CRĂCIUNUL & Tiberiu Vanca

CRĂCIUNUL

În rândurile ce urmează ne propunem să realizăm o legătură între timpul arhaic-primordial şi zilele noastre prin prezentarea unei manifestări mito folclorice statornicită în arcul Danubio-Carpatin, în urmă cu milenii, şi o sechelă seculară. Cele două instituţii fac dovadă plenară că generaţia de astăzi continuă să celebreze manifestaţii cultice precreştine uşor cosmetizate întru creștinism, precum şi să continuie temerile ce au marcată strămoşii de peste secole
*
Ne consumăm demersul cu o modestă punere în pagină a eseului „Amintiri de peste două mii de ani” ( „Tiberiu Vanca-Bănişorul mitic” Editura Călăuza v.b.-Deva 2007 pag. 38-42) inspirat de obiceiurile de crăciun ale trăitorilor, de peste milenii, din Bănişor- Jud. Sălaj.
*
În actele de comportament ale bănişorenilor pot fi identificate manifestări cultuale cu o vechime de peste două mii de ani, precum şi sechele ale unor evenimente terifiante ce nu s-au şters din memoria lor de peste şapte sute de ani. Acestea există în obiceiurile locului sau în practicile de raporturi ale sătenilor, ca o moştenire ancestrală. Sunt acte şi fapte practicate mecanic în necunoştinţă privind izvorul istoric al acestora. Pentru a ne face înţeleşi ne vom referi la un eveniment ritualic şi la o sechelă multiseculară:
I. În localitate există o formă particulară de salut în timpul sărbătoririi Crăciunului. Cei ce salută se adresează: „Bună ziua lui Crăciun!”, iar cel căruia îi este adresat răspunde „Sănătos Crăciun Bătrân!” Potrivit lui Victor Kernbach în „Dicţionare de mitologie generală” Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, pag. 118, „Crăciun” este o divinitate mito-folclorică românească, arhaică, din categoria Moşilor, a cărei origine a fost identificată cu ajutorul unui colind dobrogean, cules de Niculae Densuşianu. „Sus în dalbe mânăstiri/ (şede) Bunul Dumnezeu,/ lângă Bunul Dumnezeu/ Şede Maica Precista,/ Lângă Maica Precista/ Şede Bătrânul Crăciun,/ Lângă Bătrânul Crăciun,/ Şede Ion Sânt-Ion,/ Lângă Ion Sânt-Ion,/ şed toţi sfinţii de-a rândul/”
Crăciunul este un eveniment cultual preluat de creştinism, în anul 354 de către Biserica Romei, iar în anul 375 de Biserica Bizantină, prin suprapunerea sărbătorii Naşterii Domnului peste un eveniment precreştin aparţinând miturilor mithraice, serbate anual pe 25 decembrie (Mithra: zeu arhaic, zeu al soarelui şi al luminii). Evenimentul precreştin al Crăciunului, determinat de teologi a fi „păgân” ne naşte rezerve, întrucât păgân în lumina dicţionarelor de limbă română, are şi conotaţia de om fără suflet, rău, şi nemilos, ori nu avem dreptul să ne caracterizăm stră-străbunii noştri , de peste milenii, cei ale căror gene le purtăm, încă, cu un astfel de termen greu, pentru vina de a se fi născut şi de a fi trăit, înainte de venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ). Se oficia la 25 decembrie, pentru că , potrivit calendarului Iulian, la această dată cădea solstiţiul de iarnă „Sol Invietus”, la romani, moment în care populaţiile precreştine invocau zeităţile mithraice (la noi Crăciunul Cel Bătrân), creşterea zilei, domnia luminii şi a soarelui.
După ce am făcut acest incurs pentru a da cititorului posibilitatea să descopere divinităţi precreştine şi sacerdoţiul multimilenar peste care s-a suprapus, în secolul patru, după Hristos, manifestarea creştină a Naşterii Domnului, putem conchide că, în ciuda încreştinării evenimentului în urmă cu şaisprezece secole, serbarea precreştină n-a dispărut din conştiinţa oamenilor. I se spune Crăciun după numele zeului de acum peste două mii de ani, zeu din categoria Moşilor (în textele vechi, spune Victor Kernbach, în acelaşi op, la pagina 407, Moş are sens de „strămoşul cel mai îndepărtat întemeietorul neamului, de arhetip familial sau tribal)”. Istoriceşte primii Moşi sunt „Moş Adam” şi „Moaşa Iova”, nimeni alţii decât Adam şi Eva, strămoşii primordiali ai omenirii, iar patronul manifestării, (Crăciunul) era identificat cu un bătrân, un humanoid, divinizat.
