şi de tristă”, trei tineri tehnocraţi, adică exact pe acei miniştri care aminteau cel mai puţin de epitetul ce îl deranjează atât. „Pentru mine este o uriaşă frustrare pentru că, deşi aveam doar 17 ani în 1989, pe reţelele de socializare eu sunt comunist”, mărturisea dl Ponta, zilele trecute, adăugând că trebuie găsită o cale prin care PSD să se impună în conştiinţa publică drept un partid de stânga, necomunist, deloc apărător al corupţilor, cu un guvern neinfluenţat de baronii locali. Îngrijorarea liderului pesedist este împărtăşită de 18 parlamentari ai partidului, care, într-un manifest politic, îi cer să provoace o schimbare profundă în PSD, altfel acesta va fi izolat pe scena politică. „Credem că trebuie să înlăturăm odată pentru totdeauna etichetele de <corupţi> si <comunişti>. Vă chemăm sa susţinem împreună formarea unui nou Guvern, condus de Victor Ponta, care să aibă în componenţa lui oameni din generaţia tânară, integri si profesionişti", scriu cei optsprezece. Deşi ei sunt în cuget şi simţiri cu premierul, manifestul lor pare să fie ignorat.

Guvernul negociat în patru, zilele acestea, se formează pe criterii  în primul rând politice, competenţa, eventual integritatea şi vârsta intervenind în selecţie abia după aceea. În consecinţă, spre deosebire de formula de până acum, unde erau cinci, Cabinetul Ponta IV mai are un singur ministru independent,  specialist pe domeniul său – Bogdan Aurescu, la Externe -, restul portofoliilor fiind împărţite între PSD (10 ministere) şi PLR, UNPR şi PC, câte două. Nou, acest guvern este doar cu numele, fiindcă doar trei-patru dintre membrii săi sunt străini de administraţie, ceilalţi provenind din interiorul ei sau având tangenţă cu ea. Andrei Gerea, de exemplu, desemnat la Energie, a fost ministru al Economiei trei luni, până în februarie 2014, când PNL i-a retras sprijinul pentru nepotrivire de direcţie cu partidul. Ulterior, i s-a alăturat lui Călin Popescu Tăriceanu, la fel procedând şi doamna Graziela Gavrilescu, propusă la Mediu. Cu greu poate fi desprinsă înscăunarea lor de ideea de răsplată pentru participarea la fondarea PLR şi pentru serviciile aduse dlor Tăriceanu şi Ponta în campania electorală. Cei doi sunt mulţumiţi ca, de altfel, şi UNPR şi PC, care par să fi obţinut ce şi-au dorit. Doar pesediştii bombăne în consiliul executiv şi zic că ar trebui înlocuit şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, fiindcă nu ştie engleză şi e „cam comunist”.

Guvernul Ponta IV nu şi-a propus însă să şteargă eticheta care, la cât de des este pomenită, ai zice că începe să-i obsedeze pe pesedişti. El a fost conceput pentru a întări coeziunea majorităţi, pentru a-l relegitima pe Victor Ponta şi a-i asigura o poziţie de forţă la congresul din martie. E o echipă cenuşie, care nu va guverna nici mai bine şi, să sperăm, nici mai rău, ca până acum. Discuţiile despre comunismul pitit în social-democraţie au însă rostul lor: încearcă să profileze, la orizont, o schimbare de mentalitate, bruind, în acelaşi timp, „surprizele” pe care cuplul Dragnea-Ponta le pregăteşte, nu tocmai democratic, baronilor. Până la lepădarea de Satana roşie, prezentă în mentalitatea partidului-stat, aniversările faraonice, camionul cu pomeni şi metodele perverse de propagandă, mai e mult. (autor : Rodica Ciobanu) 

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More