Acestea fiind spuse, dăm cititorului posibilitatea să observe că bănişorenii au transportat în memorie, peste milenii, un eveniment cultual precreştin, că au conştiinţa, pe de o parte, a identităţii patronului sărbătorii şi că acesta este un Moş Venerabil, împrejurare căreia nu i se va putea găsi nici o legătură cu sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului.
*
II. În Bănişor există şi o manifestare de mânie, un fel de blestem pe care-l prezentăm „Lua-te-ar Han-Tătarul!”. O zicere a unuia ce este contrariat de actele şi faptele celui care-l intrigă. Pentru a înţelege originea acestui act de mânie, vom folosi o informaţie din istoria satului. Anuarul „Fii satului” din 2004 ne oferă la pagina 35 o adendă ce prezintă date importante din istoria localităţii. Autorul căutării de referinţă spune că localitatea a fost supusă în anul 1241 marii invazii tătare şi că sătenii s-au salvat refugiindu-se în Biserică. Pornind de la această informaţie, trebuie să spunem că tătarii acelor vremi practicau poligamia. Motivaţi, pe de o parte, de interesul de a-şi racola cadâne pentru harem, iar pe de altă parte robi sănătoşi pentru munci în regim de sclavie, năvălitorul răpea copilele frumoase şi flăcăii în putere pe care-i ducea în robie. Ofensiva tătară s-a realizat prin atacuri succesive pe un calendar extins, în vreme, astfel că populaţia le-a citit interesul, după groaza pe care au semănat-o în familiile din care au extras şi dus fără întoarcere, fecioare şi flăcăi. Durerea dezrădăcinării fiilor şi a fiicelor, credinţa că nu-i vor mai vedea, că vor fi folosiţi şi pentru satisfacerea unor orgii sexuale şi destinaţi unei vieţi, alta decât cea moştenită de la moşi-strămoşi, în totală contradicţie cu morala locului, a făcut ca răpirea de către căpetenia barbară, Hanul, să devină cel mai nefast eveniment existenţial. Acesta a fost motivul pentru care populaţia se ascundea în păduri, prin smârcuri neumblate. De teama de a nu le fi răpiţi copii, renunţau să-şi mai apere gospodăriile cărora năvălitorul, contrariat că nu găseşte ţipenie de om, le dădea foc. Chiar dacă agoniseala de o viaţă le era făcută scrum, aveau mângâierea că şi-au salvat copii.
În acest climat „Lua-te-ar Han Tătarul!” a devenit în spiritualitatea locală cel mai crâncen blestem. Faptul că acest gest de mânie a fost transmis din generaţie în generaţie cu aceeaşi încărcătură timp de secole, dovedeşte ce suferinţă imensă a produs victimelor, încât durerea respectivă a încărcat genetic generaţii după generaţii până în zilele noastre.
*
Materialul de faţă dovedeşte că lumea satului este strâns legată de trecut. Că nu a abandonat nici o clipă instituţiile cultuale puse în circulaţie de strămoşii de peste milenii. În situaţia Crăciunului, Biserica, evident creştină, a dus o luptă susţinută împotriva unor din duratele acestei manifestări, colindele, văzându-le drept manifestări „păgâne”, incompatibile cu creştinismul, colinde ce în civilizaţia în care s-au născut erau oraţii de alungare a duhurilor sau de susţinere a moralei timpului de referinţă. Prigoana împotriva celor ce practicau colindul a mers atât de departe, încât în anul 692 d.H., la Sinodul Prolan de la Constantinopol, s-a hotărât excomunicarea tuturor celor ce ar mai comite delictul antecreştin al colindatului. Cum măsura n-a dat nici un rezultat, mai marii Bisericii au hotărât să încreştineze colindele, astfel cum au încercat în timpul ultimei dictaturi comuniştii care au procedat la laicizarea acestora. Urmare încreştinării colinzilor în tezaurul folcloric regăsim, alături de oraţii supra persistente precreştine şi oraţii creştine, din care unele, printre care colindul dobrogean, citat de noi, aduce un mixaj creştin cu elemente precreştine. Amintim, Dumnezeu, Maica Precista, Sânt-Ion, ceilalţi sfinţi şi instituţii precum mânăstirile, şi firesc, elementul precreştin, „Bătrânul Crăciun”, în Dobrogea şi „(Sănătos) Crăciun Bătrân!” în Bănişor.
Dacă „Crăciunul” în cultura teologică este un eveniment ce prezintă instituţia eveniment biblic „Naşterea Domnului”, în cultura folclorică a bănişorenilor „Crăciunul” priveşte o persoană fizică istorică, „Bătrânul Crăciun”.
Tiberiu Vanca

Posted in: